miercuri, 30 septembrie 2015

A fi sau a nu fi mafiot

Prima dată am luat contact cu mafioţii acum vreo lună şi oleacă, când, din plictiseală, m-am apucat să zapez aiurea pe facebook. O ştire, o atenţie, o măslină, ici niţel, colo un pic şi BUFFF!! Numa ce mă păleşte cogeamite scenetă amuzantă (cred), în care unu' îşi lua omor la greu - dar se ridică de jos de fiecare dată, zâmbind tâmp şi glăsuind satisfăcut: "Asta înseamnă să fii mafiot".
"Hmmm...ce idioţenie!" - îmi zic eu, vorbind singur în capul meu. Dar, de la o vreme am început să mă tem că-s dus cu satelitul şi nu pricep miezul de snoavă...că episodul cu pricina a prins la populaţie, ba s-a şi dezvoltat - descoperindu-se noi şi noi moduri de a epata, de a ieşi în faţă, de a fi şmeker, şukar, uns cu toate alifiile, şiret (nu de pantofi, trăi-ţi-ar!) şi cel puţin cu o secundă mai deştept decât restul bolânzilor care sunt cu o secundă mai încuiaţi.

...şi uite aşa s-a născut o nouă stea pe panoplia de expresii de duh ale neamului mioritic: ASTA ÎNSEAMNĂ SĂ FII MAFIOT - o cugetare adâncă, pe care mintea mea a asociat-o cu prostia în stare pură, împănată din loc în loc cu urme de şmecherie. C-apoi, vorba 'ceea: "Prostul până nu e şi fudul, nu e prost destul".


Ce a urmat, este logic: ţara s-a umplut de mafioţi. Care mai chel, care mai gras, care mai scund, care mai lat - geme plaiul de mafioţi! Practic, calci pe ei, în ei - că pe lângă ei nu mai ai cum! Aşa e de mare densitatea pe milimetru pătrat.
Cum vrei şi şi vrei, tre' să dai de unu'...la piaţă, în parc, la film, la colţ de stradă, la şcoală, la şaormerie, la tutungerie, la terasă, în mijloace de transport...haoleu...mai ales în mijloacele de transport în comun! Eram mai ieri, mă dădeam şi eu cu vagonetul prin oraş. Şi pe lângă un liceu, se urcă la bord puhoi de lume, printre care şi un grup de tineri rebeli - sau ceva..băieţi cu creastă şi pampers în pantaloni - c-apoi cum ceapa mă-sii să ai turul până la genunchi altfel? Fete cochete cu paiete şi freză d-aia de bichon cu tot părul în ochi...ce mai! O încântare pentru priviri! 
No, şi începe unu', râzând cu sughiţuri: "Frăţică, hai să vă zic ce a făcut un tovarăş de-al meu: a ieşit cu maşina lu' tacsu' prin centru şi a văzut un indicator de drum alunecos..deci s-a pus să facă drifturi, nebunu'! Păi ce, frate, nu respecta semnul? ASTA ÎNSEAMNĂ SĂ FII MAFIOT! Hahahahahaha hihihihihi!!!" 

Vai, ce-am mai râs! Ha Ha!
Şi totuşi...băi copii, luaţi un creion şi notaţi după dictare ce vă spune fratili vostru:
"Behold, my brothers! Paraaaaaaaammmmmm!!!!!!!!"



ABIA ASTA ÎNSEAMNĂ SĂ FII MAFIOT!!

vineri, 18 septembrie 2015

Despre oameni şi vise

Toată lumea a auzit zicala aceea cu turcul şi pistolul...aşa-i??
Heiii, AŞA-I??? Bă, tu de colo! Nu se aude în partea aia? Dă şi tu din cap, mişcă o mână, trage o idee, ceva, să vadă omu' că vorbeşte un prost cu tine şi tu recepţionezi! Nu te mai uita cu ochii aşa umezi la mine...că nu-s icoană să te las fără cuvinte şi nici tu nu eşti un butuc!

