Distracţia de Halloween

ŞOC ŞI GROAZĂ!!!

Iniţial, aveam de gând să scriu despre alte subiecte mai amuzante... dar am uitat că e Halloween-ul şi simt nevoia să îmi exprim stupefacţia în legătură cu celebrarea acestui eveniment. Care nu este neapărat o problemă... până la urmă, e doar o sărbătoare (catolică) dedicată celor care nu mai sunt printre noi. Aşa că se oficiază slujbe, se spun rugăciuni şi se practică diverse tradiţii care ţin de specificul acestei zile: colindatul, costumatul, speriatul, confecţionatul felinarelor din dovleci... mă rog! 

Cert este că în capul meu, cel puţin, ziua aceasta nu are nici o conotaţie macabră sau satanică. De aceea, nu mi se pare că e cazul ne facem selfie cu gâtul în ştreang sau ne ne prefacem că suntem criminali în serie şi trebuie să imortalizăm momentul când transăm în joacă pe cineva. Şi nici nu trebuie să ne amuzăm pe seama canibalilor, a torturilor din trecut, a posedărilor, a satanismului sau mai ştiu eu ce idei creţe au câte unii care se comportă cât mai dezgustător posibil, pentru că...de! E Halloween!

Presupun că toată lumea ştie că în weekend, Elon Musk ar fi închiriat (şi am formulat în acest fel pentru că nu ştim sigur dacă a fost ori nu Musk pe acolo, chiar dacă ştirea asta a vuit în toată ţara) Castelul Bran. Dar nu aşa, de amorul artei, ci ca să petreacă Halloween alături de bogătani, multe vedete secrete şi de Angelina Jolie - care o fi fost şi cea mai cunoscută persoană publică de acolo, motiv pentru care i-a şi fost subliniată prezenţa. Mno...şi cică au venit oamenii, au mâncat raţă pe dovleac şi alte specialităţi, au dansat... mă rog, treaba lor! Dacă e petrecere, ce poţi să faci? Dansezi, mănânci, bei, mesteci Orbit! C-apoi are şi protecţia rolul ei, iar caria nu are voie să penetreze smalţul dintelui cu uşurinţa cernelii care penetrează această cretă.

DAR mai presus de toate, invitaţii s-au distrat pe cinste, mimând practicarea unor ritualuri satanice şi a diverselor torturi care erau la modă acum câteva sute de ani. Iar asta mi se pare oribil - mai ales că nu suntem pe un platou de filmare; la Castelul Bran, oamenii chiar erau torturaţi pe bune în sălile acelea. Şi mă întreb cum ar fi să îţi smulgă cineva unghiile în timp ce te trage pe roată, să simţi cum îţi pârâie toate oasele ieşite din articulaţii şi exact când pici în agonia dintre viaţă şi moarte, să arunci o privire în viitor şi să vezi cum o mână de oameni se maimuţăresc şi se amuză exact pe seama chinurilor pe care tu le suporţi. Fain, nu? 

Cine îşi mai aminteşte reclama cu Dorel, care nu dădea cu ascuţitul când săpa la canal, sub îndrumarea atentă a colegilor de profil?

[Reclamă Unirea - Electrocuarea]

 "Dorele...ia mai fă mă: Kzzzzzzzz"!!! :)))))

Amuzant, aşa-i? Ha! Ha! Ha! 

Da' ia să-i zici asta cuiva care chiar a fost electrocutat! Nu cred că va mai râde. Ba, cel mai probabil, te va scoate în şuturi din casă şi nici nu îţi va mai vorbi câte zile o avea. Pentru că e normal... gluma e glumă, doar că nu se face oricând, oriunde şi oricum. Şi mai ales, nu vorbeşti de frânghie în casa spânzuratului. Deşi...de Halloween este chiar amuzant să faci exact asta!

De aceea, pentru la anul, am nişte idei foarte tari şi inedite de petreceri somptuoase! 

Cum ar fi să se strângă extravaganţii planetei şi să dea petrecerea de Halloween într-un fost lagăr de concentrare? Fac o discotecă în camerele de gazare şi ca să fie mai mişto, bagă şi nişte gaz ilariant pe conducte - iar când vor porni duşul, să mimeze moartea... într-un hohot general de râsete şi veselie?

Sau...să se înghesuie câteva sute de persoane într-o hală abandonată şi să dea cu artificii pe acolo, ca să mimeze că le pică tavanul în cap şi ard de vii! Super! Nu-i aşa? Creepy! Bu-hu-huuuuu!!! Trick or treat! DISTRACŢIEEEEEE!!!

