Anului să ne rugăm, Doamne miluieşte!

Gata, ne-am liniştit şi cu religia în şcoli: nu mai e obligatorie!

Foarte tare, frate! Ce şi-or fi zis ăia de la CCR: "Şi-aşa se facem degeaba, că nimeni nu învaţă nimic! La ce să ne mai pierdem vremea?" Da' eu aş propune să scoatem şcoala de tot...vine cine vrea, când vrea. Că nici asta nu ne foloseşte iar tinerii frumoşi şi liberi oricum preferă să ardă gazul prin club, la orice oră din zi şi din noapte!

Chiar e amuzant.. cum dă de Paşte, pac! Reportaj: "Cum petrec tinerii Paştele?" În cluuubbbb...distracţie la maxim, gagici, totul e cool! Se face Întîi de mai, pac! Reportaj: "Cum petrec tinerii 1 mai?" În cluuubbbb...distracţie la maxim, gagici, totul e cool! De 1 decembrie, pac! Reportaj: "Cum petrec tinerii 1 decembrie?" În cluuubbbb...distracţie la maxim, gagici, totul e cool! Iacă, vine şi Crăciunul...pac! Reportaj: "Cum petrec tinerii Crăciunul?" În cluuubbbb...distracţie la maxim, gagici, totul e cool! Vine 24 ianuarie. Unirea a mică. Ce unire, că ăştia-s paraleli şi echidistanţi...n-au nici o treabă cu nimic! Babacii învârt hora pe câmp, ei practică zdrumicarea organismului prin club! Distracţie la maxim, gagici, totul e cool!

Păi şi atunci, la ce-o mai dăm după vişin? Ia, hai! Toată lumea, toată lumea, sare acum cu mine: ŞCOALĂ DOAR LA CERERE! Bă, ştii să aduni pe deştete? Gata, ţi-ajunge, că nu-ţi trebe analiză matematică să-ţi numeri banii! Ce atâta Bac şi Capacitate? Când te duci să-ţi bălăngăni formele pe la vreo emisiune de asistente te întreabă cineva cum rezolvi o matrice? Deci, serios acuma...hai să ne simplificăm viaţa şi să facem doar ce ne trebuie. Viaţa-i scurtă, gustu-i lung, în pui mei! Trăieşte clipa!

Aşa cum arătam data trecută, religia a cam dat chix în obiectivul ei de a educa masele. La nivel personal, fiecare face cum îl taie capul - urmează preceptele morale susţinute de religie, sau nu. Dar la o analiză generală...nu trebuie decât să scoţi capul pe geam şi vezi cam încotro se îndreaptă lumea! Aforismele alea gen "nu contează înălţimea ci contează isteţimea"..."nu contează cum arăţi, sufletul este mai important" sunt doar vorbe scoase de frustraţi! Desigur, într-o lume ideală, îndreptată spre valoare, lumea pe care o propovăduieşte religia aşa va fi. Dar heloooooooo!!!! Aici e realitate! Iar "Vulpea când n-ajunge la struguri, cică-s acri"; no, aşa şi lipsiţii! Nu i-a dăruit natura, o dau cotită, că-i aşa şi pe dincolo. Când, este evident, limpede ca cristalul (licenţă poetică, nu am zis-o eu) că dacă nu eşti înalt, brunet, cu trup de trapez, sau bondoacă - dar cu buze umflate, cur bombat şi ţâţe de-un kil, în principiu nu te vrea nimeni!

Ce valoare, ce suflet, ce inteligenţă? Astea-s vorbe goale, să ne dăm şi noi civilizaţi şi cu onduleuri pe creier! Valoarea socială a zilelor noastre stă taman în aparenţă! Mi-aduc aminte de un articol citit mai demult: cercetătorii britanici declarau că în urma unor studii asidue s-a constatat că persoanele atrăgătoare  din punct de vedere fizic sunt avansate de trei ori mai repede la serviciu decât cele cu o înfăţişare mai modestă. De ce oare? Pentru că au un suflet de aur şi le iese inteligenţa pe nas - desigur!

Deci...la ce să ne mai încurcăm în religie - care nici nu ar mai trebui să se numească religie, ci "etică şi cultură civică"? Auzi, auzi, EDUCAŢIE! ETICĂ! De ce mă înjuri? "Nu, nu, că uite-te-n jur, la europeni!" Ce faci, iar mă-njuri?

Data trecută, da, am arătat eşecul religiei în societate. DAR  cu toate acestea, cred că ar trebui predată în şcoli - fie numai  şi datorită dreptului fiecărui om de a alege. Îţi place, aplici; nu-ţi place - ura şi la gară! Ori, dacă tu eşti lemn, n-ai mâncat, n-ai băut, nici p-aicea n-ai trecut...dintre ce să mai alegi? Din studiu individual? Măăăăă...mă laşi? Păi şi clubul fără clienţi nu dă faliment?!

Şi-aşa, citesc şi mă minunez...de ceva timp - prin lume -  şi de câţiva ani pe la noi, se dezvoltă o struţo-cămilă multicoloră...o abordare spirituală nouă. Ceva cu nişte abracadabrisme de-ţi stă mintea-n loc! Arta de a-ţi manifesta eul liric, construirea personală, creuzetul puterii creatoare interioare, pentru a fi cu toţii lideri, Nu tre' să mai faci nimic, decât să stai ca molusca la soare şi să vrei! Te-aşezi în lotus ca să-ţi vibreze chackrele mişto şi te rogi să iei lumină din căldarea de conştiinţă universală; îţi faci în cap la tine o viaţă cu dorinţe împlinite, apoi chemi arhanghelii într-ajutorare şi SPUF! Universul se pleacă în faţa ta, aducându-ţi exact ce-ţi doreşti! Pentru că, nu-i aşa, ceea ce gândeşti, energia colectivă îţi dă cu vârf şi îndesat! Tocmai punct ro, livrare la domiciliu! Oricând, oriunde, oricum!

Cică Osho şi Deepak Chopra erau mari şmecheri în d-astea. În principiu tre' să fii flower power, să mulţumeşti energiilor creatoare, să meditezi la bunăstare şi să gândeşti pozitiv, ca să-ţi îndeplineşti karma. Nu-i vorbă, că eu n-am văzut pe nimeni care să se facă vreun patron sau vreun Descartes peste noapte doar cu gândire pozitivă...dar mai contează?

No, şi în spiritul noii credinţe, am început şi eu să cercetez...în puii calului, barem să nu mor prost! Te pomeneşti că mâine-poimâine dau colţul şi nu m-am înfruptat din şmenozeală! Dar ce, îmi strică nişte auto-dezvoltare? Pe lăţime,  pe lungime... :D ...'oi vedea eu ce iese! Important e să m-apuc!

Şi cum e şi-nceput de an, propun să rezonez pe aceeaşi frecvenţă superioară cu imaginile feerice din sufletul meu şi să mă rog cu o rugăciune absolut minunată pentru anul în care tocmai am păşit. E drept că trebuia spusă în noaptea de revelion, dar...ce să-i fac, nene, dacă eu numa acu' am aflat? Ca-n bancul ăla cu Mihai Viteazul:

"Ce faci Gheorghe?"

"No, ascut coasa, să-i iau gâtu' lu' Pişto, că ungurii l-au omorât pe Mihai Viteazu!"

"Păi bine mă, zevzecule, asta a fost acu' 400 de ani!!"

"No...eu numa amu' am aflat.."

În fine, detalii. Hai să ne rugăm!

"Spirit al Anului 2015 iţi multumesc pentru Puterea si Taria pe care mi le aduci. Iti multumesc ca ma faci partas(a) acestor atribute ale tale. Iti multumesc pentru ca m-ai ajutat sa ajung sa traiesc si sa simt Spiritul Tau. Te iubesc si-ti urez "Bine ai venit!" in viata mea." 

O singura data este suficient s-o spuneti, cu increderea ca are acelasi efect de a fi ascultati la fel cum sunteti ascultati cand vorbiti la telefon cu cineva.

Deci: AMIN ŞI ALELUIA!

Anule 2015, dă şi mie, trăi-ţi-ar, să-mi crească copilaşii, să am gagică cea mai mare şi maşină cea mai tare!

Amin şi hei haluluia! 30 de grade, 30 de grade...

Aoleuuuu, stai că ăsta e pe dos!!!

Dragă Anule 2015, să nu faci pocinog! Eu vreau de la 0, 0, grade să mă aduci la 30 de grade, 30 de grade...

NE-AM ÎNŢELES??

De ce a eşuat religia în modelarea firii?

Imediat după boroboaţa de la Paris (atentat terorist, execuţie sau înscenare - încă nu s-a elucidat complet cazul), prima grijă a liderilor islamişti a fost să-şi albească religia, care propovăduieşte pacea, toleranţa, iubirea aproapelui - şi nu războiul.

Cu toate acestea, pe internet, din mână în mână, s-a share-uit următorea nedumerire:

Dacă religia propovăduieşte pacea, de ce mama mă-sii ea nu se întâmplă deloc? Că doar bisericile, templele, sinagogile, moscheile, toate sunt pline spre arhipline! Să calcă cetăţenii în picioare prin pelerinaje la cetăţi sfinte şi moaşte, doar-doar 'or reuşi să-şi miluiască viaţa măcar cu o urjumă de sfinţenie - ceea ce însemnă că perceptele morale proprii oricărei religii sunt aprobate, adoptate şi însuşite. Dar cu toate acestea, există o discrepanţă majoră între viaţa din biserică şi cea din afara ei. De ce? 

De ce planeta este un haos? Dacă religia (oricare ar fi ea) provovăduieşte doar Binele Suprem, Iubirea, Drăguţenia, Blândeţea, Mila, Iertarea, să nu minţi, să nu furi, să nu alergi după bani că-s ochiul celui rău - de ce toate valorile astea nu se văd aplicate la scară generală cam pe nicăieri în lume? Şi de ce, dorind şi aducând doar frumosul în viaţa omului, religia este o mare sursă de suferinţă şi dezbinare între popoare? Credinţa vorbeşte despre o mare comunitate, un tot unitar, OMUL; dar în acelaşi timp împarte Biserica în bisericuţe, în funcţie de apartenenţa spirituală a fiecăruia.   

După mintea mea, răspunsul este foarte simplu: pentru că religia a eşuat în scopul ei de a dezvolta societatea în plan spiritual. De ce? Din două cauze majore:

1. Cu toţii suntem fraţi, fii ai lui Dumnezeu. Iubeşte-ţi aproapele, pentru că nu îi poţi face rău fratelui tău. Minunat! Aplauze! Numai că unii sunt mai fii decât alţii, unii sunt mai egali ca alţii. Unii sunt drepţi, corecţi şi perfect prizabili, ceilalţi sunt eretici, păgâni şi vai de capul lor de netrebnici. Iar cu ăştia nu trebuie să ai de-a face! Îndreptarul de spovedanie spune clar ce este păcat: 

- "M-am unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii, primindu-i în casa mea, mâncând, rugându-mă împreună cu ei. Am fost în casa lor sau la adunarile lor încurajându-i în credinţa lor, zicând ca şi ei vorbesc tot din Scriptură şi cred tot în acelaşi Dumnezeu.

- Am primit binecuvântare, daruri şi ajutor de la eretici sau sectari. M-am căsătorit cu eretic sau sectar. M-am căsătorit prin cununie mixtă (de exemplu: am primit Taina Cununiei şi la ortodocşi şi la catolici); am îngăduit copiilor mei să facă o astfel de căsătorie. Am avut naşi la Botez sau Cununie persoane de altă credinţă.

- Am citit cărţi eretice sau sectare, care sunt pagubitoare pentru suflet şi potrivnice Bisericii. Am vândut publicaţii sectare, eretice, pornografice."

