Puncte de vedere

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am învăţat să mă bucur şi fără motiv...aşa că, de multe ori, merg pe stradă cocoşat de râs, dacă îmi aduc aminte vreun banc bun. Asta e, îmi place să fiu vesel...d-aia şi ies rânjit în toate pozele - şi nu serios, ca un bărbat adevărat ce-ar trebui să fiu.

Acu'...na! Dacă la mine nu merge treaba cu influensăreala, ce să fac? Mi-aş fi dorit să mă înveţe vreun influencer din ăla de 17 - 18 ani, cu milioane de vizualizări pe Tik Tok, cum să fiu macho... dar dacă nu se prinde nimic bun de mine, ce să fac? Trăiesc acolo, în colţul meu, neinfluensărit de nimeni. 

Şi continui să râd, c-apoi viaţa este destul de ofertantă pe acest domeniu. De fapt, oricine poate face asta: trebuie, doar, să te dai câţiva paşi mai în spate şi să priveşti situaţia obiectiv...

Apoi, primul instinct este să te enervezi. Dar după ce trece momentul critic, îţi dai seama cât de amuzant este totul. 

Aşadar, în cele ce urmează, am selectat câteva  subiecte care m-au amuzat în ultimile zile (şi pe care le voi comenta în aşa fel încât să respect corectitudinea politică a tuturor):

1. Ahile negru

E foarte mare controversă pe chestia asta şi unii chiar se ciomăgesc serios...deşi nu înţeleg  de ce! În imaginile care ne-au rămas din epoca antică, se vede, clar, că Ahile este negru. Priviţi!  

Ăsta-i adevărul adevărat! 

Conform ultimelor cercetări în domeniu - efectuate de nişte experţi necunoscuţi la cel mai faimos institut atomic, chiar şi "Iliada" îl identifică pe Ahile ca fiind de culoare:

"Cântă, Zeiţă, mânia ce-aprinse pe-Ahil' Africanul"!

No, bun! Africanii nu sunt negri? Şi cu asta, am demonstrat tot ce trebuia demonstrat!

Mă întreb, totuşi, de unde a apărut eroarea cu Ahile alb. Mai ales că eu am citit "Iliada" cu Ahile Peleianul.

Dar e adevărată vorba: "cere şi şi se va da". După câteva secunde de mindfulness, meditaţie în poziţia lotusului răsturnat şi gândire pozitivă, Universul mi-a trimis răspunsul mult dorit: se pare că, în urmă cu o grămadă de ani, pe când traduceau opera lui Homer din greacă în engleză, nişte cercetători au înlocuit "Ahil Africanul" cu "Ahil Peleianu" -  ca să-l facă fan al fotbalistului Pele şi să prindă mai bine la public. 

În plus, dacă îl lăsau negru pe Ahile, cum îl mai putea juca Brad Pitt în "Troia"? Păi vă daţi seama ce eşec comercial era filmul fără el?? Toate cohortele de domnişoare care au plătit bani buni pe bilet, ca să-şi vadă idolul în toată splendoarea goliciunii sale, la ce se mai înghesuiau dacă el nu era în film?  

Bine... ca să respecte acurateţea istorică, mai exista posibilitatea să-l vopsească pe Brad Pitt cu negru pe faţă, cum au făcut cu Laurence Olivier când l-a jucat pe Othello...dar nu mai avea farmec. Şi poate regizorul îl lua hate de la public, ceea ce nu dădea bine la c.v.; păi nu?  

Dar cu "Ahil' Peleianul" s-a împăcat şi capra şi varza. 

Şi până la urmă, adevărul tot a ieşit deasupra, precum untdelemnul...deci, de unde atâta haos şi agitaţie?

2. Cleopatra negresă

Hm! Alt tărăboi gratuit.

Dacă stăm să analizăm, regina Cleopatra a VII-a a Egiptului, aparţinea de Dinastia Ptolemeilor - care era de origine greacă. Grecii sunt albi, ştie toată lumea. Dar dinastia aceasta a condus Egiptul timp de vreo 275 de ani şi ne poate garanta cineva că, în  atâţia ani, nu li s-o fi colorat pielea, ca să iasă negri aşa cum sunt restul egiptenilor - care sunt africani, deci negri?? Că nu degeaba Africa se mai numeşte "continentul negru"...

Desigur că avem statui ale reginei; dar poate sculptorii nu aveau piatră neagră la dispoziţie şi au făcut-o albă - mai ales că duduia aceasta avea statui şi prin Roma; iar toată lumea ştie că dacă eşti în Roma, faci ca romanii. Deci, dacă romanii sunt albi, nu era normal ca şi Cleopatra să fie făcută albă?

