sâmbătă, 31 octombrie 2009

The face of innocence



De aceea se vor alege întotdeauna nişte copii, pentru treburile meschine ale adulţilor.

O incursiune în rahaturile cu miere ale realităţii - Part VI

Capitolul 6
Un strop de miere









P.S.: Singura tangenţă dintre România şi comorile de mai sus este că s-au născut pe aceste plaiuri. Atât şi nimic mai mult. Reprezintă ţara noastră dintr-un motiv involuntar, dintr-o pură întâmplare. La fel de bine ar fi putut să fie congolezi, japonezi sau vietnamezi...deci nu avem nici un merit ca naţiune, că mama le-a cântat la căpătâiul legănului în româneşte. Obârşia nu i-a ajutat cu nimic, ba dimpotrivă; ca să poată ajunge la performanţă, ca să se regăsească pe sine, au trebuit să plece de aici: Germania, Italia, Spania, S.U.A....oriunde în lumea asta. Oriunde sunt apreciaţi, iar eforturile le sunt susţinute. Măcar psihic, dacă nu material.
Este trist...

P.P.S.: Final?
Nu prea cred...realitatea nu are niciodată sfârşit. Întotdeauna vor exista oameni care să urască nevolniciile în care trăiesc. Întotdeauna vor exista vise şi încercări de evadare din prezent.
Lucru pe care am încercat şi eu să îl arăt prin această miniserie de întâmplări, trăiri, moduri de percepere a lucrurilor sau faptelor. Uneori am folosit un limbaj pe muchia decenţei...uneori am fost brutal în exprimare. Doar pentru că am vrut să demonstrez că viaţa nu este niciodată uşoară, logică sau uniformă; indiferent de timpul de desfăşurare, ea a curs întotdeauna cu dificultăţi...şi adevăraţii oameni întotdeauna au avut de luptat, pentru a-şi netezi calea. Indiferent de progresul tehnic, ideologic sau cultural, întotdeauna vor exista obstacole, pe care fiecare va trebui să le trecem mai devreme sau mai târziu.

Dar din ce am învăţat eu, din ce mi-au spus alţii mai înţelepţi ca mine...lucrurile nu trebuie să stea aşa. Nu e nevoie decât să ne creem fiecare un timp subiectiv, numai al nostru, şi să învăţăm să îl îmbinăm cu cel obiectiv, concret şi implacabil. Este greu, dar nu imposibil, dovadă fiind persoanele de mai sus. Şi dacă ei au putut, fiecare vom putea face asta.
Necazul e că nu toţi suntem la fel şi...acel echilibrul temporal acesta se găseşte extrem de greu. Poate niciodată.

vineri, 30 octombrie 2009

O incursiune în rahaturile cu miere ale realităţii - Part V


Capitolul V
Miracolul nevoinţelor Adevăratei Iubiri


Fermierii au ieşit în stradă. Angajaţii Metrorex urlă în faţa Ministerului Transporturilor. Şomerii mor de foame în case. Intelectualii se chinuiesc cu Hayssam Renăscutul, medicii se luptă pe viaţă şi pe moarte cu porceaina gripa. Populaţia cu de-a întregul se uită avidă la lupta gălăcioasă dintre cei 2 taţi ai "Cacofoniei de Izvorani" (aştept cu nerăbdare momentul în care se vor ciomăgi în direct cele fără număr mă-se ale aceleiaşi distinse persoane). Şi mie mi se fluştură gândurile aiurea în tramvai...
În timp ce stam eu frumuşel şi admiram toate aceste acte ale caricaturii á la Românica, numai ce simt cum mă zvâcneşte din vârful unghiei un chef de iubire proaspătă (că doar d-aia sunt aşa un fan înfocat al ei...pentru că îmi vine pe nepusă masă! Îmi place, îmi place, îmi place...ura! Ura! Ura! )! Şi nu chefuleţ din ăla blegit, de te ia şi te lasă în câteva secunde; mă chinuia un cogeamite chef din ăla crâncen, de îmi tâmpea percepţiile şi îmi găurea inimoaca cu vârful sulei (instrumentu’ de împuns, pentru obsedeii care se gândesc la prostii). "No…acu’ ce-i de făcut, măi băiete? Iubirea e un sentiment prea pur şi mult prea rar, ca să îl acceseze orice bou precum stimata ta persoană; că doar nu mergi pe stradă şi la un colt de ghenă bâzâită graţios de nişte muscoaie urâte şi negre ca noaptea, dai peste ea…care se urcă avidă pe tine şi te suge de vlagă! Ori te laşi, ori…nu ştiu! găseşti şi tu ceva să te descurci…" (cam asta îmi glăsuia Inner Me, un glăscior de prin inima fundului meu).
Şi chiar aveau dreptate vocile. Aşa că, am hotărât să scriu…să îmi pun pe hârtie (recte monitor) toate dorurile care mă macină neostoit şi neobosit (precum fărâmiţează o piatră de moară pe un bobişor de cereală), toate drăgoştile care gem în mine şi mă pătrund flămânde. Chestia e că nu puteam aborda subiectul acesta atât de uşor…nu aveam nici măcar o fărâmă de idee cum aveam să încep; plus că eu nu prea mă am cu suciectele astea înălţător de diafane, fine şi sensibile. Mi-am zbătut creierii 3 zile şi 3 nopţi, şi poate i-aş mai fi siluit şi acum, dacă nu apărea EA! Unica, fenomenala, luminătoarea, pe numele ei de divă “Cu-jet-ătoarea Bianca”.

"Pentru dragostea unui trandafir, trebuie să suporţi spinii". Aşa se căina (nu găina) micuţa…într-o poziţie câinoasă, în chiloţi şi cu cizmoace lucitoare şi seducătoare şi sexy, mai sus de genunchi (pesemne resimţea frigul iernii şi a upgradat ţinuta de modeală în extaz). Dar pe mine nu m-a tâmpit nici slăninuţa ei fragedă care lucea la lumina reflectorului, nici bikineii cu găurele şi nici măcar privirea ei galeşă, de oaie beată. Eu am rămas ca curca la lemne, pălit în moalele capului şi în plexul gândirii, taman de profunzimea afirmaţiei ei…care m-a răscolit, m-a vibrat până la ultimul capilar spiritual. Băi…să-mi trag! Bănuiam eu că Dragostea e ceva supercalifragilistic şi că o descoperă numai fiinţele evaluate la sentiment, dar chiar aşa? Chiar atât de greu să fie?
Ca prin farmec, televizorul mi s-a pornit fix pe Kiss (tot cu iubirea, ce v-am zis? Asta e treabă serioasă, băi oamenilor! Nu pentru toţi retardaţii afectivi, toţi ignoranţii aiuriţi, precum mă aflu eu) şi în urechi a început să îmi susure Battlefield; şoaptele suave mi se frecau drăgăstos de ciocănel, coborau galeş pe scăriţă, se cocoţau pe nicovală (unde făceau câteva reverenţe), penetrau cu fineţe de catifea prin fereastra ovală, apoi plonjau zglobiu în cohlee.
Şi atunci m-a lovit implacabilitatea cunoaşterii! Abia atunci, axonii neuronali s-au unit mlădios în străfulgerarea de foc a purităţii sentimentăloase.

Un câmp de luptă aburind, plin de cratere fumegînde. Şi un sărman tânăr,…plin de răni şi suferinţi, se târăşte anevoie printre cadavrele năclăite de noroi şi sânge. Simte flamele exploziilor prin fiecare por al greieraşului său obosit, însă luptă şi se jertfeşte până la final. Eroic şi viteaz, el screme tot ce are mai bun într-nsul, înaintează greoi şi în reluare...îîîîîîvvfffff…îîîîvvvffff…îîîîvvvvvffff…Trupul îi e o rană hâdă, ochii i se împăienjenesc, ghimpii îi macină chi-ul, durerea îi paralizează rotundelul. Voinicul nu se lasă….scrâşneşte din dinţi, ţi dă-i ţi luptă, ţi luptă ţi dă-i…se-mpinge anevoie prin maldărul de murdărie roşiatică, mai strânge o dată din dinţi, apoi leşină vlăguit. Cât a stat aşa…nu vă pot spune. O secundă? O oră? O zi? Nimeni nu poate şti…pentru că toată natura asista cu sufletul la dinţi, la această luptă deznădăjduită. Corpul eroului este cuprins de spasme…ghimpii ascuţiţi îi frământă ouălelele din pachetul primit de la măicuţă-sa iubită…foamea îl copleşeşte, dar el nu se lasă. Vâââjjj, vâjâjj, vvââjjj…icneşte spumă sângerie , tuşeşte gripat, mucozităţile vâscose îi flutură în vântul pornit de nicăieri (contaminare cu gripă porcească?) Puţin…puţin…încă puţin…se încoardă spasmodic, gura îi este năvălită de fiere arsă, DAR EL ÎNAINTEAZĂ! Vede deja înmiresmata corolă de minuni, ce tronează apetisant într-o vâlcea…îi simte nuda fălnicie prin fiecare ţep crăcos al bărbii sale băţoase, plină de dorinţi. Burtoaca i se răsfiră flasc pe sub combinezonul ruptucit, sângele curge şiroaie, saliva i se prelinge neputincioasă prin pădurea de spini obrăjeşti, limba îi atârnă moale pe un umăr scorojit…Dar…DAARRRRRR…..când nimeni nu se aştepta, o mână murdară se întinde fleşcăit şi apucă o petală îmbujorată, care se revarsă în el…iubirea îl pătrunde prin fiecare cotlon, îi stimulează toate punctele vitalităţii (inclusiv P, G, H, M. T, S), îl uneşte cu Căile Ancestrale ale Universului, îl întăreşte…îl inundă, atotputernică şi luminoasă.

Asta ar putea fi o explicaţie plastică a reflecţiei tutei de mai sus. Sau mă rog…ceva aproximativ. Pentru că eu, cu mintea mea plină-muci de slăbiciuni nu pot cuprinde cu adevărat asemenea meditaţie de adâncime. Asemenea cutezanţă în simţire, asemenea afirmaţie castă şi plină de enigme neînţelese.

Sau, ar mai putea fi una, la fel de mai mult ca reală.

Ca să ai gentoace cu lipici la duşmance, ca să poţi fi o născătoare valabilă de invidii crâncene printre găinăret, că să poţi gusta din ambrozia celebrităţii preacurveşti, trebuie să închizi ochii la trabucul moleşit, ataşat de vreun grăsan coclit. Trebuie să îţi calci pe sufleţel-cel-curăţel şi să te sui călare pe iubirea înmuiată de sudoare, să strângi din măsele şi să suporţi fără crâcnire mormanul de grăsime gălbejită care te alintă drăgăstos, prin cele mai intime cotloane. Trebuie să înduri cu stoicism pentru a ajunge la capu’ la floarea din vârful tulpinii ghimpate. Trebuie să simţi cum iubirea te pătrunde apoi se prelinge în necunoscutul Hermes-ului bucălat...

P.S. Acum, mă simt mai uman. Acum sunt în concordanţă cu fluxul de energie iubăcioasă, acum sunt gata să îndur orice. Acum e …”Titan Ice. AAAAAAAAltă viaţă….”
Sexy, isn’t it?

marți, 27 octombrie 2009

O incursiune în rahaturile cu miere ale realităţii - Special


AVERTISMENT: Postarea care urmează ar putea să fie, după unele gusturi, puţin cam licenţoioasă pe la începuturile ei. Dar dacă însuşi capul limpede din vârf de ţară poate, eu de ce nu aş putea? Nu am oare aceleaşi drepturi?