No, deci...reiau! "Cum e turcul, şi pistolul". Ştie toată lumea zicala aista...e ceva gen Bianca (lu' cine vrea ea): nu mai are nevoie de nici o prezentare! Perfect!
Dar ce-ar fi, dac-ar fi ca şi visele oamenilor să fie fix ca oamenii? Vă daţi seama cu ar dormi cetăţenii? Pfuaiii de mine...un deliciu! Pe cuvânt de nu aş da viaţa de zi, pe viaţa de noapte fără să am nici o străbatere de regret!! Ce papuci de agitaţie, aglomeraţie, malluri, gagici, trafic intens şi alte asemenea? Nu-i mai bine cu linişte...lună...stele...Chiar îmi zicea cineva la un moment dat: "Eu nu te înţeleg pe tine de ce îţi doreşti atâta linişte! Nu ai o veşnicie de linişte sfântă pe Lumea Ailaltă? Acu' agită-te, frate, nu mai sta ca bleanda la umbră! Tu şi balega...unde vă depuneţi, acolo rămâneţi!"
În fine...să revenim! Nu ar fi mişto? Să stai aşa la un balcon...linişte, lună, stele, susur de apă, cântec de greieri...şi din când în când, să mai pot intra noaptea prin camera cuiva şi să "văd" ce visează - interpretând inteligent poziţia corpului, respiraţia şi expresia feţei! Nu ar fi mişto? Fericire maximă!

Dar să revin la vise.
Cam câte tipuri de vise ar putea exista în asemenea condiţii?



Păi, la o privire mai atentă, cam astea ar fi principalele tipuri:

1. visul creţ -  pentru oameni mereu ocupaţi.
Exact ca în bancul acela cu badea Gheorghe care, având insomnii, i se recomandă să numere oi până adoarme...şi după o săptămână se întoarce la medic tot amărât şi tras la faţă, neras şi cu ochii bulbucaţi: "Domn' doctor, eu nu mai rezist! Nu pot dormi şi mă apuc să număr oi...până observ că-mi lipseşte una şi plec să o caut!"

2. visul pufos - pentru oamenii dragălaşi.
Este o feerie  inocentă, care musteşte de vioiciunea copilăriei; vis d-ăla super-cute, cu mâţoşenii, pufoşenii, ghimizdroci creţulii, prinţesici, miresici(.ro), fluturei, zulufei şi păsărici. Eu am zece degeţele, ce-am voie să fac cu ele? Să le bag în nas?? NUU!!!! Să le bag în cu...NUUUUU!! Să mângâi pisica? Daaaa....



3. visul molcom - pentru oameni liniştiţi.
Barca pe valuri pluteşte uşor şi-mi cântă-n ureche un cântec de dor. Ceva aşa. Sau...ca în bancul cu ciobanii flatulaţi:
Doi ciobani ardeleni moţăie în colibă. Unu din ei se întoarce încet pe o parte şi zice:
- Măi Vasile, măi, tu te-oi beşit măi!
Trece aşa vreo juma de oră, şi Vasile răspunde:
- Apăi, nu io, măi, câinele s-o beşit, mă...
Mai trece o oră, şi acu primul cioban iar zice:
- Apăi măi Vasile măi: câinele nu-i aicea!
Iar trece o oră. Si Vasile răspunde:
- Apăi, las' că vine el...

4. visul zbanghiu - pentru că prietenii ştiu de ce...
Adică, în principiu ei să mai ştie, că tu nu mai ştii. Nimic.Opreşte, Nae, vaporul...Pâr! Pâr! Opreşte, să mă scobor...