Problema a fost că s-a încetăţenit misconcepţia asta. (Există "misconcepţie" limba română? Nu ştiu şi nu contează... momentan, gândesc în engleză, pentru că am văzut documentarul în engleză. Dar nu ştiu engleză prea bine şi mă exprim în română).

No, şi de la greşeala asta, a apărut Elizabeth Taylor în rolul Cleopatrei. Că na...pe vremea aia n-o puteau pune pe Venus Williams în acest rol, că încă nu se îngenunchia pe stadioane, ca să se returneze drepturile persoanelor de culoare!

Oricum, eu mă mir că pe Cleopatra au făcut-o doar negresă. Normal era să fie şi membră LGBT sau măcar vreun bărbat operat estetic în femeie! De fapt, sunt sigur că trebuie să existe şi nişte documente antice, care să ateste aceste informaţii - dar nu le-am găsit, încă. ÎNCĂ.

Şi tot nu mă credeţi că regina Cleo avea pielea neagră? Păi staţi, că mi-a venit prin channeling, de la nişte spirite superioare, argumentul suprem: conform noilor descoperiri, sora Cleopatrei cică era negresă, pentru că avea ADN de african. Deci, logic, Cleo era tot neagră. De fapt, omenirea nu a apărut în Africa? Asta înseamnă că toţi suntem negri! Chiar şi eu, care m-am născut cu defect şi am ieşit alb. Dar, în mărinimia ei, Natura a compensat lipsa melaninei din piele şi sunt negru la inimă. :) 

3. Nu-i aşa că viaţa ne este plină de contradicţii? Pe de o parte...ce om să fii, ca să treci de majorat fără permisul luat şi măcar o maşină personală? Dacă e nevoie, trăieşti fără să respiri... se găsesc soluţii, că d-aia suntem Homo tehnologicus! Dar fără maşină. chiar e imposibil să o mai scoţi la capăt! Nu mai zic de dus la serviciu şi în plimbări de concediu... dar când oi avea nevoie de-o pâine, doar nu vei merge pe jos, ca să înfrunţi vitregiile naturii! Şi dacă ai vreo întâlnire cu vreo domnişoară, doar n-o s-o duci în parc, s-o mănânce căpuşele! Nuuuu...o duci la mall, unde e atmosferă controlată! Iar la mall nu se merge pe jos, că nu au făcut proştii ăia ditamai parcarea degeaba!

Deci,  e clar, dom'le! Fără maşină, nu exişti pe planetă! Păi la ce ne-am mai dat Dumnezeu picioare, dacă nu le foloşeşti ca să apeşi pedalele de acceleraţie, frână şi ambreiaj? 

În acest context, ne confruntăm cu o supra-aglomerare a oraşelor şi cu lipsa acută a locurilor de parcare. Practic, calitatea de şofer s-a transformat din binecuvântare în cel mai mare blestem al omenirii - mai ales când trebuie să dai ture de câte o oră, pe tot felul de străduţe şi ulicioare, ca să găseşti un locşor unde să îţi aşezi bolidul. 

Ba, unii au devenit atât de stresaţi de parcare, încât îşi lasă maşinile pe oriunde, cu acceptarea oricăror consecinţe: pe trecerea de pietoni, în curbă, pe linia de tramvai, pe trotuar... Ce se poate întâmpla mai rău de-o amendă?

Alţii, în disperare de cauză, au început să parcheze chiar şi-n tramvaie! Nu ştiu cum au reuşit, dar d-aia avem telefoane inteligente! Au intrat în "Magazin Play", au descărcat aplicaţia necesară şi PAC! Cu o simplă apăsare de buton, ţi-ai urcat BMW-ul în tramvai! 

Noroc că aici nu suntem în codru şi nici nu-i sat fără câini...iar autorităţile nu dorm! Cum au luat LA CUNOŞTINŢĂ că există o astfel de problemă, s-au sesizat cu ajutorul maşinii ("auto-sesizat", pentru necunoscători) şi imediat au montat semne de avertizare în interiorul mijloacelor de transport în comun: 

 

Ştiu că pare greu de crezut, dar scrie negru pe alb (mă rog, alb pe albastru şi roşu pe alb): PARCARE INTERZISĂ, NU PARCAŢI!

...şi toată lumea ştie că fără fum, nu iese foc. Deci, unii şemecheri CHIAR Şi-AU PARCAT MAŞINA ÎN TRAMVAI!!

