duminică, 29 noiembrie 2020

Pelerini şi turişti

Notă: nu sunt "Corona-sceptic" şi nici "Martor al lui Corona". Nu mă dau de ceasul morţii că mă omoară virusul; dar nici nu mă iau de braţ cu lumea pe stradă, ca să dovedesc că nu mă păleşte boala. Vreau, doar, să am grjă de mine şi să fiu echilibrat în gândire. Totuşi, măsurile anti-pandemie nasc mari controverse... mai ales că sunt aplicate preferenţial şi în funcţie de nişte interese care nu prea au legătură cu protecţia oamenilor.  
Uite aşa, porneşte lanţul întrebărilor fără răspuns.  

O veste şoc ne-a îngrozit zilele trecute: din 35 de milioane de măşti, 32 de milioane sunt neconforme - adică, pe scurt, sunt doar acoperitoare de gură, nu protecţie împotriva carcalacului criminal. Cri-Cri Criminal... Tu estilo y tu flow mami muy criminal...


[Natti Natasha & Ozuna - Criminal]

Şi-mi zic în gând: "Să-mi trag pălmi, ăştia mi-au citit postarea trecută! Tare, sau ce"? Adică, până şi Iohannis a zis, după nouă luni de pandemie, că nu trebuie să ne punem orice pe gură... ci măşti avizate şi conforme - cum are el, spre exemplu. Imediat pun stop cadru pe imagine şi încep să îi analizez masca: e albastră, ca a mea. Are două elastice laterale, pentru urechi; fix ca a mea. Are trei pliuri şi sârmuliţă din aia, ca să se muleze pe nas; frate...sută-n sută e masca mea! Ceea ce înseamnă că ori masca mea e neconformă şi cea prezidenţială e tot la fel - exclus; ori masca de preşedinte e conformă şi a mea e la fel. Prin urmare, am avut norocul chior de a-mi cumpăra mască din calupul celor 3 milioane de măşti bune. Uraaaaaa!!!!!!!! 

Apoi m-am desumflat mai repede decât un balon înţepat de cui.
...deoarece nu ştiu ce şef de la ANPC a declarat că pentru consumatorul mediu, este imposibil să deosebească măştile bune de măştile ne-bune. Cu alte cuvinte, fiecare om e pe barba lui; dacă ai mâncat mare când erai mic, poate ai noroc şi te înscrii în rândurile celor cu măşti bune. N-ai mâncat din oliţă...ghinion. Asta e! Scapă cine poate!
Doar organele abilitate ale statului pot face deosebirea între marfa bună şi aia naşpa - care se găseşte până şi în farmacii. Deci ideea "Bei, deşteptule...normal că ai luat ciuruc! La benzinărie mergi tu să cumperi mască? Sau la supermarket? Du-te, bei, la farmacie... că dacă vrei şosete, nu fugi la gogoşerie să ţi le cumperi"! Problema e că ciurucul era şi-n farmacii...deci ce să faci? N-ai ce să faci...închizi ochii şi alegi, ca la alba-neagra. Sau, ai încredere în organele de control al calităţii, care până acum au lucrat la turaţie maximă...pe sistem "noi am jucat bine, dar ne-au bătut scârbele alea"! Şi în continuare, vor continua să dea tot ce e mai bun!
Şi ca să fie circul complet, mai lipseşte să fim informaţi că, în urma unor anchete specifice, s-a constatat că singurele măşti bune vin de la un singur producător... deci către el suntem sfătuiţi să ne îndreptăm atenţia. Pică milioanele, cad ca avioanele!!! Portofelul ca purcelul!!!! 


Problema e că nici în dezinfectant nu mai poţi să ai încredere... cică  şi ăsta e contrafăcut şi poate provoca orbirea, chiar moartea. Tulai, Doamne, ţurai ţa! Iac-aşa şi iar aşa...vorba cântecului. 
Desigur, aici e de vină P-S-D! A făcut Dragnea din puşcărie nişte mişculaţii şi a corupt pe toată lumea! Serios, aşa mi-a spus cineva care mă sfătuia să votez schimbarea. Adică PNL, se înţelege...ca să scăpăm şi noi de pandemia asta care ne mănâncă zilele şi de ciuma care ne conduce de treij' dă ani!! 