Deci este păcat să primeşti în casă persoane care nu îţi împărtăşesc credinţa, să mănânci ceva de la ei, să le citeşti cărţile, să îi iubeşti, să îi tolerezi. Merg pe stradă, văd bunăciunea de gagică, TROSC! Ne-o pălit dragostea la prima vedere! Dar stai, asta nu e tot...Întâi iau hăţurile şi întreb (primu', că d-aia-s bărbat): "Auzi, măi dragă, tu cam de ce religie eşti?" Că poate-i mormoancă! Dacă face mătănii la Manitu şi-mi urc în cap toată comunitatea?  

Şi uite aşa se naşte discriminarea, dispreţul, mândria. "Frate, io-s creştin, mânca-ţi-aş, tu ce puii mei faci? Huooooo...sectarule! Necredinciosule! Fraiere care eşti, că te amăgeşti cu poveşti, când ce cred EU este cel mai corect şi adevărat!"

Iar chestia asta nu se întâmplă doar la ortodocşi, ci peste tot! Toţi se încolonează în spatele Adevărului şi a Iubirii, dar la aplicare dă mereu cu virgulă...pentru că fiecare religie este adevărată şi corectă, eliminând orice este diferit, neuniform cu dogma prescrisă. Inclusiv altă credinţă.

Dumnezeu este Unul singur, Adevărul este unul singur. Doar că este revendicat de mai muilţi, în diferite forme, una mai corectă ca cealaltă. Şi atunci, unde este COMUNIUNEA?? PACEA?

Cum spunea cineva în Game of Thrones: "Am bătut lumea în lung şi-n lat, dar pretutindeni oamenii cred că l-au descoperit pe zeul cel adevărat. De fapt, singurul zeu adevărat se află între picioarele unei femei". Punct. Na, mai zi ceva!

De aici începe totul, aici se termină totul. Doar el este unanim dorit, acceptat şi slujit, indiferent de rasă, culoare, sau credinţă, De la el încep bucuria supremă şi cea mai cruntă suferinţă. El conduce lumea şi modelează mersul lucrurilor pe planetă.

2. Cioplită fix de Dumnezeu în piatră, descoperită oamenilor după meditaţii îndelungi, sau conturată din cele mai curate idealuri, conduita religioasă porneşte dintr-o manifestare a spiritului, a abstractului. Se adresează spiritului, dând sens materiei.

Doar că omul nu este un conglomerat vaporos. Nu caută doar lumina inefabilă a conştiinţei, nu este doar o picătură de suflet care se preumblă printr-o Lume a Ideilor.

Are şi materie, în puii mei! Cuşcă sau nu, asta e! Un guguloi de oase, carne şi sânge, cu nevoi specifice! "E bine cu toate perceptele morale...dar totuşi, diseară ce mâncăm? Unde dormim?" 

Religia nu vorbeşte despre aspectele astea. Spune doar să nu ne îngrijorăm. Importantă e IUBIREA, Atâta că şi ea trece prin stomac...GHINION!

Şi-atunci iar apare discrepanţa. Spiritual, religia te educă să trăieşti ca un om superior. Practic, te porţi ca un om, că doar oameni suntem! Dacă-s fantomă, bântui; dacă-s câine, latru; dacă-s om....am nevoi umane, inferioare sau superioare. Religia vorbeşte despre negarea inferiorului; rabzi durere, foame, suferinţă... şi îmbrăţişezi superiorul, care-ţi aduce dulceaţă negustată, lumină negrăită, bucurie atotstăpânitoare. Tăgăduieşti ordinarul şi te laşi inundat de superlativ. 

Doar că dragostea trece prin stomac. Aşa cum nu poţi construi un turn de la vârf în jos, nici nu poţi accede spre planurile superioare fără o bază. Iar asta nu-ţi pică din cer!

Deci e bine cu Dumnezeu şi lumină...dar vecinul are plasmă! Maşina s-ar cere înnoită, casa n-ar strica să fie mai mare! Garderoba nu mai e la modă, planeta trebuie vizitată - că doar o viaţă avem!

Eşti un om ca un om...şi ce face un om? Păi face o şcoală să nu fie chiar tălâmb, se îndrăgosteşte, se căsătoreşte şi ajută la perpetuarea speciei! În pana calului, ce ar spunea să facă altceva?? Desigur, se mai ocupă de evoluţia spirituală.

Frumos, tribuna e-n delir, sala e-n picioare!

Buuuunnn... o şcoală o faci, dă-o-n mă-sa. Îndrăgostitu' - la fel. Zburdă fecioarele despletite pe câmpii, tot într-o veselie! Toate bune şi frumoase, dezvoltarea  spirituală e la locul ei. Şi apoi, ceva se rupe. Credinţa spune să îţi vezi de urcuşul spiritual, firea umană îţi cere drepturile. Ceasul biologic începe să ticăie, hormonii o iau razna. NU E VOIE! 

Spiritual trebuie să fii cast, uman trebuie să fii trecut prin toate experienţele. Spiritual trebuie să nu iubeşti avuţia, uman trebuie să ai de toate pentru toţi, pentru a fi eligibil. Spiritual trebuie să preamăreşti abstractul şi toate ţi se vor adăuga; uman trebuie să lupţi pentru asigurarea concretului tot mai diversificat, să tragi cu dinţii, să sfâşii, să fii cel mai puternic.  Spiritual trebuie să te căsătoreşti din iubirea cea mare, uman te desparţi că nu eşti bun la pat. Spiritual dragostea e moţul vârfului, uman ea se subordonează...practic oricărui amănunt: cum arăţi, cum te îmbraci, cum te mişti, ce faci, ce vorbeşti, ce crezi, ce ai..mai ales ce ai. Spiritual înveţi că Dumnezeu e Iubire, uman înţelegi că Iubirea nu contează. Nu totul începe din iubire, iubirea porneşte din totul. Nu oferi totul din iubire, oferi totul şi apoi vine iubirea.

Citeam într-o revistă pe net (ceva...Semnele Timpului, pare-mi-se) că în unele comunităţi revine moda căsătoriilor aranjate. Pe principiul "Copii să iasă, că dragostea apare după aia! Plus că Dumnezeu spune că dragostea evoluează din interior spre exterior...să-i lăsăm să se mai cunoască!" Dar din punct de vedere uman, dragostea evoluează taman invers, de la exterior spre interior. Dacă exteriorul nu corespunde cerinţelor, frână şi altul la rând, că doar  pământu-i mare!  

Şi atunci, unde mai încape atotputernicia credinţei? Unde este locul religiei bazate pe iubire?  O iubire care trebuie să vină pe dos firii umane, de la interior spre exterior.  

Doar o întrebare săţ-i mai spun

Vestea că muza unui prieten poet a plecat la mânăstire m-a făcut să-mi pun o întrebare existenţială pentru capul meu: dacă atunci când eşti călugăr înseamnă că te-ai călugărit, când eşti măicuţă se pune că te-ai măicuţărit?

Despre rău, numai de bine!

Observ că s-au domolit apele cu libertatea presei şi avalanşa de charlie-şti. Acum, când amplitudinea valului de emoţie necugetată a mai scăzut, mă gândesc că este timpul să mai şi judecăm oleacă ceea ce tocmai s-a întâmplat. În acest sens, am nişte întrebări şi comentarii pentru mine, să pricep şi eu niţel din lumea în care (încă) trăiesc:

1. Ce înseamnă, până la urmă, libertatea de exprimare, sloganul pentru care s-a solidarizat tot mapamondul - pe principiul deştului introdus în cur? Unde începe, cât durează şi care este limita ei?

Din câte am înţeles, Charlie Hebdo milita pentru o libertate fără graniţe, indiferent de destinaţia vorbelor. Pe facebook, cel puţin, a fost demenţă în grup, toţi erau Charlie - deci, toţi aprobau această abordare.

Buuuun. Atunci întreb şi eu, ca mireanul: care este diferenţa între Charlie Hebdo, care şi-a bătut joc de orice şi de oricine, sub coperământul acestei libertăţi şi...spre exemplu, Banciu, care a jignit Coranul? Citesc că va fi dat în judecată pentru injurii adresate islamului. Acuma...nu îmi place emisiunea lui, nu o urmăresc, însă ediţia cu pricina am văzut-o. Mi s-a părut excesiv de arogantă poziţia lui, dar revin: de ce Charlie Hebdo a devenit piatra de temelie a libertăţii presei afirmând, printre multe altele, că o carte de rahat precum Coranul nu poate opri gloanţele, iar Banciu este condamnat din cauza unei afirmaţii asemănătoare? 

De ce o revistă franceză de umor îşi bate joc de Coran, Talmud, islamism sau creştinism şi îi construim un altar al martiriului pentru libertate, iar un nene, oricum s-ar numi el, este pus la zid pentru insulte aduse islamului, o religie care "i-a îndobitocit pe oameni"?

Conform acestui articol, înţeleg că diferenţa o face jurisprudenţa CEDO, care susţine că "este permisă o doza de exagerare si provocare, se accepta chiar recurgerea la durităţi de limbaj în caz că jurnalistul acţionează în numele interesului public." 

Conform aceluiaşi articol, Banciu nu a acţionat în numele interesului public, promovând ura gratuită - deci merită pedepsit. Dar Charlie Hebdo a acţionat pentru interesul public??

2. Noul număr al lui C.H. este la chioşc. S-au editat trei milioane de exemplare ce au fost traduse în mai multe de limbi. Pentru comparaţie, înainte de pocinogul terorist, un număr al acestei reviste avea maximum şaizeci de mii de exemplare. Dincolo de tragedia atentatelor, eu aş numi asta un real progres. Nu?

Din punctul acesta de vedere, toată întâmplarea aproape îmi sună ca o uriaşă strategie de piaţă...asta că tot au apărut voci care susţin că tot atacul a fost o făcătură grosolană.

Charlie şi Vasile

În sfârşit am descoperit care-i treaba cu "Je suis Charlie"! Nu-i vorba, că nici nu m-a interesat prea tare...dar mi s-a părut cel puţin ciudată datoria asta cetăţenească de a decreta cu oarecare mândrie: "Sunt Charlie". Şi ce vrei, aplauze?? Na, să-ţi trăiască, ce să zic? Când dai de băut?

E drept că nici pe la ştiri nu m-am mai uitat recent...am mai avut şi alte treburi pe planetă. Am prins din zbor ştirea că-n Paris au venit teroricii şi au mitraliat doisprezece oameni. Ca să-l parafrazez pe un clasic în viaţă: GHINION! Colo terorica..

Se-ntâmplă! Acuma pentru o mână de oameni nu s-o face gaură-n cer! C-apoi vorba aia: cade câte-un avion şi se duc pe apa Sâmbetei 200 de suflete deodată! Pe la începutul lui decembrie au venit unii prin Pakistan şi au mitraliat o sută şi ceva de copii, dar nu prea s-a ţinut doliu planetar! Ieri citeam de o fetiţă de 10 ani care s-a detonat într-o piaţă nigeriană şi au murit iar nişte oameni. Nu contează, toţi ochii sunt fixaţi pe Franţa acum! Restul, pe bon de ordine - c-aşa e în civilizaţie!

Deci, cum spuneam: nu am stat lipit de televizor, tresărind de emoţie la fiecare vorbă despre teroriştii francezi. Am aflat toată povestea pe frânturi...atentat, crime, prinderea făptaşilor, comentariile de după. Unii deplângeau soarta sărmanilor jurnalişti, care desenau o caricatură cu creonu' pe hârtie şi făceau artă. Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, nu consideram aia artă şi nici măcar caricatură cu vreo urmă de amuzament...mai degrabă înjurături pe faţă la adresa unora sau altora. Adică nu văd de ce tre' să râd la un desen cu Sfânta Treime care şi-o trage în grup, sau la altul în care un  enoriaş (probabil) filmează curu' profetului. Dar asta e chestie strictă de gust, nu contează.