Acum vreo doi ani, cred, se vorbea despre transformarea casei lui Gheorghe Dincă în obiectiv turistic. Perfect! Să o închirieze vreun şmecher la anul, să invite crema celebrităţilor şi să reproducă răpirea fetelor! Eventual, să reconstituie şi arderea lor în butoi... real sau legendă, nici nu mai are importanţă! Dacă nici de Halloween n-o facem lată, atunci când? Şi-apoi să organizeze şi o galerie de artă cu instantanee de la party, că-i de bon-ton!

Ce poate fi mai haios de atât? De ce să ne rezumăm la joaca de-a tortura cu nişte instrumente vechi de câteva sute de ani, când istoria omenirii este atât de ofertantă în morţi îngrozitoare, numai bune pentru o hlizeală zdravănă?

La Halloween-ul următor haideţi să ne jucăm de-a Ceauşescu, când murea în faţa plutonului de execuţie! Râsete şi voie bună! Sau să îl imităm pe Saddam Hussein, când atârna în ştreang? Ha, ha, ha, ha, ha!!! E distracţie, ce mişto! Sau...haideţi să facem nişte turnuri gemene din halbe de bere şi să le dărâmăm cu dronele! Mă umflă râsul numai când îmi imaginez ce bucurie va fi când se vor pica turnurile acelea şi împroaşcă berea pe invitaţi! Ha-ha-ha! Hi-hi-hi! Şi-apoi să chemăm şi nişte stripperi îmbrăcaţi în pompieri, ca să salveze tinerele domniţe aflate sub dărâmături! Ati auzit ceva mai tare de atât, în viaţa vieţilor voastre?

Sâmbătă au murit vreo sută şi ceva de oameni, călcaţi în picioare la o petrecere de Halloween din Seul. La anul, ce-ar fi să ne distrăm pe seama lor? Ne înghesuim pe-o potecuţă şi ne jucăm de-a strivitul capetelor, în timp ce ne facem selfiuri haioase, cu limbile scoase şi ochii bulbucaţi! Desigur, sângele este din jeleu, iar strigătele mulţimii sunt doar de plăcere... 

Distracţie!!!! Cine nu sare, nu vrea schimbare!!! URAAAAA!!!!

Închei cu un moment publicitar 

Dacă bananele le iei din bananier, e logic ca palmele le ţi le iei din palmier! Iar ideile, de la un idiot! Aşa că vă stau la dispoziţie, ori de câte ori aveţi nevoie de scenarii  pentru petreceri de pomină! Anul acesta, ce-i drept, m-am trezit la spartul târgului...dar pentru la anul, m-am învegheat şi mă simt pregătit să ofer consultanţă!

Să bem pentru asta! Şi-un cântec vesel să cântăm...ceva despre o moarte în chinuri, c-apoi ce poate fi mai amuzant de atât? 

Dacă nu acum, atunci când?

 

 

[House of the Dragon Soundtrack - Celebration Dance]

Despre ghinion (şi noroc)

În "Ghidul bunelor maniere" se spune că nu e prea elegant să vorbeşti la telefon în public - ceea ce este logic, pe undeva: poate e zgomot de fond; poate este recepţie mai proastă; sau poate, pur şi simplu, e defect aparatul... situaţii în care calitatea convorbirii va scădea şi va trebui să ridici vocea şi/sau să creşti volumul apelului, pentru a te înţelege cu interlocutorul. Iar asta poate deranja pe cineva. Şi oricum nu e bine să îţi ştie tot mapamondul problemele personale. 

În practică, însă, lucrurile sunt la fel, dar altcumva. Ritmul vieţii, ce să vezi, ne ajunge pe toti... astfel că, pur şi simplu, apar probleme care trebuiesc rezolvate pe loc; deci, dacă sună telefonul, răspunzi şi spui ce este nevoie, indiferent de contextul în care te afli: pe stradă, în autobuz, la volan. Aia e viaţa, ce să facem? Iar dacă cineva se simte deranjat de această situaţie, lucrurile sunt simple: să facă bine să îşi închidă urechile şi să nu asculte. Sau să plece din zonă.

În Japonia feudală, casele erau construite cu pereţi glisanţi, din hârtie shoji. În mod tradiţional, într-o casă locuiau până la trei, chiar patru generaţii în acelaşi timp...ceea ce înseamnă că intimitatea exista doar atunci când ţi-o creai singur, prin voinţă şi efort personal. Nu o primeai de-a gata. 