Pentru siguranţa mea, totuşi, prefer să  renunţ la orice fel de dezinfectant şi să revin la metodele tradiţionale româneşti: "cu săpun mă spăl pe piele şi pe suflet, cu manele". Folosesc săpun de casă de la mamaie, că în ea am încredere totală. Şi ascult doar manele, pentru că cine ştie pe unde şi-a mai băgat Dragnea coada şi-îmi introduce mesaje subliminale în cap, când ascult Scorpions. Sau Lady Gaga. Sau alţi cântăreţi din ăştia în vogă. Renunţ la ei! Gata, s-a terminat! Dacă, Doamne feri, eu cred mă dau modern şi în tendinţe, dar când citesc versurile de-a-ndoaselea sau ascult melodia de la coadă la cap, se aude "Trăiască Stalin"? Sau "Comunist până la moarte şi dincolo de ea?"? Aoleu!!!! Nu mă manipulează propaganda, fără să ştiu?
Apropo! Întrebare de milioane de puncte: care credeţi că este cea mai carte best-selling din istorie?  Cea mai bine vândută carte, mai pe româneşte. Biblia? Nuuu... Războiul Stelelor? Nici măcar! Deşi nu înţeleg de ce nu... Poate vreo carte de-a lui Osho? Ceva despre dezvoltare personală? "Şapte trepte către cine vrea Universul să fii"? Nope!!! Vreo carte de bancuri cu Bulă? "Pas cu pas" a lui Klaus Iohannis? Nu, nu, nu şi iarăşi nu!!!!
Cea mai bine vândută carte din istoria planetei este... "Manifestul comunist" de Karl Marx şi Friedrich Engels, cu peste 500 de milioane de exemplare vândute şi ieşită pentru prima dată de sub tipar în 1848. 
Mişto, Asta aşa...că tot nu ne place comunismul.  

Apropo, e campanie electorală - o minunată ocazie de a observa dubla măsură în deplinătatea puterilor sale. Ceea ce este perfect distractiv! 
Mi se pare fascinant cum unii oameni sunt gata să moară pentru o idee pe care au auzit-o de la un post tv. Nu au verificat-o, doar au auzit-o. Aşa cum alţii sunt gata să moară pentru o altă idee (sau aceeaşi, dar privită pe dos), neverificată personal - ci transmisă de alt post tv. Şi mă întreb: ce te face să crezi pe unii, în detrimentul celorlalţi? Viaţa reală oricum e grea, indiferent de cine a condus ţara.... deci de ce simtim nevoia să ne luptăm pentru a demonstra care capăt de rahat e mai curat? 
Şi de ce, având situaţii asemănătoare, pe una o privim cu indulgenţă iar spre cealaltă tunăm şi fulgerăm?

Spre exemplu, mă uit la Stirile Pro Tv... şi într-un reportaj, se arată pe larg cum pelerinii care vor să se închine la Peştera Sfântului Andrei sunt socotiţi nişte terorişti împrăştietori de boală. Cum să faci ditamai adunarea de oameni, pe timp de pandemie? Lumea moare claie peste grămadă în spitale şi ăstora le arde de pupat icoane...unii după alţii, unii după alţii! Păi nu e bombă epidemiologică? Unde mai pui  că preoţii nici măcar nu poartă mască şi sunt adevărate focare de infecţie! HUOOOO!!!!
Apoi urmează alt reportaj....despre turiştii care iau cu asalt staţiunile, cu ocazia minivacanţei. Stau jumătate de zi în cozi kilometrice, se calcă în picioare la terase, stau în frig ore întregi pentru a prinde un loc să bea ceva, se bulucesc pe oriunde se poate, chiar şi în vârf de munte. Asta, dom'ne, înseamnă să fii martir! E pandemie...dar de! Chiar să ne apuce nebuneala între 4 pereţi? Nu avem şi noi dreptul la distracţie? Plus că toate măsurile de precauţie sunt luate: mască, dezinfectant, distanţare.... deci ce se poate întâmpla rău? Şi chiar de s-ar întâmpla... cine nu riscă, nu câştigă. 

