vineri, 29 ianuarie 2016

Eu, noi şi restul lumii - pe note muzicale

Stau câteodată şi-mi aduc aminte...pe la începutul "carierei" mele de blogger, eram un răzvrătit. Nu-mi plăceau multe, nu-mi conveneau multe şi o spuneam -  de cele mai multe ori foarte dur, hiperbolizând situaţiile; pentru a le face mai vizibile. Mă luptam, îmi dedicam timpul unei zbateri continue - menită să scoată la lumină tot ce nu îmi plăcea în societatea noastră - pentru ca mai apoi, conştientizând problemele, să le găsim şi rezolvarea. Na, ce să fac...aburii tinereţii! Şi dă-i şi luptă, şi luptă şi dă-i...taxam orice abatere de conduită, corectam orice mi se părea gresit - simţindu-mă chiar îndreptăţit să o fac; eram permanent revoltat, scorţos, gata să mă iau în gură cu oricine pentru a-mi susţine ideile. Uneori săream calul, în scris mă certam fără jenă - deşi, în viaţa privată încerc să mă concentrez pe liniştea spiritului, pe calm şi pe înţelegerea fără margini a defectelor umane.



Astăzi continui să scriu. Tot aici... deşi mulţi prieteni mi-au sugerat să deschid un domeniu nou, care să se muleze mai bine pe gândirea de acum. Am refuzat - de ce să vă mint? Tot ce îmi doresc în viaţa asta este să las ceva în urma mea; iar la o privire mai atentă, blogul acesta este locul unei metamorfoze prin timp - cu toate bucuriile şi necazurile cotidianului social şi personal. Privit în ansamblu, nu scot neapărat în evidenţă evenimente, ci stări. De aceea nu vreau să şterg nimic...ar însemna să şterg o parte din mine. Şi de aceea nu vreau să încep nimic nou...pentru că ar însemna să reneg trecutul. Ceva în genul măgăriei pe care a făcut-o Disney cu franciza Star Wars: George Lucas a creat o poveste, iar toţi care au dorit să participe la îmbogăţirea ei au avut de respectat un canon. Asta până în 2014...Când noii proprietari ai drepturilor de autor au hotărât să reinventeze apa caldă şi într-o conferinţă de presă au anunţat că doar cele şase filme Star Wars trebuiesc luate în considerare. Restul, sutele de cărţi, jocuri şi benzi desenate care au dus povestea filmelor cu mii de ani înapoi în timp şi sute de ani în viitor - sunt doar legende. Practic, nu mai contează în economia subiectului.

Da, da...e amuzant cum lumea din jur aleargă tot timpul după nou, după modern. După schimbare. Nimic din ce a fost nu mai este de ajuns...astăzi totul trebuie să fie altfel: mai colorat, mai complicat. Mai emancipat. Mai diferit de simplitatea trecutului - deşi, în esenţă, omul nu s-a schimbat cu nimic, ci doar contextul. Acum avem Iphone, Ipad, laptop, bolizi de sute de cai putere...şi luptăm pentru toleranţă, egalitate, independenţă. Deşi pentru astea au luptat şi oamenii de acum 200 de ani, de acum 2000 de ani şi chiar mai bine. Iubim, urâm, plângem şi râdem, ne războim pe diverse idei, cântăm...dar asta făceau şi grecii, şi romanii, şi egiptenii antici...şi pun pariu că şi oamenii cavernelor.
Da, dar cântecele de astăzi sunt mai noi. Mai recente. Nimic din ce a existat nu se poate compara cu ce avem astăzi. Uite, că tot veni vorba de muzică: cu atâtea manele, Inne şi Lala Banduri, cine mai ascultă romanţe interbelice? Muzică lăutărească sau folclorică? Gabi Luncă, Ileana Sărăroiu, Maria Tănase?