În societatea modernă, suntem mai evoluaţi, desigur. Avem case personale, maşini personale şi tot felul de lucruri private pe care le accesăm cu fel de fel de chei, cititoare de amprente, scanere de retină, coduri sau alte parole individuale. Şi cu toate astea,  intimitatea a redevenit un lux pe care ţi-l construieşti singur atunci când ai nevoie de el; faci abstracţie de mediul înconjurător şi te retragi în tine.

Doar că, uneori, mie îmi place spectacolul lumii... fie doar şi pentru a-mi confirma propria umanitate. 

Am momente când mi se pare că sunt diferit, că mă lovesc de probleme pe care nimeni nu le mai are, sau că, pur şi simplu, iau decizii greşite, spun ceva greşit sau acţionez pe dos. Chiar şi atunci când ştiu ce am de făcut, când îmi repet în gând modul de lucru până iese perfect, apare neprevăzutul şi pus în faţa unei situaţii practice, bălmăjesc totul cu orice, ca să rezulte nişte bucăţi de ameţeală la starter şi un dish cu tochitură de varză, ca main course. 

[Alina Gingertail - Greflet’s song]

"Karma, neh"...cum ar spune Toranaga-sama, printr-o carte mai veche. "Ghinion de neşansă", cum ar zice un vecin. Sau...

Conform unei legende nipone, tentou-mushi, gărgăriţa noastră cea de toate zilele, a pecetluit tot ghinionul în punctele sale negre, pentru ca alţii să prospere - şi astfel s-a transformat într-un talisman norocos. M-oi fi născut sub semnul gărgăriţei şi-s vreun absorbant de energie negativă; mai ştii? Încâlcite sunt căile Domnului. 

Dar apoi am văzut că mulţi suntem în situaţia asta şi m-am mai liniştit.

Spre exemplu, apropo de vorbitul la telefon în public... eram, odată, în tramvai. Sau "tranca-vai", cum l-am alintat pe aici, prin zonă. Zăpuşeală, aglomeraţie de nu vă spui - că ieşeau copii de la şcoală şi stăteam alipiţi unii de alţii ca sardelele în conservă. Lângă mine sună un telefon...am crezut că e al meu, deşi nu recunoşteam acordurile soneriei. Până să mă caut eu prin toate buzunarele, lângă ureche răsună o voce de copil: "Alo, tata, acuma vin"....

...apoi asist, fără să vreau, la o conversaţie telefonică (pe difuzor):

"Ai luat pâine"?

"Nu am luat... nu ai zis că mă suni şi îmi spui dacă este nevoie să iau"?

"NU! Adică da, aşa am zis, DAR dacă ai văzut că nu sun, TU TREBUIA SĂ MĂ SUNI ŞI SĂ MĂ ÎNTREBI DACĂ IEI PÂINE"!

Mi-a picat capul pe loc, ce să vă spui? Şi apoi m-am simţit cu zece milimetri mai deştept, pentru că nu ştiam că o problemă se poate pune şi în acest fel. Ceea ce este doar vina mea... Când m-am intersectat cu o carte de mare valoare socială, intitulată "Arta de a avea întotdeauna dreptate", am refuzat să o citesc şi să mă autodezvolt. "La ce mi-ar trebui"? 

Revenind la oile noastre... 

După câte se vede, băiatul respectiv a avut o zi proastă; ghinion... şi taică-su i-a frecat ridichea pentru că a uitat să facă ce a promis şi totuşi, cumva, trebuia să iasă deasupra. Dar situaţia se poate privi şi altfel: copilul a ajuns într-o situaţie în care a absorbit energia negativă a tatălui. De ce? Pentru că a putut face asta. 

Şi cred că, de fapt, viaţa ne aduce pe toţi în astfel de momente - când atragem zăpăceala zăpăceala din jur şi totul merge pe dos. Nu e de vină pisica neagră ce tocmai ne-a tăiat calea; e doar o pisică. 

Nu e de vină ziua de marţi, că are trei ceasuri rele; de fapt, la superstiţia asta s-a ajuns pentru că se spune că Adam a păcătuit prin neascultare într-o zi de marţi şi, în plus, conform astrologiei, marţea este singura zi a săptămânii în care Marte, Planeta Războiului, guvernează trei ore. 

Nu putem învinui nici măcar ziua de vineri 13 - chiar dacă se spune că aduce ghinion. Pe la 1300 şi niţel, într-o zi de vineri 13 au fost arestaţi Cavalerii Teutoni  - deci...ghinion. 

