sâmbătă, 27 februarie 2016

Voluntariatul - suflet sau doar raţiune?

Uneori, din când în când, mai am posibilitatea de a participa la diverse întâlniri pe tema voluntariatului. Doar că, în ultimul timp, sunt foarte dezamăgit de mediul ONG în ansamblul său. Simt că se cască o prăpastie din ce în ce mai mare între ideea pe care o am eu despre voluntariat şi ceea ce devine. Ajutorul dezinteresat, pornit dintr-o calitate profund umană, se transformă în ceva complicat şi de sine stătător - o lume parcă din ce în ce mai închistată în propriile reguli?
Şi se pierde, astfel, noţiunea de comunitate spirituală, pentru care muncim cu toţii şi pe care ne-o dorim.

Cu toate acestea, voluntariatul nu este un concept nou în istorie - pentru că se naşte din iubire - iar iubirea precede chiar şi apariţia omului pe planetă.
Astăzi însă, totul s-a prefăcut într-o adevărată industrie bazată doar pe raţiune rece, nu şi pe emoţie. O entitate abstractă, guvernată de existenţa limbajului de lemn, specific corporaţiilor americane -  targeturi, gale de recompensare, teorii de leadership, mecanisme psihologice, drepturi şi obligaţii,   
ceea ce mi se pare trist -  pentru că activitatea de voluntariat este elementar de simplă. De fapt, nici nu este o activitate în sine...este sinonimă cu umanitatea! Ceva ce uităm tot mai des în ultima vreme, pentru că astăzi totul este complicat. Şi dacă nu este, facem să fie.

Desigur, nu  toate ONG-urile sunt aşa. Încă mai există fundaţii şi asociaţii care se spetesc pentru a aduce un zâmbet pe feţele altora. Încă mai există oameni care muncesc până la epuizare, pentru a face ceva bun în lumea asta; persoane care trăiesc în stres continuu, care se luptă din toate puterile pentru a ţine pe linia de plutire un ideal.
Spre exemplu, eu am ajuns voluntar la "Asociaţia Română Trup cu Suflet". O organizaţie mică, bazată pe câţiva oameni şi născută din dorinţa de a întinde o mână de ajutor celor care nu au nici măcar cât avem noi.



Într-o lume plină de reguli stricte, de sfaturi specializate şi de experţi în aproape orice nimic, noi ne-am propus "SĂ FIM", nu doar "SĂ AVEM"; să vorbim cât mai puţin şi să facem cât mai mult. Credem cu tărie că cea mai importantă lege, ce ar trebui să guverneze viaţa omului este LEGEA IUBIRII, care se împlineşte doar depăşindu-ne limitele propriei persoane. Ocazii de a face aceasta găsim la tot pasul; peste tot există suferinţă ce trebuie alinată, nevoi sunt multe...
Momentan, asociaţia susţine doar sedinţele săptămânale de terapie ocupaţională din cadrul Centrului de Sănătate Mintală din Ploieşti. Sporadic, asociaţia, cu ajutorul unor oameni cu bunăvoinţă, a făcut donaţii copiilor orfani şi bătrănilor aflaţi în diverse centre sociale. Cei mai mulţi dintre voluntarii asociaţiei nu s-au mulţumit doar cu activităţile de voluntariat şi, după puteri, au contribuit şi la partea financiară. Printre activităţile lor se pot enumera: ajutorarea unor familii defavorizate, cumpărături şi curăţenie pentru persoanele în vârstă.
Aşa cum spuneam, nevoi sunt multe, iar membrii asociaţiei îşi doresc să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii cât mai multor persoane - iar pentru aceasta este nevoie de ajutor. Ne dorim să facem lucruri frumoase fără a intra în zona unei birocraţiei stufoase.

Am văzut copii care nu au bani de rechizite şi se chinuie să înveţe, chiar dacă asta înseamnă să îşi copieze manualul pe caiet - pe care îl scriu până şi pe cotor;  am dat mâna cu oameni care abia mai stau în picioare din cauza bolilor, dar muncesc cu ziua pentru a asigura familiei pâinea zilnică; am vorbit cu bătrâni singuri, care în afară de faptul că nu au bani, nici măcar nu pot ieşi din casă, să îşi ia cele necesare traiului. Toate aceste persoane, indiferent de vârstă, trăiesc parcă într-o lume atemporală, fără trecut sau viitor, doar un prezent continuu, dedicat luptei supravieţuirii. Vorbim despre aselenizare, vacanţe exotice şi independenţă financiară - un termen despre care am aflat ieri că are înseamna, de fapt, posibilitatea de a cumpăra orice îţi trece prin minte, fără a mai număra banii din portofel...! Iar lângă noi trăiesc copii care pleacă cu burta goală la şcoală, pentru că nu îşi permit un sandwich! Şi cei mai mulţi dintre ei nici nu cer de la alţii - pentru că nu e frumos să cerşeşti!

