sâmbătă, 13 octombrie 2018

Am ales, pân-am cules...

A trecut şi mult cântatul referendum pentru redefinirea familiei; cu bune şi cu rele, cu discuţii şi comentarii, acuze, amintiri traumatizante ale trecutului odios şi mii de întrebări retorice, totul face parte din istorie, acum....iar poporul a decis: a primit modificarea, fără să schimbe nimic. Nu (şi) d-aia suntem neamul lui Caragiale?



Se pune, însă, întrebarea: cu ce ne-am ales după toată această agitaţie?
În principiu, cu nimic bun. Desigur, păreri sunt şi vor fi, care mai de care mai diverse. LGBT-eii pluşi şi moderniştii au jubilat; tradiţionalii şi credincioşii s-au ofticat, iar jurnaliştii au comentat - din punct de vedere politic, social, religios, istoric, economic, matematic, chimic, fizic, sau fiecare în funcţie de pregătirea profesională ori după cum l-a dus capul (sau conştiinţa).

Totuşi, revin la acelaşi laitmotiv: cu ce ne-am ales?
Păi...în primul şi în primul rând, cu bani cheltuiţi - abia acum, degeaba... deoarece, până la urmă, tot demersul nu a avut nici o finalitate. Masa a fost întinsă, dar cei poftiti au dat cu #boicot si nu au venit. E ca şi cum  îţi cere copilu' cartofi prăjiţi şi după ce-i cumperi, ţi-i aruncă-n ochi -  că nu-i mai vrea. Ai cheltuit degeaba? Da.
Deşi s-a vehiculat altceva, iniţial, tot demersul a fost cerut şi a avut rostul lui...şi anume limpezirea unei probleme destul de delicate, care ne va afecta societatea în viitorul foarte apropiat. Oricum, această modificare a Constituţiei tinea mai mult de principiu, pentru că realităţile sociale nu le hotărâm chiar noi. După cum arătam în trecut, noile manuale ale copiilor de şcoală, începând de la clasa a treia, deja pun problema diferenţelor de gen, descriu desfăşurarea relaţiilor sexuale sau prezintă familiile gay ca pe un model de urmat... iar legea parteneriatului civil oricum se adopta, indiferent de rezultatul votului.
Problema era cum ne situăm noi faţă de această realitate. E ca şi la telefoane: una e să ştii că oricum sunt ascultate, alta este să îţi dai acceptul pentru a fi ascultat.

Legal ştiu că şi boicotul este o formă de vot. Principial, însă, neprezentarea e apă de ploaie. Te tragi pe fese şi fugi o de asumarea unei responsabilităţi, minţindu-te că ai hotărât, neluând nici o hotărâre.
Dacă am fi fost un neam cu sânge în instalaţie, decideam. DA sau NU. Ieşea toată lumea la urne şi se rezolva castana. Mare schemă, ce dacă se valida?! Important era că 80% au decis pentru NU.  Iar cel mai important era că nu se cheltuiau nişte bani degeaba.  

Apoi, mai trebuie observat ceva: informaţia pentru naivi e ca un sextant pentru un copil de grădiniţă...degeaba are acces la el, dacă nu îi explică nimeni cum să îl folosească. Pur si simplu, asta este singura concluzie logică ce explică cauza pentru care suntem din ce în ce mai proşti, deşi orice informaţie este la un click distanţă. 
De fapt, e o ecuaţie simplă, pe care înaintaşii noştri o cunoşteau din experienţă: "nu tot ce zboară, se mănâncă". De aceea, orice doctor te sfătuieşte să nu te tratezi de pe Google, pentru că dacă îţi recunoşti nişte simptome nu eşti specialist, ci ipohondru; şi nici nu te faci criminalist de weekend, dacă te uiti toată ziua C.S.I. şi citeşti depre modalitatea de prelevare a amprentelor.

Revenind la oile noastre: mulţi oameni au prins din zbor această informaţie:


...apoi, plini de aroganţă, s-au bătut cu pumnii în piept că au pus coada la cireaşă şi s-au ridicat deasupra prostimii de rând. De fapt, adevărul era acesta:



Adică, praf în ochi...la fel cum şi Cernea a propus, la un moment dat, ca delfinii să aibă drept de vot - pentru că sunt mai inteligenţi decât oamenii (după unele estimări).

Una peste alta, rezultatul a ieşit aşa cum trebuia, iar "valorile europene" au triumfat. Deci e de bine. Putem dormi liniştiţi, iubirea e pe mâini bune şi nu ţine cont de vârstă; mai nou nici de gen...în curând  nici de specie! Şi cel mai important lucru: nu se votează!