Interludiu
Din trecutu-i mare, mare viitor. (Ne)Odă în metru băseic


Motto:
"Cine-nvinge flota seacă
Cu bricheta fără teacă
Şi cu pieptul dezvălit
E Traianul cel vestit!"


"Nue, ţi-am spus"*. "Sistem ticăloşit". "Găozar". "Ţigancă împuţită". "Păsărică, hai la mie în birou s-o facem". "Tu pari a fi un puiuţ de comunist". "Dacă te-aşezi pe masă, îţi spun cum se face". "Derbedeu". "Şcoala scoate tâmpiţi". "Fetele, hai să producem". Şi mai nou, "De data acesta, băieţii au fost deasupra fetelor, ca performanţă".

Doar câteva frânturi din înţelepciunea prezidenţială. Cuvinte încărcate de misticism, pline de rafinament politico-culturalo-social. Lumina lor ne-a mângâiat urechile, susurul lor dulceag ne-a extaziat creierul ultimilor ani.

Aşa că eu zic să ne păstrăm cârmaciul, indiferent de rezultatul de pe 6 decembrie. Ce Gionel, Crizantem ®**, V.C. Tudor sau alţi pretendenţi la tron? Dacă Băzeus e cuminte, poate îi aduce Moş Nicolae încă un mandat; dacă nu..ar trebui să îi creem o funcţie specială în stat...Un fel de Catherin de Medici al timpurilor moderne româneşti. O Caterincă Hăhăitoare care să ne descreţească ridurile, de la atâta trăit ca belferii.
Cine nu are bătrâni, să îşi cumpere. Cine nu are un Băsel, să îl cumpere...sau să îl inventeze, dacă nu se mai găseşte pe stoc. Cum poţi trăi într-o viaţă fără haz, lipsită de caricaturi politice? Să dăm Caesarului ce e-al Caesarului, şi la Traian pe Udrea lui (că e udă şi rea; pe principiul "Da, sunt sexy şi rea!"). Sau pe o altă Evă la fel de voluptoasă...ca să nu mai trebuiască să frece lampa lui Alladin, iar Geniul închis acolo să îi dea o labă de ajutor în procreerea popoarelor.

OOO, TU GURULE! MAI RĂMÂI CU NOI, MĂCAR O SĂRMANĂ CLIPUŢĂ SMULSĂ CU CRUZIME DIN ETERNITATEA INFINITĂ! TU, LUMINĂ POVĂŢUITOARE! TU, PREA-MINUNATULE! TU, FERMECĂTORULE! TU, TĂTUCULE DE NAŢIUNI! TU, FĂCĂTORULE DE POPOARE! NU NE PĂRĂSI! NU NE LĂSA DE IZBELIŞTE, CA NIŞTE COJI DE NUCĂ ÎN MIJLOCUL OCEANULUI ÎNSPUMAT!
PO VĂ ŢU IEŞ TE-NE (ŞI) PE VIITOR..........POVĂŢUIEŞTE PO.....VĂ.....ŢU.....IEŞ...TE...MMMMmmmmmmmmm - pupinbăsescienii sunt în transă - Şi dărâmă naibii odată, ghimpele ăla de parlament nesuferit şi copil rău dublu-cameral şi câh, pute!


* Urăsc formularea din rărunchii ficaţilor, şi nu am putut să o redau în varianta ei originală. Cu toată căruţa de Viagra pe care am luat-o spre întărirea organului, îmi vomită creierul când dau să scriu aşa ceva.
**Marcă înregistrată. Este un apelativ pentru Crin Antonescu….poate cel mai elegant pe care l-a putut născoci o minte românească pentru un om politic. Şi pentru că îmi place la nebunie, mi l-am însuşit şi eu…deşi drepturile de autor aparţin în exclusivitate Condeierei (să-mi zici cât trebuie să cotizez la casă, ca să fie totul echitabil).

P.S.: Imaginea face cât o mie de cuvinte. Aşa că, priviţi şi minunaţi-vă-ţi cu ce porcării ne umplem noi vieţişoara!
















Şi finalul apoteotic (încheiat în aplauze furtunoase,drâmbe şi trâmbiţe):



P.P.S.: Preferatul meu; cine e pe proimul loc, Băse, Băse....MOMENTUL GĂOZARULUI

luni, 26 octombrie 2009

O incursiune în rahaturile cu miere ale realităţii - Part IV


NOTĂ: Nu ştiu cine a conceput mizeria asta...dar nu pricep un lucru: de ce i-a făcut lu' Răsturnătorul De Parlament faţa aia de etilist...adică ELITIST în extaz? Ştie ceva ce noi nu am aflat încă?

Capitolul IV
Regele Stea în "Crampele Referendumului"


Într-o Românică atât de paşnică şi slăvită, nu puteam trece cu vederea şi pe boierii care ţin frâiele ţării (sau mă rog…căpitanul care stă spânzurat cu dinţii - şi toate membrele de apucat - de timonă).

Acum câteva zile, o cunoştinţă plecată peste hotare, mă întreba nerăbdătoare ce mai este pe aici, pe plaiurile natale.

Păi ce să mai fie? (i-am răspuns eu) Guvernocul Bocişor a căzut prin moţiune de cenzură şi acum fermecăcioşii de la capu’ la stat dau din coate să îşi bage mai abitir vreo cunoştinţă prin locurile “de sus” – adică un technocrat valabil…unii pun un ministru aşa-zis salvator, unii îl refuză pe motiv de nevirilitate… şi se ceartă ca chiorii; timp în care, practic nu avem prim-ministrel şi un guvern cât de cât potent. Peste toate astea, tronează MARELE CIOLAN, care se va dărui peste vreo 30 de zile – de aceea, unii Licurici Luminăcioşi, deţinători de Adevărul Cel Absolut, stau cu colţii adânc înfipţi în curul adversarului; iar alţii, pur şi simplu se băsescu pe ei. Afişe viu-colorate pe toate ulucile, şanţurile, stâlpurile, dealurile, munţile, cu nume lătăreţe şi diferite făţăuri roşcovane (pe principiul “Numele proştilor pe toate gardurile”) ne îndeamnă să ne luăm soarta în deştete şi să dăm încrederea (nume de cod “MĂLAIUL”) lu’ ăla sau ălalalt, să le dăm în gură (cu ştampila) la jigodiile din sistemul ticăloşit, să le arătăm că NOI (a.k.a “POPORUL”) avem puterea şi mintea cea de pe urmă.
Ufffff! Frăţicule….e groasă rău aici! Stai acolo unde te situezi ’mata în momentul acesta şi uită că un buchet de flori cu râuri şi ramuri (cam aşa ni se spunea la clasele primare despre teritoriul carpato-danubiano-pontic*) mai există ÎNCĂ pe harta Europei. Crede-mă pe mine…e mai bine aşa.

Şi l-am lămurit pe bietul om.

Tiiiiiiiii…Şi am uitat să îi spun de referendum! Cică trebuie să ne dăm şi noi cu părerea, în privinţa a 2 chestiuni: dacă vrem un parlament unicameral şi dacă dorim să reducem numărul de grohăitori pe metru pătrat din Casa Lu’ Popor.

Din câte ştiam eu, ţărişoara are un parlament bicameral; dacă îl face garsonieră, cu o cameră, nu îl reduce? Ce rost mai are şi a doua întrebare? Băsel vrea să facă reducere la reducere, că tot se apropie Crăciunul??? Da de ce nu îl taie de tot, în puii mei?! Apoi să îşi dea o lege cât mai este preşedinte, că mandatul lui e pe viaţă! De ce să ne mai frecăm aiurea, prin gropile drumului spre urnă??? Nu ar fi mai simplu să ştim o treabă, from ză bighinig? Circumcide definitiv tot parlamentul după ştatul de plată, apoi îşi pune o coroană (bonetă de căpitan) pe cap şi cere să i se facă plecăciuni şi reverenţe!

“Aţi înţeles, băi…târâturilor de boarfe ce sunteţi voi de târâturi!!? Băi…esenţelor de prostie! La lins cu voi, nu la întins mâna!”
“DA, S’ TRĂIŢI BINE!!! Suntem la dispoziţia vârfului pre-minunaţilor dvs. cipici, ori de câte ori vi se scoală…adică când vi se trezeşte câte-o dorinţă - oricât de năbădăioasă ar fi (udr)ea - noi v-o îndeplinim; fără nici o excepţie... chiar şi atunci când aveţi prea-străluminaţi nervi şi vreţi să vă băgaţi picioru’ în vreun poponeţ mai pufoşel, noi suntem aici să vă satisfacem! ORICÂND….24/24, chiar şi noaptea! La orice oră! Nu vă faceţi probleme…suntem disponibili oricând să vă lingem pe băsescuţ! Suntem gata ori….”
“Hai băăăăă…dispăreţi! Credeţi că-s bătut în cap???? După ce că v-am fost CA O MAMĂĂĂ…SĂ VĂ FIE RUSINE! RUŞINE! DISPĂREŢI DIN OCHII MEI, bei...găuzarilor!!”

Aşa??
Da’ de ce ne mai plimbă atât pe drumuri?? Se asumă în vreo lege, dizolvă tot şi ne pune să ne închinăm la statuia cu şuviţă! (eheeeeeeeee….amintrile – tinereţii - mă chinuiesc, amintirile mă răscoleeeesc….). Simplu, rapid şi uşor de preparat!

Apoi…ia stai puţin! Să zicem că sunt….Moş Tăgârţă din Fundăul De Sus (cătun vecin cu “Apucaţii din deal”, care se află pe cursul “Gârlei Cu Flori” ce se varsă taman lângă Târgul de străchini din faţa pădurii unde aseară , un ţăran a fost atacat de râs). Nu este adevărat că mă pot transpune în alte entităţi, dar…să presupunem, asa…de dragul poveştii.
Deci: sunt un moş bătrân cu barbă, brâu de lână, plete ninse peste umerii încărcaţi de ani, opinci tradiţionale cu nojiţe de "Leonardo", Motorola la brâu şi Camelu’ în colţul buzişoarelor ca doi fragi tărcaţi de vreme. E! Dar ştiţi genul, aşa că nu mai insist…sunt şi eu un locuitor al urmaşilor neamulul traienesc (băsesc). (BĂI! Cam câte tone de inteligenţă îţi trebuie, ca să slobozi aşa ceva pe gură???)
Deci: sunt locuitor al unui neam de pe aici. Ce casa mea din prun e ăla “parlament bicameral”? Odaie cu un perete despărţitor pe mijloc??? Cum vine asta?? O bojdeucă cu 2 camere??? Păi îi bun, măi taică…că dacă îţi vine musafirii…unde îi culci? Afară, în zăpadă??? Ce, nu ai inimă???De ce să nu ai tu căsuţă cu 2 camere?? (că doar d-aia e CASA POPORULUI…ca să încapă mulţi în ea!). Aici pun DA…
Acum: S..Ă..S..E reeeedddddd uuuuuuucă. Reducă, nuuumăru…l paaarlaaaaamen-tari! “Primiţi???” NORMAL! Păi eu îi ţin pe ăia acolo, s-o frece la rece degeaba??? Şi eu mă chinui singur să îmi sap ogorul??? Să vină să mă ajute şi pe mine, măi taică…că îs bătrân şi nu mai pot aşa cu toate. Că nu îmi muncesc pe degeaba! Le-oi da şi eu o stacană de ţuiculiţă şi o bucată de mămăliguţă caldă!