Dacă şi tu vrei să ajuţi, să ne ajuţi să aducem o bucurie celor care doar visează la ea, ataşez aici formularul de redirecţionare a 2%  din impozitul pe venit pentru "Asociaţia Română Trup cu Suflet".
Pentru donaţii, contul nostru bancar este următorul:

RO42 CECE PH 0130 RON 087 4851    

Sau, puteţi veni direct la sediul nostru:

Asociaţia Română „Trup cu Suflet"




str. General Traian Moşoiu, nr. 11, Ploieşti, Prahova
E-mail: trup_cu_suflet@yahoo.com
http://www.facebook.com/trupcu.suflet
Tel.: 0244 / 545 405


miercuri, 24 februarie 2016

Cum arată iubirea cea adevărată?

Ni, măi, că iar veni Dragobetele!
Ceea ce mi se pare destul de corect...iubim americăneşte, apoi iubim şi româneşte, căci d-aia suntem patrioţi!



Sărbătorim...dar mă întreb: ce mai este dragostea în ziua de astăzi? Dincolo de cadouri şi de mângâieri, mai presus de starea aceea de euforie când eşti mai mult cu capul în nori decât pe proprii umeri, ce mai înţelegem prin dragoste?
Citind, căutând pe internet, cercetând şi studiind, am dat peste tot felul de descrieri...care mai plastice, care mai poetice, care mai misogine, care mai infantile. Dai o căutare pe google şi găseşti interpretări câtă frunză, câtă iarbă! Sunt atât de multe definiţii, că dacă s-ar apuca cineva să le strângă într-o culegere, nu i-ar ajunge hârtia nici dacă ar fi tăiaţi toţi copacii de pe planetă! Suntem cu toţii atât de diferiţi, simţim atât de diferit, încât, practic, fiecare vom percepe dragostea într-o trăire unică, pe care nu a mai experimentat-o nimeni până la noi. Cum era şi vorba aceea din bătrâni: "Câte bordeie, atâtea obicee".

Şi totuşi, într-un singur loc am găsit o descriere pe cât de simplă, pe atât de complicată:


"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată."


Citeam un articol despre viitorul iubirii. Mă rog...eu aş fi spus despre lipsa viitorului în iubire. Conform studiilor, ceea ce credem acum, ceea ce ne-am dori, vor rămâne simple poveşti de spus la o beţie. "Cuplul viitorului, mult mai independent şi mai liber, îşi va putea împlini dorinţele sexuale şi afară, fără problerne de conştiință, în mod natural şi firesc. Trupul nostru poate avea parteneri mai mulţi, doar sufletul are nevoie de unul singur." Cu alte cuvinte, vom avea mai multe relaţii paralele, însă doar una singura va fi dragostea cea adevărată, aceea de care are sufletul nevoie.
Întrebarea mea este: cum vom transmitem astapartenerului? Până nu se inventează telepatia, ca să putem citi gândurile, făcând de toate cu toată lumea, cum departajăm acea persoană care este cea mai importantă? Momentan, acel plus este dat de fidelitate şi conştiinţă. Împărţirea propriului trup cu un singur om...cel pe care îl iubeşti. Scoţând fidelitatea din sistem, în cuplul viitorului cum mai faci?

Până una alta, nu ştiu ce va fi în viitor. Sper, din tot sufletul, ca savanţii să se înşele...nu ar fi prima dată. Citind mai multe studii, am observat că, de fapt, rezultatele acestora reflectau fix mentalitatea vremii. De exemplu, acum 100 de ani se scriau tratate despre modul cum onanismul provoacă boli psihice şi te nenoroceşte pe viaţă; acum, aceeaşi ştiinţă demonstrează că e perfect în regulă orice simţi nevoia să faci. Desigur...în contextul vremii, ştiinţa de atunci era la apogeu. Privită din prezent, era complet deficitară. La fel şi cu studiile din prezent despre relaţii...deşi făcute conform ultimelor teorii, cine poate garanta că peste 100 de ani nu vor părea decât idioţenii? Nici acum 100 de ani nu ştiam totul, nici acum nu ştim totul despre viaţă.