Mai degrabă, eu cred că suntem norocoşi, uneori şi ghinionişti, alteori. Cu toţii avem zile bune şi zile proaste, zile în care totul merge ca uns şi zile când nimic nu se leagă, iar piesele de puzzle se lipesc tot aiurea. Avem orgolii, supărări, nemulţumiri; pornim certuri de la nimic şi apoi râdem de noi înşine, când ni le reluăm în gând. Cu toţii avem stări de agitaţie fără un motiv concret sau nervi latenţi, care se umflă la primul impuls. Asta-i viaţa! Până la urmă... chiar şi amorul poate dormi întors, când îi atârnă aripile de plumb.

Însă, cu toţii avem momente de geniu şi purtăm pe chip zâmbete aduse de vânt. Plângem când alţii râd şi râdem când alţii plâng 

Într-un fel, cu toţii suntem gărgăriţe pentru cei din jur - doar că nu în acelaşi timp. Şi poate de aceea, când un fluture bate din aripi, pe cealaltă parte a planetei se formează o furtună. 

Suntem conectaţi. Cu cei pe care îi ştim, dar şi cu cei pe care nu îi ştim. Suntem legaţi unii de alţii ca instrumentele dintr-o orchestră.

În "Silmarillion", Eru Iluvatar a creat Pământul de Mijloc din acordurile melodiei cântate de ainuri, demiurgii locali. Oare ce s-ar putea crea din muzica umanităţii? O fi ceva de bine? O fi ceva de rău rău? 

Habar nu am...dar să bem pentru asta!   

Şi-un cântec vesel să cântăm, c-apoi e bine! Încă e bine aşa.

[Lotuma - Ieva's Polka]

Război şi pace

Încă de la început, trebuie să îmi cer foarte mari scuze şi să execut nişte ploconeli de iertăciune - pentru că am greşit. M-a luat gura pe dinainte şi am făcut o glumă proastă.

Nu acum...Doamne feri! Acum sunt perfect! Frumos, inteligent, cu simţul umorului, demn, curajos, puternic, muncitor, comunicativ, responsabil, devotat, respectuos...ce mai la deal, la vale? Întrunesc toate calităţile unui bărbat căutabil şi extrem de doribil. Practic şi pe scurt, sunt o minune pe lângă casa omului. Mai ales că... nu vreau să mă laud, dar mărturisesc că cea mai mare calitate a mea este modestia. 

...dar cu mult timp în urmă, într-o galaxie îndepărtată, am avut o contradicţie de idei cu cineva; pe tema cărţilor, că doar nu m-oi deda discuţiilor despre nimic. Şi la acea vreme, am mărturisit că din lectura obligatorie a celor 100 de cărţi pe care orice om trebuie să le parcurgă într-o viaţă, eu citisem vreo...nu ştiu. Maximum zece? Ceva aşa. Dar nu pentru că aş fi fost de rea voinţă...ci pentru că nu le-am avut când mi-au trebuit; şi-n afară de asta, mereu am găsit altceva mai bun de citit. Deci, am profitat de libertatea pe care o deţin şi am căutat exact ceea ce mi-a plăcut, fără a simţi apăsarea obligativităţii vreunei liste compusă de cei mai deştepţi oameni ai planetei. 

Uite aşa, în loc să citesc "Fraţii Karamazov", am preferat "Stăpânul Inelelor". În loc să caut "Crimă şi pedeapsă", înfulecam Sven Hassel pe nerăsuflate - pentru că mă aştepta James Clavell pe celălat raft al bibliotecii. Şi în loc să mă încânt cu "Anna Karenina", eu m-am înconjurat cu romanele lui Asimov. Şi Frank Herbert. Apoi am dat peste "Lumea Inelară" a lui Larry Niven, "Roata Timpului" a lui Robert Jordan, Ghemotronu' lui George R.R.R.R.R. Martin, seria "Assassin's Creed", saga "Witcher", cărţile din ciclul "Star Wars"... iar enumerarea poate continua până la infinit şi dincolo de el. 

Am divagat. Să revin:  în timpul acelei discuţii, nesimţind nevoia de a mă justifica în faţa nimănui şi totuşi, fiind pus în situaţia de a vorbi despre motivul pentru care nu m-am apropiat, de exemplu, de clasicii ruşi, am dat-o pe glume şi am zis,  la plezneală, o tâmpenie cât mine de mare: "Nu am citi nimic scris de un autor rus pentru că nu mă atrage cultura rusă. Nu-mi place limba rusă, istoria Rusiei şi, în principiu, nimic din ce are legătură cu această parte de lume". Ceea ce e o prostie, desigur; nu mă dau în vânt nici după Danemarca, însă Sven Hassel rulles! A scris cele mai oribil de amuzante descrieri ale războiului pe care le-am citit vreodată! Tot aşa, nu mă atrage cu nimic Polonia, dar "Quo Vadis" mi s-a lipit de suflet. Iar Germania mă lasă rece, deşi "Povestea fără sfârşit" am savurat-o din scoarţă în scoarţă. 