Alţii apărau cu înverşunare islamismul, o religie a păcii; iar alţii ţineau  cu teroriştii..pe principiul: Frate, bagi băţu' prin gard să agiţi câinii, uneori te mai şi muşcă! Asta e! Dacă mă-njurai pe mine şi eu te căşunam cu bătaia. 

Şi-apoi să te ţii discursuri şi articole, fiecare susţinând o parte sau pe cealaltă, fiecare fiind imparţiali şi deţinând dreptatea absolută. Normal şi logic, că d-aia a apărut şi vorba străbună: câte bordeie, atâtea obiceie.

No, eu nu m-am inflamat...poate şi pentru că nu am avut prea mult timp să acord subiectului, să caut dreptatea şi să-mi fac eu o judecată în cap la mine, după propria gândire. Dar m-am simţit asaltat de Charlie! Cum-necum, trebuia să apară unu': Sunt Charlie! Bă, tu eşti Vasile! Nu, că-s Charlie! Ba Vasile! Ba Charlie! Hai, dă buletinu şi taci în mă-ta, că mă enervezi!

Dar acum s-a făcut lumină-n sat...mă simt mai inteligent cu un milimetru! Îmi vine să mă pup de ce deştept sunt, mânca-m-ar mama, cum am penetrat eu metafora - în al doişpelea ceas! Cică nimeni nu e Charlie, doar că toţi achesează la ideea de libertate neîngrădită a cuvântului! Vor să poată spună orice, fără nici o constrângere sau consecinţă.

Frumos, numai că mie mi se pare o idee prost înţeleasă şi nu se poate să nu mă amuze spiritul de turmă care ne bântuie existenţa. Pe principiul personajului colectiv GLOATA, care acţionează ca la un semn, unită-n cuget şi-n simţiri.

Să reluăm: nişte unii fac bâză de tot ce mişcă; planeta, e impasibilă, cu mici urme de aplauze sau  indignare. Dacă era altfel, mă gândesc că Charlie Hebdo nu era doar o publicaţie de nişă, ci ceva gen Obama, Lady Gaga, Ice Bucket Challenge...d-astea, de care trebuie să fii mort, ca să nu auzi. No, pentru convingerile lor, idei pe care nenii cu pricina şi le-au asumat mai presus de propria viaţă, aceştia sunt omorâţi. Brusc, sunt transformaţi în eroi...toată stima şi respectul, mai rar găseşti oameni să moară pentru o idee. 

Pe scurt, cam despre asta vorbeam în postarea trecută şi eu...chiar dacă era despre alt subiect: noi, ca oameni (vorba Gogului talentat), trebuie să ne agăţăm de idei dincolo de orice altceva, sau este mai simplu să flexibilizăm valorile, pentru a putea supravieţui?

No, aştia au ţinut cu dinţii de ceea ce credeau sau făceau. Bun sau prost, nu are importanţă. Asta credeau, pentru asta au murit. Din punctul ăsta de vedere, mai ştii că şi teroriştii n-or fi socotiţi şi ei eroi la musulmănia lor? Doi bărbaţi tineri, care aveau toată viaţa înainte, au murit pentru a pedepsi infidelii care-şi băteau joc de Mahomed. Ce e rău în asta? Totul ţine de gust şi poziţia de unde priveşti situaţia.

Iar apoi apar tonele de lingăi: Şi eu credeam! Nu, nu...DAR ŞI EU CREDEAM, pentru că sunt Charlie. Dar şi tu eşti Charlie, şi voi sunteţi Charlie, cu toţii suntem Charlie!

E, aici e marketingul. Spălarea pe creier. Ipocrizia. Ori că zici "Puie Monta", pentru că a slobozit-o unu' plătit din greu şi deja e o modă să o spui şi tu, deşi habar nu ai ce înseamnă; ori că dai likeuri la petiţii online, pentru că aşa se face; ori că spui "Sunt Charlie", tot aia e.  Pentu că este infinit mai uşor să preiei şi să afirmi orice dintr-un scaun călduţ de birou şi altceva să acţionezi. Mă întreb...câţi Charlie ar mai exista dacă am avea un terorică deasupra capului? Uite, fix acum: vine unu şi îţi pune pistolul la tâmplă: Cine eşti? Charlie, sau Vasile??

Io-mi pun capul că brusc apar la Vasile, câtă frunză, câtă iarbă! De ce? Pentru că lumea este un rahat tocmai fiincă una spunem şi alta facem. Tocmai pentru că nu mai există valori, tocmai pentru că spunem şi facem ceva, iar a doua zi ne schimbăm atât de brusc şi fără explicaţii, că-ţi pică tot capul de pe umeri. Tocmai pentru că viaţa se mulează pe EU, pe VOINŢA MEA, CHEFUL MEU, nu pe un set de reguli abstracte şi de neclintit.

E ca-n bancul ăla când năpustesc teroriştii într-o biserică, în timpul slujbei: "Care nu-i creştin, e liber. Care e creştin, să-şi facă rugăciunea, că a pus-o! Până aci v-a fost!" No, şi pleacă o turmă de enoriaşi, dascălul, unul din preoţi..mai rămân câteva persoane şi un preot. Iar apoi îşi dau teroriştii cagulele jos: "Părinte, puteţi să continuaţi slujbă, v-am scăpat de făţarnici!"

Şi mai e o chestie: întotdeauna, libertatea cuvântului a existat.

Întotdeauna fiecare a spus ce a dorit, când a dorit. Nu umblă oamenii cu centuri de castitate la gură, care să le dea voie să-şi facă doar anumite nevoi. Ce, pe vremea Inchiziei nu puteai să-l înjuri pe Dummnezeu? Normal că puteai! Doar că după ce făceai asta, cel mai probabil  te rumeai la foc mic. Sau pe vremea Securităţii nu puteai să strigi Jos Ceauşescu? Puteai, puteai...dar după asta,  cine înfunda puşcăria?

Libertatea cuvântului a existat mereu..însă fiecare acţiune are şi o reacţiune, iar consecinţele au fost mai dure sau mai uşor de acceptat - în funcţie de vremuri. După umila mea părere, problema nu este şi nu a fost niciodată libertatea, ci doar limita ei. Ăştia mai neaoşi spun: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face. Scurt pe doi! Pricepe tot omul. Nu îţi convine ceva, nu faci. Nu îţi place să fii înjurat, nu înjuri. Nu îţi place să fii împuşcat, nu împuşti. E ceva de bun simţ, mă gândesc.

Dacă deja faci o facultate de drept, o dai în bărci şi te complici, dar până la urmă cam tot pe acolo ajungi: eşti liber să faci ce vrei, atâta timp cât nu îngrădeşti libertatea altuia.

De aici încolo, începe toată filosofia...

...Te iubesc!

Nu ştiu cum fac până-n Crăciun, că  m-apuc să citesc ştirile online şi mă împiedic de un articol halucinant, probabil specific exploziei de iubire pe care tocmai o traversam:  Zece lucruri pe care le preţuiesc femeile mai mult decât lungimea penisului.

Ce să zic? Cu un asemenea titlu, deja eram captivat! Mă scurg ca untul la soare, sunt tot o nebunie şi-un delir! Ador scriiturile astea în care vine Nimeni În Drum  şi zice: "Bă cititor, ştiu că eşti prost şi habar nu ai de viaţa ta - deci ia d-acilea reţeta fericirii: 10 lucruri pe care trebuie să le faci ca să fii împlinit, 3 condimente minune  care slăbesc instant, 5 lucruri pe care trebuie să le ştii ca să creşti un copil, 7 lucruri pe care visează femeile, 100 de locuri de vizitat pe parcursul vieţii, 9 lucruri pe care le face un strungar în funcţie de zodie...d-astea". Chiar mă enervasem odată, când vine unu' la mine: "Hai să îţi arăt lista cu cele 10 filme pe care orice bărbat trebuie să le vadă". Mă uit...văzusem numa  vreo 4 din ele. Înseamnă că nu-s bărbat? Hai să mori tu! Pe măsurate! Pariu că te iau?!

No, învăţăturile de faţă erau cu femei. Ştiţi voi...fiinţele acelea diafane şi pline de dragoste, care se hăţănă cu bărbaţi din scârbă, să le facă grobienilor plăcerea. În fine...citesc. Ce-i drept, nu am înţeles din prima care ar fi legătura sentimentală dintre lungimea iubirii, lăţimea umerilor şi candoarea feminină aplecată spre emoţie pură, dar noroc că m-a luminat jurnalistul: cică iluzia dimensiunii le face pe femei să se simtă mai ocrotite. Eteee....na, că la asta nu mă ducea capul! Sigur, sigur, ăsta e motivul? Păi atunci, mi se pare o idioţenie completă! Nu luptă femeile pentru egalitatea între sexe? La ce papuci vor ocrotire...Pe bărbat cine mă-sa îl ocroteşte? 

Păi dacă rahaturile astea sunt citite de sexu' frumos - şi sunt, slavă Domnului! - nu mă miră că nu mai ştie niciuna de capul ei!

În fine, ce să mai zic? Fiecare cu targetul propriu, că doar nesatisfăcută nici moartea nu stă! Cum, necum, tot ia pe cineva, măcar şi din greşeală. Dar mie îmi place cu iubirea...sunt sensibil, ce să mai zic? Şi când mă gândesc că era o vreme când habar nu ştiam ce înseamnă să simţi că iubeşti...mai că mi-e dor de inocenţa aia! 

Aproape toată tinereţea, singura mea problemă a fost să să-mi descriu şi eu în minte ce înseamnă să spui "Te iubesc". Ce simţi, cum reprezinţi practic aceste două cuvinte. Nu ştiam, dar mi se păreau cel puţin cutremurătoare. Apogeul vârfului care te îndatora oarecum să te comporţi cât mai bine cu acel cinevacare le auzea; punctul hotărâtor  menit să oprească planeta-n loc când treceai de el. Sfinţenia sfinţeniei, că doar fiecare cuvânt, fiecare faptă are ecou în veşnicie...iar cu asta nu te joci! Suntem prea mici, mult prea mici ca să realizăm imensitatea existenţei, iar iubirea exact asta este: Piatra de temelie a vieţii. Of, of, măi, măi...

Apoi am început să văd că de fapt, totul se reduce la aparenţe. Ca la animale şi păsări: câştigă ăla care are coarne mai mari, părul mai zburlit, gheare mai ascuţite, penaj mai colorat, umeri mai laţi, lungime mai lungă, durată mai mare, buzunar mai larg....orice atribut în plus care poate ajuta la perpetuarea speciei, într-o lume plină de pericole.

Logic...natura este doar un calcul matematic, simplu şi eficient. Doar oamenii a pervertit-o cu ipocrizia emoţiilor absolute, emanate fix din trena Divinităţii.  Ptiu, ptiu, ptiu, stai că zisei o prostie! Cum să spun o aşa nemernicie, că omul este doar un animal în contur de ipocrizie? Nu, nu, nu....el este Copilul lui Dumnezeu, plin de Duh şi Adevăr! Cuvântul lui este Viaţă, fapta lui este Desăvârşire. Frumos,..dar tot nu mi-am explicat cum e cu iubirea.
Ce să-i fac? De când mă ştiu, tot încerc să trec realitatea dincolo de cuvinte, să conturez vorbele în fapte. Dificil, dar nu imposibil. Nu toată lumea căinează societatea asta demagogă, în care contează doar imaginea? Nu toate vorbili de înţelepciune sharuite din mână-n mână în mediul virtual fac apel la recunoaşterea valorii inestimabile a esenţei şi nu a formei? Nu slăvim toţi sufletul şi bogăţia spirituală, în detrimentul celei materiale?