Eu, oricum, sunt mulţumit. Mai pe scurt, "mă doare la bass" - cum zice o melodie...
Am făcut tot ce a ţinut de mine şi nu am nici un regret. Ba chiar cred că mă sucesc şi-mi vine să fiu foarte fericit: conform noului context, în sfârşit voi avea posibilitatea de a mă căsători cu iubirea vieţii mele - noua bicicletă!

Mi-a căzut cu tronc de când am zărit-o...practic, a fost dragoste la prima vedere, cu fluturi în stomac şi explozii de artificii! Îmi amintesc acele clipe de parcă ar fi fost ieri: (am alunecat pe-o pată de ulei şi) pământul mi-a fugit de sub picioare, inima mi-a săltat de bucurie, iar în urechi am auzit, ca prin vis: "Ştiu că fără ea, nu pot respira, viaţa e pustie, fără ea"... 
Împlinim 3 luni de relaţie şi sentimentele mele nu s-au răcit nici măcar un milimetru...o doresc la fel de mult ca-n prima zi! Conform specialiştilor, probabil încă suntem în luna de miere a relaţiei...ceea ce, aşa va fi! Cert e că mă gândesc la ea clipă de clipă, o visez noaptea şi nu sunt eu dacă nu-i trimit măcar o dată pe oră, un sms cu pupicei. Aaaa, da...i-am luat şi mobil, să putem fi împreună, prin satelit, chiar şi când nu îi sunt alături!
Pentru că, DA, în adâncul sufletului sunt sigur că nu trăiesc doar o pasiune de moment şi ea este aleasa! Soarta crudă ne-a despărţit aproape o săptămână, când a trebuit  s-o bag în service pentru o defecţiune la schimbătorul de viteze...dar când am regăsit-o şi am atins-o din nou, m-a cutremurat un fior din tălpi până-n călcâie, iar inima parcă mi s-a reîntregit! 
Am început, din nou, să mă gândesc la ea din sculare până-n culcare şi nu rezist să nu o încalec măcar o dată pe zi! Trebuie să mărturisesc că cel mai adesea, eu stau deasupra...deşi o dată pe lună, o mai apucă nebuneala şi pentru că se simte lipsită de drepturi, mă pune la pământ de nu mă văd! 
Cu toate acestea, nu mai mai pot imagina viaţa fără ca ea să-mi fie aproape! Prin urmare, am hotărât să o cer de nevastă! Cu mâna pe inimă, vă spun, că a acceptat chiar înainte de a apuca să înghenunchez! Serios, natura toată s-a bucurat de bucuria mea...iar când soarele a ieşit din nori, am văzut-o cum i-a sclipit un ochi de pisică!

Ce dovadă mai vreţi că suntem suflete pereche? Deja comunicăm din priviri...
În plus e frumoasă, inteligentă, mă acceptă aşa cum sunt şi nu mă lasă la greu: împreună am depăşit cele mai mari băltoci şi şanţuri pe care viaţa ni le-a scos în cale! Unde mai pui că sunt şi primul propritar din viaţa ei, aşa că nu trebuie să-mi fac grij pentru tratamentul neadecvat şi traumele pe care le-ar fi putut aduce în relaţie, cauzate de nemernicia proprietarilor anteriori. Iar de-o fi şi-o fi, e-n garanţie şi dacă-mi vin piticii pe creier, imediat o schimb cu una nouă! C-apoi ştiţi cum se zice: la un bărbat, prima dată îmbătrâneşte nevasta. Iar mie nu-mi place să stau cu băbăciunea la uşă...aşa că o rulez, periodic. Sau, cel puţin, aşa îmi propun.

Una peste alta, vă invit la nuntă! Am plănuit totul, în cel mai mic detaliu: ei o să-i iau o husă de mireasă, albă ca neaua. Drept verighetă - îi voi pune o piuliţă nouă la cric, iar pe ghidon o să-i agăţ o coroniţă de trandafiri roşii, proaspăt culeşi din grădină. Cumpăr baterii noi la faruri, ca să fie vizibilă  din depărtare, îi montez o sonerie d-aia cu vorbe de duh, gen "Forţa fie cu tine", "That's all, folks!", sau "Here's looking at you, kid.", apoi o mai lustruiesc niţel şi gata: ne putem îndrepta, liniştiţi, către biserică. Nici nu accept altă variantă... sunt creştin şi vreau o nuntă tradiţională! Şi mai am un vis: îmi doresc să mă cunune preotul care m-a şi botezat. 
Nu l-am anunţat, încă, dar nu ar avea de ce să refuze; dacă îi pun certificatul de parteneriere în faţă, ce-o să facă? Îl ignoră? Îl dau în judecată! Păi de ce să mă discrimineze, dacă sunt cetăţean european cu drepturi şi îndeplinesc toate legile în vigoare? Am până şi garanţi spirituali: naşi îmi vor fi Opelul Astra al părintelui duhovnic şi o dulce domnişoară pe care am ochit-o, odată, într-un mall...că, na, ce să-i faci? Ochii văd, inima cere! Mai ştii cum se aşază lucrurile şi-mi trăiesc fantezia de a-mi înşela soţia cu naşa? Nu ştiu de va fi chiar aşa...dar nu-s dator să-mi las măcar o portiţă de speranţă?