Acum sunt iar eu.
Nu era normal ca ăştia (EL), dacă tot s-au pus pe demolat şi cerut voturi să zgâlţâie ei (EL) pământul mai ceva ca la cutremur şi să dea cu parlamentul de pământ, să ne şi explice cam care sunt calităţile bune şi calitaţile rele ale celor două sisteme? Că dacă tot se cere să votăm…barem să ştim şi CE VOTĂM. Toată lumea…că doar cu toţii suntem chemaţi la urne! Se urca cineva într-un avion la Bucureşti şi bătea drumurile plaiurilor româneşti, aruncînd fluturaşi de învăţătură; de ce ni se cere să votăm, doar aşa…ca să se bifeze o acţiune democratică? Păi ar putea foarte uşor să ne lege la ochi şi să ne ghideze ei…sau şi mai bine! Stăm dracu’ acasă şi îşi votează ei cum vor, toate cele 50 de milioane de buletine!
Nu e mai simplu aşa?

Să-mi bag câştigul de la Bingo în conturile din Elveţia! Românul s-a născut să fie dobitoc…Ce să mai “dăm mână cu mână”? Acum fiecare e cu casa mă-sii! Trage zăvorul la uşă şi i se rupe de restul! Că dacă s-ar forma o coadă populistă de la limbricul ăla flasc de pasaj, până la Ploieşti (cel puţin), dacă s-ar da mână cu mână şi urlet cu urlet, ăştia care cică ne conduc destinele spre lumină nu ar mai fi aşa de îngânfaţi, să se poarte ca pe tarlaua lor! S-a dus vremea când, care cu furci, care cu topoare şi coase, porneau voioşi spre al boierului palat, ca să i-o tragă puţintel…pe cocoaşă. Să îl înveţe minte să se mai gândească şi la alţii, nu numai la propriul lui burdihan jegoşit! Alexandru Lăpuşneanul a spus pe vremea lui:"Proşti, dar mulţi!" Acum suntem mulţi, dar proşti. Sau doar proşti...că şi mulţimea parcă s-a fleşcăit de tot!

…În special CEL care iese ca păduchele în frunte, să conducă el marea şi sarea în circuit prin natură!


*cuvânt foarte complicat, învăţat când mă pregăteam pentru facultatea de tinichigerii.

joi, 22 octombrie 2009

Big Master B. - Pauză Publicitară

Dimineaţa, când mă scol [Dimineaţa când mă scol]*
Bag un Badea de control! [bag un Badea de control
-
Antena 1, ora 10.00



Iară seara, la culcare [iară seara, la culcare]
Încă unul, de verificare![încă unul, de verificare]
- Antena 3, ora 23.05



"APLAUZE!

HAI PAPAPAPAPA...."

_______________________

* vocea a II-a, sau Ecoul, dacă aşa vreţi

miercuri, 21 octombrie 2009

O incursiune în rahaturile cu miere ale realităţii - Part III


Capitolul III
Fabulimea Cântecacei


Cel mai frumos pe lumea asta este să trăieşti prin artă...să simţi vibraţiile din spatele sentimentelor, să le respiri..Să te laşi purtat pe aripile lor diafane şi să îţi creezi o lume pură, de vestală, unde focul iubirii te mistuie încet, încet, mai repede, MAI REPEDE...A,A,A! Acum TE FRIGE, TE ARDE DE ÎŢI SAR CAPACELE!!
Acesta să fie motivul pentru care, de ceva vreme, toate copiliţele sunt căsăpite de talent? Ai, n-ai treabă, o vedetenie se freacă ademenitor pe vreo scenă; împresurată de lumini beculitoare multicolor, mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, cu voluminoasele-i baloane bălăngănindu-se înebunite în cele 4 zări, tânăra se rupe în figuri, se coţăie cu sentiment şi îţi behăie afectată în ciocănel: OH, My baby, My baby, Mi Amor...”Te iubesc..sc..sc..sc...sc...sc...Mă crăcesc”..sc..c..sc..sc..sc..sc..sc...

Stau eu strâmb şi încerc să mă gândesc drept...(din păcate nu prea îmi iese treaba asta)...De când e ea micuţă, mititica, cum îşi dă seama că e o răpitoare de răsuflare? O fluieră colegii de şcoală după ore?? Stau în spatele ei şi ling podeaua atinsă de parfumatele-i picioruşe??? Îi mai lipeşte din când în când vreun jmecher câte o palmă peste funduleţ (ca să nu mai fiu bădăran şi să zic cuvântul cu ”b” - adică ”BUCI”)?? Sau se uită pur şi simplu în oglindă şi zice: ”Băăăă…să mi-o trag! Da’ bună m-a mai făcut mămiţica asta a mea! Dacă ies aşa pe stradă, te pomeni că dă benga în toţi masculoii din cartier!”
Bine, bine...sexoasă, sexoasă, dar s-o ştim şi noi! (ţipă publicul de sub geam). Vrem să te cunoaştem...vrem să te vedem în toată spendoarea, vrem să te....eeee...vrem şi noi multe – dar are legătură numai cu IUBIREA, stai calmă! (mai bine să fie o surpriză, că plăcerea e mai mare) Şi imediat, gingaşul bobocel de trandafiraş înfrorit este pălit de o ditamai idee: îţi înfige un microfonci între buze, se crăcănează (provocator) peste vreo cameră de luat filmări şi...brusc, este o prinţesă! O minunată, care trăieşte totul prin prisma muzichiei/artei. Perfectă ca o doină, suavă ca o crin imperial altoit cu o orhidee exotică....cu forme apetisante şi seducătoare! Da, da, da!

E clar! Să fii cântăciosă este Mama Perfecţiunii! Toată lumea adoră zâmbetul tău tâmp de vacă beată, toată lumea se zbânţuie pe orăcăielile tale! Eşti atât de talentată, încât nici dacă te-ar fi fătat augusta ta mamă într-o discotecă, pe ritm de D.J. Vasile, nu ai fi avt atât de mult succes!

Doar că eu m-am săturat! În afară că mi se pare degradant pentru mine (ca să nu mai zic de lumina roşie în care se pun exemplarele astea)...Nu mai pot cu toate panaramele care îţi încântă urechile cu melodii emoţionante, în timp ce ele stau pleoştite pe un podium, ca la saună! Îmi cam vine să vomit...cine puii mei le lasă pe astea să urce pe o scenă? Chiar aşa de facil este să devii talentată?? (mă rog...şi o râmă dresată e mai hăruită ca astea!) Că mă încearcă un dor afurisit de vreo câţiva ani să cât şi eu din trâmbă! Şi dacă mai şi strănut, apoi împletesc totul cu o tuse măgărească, un sughiţ şi...finalul apoteotic: o pârţîială zgomotoasă din dosul camerei, am pus de o întreagă orchestră! OMUL-ORCHESTRĂ!!

Însă, cel mai mult mă enervează îngânfarea (”nihil novi sub sole” – v-am spart! Sunt dăştept, sau sunt dăştept?)! Pot să înţeleg că un butoi de untură te susţine din greu să urli din rărunchi într-un par cu gămălie; pot să pricep că dacă Comeata Minunată şi-a răsfrânt buzoacele şi a bâţăit de câteva ori din şunci, acum se crede vreo miraculoasă (că vorba aceea...”Două buzişoare, două ţăţişoare; asta e toată averea ta, domniţă”). Doar că are o superioritate în comportament, de parcă e Venus scoborâtă printre muritorii descărnaţi! Se laudă atât cu valorile spirituale pe care şi le-a însuşit, condamnă din gros minciuna, ipocrizia, făţărnicia şi minciuna (”2 la primărie, 2 la prefectură”), dar toată atitudinea ei urlă a preacurvism! Visează că este înconjurată de Cupidonei despuiaţi, susţine cu tărie dragostea adevărată şi castă...în chiloţi, cu curu’ bombat în prim-plan, sau cu o mimică extazică. Îţi laudă munca prestată câţiva zeci de ani prin conservatoare, dar dacă îi opreşti cd-ul, rage mai abitir ca un măgar cu un spin sub coadă. Dă lecţii de întreţinere şi frumuseţe naturală, însă cheltuie mii de biştari pe lună (păi dacă stiliştii de pe Pământ sunt zevzeci la cap?? Se descurcă şi ea pe unde poate...), cu medicii esteticieni (liposucţii, că nu e în stare să bage nişte gimnastică dimineaţa, şi e cât o vacă gravidă; tapetări de dinţi cu mai ştiu eu ce înălbitori; tatuări de buze; injectări cu acizi pentru volum, cu paraziti pentru întinerire...etc, etc, etc, etc). Vorbeşte numai căcaturi culese din te miri ce cărţi, dar nu are pic de cultură socială. I se pare normal să fie lăudată, aplaudată, ovaţionată, că doar pentru că are înaintările de 10 kilometri (că parcă fix aici stă frumuseţea şi delicateţea!), iar bichineii prind aripi şi zboară de la locul lor (or fi ”Forever” cu aripioare???). Se crede vreo înţeleaptă de la care trebuie să culegem lumină (dă şi curent electric? Poate de aceea i se mai zice prin unele cercuri intime ”ţiparul electric”, nume de cod: ”Renelul brazilian”), şi ea nici nu ştie să vorbească citeţ.

Băi, orbetelor cretine în cap!! Puteţi să cântaţi şi din scaunul cu rotile, că pe mine mă interesează muzica, cu crăceala voastră! Staţi şi în cur şi în cap...numai nu mă mai frecaţi la icre cu mugeala aia croncănită! Vă numiţi dive...pentru ce? Că vă fleşcăiţi pe câte vreun macac obsedat, pe acorduri bubuite de Körg???
Sophia Loren e divă. Brigitte Bardo este divă. Celine Dion e divă. Fără silicoane, fără perversităţi dansante sau apropo-uri deocheate. Dar doamnele acesteastea muncesc, băi! Şi-au închinat viaţa artei, pentru a fi demne de titlul ăsta!

Ce e mai grav este că tipul acesta de atitudine prostitual-vedetică se răspândeşte printre tineret, ca păduchii într-o coteaţă plină cu pui! Să vedeţi ce îmi povesteşte o prietenă; o fază la care şi ea a rămas mută...apoi s-a umplut de o indignare feroce, dar în acelaşi timp amuzantă (cu un ochi râzi, cu celălalt arunci fascicule sângerii de L.A.S.E.R. - varianta modernă a fulgerulului olimpian) Cică una i-a făcut anormali pe ăia care nu se duc de disperaţi în cluburi....
Acum, nu ştiu despre alţii; dar gândindu-mă că eu nu am călcat pragul unora asemenea clădiri decât...cred că de maxim 10 ori în viaţă, am impresia că aia a vorbit special pentru mine...Adică, stai aşa! Sunt anormal pentru că nu vreau să îmi zgâlţâi organele prin mine seară de seară? Sunt anormal că nu am plăcerea nemaipomenită să înghit fumul oricărui gelat şi izurile amărui-înţepătoare ale tuturor spoitelor care îşi vomită şi ficaţii din ele???? Sunt anormal pentru că nu vreau să îmi clipocească în ochi toate scânteierile multicolore din reflectoarele alea nenorocite??? Că nu vreau să ies de acolo puţind ca o latrină infectă de tutun putrezit??? Măi...să-mi trag palme peste urechi! Cred că s-a schimbat normalitatea, cât am fost eu să-mi îmbuc sandwich-il de prânz!