Bun, atunci întreb: care este diferenţa între turişti şi pelerini? Şi unii şi alţii se adună în grupuri mari; şi unii şi alţii respectă precauţiile anti-pandemie. Dar de ce unii sunt demonizaţi, ceilalţi sunt încurajaţi? De ce pelerinii sunt bătuţi cu pietre şi priviţi ca nişte viruşi ambulanţi, iar turiştii sunt ridicaţi în slăvi? Ori îi băgăm pe toţi la coteţ, ori îi lăsăm liberi... altfel d-aia apar proteste şi nemulţumiri. 
Aaaa...stai mă, că e voie la pelerinaj...se duc doar oamenii din sat. Deci, să înţeleg că toţi turiştii aciuaţi prin staţiuni sunt tot localnici? Sau cum?
Şi dacă măştile alea nu-s bune (şi nu e vina poporului), de ce ne mai închinăm la ele? De ce se dau amenzi pentru nefolosirea unor produse care nu au efect? De ce suntem obligaţi să le folosim când ele nu-şi fac treaba, ba chiar se vede treaba că ne omoară? 
E ca şi cum ne-ar lega cineva de ţăruş, primim de mâncare doar tărâţe cu apă, după care suntem admonestaţi că nu avem alimentaţie diversificată şi d-aia suntem piele şi os! Păi şi unde e vina mea? 

Întreb doar aşa, de principiu... nu mă duc nici la pelerinaj şi nici în staţiuni - deci nu am vreun interes.
În rest, Dumnezeu cu mila! Oricând ies din casă, indiferent de vremuri, risc şi iau viaţa în piept: că mă calcă maşina, că-mi pică un avion în cap, că mă ia virusul de nas, că nu merg pe unde mă uit şi pic în vreo groapă nesemnalizată...mai contează? Probabilitatea ca ceva rău să mi se întâmple este permanentă şi continuă. Nu mă mai sperie asta.

Aşadar, haideţi să încingem petrecerea şi să închinăm un pahar pentru în cinstea noastră...cu o manea de sezon:



[Doru Calotă - Uite, mamă, vin mascaţii]      

miercuri, 18 noiembrie 2020

Cu mască, fără mască

Cu propriul căpuţ din dotare, am identificat adevăratul ucigaş care a omorât orice fiinţă vie, de când a apărut viaţa pe planetă. Ce virus, ce asteroid, ce invazie de lăcuste şi alte plăgi? Doar el şi numai el este adevăratul duşman: unicul, singurul, inegalabilul.....stopul cardio-respirator!
Te calcă maşina? Mori de la stop cardio-repirator? Te-a pălit molima? Mori pentru că se opreşte inima şi nu mai respiri...stop cardio-respirator. Pici de pe bloc? Mori de stop cardio-respirator. Mori în somn, cu capul pe pernă? Stop cardio-respirator! Te arunci într-un vulcan activ? Nu scapi...tot de stop-cardio-respirator mori!
Indiferent ce ni se întâmplă, stopul cardio-respirator ne omoară!
Şi totuşi, pandemia este de coronavirus. 

Aşa că mi-am luat mască. "REZIST"
Nu-mi săriţi în cap, nu am vrut să înjur pe nimeni... "rezist" este un cuvânt frumos, care se găseşte în dicţionatul explicativ al limbii române şi descrie o atitudine  perfect lăudabilă: aceea de a nu te da bătut, a te ţine tare, a nu te pierde cu firea. 
Problema e că noi am cam pervertit acest sens, la fel cum am făcut de multe ori pe parcursul istoriei...iar svastica, un semn religios vechi de doisprezece mii  de ani, ce reprezenta viaţa, a fost transformată de nazişti în cel mai detestat simbol al umanităţii. Tot aşa, curcubeul, simbolul legământului dintre Dumnezeu şi om în Vechiul Testament, a devenit imaginea LGBT; pentagrama - asociată de grecii antici cu perfecţiunea arhitectonică, este imaginea magiei negre şi a satanismului...
...iar rezistenţa, dintr-o calitate umană a devenit o simplă ramură radicală a activismului politic. Nasol moment. 

Totuşi, masca asta îmi place. E amuzant să o port - mai ales că nu mă ajută cu nimic. Scrie şi pe etichetă;


ATENŢIE!
Masca nu este dispozitiv medical! Nu conţine filtre integrate. Nu protejează împotriva virusurilor. 