Totuşi, am o mică nedumerire/propunere: se va putea modifica şi ceremonialul cununiei? Adică, să nu mai zică preotul "...se cunună roaba lui Dumnezeu...", că drăguţa mea nu-i roabă! Chiar are şi-un nume de om! Atât de mult o iubesc!
Deci, în cazul de faţă, zic să înlocuim formularea dezgustătoare cu roaba şi să punem una mai nouă, adaptată situaţiei: "...se cunună BICICLETA lui Dumnezeu"....

...iar după ce se termină tot serviciul religios, abia aştept să aud invitaţii, cum strigă în aplauze: "SĂ SE PUPE MI-RIII, SĂ SE PU-PE MI-RIIII!!!"

Garaj de piatră şi să fie-ntr-un ceas bun!
Închin în cinstea noastră!



[Karmen, Lock my hips, Karmen feat. Krishane - Lock My Hips]

joi, 4 octombrie 2018

Misterul întrebării de la referendum

...şi alte nelămuri despre acest subiect

Deşi am cam obosit cu aceleaşi discuţii fără final, revin cu o nouă postare pe tema referendumului care naşte noi întrebări şi angoase în mintea şi în inimile noastre.
Sincer, nu înţeleg prea bine de ce se întâmplă asta, pentru că lucrurile sunt foarte simple şi clare. Am tot vorbit despre ele şi am tot discutat, însă cu fiecare minut care ne apropie de Ziua Z, apar noi şi noi perdele de fum, menite să ne abată atenţia de la subiect şi să #stăm acasă, sau să #boicot. S-au creat chiar şi rame foto pentru fericitul eveniment, pe  model "Je suis Charlie"!
Minunat! Urrraaaa!!! - în română, că în franceză nu ştiu cum se zice.

Deocamdată mă mir de înverşunarea efervescentă a unora care vor să demonstreze că "mă-ta" n-are cratimă şi doar, doar, or izbuti să răstoarne legile universului - care, spre nenorocirea noastră, au ajuns să fie supuse la vot. Din păcate.
Până la urmă, asta votăm, nu "familia tradiţională" - o expresie care nici nu prea are sens, dacă e să o analizezi. Sarmalele-s tradiţionale, 'n puii mei! Brâul este tradiţional, mămăliga, ţuica şi gogonelele murate sunt tradiţionale! Familia e familie şi atât.
Oricât ar fi societatea de homocentristă şi orice am inventa, sunt lucruri pe care nu le putem modifica după ideile unor "inovatori". Nu poţi veni să spui că trebuie schimbată gravitaţia la poli, pentru că-i mai mare ca cea de la Ecuator şi, prin urmare, eschimoşii sunt discriminaţi fiindcă trag mai greu la cântar...deci trebuie să uitam de gravitaţia tradiţională, ca să născocim una nouă, în acord cu drepturile omului. Hai măi...aşa am ajuns?

Se pare că da. 
Şi oricât aş vorbi despre normalitate, subiectul nu este epuizat. De fapt, nici nu am această pretenţie...nu-s nebun să cred că pun eu coada la cireaşă, când homosexualitatea se discută de cel puţin 2000 de ani. Acuma ne mai ajută internetul şi suntem mai vocali, dar atât. Nu e nimic nou... cu excepţia amplorii pe care a luat-o acest fenomen şi dorinţei acerbe de a impune nenaturalul ca fiind o altă formă de natural. 
Iar asta se face prin diverse tehnici, pe care le-am tot discutat în trecut. Deşi majoritatea sunt variaţiuni pe aceeaşi temă, au mai rămas destule...pe care le voi analiza, tocmai pentru a-mi verifica tăria argumentelor pe care mi se fundamentează propria alegere.