Revenind la timpul prezent al galaxiei în care ne aflăm: îmi cer scuze, scurt şi cuprinzător! La cât mă duce capul, puteam şi eu să fac o glumă care să fie amuzantă şi pentru alţii, nu numai pentru mine.

Între timp, menţionez că am reevaluat şi Rusia, pe de-a întregul ei. Încă nu m-au înnebunit adoraţia şi făneala rusofilă, deşi trebuie să recunosc, uneori m-ar încerca nişte sughiţuri de plăcere. Mai ales după o talpă de tărie. Sau...cum îi zice acum? Stai, că am băut la o nuntă recentă... imediat îmi amintesc. E ceva cu împuşcături... SHOT, măi!! V-am zis că ştiu? :D

În plus, citesc primul autor rus din viaţa mea: Dmitri Gluhovski, cu a sa trilogie " Metro 2033", "Metro 2034" şi "Metro 2035" - o serie de romane postapocalitice despre umanitate, filosofie, obsesiile trecutului, legea evoluţiei, religie, politică şi probabila lipsă a oricărui viitor palpabil. Sau, o poveste despre naşterea morlocilor lui H.G. Wells, din "Maşina timpului". Mai ştii cum vor involua lucrurile?

Momentan, sunt pe la jumătatea primului volum; dar îmi place foarte mult şi recomand cartea asta oricui! Mai ales că este şi actuală, pe undeva - ţinând cont că se tot vorbeşte despre un război nuclear, care poate fi şi ultimul, până la urmă. Cu puţin noroc, distrugem planeta asta de tot - şi apoi 'om vedea pe unde mai scoatem cămaşa! Ne refugiem şi noi în tunelul metroului moscovit? Nu prea am încredere în metroul din Bucureşti... şi în plus, cel rusesc cică e cel mai mare adăpost antiatomic din lume, deci ar fi o idee; mai ales că, datorită cărţii, deja încep să învăţ planul staţiilor. :))

Şi parcă mi-a trezit curiozitatea de a vizita niţel şi meleagurile descrise de acest roman, cât or mai fi disponibile. C-apoi m-am abonat pe Instagram la nişte pagini cu peisaje din Moscova şi sunt o sumedenie de locuri frumoase pe acolo. Dacă nu ar fi mizeria asta de situaţie politică şi dacă Rusia ar fi şi ea situată mai pe la Ecuator, şi mâine mi-ar plăcea să fac nişte drumeţii prin zonă. Ar fi interesante nişte selfiuri pe la Kremlin, Dealurile Vrabiei, Catedrala Sfântul Vasile sau Piaţa Roşie - pe care am tot văzut-o prin filme, ce-i drept; dar, mă întreb: ar strica, oare, să o văd şi în realitate? Nu cred... 

Aşa că haideţi să ne unim la o băută, în cinstea iubitorilor de călătorii. Că dacă aş zice că bem în cinstea Rusiei, mi-am dat foc la valiză! Aşadar, nu zic. Iar dacă tot apar discuţii după acest disclaimer (adică "declinare a răspunderii", pe româneşte; dar cine mai foloseşte limba română în ziua de azi?), răspund simplu: "Ce-am zis eu, c-ai zis tu, c-a zis ăla către ăla? Nici n-am zis şi-ai zis c-am zis. Dac-aş zice, ce-ai mai zice? Şi-o să zic, 'vedem ce zici! Na"!

Deocamdată, să bem! PENTRU CĂLĂTORII ŞI PLIMBĂŢURI ÎN TOATE COLŢURILE DE LUME! Şi pentru orice altceva care implică distracţia şi voia bună :)

Alina, pune tu un tril de sezon, ca să meargă cu vodk.....aaaaaa...adică whisky-ul din pahar! Că de! Iubim America şi oricum, tocmai s-a interzis comercializarea bunurilor ruseşti, sub pedeapsa unor amenzi care pot ajunge până la 30.000 de lei. O lege care mă face să mă simt infractor, fiind posesorul unui aparat foto rusesc şi a unor maşinuţe de război, care pot fi socotite marfă de contrabandă...

În fine! Să vină melodia înălţătoare, că nu se mai poate cu atâta luptă împotriva sufletelor magice care suntem cu toţii... fără deosebire de neam, ţară, culoare a pielii, specie şi orice altceva ne-ar putea diferenţia. 

[Alina Gingertail - Soviet March, Red Alert 3]