No, păi foarte bine! Zic că trebuie să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume...deci hai cu subtilităţile! Îmi doresc să fiu din tot sufletul un om de valoare, un aplicant frecvent al tuturor aforismelor emise de-a lungul istoriei!

Vreau, vreau, vreau! Da, da, vreau să fiu mai bun, mai curat, mai sensibil, mai liniştit, mai plin de lumină în suflet şi în minte...într-un cuvânt, mai altfel. Că de, tot traversarăm Naşterea Domnului, manifestul primordial de schimbare la cuget şi simţiri. Deci vreau!

Doar că, mai întâi de toate zic că ar trebui să realizez o corespondenţă între cuvinte şi fapte. C-apoi, vorba vorbii populare: "Faptele contează, nu vorbele!"

Atunci, să-i dăm drumul:

Când văd un nor, zic: NOR. Cum arată? Uite fix aşa, cum sunt ăia de pe cer.

Dacă aud...MI-E FOAME. Ce fac? Păi în puii mei, mă roade stomacul şi simt o dorinţă nestăvilită de a mânca ceva, orice. Pâine goală, boabe de orez, corcoduşe, iarbă, frate! Orice, numa să fie masticabil!

Dacă zic..."URĂSC". Ce înseamnă asta? Păi de...ce să însemne? Dacă-l văd p-ăla de mă enervează, odată se pune vălul pe ochi, încep să tremur şi-mi vine să-i rup capul cu dinţii! Simplu, nu?

Dar când aud TE IUBESC, ce înseamnă?

Pauză de publicitate, că ţi-am dat cu "-nt" şi te-am închis! Ce să însemne? Totul şi nimic, în funcţie de cine o spune şi contextul în care o spune. Este atât de complicat să explici încât nu s-au inventat cuvinte în vocabular care să descrie expresia asta...totodată, atât de uzată, de folosită, că aproape calci în "te iubesc"-uri mai des ca în băltocile din asfalt, după o zi ploioasă. Ori că spui TE IUBESC, ori că spui MĂ DUC LA WC, tot aia e. O spui şi azi, şi mâine...de câte ori e nevoie, pentru că nevoia trebuie făcută.. 

E asta  o problemă sau nu e o problemă?

Eu zic că este. 

Când ceva nu are o definiţie fixă şi lasă loc de interpretări, apare haosul. Aşa e cu Dumnezeu: lumină, culoare, dreptate, moarte, genocid, ură, intoleranţă. Aşa e cu Libertatea: egaliate, lipsă de cenzură, ordine, supremaţia valorilor, desfrâu, dezorganizare, corupţie, ticăloşie, prostituţie la liber. Aşa e şi cu Iubirea: indescriptibilă şi înţeleasă după urechea fiecăruia, sursa majorităţii relelelor din viaţa noastra, dar în esenţă ceva luminos.

Prin urmare, revin şi întreb: cum descrii TE IUBESC-ul în cuvinte? Din câte înţeleg, după împrejurări...protecţie, ajutor, mulţumire, respect; dar în relaţiile dintre bărbaţi şi femei, iubirea este doar o monedă de schimb, un troc întâmplător, împletit uneori cu nişte reacţii chimice. "Vreau să te / Ce îmi dai să te las" şi ceva feromoni care-ţi iau minţile o perioadă. 

Iar aici, nu mă înţelegeţi greşit...problema nu este cerutul, pentru că oricât ar fi chimia de mare, viaţa zilnică necesită clar nişte resurse pur materiale. Că doar nu mănânci îmbrăţişări pe pâine toată ziua. Pretinsul - mai ales sub acoperământul celor mai curate emoţii (care dispar ca un fum dacă nu sari cu rezolvarea) este, însă, altceva.  

Nu ştiu cum era acum o generaţie, două, zece, nici nu are importanţă. Astăzi, însă, pretinsul este blazonul oricărei relaţii. Ceea ce iar nu e prea important...practicarea pe bandă şi negarea acestuia, însă, mă înfurie la culme!

Restul, cu astrele şi Dumnezeu care-ţi dă marea cu sarea şi-ţi scoate în cale sortita cea mai aleasă...ce să zic, mare schemă! Tâmpenii pentru fraieri! Hai să vedem cum toate planetele se-nvârt pe orbită fix în aşa fel încât Gingirel să-şi descopere zâna care să stea cuminte la scărmănat! Ce bine, ce bine, să ne despletim de emoţie! Ha, Ha!! 

O vreme asta am crezut. Mi-am şters înjurăturile cu mistria de pe obraz, am fost contrazis, arătat cu degetul  şi pus la colţ. "Mami, mami, a venit circul!" No, eu eram circul! Ciudăţenia. Ghimpele cel contra, prea idiot să înţeleagă evidenţele realităţii.

Aşa că m-am făcut mic în colţul meu şi am aşteptat să văd ce se mai întâmplă. Mi-e foarte scârbă de libidinoşenii, DAR iubirea crede totul, iartă totul, speră totul, este atotţiitoare, atotsperătoare...cum era aia? ...şi dacă o mie de oameni spun că eşti beat, nu te pui la somn? Ce să vezi, eram în comă alcoolică! 

Problema este că după ani şi ani, părerea asta mi se adânceşte. Tac, observ şi analizez, iar rezultatul mă dezgustă: aproape orice porneşte de la TE IUBESC, se termină-n gard.  

Dragul meu, eşti cel mai minunat om din viaţa mea... dar vreau.... (completaţi pe linia punctată). Ai? Nu...păi atunci, mergi în mă-ta şi lasă-mă în pace! 

Draga mea, eşti o comoară la casa omului, te iubesc! -  şi cum se-ntoarce draga cu spatele: M-a mâncat asta de bani, nu mai pot cu atâtea mofturi! Dar dacă tac, poate primesc şi eu ceva la noapte... asta în cazul în care nu o doare capul şi iar ne certăm!

Vai, dragule, eşti minunat! Cât de norocoasă sunt că Dzeu mi te-a scos în cale, te iubesc!; se-ntoarce dragul cu spatele: "Ia uite porcu' cum îţi aruncă şosetele murdare prin toată casa! M-am săturat... ce? Sunt sluga lui? Dacă n-aş fi eu...praful s-ar alege!

Vi se par cunoscute momententele? Cam la asta se ajunge, după ce trece nebunia îndrăgostirii şi se înaintează încet, încet, spre monotonie. 

Adică, după 2...3 luni, uneori până la un an. Dacă nu te-ai înhămat la căsnicie, e simplu; pleci pur şi simplu, fără a privi în urmă. Ce prispa mă-sii, nu datorezi nimic, nimănui! De ce ai face-o?
Dacă s-a înfăptuit căsătoria, însă, apar două posibilităţi: ori rabzi şi blestemi viaţa netrebnică până la adânci bătrâneţi, din pură obişnuinţă şi pentru că ştii că mai ales după o anumită vârstă, "sansele de a-ţi reface viaţa cu altcineva" scad dramatic. Sau, cazul doi: divorţ şi-ţi bagi picioarele în toate.
Relaţie pasageră după relaţie pasageră după relaţie pasageră, invocânduse de fiecare dată unicitatea  şi veşnicia iubirii...sau căsătorie, cu formare de familie - celula societăţii, acesta este parcursul. Cum, necum, după o vreme, totul se duce de râpă, spre deznădejde, suferinţă, crispare, alcoolism, bătaie, frustrare, neputinţă, înjurături şi o stare de lâncezeală, în care cei mai buni prieteni devin repulsia şi apatia.

Şi atunci vine întrebarea de o mie de puncte:

Ce fac, ce faci ca să fim schimbarea pe care o vrem în lume? Ne agăţăm de un ideal intangibil şi ne ţinem de el cu înverşunare, doar din dorinţa de a creiona o anume onoare? Sau ni se zburduncăne de rahaturi idealiste şi acceptăm lumea aşa cum este, devenim parte a mizeriei doar pentru că asta înseamnă supravieţuirea?

La început de an

Iată că dădu şi de 2015...Minunat! 

Cu mic, cu mare, ne-am aliniat la un nou început. Speranţe, vise, dorinţe, planuri...Am schimbat o foaie în calendar şi dintr-o dată s-au şters toate neîmplinirile şi tristeţile, pentru a porni la un nou drum, altul sau acelaşi, dar cu forţe proaspete. Trecutul a trecut şi nu mai contează, viitorul nu se ştie, important este doar prezentul, cu posibilităţile lui nelimitate. Că de fapt se bazează pe trecut? Ce-am înnebunit, ţin cu lupul? De ce să ne împiedicăm la detalii? Acum trebuie să fim plini de speranţă şi de gânduri bune! It's a MUST - cum zice anglofilul.

Avem în faţă o altă pagină goală a vieţii, pe care putem scrie orice, în funcţie de propria voinţă.

Ce poate fi mai frumos decât asta?

Să mai zic urarea de La MULŢI ANI? 

Nu o mai zic...am învăţat că nu îi poţi băga omului pe gât ceea ce consideri tu că e bine. Şi no, dacă sunt persoane care nu şi-au propus să trăiască pecum sequoia? Să urez de sănătate? Acelaşi lucru...la ce bun să ai sănătate şi nimic altceva? Doar ca să te îmbolnăveşti de inimă rea? Cu speranţa, la fel: nu ştiu câţi şi-o mai doresc; ea este primul pas spre dezamăgire şi suferinţă. Deci de ce să doresc speranţă? Sau căldură în suflet? Poate tu, sau tu, sau tu ai ucis reptilianul din tine şi preferi un ambient mai răcoros. Ar fi o urare invalidă.

Cel mai bine cred că e aşa:

(o fotografie face cât o mie de cuvinte :D)
...pentru că petrecerea nu strică nimănui - nici chiar acelora mai retraşi, care preferă să sărbătorească într-un mod cât se poate de personal. Nu e tot vorba despre bucurie?

Cum spunea cineva odată: Nu-mi doresc fericire, fericirea este doar de o clipă. Însă, bucuria este o stare mai profundă, ce rezistă trecerii timpului..

Şi apoi eu am dat cu bâta-n baltă: Da, da, precum ferestrele Q-Fort! Făcute SĂ REZISTE! SĂ REZISTE! SĂ REZISTE! SĂ REZISTE!

Iată, vin colindătorii!

Suntem în plină lumină de sărbătoare. Cerul cântă şi colindă, îngerii cu floricele împletesc mândră cunună, la mulţi ani cu sănătate, să aveţi bani şi ce-oţi mai vrea...d-astea.

Dar să-mi trag pălmi, cred că încep să urăsc luna asta...abia aştept să treacă, că deja mi se sterpezec dinţii de la atâtea dulcegării! Vaaaaaiiii...şi colindătorii, mititeii, cum ţi se urcă în cap să te jupuie de 10 lei...o nebunie! Hotărât lucru, decembrie e luna în care se dă liber la cerşeală! Ai, n-ai treabă, tre' să apară vreunu jucând ţurca-n straie de capră şi să te ureze de belşug pentru copilaşii nenăscuţi şi soţia lipsă. Sau mă rog, orice. Părinţi, fraţi, fii şi fiice, bunici şi nepoţi...dă-i în mă-sa, mai contează? 

Cuvintele-s gratis, nu costă nimic să le scoţi pe gură. Dar ascultatul se plăteşte...aşa e obiceiul!