Eu ştiu că acum NORMALUL defineşte acţiunile majorităţii. Dar eu zic că ăsta e doar SPIRIT DE TURMĂ! Şi refuz să urmez aşa ceva...

I know I may be vain, so fuckin’ vain. But I believe it’s just stupidity. Tons of it...
First, I didn't know what it means to pown (that's the word, isn't it?) this way of life (especially that normality is a little...sujective?). So i was a little worried....'till I remembered it's true meaning.
So, love me or hate me, for what I am. Nothing more, nothing less than JUST ME!

P.S.: Sper că nu voi părea prea misogin după cât de frumos am putut lăuda divele naţiunii.

- VA URMA -

marți, 20 octombrie 2009

O incursiune în rahaturile cu miere ale realităţii - Part II




Capitolul II
Străluminata anDivă şi Flamingoul Lingou


De ce cred fătucile că dacă îşi înfig cauciuce de diferite mărimi prin ţâţe şi îşi injectează toxină botulinică în bot (pentru a avea un rictus mai proaspăt, mai neridat) devin nişte mirobolante făpturi, descălecate de pe norii cerului? Şi de ce, toţi ciumpalacii cu prezervativ pe cerebel (ca să le oprescă inteligenţa să ne împroaşte fix în ochi ) devin nişte cuceritori eleganţi, şarmanţi şi fotomodei, doar pentru că mă-sa sau tac-su a ştiut cum să sugă mai bine de la ţeava cu bani bugetari. Ce puii mei? Parcă reuşeai printr-un clipocet strălucitor de inteligenţă, nu doar pentru că eşti copil de Nodică Frânaru’! Mă uitam pe la unele firme…patron abia sculaţi de pe băncile facultăţii! Adică, nu-mi ziceţi mie că ăiaşi-au gătat cu studiile, au servit ca_chelneri o perioadă (timp în care au mâncat pâine cu iaurt), ir câştigul l-au investit într-un mod inteligent; au găsit o oportunitate de piaţă şi au acţionat! După ani de experienţă şi de muncă asiduă, luminăcioşii tineri au reuşit să se transforme într-un om de afaceri plin de succesuri şi vânzări anterioare…Hai măi, ce naiba! Că nu m-am născut acum 2 minute!!

Sau dacă nu ţi-a dat Doamne-Doamne părinţi care să te împingă în cluburile de fitze, jos textila! Te faci vreun flamingo-bou sau dansatoare în bârna vreunui grăsan râncezit, apoi gata! Curge vedetismul pe tine! O pereche de înaintări voluminoase, şi brusc eşti licuriciul-minune, fotomodeala lu’ peşte! Dacă mai bagi şi o poză provocatoare printr-o pagină aparţinătoare de vreo colorătură imprimată, te-ai scos! Eşti femeie de success, independentă, seducătoare şi elegantă şi…pe scurt, o sumă de complimente, calităţi si lucruri miraculos-de-minunate!

Şi ce e mai grav…fetelea ăştia de bani gata şi curvăsăria paraşutatelor de pe plaiurile noastre se laudă şi se pupă în cur atât de mult, de zici că ei sunt vreo bază a vieţuirii pe planetă, sau ceva. Nu mai pot cu augustele lor persoane! Care e mai dement (a se citi “excentric”), care e mai curvă , care umblă mai abitir din par în par, hop şi laudele! Da ma dă-i în locul lor de obârşie, să mai stea şi pe la casele lor!
Sunt oameni în ţara asta care mor de foame, care ar ucide pentru o bucată de pâine veche. Sportivii care au reprezentat cu cinste poporul român, au ajuns acum să fie muritori de foame, să mănânce din gunoaie sau să se dedea furtului. Şi jurnaliştii-minune îmi freacă creierii cu seducătoarea Cutărică care s-a dezbrăcat pentru a fi admirată în toată splendoarea ei, cu cuceritorul Ixsulică care, deşi se zbate încă în neliniştile tinereţii, a cumpărat un inel de logognă de nu-mai-ştiu-câţi-mii-de-euro. Da’ ce mama mă-sii a făcut el de stau banii ciopor pe capul lui? Singurul lui merit e că este FIU! Na-ţi-o frântă! Toată populaţia ţărişoarei este plină de fii şi fiice…dar unii se zbat în noroaiele neputinţei, iar alţii se fălesc cu superioritatea lor, care este cea mai superiaoră, cea ma tare! Parcă ne năşteam egali…doar că unii sunt mai egali ca alţii (cei mai şmecheri sunt chiar şi congruenţi, paraleli, echivalenţi, incluşi sau …intersectaţi!) .
Băi frate! Mizeriile astea sunt peste tot în lume, nu numai la noi; dar ce e cu atâta urcare-n slăvi? Sunt stele, au succesuri de divenii, se scaldă în lapte şi miere…bine! Dar nu mai îmi scoateţi mie ochii cu strălucirea lor ciumată!

De ce trebuie eu să ştiu cine este Blonda lu’ Iri??? Cine prispa mă-sii e asta? Că mă oripilează cu epiderma ei cât mai dezgolită, imediat ce deschid televizorul. Una-două Blonda lu’Iri s-a dezbrăcat ca să arate cum îi pluteşte slănina prin cadă! Apoi s-a dezbrăcat ca să susţină moralul lu’ echipa naţională (HHHHĂĂĂĂĂĂĂ???????)! Apoi s-a dezbrăcat ca să consoleze echipa naţională (dar e o duduie cu prinţipuri…mititica nu vrea să îi…mângâie pe junior – sufleteşte, desigur – decât pe fotbaliştii burlaci şi neimplicaţi…pentru că nu vrea să creeze probleme de familie). Apoi s-a dezbrăcat deoarece nu mai ştiu ce a vrut să arate…Apoi s-a dezbrăcat…STOP! Da asta nu ştie decât să se dezbrace??? De ce este atât de mediatizată? Ce puii mei face atât de deosebit, încât trebuie să fiu cu ea pe retină la orice oră din culcare şi sculare?? Din câte am priceput aşa despre ea, cică a dansat pe nu ştiu unde, şi-a băgat silicoane (iar acum bărbaţii sunt mult mai atraşi de decolteul ei – păi dacă faţa nu o ajută când pleacă la cucerit?), a mirosit-o Iri la subraţ (câh, caca!) iar acum apare pe unde nici cu gândul nu gândeşti, eliberîndu-se de strânsoarea chiloţilor de pe dânsa. UAU!! Ce de realizări! Dacă aş fi fost vreun talentos cu condeiul, i-aş fi scris biografia, care sigur-sigur ar fi ajuns bestseller internaţional!

De ce trebuie eu să ştiu de Bote (Botezatu rebrand-uit)??? Face chiloţi??? Super tare, băi nene! (Dar las că îi arăt eu lui! Mă fac…plăsmuitor de şosete! Le fac cu găurici, fără degete sau călcâi (iefteneală de criză), cu bretele…pentru domnii mai eleganţi o să fac şosete cu cravată sau papion…iar pentru jmecheroşii care vor să rupă gura târgului, plămădesc nişte ciorapi cu creastă şi ochelari de soare!). Aştept cu nerăbdare şi cu gura căscată momentul în care îşi va lansa memoriile – povestite în scris sau prin viu grai, pe suport audio. Abia aştept să mă delectez cu povestea vieţii lui plină de meandre şi întoarceri miraculoase de Soartă! Şi hai să zic…încă un luminăcios încerc să îl înghit; dar să o mai învăţ şi pe girlfrendă?? Asta ce a mai făcut, de a ajuns divă? De ce trebuie eu să ştiu că s-a zbenguit în mare?? Mâine-poimâine poate îi aflu şi orarul de ducere la toaletă…Şi într-un viitor nu prea îndepărtat, chiar şi consistenţa, culoarea, starea de agregare, mirosul şi gustul eliminărilor!

De ce trebuie eu să ştiu că EBA a fost cerută de mână la Paris??? Şi nu ca un om normal, ci sub clar de turn Eiffel, cu inel cu diamante de 15,000 de euro! Despre mine, putea să o ceară şi cu o piuliţă! Că parcă se spune că dragostea nu are preţ…Păi şi atunci, de unde setea asta de detalii?? Sunt eu contabilul lu' amorezul ei?? Are vreo datorie la mine şi îi cer vreo răsplată??? Ca să nu mă mai apuc să mă întreb ce a făcut el de are banii aceştia…că doar nu a măturat tot Parisul ca să pună leu-pe-le….adică euro-pe-euro, ca să îi ia la sensul vieţii lui o piatră pe un cerc metalic! Şi nici ei nu îi putea cere un împrumut în rate… Că de, cine este progenitură de president, are! Din manechinărie, din fotomodelism, din luxterănism, din leafa amărâtă de europarlamentar….Cine munceşte, are! Dar băieţelul ei ce munceşte? Şarmanteria e jobul lui??? Cât ia pe oră, că mă bag! Chiar dacă mă fac de râs...poate mă remarcă şi pe mine cine trebuie şi…calea mi-e deschisă!

De ce trebuie eu să ştiu cu ce se îmbracă Lesko? Sau Gabora (chiar…meritul la asta care mai e? Am înţeles că sor-sa şi-a tr…a iubit un om mai în vârstă; dar a mică ce rol a avut la treaba asta? L-a preludiat pe vIrinel? I-a suflat în pânze, sau l-a gâdilit la zonele sensibile - ale inimii, pentru a spori plăcerea????) Sau ce înfulecă nu mai ştiu ce parlamentăcios după frecangeala (nume de cod: “mângâiere”) matinală de control???

Mi se vâră în creier numai mizerii jegoase. Lumea este interesată de bălării sexuale abjecte, curvitudinea e simbol naţional. Şi asta în timp ce tineri talentaţi se chinuie şi suferă pentru a folosi viaţa asta într-un mod cât mai nobil. Oameni care muncesc din greu…doar ca să răzbată cumva prin mocirla asta împuţită care ne înconjoară.

Sincer, sper din tot sufletul să părăsească ţara asta de căcat! Deşi ei sunt viitorul naţiunii fără de viitor. Dar căderea patriei mult-iubite îi poate distruge…şi mai bine îşi cheltuiesc viaţa departe de aici, departe de “generaţia de sacrificiu”. Departe de curve destrăbălate, ţâţoace umflate artificial şi o lume a oglinzilor, unde perfidia ordinară şi tupeul porcesc sunt rege şi regină.
Ei sunt prea fini pentru asta…şi vreau să ne părăsescă! Unii vor suferi…dar e o suferinţă constructivă. Ceva bun nu iese fără aşa ceva…

P.S.: Cabalina din prima fotografie este o cală-divă (deci are sex feminin); doar că în timpul operaţiei de "tunare", medicii au făcut o micuţică greşeluţă...care se va resorbi în interiorul organismului...cu timpul.

P.P.S.: Când voi fi mare, vreau să mă fac FIU!

