Planul meu pentru la anul

De vreo săptămână, îmi tot zbat creierii să găsesc un subiect care să merite abordat pe blog în aceste zile de sărbătoare. Vorba ciobanului din "Mioriţa": "De multe zile-ncoace, mintea nu-mi mai tace...gândurile nu-mi dau pace". 

Aş fi vrut să fie ceva apoteotic, extraordinar şi profund; amuzant pe alocuri, cu un sâmbure de seriozitate şi ceva spoială de hăhăială pe deasupra, ca să închei anul scriitoricesc în glorie. Treaba e că nu am găsit nimic care să mă mulţumească. Nu am avut nici timp de analizat întâmplările cotidiene...de ce să mint? Însă presiunea de a scrie ceva, de a mai adăuga un ultim articol pe lista acestui an, am reimţit-o în permanenţă. Şi de vreo câteva ore, am început să mă întreb: "DE CE"? "De ce simt aşa, când ceea ce fac este o pură distracţie. Nu câştig absolut nimic din scris, nu mă visez influencer local, nu sunt la normă, nu dau socoteală nimănui, nu am contract cu nimeni. Practic, nu prea exist în mediul online. Şi totuşi, mă simt presat să scriu ceva. ACUM". De ce? 

Am găsit răspunsul abia de câteva minute şi m-am hotărât să scriu despre asta. Pentru că...eu sunt sursa propriei presiuni pe care o simt. Eu sunt motivul pentru care sunt agitat. Eu şi dorinţele mele; standardele pe care mi le-am impus anul trecut pe vremea aceasta, când mi-am dorit ca pe parcursul lui 2022, să scriu măcar 30 de postări.

Privind înapoi în timp, scriu din ce în ce mai puţin. De la 200 de articole pe an, câte aveam prin 2009, 2010, acum abia mai reuşesc să scriu 20. Motivele sunt diverse, de la lipsa de timp şi până la orice altceva. Dar, poate cel mai important factor este acela că am obosit şi nu-mi vine să mai abordez toate tâmpeniile care se întâmplă într-o zi. Nu prea mă mai miră nimic. Nu mă mai uimeşte nebunia lumii, oricâte forme noi de nebunie ar mai apărea. Şi nici nu prea mai simt imboldul de a mă înscrie în diverse mişcări sociale de moment, oricât ar fi de polarizate.

De aceea scriu rar. Nu e voit, ci o întâmplare.... motiv pentru care am această dorinţă abstractă de a creşte frecvenţa articolelor.

Problema este că îmi ridic o ştachetă pe care nu o pot atinge şi apoi mă amărăsc singur din cauza asta. Pe undeva, mă las dus şi eu de valul colectiv al bilanţului ce încheie anul şi al rezoluţiilor pentru timpul ce va să vie. Ceea ce nu e în regulă deloc. 

Nu ştiu cum decurge viaţa altora, dar viaţa mea nu se înscrie în şabloanele obişnuite şi nici nu funcţionează ca ceasul elveţian, respectând întocmai spusele antrenorilor de succes, cutumele lumii sau învăţăturile oricăror altor formatori, înţelepţi, profesoraşi, experţi şi cercetători britanici. Aşa că mă educ să nu-mi mai setez bifarea unor obiective stricte, ci doar direcţii generale de acţiune, către un scop ce ţine de mine şi de puterile mele. 

Asta nu înseamnă că sunt haotic. Dacă am o treabă, o fac cu simţ de răspundere, atât cât pot în acel moment. Am zile mai bune şi zile mai proaste. Sunt zile în care mă trezesc de la 4 dimineaţa, zile în care mă trezesc la 9 dimineaţa. De ce? Pentru că aşa îmi este programul. Ştiu că Elon Musk spune că dacă vreau să fiu om de succes trebuie să mă trezesc zi de zi la 4 dimineaţa, dar succesul nu stă în ora la care faci ochi, ci într-un cumul de factori, unii chiar independenţi de voinţa mea.

Uneori, din timp în timp, mă mai întrebă câte cineva: dacă tu te trezeşti la 9, ce vei face când vei avea nevastă şi copii? Iar răspunsul meu este acelaşi, de fiecare dată: "Vedem atunci". Deocamdată nu am familie proprie şi mă comport în funcţie de ceea ce am de făcut acum. Mi se par fără rost problemele care încep cu "ce-ai face...dacă", pentru că eu cred că situaţiile prin care trecem şlefuiesc aptitudini pe care nu credeam că le avem sau că am fi în stare măcar să ni le formăm. Viaţa se schimbă, noi înşine ne schimbăm; nu putem extrapola, cu mintea de acum, ce am face într-o anume situaţie din viitor... pentru că nu vom mai fi aceiaşi. Deci... la ce să construieşti poveşti şi să vizualizezi filme la tine-n cap? Stai, că-s idiot! Cum, de ce? Ca să afle Universul ce îţi doreşti şi să conspire la fericirea ta...   :))   

Să ne înţelegem: nu e nimic în neregulă cu plănuirea. Însă plănuirea abstractă şi în detaliu, mi se pare total greşită; o mare pierdere de vreme.