Spre exemplu:
Ştiţi fotografiile de vacanţă din categoria IOLA, executate cu măiestrie sub diverse indicatoare doveditoare? "Io la munte", "Io la mare", "Io la Sfinx", "Io la Peştera Muierii", "Io la aeroport", "Io la hotelul de 5 stele în care m-am cazat", "Io la mall", "Io la feribot"? No, fix aşa, este la modă printre distribuirile de pe facebook articole din categoria "Ce-i spun, eu, copilului când......?", pentru a demonstra inutilitatea referendumului:


Sunt două răspunsuri, aici, la fel de elementare:

1. Pur şi simplu, nu îi spui, pentru că nu e treaba lui. La fel cum nu îi explici nici Holocaustul, bombardamentul atomic din 1945, ororile din Noaptea Hughenoţilor, crimele lui Ivan cel Groaznic, moartea lui Cezar, sau fizica cuantică. Poate, el va întreba...că-i curios. Şi atunci, îi schiţezi o poveste generală, pe măsura capacităţilor sale de înţelegere şi într-o formă care să nu îl traumatizeze...că şi dacă întreabă "De ce e cerul albastru?", nu te apuci să îi citeşti legile de reflexie şi refracţie ale luminii prin moleculele de gaz.
Pe aceeaşi idee este construit şi sistemul de educaţie, d-aia nu faci integrale în clasa I şi nici nu calculezi sarcina critică de flambaj a unei bare metalice, de cum înveţi să faci adunări cu trecere peste ordin. Pur şi simplu, nu te interesează. "Dacă-i copil, să se joace; dacă-i popă, să citească!" - nu aşa zicea şi Creangă, acum 100 de ani? Caracterul copiilor nu s-a schimbat de atunci.

2. Îi explici prin joc, la fel cum i se explică şi homosexualitatea, sau orice alte deviaţii genetice de la normalitatea naturală, care vin să răstoarne aşa zisele comportamente "tradiţionale".



Dacă te apuci să îi povesteşti unui copil de 9 ani de ce e femeia femeie şi bărbatul bărbat - pornind de la nişte generalizări prosteşti şi etichetări fără rost (concepte împotriva cărora "oamenii noi" luptă cu îndârjire, zice-se), ori , în spiritul toleranţei, îl educi cum că e perfect frumos să ai 2 taţi sau 2 mame,  ce te mai agiţi întrebări retorice aşa de modeste?
Apoi, dacă tot suntem la acest capitol şi ţinând cont că primul model în viaţa copilului sunt părinţii săi, am o curiozitate: cum îi explică 2 taţi unui copil ce înseamnă feminitatea, respectul care i se cuvine unei femei sau, dacă acel copil creşte şi devine o fată în zorii adolescenţei, cum îi descrie menstruaţia. Sau, cum explică două mame unui alt copil ce înseamnă bărbăţia sau cavalerismul, de ce se spune(a) că bărbatul este stâlpul casei iar femeia, oglinda ei; sau cum trebuie să intre în vorbă cu fată pe care o place - că, doar, homosexualitatea nu este o boală care se ia...

Alt caz...faimoasa declaraţie atotştiutoare:



...care este o altă năzbâtie, credibilă doar pentru cei care aleg, deliberat, să vadă ceea ce doresc să vadă. În urma unei simple căutări pe internet se va observa că întrebarea de pe buletinele de vot este următoarea: ”Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?"
Desigur, apare următoarea nedumerire: De ce întrebarea referendumului nu conţine nici o referire la familie şi are această formă? Simplu: pentru că indiferent modificarea adusă Constituţiei, întrebarea are o formă standard, reglementată prin Legea 3/2000, care, la art. 7, alin. 1 prevede: "(1) Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA“ sau „NU“ la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?". La referendumul din 2009, (şi) despre reducerea numărului de parlamentari, întrebarea nu a fost aşa pentru că NU AVEA LEGE DE APLICARE votată de Parlament.
În plus, o cercetare ulterioară arată că Legea de revizuire a Constituţiei României este una singură şi face referire la modificarea art. 48 din Constituţie, cel despre familie. E deja publicată în Monitorul Oficial şi nu se mai poate modifica.
Până aici, totul este mai limpede ca "Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul"...dar, să presupunem că unii nu au disponibilitatea de a cerceta subiectul şi înghit pe nemestecate orice li se serveşte. Bravo lor, ce să zic?! Atât că am o altă nelămurire mică: "Pe buletinul de vot nu există nici o întrebare despre familie. Corect. DAR unde este întrebarea despre modificarea legilor justiţiei, că parcă nici asta nu scrie. Sau mă înşeală vederea"?
Una peste alta, am înţeles ideea: nu e aşa, e altfel. Buuunnn... Zi "zău" cu limba între dinţi şi pe ce te bazezi? C-apoi nutreţ există şi pe câmp, nu trebuie să intru pe facebook, ca să-l culeg...