- VA URMA -

luni, 19 octombrie 2009

O incursiune în rahaturile cu miere ale realităţii


NOTĂ: Postarea următoare este relativ destul de întinsă, aşa că am hotărât să o împart pe episoade…că şi-aşa am înţeles că e la modă să scrii sub formă de seriale. :D:P

GATA!!! NU MAI POT!! AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!
Mi-au ajuns viermuşii la creier, toate avertizoarele de avarie îmi beculesc de parcă-s lovite de streche, gâlgâie furia şi indignarea în oase…Pacă am neuronul atacat de un P.M.S. prococ, care şi-a pierdut discernământul; Inner Me deja urlă ca dementul şi…simt cum îmi iese pojarul pe ficaţi! Pur si simplu, eu nu mai pot cu specimenele cu care mai interacţionez, nu atât de rar precum mi-aş dori!

Capitolul I
Internautul Imbecil şi Ipocrizia Umană


[Dacă ştergi mesajul ăsta jur că nu ai inimă!:" Bună, numele meu este Carmen şi am un copil nou născut, numit Rareş. El înseamnă tot ptr mine, şi recent doctorii au descoperit că are cancer la creier.Din păcate eu şi soţul meu nu avem bani nici măcar să plătim facturile lunare, dar am facut o întelegere cu YAHOO şi AOL şi am căzut de acord că pentru fiecare persoană care primeşte acest mesaj să primim 5 cenţi în schimb. Deci te rog trimite acest mesaj tuturor persoanelor din lista şi ajute-ne. scz pt cei cu dnd!!!lam primit ji yo]

Sau

[o să-ţi moară toată familia în interval de un an....unu câte unu,în ordinea ab în care ţii la ei (nu înjuraţi pls.........nici io nu voiam să îl dau mai departe dar e prea ciudat) asta e pe bune deci trimite!!!!! ştiu K NUcrezi ....dar e adevarata. fără mishto.treaba ta!!!!! deci
sălcudean nicoleta aţi shi voi mai departe mesajul anterior.....vă rog mult,ms mult dăca mă credeţi]


Acum vreo 30-40 de ani, toti copii făceau asta; cred că era în trend sau ceva....Chestia e că nu apăruseră computerele cu internet (pe plaiurile noastre erai baştan dacă aveai un tv cu lămpi), aşa că se scriau frumuşel bileţele ce erau apoi dosite prin cutii poştale sau garduri. Mda...inventivitatea unui copil nu are margini!
Acum a evoluat tehnologia...dar nu şi mintea umană. Să primesc tâmpenii din astea de la prichindei, hai ar mai fi cum ar mai fi. Sunt creduli...şi dacă le spui că “noi fătăm bani”, se vor ţine după ilustrele noastre persoane să strângă averea (să îşi achiziţioneze bombonele, acadele, ciumpilele, flecuştele…porcării din astea)
BĂI!!! DAR SĂ PRIMESC ASEMENEA CRETINITĂŢI DE LA OAMENI CHIPURILE, CU CAPUL PE UMERI????????? Cam cât de sclerozat poţi să fii, ca să faci aşa ceva?? Cât rahat tre’ să ai înghesuit în cutia craniană, ca să crezi că Moartea te ia dacă nu trimiţi nişte litere şi la alţii? Că jumătăţica ta mult iubită îţi apare la status, ca prin miracol, doar pentru că tu ai trimisîn x minute o înşiruire de vorbe? Sau că unii au vorbit la Yahoo să le dea bani pe cantitatea de mesaje trimise? Adică e unu’ angajat care stă cu ochii beliţi în monitor şi numără id-urile care primesc aşa ceva?? Şi cum face asta? Are sechestrat în beciul din podul căşii pe Nea’ Internet iar pereţii sunt blindaţi cu tone de aparate ultimul răcnet care îi veghază şi a mai mică pârţîială ce o disipă în atmosferă???
Dar cred că am damblagit şi eu…de caut argumente logice pentru a contracara o asemenea idioţenie…

Mă frapează însă, altceva. În majoritatea cazurilor, mesajul tre’ să aibă o coadă gen “scuze de mass (de curând am aflat şi eu că aşa se numeşte “mess-ul în masă”), l-am primit şi eu”. Adică, scuze…dar unu şi-a băgat degetu-n cur, tre să îl imit şi eu, să fiu în tendinţe (o amică mi-a spus că omul este prin definiţie, o fiinţă socială; şi cum nu pot rămâne nesocializat, fără pretenari…vreau şi eu să fac parte din Frăţia “Degeţel”, sau a Clanului “Fundulea cu Dop”)…Şi să mor, dacă pricep chestia asta! De ce trebuie să fac ce am văzut că fac alţii?? Sunt dobitoc şi nu îmi pot decide propriile acţiuni? Creierul meu e doar un şomoiog de paie udate de oaie şi nu îmi mai poate coordona deciziile? Am adoptat cumva, fără ştirea mea, conştiinţa de grup a insectelor? Ce mama mă-sii? “Păi şi eu am primit…scuze!”; Daaa…Un dobitoc a trimis astea, eu l-am urmat! Nu vrei să fii cu noi? Să cântâm voioşi:
“Um imbecil_se legăna_pe un fir de interneeeeeet
Şi pentru că_nu se rupea_a mai chemat un imbecil…
…DOI!
Apoi să aplaudăm ca retardaţii, curgîndu-ne scuipat din gură de inteligenţi ce suntem.

Şi totuşi…câteodată trag concluzia că toată umanitatea este formată doar din tâmpiţi ipocriţi! Noroc că am mai avut un Herodot, un Michellangelo, un Newton, un Mozart care să ne mai salveze demnitatea de oameni…
Nu ştiu cine a fost geniul ăla care a inventat conceptul de modă. Sau poate spiritul de imitare a fost înrădăcinat în noi, dintru începuturi? Cert este că, în fiecare perioadă a istoriei se urma în turmă câte un curent liber-cugetător:
În timpurile Renaşterii, artistul spunea că estetica face plonjon în realitate prin intermediul liniilor curbe – cât mai multe şi cât mai dese; aşa că s-a ajuns ca modelele feminine pentru pictură să fie rotunjoare, apoi durdulii, apoi…grăsuţe de-a dreptul. Starea asta de fapt era una care îţi provoca mândrie, nu complexe de inferioritate. Aşa că domniţele trebuiau să fie trase pe calapodul acesta…pentru că feminitatea stătea doar într-un corp rotundel.
Pe la 1800 (cred), parizienii au spus că o rochie era cu atât mai fenomenală cu cât era umflată de un budan de sârmoace concentrice. Parcă era păunul la împerechere…doar că nu se înfoia masculul, ci femela! Ideea e că oricât de prostesc ar părea, chestiile astea au devenit simbolul bunului gust…şi toato planeta s-a pornit să şi-l însuşeaşcă.
Pe la 1850 (cam aşa cel puţin) erai în lumea bună dacă fumai opiu ca disperatu’.
Acum cică eşti macac…malac baştan dacă ai freaza gelată, şuviţată sau crestată. Dacă ai maşina cea mai tare şi femeia cea mai curvă, dacă îţi bagi acizi în bot sau droguri în venoacă. Dacă eşti înconjurat de un iz de tutun eşti misterios….mai ales dacă piesa asta de vestimentaţie este şi din “aia scumpă”. Dacă eşti beat ca porcu’ şi mergi din gard în gard pe un teren viran, te-ai distrat. Şi de ce puii mei să nu fac şi eu, când toată lumea se destrăbălează aşa? Adică…dacă un dement descoperă că este “fun” rău să îţi împrăştii creierii pe pereţi cu un glonţ plasat cu schepsis? Se apucă toate omenirea să facă picturi abstracte cu urjume de encefaluri pe vavan? Ce tare ar fi! HA HA HA!!!
Şi partea cu ipocrizia…din câte cunosc eu, fiecare individ în parte se crede special, mai nebunache decât turma, mai deosebit (pe principiul “toţi avem câte o păsărică…eu am un stol”). Doar că, poate inconştient, poate fără să o recunoaştem, cu toţii ne raportăm la feşănul care dictează eleganţa…ne complexăm de moarte pentru ce nu putem atinge, încercăm să imităm ce ne este accesibil. Dacă un ghiorlan este jmecher şi cuceritor cu pai în colţ de gură, a doua zi vor apărea alti mii de nătântoci care să îl urmeze. Dacă cineva spune că idealul de seducere este 90-60-90, toate fătucile se vor înfometa sau îşi vor umfla firavul trup cu diferite cauciuce întăritoare (Sau amândouă…) Dacă apare un poster cu un fecioraş ce are corpul plin de steroizi (de la sala de sport, fireşte), toti fecioreii vor vrea să tragă de fiare, ca să îi semene (e tare reclama aia de la Poiana, cu adolescentul care îşi doreşte să aibă şi el muşchi, ca să îl placă şi pe el fetele).
Vreau să spun că fiecare avem un stas de urmat, conştient sau nu.
Ipocrizia însă apare prin acele sloganuri…filosofico-inteligente, care te cred cu material cenuşie făcută franjuri: “Important este ce ai în suflet, nu cum arăţi”; “Gândeşte liber”; “Mintea este mai importantă ca muşchii”; “Crezi în tine”, " Eşti ceea ce vrei să fii", “Urmează-ţi visul”…şi alte mizerii aburitoare de gen..

CĂCAT PE VARZĂ!! Lumea în general, Românica în special, este clădită pe aparenţă; simplu. Nu prea contează ce vrei...pentru că important este să fii cât mai apt pentru o integrare în sistem, cât mai maleabil şi cât mai plăcut ochiului. Nu trebuie să fii diferit, să gândeşti cum ţi se scoală ţie ideile în cap la tine…ci trebuie să fii o copie cât mai exactă a unui anumit model impus “de sus”. Astea îţi aduc adevăratele avantaje, nu ce ai în cap, în suflet sau pe oriunde le mai ţii tu ascunse. Succesurile nu îţi vin muncind, ci plusînd într-un fel sau altul cu curul şi valorile lui! (care trebuie să fie cât mai atrăgător…să îţi crească “cota de piaţă”). Dacă faci asta, nici nu îţi mai trebuie cultură. Poate doar să fii auzit vreodată o manea, ca sa te poţi mişca în balans pe ritmele ei şi să fii în stare să zici AAA, tare şi apăsat.

Aşa că…nu mi-e scârbă că sunt român. Mi-a scârbă că sunt un nenorocit de om idiot…Şi aşa voi rămâne, chiar dacă m-ar răpi extratereştrii şi m-ar duce să locuiesc în constelaţia Alpha Centauri.
Dacă ar fi fost după mine, aş fi ales să mă oueze o musculiţă de oţet (aşa barem eram beat tot timpul şi nu simţeam abstracţiunea ce îi zice viaţă) sau să fiu o râmă! O bălărie mestecată lent de o rumegătoare visătoare, sau nu ştiu…ceva, orice!

P.S.: Am obsevat că problemele astea şi le pun în general frustaţii, deoarece nu pot ajunge într-o anumită stare de vânzări anterioare. Este ceva de genul “hoţul strigă hoţii”…deci nu o cugetare adâncă a vreunui pusnic imparţial şi obiectiv.
Adică nu un lucru demn de luat în seamă. O prostioară de trecut timpul…


- VA URMA -

duminică, 18 octombrie 2009

Sportacuşii


Ieri seară, ştirile sportive (vreo medalie, ceva?) anunţau cu gura plină de triumf că s-a descoperit secretul golurilor ieşene! Cică mingioţii alergăcioşi de profesie îşi fortifică organul sportiv (piciorul) cu spanacul local, pilula abastră a oricărui campion negolit...ŢELINA!! Leacul Minune care este preparat, scuipat între ochişori, descântat şi vrăjit...