Aşa că, anul acesta, nu mai fac nici un bilanţ. Ce a fost, a fost. Valuri de bucurie sau de suferinţă, dorinţe neîmplinite sau ţeluri atinse, probleme depăşite sau ocolite...nu mai contează. Au fost, au trecut. Important este cel ce sunt acum. Important este prezentul. 

Nici nu îmi scriu liste de dorinţe pentru la anul. Ce va fi, vom vedea. Îmi doresc să îmi fac treaba bine şi să ajut, acolo unde pot. Sau să găsesc o cale pentru a putea. Apoi, îmi doresc să călătoresc. Nu ştiu când şi unde sau de câte ori.Vom vedea. Îmi mai doresc să citesc cărţi care să mă scoată din cotidian. Nu ştiu care vor fi acelea...vom vedea. Îmi doresc ieşiri cu prietenii şi să reuşesc să dorm măcar 8 ore pe noapte...că nu mai pot mai mult de 7 ore. Aşa mi s-a format organismul, ce să fac? Îmi doresc să gestionez onorabil situaţiile tensionate şi să mă debarasez de ceea ce a fost, dar încă mă doare. 

Nu e nimic nou... însă dorinţele mele sunt adimensionale; nu vin însoţite de valori numerice: vreau să mănânc 10 ciocolate până în martie, să citesc 50 de cărţi până la sfârşitul anului, sau să mă plimb de 7 ori în vara viitoare. Mi se par prosteşti asemenea abordări. 

Lista mea e simplă şi am grijă să trec pe dânsa lucrurile pe care le pot face şi care stau îmi puterea mea. Cea de acum şi cea de atunci. 

Altcineva mă întreabă: de ce nu faci şi tu un copil?

Răspund simplu: Îl fac şi acum! Vrei să fie desenat pe carton sau modelat din plastilină? Sau preferi din muciflex din ăla, care face furori printre adolescenţi? Cum îi zice...slime!!!

Altfel, cum să îl fac? Sunt singur de ceva timp. Mai am multe mămăligi de mâncat până să devin tată. E ca şi  cum aş sta în pat, cu un picior în gips şi se trezeşte câte cineva să mă întrebe de ce nu am bătut recordul mondial la suta de metri garduri. Până la copil...ohohoooo... întâi trebuie să apară femeia potrivită, care din nou, nu ţine de mine să o găsesc - că doar nu mă apuc să le încerc aleatoriu, până cred eu că am descoperit ce trebuie. Apoi să meargă lucrurile între noi, să ne împletim vieţile una cu alta, pentru a crea contextul de iubire necesar dezvoltării unui copil şi abia apoi să vină şi el. Cum să pun căruţa înaintea boilor?? 

Pe scurt, nu ştiu ce va aduce anul viitor. Şi nici nu îmi propun ceva anume. Până în viitor, mai este de trăit în prezent. Şi asta e tot ce contează... pentru că nu avem idee când totul se poate frânge brusc şi fără alarme prealabile. 

Este delicat sufletul omului; ne supărăm repede şi din nimic, dar trăim fericirea cu aceeaşi intensitate şi la fel de brusc. Până la urmă, suntem puternici...însă delicată ne este viaţa. Apărem pe aici în câteva secunde şi dispărem într-o clipită. Apropo de asta...am găsit un influencer care ne învăţa să dăm cuiva parolele tuturor conturilor virtuale pe care le avem, ca să le poată şterge când nu vom mai fi. Ca să eliberăm internetul şi să protejăm mediul, desigur :)) :)) :)) :))

Aşa că anul care vine să ne aducă sănătate. Şi ceva putere, să izbândim în faţa provocărilor care ne apar în cale.

La mulţi ani! Păhărele să cinstim şi-un cântecel vesel să fim:

[Kaoma - Dancando lambada]

Marea boicotare naţională

Gata, ne-am liniştit cu intrarea în Schengen? 