Pune-ţi mâna pe Vasilică, ca s-aveţi noroc tot anul! Mă, dar cu atinsu' mielului nu se vine după Anul Nou? Ba da...dar ce mai contează acolo, câteva zile în minus?  Dacă umbli numa două zile cu animalu-n braţe, ce profit mai scoţi?

Ieri a fost zi de Nea' Ţaluşu'. Pe vremea mea, puneam traista de gât şi porneam pe uliţi, din poartă-n poartă: "Foaie verde lămâiţă, sunt copil de grădiniţă şi-am venit la colindat, pe la case la urat: Bună dimineaţa la Moş Ajun!". Apoi când am mai crescut, puneam traista după gât, îi luam pe frate-miu şi pe vără-miu de mână şi plecam prin sat: "Foaie verde portocală, noi suntem copii de şcoală şi-am venit să colindăm, pe la case să urăm: Bună dimineaţa la Moş Ajun!" Primeam nuci, mere, covrigi, biscuiţi populari...şi să te ţii bucurie când ne adunam seara în cerc pe covor şi ne vărsam desăgile cu bunătăţuri! Aveam dulciuri să mâncăm o săptămână!

Acuma? Două vorbe, trei prostii, Domn, Domn, ce veste minunată, dă banu', c-aşa-i obiceiul! Iete-te na! Cum aşa ceva? Chiar numai bani, bani? Ia' stai tu numa' niţel, că acuşi încui porţile şi dau drumul la câini!

Între Paşte şi Înălţare nu mai saluţi cu "Bună ziua", ci cu "Hristos a înviat", conform tradiţiei. Exact pe principiul acesta, în decembrie nu se mai zice "Nenea, dai şi mie 1 leu?" ci "Primiţi colindul?" De ce? D-aia, că e decembrie! Aşa se obişnuieşte. Cânţi şi-ntinzi mâna, să-ţi primeşti banii.

Doar că  dacă vii şi-mi zici sub geam (sau pe unde mă prinzi) de păstori şi stea, nu înseamnă că tu colinzi, iar eu trebuie să te plătesc...ci numai să te recompensez. Ceea ce este cu totul altceva.
Dar deja astea sunt detalii, de ce le-am mai băga în seamă?

Mai nou, recompensa se cuantifică doar în bani. Colindatul se rezumă la bani. Nu la cântat, nu la umblat, nu la primit ce-o da Domnul, nu la zâmbet...doar la lălăit un cântec şi numărat banii. Atât.
Crăciunul cu totul se rezumă la bani. S-a pierdut de mult sensul spiritual, timpul petrecut cu familia. Bucuria cântecului, iubirea, renaşterea se regăsesc doar în mesajele patetice...asta...poetice care se forwordează la grămadă,  întregii liste de prieteni.
Şi-atunci stai să te gândeşti: ce mai înseamnă tradiţia în ziua de azi? Păi no, ce să însemne? Oboseală, stres, cheltuială, nebunie, forfotă, aglomeraţie. Trafic de coşmar, magazine aglomerate, cumpărături fără sens, haos. Şi cerşit en gros, că de! E lună de sărbătoare!

Acuma să nu înţelegeţi că-s împotriva colindătorilor. Nu, nu...nici vorbă de asta! Cum spuneam mai sus, şi eu practicam asta prin ani de tinereţe. Şi acum mă mai duc, în limita posibilităţilor, dar doar ca să mă distrez; nu pun sula-n coaste nimănui, nu pretind nimic. Vrea omu' să-mi dea, pup şi bag în traistă! Bani? Mişto! Ceva de-ale gurii? Perfect, chiar îmi era foame! De băut? Exact ce aveam nevoie! Mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie! Ce-o fi, e bine primit!
Atâta că mă enervează enorm de tare goana după bani, sub pretextul colindului. Acu' vreo două săptămâni, umblam prin oraş şi numa' ce dau peste (adică m-au asaltat) doi neni, unu' cu o tobă pe umăr, altul cu un clopoţel după gât:
"Să-nă-ta-te şi mulţi bani, la toa-tă fa-mi-li-a - ţa-ţa-ţa, că-priţă-ţa! Dă şi tu, boierule, nişte bani, trăi-ţi-ar!" 
Ghinion, aveam la mine cât să-mi iau de-o pită. Ceea ce şi doream să fac.
"Hai, bă boierule, dă şi tu ceva, că suntem din Galaţi!"
Aşa, şi ce? E zonă defavorizată şi tre' să sar cu bani la primul apel? Chiar de-ar fi, nu scrie pe mine Taica Tereza, în puii mei! Iar ce-aţi făcut voi nu se numeşte colind...

Uite, ăştia mă enervează!
Ei şi cei de teapa lor, care umblă în cârduri cu sorcovele-n mâini de cum se face 1 decembrie, să le dai bani. Ei, care cică respectă tradiţia bălmăjind câteva vorbe pentru a-şi revendica, mai apoi, plata.
Nu cerşătorii care nu au din ce trăi. Şmecherii care cerceşesc sub acoperământul tradiţiei..
"Datorită" lor, omul zice: "Vai de mine, încep colindele! Vin numa' după bani, nenorociţii..."
Şi tot "datorită" lor, porţile stau încuiate şi tradiţia se pierde.

Tare, ce să zic? Suntem patrioţi sau suntem patrioţi?

Băsescu, Iohannis, Palm Beach şi-o barcă

Dragilor, am rămas setat pe patriotism!

De când mi s-au deschis ochii şi văd câte minunăţii are ţara asta de oferit, parcă-mi strigă sufletul să nu mă mai bucur acolo singur, în cămăruţa mea. ci să o fac în public, să vadă toată lumea! Păi dacă nu am martori, la ce căcat m-am mai apucat? E ca la ieşitul la biserică după cununie, când înainte de-un grătar, dai o fugă şi pe la parohie de mână cu soaţa să vă înmatriculaţi ca tineri căsătoriţi în faţa naţiunii.

No,, aşa şi eu: vreau spectatori, frate! Fani! Toată lumea, toată lumea sare-acum cu mine! Palpităm de emoţie? DAAAAAAAA......  Ne curge lacrima? DAAAAAAAAA....

Perfect. Uite, un motiv de mândrie este Traian Băsescu, încă preşedinte al României. Zilele-i sunt numărate, dar ca om bun şi prieten de nădejde ce a fost, un nene cu impresii de jurnalist feroce...Cocârlan...Ciocazan, parcă aşa! lansează pe facebook o chemare la arme: Haideţi să haidem şi să îl aplaudăm cu-o urare pe omul care ne-a mâncat...asta...condus zece ani din viaţa! Cel care a fost best of the best mr. president al ultimului deceniu, cel care a urcat ţara pe culmi nebănuite de glorie. 

Cel care ne-a trecut prin focurile crizei economice, care a stat neclintit în faţa atacurilor marilor moguli cu interese obscure. Cel care a stârpit corupţia, ne-a izbăvit de Coşmarul Roşu, Ciuma Roşie, Cizma Roşie, Teroarea Roşie, Moartea Roşie, Gripa Roşie, Secera şi Ciocanul (pe fond roşu); cel ce ne-a democratizat la curu' gol. Cel care a transformat ţara într-un Rai cu picioare de plai, care nu a dat hi-5 cu duşmanul şi ne-a apropiat de Visul American. The One and Only,........ TRAAAAAAAAIIIAAAAAAANNNNN BĂĂĂĂ-SEEESSS-CUUUUUUUUUU.... Aplauze!

Acuma, ce pot să mai zic? Probabil Momârlan ăsta nu e unul dintre aceia cărora le-au fost tăiate salariile sau vreun şomer ori student ce nu s-a putut angaja pe nicăieri din lipsă acută de pile. Nu cred că e unul dintre aceia care au strigat înnebuniţi "Ieşi afară, javră ordinară", pentru că nu mai aveau cu ce trăi şi nici unul dintre cei peste 7 milioane de oameni sătui de atâta progres, care l-au demis fără drept de apel pe prezidentul mult-iubit. Dar acuma chiar ne împiedicăm în detalii? Bine că am scăpat, cel puţin, de comunişti. 

C-apoi cum zicea chiar Băselul drag: după dezastrul alegerilor din Diaspora, prim-ministrul oricărei ţări civilizate şi-ar fi dat demisia. La fel cum, după ce fratele preşedintelui este băgat la pârnaie, preşedintele oricărei ţări civilizate şi-ar fi dat demisia. Mă rog, neimmportant.

Mai sunt mândru de Iohannis. Uraaaaa...dă să pupe tata pe el! 

Cum am mai spus, nu l-am votat. Mi se pare complet nasol că s-anhăitat cu oamenii Băsescului, deci din punctul ăsta de vedere nu văd nici o schimbare. În plus, mi-e silă de campania asta asiduă de înălbire...Chiar nu-l consider vreun Ilen Cosânzen, oricâte băi de mulţime ar face. Dar vorba aia: nu e prost cel care face, e prost cel care crede. 

Realitatea arată că este foarte crezut. Fără comentarii. :D

Dar să beculesc de iuporie că vine omu' din fundu' Palm Beach-ului la clasa economică, nu pot. 

De fapt, mă umple de scârbă...gestul ăsta e din categoria mopuitului în direct, croşetatului sub ochiul public şi umplutului căruţului de la Penny cu apă plată, să vadă lumea ce gospodar neaoş ne-am tras în fruntea ţării. Bleah!!!

Ţi-o fi gătat şi el toţi banii prin croaziera de lux şi a venit cu ce-a putut, că no! Să rămâne pe acolo nu putea, are o ţară de condus! Dar toţi au sărit să-l aplaude de parcă a schimbat piatra din temelia lumii. Patetic!

În tot acest timp, patru oameni mor pentru că s-au prăbuşit cu elicopterul. Corecţie: mor după ce s-au prăbuşit cu elicopterul. Cu certitudine, unul a supravieţuit căderii şi a urlat după ajutor. Un  ajutor care s-ampleticit în picioare şi a venit cu întârziere. Aşa cum s-a întâmplat şi în Apuseni...doar că acum, de vină nu a mai fost GPS-ul întortocheat  ci lipsa de autorizaţie a unui prost de a folosi barca din dotarea Căpităniei Constanţa. Sau lipsa dotării cu materiale tehnice, materializate prin cheia cu care porneşti barca. SUPERB!!!! O totală plăcere!
Personal, nu pot să concep să-ţi pice elicopterul într-o baltă în mijlocul civilizaţiei şi să nu ai o nenorocită de barcă, să ajungi la el! Dacă era în vârf de munte sau în mijlocul oceanului, ceva, mai ziceai...n-avem tehnică, nene! Dar aşa? Moare omu' lângă tine şi te uiţi la el tablou, că nu ai ce-i face? 

Dar, îmi vine să plâng de mândrie, să-mi bag toate picioarele! În ultima noului patriotism care-mi luminează trupul mă simt un om schimbat...şi nu pot să sper la ce e mai bun. Porcării se mai întâmplă uneori, însă data viitoare va fi mai bine!  Decebal era bărbat mişto, Mihai Viteazu se caftea parte-n parte cu turcii, Coandă a inventat avionul nu reacţie, Nadia a luat primul 10 din istorie şi Hagi a dat gol de la jumătatea terenului. Păi cu asemenea reprezentanţi de seamă, cum să-mi permit să nu mă bucur? Îmi crapă şi obrazul, mi-e ruşine de ruşinea mea să mă port altcumva!

Atâta că am o propunere: frate, decât să te mai încurci cu 112 şi să mori urlând după ajutor, mai bine îl chemăm pe Mihai Viteazu să-nvârtă barda ca Thor ciocanul şi să zboare până la amărâţii ăia! Sau să-noate în puii mei 200 de metri, că doar d-aia-i viteaz! Măcar cu el poate număram cel puţin un supravieţuitor al accidentului, nu patru morţi!