Radio-Publicitate
"Un-doi, un-doi....mâncaţi, mâncaţi şi din barbă să nu daţi!
Vreţi să vi se scoale cheful de a vă juca cu mingiuţele, pe un teren proaspăt renovat şi vopsit după ultimul răcnet,d-a fir a fir de iarbă??? Vreţi să urlaţi de bbbblăăcere, atunci când aţi introdus-o între buturi?? Vreţi să fiţi lăudaţi pentru performanţele dumneavoastră?? Vreţi să ajungeţi campioni incontestabili de necontestat??
Mestecaţi Ţelină! Crescută printre exoticele dealuri ale Indochinei şi culeasă cu truda frunţii şi sudoarea mâinilor tocmai din tărâmurile îndepărtatei Thailande, această sămânţă a zeilor vă va împrumuta din tăria şi îmbăţoşarea ei.
Mestecaţi-o cu grijă. Spor la treabă!"

...pe bune de către însuşi Sanctitatea Sa Druidă, MOŞ BĂRBUŢĂ CU FUNDIŢĂ!;doar el şi numai el le va oferi mirobolanţilor târgoveţi izbânda împotriva fioroasei stelulitoare de bucurenci...

Târgoveţii şi-au luat bătaie la curul-gol.

Posibile explicaţii:
1. Ţelina a fost expirată. (caz în care sunt de vină bucătarele, pentru că nu au căscat ochii la ce le bagă în gura divilor fotbalagişti)
2. Ţelina a fost insuficientă (caz în care este de vină patronul, pentru că s-a gândit să bage şi el pe sub mustăţi....luînd din porţia vede-teniilor)
3. Luminăcioşii le-au drogat steroizii muncii, blocîndu-i într-o stare perfectă de flascitate şi oliciune. (păi dacă tâmpilăii s-au apucat să-şi urle-n gura mare ingredientul dătător de vigoare???)
4. Luminăcioşii au ingurgitat pătrunjel modificat genetic, întărit cu o diluţie 1 la 2 de spălătură de plante exotice şi orhidee - pentru un parfum mai seducator, mai răscolitor. (aici nu am aflat cine este de vină pentru asta; probabil succesurile tehnologiei moderne...)

vineri, 16 octombrie 2009

Everybody Lies!




Este târziu, creierii capului îmi clanţăne ca turbaţi, ochii mi se bălăngăne în orbite iar ameţiul ăla adormit de Morfeu iar întârzie! Per ansamblu, am o stare de tot rahatul! Vă zic din start asta, ca să nu aveţi vreo cine ştie ce aşteptare sau să îmi aud vorbe la proces despre inepţiile tâmpit de idioate ce sunt pe cale să le slobozesc dăcât din gros…
De vreo săptămână şi ceva mă uit la televizor ca măgarul în troaca măslinie a oilor (ca să nu zic “ca_curca beată în lemne”, pentru că din câte am verificat până acum, nu-s beat încă). Serios! Nu că m-ar interesa toate chestiile astea (mi se pare mult mai tare ştirea cu yimbrul care a făcut infart în reyervaţia de la Buzău)...dar când văd că toată lumea se agită mai ceva ca atunci când ar participa la vreun campionat mondial de brain-storming precoce, trag concluzia că tre' să fie o dudă super-răscoaptă şi zemoasă! Şi pentru ce?
Am înţeles că nu mai avem guvern (că parcă am fi avut de 1 an încoace!). Am înţeles că Boc Cel Mic (cu "aviaræ gripæ" în gură) nu mai e prim-ministru....dar că va lupta în continuare pentru bunăstarea poporului; că Udrea e posibil să nu mai poată face şpagat între ministere (câh, câh), că Blaga are şanse mari să nu mai aibă el 3, ca nelumea! Dl. Băsesc refuză propunerile partidelor din gâtul mâinii şi îl pune cap de guvern pe Croitoraş; Videanu se freacă de colo-colo, încercînd să păstreze secretă propunerea de prim-ministru a pedeminusle-ului (Ya, right! Că parcă suntem toţi dobitoci şi nu ştim cine comandă în ograda aia de lighioi). Analiştii se dau de ceasul morţii încercînd să afle cine e cel mai potrivit să ne arate steluţa clipocitoare de la capătul haznalei, cum şi în ce fel este mai constituţional…Şi d-aia mi se frânge mie (voinţa) în patru! Toţi oamenii politici mint cu neruşinare, ambalînd rahatul în hârtie cu inimioare lucitoare; iar ăia care printre ochiurile de mitomanie chiar ar vrea să mai lucre ceva bun în ţara asta, nu pot face nimic…că doar nu s-a inventat nici un Superman autohton care să poată dovedi tsunami-ul de nesimţire odioasă cu fulgerele din priviri.

Singurul lucru care mi-a mai plăcut puţin a fost când l-au propus pe Klaus Johannis. El este singurul politician de la Românica în care mai am puţintică încredere, singurul pe care l-aş vota preşedinte, rege sau dictator (deşi nu cred că el e vreun pui de Zamolxes - mă rog…Odin - pe pământ şi face în câteva zeci de zile ce n-au făcut alţii în douăj’ dă ani. Şi să fie Regele Soare, tot nu reuşeşte). Nu pentru că e neamţ din ăla băţos sau vreun superior de ardelean; nu pentru că aş muri eu de dragul lui, sau m-ar fluturăci zburătoarele prin stomăcel când îl mai văd pe sticluţa televizoraşului. Ştiu că şi el are camionul lui de…hhhmmmm....denaturare intenţionată a realităţii. Dar ştiu şi cât de drastic a putut transforma Sibiul în 10 ani; ştiu ce era atunci şi ce este acum. Sigur...este al naibii de aglomerat; sigur că administraţia se câcâie la lindicul ăla de centură ocolitoare de ceva ani...urbea are unele pasaje mai depărtate de centrul istoric care realmente put a hoit şi piş stătut de animal (inclusiv om)...coşurile de gunoi le cauţi cu lumânarea dacă eşti pe lângă vreun cartier egal-depărtat de zona turistică...unele trotuare sunt adevărate tranşee pentru tancuri...toaletele publice sunt insuficient de multe şi cişmele sunt adevărate capodopere rare (este de ajuns să tragi o plimbare cu Mergedesul din Ţiglari până la Dumbravă, şi amănuntele acestea îţi cam belesc lumina ochilor); ca să nu mai amintesc de comicăria aia patetică de cort care a găzduit unele din manifestările Capitalei Europene.
Dar repet...cunosc maiestuoasa mizerie care domnea acum vreun deceniu prin orăşel. Mai sunt de făcut multe lucruri pe acolo, dar s-au ralizat multe în aceşti ani. Chiar dacă unii am înţeles că sugerau că bogăţia primarului este mult peste limitele normale (în traducere liberă: "le are cu mangleala"), el barem a dislocuit din banul public cu bun-simţ. A mai şi făcut câte ceva...Şi de aceea mi-ar plăcea (oarecum) să ajungă al doilea om în stat. Dar…de ce să se lege la cap dacă nu îl doare? De ce să îşi pună mintea cu cretineii rozalii care bântuie printre aleşii neamului? Mai ales că deocamdată, este şi un job de o lună ş-un pic. După mine, nici nu trebuia să accepte propunerea de avansare. Trebuia să stea pe coada lui şi să îşi facă ce are de făcut în propria curticică.


Când a fost Răscoala Twitter în Moldova, toate actualităţile de la noi începeau cu asta. Mă întreb cum or recţiona străinezii la rahaturile care se petrec pe plaiurile oieririce. Stau pe scaun şi casc gura la jurnal...apoi se deşală de atâta râs.

Dar e şi o parte bună la toate astea. Dacă tot ne ia dracu’, barem să ne ia în hohotele mulţimii! Ne luăm boc-celuţa la spinare şi purcedem voioşi la drum…acompaniaţi de veselia demenţială a planetei!


"Hai, iai, iai! Dă-i înainte cu tuuuuupeu!"

vineri, 9 octombrie 2009

Cea mai frumoasă Frumuşaţă


Numele ei este “Fata de la pagina 3”. O blondină provocatoare de numai 20 de anişori…o delicată bunăciune cu dimensiuni apetisante (87-60-90), care suceşte minţile la masculi de cum le apare în raza căutăturii privirilor.
Dar ce s-ar face ei, micuţele bestiuţe, dacă ar vedea-o pe dulcea făptură, miraculoasa apariţie angelică, pozînd într-o cămăşuţă de noapte elegantă şi sexy, prin care răzbate falnică o pereche de nuri obrăznicuţi şi drăgălaşi şi senzuali şi mumoşi foc şi pară şi ce mai vreţi dvs? Dacă acoperâmântul acesta firav ar fi prea scurt, iar gingaşa puritate ar trage cu candoare de el (probabil în încercarea timidă de a-l mai lungi puţin), pentru ca ochiul sălbatic al privitorului să nu aibă o panoramă clară asupra pajiştei din faţa răsăritului? Dacă cealaltă mânuşiţă, parfumată cu rafinament şi delicateţe, ar ridica uşor voalul prea aspru şi prea greu care îi răneşte cu barbarie petala coapsei? Să mai presupunem, de dragul artei fotografice, că minunata creatură cu bucle aurii ce se împrăştie mlădios peste albul feroce al gâtului, te-ar privi galeş, pe sub genele-i întredeschise incitant. Dacă albastrul cerului din ochii ei s-ar prăvăli neostoit peste tine, invitîndu-te parcă să cunoşti nemărginirea? Şi dacă 2 fragi sângerii şi înrouraţi s-ar arcui desfătător spre tine, într-o veşnică chemare mută?
Probabil bărbaţii, simpli muritori, nu ar putea îndura miracolul unei asemenea apariţii…

Dar minune din Cer!!! Fremătătoarea boare de lumină chiar există!…Nu este un miraj…Poate doar un vis pierdut prin jungla murdară a concretului, care declară suav, prin cuvinte scăldate în luciri de luceferi târzii: “Nici un bărbat nu îmi poate rezista, dacă este întreg la minte”.
Sau cel puţin, aşa crede ea!

Teoretic, ar trebui să încep cu descrierea amănunţită a momentului exact al dimineţii în care îmi beau cafeaua lejer şi arunc o privire peste actualitatea care se mai desfăşoară neîngrădit şi despuiat pe la noi. Însă, nici nu îmi place să fac asemenea avalanşă de cuvinte fără rost, nici nu îmi citesc ziarul liniştit, la o măsuţă cu umbreluţă. Şi mai ales urăsc cafeaua, din toţi rărunchii! Cu tot sufletul meu, din tot cugetul meu! Nu pricep de ce s-a mai inventat pe lume şi nenorocirea asta, la fel cum nu înţeleg ce plăcere îţi poate oferi trasul dintr-un şomoiog de frunze uscate. Dar în fine...am ajuns la concluzia că eu nu pricep cam multe din lucrurile care se fac. Să fie vreun semn??
Ştiu că sar din tipare, că nu m-am bucurat de satisfacţia pe care ţi-o oferă adolescenţa, atunci când comanzi plin de importanţă, cafeluţa de dimineaţă şi execuţi un mix de amăreală colorată cu suspensii solide în mediu gazos şi ănecăcios; dar fix din cauza asta nu mai este soare afară! Ăsta e cam ultimul lucru de care ar trebui să mi se rupă…o bucăţică din inimioară.
Anyway…răsfoiam şi eu ca tot omu’ care se respectă, o chiloţăreală colorată în creştetul dimineţii (m-am trezit cam abătut şi simţeam nevoia unei crize de râs)…Abia ce mă terminasem de tolănit pe un covor şi scanam diagonal paginile, când CE SĂ VEZI???? Dau peste o oripilantă (cică se credea vreo minunată în mintea ei), care se rupea în îndoituri lascive şi candide! AOLEU, MUICĂ!!! BAU-BAUL!!
Faza tare e că splendoarea de pe celuloza măcinată mai şi vorbea (bine…cam impropriu spus)! Într-o parte a fătucii, se legănau şmechereşte nişte litere…care alcătuiau cuvinte care dăcât că ne informau că trebuie să fii cu mintea terci, ca să nu o taberi pentru o partidă de zbenguială în scop informativ, (desigur)!
Şi eu la faza asta ce trebuia să fac? Să mă hlizesc ca dobitocul, să mi se scurgă bale pe bărbie de pofta? Se presupunea că o să mă închin de acum încolo numai la porcăria aia de foaie?? Trebuia să fac pe Iaca-Cine (vorba bunicii) bucăţi, ca să îi aflu numărul de telefon şi să dau apoi acatiste pentru o jughineală ca la carte???
Întreb şi eu…că pe cuvânt dacă ştiu cum ar trebui să mă manifest!