Ceea ce vreau să spun este că indiferent ce va aduce viitorul şi indiferent cum vor arăta relaţiile atunci, eu mă lupt  pentru acea dragoste ideală. Poate nu sunt în stare să o respect întru totul, dar sunt hotărât să o fac.



Pentru că dacă ne-am dori asta cu toţii, lumea ar fi inimaginabil mai bună. Nu ar mai exista despărţiri, nici suferinţă din dragoste. Şi da...nu ar mai exista nici Valentine's Day, nici Dragobete, nici orice altă încercare disperată de a conştientiza existenţa unor elemente fundamentale vieţii, dedicându-le o zi anume în calendar.



Ştiu că nu pot schimba lumea. Nici nu vreau asta...nu vreau să schimb pe nimeni, indiferent ce aş simţi pentru acea persoană.
Tot ceea ce vreau este să mă pot schimba pe mine, să fiu în stare să respect iubirea pe care orice om şi-o doreşte în adâncul sufletului.

...iubirea aceea "idilică".

joi, 18 februarie 2016

Tehnici prin care suntem manipulaţi în fiecare zi

...şi cum am învăţat să le ocolesc

Zapând într-o zi pe net dau de următorul filmuleţ şi în secunda doi mi se aprinde curiozitatea:



Hmmm...interesant.
Şi totuşi, nu că aş fi vreo lumină de inteligenţă...dar dacă stăteam puţin eu cu mine la un monolog în doi, puteam să fac acest top printr-un simplu exerciţiu de raţiune. La nivel conştinent ştiam toate aceste tehnici - culmea e că mă regăsesc în foarte puţine dintre ele. Să fie pentru că sunt foarte greu de manipulat? Hahahaha!
Ia să o luăm în ordine:

8. Hipermarketurile
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am obişnuit să îmi cumpăr cel mai adesea ce am nevoie, nu ce am chef pe moment.



Deci când ies la piaţă, foarte rar îmi iau ceva în plus faţă de ceea ce ştiu că trebuie să iau...iar în supermarket nu stau la discuţii; zici că-s Sena pe pistă! Bang, bang, la ce-mi trebuie şi am ieşit! Dacă ăia reorganizează standurile şi nu mai găsesc ce vreau, păi sunt dobitoc să alerg capiu peste tot?! Caut un angajat şi întreb, că d-aia am gura cu mine!
În hiper/supermarket nu stau mult decât când am timp de pierdut şi ca să nu stau afară în ger/arşiţă, intru p-acolo să casc gura. Oricum nu cumpăr nimic! Muahahahaha!

7. Titlurile idioate
Asta e ca reflexul acela pe care îl ai la un local când întorci capul ori ori auzi uşa deschizându-se. Ceea ce e obositor, supărător şi lipsit de politeţe să caşti ochii la fiecare nou venit...şi cu puţină voinţă se corectează.
Acum ceva vreme clicăiam pe articole d-astea ca la păcănele!



Paharul s-a umplut însă când am găsit următorul titlu: "ÎNSPĂIMÂNTĂTOR!! Acest om şi-a umplut cada cu coca cola, apoi s-a băgat în ea! Vezi ce s-a întâmplat!" Gata, eram pe el, logic! Ştiam că băutura asta-i foarte acidă - neutralizează hidroxidul de sodiu concentrat, în puii calului! Am citit de nişte experimente în care coca cola dizolva ficatul de pasăre...deci în cap îmi bângănea o singură întrebare: CE S-O FI ÎNTÂMPLAT CU ACEL OM?? S-a topit ca lumânarea de ceară?
Click, click, click! Şi m-am desumflat...s-a întâmplat că a dat cola peste cadă! Bine, mă...Orice corp scufundat într-un lichid sau gaz este împins pe verticală, de jos în sus, cu o forță egală cu greutatea lichidului sau gazului dezlocuit de acel corp. Arhimede a descoperit asta de când erau eu mic! Păi şi ce atâta înspăimântare?
Şi de atunci m-am lecuit. Deşi orice formulare d-asta îmi gâdilă curiozitatea, ştiu că până la urmă e o idioţenie. Deci, pas!