Zic şi eu...

În fibră de român sadea!

Fratello mio, în sfârşit mă simt şi eu român! 

M-o pălit spiritul sărbătoresc în moalele capului şi...ce să vezi? Horoscopul îmi scrie că anul ăsta, Moş Crăciun vine mai devreme. No, păi şi să vezi minune: astrele au vorbit şi au avut dreptate! Cu ocazia luminii specifice perioadei, am făcut şi eu cunoştiinţă cu cea mai personalitate a vremurilor moderne: Beyonce, frate! Varianta de România, desigur :D

Nu-i aşa că ceva mai tare nu se putea? Deja îmi dădea ghes anxietatea...vorba aia, mor mâine poimâine - peste maximum cinci ani, conform specialiştilor în domeniu - şi nu ştiu cine-i Beyonce de România! În puii calului, se vorbea de ea pe la toate posturile şi eu habar nu aveam cu ce se mănâncă! Tot auzeam că i-a spart geamurile şi şi-a luat bătaie, că e gravidă, că e vedetă, că e amantă. dar atât; o faţă de om să lipesc pe reputaţie nu aveam.

Aşa că ce-mi zic? GA-TA! Pân-aici, că mi se pune pata!! Chiar aşa, să treacă viaţa pe lângă eul meu liric? Şi iată cum azi o întrebare, mâine o nedumerire, azi niţel şi mâine oleacă, am dat de capul misterului...

Doamnelor şi domnilor, în sunet de surle şi trâmbiţe, în bătaia tobelor şi ropote de aplauze, vă prezentăm gagica de renume mondial, tâţe-n push-up şi cur bombat - prototip de piţipoancă: BEYONCE!!!

Hopa-lelelelei-le-lele-lala...nu-i aşa că-i o pă-pu-şă? (Cika-laka-ciki-cea, ce tare e gagi-KA! Să pupe tata pe ea de papuşă mică şi sexoasă!) Cum să n-o iubeşti?? Deşi, să-mi trag palme, parcă mi s-agită inima când o văd şi pe dansatoarea aia (apetisantă) care îşi unduie formele (apetisante) cu talent, în contratimp cu privirea (apetisantă). E moartea căprioarei de Nicolae Labiş, pe cuvânt!

Hai mă, că parcă acu' mai vin de-acasă! Mai vrea Dumnezeu şi cu proştii lui...dacă mai descopăr vreo câteva exponate d-astea care te fac să-ţi pâlpâie mândria-n vintre, te pomeneşti că până la anul mă fac patriot din tată-n fiu! C-apoi ce nu ar fi de plăcut la ţărişoară? "Fete frumoase, băieţi frumoşi, mici, pepeni, struguri, baie, gagicuţe frumoase" - vorba unui alt intelectual.

Mişto!

Problema e că nu înţeleg ce cântă fata Beyonce: bani şi jeep, normal. Păpuşă, avere, banii jos - se-nţelege. Dar de ce ochii la uşă? Asta nu înţeleg...acolo e păpuşa? E minoră şi vine tac-su cu mascaţii peste mine? Apare a doua păpuşa? Uuuuuu...kinky!

Ceva idei de într-ajutorare?

La ceas aniversar, gânduri pentru România

Ninge, ninge, ninge,

Vreme de beţie...

Ninge, ninge, ninge,

Ce melancolie!

Şi de ce nu ar fi melancolie? Omătul proaspăt aşternut te îmbie la visare, frigul îţi dă ghes spre casa bunicii, unde miroase dintotdeauna a mere coapte şi cozonaci calzi...ţurţurii ştreaşinei se sforţează să atingă pământul biciuit de crivăţ...Offffff...câtă încântare! Câtă minunăţie! Mai că-mi vine să plâng sub povara acestui extaz nemărginit, o delectare a simţurilor, o reîntoarcere la origini. Aicea vreau eu ca să mor, aicea vreau eu să trăiesc! La mulţi ani România, La mulţi ani Bucureşti! Sau...era cumva "Bună seara România, bună seara Bucureşti"?

Eee...amănunte! Este ziua României - mă rog, fuse şi se duse; dar totuşi, ce poţi să faci într-o zi naţională decât să fii patriot?

Scoţi de la naftalină trecutul obidit, dar glorios, condimentezi pe ici pe colo cu străbunii preaminunaţi, aplauzi şi storci o lacrimă cu mâna la inima şi ochii pe drapel. Uraaaa...

Am uitat ceva? A, da..tradiţiile! Obiceiurile din vechime, simple dar curate, care au beculit în popor ca un far călăuzitor. Ieeeee...ce mişto erau părinţii noştri săraci, dar curaţi şi ce tare e să stai în sânul naturii şi în comuniune cu râul, ramul, berbecuţul de pe paţişte şi fluieraşul de soc de la cingătoare.

În papucii calului, d-aia e ziua naţională! Lăsăm pentru o zi dorinţa de progres şi globalizarea asiduă, facebookul, wi-fi-ul şi coolărismele broadărilor de peste ocean, pentru a ne amintim cu emoţie de puritatea şi lumina binecuvântată a trecutului din străbunime. Că doar o zi pe an, nu s-o face gaură în cer!

No, amu chiar nu ştiu ce-oţi crede domniile dumneavoastră, dar chestia asta mie îmi pare ca o făţărnicie libidinoasă, uşor amuzantă pe ici pe colo. Sau mă rog...poate doar o aplecare spre distracţie, fără discernământ sau pic de înţelegere a termenului.

Ce e azi? Valntines Day. Perfect!! Inimioare, danteluţe, bombonele, I love you-uri, party. Ce mişto e tradiţia!

Ce e azi? Sfântul Patrick. Perfect!! Goblini verzi, cântecele irlandeze, pălării şi floricele, party. Ce mişto e tradiţia!

Ce e azi? Independence Day. Perfect! Steaguri americane, gogoşi cu gaură, paradă, party. Ce mişto e tradiţia.

Ce e azi? Oktoberfest. Perfect!! Să curgă berea, dankeşoşon, Heidi dansează pe mese, party. Ce mişto e tradiţia.

Ce e azi? Thanksgiving Day. Perfect!! Mâncăm curcan, ne îmbrăcăm în indieni şi confederaţi, cântăm şi dansăm, party. Ce mişto e tradiţia.

Ce e azi? Halloween. Perfect!! Dovleci cu lampă în gură, scheleţei, strigoi, party. Ce mişto e tradiţia.

Ce e azi? Ziua Naţională. Perfect!! Tricolor, fasole cu ciolan. cântece patriotice, noi suntem români aici pe veci stăpâni, straie populare, party. Ce mişto e tradiţia.

V-aţi prins? Preamărim tradiţia, dar să-mi trag pălmi, la noi e mai ceva ca-n blenderul lu'Rocky! Tot un amalgam, tot o amestecătură de tradiţii, culturi şi obiceiuri, dar toate specifice locurilor mioritice. Păi cum aşa ceva? Cum e rost de dans şi băută, pac şi noi! Şi-apoi o ţinem sus şi tare cu identitatea naţională? Care identitate? De la lună la lună cetăţeanul din mine este ba american, ba irlandez, ba neamţ...şi în final, spre sfârşitul anului, niţel român. Omul orchestră, pe cuvânt de cercetaş! Carlos Şacalul, mai cameleonic decât un cameleon, şi mai ales fără pic de identitate - exact ce se urcă-n slăvi zilele astea.

Acuma, nu-s împotriva Zilei Naţionale, Doamne feri! Dar mi se pare o ipocrizie să te schimbi de haine după cum bate vântul. Cum dă de 1 decembrie începe epidemia de patriotism; s-a făcut 2 decembrie, evoluăm spre următoarea tradiţie. Rapid, că n-avem timp de stat, timpul trece, viaţa merge. Numai că din ce înţelesesei eu, patriotismul e ca o stare perpetuă, nu ca umbrela: plouă, ţi-o pui; dă soare - o vâri la loc în traistă.

Aşa că ce-mi zisei?  Oare ce-o mai înţelege omul obişnuit prin cuvântul "România"? C-apoi vorba unui prieten: "Aici este problema: nu mai există om obişnuit (din păcate). Ideea e că s-a ajuns la individualism şi nu mai avem valori comune. Asta e grav". Tiiii, exact părerea mea! Păi şi atunci, într-o societate fără valori comune, cum poţi vorbi de patriotism, ţară sau neam?

Eu...nu pot. Pentru mine, România este o întâmplare şi se reduce la familie şi o mână de prieteni. Cum se intitulează locul mi-e indiferent...că-i spui România, Sahara, Botswana, tot aia e. Da, că România-i grădină mişto, cu munţile şi văile ei. O fi; aşa, şi? De mult ce-o iubim, sunt pline de gunoaie, resturi de grătare şi alte mizerii folosite. În plus, dacă-s fericit, sunt fericit datorită oamenilor şi nu mai are importanţă că-s într-o maşină, remorcă de tractor, câmpie cu flori sau iatac princiar. La fel dacă sufăr...nu mă încălzeşte cu nimic cadrul de desfăşurare, de-ar fi el şi Grădina Edenului!

Dar de dragul studiului, am purces la un sondaj de opinie, să văd, totuşi, cam ce contur mai primeşte "România" în ziua de azi. Şi ca să parafrazez un clasic în viaţă, unii au vrut să vorbeşte cu mine, alţii nu au vrut să vorbeşte cu mine. Logic.

Deci fără alte prezentări, în ordinea numerelor de pe tricou, răspunsurile le redau în cele ce urmează:

Maria Paula D.: "România este ţara mea, pentru care mulţumesc Bunului Dumnezeu. Nu ştiu cum şi când am învăţat să o iubesc, dar sigur o iubesc, fie şi numai pentru că rănile ei mă dor. Am învăţat să mă rog pentru ţara mea şi cred că se va ridica."

Ioana T.: "România este acasă". Cum, atât?? "Atât."

Luminiţa C.: "La mulţi ani România dodoloaţă! Suntem mândri ca sfecla-n botu' vacii!
Completări: Am glumit. Sub nici o formă nu aş pleca din ţară, deşi îmi doresc să văd lumea în care trăim; întotdeauna m-aş întoarce aici. Mă străduiesc prin ceea ce fac în fiecare zi să demonstrez că merită să fac ceva pentru ţara asta şi pentru oamenii care trăiesc în ea - acolo, cum pot, în pătrăţica mea."

Laurenţiu C.: "Pfuai...păi ai putea să scrii un tratat întreg despre patriotism, este ceva foarte profund; vii şi discutăm pe larg şi-apoi îţi spun ce să scrii. Nu pot aşa, pe scurt. Dar uite, ca să înţelegi îţi spun un banc: Un vierme şi o viermoaie stau pe o grămadă de rahat. Viermele întreabă: De ce nu ne mutăm şi noi într-un măr, banană sau ceva mai bun, ca vecinii noştri? Din patriotism, dragule. Completări: Iar bancul ăsta ascunde o durere...pentru că facem haz de necaz. Noi, românii, facem haz de necaz prin bancuri; dar îmi iubesc ţara mea şi sunt patriot şi mă doare că nu suntem aşa cum ar trebui."

Daniela M.: "Doamne ajută! Şi când spui România, noi ne gândim la valorile noastre spirituale. Când spun român mă gândesc la fiecare individ în parte, cu defectele şi calităţile lui, cu patimile şi virtuţile lui. Dar români cred că înseamnă comuniune, dragoste, respect, toţi pentru unul şi unul pentru toţi! Zic şi eu. La mulţi ani!"