5. coşmarul - pentru...hai, ce s-o mai dăm atâta după vişin? Coşmarul este pentru omul curvă.
Dar nu coşmar d-ăla cu dihănii şi carcalaci care aşteaptă în întuneric ca să-ţi facă felul. Nu nu...ceva mult mai subtil. Un visuleţ drăguţel şi miaunel, care începe pufos...fulgi şi flori! Prăjituri, siropuri, bâzdâgănii bâz bâz, parfum de liliac, turtă dulce, frişcă...ce mai?! O casă...o vilă...palatul Versailles din turtă dulce şi glazură de ciocolată! Şi-apoi apare vrăjitoarea...HAARŞŞ!! Ţi-am luat capul şi-l prăjesc la foc mic! Muahahahahaha!!!
Şi-apoi din nou...floricele, drăguţele, palatul Versailles, vrăjitoarea...HARŞŞŞ!
Şi-apoi iar...şi iar...şi iar...
Adică, no! Coşmar adevărat. C-apoi eu nu zic cum zic alţii: "Nu blestem; dar să dea Dumnezeu şi Maica Precista praful şi pulberea să se aleagă... ". Nu, nu...stai aşa că nu-i aşa! Sunt cazuri în care moartea vine ca  o alinare. Doare niţel şi gata...Ce? Ori mori de zece ori? Nu.
Dar adevăratul coşmar, ăla care te sfâşie cu adevărat, este picătura chinezească. Pic...pic...pic...iar şi iar. Sisif. Prometeu pe stâncă. Aia e suferinţa supremă. Şi acela e coşmarul adevărat. Întotdeauna siropos, dar în cele din urmă o tortură. O durere profundă, care se repetă.
Exact ca omul....libidinos, dar găunos.

6. visul baban - pentru oamenii cu greutate.


 Vaaaaiiii...apropo de haine XXXXXXXXXXL!
Nu ştiu cum se face, dar lenjeria intimă a căpătat proporţii gigantisime în ultima vreme...şi nu înţeleg de ce! Băi, deci sunt şi oameni cu un metru în talie! Perfect! Nu contează greutatea, atâta timp cât te simţi bine în pielea ta.
Dar mă mai uit şi eu prin magazine. Aşa...zapez rafturile, din plictiseală. Dau de o pereche de chiloţi...no, oleacă mai mari decât palma mea. Mă uit  pe etichetă: XL! HAOLEU, frate! Dau peste alta, cam cât  latura mare a unei pagini A5 - în puii mei, nu ştiu alte modalităţi de descriere! Mă uit iar pe etichetă: XXL!
Băi, să-mi trag pălmi! Dar dacă ai chiloţii cât perna, ce Mama Ciorilor de mărime mai e aia? XXXXXXXXXXXXXXXXXXXL???
Şi cum o pronunţi? Parcă şi văd... "Aveţi chiloţi XXXXXXXXXXXXXXXXXXXL?"
Moment la care, vânzătoare ce face? Îţi numără X-urile? Şi-apoi dacă răspunde.."Avem doar chiloţi XXXXXXXXXXXXXXXXXXL" şi tu numeri greşit X-urile şi crezi că-i bine? Dai banii degeaba pe nişte chiloţi inadecvaţi? Păi dai. Pierzi bani? Păi da. Şi atunci??

7. visul călător - pentru cei care nu stau locului nici cât ai coace un ou.
..."Petrom, energie vie" - scrie pe ei. Sunt ca Duracell-ul, tot timpul pe drumuri! Chiar şi-n somn...când ba-s pe pernă, ba-ntr-o rână, ba răstigniţi prin tot patul, ba pe burtă, ba pe spate, ba de-a curmezişul patului! Pe sistem:



Poate vor mai fi şi altele, c-apoi oameni tot să fie, câtă frunză, câtă iarbă!
Voi ce tipuri de vise (oameni) mai cunoaşteţi?

Despre zâne (dar nu cele din poveşti)

Băi frate, nu ştiu cum se face, dar s-a umplut lumea de zâne! Unde te bagi, unde te întorci, tre' să apară câte una şi să emite vreo judecată de valoare, plină de ipocrizie şi nonsens!