6. Reclamă vs. gust
Probabil sunt mai sărit, dar pentru mine, cola e cola, indiferent că-i Pepsi sau Coca; nu am preferinţe. Sucul de portocale e suc de portocale...indiferent că e Fanta, Mirinda, Frutti Fresh sau alt brand. Şi da, berea e bere! E ruşinos, pentru că am studiat îndelung berea...dar când am chef de băut o bere, beau o bere. Azuga, Albacher, Bergen, Ciucaş, Tuborg, Ursus...tot aia! Niciodată nu zic "Bă, ce aş bea un Skol" sau "Îmi lasă gura apă după o Stella"! Zic simplu: "Aş bea o bere!". Şi beau!
Desigur că sesizez diferenţele de gust dacă fac un maraton cu diverse sortimente...dar nu-l reţin în memorie; sunt variaţiuni pe aceeaşi temă, nici unul mai rău decât celălalt. De aceea, când am poftă, beau bere. Şi punct. Marca e aleatorie.

5. Culoarea
Conceptul vine din cromoterapie, unde fiecare culoare are o semnificaţie. Cât  de reale sunt interpretările acestea nu ştiu...nu am observat la nivel conştient vreun efect pe mine. Albastrul cică linişteşte...mă rog. Pastilele de putut sunt albastre şi nu cred că scopul lor e relaxarea.

4. Bomboana de la nota de plată
Interesant. Ca o regulă, nu prea mă avânt să comand fără discernământ decât extrem de rar, când vreau să mă dau în bărci. În general ştiu cât să mă întind în funcţie de buget. Bacşiş las când am chef şi cât am chef. Mă doare-n cot de regula "10-15% din consumaţie". De obicei sunt mai mână largă când mă simt bine, sau când m-a impresionat ceva...că până la urmă, dacă intru în restaurantul lu' Ixulescu, vreau să mă simt bine, nu să fiu tratat în scârbă. Iar dacă sunt respectat, eu de ce să nu recompensez asta?

3. 9-ul din coadă
Da, ţine de efectul psihologic. Dar dacă eşti mai raţional niţel, iluzia se sparge după două secunde.

2. McZâmbet
Cel mai des mănânc  la McDonald's când sunt însoţit. Rar, când sunt singur; iar atunci mă mulţumesc cu un meniu de 15 lei - care îmi ţine de foame încă jumătate de oră. Dar de obicei prefer să mănânc zece covrigi cu doi lei şi să beau nişte apă, că e mai eficient. Şi dacă nu mă satur, îmi mai iau zece...şi tot mă simt mai împlinit decât la Mac! Plus că e şi mai sănătos.

1.  Femeile şi produsele
Sexul vinde, nu mai e o noutate asta. Vrei să ai vânzare la pătlăgele, ataşezi gagici mişto  şi cipăndei. Pui gagica la orice şi se vinde;  la bere, la pariuri sportive, la mici pe grătar, la aspirină, la aspiratoare, la pompe de bicicletă, la pompe funebre...principiul e simplu. Dacă ambalajul ne place sau îl asociem cu ceva doribil, cumpărăm produsul.



Dar să cauţi în realitate oameni ca-n reclamă...las-o-n jos, că măcăne! Adică, mă pripesc! Habar nu am de restul, ştiu doar că eu nu sunt aşa! Nu-i vorbă, că am şi eu nebuniile mele...dar prefer să descopăr frumuseţea în ceva unic, nu să mi se ofere ostentativ şi să-mi spargă retina! Şi-aşa îmi pică pe-un zâmbet, pe-o şuviţă mai cârlionţată de păr, pe-o gropiţă... mici miracole care  aduc strălucire chiar şi plumbului bacovian.