Of, of, măi, măi….şi iar tăiem din vene….(pe lung, că este mai exotic aşa)!
Băi…să-mi trag palme peste faţa din profilul mândrei mele ipostaze! De când puşca mă-sii au apărut rupătoare din astea într-ale corasonului???? I se pare că e vreo minunată nemaivăzută pe planeta aceasta??? Chiar şi dacă descrierea de mai sus era un portret întocmai şi la fel după individă (poate dacă ştia să viseze cât toată omenirea la un loc!), nu avea dreptul să zică tâmpenia aia!!

Uite…mie nu îmi place! Ce mi se întâmplă???
Paraşuta aia nu mă face să mi se fluturăcească nici un lepidopter prin stomac, rinichi, ficaţi sau alte din astea…Nu îmi fuge mintea pe la nici o perete umed din Peştera Muierii, nu mi se zburlesc simţurile de nici o culoare!! Nu îmi zbârnâie nici un soldăţel prin garderoba cu care sunt îmbrăcat, nu mă vibrează nici o nevoie urgentă!
Nu sunt întreg la minte??? Posibil…..Sau ar trebui pusă întrebarea altfel: am cumva o minte la care se presupune că ar trebui să fiu întreg? Adică, am de avut...dar reaţionează ea, mititica, la stimuli din mediul extern?
Şi acum…să presupunem că nu sunt redus la neuron. De ce ar trebui să mă răvăşească o târfă care se afişează semi-dezbrăcată prin pagini de succesuri??? De ce trebuie să îmi iasă limba de un cot când o văd pe una deschiloţată care automat devine sexy*?? Şi chiar dacă aş fi picat în cap după ea…ce se presupune că ar trebui să fac în continuare? Trebuie să mă bestializez pentru că îşi arată diferitele organe componente?? Hai măi…să fim serioşi! Te pomeneşti că e şi vreo divenie din din aia care visează cu gura larg deschisă la o iubire zdravănă şi viguroasă…una plină de sentimente înălţătoare şi umede, de filosofii sensibiloase la spiritul din chiloţi.

Tare! Sper din tot sufletul să nu dispară genul acesta de colorături cât mai fiinţez eu pe planetă. Ce naiba? Dacă tot e o viaţă de căcat, să mai am şi eu câte un motivel de a mă binedispune…

* să nu înţelegeţi acum că am ceva cu duduia, sau că trebuie să ai o anumită înfăţişare pentru a fi aşa, cu un farmec mai aparte. Din câte am mai observat şi eu, orice persoană poate fi sexy; dar nu aruncînd textila deoparte...
Intrarea în starea asta am impresia că ţine mai mult de atitudine, de misterul pe care îl poate crea în jurul ei. Cred, nu ştiu. Sau poate este alceva...dar sigur nu o renunţare la imediată la oiectele vestimentare. Ceva cam ca diferenţa dintre erotic şi porno.

P.S.: cred că imi fac poster cu vorbili astea de au ieşit pe gura la incredibila asta. Şi mi-l agăţ undeva la vedere, ca să dau cu ochii de el de cum deschid ochii dimineaţa! Să îmi încep viaţa în hohote de râs…

Care-i om şi care-i fiară?

Motto:
"Din bucata mea de pâine am hrănit un om şi-un câine;
Câinele mă recunoaşte, omul nu mă mai cunoaşte."









Mori liniştit. U.Dre.A.(A! A! A!) culege mere (de aur) pentru tine



Motto:
“Oglindă, oglinjoarăăă....cine e cea mai ciment bi-ministreasă din ţară??? ”



Elena ruls! E cea mai tare din parcare, serios! Nambăr oan ză croun ză neişăn! Eu o propun pentru funcţia de preşedinte! Îi tăiem pe toţi de pe liste şi ne-o punem pe EA! UNICA, INEGALABILA, EXCEPŢIONALA, OSCARIZATA...ELENAAA UDREAAAA!!!! (aplauze furtunoase). Şi Băselu' să fie prim-ministru (aşa o să putem spune şi noi fără să greşim, că este călare pe situaţie – pe principiul “Woman On Top”).
Plus că, dacă ar fi să luăm iniţialele distinsului nume, ar ieşi...nici mai mult, nici mai puţin decât U.E.!! Ce mai vreţi? Nu vă este clar că Elena este o pronie cerească pentru noi, amărâţii de rând? Sub ea, o să crească nivelul (de trai), o să ne înfiebântăm, o să ne sară din ţâţâni...poarta turismului românesc, o să devenim o ţară de pseudo-pacifişti înverziţi la un grătărel prin pădurile patriei! O să...Ah! Oh! Nu mai ştiu ce o să facem (sau ce-o să ne facă), dar o să ne-mproşcăm cu noroc!
Şi mai e ceva...Se ştie că fără sâni, nu există paradis! Iar Elena noastră (nume de cod “Nuţi”) chiar le are (am probe solide în acest sens....doar că nu le pot arăta aşa...la oricine! Îmi câştigaţi întâi încrederea...poate şi ceva atenţii...o şpârlă babană...apoi mai vedem ce va mai fi!)! Se ia în piept chiar şi cu Elena din Troia, pentru că o face de ruşine! O tăvăleşte prin noroaie! E nult mai tare ca destrăbălata aia, care a învrăjbit cetăţile antichităţiiaia! E o SuperElenă!!! Tam TaRaRammmmm....
(Ca atare, am şi dat sfoară în lume că se caută un SuperParis să ne-o răpească, să o ducă departe....departe! Peste un catraliard de mări şi un infinit de ţări!)

De vreo 40 de ani, Escu ne-a băgat în gard! Fie că s-a numit CeauşESCU...apoi IliESCU, ConstantinESCU, iar IliESCU, BăsESCU, probabil pe viitor AntonESCU, OprESCU sau din nou BăsESCU (pe Geoană nici nu îl pun la socoteală, pentru că se termină în “ă”, care este prima literă din “ăăăăăăăăăăăă-o-leuuuuuuuuuu”; adică nimic bun din start).
Pe când Elena Udrea....e altă treabă! În afară că ea nu are nici în clin nici în mânecă cu ESCU (deşi lumile vorbeşte altceva pe la colţuri), numele ei se termină cu “A”. Adică, exact ce strigă poporul când e în extaz: A, A, A, A, A! Vrem...Vrem...VREM!!!!

E CLAR! NICI NU MĂ MAI GÂNDESC!
UDREA PREŞE-DIN-TĂĂĂĂ!!!! UDREA PREŞEDIN-TĂĂĂĂĂ!!!!!


De curând s-a readus în discuţie şi o altă problema. Cică ar vrea să o mărească (UAU!!! O vreau mărită, O VREAU MĂRITĂ!!! Nu că aş avea nevoie...dar aşa e la modă!)......la 65 de ani la femei şi 70 de ani la bărbaţi (Ăăăăăă...aştept până atunci???).
Din ce am înţeles, ăştia vor mă pensioneze atunci. DIN MUNCA DE PRESTATOR LA BURTĂLĂUL UMFLAŢILOR!!! Parcă aşa. Şi totuşi...sincer, nu am ascultat prea atent tâmpeniile astea, pentru că nu mă interesează deloc! Sper din tot sufletul să nu apuc etatea asta! Nu aici, în orice caz. Poate o să fiu dus pe alte meleaguri....dar nu în Norvegia, unde se spune că ar fi cea mai mare speranţă de viaţă! Nu în vreuna din mult-cântatele–ţări–ale-Uniunii, şi nici măcar în State. Eheeee....am eu planurile mele! Aici nu e chiar aşa de simplu cum crede lumea...plus că dacă vă spun, ar trebui apoi să vă omor. Aşa că mai bine tac...
Dar dacă nu îmi reuşeşte cu zburătăcitul prin alte lenduri de ciois, pe cuvânt că îmi strâng agoniseala de-o viaţă într-o boceluţă, mă fac beduin şi mă retrag în mijloc de Sahara! Soare, cămile, oaze, cămile, soare, nisip, soare, cămile, dromaderi, cămile, soare, nisiplajă, soare, plajă, soare, plajă, soare, soare, plajă....La plajă, la soare, cămilele sunt goa-leeeeee....nu mă băgaţi în seamă, nici în...numi-mi uraţi să merg pă la căşile mele de copil, vă rog! Cred că am făcut insolaţie de la atâta soare...şi m-a furat delireala!
Ideea pe scurt, este că nu vreau să râmân aici să muncesc până scuip sânge pe gură, apoi să nu apuc să mă bucur şi eu nici măcar de pensioara, pensiuţa, pensiulica mea amărâtă! Vreau să îmbătrânesc frumos, nu să devin un dobitoc de povară! Şi aici nu pot...pur si simplu nu pot. Adică nu pot îmbătrâni frumos...că dobitoc am devenit deja! Îmi mai trebuie povara...şi m-am aranjat!

CETĂŢENI!!! NU DISPERAŢI!! FAC APEL LA BUNELE VOASTRE MANIERE! LĂSAŢI BLONDINA DEASUPRA, ŞI O FFF....ufff! ce pana mea are de nu iese prosteala asta de cuvânt nenorocit????...FACE EA PE ŢARĂ!
Dovada? În timp ce noi ne-am blegit mai ceva ca niste pufuleţi beţi, bi-ministreasa câştigă mere de aur pentru naţiune! Sau pentru turism...

Eu mă întreb pe ce turism! Le-o fi arătat la ăia din juriu vederi retuşate în Photoshop cu o Românică curată, parfumată şi plăcut uscată în soarele jucăuş al verii? Le-o fi prezentat Ceahlăul la apus, într-o sălbatică spendoare nepoluată de munţii de P.E.T.-uri şi gunoaie de sorginte antropomorfă? (dovadă clară a existenţei uriaşilor pe aceste guri de rai) O.T.V-ul!...Să vină O.T.V.-ul...ŞOC SENZALIONAL ÎN DIRECT!!! STAŢI APROAPE DE NOI! TELEVIZIUNEA POPORULUI, ÎN DIRECT NUMAI PENTRU DUMNEAVOASTRĂ!!! ACUM PE CEL MAI MARE ECRAN DIN ŢARĂ...7 PE 5! EXCEPŢIONAL!!! APLAUZE, APLAUZE!!
În fine...nu se ştie cum, şi nu cred că se va şti vreodată. Cert este că avem merele de aur! Trăim, muncim şi iar muncim! Iar Nuţi ne culege mere, pentru papa bun!