Pare că nu...acum cică  răscoală poporul şi boicotează Austria. :)) :)) Desigur, ne putem întreba: "Cu ce scop"? Păi...logic, ca să le arătam noi ce înseamnă să te pui cu românii :)) :)) 

Tare, sau ce? De când am văzut cum se îndeamnă unii pe alţii unii "pe o reţea de socializare" :)) să iasă şi să le facă nasoale ălora care s-au pus de-a curmezişul progresului naţional, mă doare burta de atâta râs! Sunt sătul de îndemnuri revoluţionare gen "haideţi să haidem" şi de jocuri de imagine, ca de mere acre! Dacă aş fi fost vreun tânăr frumos şi liber care abia descoperă lumea şi vrea o ţară ca afară, poate mă mai prindea puţin avânt; dar nu mai sunt şi a cam trecut vremea când credeam că tot ce zboară, se mănâncă. Vorba lui Roger Murtaugh, în "Armă mortală": "Sunt prea bătrân pentru prostii din astea".

Nu vreau să mă dau acel mare înţelept ce răspândeşte lumina cunoaşterii, că nu sunt nici măcar un înţelept mai mic. Nu ştiu care este situaţia economică a ţării; am auzit că Austria ar fi cel mai mare investitor...ceea ce aşa o fi. Sau nu. Nu contează; cert e că toate resursele pe care le exploatează austriecii de la noi, nu sunt furate. Nu vin ăia noaptea, pe furiş, să ne taie pădurile; nu şi-au făcut bănci care funcţionează doar după miezul nopţii, ca să nu vadă cetăţeanul onorabil cum administrează banii murdari ai sistemului ticăloşit. Benzinăriile deţinute de austrieci nu sunt pitite prin hambare, să nu fie găsite de ochiul vigilent al Statului. NU! Totate aceste afaceri s-au încheiat legal, la lumina zilei. Nu fură nimeni nimic...iau ceea ce s-a convenit, pe banii potriviţi. 

Deci, cu cine să te cerţi? Şi ce să le faci, ca să sufere cu adevărat? Desigur că pe persoană privată, poţi face orice... însă nu seci oceanul, dacă mai scoţi apă cu pipeta din dânsul. Deci, ce rezultat avem? Prinde orbul, scoate-i ochii!

Iar dacă se mobilizează puterea cetăţenească şi ne unim în cuget şi simţiri, ca să pipetăm cu toţii, problema se pune altfel: ce se întâmplă dacă şi Austria ne boicotează pe noi? Dacă se închid BCR şi Raiffeisen, cam câte zeci de mii de familii rămân pe drumuri? Dacă pleacă OMV-ul pe tărâmuri mai neboicotante, câţi murim de foame? Câte firme de transport dau faliment? Câte firme se vor închide din cauza firmelor de transport care nu le mai livrează produsele necesare? 

Da, e "lăudabil" cum o mână de speriaţi se duc să blocheze benzinăriile, alimentând de un leu. Aşa, şi? Acum puţin timp, veniturile benzinăriilor s-au sporit până la infinit, când lumea auzit că se scumpeşte carburantul şi-şi făcea plinul în rezervoare, tomberoane, saci de gunoi şi pungi de-un leu! De atâta disperare, erau unii care şi-ar fi luat benzină şi în buzunare, numai să aibă o rezervă pentru zile negre!

Dacă se repetă figura şi după boicotul revoluţionarilor, Petrom-ul decide să-şi "recupereze pierderile imense" şi scade preţul carburantului cu 50%, ofertă de sărbători (valabilă 24 de ore)? Să vezi atunci crimă şi pedeapsă! Batem recordul mondial la buluceală şi călcarea în picioare!

Sau... hai să zicem că e de succes boicotul. Apoi ce se întâmplă? Vine cancelarul austriac, năduşit tot, să ne pupe picioarele pentru acordarea iertării? Acuză un moment de nebunie şi ne bagă-n spaţiul comunitar? Iar cetăţeanul boicotant ce face, între timp? Alimentează de la alte benzinării? Da, poate...până se face coadă. Apoi se duce oriunde va găsi mai liber, că-s vacanţele plătite şi trebuie să se plimbe!

Apropo de vacanţe: boicotăm şi Târgul de Crăciun de la Viena? Sau schiatul în Austria? Sau mergem, în continuare, pe tradiţia împământenită cu ocazia embargoului impus ruşilor: nu mai vrem să auzim de ei pe nici un colţ de planetă! Sunt interzişi peste tot, gata! Cu excepţia celor mai bogaţi, care trebuie să susţină turismul din Franţa, Anglia, Dubai sau de oriunde altundeva. Şi a fotomodelelor care trebuie să producă bani, că nu degeaba au investit în acid hialuronic, botox, silicoane, tratamente şi fel de fel de programe la sală!

