luni, 23 aprilie 2018

Despre oameni şi cărţi

Am înţeles că azi este Ziua Cărţii. La mulţi ani, ce să zic? 
O cheamă şi Gheorghea pe cartea asta? În fine, nu importă...La dublu mulţi ani, că e şi Sf. Gheorghe!

Pentru a marca momentul, declar (pe proprie răspundere) că sunt fan cărţi şi îmi place "Game of Thrones" - serialul, nu cărţile...că astea-s prea mari, mă plictisesc. Şi oricum, nu le am; dar şi le-a luat un prieten. Sunt ediţia 2017 -  ultima apărută, ca să fie mişto. Ce-i drept, în bibliotecă arată cel puţin superb, exact cum îmi place şi mie: copertă la set, ca să se vadă că e o colecţie; mărime potrivită, grafică decentă, hârtie de calitate. Într-un cuvânt: îţi creşte inima numai când le vezi şi te păleşte din senin pofta de a le citi.
No bun, s-o apucat amicul acesta al meu de dânsele... că d-aia a dat o căruţă de bani pe ele. Şi nu prea e mulţumit; zice că-s traduse cu picioarele şi în bătaie de joc. Cel mai probabil, Google translate ar fi făcut o treabă muuuuuult mai bună şi dacă mai greşea vreun acord, măcar avea o scuză: e un program de computer, la ce să te aştepţi?

Mă rog...toate astea sunt prostioare pe care le discutam la un pahar de vorbă.
Oricum au trecut pe lângă mine ca acceleratul prin haltă - pentru că, momentan,  nu mă lovesc de ele şi nu mă deranjează. Totuşi, mi le-am amintit astăzi, când m-am uitat pe site-ul unei librării online, căutând noua ediţie a cărţilor "Harry Potter". Vreau să le fac cadou şi, ce-i drept, ediţia precedentă, scoasă de editura Egmont, mi s-a părut hidoasă! N-aş ţine aşa ceva în bibliotecă, nici plătit - şi nici nu pot oferi cuiva un cadou care nu îmi place nici măcar mie.
Da, da, ştiu..."Nu judeca o carte după copertă"! Perfect adevărat; doar că, latura mea perfecţionistă nu mă lasă să cumpăr cărţi urâte, care nu se potrivesc cu nimic şi dau bibliotecii o înfăţişare de bazar de second hand!

Totuşi, de când "Harry Potter" a fost cumpărat de editura Arthur, situaţia s-a mai îmbunătăţit. Un pic, nu mult...dar se punea, totuşi, ca pas înainte. Şi m-am hotărât să mă apuc de cumpărături...până am văzut asta:



Stai, stai...Prinţul Semi Cum? Hai, dă-o-n şoşoni de treabă! "Prinţul Semisânge"? Da' ce-i ăla, Biftec? E prinţul lichidelor, jumate sânge şi jumate ţuică? I s-a scurs sângele într-o ceaşcă şi e semi-îmbălsămat?
Serios acum...Traducătorul acela vorbeşte limba română cu accent de marţian? Nu ştie bine termenii corespondenţi şi trânteşte pleaşca-n cozonac, sperând să priceapă interlocutorul ce vrea să spună? Chiar nu-l zgârie şi pe el la creieri cum se aude când spui titlul cu voce tare? Să-mi trag pălmi, zici că rostogoleşti pe scări o căruţă cu ligheane de tablă, pe cuvânt de vă mint!

În ciuda carenţelor de ordin estetic şi a calităţii proaste de editare, cei de la Egmont măcar au adaptat frumos termenul orginal "half-blood prince" şi i-au zis "prinţul semi-pur". Nu sună puţin mai armonios decât "semi-sânge"? Că nu facem grătar cu sângerete!
...şi până la urmă, orice cuvânt spus/scris pe planetă, în orice limbă, trebuie tradus ŞI ADAPTAT - iar textul trebuie înţeles nu numai în formă, ci şi în spirit. Dar ce să ne mai împiedicăm de amănunte d-astea în ziua de azi? În secolul vitezei nu mai contează detaliile!
De aceea, abia aştept să apară "Wuthering Heights" tradus ca "Înălţimi vântoase", "Pride and Prejudice" românizat în "Mândrie şi prejudiciu", sau "Gone with the wind" reeditat ca "Dus cu vântul". Ce, nu e posibil aşa ceva? În ziua de azi mă aştept la orice!

Plus că suntem aşa de deştepţi, că ne concentrăm doar pe formă, nu şi pe substrat. Iar asta este o tendinţă generală în orice artă...d-aia şi filmele abundă de efecte speciale care-ţi zăpăcesc neuronii, deşi nu mai spun absolut nimic şi sunt din ce în ce mai proaste. D-aia ştim să utilizăm smartphone-ul din burta mamei şi ajungem să dăm admitere la doctorat, deşi nu mai ştim să citim ceasurile cu limbi , sau nu mai ştim ordinea operaţiilor la matematică şi isterizăm internetul, întrebând în stânga şi-n dreapta cât face 9 + 9 : 9 - 9. 
Şi, în cele din urmă, de aceea ne şi tâmpim pe zi ce trece. Importantă este doar forma, nu şi fondul.