UDREA PREŞE-DIN-TĂĂĂĂ!!!! UDREA PREŞEDIN-TĂĂĂĂĂ!!!!! UDREA PREŞE-DIN-TĂĂĂĂ!!!! UDREA PREŞEDIN-TĂĂĂĂĂ!!!!! UDREA PREŞE-DIN-TĂĂĂĂ!!!! UDREA PREŞEDIN-TĂĂĂĂĂ!!!!! UDREA PREŞE-DIN-TĂĂĂĂ!!!! UDREA PREŞEDIN-TĂĂĂĂĂ!!!!! UDREA PREŞE-DIN-TĂĂĂĂ!!!! UDREA PREŞEDIN-TĂĂĂĂĂ!!!!! UDREA PREŞE-DIN-TĂĂĂĂ!!!! UDREA PREŞEDIN-TĂĂĂĂĂ!!!!! UDREA PREŞE-DIN-TĂĂĂĂ!!!! UDREA PREŞEDIN-TĂĂĂĂĂ!!!!! UDREA PREŞE-DIN-TĂĂĂĂ!!!! UDREA PREŞEDIN-TĂĂĂĂĂ!!!!!

Mulţimea e-n delir! A intrat în fibrilaţii!!! Chemaţi pe cineva! Chemaţi genistu’ (off…dar ăla e în altă reţea….) Chemaţi pompierii, preotul, pe Sf. Petru! Chemaţi-l pe House!! (Sau nu pe el…că imediat începe: Faceţi o programare la R.T.I! M.N.O! P.R.Ţ! B.Ă.S!P.U.R.! P.S.D! P….Prescrieti 5 flacoane de L.S.D. pe zi, 3 perfuzii de Extazy…De unde vreţi să ştiu eu ce are?? Încercăm, încercăm, descoperim…Poate aşa află că acum 5 generaţii, un zăbăuc a mâncat o pară îmbrumată enzimatic; iar maroneala i s-a cuibărit în creier, care acum dăcât că dă rateuri gravede gândire…)
Chemaţi-o pe Nuţi!

P.S.: Am mai menţionat şi că prea-cinstita turistă de mediu adoră copiii? Atât de mult, încât a dat în mintea lor...

UDREA PREŞE-DIN-TĂĂĂĂ!!!! UDREA PREŞEDIN-TĂĂĂĂĂ!!!!! UDREA PREŞE-DIN-TĂĂĂĂ!!!! UDREA PREŞEDIN-TĂĂĂĂĂ!!!!! UDREA PREŞE-DIN-TĂĂĂĂ!!!! UDREA PREŞEDIN-TĂĂĂĂĂ!!!!!

miercuri, 7 octombrie 2009

No Coment

Gândesc, deci tâmpesc!...

...Pentru că mă rătăcesc cu brio prin meandrele ghinioniste ale concretului porcesc!



Motto:
“Viaţa trece în viteză, ea nu stă pe loc.
Rămâi doar cu gel pe freză, dacă n-ai noroc”
[Ştefan bănică Jr.]

Conform revistei “GQ” (“GeChiu” pe româneşte, “DЗī Kjū” în englezeşte, cică asta este vreo mare vorbă de duh ieşită pe gura artistului. O învăţătură înţeleaptă, pe care nu poţi decât să o urmezi; să îţi ghidezi viaţa după ea…mai ales că, fiind înrudită pe plan psihic cu o teoremă, nu trebuie să o demonstrezi (cred că este ceva ca în armată, unde ordinul nu se discută, ci se execută; taci şi înghiţi). Pentru că tu, în prostia ta de dobitoc încălţat, nu ai toate piesele penntru a proba o aşa complexitate încărcată de mistere. Plus că…forma unei maxime este concisă, memorabilă. Şi dacă în loc de creier ai un tuci cu terci ce duhneşte a stricat, tot îi poţi pricepe sensul, tot îţi dai seama că este o idioţenie să încerci să o porneşti o acţiune de comfirmare..

Totuşi, unii s-au apucat să despice firul în patru. Printre care se află şi respectivul…
Lăsînd la o parte chestia cu trecutul în viteză, întărită de continuarea “ea nu stă pe loc” (că parcă am lâncezit la creier şi credeam că Viaţa trece în viteză pe lângă noi – cu respectarea vitezei legale, desigur – stînd pe loc) eu consider că adevărata genialitate a acestor vorbe o descoperim uimiţi, abia în partea a doua a poemuţului.
Să purcedem, deci, la analiză!.

“Rămâi doar cu gel pe freză...”
Băi, da eu ce mă fac dacă nu folosesc gel? Nu mi-am năclăit niciodată părul cu spumă, gel, vopsea…nici măcar cu apă oxigenată sau cel puţin, distilată. Eu ce mă fac? Cum o scot la capăt? Nu am gel, nu am cu ce rămâne??? (pe principiul “n-ai carte, n-ai parte”). Pot apela la ajutorul unui prieten, să iau măcar ce foloseşte calul când vrea să irige ogorul? Sau se pune şi şamponul…adică mă procopsesc doar cu clăbucii de pe freza proaspăt spălată.

“…dacă n-ai noroc”
Aici, se edifică întregul sens al poeziei. Aici este toată chintesenţa şmecherei, aici se ascunde Tâlcul Cel Suprem! Parcă mă şi simt cuprins de spasmele cunoaşterii, cum mă chinuie ele micuţele, cum mă strâng în chingi până îmi pleznesc ochii capului!…Sau astea-s doar crampe după masa de prânz? Hmmm…chestiunea trebuie analizată mai cu atenţie!
Dar să revin…din această încheiere apoteotică, constat că am şansa să o iau în mână (pe viaţă), să rămân doar cu gelul din cap (în cazul meu clăbucii), dacă nu am noroc. TARE! SUPER-MEGA-EXTRAORDINAR–DE-CIMENT-BETON-COOL!!! Că parcă dacă am ghinioane mereu, basculanta de fortuială s-a vărsat în haz…fosa septică (că e mai bine-crescut termenul acesta) din spatele curţii şi de acolo curge lin pe şanţurile patriei! Iar eu ca_cretinu’ nu mă aplec să iau o îmbucătură (asta mă duce la o nouă întrebare: Norocul trebuie să îl ai ÎN TINE, sau PE TINE ca să aibă efect?).
Trebuie să ai pile la fabrica unde bafta (nu e vorba de premiile cu acelaşi nume) alunecă tresăltat pe benzile transportoare? Când este gata sintetizată, caldă şi moale ca o pâine aburindă abia scoasă din cuptor, o ambalezi repede şi arunci un pachet peste gardul companiei?
Sau se vinde la ghereta din parc, alături de covrigii braşoveni şi ăia cu susan….
“Bună ziua! Aş dori şi eu vreo 3 covrigi simpli şi…ce zăresc eu acolo în colţ? Aţi primit un transport de noroc? Este proaspăt??? Că dacă da, aş dori şi eu vreo 3 kile!
Da, staţi liniştită, că am plasă! Mulţumesc! A, A!! Era să uit! Opriţi-mi vă rog mult, încă vreo 15 kilograme…că trec cu maşina să le iau! Doar n-oi fi tâmpit să mă car cu atâta greutate în spinare…Să mi se lungească mâinile până la pământ, ca la maimuţe!”

Aşa??? Efectul căzăturii mele în cap când eram mic se prezintă din nou la apel, sau ar fi cazul să mă apuc sârguincios de studierea Ştiinţei Norocului?

P.S.: Haida de! Băi, da’ ştiţi că-s bătut în cap?
Până şi maneliştii şi-au dat seama de cuvintele ascunse în spatele unor asemenea vorbe…şi cântă lălăit, cu gura până la urechi: “Sunt tânăr şi frumos şi NOROCOS”. Nu ştiu cum au făcut, dar înseamnă că ei au găsit Izvorul Dătător De Emanaţii parfumate ale Zeiţei Fortuna!
E clar că trebuie să mă pun cu burta pe carte, să aflu toate tainele acestui concept!

P.P.S.: Întrebare de un infinit de infinit de puncte:
CUM FAC SĂ APLIC CUGETAREA ASTA ADÂNCĂ, ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI??? PE CE DRUM O PORNESC CA SĂ MĂ LAS GHIDAT NUMAI DE EA??

duminică, 4 octombrie 2009

Pierdut în jungla cugetărilor


By Krrish
4U


De la Începuturi, omul a căutat alinarea în Soare. Fie că acesta era personificat în Amon Ra, Aton, Amaterasu, Surya, Helios sau Apollo Phoebus, astrul luminii a simbolizat întotdeauna speranţa, lupta cu monştrii ascunşi în adâncurile tenebroase ale sufletului şi învingerea lor, renaşterea, mângâierea...

Cineva, probabil un poet înghiţit de oceanul propriei melancolii dureroase, şi-a imaginat asfinţitul viselor lui, apusul tuturor speranţelor. S-a înfricoşat de întunericul care îi întuneca sufletul, de frig şi de vânt...însă ştia că la fel cum Soarele renaşte mai puternic a doua zi, la fel o va face şi el. Ştia că după vălul greu şi întunecat al nopţii, lumina va răsări din nou. RĂSĂRIRUL.

Doar că totul era prea fantastic, prea ireal. Dar, nimic nu se face fără durere, nimic din ceea ce ar trebuio să fie o capodoperă nu se construieşte fără povară. Şi aşa a apărut mitul lui Phoenix, acea pasăre legendară care reînoieşte credinţele, întăreşte spiritul celor care cred în ea. Însă naşterea ei se face în durere...ca orice lucru frumos pentru care merită să te lupţi (mai am aici şi ceva comparaţii extrem de plastice, BUT nu cred că îşi au rostul aici şi acum :D ). Şi e normal aşa...deoarece orice început, oricât de minunat ar fi el, are şi un revers. Ceva cam ca violenţa roşului sângeriu, de la mijirea zorilor.


Dincolo de toate cuvintele, te toate vrăjelile cu iz de învăluire, un singur lucru mai străluceşte în bezna cea târzie:

"The dawn of Ambitions"

Tu ai spus-o...dar probabil într-o explozie de optimism, nu ai realizat ce înseamnă asta. Sau poate că da...dar nu îndeajuns .

P.S.: Asta e una din melodiile care îmi plac mult (posibil ca aici să aibă vreun rol şi cântăreaţa, dar asta este cu totul altă poveste)...sau depinde de starea în care mă aflu în spaţiul dat. Nu ştiu dacă are vreo relevanţă, dar...Cert este că dacă mă gândesc cât de mult influenţează muzica pe pârâtul Spirit Uman (lucru demonstrat ştiinţific), cred/sper că te va gâdila plăcut la urechi.



P.P.S.: Ştiu că uneori, diferenţa dintre realităţi o mai face şi modul în care sunt ele percepute. Dar lăsînd libidinoşeniile la o parte (sau alte lucruri care pot crea senzaţia asta), "Primii 4 ani sunt grei, pân-ajungi în anul 3". Nu?? :)) :)) :))
Şi apropo de realităţi...deşi nu îmi este deloc somn, mai înţeleg şi că este relativ târziu...adică timpul să mă bag la somn.
Pe scurt,
THE END.