...ceea ce ştiam deja, încă înainte a începe nebunia mascării. În afară de a-mi trăi şi eu fantezia că arăt ca un ninjalin, ori că am cârpa asta pe faţă, ori că nu o am...e fix acelaşi lucru. Totuşi, unde-i lege - nu-i tocmeală şi dacă-i musai, bea Grigore şi apă rece. Bea, dar nu se îmbată de exaltare, cu gândul că degustă cel mai premiat vin al istoriei. 
Nu de alta, dar nu trebuie să fii docor în ştiinţe oculte sau vreun expert, ca să înţelegi iluzia. Trebuie, doar,  să cunoşti biologie la nivel de clasa a opta, pentru a-ţi da seama că nici un virus nu poate fi oprit de o bucată de broboadă. E ca şi cum te-ai apăra de ţânţari punând nişte gratii la ferestre. 
Da' bravo mă!

Nu zic că masca nu ajută la nimic! Nu, nu...departe de mine gândul acesta! Masca este foarte bună...când lucrezi într-un mediu cu mult praf. Sau, când strănută cineva lângă tine şi te-mproaşcă de stropi. No, având mască, eşti oleacă ferit. De stropi, nu de virus. 
E ca în cazul unui atac chimic: fără mască de gaze, ai oportunitatea de a muri în primele secunde. Dacă-ţi pui căciula sau cămaşa peste gură...da, te ajută. Orice e mai bun decât nimic - dar asta nu înseamnă că orice e bun. Deci, cu o basma la gură, mai câştigi câteva secunde...nu ştiu. Câteva minute? Dar tot mori. Şi asta înseamnă că bucata aia de fâş, piele, poliester sau bumbac te-a apărat de chimicale?  

De aceea nu înţeleg închinăciunea la mască. 
Aaaa...dacă ai din aia cu filtre de aer, sau vreo cască de cosmonaut...stimă şi respect! Nici vidul cosmic nu te-atinge, pentru o perioadă de timp. Doar că la noi nu e cazul de aşa ceva; aici, folosim măşţi de hârtie sau material textil...pentru că ideea e să ai gura acoperită. Cu orice! Eram în autobuz şi se urcă cineva, scuzându-se că nu are mască, dar ţine şapca la gură. N-ai şapcă? Pui un mileu! O bucată de şerveţel...ceva, ORICE!! Nu contează! Trebuie să ai ceva pe faţă, să nu-ţi iei amendă că mergi cu gura slobodă şi împrăştii virusul mortal.
D-aia mergeam la restaurant şi vedeam ospătarul cu masca la cot - pe care şi-o punea la gură când ajungea la masa clientului, e drept. D-aia se poartă masca pe bărbie, la ceafă, pe antebraţ, sau chiar agăţată de curea. D-aia unii fumau cu mănuşile cele obligatorii în mâini şi când terminau de pipat, îţi ofereau îngheţata cu aceleaşi mănuşi. Respectând legea. 

Ca şi în multe alte cazuri, obsesia pandemiei ne-a făcut să transformăm mijlocul în scop. 
E ca la injecţie: dacă ai nevoie de aşa ceva, nu înseamnă că oricine îţi înfige un ac în fund şi-ţi bagă nişte ser medicamentos, te-a făcut şi bine. Dacă acul nu e steril, dacă seringa nu e sterilă, dacă asistentul nu ştie să facă injecţii, dacă medicamentul nu e bun...te duci să te cârpeşti şi mai rău te rupi. Pentru că scopul nu e injecţia, ea e doar un mijloc pentru atingerea scopului: acela de a te trata şi a te vindeca.

Ei, fix aşa e cu masca. 
Avem o problemă: circulă un carcalac. Ce să facem? Punem mască, normal... Dar, în primul rând, nu orice fel de mască - nu orice zboară face miere. Şi în al doilea rând, chiar şi cea mai bună mască din lume devine ineficientă când este purtată aiurea - pentru că pandemia nu a creat scopul de a purta mască, ci a creat necesitatea de a ne proteja. Prin purtarea măştii de protecţie, nu a unei măşti oarecare.  