Cred că mă opresc aici cu demonstraţia. Niciodată nu mi-am propus să mă lupt cu ideile altora, orcât de nefondate ar fi ele.
Oricum, toată nebunia asta pentru susţinerea mişcării LGBT+ (că aşa trebuie, "plusul" e obligatoriu, dacă vrei să fii corect gramatical. De când s-a observat că oamenii răsar cu mai multe identităţi decât literele alfabetului, au fost introduse, toate, în categoria "+") a pornit de la momentul în care s-a produs ruptura dintre morală, etică şi drepturile omului.
...şi uite aşa am ajuns să vorbim astăzi despre drepturi imorale sau care contravin eticii, dar perfect legale. Ceea ce înseamnă că atâta timp cât avem atenţie selectivă şi vedem doar ceea ce dorim să vedem, ne vom contrazice ca nişte chiori, ore...zile...luni...sau ani întregi, fără a ajunge la vreun rezultat. Pentru că nu mai vedem ansamblul şi nu acceptăm că aceste principii decurg unele din altele, ci le discutăm separat, ca şi cum s-ar contrazice între ele.
Iar asta nu este corect...mai ales că, la origini, orice sistem de valori a luat naştere din învăţămintele religioase. Dacă este să o luăm pe firul istoriei, religia este mama tuturor drepturilor iar respigerea ei duce la nebunia de astăzi, când închinăm ode frunzelor unui copac, renegându-i trunchiul.

De aceea ni se contrazic valorile...pentru că le anulăm izvorul şi am ajuns să vorbim despre imoral, dar legal. Spre exemplu, să-ţi înşeli soţia este perfect imoral şi incorect, dar, în acelaşi timp, perfect legal. Nu te iau mascaţii din pat când îţi iei ibovnică, deşi ai jurat credinţă altei femei; practic, nu interesează pe nimeni altcineva chestia asta, decât pe nevastă, care se va simţi trădată. Dar e legal? Sigur că da!!!
Asta înseamnă că, dacă s-ar face o dezbatere pe marginea acestui subiect şi s-ar forma 2 tabere, ambele ar putea avea dreptate: unii  vor apăra soţul şi vor veni cu legea în mână - care nu a fost încălcată; alţii vor susţine soţia, vorbind despre morală, care este inexistentă.

Aşa este discuţia cu homosexualii: unii îi apără, susţinându-le drepturile; alţii îi combat cu legile morale. Deşi, în acest caz, homosexualitatea este un subiect secundar, chiar o non-problemă - la fel cum a fost şi când s-a pus problema religiei în şcoală. Mai ţineţi minte ce zbucium a fost printre susţinătorii LGBT+ şi atunci, deşi nici măcar nu făceau parte din subiect?
...cum, de fapt, nu sunt nici acum. Acum, problema este simplă, evidentă: eşti de acord ca familia să fie formată din bărbat şi femeie? Da sau nu?
Nu se menţionează nicăieri şi nu se pune problema de drepturile homosexuualilor. Ei au aceleaşi drepturi cu ale oricărui alt cetăţean român -  cu excepţia căsătoriei - care nu poate fi încheiată între persoane de acelaşi sex, conform art. 277 din Noul Cod Civil. Unde-i lege, nu-i tocmeală! Nu aşa se punea problema? 
Sau acum nu mai e valabil şi ne certăm cum să încălcam legea mai bine - şi anume art. 258, alin. 4 şi art. 271 din acelaşi Cod Civil? 

Ca să închei:
Nu pot pricepe de ce stă atâta lume în cumpăna nehotărârii şi de ce se pleacă urechea la teorii conspiraţioniste care mai de care mai fanteziste, când este simplu: crezi că familia este şi trebuie să fie  alcătuită din bărbat şi femeie? DA. Atunci votezi DA, pentru eliminarea neclarităţii.
Ai vederi "moderne" şi susţii schimbarea conceptelor fundamentale ale vieţii? Foarte bine, e dreptul tău, alegerea ta - aşadar, ori boicotezi, ori votezi NU.

Asta este frumuseţea democraţiei: indiferent de fundamentul opiniei, indiferent de nivelul de educaţie, starea financiară, localitatea de reşedinţă, gen, orientare sexuală sau meserie, avem dreptul să ne manifestăm voinţa prin vot. Ce se întâmplă după aceea... 'om trăi şi 'om vedea.

Până una-alta, votăm ce dorim...iar efectele propriilor alegeri se vor vedea în timp. 

Deocamdată, ne relaxăm. Să vină....muzica!!!!



[The Phantoms - Get What I Came For]