Ştie careva despre ce vorbesc p-aicea? Hai că n-aveţi cum să le rataţi, că doar şi-n budă le găsiţi!! Zânele sunt acele creaturi abstracte care s-au procopsit cu un trup de carne dintr-o pură întâmplare. Tocmai de aceea, ele posedă o înălţime spirituală egalată doar de fiinţele angelice, o gingăşie perpetuă şi vizibil contrafăcută, gâlgâie de candoarea copilăriei  şi le chinuie inocenţa puiului de prepeliţă cu aripa frântă. Sunt veşnic tânguitoare, mereu profunde; întotdeauna cu gura plină de vorbe (de duh), zânele ne atrag atenţia asupra dimensiunii imateriale a vieţii. Preţuiesc esenţa, nu forma. Luptă pentru zvâcnirea sufletului şi dezavuează concretul palpabil. Visează, speră, se roagă în gura mare şi încearcă să schimbe lumea doar cu duhul blândeţii, printr-un discurs care se vrea ager şi plin de sevă, dar nu reuşeşte să fie decât un sirop ieftin de melasă expirată.
O zână este ca un maimuţel de pluş: rozaliu, încântător, jucăuş şi moale. Dar pe dinauntru, plin de vată.


Este un trend internaţional sau ceva...toţi trebuie să vorbim depre fluturi multicolori şi oameni cu aripi, neapărat frumoşi. Despre nimicnicii ridicate la rang de artă doar prin jovialitate, despre sensibilitate. Şi mai ales, din nou despre aripi. Zâna îşi întinde ciorapii pe sârmă şi aplaudă frenetic; poveşteşte tuturor isprava, în culori vii şi nuanţe mereu noi! Cum să nu te bucuri în faţa unei asemenea capodopere? Cum era una la un moment dat pe net (că doar unde altundeva să îţi mai verşi sacul de înţelepciune ancestrală) care ne informa că a visat fluturi. Ete na! Şi io am visat o balegă!! Te interesează? Exact! Nici pe mine!
Dar după toată această imagine divină, zâna devine profundă şi se întrebă, cu emoţie, de ce oamenii nu au aripi. Uite...d-aia! Că dacă aveai aripi nu mai aveai mâini să scrii şi ne văduveai de asemenea mărturisiri preţioase!
Sau, mă rog...de erai liliac, aveai şi gheare şi aripi. Deci, alege! Om cu mâini, fluture cu aripi sau liliac cu ambele? Împaci capra cu varza! Muahahahahaaaaa


Dar STAI! Asta nu e totul! Zâna va vorbi întotdeauna şi despre IUBIRE..va umbla cu ea în gură din sculare şi până-n culcare. Pentru că, nu-i aşa, ce am fi noi fără IUBIRE? Dust in the wind, să-mi moară calul! Sau...capra!
Fără EA nu suntem compleţi...iar alături de foamea după sentiment, foamea de iubire întregeşte profilul interior al zânei.
Adică da...e mişto cu telenovele, facebook, malluri şi chestii în vogă...dar dacă nu zicem ceva profund despre oamenii frumoşi, despre esenţa spiritului şi nu medităm pe tema iubirii, suntem seci. Goi şi plini de găuri, ca un fluier ciobănesc. Frunze veştede în vântul creaţiei, să-mi trag pălmi!
Deci, hai cu dragostea!

Ştiţi jocul acela de cuvinte cu "mă uit în prun, sunt prune, mă uit sub prun, nu sunt prune?" Cam aşa-i cu iubirea...mă uit în realitate, e penurie de dragoste! Stepa mongolă scrie pe noi...ici, colo, mai vezi câte un ciuline care se aprinde brusc, arde ce arde şi spuf! Gata iubirea! Păi de ce? Uite d-aia! Probleme, Gogule?