Din cauza asta au apărut întrebări şi teorii ale conspiraţiei.... Dacă suntem obligaţi să facem ceva ce nu ne ajută, de ce suntem obligaţi? Cine are de câştigat din asta? Făcătorii de măşti...de exemplu...care, în loc să facă o cămaşă, din aceeaşi cantitate de material fac o duzină de măşti şi le vând de trei ori mai scump. Sau...firmele de curierat - care nu mai prididesc cu transportul. Eu, spre exemplu, nu comand prin curier, decât dacă nu am încotro. Prefer să cumpăr eu, să-mi aleg eu, cu mânuţa mea, ce vreau. (Ardei potriviţi, spre exemplu! Na, cum cer asta unui curier?). Dar acum, în vreme de pandemie, au fost cazuri când nu am avut încotro. 
Supermarket-urile ar mai avea de câştigat... 
Pe scurt, şmecherii. Patronii. În timp ce ţăranii pierd, pentru că se închid pieţele. Şi în timp ce noi, cu toţii, pierdem din umanitate, chinuiţi de fel de fel de obsesii - cum ar fi inventarea unui nou salut care să înlocuiască îmbrăţişarea. E câh-caca atingerea... virusul mortal ucide! 



Apropo!
Acum câteva zile, o  ştire cutremura România: o doamnă doctor a fost găsită moartă în propriul cabinet. Cauza iniţială a decesului: infarct. Apoi, la autopsie s-a descoperit că doamna doctor avea coronavirus... şi-apoi să te ţii orăcăieli, că ne omoară acest virus criminal - deoarece cauza decesului nu a mai fost infarctul, ci coronavirusul. El, ucigaşul din umbră, motivul pentru care vom pieri ca specie, dacă nu purtăm mască. Şi nu ne spălăm pe mâini. Şi nu ne distanţăm. 
De fapt, de aici intrăm serios pe teritoriul filosofiei...şi mă întreb: care este diferenţa între a muri DE COVID şi a muri CU COVID? Dacă un om este călcat de tren şi la autopsie se descopră că avea covid... cine l-a omorât? Trenul, sau covidul? 
Ha! Ce întrebare! M-am prostit şi eu...nu mai văd evidenţa! Răspunsul este clar: COVID-ul!!!

Şi iar apar teoriile conspirative ale corona-scepticilor...
   
...pentru că, DA!!! Limba română s-a îmbogăţit cu un nou termen: "corona-sceptic" - care îl defineşte pe cel ce nu crede în existenţa acestui virus. 
Ok... şi atunci, oamenii care cred în coronavirus cum se numesc? "Corona-credincioşi"? "Corona-devotaţi"? "Corona-fanatici"? "Corona-adepţi"? Şi cum îi deosebim de corona-sceptici? Şi-au scris pe stema de pe piept "in corona we trust"? 
Dacă aşa s-a împărţit lumea, propun să ne facem şi uniforme de culori diferite...barem să ştim unii de alţii. Şi poate punem şi de un "Capture the flag" mic, ca să ne mai pierdem timpul, până vin vremuri mai bune. Unreal Tournament! U-huuuuu!!! Piu-piu-piu!  

Serios acum...la ce să ne stresăm? Mai bine luăm meditaţii la MM şi JM  (Muzică şi Mişcare, Joc şi Mişcare - pentru profani), ca să ne înfrumuseţăm viaţa. Sau oricât a mai rămas din ea.

Mască este? ESTE!!! Dezinfectant este?? ESTE!!! Mănuşi este?? ESTEEE!!!! 
Atunci, să-i dăm drumul! 



[It's corona time - damce video]

duminică, 15 noiembrie 2020

Înţelepciunea clasicilor moderni

Zilele trecute am avut o revelaţie: activitatea care mă defineşte cel mai bine este aceea de doritor. Cât e ziua de lungă, din zori şi până-n seară, eu nu fac altceva decât să îmi doresc ba una, ba alta, ba mai multe pe rând, sau chiar toate în acelaşi timp.
Nu ştiu cât e de bine asta... dar măcar nu-s singur şi vrând, nevrând, mă înscriu în trendul dezvoltării personale. Nu se spune că primul pas spre evoluţie este să vrei asta? No, eu vreau! 

Până la urmă, nu suntem făcuţi să tindem spre mai bine? Să ne părăsim zona de confort şi să ne băgăm cu mâna la crăpătura uşii, ca să creştem şi să ne dezvoltăm? De câte ori nu riscăm toată bucuria prezentă, alergând după o bucurie mai mare, dar viitoare şi probabilă?
Unii vor case şi mută munţii să-şi ia case fără număr. Unii vor maşini de lux şi se spetesc pentru stive de bolizi. Unii vor yacht-uri, alţii vor să stea bombele sexy pe ei, ca fânul pe căpiţă. Fiecare cu păsărica lui...fiecare după puteri, coane Fănică!
Eu, toată viaţa, am vrut să fiu o secundă mai deştept...şi nu pentru a ucide cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea, ci pentru că omul îşi doreste ce nu are - că dacă are, nu mai are de ce să îşi dorească. Logic. 