Maria C.: "România înseamnă tot ce e mai frumos. N-aş pleca de aici niciodată, cu toate că aş fi avut posibilitatea"

A. Stancu: "Pentru mine, România este ţara unde m-am  născut, patria mamă (că nu degeaba îi spune aşa), pântecele cel mare şi rotund din care m-am născut, unde am crescut, cu bune şi cu rele, cu sentimente plăcute de afecţiune maternă şi paternă şi mai puţin plăcute - cauzate în principiu de societatea în care trăim şi am trăit. România este ţara mea pe care o iubesc aşa cum iubesc o mamă, mama naturală dar poate şi adoptivă, căci şi ea, la rândul ei, ne adoptă şi ne creşte pe noi cu bune şi cu rele. Suntem copiii ei şi ea este ţara/mama noastră."

Pentru tine ce înseamnă România?

P.S.: Completările au fost adăugate ulterior publicării articolului, la solicitarea expresă a respondenţilor, deoarece aceştia au considerat că nu şi-au ilustrat corect ideile cu primele afirmaţii.

Reclama-i sufletul comerţului

S-o dus nebunia de Black Friday...dar fără reclame, cum ai putea şti care este cadoul perfect?
C-apoi vorba aia: sărbătorile bat la uşă, cel mai principal Târg de Crăciun e hăăăăăătttt...taman în Piaţa Mare din Sibiu, iar Moşii sunt deja pe picior de venire.

No. dacă aveţi pană de idei, taraaaaaaaaaaaammmmm....pauza publicitară vă sare în ajutor!



Concluzia:

Unsul Domnului sau Alesul Poporului?

S-or trecut şi alegerile astea...IEEEEEEEEEEEE.....

De-acum încolo, vorba unui înţelept: sperăm la ce e mai bun, dar ne pregătim pentru ce e mai rău. Că fără o fundaţie în trecut şi prezent, "mai bine" de unde? Nu l-am ales pe Harry Potter, în puii mei, să dea din baghetă şi să transforme molozul în câmp de flori!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu pot chiar să delirez de bucurie. Da...democraţia a învins, am pus cizma pe gâtul comunismului (???????), viitorul ne pândeşte după colţ cu ghirlande de flori şi-o pupăciune-n buzunar. Tinerele vlăstare ale neamului prosperă, capitalismul înfloreşte, libertatea cuvântului zburdă despletită pe câmpii şi între timp. ne facem o naţie de mici întreprinzători, toţi patroni şi oameni de excepţie.

Bun...însă mă sperie grozav frenezia asta unită în cuget şi-n simţiri. Înţeleg că s-a înfăptuit voia populară - scopul de facto al oricăror algeri..dar nu am mai văzut apetenţa asta pentru libidinoşenii de când închinam ode Întâiului Fiu al Patriei! 

(Like, like, like, share, share, share) :))

Mai dă-o-n mă-sa de treabă, chiar îl transformăm pe Iohannis în Hristosul Naţiunii? S-a înfăptuit minunea şi NE-AM LUAT ŢARA ÎNAPOI. Ura!!! Să curgă berea, să danseze gagicile pe masă! 

Şi totuşi, mai exact ce înseamnă asta? De la cine ne-am luat-o înapoi? Fugea un câine cu ea în gură şi ne-am recuperat-o? Fusese răpită ţara de extremiştii arabi? AOLEU!!! Şi eu acum abia aflu asta?? Păi atunci zic că e bine că ne-am luat-o... Aplauze!!

Vă rog frumos, chiar îmi doresc să mă dezvolt interpersonal şi să înţeleg, că tot dă cu virgulă. Preşedinte a fost (şi încă mai este pentru o lună) Traian Băsescu, înconjurat de nişte oameni. No, de-acum va fi Klaus Iohannis, înconjurat de aceiaşi oameni. Deci nu înţeleg ce am luat şi de la cine...

Mă rog, poate  nici nu este important! Prea sunt cârcotaş, cum bine mi se spune! Ar trebui să mă alătur şi eu mulţimii de aplaudaci şi să mă destrăbălez de încântare. Ok. Dar glorificarea unui singur om, care brusc devine Salvator şi Mântuitotul profeţit în vechime tot mi se pare o prostie. Am înţeles: batem din palme, cântăm, dansăm şi sperăm. Dar acum îi compunem şi rugăciuni??  

Prin urmare, am şi eu o nedumerire sub 18 ani - deci minoră: Klaus Iohannis este Unsul Domnului, sau Alesul Poporului?? C-apoi să ştiu şi eu...tre să-mi fac icoană cu Iohannis, să dorm cu ea sub pernă? Mă-nchin la soare şi îi transmit un gând bun şi dragului nostru (viitor) conducător? Îi lipesc chipul la începutul fiecărei cărţi din bibliotecă, sau îl trec pe acatiste, să se roage preoţii pentru el? 

Gânduri de campanie

Hai că mai avem niţel şi ne liniştim cu cu alegerile.

A fost o campanie...amuzantă? În continuare, este foarte hilar modul în care se face şi se răspândeşte propaganda, deşi este blamată din toate prţile. Cam ca prostituţia...toţi o arată cu degetul, dar are un succes nebun la public! Să bem ce asta, ce papucii mei?

Un psiholog încerca acum câteva zile să răspundă unei întrebări oarecum de bun simţ: de ce tinerii sunt "de dreapta", în timp ce persoanele de peste 40 de ani sunt "de stânga"? Acum, privind obiectiv situaţia, dacă ar fi să ieşi prin orice oraş şi să întrebi o mie de oameni ce înseamnă "a fi de dreapta sau a fi de stânga", majoritatea arhicovârşitoare nu va fi în stare să răspundă. Pentru că în plan real nu există ideologie, iar procesul se votare are loc pe bază de imagine, frici şi promisiuni. Dar cu toate astea, privind situaţia la general, tinerii sunt de dreapta, ceilalţi de stânga. De ce? Păi...simplu: tinerii au o revoltă înnăscută. Vârsta, ce să-i faci? Bine sau nu, ei sunt mereu contra...nu contează direcţia. Dacă măicuţa bătrână cu brâul de lână ar fi de dreapta, ei ar de stânga. Dacă măicuţa cu brâu e de stânga, normal, ei sunt de dreapta. Restul, sunt vorbe goale.

De aceea, nu este de mirale că mediul online a fost suprasaturat în ultima vreme de mesaje care să susţină dreapta. Unu' scrie, o mie pun pe share...şi iată cum se răspândeşte lumina înţelepciunii!
Aaaa...nu te-ai decis? Păi tu vrei să revină baronii în funcţie? Nu vrei o ţară ca afară? Ai, fii serios şi fă un serviciu poporului: ştii pe cineva pontist, ascunde-i buletinul!

Ce frumos că altfel, susţinem dreptul la vot!

De cealaltă parte, se aruncă cifre peste cifre (care nu reprezintă cine ştie ce progres real) şi frica dezbinării: vreţi preşedinte neamţ, să ne vândă ţara la unguri? A făcut deja alianţa, mâine poimâine trupuşorul ţării va fi spintecat! Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni! 

Foate, foarte mişto! E un delir total! Am spus de multe ori că îmi plac polarizările astea înflăcărate...de orice parte ai fi, trebuie să îţi ridici în slăvi varianta ta, demonizând-o pe cealaltă. În cazul nostru, orientările politice..mă rog, cei doi candidaţi. 

Acuma, să-mi fie cu iertare...iar vorbesc de Iohannis. Nu că aş avea ceva personal cu bietul om...ci pentru că din principiu, mă cam feresc de manifestările politice; nici la tv nu prea mă uit, ce să zic? Nu ştiu Ponta ce-a făcut şi cum a dat cu propaganda-n popor, dar Iohannis a intrat peste viaţa mea complet! Deschid mailul...pac! Mesaje de susţinere Iohannis! Pe facebook e o nebunie generalizată, zici că mâncăm, bem şi respirăm Iohannis! Merg pe stradă, calc în Iohannis, cu mufa pe te miri ce cartonaş, carnonel, punguţă şi ale hârtii! Intru pe poartă, îmi pică în cap...aţi ghicit! Afiş cu Iohannis! Deja am fobie! Dacă mai continua campania asta două zile, mă bagam la tratament antistres, că nu mai pot! Când deschid şifonierul, BAUUUU!!! Deja intru în panică...tre să-mi sară Iohannis în cap de după vreo haină! Nu mai poooooootttt!!! O iau cu capu' peste dealuri, să-mi trag pălmi!!

Dacă supravieţuiesc până mâine, deja mă simt veteran de război, complet indiferent la orice! Ca lemnu', butuc frate! Apa trece, pietrele rămân! No, io-s piatra!

Deocamdată râd...cum aş putea să nu o fac? La 25 de ani de la revoluţie, cea mai importantă temă de campanie este lupta anticomunistă! Şi culmea, dusă de cine? Tineretu', frate! Mulţi nici nu erau măcar proiectaţi când l-au împuşcat pe Ceauşescu, da' să-i vezi acu' ce înflăcăraţi sunt lupta anti-roşii...te-mprăştii de râs! Furia Roşie Turbo NU, Saber Rider and the Star Sherrifs DA! FCCCIUUUUUU!! (ăsta-i plesnetul de bici)

E cam ca-n reclama aia în care un copil de 3-4 ani cântă la melc: "Mec, melc, codobelc, scoate coarne boureşti şi te du la baltă, şi bea apă cu nitriţi". Acuma, întrebarea firească: ce ştie un boţ cu ochi (că dacă-i zic rahat cu ochi, e urât) ce-i apa cu nitriţi? C-apoi vorba 'ceea: nu ştiu ăia de-au trecut printr-o şcoală, în puii mei! Dar nu contează, aşa se spune, aşa facem! Şi asta-i propaganda...Dar suntem complet împotriva ei! Şi complet mai luminaţi decât prostimea care votează după principiul "pare de trebă".

La fel cum se duce vorba cu stângacii proşti, care votează pentru 5 lei pomană la pensie, sau o sticlă de ulei în dulap. Tare, ce să spun! Bine că votează dreptacii pentru 150 de lei, să aibă şi gura lor de-o bere! Nu vrem Mickey Mouse, noi vrem Santa Klaus! Iar Santa nu există, în puii mei! În condiţii normale, afli asta de pe la 5 ani...

Da' se-mpunge cu degetul în direcţia opusă! Comuniştii,  HUOOOO, care fac şi dreg!!! 

Şi-apoi urmează finalul apoteotic: România lucrului bine făcut, pentru o viaţă decentă! Adică, mai concret?? Nu contează!! 

SĂ TRĂIM --- BINE! 

Minunat! 

Doamne ajută, bine că se gată cu nebunia! Iar ce-o mai fi de mâine, 'om vedea...   

Iohannis sau Ponta?

Cam asta este întrebarea la care trebuie să răspundem duminica aceasta.

Unul din ei este clar că va ajunge preşedinte. Cum alegem? Ala-bala-portocala; an-tan-te di-ze-ma-ne-pe; oan ciu free, Pamela vrea copii şi Bobi nu o lasă, că e prea frumoasă; pe o ba-ră se că-ca o cioa-ră, cra-cra cra, drept în guraaaaa....cui e ăl mai norocos.  Dar cine???

Iohanis şi Ponta sunt nişte oameni - total necunoscuţi, dacă ar fi să mă întrebi pe mine. Nu-i cunosc personal, nu ieşim la vinars împreună, nu ne batem în lungimea bărbăţiei când ne mai cherchelim pe la vreo crâşmă..sunt doar nume care îmi conduc viaţa într-un fel sau altul. Dar ca oameni, nu-i cunosc. Iar acum, la prezindenţiale, tocmai între doi oameni am de ales.