Ziceam că nu îmi place facebookul. Dar acum îmi place...intimitatea unui om este la un click distanţă. Dacă întreb vreo tânără pe stradă: "Fată dragă, ce culoare au chiloţii tăi?" risc să-mi iau două după cap şi mă mai trezesc şi cu vreo plângere de hărţuire. Dar dacă intru pe facebook...veselie, tăticule! Nu numai că aflu cu ce se îmbracă gagica, dar îmi spune singurică singurică unde se duce în fiecare moment al zilei, ce face, ce-şi cumpără, când, cu cine şi cum doarme, ce gândeşte...mai ales ce gândeşte! În viaţa de zi cu zi mai degrabă vezi extratereştri decât iubire d-aia ca la carte...dar pe facebook, e party! Cel mai mult şi cel mai mult îmi place când se distribuie linkul unui blog despre iubire...de vorbă cu tine, sau ceva. Ce-i acolo, nebunie! Poptămaş cu fustă şi pantofi cu toc! De cele mai multe ori râd să mă sparg...deşi, ce-i drept, mă mai şi enervez. Nu că aia de scrie scrie tâmpenii...e dreptul ei, până la urmă. Dar ele sunt crezute! Asta e cu adevărat dramatic. Stilul de abordare e de fetiţă de unsprezece ani aflată în zorii adolescenţei, care îşi descoperă cu uimire simţămintele iminii. Adică d-alea cu zumzăitul de iubire când apare sufletul pereche pe cal alb, cum e femeia infantilă doar când iubeşte cu adevărat, ce trebuie să cauți la un bărbat ca să se nască iubirea şi mai ales, cum să iubeşti. Chiar acum, de curând, preda o lecţie: să nu iubeşti pe cineva care a suferit din dragoste. Haoleu! Muicăăăă, ce-mi făcuşi? Da' de ce să nu mai iubeşti un om care a suferit? Are trânci pe el? Îl mâncă ciuma de subţiori?
Eeeeee...nuuu...dar cică  ăla în subconştient va căua să se răzbune pentru toate rahaturile înghiţite. În principiu se va supăra ca văcarul pe sat şi îl va arde. Faci parte din sat? Ghinion, mori nevinovat!

No, uite...şi aici nu sunt eu de acord!
Poate că, pe undeva, un om ce a suferit va avea o tendinţă de a da cu piatra..doar aşa, ca să fie sigur că nu şi-o mai ia pe după ceafă, din senin. Dar, în acelaşi timp, poate că acelaşi om care a suferit din dragoste să aibă o empatie mai dezvoltată şi să caute să evite provocarea situaţiilor care l-au făcut pe el să sufere. Deci, cum facem? De unde ştim ce are de gând să facă o asemenea persoană? Hai să fim idioţi, să ne gândim că paza bună trece primejdia rea şi când te frigi cu ciorbă, sufli și în iaurt, deci LA SPÂNZURĂTOARE CU ELE! Netrebnicilor care sunteţi prea proşti şi aţi suferit din dragoste! Marş la colţ, în genunchi pe coji de nucă!
No,  bun! Perfect! Atunci hai să-l văd p-ăla care nu și-a luat nici o smetie peste corazon! Există? Hai, cu curaj...numa' nu vă înghesuiţi aşa!

Acuma serios...să îţi arogi dreptul de a fi lumina răspânditoare de iubire şi să vii cu teorii d-astea e ca şi cum ai chema o prostituată să militeze pentru fecioria! 
Păi nu era iubirea cu iertare, vindecare, renaştere, alea-alea? Dacă scoţi astea din sistem, cu ce mai rămâi?  Ghid de poziţii şi discuţii pe forumuri? Rahat cu perle, în puii mei!

Iar în tot acest tablou, geme lumea de zâne! Un concept monstruos, o simplă imagine de budoar; o spoială hidoasă, o imagine contrafăcută menită să dea naştere unei false adoraţii. Un fel de selfie în baie, care deşi se vrea sexy, nu reuşeşte decât să stârnească un hohot de râs.
Şi cred că, în cele din urmă, râsul este cea mai bună atitudine...desigur, instinctul oricărui om normal este să se inflameze.  Deşi...
Cred că încep să pierd definiţia normalităţii - care se transformă din ce în ce mai des într-o simplă imagine.