No...şi tot căutând clasici în viaţă de la care să absorb lumina înţelepciunii (căci clasicii morţi sunt, în principiu, perimaţi şi nu mai au valoare în lumea modernă),  m-a pălit mintea românului cea de pe urmă şi am conceput planul perfect pentru deşteptare: mă uit în jur şi caut oamenii de la care pot învăţa ceva.
- Întrebare: Cine e cel mai de frunte reprezentant al poporului, crème de la crème, spuma spumei şi farul călăuzitor al neamului? 
- Deducţie: Desigur, preşedintele statului, pentru că poartă pe umeri încrederea a milioane de oameni care l-au desemnat să îi reprezinte.
- Deducţie concluzivă: voi fi atent la preşedinte şi voi încerca să-l imit - pe sistem "Ce face omul, face şi maimuţa". 


Zis şi făcut! Bucuros nevoie mare şi împăcat cu mine însumi, mi-am făcut o listă cu toţi preşedinţii patriei mele dragi, cercetând mai apoi, cu luare aminte, fiecare sclipire pe care au lăsat-o în istorie. Şi vă mărturisesc că nu am regretat:

1. De la Nicolae Ceauşescu am învăţat să mă adresez oamenilor cu formula introductivă "Dragi tovarăşi şi pre'tini" şi cum să-i stăpânesc atunci când sar calul: "Alo! Treceţi la locur'li voastre"! 

2. Ion Iliescu m-a introdus printre "meandrele concretului" şi mi-a răspuns la una dintre cele mai fundamentale întrebări ale umanităţii: "De unde venim"? Iar răspunsul este la mintea cocoşului: suntem urmaşii dacilor, iar "ză dacs cheim from ză tracs". Mai pe româneşte..."raţele vin din caminoane". Uluitor, nu-i aşa? Cine se aştepta la asta? 
Tot acest dom' preşedinte mi-a arătat cum să-mi exprim sfânta indignare: "Măi animalule"!...ceea ce m-a ajutat să urc încă o treaptă pe scara inteligenţei emoţionale. Acum sunt pe prima treaptă. Uraaaaaa....  

3. De la Emil Constantinescu nu îmi mai aduc aminte prea multe... e foarte posibil ca în acei ani să o fi ţinut-o din beţie în beţie şi mi s-a cam şters memoria. Totuşi, printre aburii de alcool, îmi amintesc clar ca lumina zilei, de cei zece mii de specialişti care urmau să vină şi să pună ţara pe roate. Încă n-au sosit...vor fi rămas blocaţi prin cine ştie ce haltă. Ceea ce nici nu mă miră, dacă mă gândesc la punctualitatea trenurilor de pe la noi. 
Cu toate astea, am băgat la cap că trebuie să port cu mine în permanenţă o batistă curată. Nu de alta, dar nu se ştie când îmi aruncă cineva cu cerneală-n ochi...şi trebuie să am cu ce să mă şterg! Doar nu 'oi sta aşa, să mă fac de râs în societate! Bartai băiatul şi spoit pe faţă ca un gâgă! Nu, nu se poate aşa ceva!

4. A urmat Traian Băsescu...omul care m-a ajutat să devin bărbat în adevăratul sens al cuvântului. 
Toată stima şi respectul pentru acest om...acest catamaran urieşesc ce a călăuzit România spre lumină. L-am votat cu toată inima şi nu am regretat nici un milimetru - cel puţin în prima lună. Neimportant... pentru că de la el am învăţat geografie, când ne-a vorbit despre "Sulaina Cenăl". Am învăţat cele mai de gaşcă măguliri, precum "găozar" sau eterna "ţigancă împuţită". Am învăţat cum să agăţ gagici: "urcă-te pe masă, să-ţi arăt cum se face"; cum arată mentalitatea de învingător: "M*e, ţi-am spus! I-am ciuruit"!...şi mai ales, am învăţat să beau. Pentru că, nu-i aşa, whiskey-ul se pune în pahar până plutesc cuburile de gheaţă pe dânsul - nu cum făceam eu înainte, de-mi umpleam halba până-n vârf  şi gheaţa o mâncam cu linguriţa, direct din frigider. 
Hai măi, nu râdeţi...că eram şi eu mic şi prost. Acum nu mai sunt mic, că am crescut.