4. Mi s-a spus că nu-s chiar dus la biserică...dar aşa, din amintiri, parcă ştiam că operaţiunea de sfinţire se face cu apă sfinţită. Preotul citeşte rugăciunile necesare, înmoaie busuiocul în agheasmă şi stropeşte ceea ce trebuie sfinţit. 

Apoi, am văzut această ştire:

"Drumul mânăstirilor, sfinţit cu zeci de preoţi şi politicieni".

Da' de ce aşa? Au rămas fără agheasmă şi au sfinţit preoţii cu ce au avut la îndemână? 

Na, ce să zic? O fi, că doar a mai evoluat ştiinţa de când am învăţat eu ultima dată, când am ieşit de pe băncile şcolii! C-apoi na, pe vremea aia nu se inventase Google şi trebuia să-mi folosesc creierul pentru a găsi răspunsuri. Aşa că...învaţă, Gheorghe, învaţă! 

Acuma-i boierie! Nici măcar nu mai trebuie să ştii să scrii şi să citeşti, că s-au inventat asistenţii vocali! Deci... dacă ştii să vorbeşti, soliciţi asistentului informaţiile necesare şi poţi să ţii prelegeri despre descompunerea atomului, dacă ai chef!

Superb! Să bem pentru asta!! 

Şi să ne bucurăm de confort, cu o muzică plină de gândire pozitivă:

[Guess Who feat. Marius Moga - Tot mai sus]

Fie ca Lumina să...

Hristos a înviat!

Ce mai faceţi, cum aţi petrecut zilele de mare sărbătoare? Pe unde v-aţi plimbat, cum staţi cu silueta? 

Eu încă sunt în grafic la capitolul acesta. Aşadar, în loc să merg la sală, m-am apucat să mai răsfoiesc câte o carte.  

De exemplu, după ce am citit "Împăratul-Zeu al Dunei", am rămas cu o singură idee de bază: libertatea face rău la om, pentru că aduce haos şi dezordine. Când fiecare gândeşte după propriul cap, nu există un cod moral unanim acceptat şi nici ordine sau disciplină. O oştire în care fiecare om acţionează separat, va fi risipită ca nisipul în vânt; dar când toţi oştenii luptă ca unul, când fiecare individ conlucrează pentru izbânda întregului, succesul este asigurat. La fel cum, pentru buna funcţionare a organismului, fiecare celulă şi fiecare organ îşi face treaba sa. Ce-ar fi dacă plămânii ar refuza să mai respire şi s-ar apuca să bată, pentru că se cred inimă? Sau stomacul nu mai vrea să digere bolul alimentar, ci ar dori să joace fotbal - pentru că se crede picior? 

Dacă viaţa ar fi complet liberă şi nu s-ar desfăşura după reguli bine stabilite, totul s-ar transforma în absurd şi în nebunie: câinele ar făta ouă de crocodil; sau, poate, seminţe de dovleac - cine poate şti? Ploaia ar curge orizontal, iar planetele şi-ar putea părăsi orbitele şi ar pleca hai-hui, prin univers.

Din fericire, există o Inteligenţă Supremă, care sălăşluieşte în orice fel de materie organică sau anorganică şi care împiedică dezordinea. În cazul oamenilor, am numi-o Legea Firii, care este înscrisă în ADN-ul oricăruia dintre noi; însă, este adesea trecută cu vederea.  

Aşa că, în libertate şi fără vreo constrângere din exterior, omul scoate la lumină cele mai ascunse dorinţe egoiste - care, deşi aduc prosperitate personală, fac rău semenilor săi. Ideea aceasta o dezbate şi Platon, în "Inelul lui Gyges" - o povestire despre un păstor care respectă legile până în momentul în care primeşte puterea de a le încălca, fără a fi tras la răspundere. Ceea ce şi face, fără nici o ezitare.

Deci...cum facem să fim buni? Cum se poate controla voinţa cuiva? Cel mai la îndemână răspuns este dictatura. 

Abia când viaţa ne este minuţios controlată, abia când ni se impun reguli a căror încălcare aduce cele mai grave urmări, vom respecta legea; nu din respect, ci din frică... dar mai contează motivul? Este ordine - şi abia atunci se poate extrapola rezultatul unei acţiuni. Aşadar, cu cât legea este mai strictă şi mai detaliată, cu cât liberul arbitru este mai restrâns şi comportamentul mai minuţios programat, cu atât mai mult creşte predictibilitatea comportamentelor sociale şi putem avea aşteptări de la oameni: comanzi o cafea; nu a venit în zece minute, aşa cum spune legea... Nino-nino! Pac! Încălcarea legii se lasă cu amendă! N-ai mulţumit când ai primit ceva? Abatere! Nino-nino!! Amendă! 