Ei, bine... las că ne apreciază alţii!
Producătorii de filme moderne se întorc în trecut pentru a sublinia emoţiile prezentului...şi uneori, chiar în istoria muzicală a mioriticilor care ne aflăm. Cum aşa, cum aşa?
Simplu. Vă dau un exemplu rapid:



Mă rog..."Ăştia din India copiază tot" - veţi zice. Adică, no! Şi-au făcut până şi variantă proprie a Terminatorului şi Matrixului hollywoodian: se numeşte Enthiran!
Dar...



Ştiţi ce a asta? "Cobzarul" nostru! Reorchestrat din greu, e adevărat...dar tot "Cobzarul" rămâne! Şi după părerea mea, cred că este alegerea perfectă: nici o melodie din lume nu cred că putea reda mai bine tragedia lui Davy Jones - un fel de Darth Vader al secolului XVIII, dacă ar fi să fac o paralelă cinematografică inteligentă.



Închei tot cu o melodie. De joc şi voie bună, să nu rămânem în starea de contemplare melodramatică a ritmurilor anterioare:


P.S.: Îmi place de mor partea de final: "Aaaaaaaaaa gagagagaga! Aaaaaaaa....gagagagagaa!"

P.S. 2: Pentru cei care nu ştiau, Johnny Weissmüller, Tarzan-ul anilor '30, avea tot origini româneşti.



luni, 18 ianuarie 2016

Dacă engleza ar fi română...

Înainte de revoluţie produsele noastre aveau denumiri foarte pitoreşti: săpunul Diana, Cheia sau Pitic; încălţăminte Pionierul; magazinele Ruxandra, Eva sau Lâna de aur; pasta de dinţi Cristal. 

Dar vremurile astea au trecut... şi astăzi, acum, peste tot se foloseşte engleza -  cică e mai cool aşa. Nu mai bei un suc, bei un juice; nu te mai tunzi la frizerie, te duci la hair stylist; nu mai mănânci mizilici şi grisine, ci popcorn şi sticksuri; nu te mai duci la întâlnire, ai un meeting; şi dacă prezinţi ceva nu mai eşti prezentator, eşti MC (Master of Ceremony).
Da, engleza sună mişto. Îmbracă banalul în haine strălucitoare, conferindu-i greutate şi importanţă. Dar dacă am fi oleacă mai patrioţi şi am folosi limba română în locul romglezei, oare ce ar fi? Că în definitiv, până şi Michael Jackson în Franţa era cunosut ca Michel Jackson.



Da, da, ce ar ieşi? Păi cam aşa ceva:

  • Head & Shoulders - Cap şi Umeri;
  • Wash & Go - Spală-te şi Du-te;
  • Pull & Bear - Trage şi Îndură;
  • Dove - Porumbel;
  • Mennen Speed Stick - Băţ de Viteză Bărbătesc;
  • Lady Speed Stick - Băţ de Viteză Femeiesc;
  • BOSS. Hugo Boss - Şef. Inteligentu' Şef; (să-mi trag pălmi, asta e pe sistem "Bercea Mondial")
  • Miss Sixty - Doamna Şaizeci;
  • Apple - Măr;
  • Windows - Ferestre;
  • Office - Birou;
  • Word - Cuvânt;
  • Firefox - Vulpea de Foc;
  • Hotmail - Poşta Fierbinte (Uuuuuu...aici salvez mesajele de la amante)
  • Twitter - Agitaţie;
  • Facebook - Cartea feţelor;
  • MySpace - SpaţiulMeu;
  • Camel - Cămilă;
  • Lucky Strike - Lovitura Norocoasă;
  • Blend A Med - Amestecă Un Medicament;
  • Aquafresh - ApăProaspătă;
  • Guess - Ghiceşte;
  • Citizen - Cetăţean;
  • Fossil - Fosilă; (asta e cu dedicaţie pentru bătrâni? Nemernicilor!)
  • Men's Health - Sănătatea Bărbaţilor;
  • Playboy - Joacă-teBăiete: (pentru bărbaţii care se simt copii)
  • Herbalife - ViaţăIerboasă; (...pentru cei care ţin post)
  • Mr. Muscle - Domnu' Muşchi; (Ştiţi reclama...Să-l dăm cuiva care nu are muşchi!)
  • Clear - Clar;
  • Old Spice - Mirodenie Veche;
  • Red Bull - Taurul Roşu;
  • Kentucky Fried Chicken (KFC) - Pui Prăjit de Kentucky (PPK)
  • Good Year - Anul cel Bun;
  • Goldstar - Steaua de Aur;
  • Cash & Carry - Plăteşte şi Cară;
În cazul numelor proprii, indiferent că sunt personaje de film sau persoane reale, situaţia ar fi şi mai amuzantă:


  • James Bond - Iacob Legătură, deşi "bond" se mai poate traduce şi ca "iobag". Ceea ce în contextul faimei de mare gagicar a omului, ar avea mai mult sens...
Îmi şi imaginez scena:
Domniţa semidezbrăcată, fremătând de dorinţi, se topeşte umedă în braţele masculului feroce. Geme plăpând, dă să-l sărute, îi rupe cămaşa de pe el şi cu respiraţia întretăiată, întreabă şoptit:
"- Cine eşti?"
Iar EL răspunde pe un ton grav: "- Iobag. Iacob Iobag."

No, cât de sexy e asta??

  • Nicholas Cage - Nicolae Cuşcă;
  • Michael Ironside - Mihai Laturădefier;
  • George Bush - George Tufiş;
  • Paul Newman - Paul Bărbat-nou;
  • Luke Skywalker - Luca Mergător-prin-cer;
  • Jack Sparrow - Ioan Vrabie;
  • Elijah Wood - Ilie Pădure;
  • Christopher Plummer - Cristofor Prunaru; sau dacă folosim traducerea din jargon, Cristofor Pedofilul;
  • Christian Slater - Cristian Tinichigiu';
  • Steve Jobs - Ştefan Slujbe; (reclamă pentru şomeri, clar!)
  • Madonna - Doamna mea;
  • 50 Cent - Cinzeci de cenţi;
  • Britney Spears - Englezoaica Suliţe;
  • Russel Crow - Roşcatu' Cioară;
  • Peter Sellers - Petru Vânzători;
  • Jeremy Irons - Ieremia Fiare;
  • Jon Snow - Ion Zăpadă;

Deci fără engleză, viaţa ar suna cam aşa:
"Nu te supăra, cum să-mi convertesc şi eu eseul din Cuvânt 2003 în Cuvânt 2007? Că am computerul vechi şi pe Ferestre xp 2000 nu-mi prea merge Birou 2007, dar la şcoală numai pe ăsta se lucrează."
Sau...
"Doamna, doamna, am o întrebare: ceasul Ghiceşte merge bine? Sau trebuie să ghicesc ora??"
Sau...
"Ştiţi cumva...dacă îmi iau Mirodenie Veche voi mirosi ca bunicul?"
Sau...
"Mi-am şters contul de pe Cartea Feţelor; mă enerva! Acum mă găsiţi pe Agitaţie!"
Sau...
"Ai auzit noul hit? Face ravagii pe la radio...nu mai ştiu cum îi zice, da-l cântă Doamna Mea cu Cinzeci de Cenţi"
Sau...
Mergi într-un centru comercial tip Plăteşte şi Cară, umpli coşul şi la casă faci inventarul: două flacoane de Cap şi Umeri, un Spală-te şi Du-te, un flacon de Domnu' Muşchi, periuţe de dinţi Amestecă un medicament, un pulover Trage şi Îndură, şi...a! Da-ţi-mi, vă rog, şi două pungi de mizilici, că diseară dă la televizor  "Iacob Iobag Dubluzero Şapte - Cade Cerul" şi vreau să mă simt ca în sala de cinema!