5. Apoi a venit Mircea Geoană...care, deşi a stat în fruntea ţării numai o noapte, mi-a predat inestimabila lecţie a iubirii, cu ţopăiala de rigoare: "Mihaela, dragostea mea, am învins"!
El şi Rocky Balboa ce mai făceau d-astea...


...atât că Rocky era câştigător şi după sosirea zorilor. Geoană...na! S-a retras şi a tăcut sfios ca Şeherezada, când a văzut că mijeşte soarele. 

6.  Şi uite aşa am ajuns la Mister President Iohannis...cel care în 2009 a ratat şansa de a deveni prim ministru cu binecuvântarea ciumei roşii. El ar fi vrut, săracul; dar dacă diaspora românească i s-a pus contra...ce să faci? N-ai ce să faci.
Nu-i nimic, viaţa merge înainte şi tot răul este spre bine...pentru că cinci ani mai târziu, Iohannis a devenit preşedintele ţării - şi totodată, cel care mi-a desluşit chintesenţa vieţii, printr-un singur cuvânt încărcat de magie şi misticism: "GHINION". 

Când eram în liceu, am învăţat ca un apucat de  streche, pagini întregi de comentarii şi caracterizări ale personajelor din balada populară "Mioriţa". O ştiţi... aia cu "Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai...baciul cel vrâncean şi cel unguream vor să mi-l omoare pe cel moldovan, că-i mai hoţoman şi-are oi mai multe". No, şi-l avertizează p-ăsta oiţa miţoasă, iar el ia aminte şi-şi face testamentul d-a fir a păr. Dar dacă Iohannis se inventa mai devreme pe planetă, nu mă scutea el de multă bătaie de cap? "Stăpâne, stăpâne, mai cheamă şi-un câine...că l-apus de soare, vor să mi te-omoare baciul cel vrâncean şi cel ungurean"...  Iar fratili moldovan răspundea: "Ghinion". The end şi konets filmu'.

Asta-i, frate, esenţa neamului românesc: ghinionul. Resemnarea. Constatarea nemijlocită a unui adevăr pe care, deşi îl vedem, nu îl putem schimba. "Ete mă...asta e"! - cum zice una dintre cele mai vorbe de duh ale unchiului meu. "Ce-am avut şi ce-am pierdut"? "Noi să fim sănătoşi, că boala vine"! 
Istoria noastră orală este atât de plină de asemenea zicale împăciuitoare cu răul de lângă noi, încât acestă stare de moleşeală se regăseşte până şi în imnul de stat: "Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte"! - ceea ce dovedeşte că somnul nostru nu este de ieri, de azi...ci e bătrân ca istoria! Atât de bătrân, încât brandul de ţară nu trebuia să fie frunza...că şi aşa pădurile se împuţinează văzând cu ochii. Nu, dom'le...ce-i porcăria aia? 
Brandul nostru de ţară trebuia să fie patul! 

...pentru că somnul este supremul resemnării. Când dormi, nu mai vezi şi nu mai auzi. Nu te mai doare nimic. Nu bagi de seamă că ai sufletul ca magazinul de porţelanuri chinezeşti după trecerea unei tornade. Nu ţi-e foame, nu ţi-e sete, nu ţi-e dor de codru verde. Nu te interesează că ai capul răzimat pe-o pernă de puf sau pe o piatră. Nu-ţi trebuie maşini. Nu are importanţă că eşti în bojdeucă, sau în vilă de miliarde de dolari. Nu bagi de seamă că eşti singur cuc, sau înconjurat de cele 70 de virgine ale Islamului. Şi nici nu te interesează că eşti prost sau deştept. Pur şi simplu, dormi.

Ghinion, ce să zic? Ete mă... Asta e!

Dar acum, nu e vreme de dormit!!! Propun să încingem petrecerea, până nu ne caută poliţia şi-n casele proprietate personală, ca să ne amendeze că nu respectăm distanţa socială, sau că nu purtăm mască! 
Serios...deja se vorbeşte despre astfel de razii şi eu pun răul înainte; acopăr oala din timp, să nu dea gunoaie în ea. 

Deci: partyyyyyy!!! 



[Will Smith - Nod ya head]