Pe mulţi i-a deranjat faptul că austriecii nici măcar nu şi-au motivat decizia de veto împotriva noastră. Detalii nesemnificative, ce să zic? 

Când deţii puterea, nu trebuie să motivezi nimic. Faci ce te taie capul, pentru că poţi. Şi punct. Bine, dacă vrei să menţii o aparenţă, spui şi tu o tâmpenie, să pară că te interesează subictul: "Delegatul României avea ciorapi cu pătrăţele şi nu mi-a plăcut designul". Sau "Nu am dormit bine azi-noapte". Prostii care nu interesează pe nimeni. Până la urmă, important e că nu ni s-a rezolvat cererea. Mai contează de ce?  Ori că nu avea ambasadorul părul blond, ori că au primat interesele financiare ale bogaţilor de pe continent, rezultatul este acelaşi: NU.  Iar situaţia nu se va schimba, oricât heirupism depunem de aici înainte. 

Asta e la fel cum am păţit eu când am vrut să mă angajez, după terminarea facultăţii: am pus zeci de tone de cv-uri, pe la toate firmele şi pentru toate posturile posibile: de la spălător de vase la restaurant sau făcător de sondaje de opinie şi până la profesia pentru care m-am pregătit. Răspunsul era acelaşi "NU" hotărât: că eram supracalificat sau subcalificat, că nu aveam experienţă, că eram perfect dar nu atunci, că eram leneş pentru că nu am muncit din facultate, că aveam pasiuni care nu cadrau pe viziunea firmei, că citeam prea mult sau prea puţin; am auzit tot felul de explicaţii care nu contau, de fapt. Important era că nu mi se rezolva problema. Ba, de la o vreme, nici nu mi se mai răspundea după aplicarea cv-ului; sau când primeam vreun răspuns, era într-o formulare de lemn: "Mulţumim, nu vă potriviţi profilului de candidat pe care îl cautăm, nu ne căutaţi, vă căutăm noi". După câteva zeci de mesaje din astea, m-au luat nervii de cap şi am răspuns emailului la care nu trebuia să răspund: "Cum se face că nu mă potrivesc profilului de candidat pe care îl căutaţi, când îndeplinesc toate cerinţele dumneavoastră"? După câteva zile, a venit un răspuns şi mai sec: "Asta e politica firmei." 

Am bodogănit câteva zile, pe seama prostiei mele. "În loc să-mi văd de viaţă, mi-am băgat în câr cu ăştia, să le arăt cine mi-s eu! Ce credeam că rezolv"? BOICOT, BOICOT!! Şi d-aia nu mai purtau pulover pe gât şefii multinaţionalelor!

De fapt, viaţa este simplă: motivaţia unei decizii nu face nici cât o ceapă degerată. Că îţi iei un covrig şi plata la POS îţi este refuzată... că inviţi pe una la cafea şi te tratează cu indiferenţă... că eşti dat afară de la lucru... că nu te consideră un egal şi nu te primeşte la masa lui.... la final de zi, contează rezultatul. Nu ce putea fi, nu ceea ce ar fi fost "dacă" şi în nici un caz nu, "pentru că". 

Iar noi nu putem face nimic; decât să acceptăm asta şi să mergem mai departe.  

...mai ales că avem alte probleme mai presante, cum ar fi pregătirea celor cuvenite pentru masa de Crăciun. Eu, cel puţin, abia aştept să vină cea mai masterchef gospodină tradiţională, ca să ne arate ce a gătit tradiţional: picături de poveste din tobă-lebăr-caltaboş în sos tomat inundat cu pate, mix de cârnaţi de casă şi broccoli nemodificat genetic, floare de piftie cu miros de arţar, manichiură de porc la grătar, umbră de creier pane, fantezie de şorici cu măsline, praf de slănină de Mangaliţa şi boabe de muştar aruncate la mişto, cotlet de porc pe pat rucola, baghete din ceafă de porc fără proteină animală, jumări şpriţate cu file de lămâie, ciolan îmbrăcat în dulceaţă de ardei şi mai ales, orice de porc din porc vegan, crescut în gospodăria proprie. Chestii din astea, care pe mine mă lasă rece.  

Aşa că, propun să ne încălzim cu un vin fiert şi-un cântecel! Tradiţional, desigur... c-apoi d-aia vine Crăciunul!

La mulţi ani pentru Ignat şi multe pomeni pentru porcul răsposat! 

[Plăieşii - Vino, trenule]