Dar, ca să nu fie nişte necunoscute într-o ecuaţie. ambii au fost alipiţi de nişte valori. Ponta a fost asociat cu perioada comunistă, a devenit un exponent al unei puteri totalitare ce a lăsat urme adânci în mentalul colectiv. Iohannis, din contră...este vrăstarul epocii moderne, al viitorului. Ce alegeţi? Trecutul sau viitorul? Comunismul sau Occidentul? Viaţa de dinainte de revoluţie sau o ţară ca afară? Corupţia sau democraţia europeană? Dracul sau Îngerul? Ponta sau Iohannis?

Acuma...no, ce să zic? Lucrurile nu cred că stau chiar aşa de simplu..

Pe Ponta îl ştim, nu mai are nevoie de nici o prezentare.

Cândva, Iohannis se scria cu "J". Acum se scrie cu "I", probabil să fie perceput mai neaoş. Neinteresant.

Dar mi-a plăcut de el şi de multe ori am spus că de voi avea ocazia, îl votez pe Iohannis cu toate mâinile, fără pic de regret. Mi-a plăcut cum a transformat Sibiul, cum a reuşit să-l facă să arate cât de cât decent. Desigur, prin nişte circumstanţe favorabile, dar, din nou...când ai bani, câte nu faci?

Nu e de mirare că a fost ales primar din nou şi din nou, de peste 80% dintre sibieni.

Problema este că din momentul în care a pornit către prezidenţiale, mi s-a părut foarte arogant. Sau, mă rog...omul care tace şi face?

..sau niţel ticălos. După zece ani de Băsescu, cum dracu' te pupi în cur cu el şi-ai lui, apoi promiţi o Românie total diferită şi complet occidentală?

După prima confruntare cu Ponta, sunt total dezamăgit. În această seară am văzut că de fapt, duminică, am de ales între două opţiuni: Să votez Victor Ponta preşedinte, sau să nu votez deloc. Iohannis nu există. Dincolo de bancuri şi de glume, dincolo de nume, e doar un primar. Nu un viitor preşedinte.

Nu mă interesează câte case are...în mama mă-sii, la câţi bani au trecut prin mâna lui e imposibil să nu-şi fi tras şi el ceva! Poa' să zică oricine, când umbli cu miere, nu cred că nu te lingi şi pe degete!

Dar nu-mi place să fiu prostit...iar când spune că şi le-a luat doar din salariul de profesor, exact aşa mă simt. Scuipat între ochi..pentru că, să-mi trag pălmi! Câţi profesori sunt în România care au şase case, luate din salar? Măcar două, nu şase! Una la mare, una la munte, ca orice intelectual care se respectă! Aud?

Nu mă interesează dacă a făcut adopţii ilegale, dacă ştie sau nu câţi români sunt plecaţi aiurea pe mapamond - deşi ar trebui. Mă doare-n cot dacă s-a dus unde a-nţărcat mutu iapa sau dacă s-a tras pe fese şi a fluierat angelic când i s-a mai descoperit vreun schelete prin dulapul trecutului.

Însă, în seara aceasta, a fost lamentabil. Nepregătit, neştiutor. O muscă în laptele electoral.

Speram să asist la o discuţie coerentă. Să îi ascult planurile de viitor, acel viitor luminos. Nu simple acuze şi cuvinte goale. Da, a fost un rahat cu moţ ce s-a întâmplat la turul întâi al alegerilor. Ponta a fost de vină! Am înţeles...putem să depăşim dracului momentul? Pe mine mă interesează ce votez! Ce pot să sper, începând din decembrie? România lucrului bine făcut? Care lucru bine făcut? Ăla sibian? În puii mei, Sibiul e tot în România, nu e pe altă planetă! Şi acolo se asfaltează, ca apoi să-şi amintească de conductele ce trebuiesc schimbate! Şi acolo e jeg pe străzi, şi acolo-s ţigani şi cocioabe în cea mai cruntă mizerie! Clădiri care stau să cadă, pasaje mirosind a urină şi vomă, dezinteres total, şomaj, oameni amărâţi şi nedreptăţi la fiecare pas! Cocalari, bişniţari, şmecheri, snobi...ca peste tot! În Sibiu nu umblă câini cu covrigi în coadă...doar câini şi atât.

Deci...dincolo de cuvintele astea frumoase, cu lucrul bine făcut, ce se află? Planuri de viitor, strategii pentru avântul tinerimii...O problemă acută în România şi în Europa este îmbătrânirea populaţiei prin scăderea natalităţii. Cum are de gând să rezolve asta? Când studenţii ies din facultate, nu e nevoie de ei pe nicăieri, din cauza lipsei de experienţă. Ce se poate face? În papucii calului, nu mai avem studenţi! La bac e pulbere totul, diplomele nu mai valorează nici cât un noroc de cioară! Nu mai există un sistem de valori, o limită a bunului simţ, un gram de ordine sau de speranţă! Măcar avantaje pentru mici întreprinzători, locuri de muncă pentru şomeri, ceva?! Filme gratis pentru studenţi, îngheţată bonus la fiecare kilogram de pită, agricultură suspendată, industrie duduitoare... Orice!
Desigur, temele de dezbatere au fost impuse de moderator. Dar, Iohannis a fost complet nepregătit, nu a avut vorbele la el. Îl întreabă de justiţie...e ca porcu'. Aşa, şi ce veţi face? Păi asta nu ştiu, vedem.. Ete căcat! Spune cum va arăta România cu tine ca preşedinte, de ce vrei să o conduci şi ce schimbări aduci!

Asta vroiam să văd în seara asta. Şi nu am văzut decât un personaj crispat. Un om cu nişte intenţii bune în principiu, dar fără o direcţie şi un plan coerent. Un simplu primar, care face sensuri giratorii şi renovează faţade, dacă are finanţe; dacă nu, fluieră din drâmbă. Pentru că în spatele sloganului, nu există nimic.

La un moment-dat mi-era ruşine de ruşinea lui, pe cuvânt! Se puneau întrebări, răspundea ce i se părea lui că auzea, mereu întârziat, mereu pe dos. Mereu blocat între limitele votului din Diaspora, deşi subiectul era depăşit de când hăi.

Iohannis sau Ponta? Pe cine urăsc mai puţin? Cum îmi spunea o prietenă, Iohannis,,,pentru că îi este foarte teamă de Teroarea Roşie.

Nasol, dar eu cu Iohannis nu pot vota. Practic, el nu există. Iar dacă mă gândesc cine este în spatele lui...parcă Teroarea Roşie e un milimetru mai aproape. Sau mă rog...Teroarea. Mai contează culoarea?

Loteria electorală

Cu ocazia zilei de Halloween, horror, frate!
Na, că am ajuns şi la finalul campaniei! Ura!!!! Uraaaa!!!! Nu dă nimeni cu o artifică, petardă, nimic, nimic? Păi cum aşa ceva? Ce sărbătorire e aia? Încă niţeluş şi iar ne procopsim...minteni vor umbla câinii cu covrigi în coadă şi va curge laptele şi mierea!

Sau, mă rog! Cred că trăiesc din amintiri şi mă chimuie speranţa...să-mi trag pălmi, că prost mai sunt!! Din duzina de candidaţi care se chilomăne în arena politică, unu - mă, unu singur, la dracu! Nu şi-a mai dezvăluit programul politic! După atâtea scandaluri şi bălăcăreală, parcă mi-e dor să aud şi eu ceva de autostrăzi suspendate, creere de locuri de muncă, investiţii cu toptanul în infrastructură şi agricultură, creşterea salariilor, inflaţia tinerelor talente, explozia nivelului de trai, vizita sutelor de specialişti străini care să ne evalueze obiectiv, eutanasieri în grup...ceva! Orice! Desigur că astea nu se vor întâmpla niciodată niciodată, dar no! Măcar de dragul discursului, să vină unu şi să ne mintă frumos!

Doar că, anul acesta pare că avem prezidenţiabili o secundă mai inteligenţi decât până acum...s-or fi prins şi ei că-şi răcesc gura de pomană şi nu-i mai crede nici moartea! Adică, să mai asist acum la o discuţie d-aia cu milioanele de kilometri de autostradă care vor răsări peste ogoare în termen de...unu, maximum doi ani, cred că m-aş împrăştia de râs! Fac implozie ca nebuloasa din văzduh, pe cuvânt!

Deci ce şi-au zis oamenii? De ce să pierdem energie vorbind discuţii, când de fapt în România nu există "vot pentru", ci doar "vot împotrivă"? Aaaaaaa...păi dacă aşa stau lucrurile, să dăm poporului ce doreşte poporul!

Deci: Drag popor! Ochii şi urechile la mine, toţi uniţi în cuget şi-n simţiri! Mă mănca-v-aş, voi ştiţi că Ponta e copist de soi? Păi înainte să se inventeze xeroxul, s-a inventat Ponta, băă...voi d-ăsta vreţi în capu' la ţară?? Aaaaa...nu contează? Atunci jur pe roşu că-i ofiţer acoperit, na! Să vă pice plombele de uimire! 

Da' Iohannis...îl ştiţi voi pe Iohannis? A făcut el mişto prin Sibiul lui, dar dacă l-a mâncat în cur şi s-a băgat în treaba de oameni mari...ia numa staţi să vedeţi: ce era Năstase patru case? Ăsta are şase!! Şi în plus, e şi incompatibil, că şi-a dat prea multe funcţii! Tarammmmmmmm...

Şi iacă aşa, se duse campania. Că ăla e acoperit, că ălalalt s-a dezvăluit, că hâr, că mâr! Iacă Microsoftu, circuitul banilor în natură, corupţii şi hoţii mână-n mână, la jefuirea ţării. Şi pe final niţică Udrea, că, în puii mei, nu-i uşă de biserică nici asta! Umblă de capie pe la Paris, se lăfăie în hoteluri scumpe şi bani de unde? Numa să nu vrei şi nu-i găseşti vreo strâmbă băgată pe undeva! :D 

Campania electorală nu mai este o ocazie de a discuta cu potenţialul alegător şi a-i promite verzi şi uscate, ci o împroşcare de-a valma cu rahat, în speranţa că va câştiga ăl mai puţin murdar. De fapt, ideea asta a şi devenit subiect de îndemn, un soi de motivaţie pentru cetăţeanul scârbit: Yeşi la vot, să alegi răul cel mai mic! Ete na! Şi dacă răul cel mai mic începe să crească, ce mă fac? Că doar n-o rămâne pui toată viaţa...cum dă de gustul ciolanului, mai ştii cum se pune pe îndopat?

Până la urmă...de ce mai despic firul? Cel mai important, din toată desfăşurarea asta de forţe, este ca omul să adopte mima de oaie tălâmbă şi să behăie a aprobare în grup, de cum apare pe sticlă unu' cu pretenţii de formator al conştiinţei publice! 

Şi cu toate acestea, rămâne veşnica întrebare turmentată şi retorică: EU CU CINE VOTEZ?

O întrebare fără răspuns, pentru că, dacă ar fi să stăm drepţi şi să judecăm, nimeni nu merită. Iar adevăratul motor de acţiune al cetăţeanului rămâne ura, votul împotriva unora, câştigătorii fiind doar "victime colaterale". 

Motiv pentru care, propun o altă abordare: ne alegem preşedinţii ca la extragerile loto! Roata norocului, cu asistente sexy - să ne mai clătim şi noi retina!

Băgăm în urnă numele candidaţilor, facem o rugăciune, pornim aparatul şi ce-o da Dmnezeu drăguţul.. că doar El e păstorul nostru! Ne scutim şi de-o cheltuială, de nebunie şi de nervi! Săracii funcţionari din prefecturi nu-şi mai pierd timpul tot verificând buletine de vot, campaniile nu mai au loc şi rost. Ce atâta frecuş pentru nimic, când în cinci minute ai rezolvat problema? 

Păi nu?