Premiul juriului: promoţiile de Black Friday.
Se practică şi la noi de câţiva ani buni. Mă surprind de multe ori analizând lumea din jurul meu şi minunându-mă cum se inflamează treptat la apropierea ACELEI ZILE. Şi-apoi când în sfârşit a venit, se rup zăgazurile ceriului. Năvala chinezilor, tăticule! Site-urile care vând orice pică pe capete, magazinele sunt arhi-super-aglomerate, străzile sunt un furnicar. Se cumpără cu furie orice se vinde, zici că vine sfârşitul lumii şi a doua zi după Black Friday ne vom trezi în pustiul stepei ruseşti! Atât de disperaţi sunt oamenii - şi pe onoarea mea, nu pricep de ce! Mi se pare o manipulare oribilă, vizibilă de pe Marte! Chiar nimeni nu observă asta?
Eu nu mi-am cumpărat nimic de Black Friday, niciodată. Tentaţia din subconştient a fost...prin noiembrie, anul trecut, chiar eram hotărât să-mi iau o pereche de cercei - d-ăia cu piatră verde şi model de elfi, cum văzusem într-un film. No, şi intru eu fain frumos pe site şi... şi.... şi... PTIU, blestem! Să-mi bag toate picioarele, nenorocitul era blocat! "Nu-i nimic", îmi zic - "...noaptea e lungă, mai încerc!". Ceea ce am şi făcut...iar după vreo oră jumătate am şi reuşit! Victorie!! Am pus steagul românesc pe crâncena redută! Băi, dar parcă cerceii aceia nu mai erau atât pe mişto pe cât îi văzusem eu cu o zi în urmă. Erau la reducere, e drept! Oricum nu mă interesa prea mult preţul...mie îmi trebuia produsul! Dar parcă materialul nu mai era pe gustul meu...piatra verde era montată ca o pleaşcă pe onduleul sclipicios.... Rahat! Las că mă reorientez spre ceva mai acătării! Ceea ce am şi făcut, într-un final - dar asta-i altă poveste.
Ideea e că nu mă las dus de "reduceri". Ori pentru că nu-mi stă căruţa-n drum să-mi iau acel smartphone - am telefon! Sună, dau mesaje...sănătate şi drum bun, merge!
...ori pentru că reducerile sunt de fapt iluzorii. Un anume produs costă de ex. 5 lei; cu o lună înaintea vinerii negre se scumpeşte brusc la 8 lei, apoi la reducere este...5 lei.
Aha...şi io-s prostu' lor? S-o creadă ei!

sâmbătă, 13 februarie 2016

Cântec de iubire

Hai că numa' azi nu-i mâine şi vine Valentinu' cu iubirea...ce bine, ce bine, chiar simţeam nevoia de nişte dragoste! S-a înrăit lumea asta...ceva de speriat! Dacă te-a pălit leuca după ceafă să dai drumu' la ştiri, ai pus-o....crime, violuri şi bătai iscate din cele mai banale chestii - zici că eşti în junglă, nu în civilizaţia secolului 21!
Dar, ne rezolvăm, că veni luna iubirii! Valentin, Dragobet...să te ţii acum sentimente frumoase!
Mă amuzam mai ieri că deja au apărut fel de fel de campanii pe facebook..."Da, pentru Valentine's Day, DA pentru Iubire!"; "Anti Valentine's Day, pro Dragobete!"; "Vino şi tu să iubim româneşte" şi câte şi mai câte...de te ia cu capul!

Mă rog. Am mai stat eu şi m-am gândit...mi se pare idiot să dedici o zi pe an iubirii; sau iertării; sau îmbrăţişării; sau luptei anti SIDA; sau educaţiei; sau mamei; sau ...oricărui alt lucru care se presupune că trebuie făcut în fiecare zi, în fiecare clipă. Oricând e timpul să iubeşti şi să îţi declari sentimentele, să dai un buchet de flori sau să ieşi la restaurant cu persoana iubită. Teoretic, aşa zic că ar trebui...dar însuşi faptul că planeta a decretat câte o zi specială pentru diverse aspecte ale firescului, înseamnă că deja pierdem noţiunile de bază ale vieţii.
Nu-i problemă că Sf Valentin e patronul Dragostei. Pană la urmă sunt sute şi mii de sfinţi, fiecare pe câte un domeniu...Sf. Nectarie se ocupă cu vindecarea cancerului, Sf. Ciprian este izbăvitor de vrăji, Sf. Mina este patronul păgubiţilor, Sf. Stelian este ocrotitorul pruncilor...şi aşa mai departe. Ceea ce mă enervează pe mine la Valentine's Day nu este sărbătoarea iubirii, ci  marketingul extrem de agresiv ce o înconjoară. Deja ajungi ca EI să te dreseze, spunându-ţi că dacă nu îi dai iubitei flori şi inimioare de pluş, sau nu o scoţi în oraş, sau nu îi faci cadouri - nu o iubeşti. Ceea ce este profund greşit - pentru că, după părerea mea, iubirea este un sentiment relativ intim, care trebuie să se consume în mare parte în intimitate. Teoretic nu ar trebui să intereseze pe nimeni şi nu ar trebui să îţi spună nimeni ce să faci şi cum să îţi arăţi dragostea. Aşa cum fiecare persoană e unică, şi fiecare dragoste e unică - neîngrădită de canoane, obişnuinţe, modă sau gura lumii.