Deocamdată, acest tip de dictatură este inexistent şi viaţa ni se desfăşoară la limita dintre lege şi fărădelege... aşa că unele reguli sunt enunţate ca recomandări, iar nerespectarea lor nu se lasă cu urmări; în timp ce altele sunt scrijelite-n piatră şi atrag o gamă variată de consecinţe. 

Totuşi, cineva medita, la un moment dat: agonia dezordinii ar dispărea, dacă ne-am vedea aşa cum suntem în realitate: nişte suflete magice, în căutare de frumos. Pentru că, până la urmă, nimeni nu este rău şi nimeni nu vrea să facă un rău, din principiu. Suntem neînţeleşi, atâta tot; iar răul este doar un punct de vedere. Stalin, Hitler, au fost răi? Satan este personificarea răului suprem? Depinde pe cine întrebi!

 ... Pentru că oricât de buni am fi, cu toţii suntem personajul negativ în povestea cuiva. Chiar şi Iisus Hristos a păţit asta! 

Deci, în condiţiile în care totul este relativ, cum mai ajungem la unitate? Când ne putem exprima doar prin cuvinte şi ele sunt incapabile să redea starea interioară a fiecăruia, cum facem să fim văzuţi aşa cum credem noi că suntem în realitate? Şi, de fapt, putem face asta?

NU! Desigur că nu... pentru că aşa reiese din viaţa de zi cu zi. O realitate în care fiecare, în dreptul său, se consideră neînţeles, izolat şi singur.... deşi cu toţii ne dorim înţelegere şi iubire.

 

De asemenea, mai există un aspect: faptul că ai cunoştinţă despre o problemă, nu înseamnă că o şi înţelegi. De aceea se şi fac miliarde de campanii anti-fumat, anti-viteză, anti-drog, anti-păcănele, anti-furt, anti-buleală: se pleacă de la ideeea că oamenii ar avea un comportament exemplar, dacă ar cunoaşte efectul propriilor fapte. Dar pentru că nu au informaţiile necesare, fac tâmpenii! Aşa că haideţi să informăm poporul, ca să transformăm "lumea" în "oameni". 

Simplu, nu?

Doar că lucrurile nu stau aşa. Pe scurt: degeaba ştii, dacă nu înţelegi rostul a ceea ce ştii.  

Este ca la şcoală: una este să redai, ca papagalul, Teorema lui Pitagora şi alta este să înţelegi cum şi când să o foloseşti. 

Deci... Nu ne-ar ajuta, cu nimic, să ştim ce simt ceilalţi. Fără capacitatea de a-i înţelege, fără empatie, ne-am uita la ei ca la nişte tablouri. Problema este că empatia se naşte din iubire...dar nu aceea erotică, ci o iubire mai profundă, faţă de tot ce este viu. Iubirea pe care vechii greci o numeau agape.

Doar când vom simţi această dragoste, va fi ordine şi vom fi liberi - lipsiţi de constrângerea unor reguli sociale... Însă modelaţi de dragostea pentru cei din jur.

De ce ar mai exista o campanie care să te informeze că nu e frumos să arunci hârtii pe stradă, dacă tu ai conştiinţa faptului că făcând acest lucru, cineva va trebui să muncească în urma ta? De ce să ţi se mai explice că trebuie să saluţi când vii sau pleci, dacă tu respecţi oamenii de lângă tine nu pentru că sunt ceea ce ce sunt... ci pentru ceea ce ar putea fi. De ce să te mai enervezi când cineva îţi spune o glumă pentru a zecea oară, când tu te bucuri de faptul că dintr-o mulţime de persoane, tocmai tu ai fost ales să împărtăşeşti acea stare de bine? Chiar şi pentru a zecea oară.

În aceste condinţii de goliciune şi lipsă de sens din ce în ce mai acută, mă întreb: cum putem simţi bucuria relativ abstractă a Învierii, când nu simţim bucuria concretă a prezenţei celor din jurul nostru? Dacă nu putem înţelege ceea ce vedem şi nu trăim, cum putem înţelege ceea ce nu vedem şi nu trăim?  

Deşi... dacă s-ar face o campanie de informare în acest sens... lucrurile ar sta altfel, cu siguranţă!

Să bem pentru asta!

...şi să ciocnim un ou, c-un pahar de vin în mână! 

Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Fie ca...

 

[Elena Gheorghe feat. Theo Rose - Lumina]