De exemplu, eu cred că dincolo de declaraţii şi rahaturi cu dantelă de pluş, singura formă de artă care reflectă foarte frumos fiecare stadiu al iubirii este muzica. Sincer, din câte cunosc, majoritatea melodiilor existente pe planetă vorbesc despre dragoste, în toate formele ei:
 - atunci când îţi doreşti să iubeşti, dar nu a apărut persoana potrivită:



 - atunci când abia ţi-ai dat seama că te-ai îndrăgostit şi te rogi să fie bine:



 - când ştii sigur că iubeşti:



- când cuplul se destramă şi realizezi că deşi iubirea este cea mai puternică forţă din univers, uneori pur şi simplu nu contează ceea ce simţi; sunt alte lucruri mult mai importante care definesc relaţia, iar acestea lipsind, totul se duce de râpă:



 - când iubirea îţi este refuzată complet:


Etc, etc, etc.. Mi-ar trebui un blog special numai pentru a posta astfel de melodii...iar de-ar exista, nu cred mi-ar ajunge viaţa asta pentru a surprinde toate nuanţele dragostei descrise de cântec.

Cu toate acestea, totul începe cu o dorinţă în noapte:


...chiar şi o umbră. Sau un gând. Sau o poveste fără sfârşit.


...pentru că tot ceea ce suntem are ecou în eternitate. Şi pentru că iubirea are un singur timp: prezent. 

vineri, 5 februarie 2016

Irina Margareta Nistor vs Google Translate

Înainte de revoluţie, cele mai tari filme purtau numele unui singur brand. Indiferent că ne uitam la Terminatorul Arnold, Cichi Cean în "Maestrul Beţiv", Van Damme în filmele cu Van Damme sau Stallone în "Rocky", întotdeauna o auzeam pe ea... Cu vocea mai piţigăiată sau mai îngroşată, mai suavă sau mai dură, dar mereu una şi aceeaşi. The one and only Iiiiiirina Margareeeeeta Niiistorrrr!!!!!


Băi frate, şi era mişto, să-mi trag pălmi! Nu ştiam eu engleză şi nu aveam habar ce se porcăiau ăia pe acolo...dar în cele din urmă, filmul era inteligibil. Defectuos ca formă, desigur! Dar dincolo de convertirea rugosului dialog anglofon într-o formă drăgălaşo-mioritică gen "plimbă ursul" sau "du-te naibii", esenţa rămânea aceeaşi. 


Înţelegeam, în puii mei, ceva!
Şi nu ăsta-i scopul comunicării? Că se face cu gura, cu mâna sau cu picioarele, cu norişori de fum sau beţişoare de urechi, dacă un om şi un klingonian se înţeleg, e perfect! 

Ei, dar asta a trecut de un car de vreme! Dacă stau să mă gândesc, copilăria mea pare situată pe undeva prin zorii istorei, când oamenii trăiau în peşteri şi vânau mamuţi, câmpiile era pline de verdeaţă şi rinocerii lânoşi zburdau pe coclauri ca oile!
Acum s-au schimbat timpurile...trăim într-o era exclusiv tehnologică! Un mediu complet controlat de mâna omului; sticlă, beton, oţel şi plastic, pentru un conform universal valabil!
Şi pentru că suntem foarte şmecheri, nu ne mai folosim creierul din dotare pentru a traduce filmele...s-a inventat Google Translate. Desigur, el face o traducere literală, nu literară. Zici că vorbeşte Tarzan cu pietre în gură. Ete na! Şi mai contează? Las' că merge şi aşa... 













*(pentru mărire, click pe fotografii)

P.S.:Nu ştiu despre alţii, dar dacă nu aş fi studiat engleza la şcoală, aş fi preferat-o oricând pe Irina Margareta Nistor în locul oricărui program de traducere. Asta aşa...să nu-mi scrântesc vreun neuron încercând să înţeleg ceva mai mult de la un film decât o succesiune de poze.