Aşa am rămas pe gânduri săptămânile trecute, când am aflat că în urma unor studii, s-a constatat că 1 român din 5 nu a citit nici măcar o carte în viaţa lui. Mi-e milă de săracul om, habar nu are ce pierde!
Apoi m-am îngrozit de-a dreptul, când cineva de la o asociaţie care se ocupa cu lectura spunea că misiunea lor de ONG este ca după numeroase campanii, să citească fiecare român minim câte 4 cărţi pe lună. "Domnu', domnu'...nu vă supăraţi...pe Pământ câte trebuie să citim? Că nu toţi avem posibilitate să mergem pe Lună..."
Şi de ce să ne rezumăm la minim 4 cărţi la 30 de zile? Eu aş fi zis "minim 4 cărţi pe zi": una înainte de micul dejun, una la prânz, una la siestă şi una înaintea gustării dintre mese. Iar dacă vrem să fim mai hoţi ca Moş Gerilă, seara zic să citim câte o bibliotecă întreagă, ca să fim siguri că ne deşteptăm conform normelor europene în vigoare!

Până la urmă, ce e fixaţia asta cu cifrele şi numerele? De unde ideea că dacă citeşti stive de cărţi pe oră...adică, pardon! LECTUREZI, că aşa se zice în mediile pretenţioase - eşti inteligent? Şi mai ales, de ce se pune accentul pe cantitate şi nu pe calitate? Dacă citeşti una şi bună, sughiţi? Te păleşte strechea şi dai în alte alea?
Dacă citeşti o carte pe trimestru şi te împlineşte, îţi pică tavanul în cap, sau cum? De ce trebuie să citeşti la normă? A, da...pari intelectual şi sună bengos când o spui: "Eu, ieri, am citit 4 cărţi şi am început-o şi pe a cincea"! "Vai, gurule mic ce eşti tu... Să-i dea, mămica, zăhărel? Sau vrei şi un imn de laudă"? 
No bun...eu nu mă pontez când citesc şi prefer să fiu etichetat cum i-o veni oricui la gură, decât să mă simt idiot. Citesc ce îmi place, cât şi când îmi place (cel mai des, pliantele de la supermarketuri - muahahahaha!!!!), nu ca să dau bine la public şi să fiu aplaudat! Chiar dacă asta ar înseamna şi o carte pe an! Prostule de prost ce sunt!
Ce să mai zic? Îmi pare rău despre mine, că-s băiat bun, pe alocuri.

Mda...Trist.
Dar aşa ajungem masă de manevră, membri ai gloatei şi analfabeţi funcţionali: ne concentrăm pe cifre şi nu mai suntem în stare să interpretăm informaţiile pe care le absorbim. În cele din urmă, litera ucide şi duhul face viu. Dacă este. Dacă nu, e ca-n comerţ: "Reclama e sufletul comerţului şi comerţul, sufletu' "!

Da bine...hai că sunt prea prăpăstios! Cărţile ne face nişte străluminaţi, genii şi aproape luceferi nemuritori! Lumini Călăuzitoare, menite să iasă din turmă şi să lucească pe bolta cerului de deosebiţi ce suntem... Iar toată lumea vrea să fie atât de diferită şi de specială, că acum şi dacă ai vrea cu tot dinadinsul să mai fii la fel cu cineva, nu mai ai cu cine să te asemeni!
Iar fără lucruri comune, nu mai există nimic durabil între oameni! Nici familie, nici prietenie, nici comunitate.
Totul este o formă atrăgătoare la suprafaţă, dar falsă în profunzime. Ca mărul cu viermi, măseaua cariată la interior şi sânii umflaţi de silicon. 

Şi totuşi, încă e bine.
Prin urmare, propun să ne bucurăm şi-un cântec vesel să cântăm:



(Antract - Cârciumăreasa)

marți, 17 aprilie 2018

Sunt plecat în oraş!

La zodia mea scrie că-s cel mai aventurier, vulcanic şi nestatornic om din câţi s-au inventat pe planetă. Ceea ce niciodată nu m-am considerat aşa...sunt fix pe dos, Gică Contra al zodiacului.
Deşi, e posibil ca astrologii să aibă dreptate, iar eu să posed toate trăsăturile menţionate mai sus - chiar dacă, pe silenţios, la un nivel mai intim. Adică na! Am terminat "Skyrim" de 2 ori până acum..am făcut toate misiunile posibile...m-am bătut cu dragoni, elfi, monştri, vrăjitori, asasini; mi-am cumpărat 5 case, mi-am construit încă vreo 3, cu tot cu dependinţe şi animale de toate felurile şi culorile împrejurul lor. (Da, ştiu...sunt Năstase 6 case + Ionannis vile de vis când îmi număr locuinţele! Dacă mă încordez niţel, le predau şi cursuri de autodezvoltare...atât de şmecher sunt!)
În plus, m-am căsătorit (de vreo două ori, cu o femeie şi-un bărbat, ca să testez biodiversitatea faunei), am înfiat copii, am ajuns şef de trib peste toate ghildele...ca să nu mai zic că mi-am tocmit până şi un mariachi, să-mi cânte  melodii mişto când sosesc acasă.
No, dacă nici asta nu este definiţia aventurii, care mai este, oare?

Şi în spiritul acestor explozii de îndrăzneală, mă taie pe mine capul, într-o zi, să fac o vizită la oraş.
Maşină nu am...adică nu. Am. Vreo 7, cred...bolizi ultimul răcnet. Ahhhhhrrrrrrrr!!!!
...atât că-s stivuite printr-un garaj din "Need For Speed" şi nu am acces la ele tot timpul. Aşa că, dacă vreau să mă duc pe undeva, folosesc Mergedes-ul din dotare: 2 picioare putere şi o câtime de voinţă. SAU, mă dau cu transportul în comun. Nu am tot timpul programul la mine, dar nu-i problemă...graţie avansului tehnologic, fiecare staţie este dotată cu afişaj electronic al orarului de circulaţie:


Problema e că orăşenii cu ştaif au limba lor proprie de comunicare. E un amalgam de cuneiformă, hangul, katakana, hindu, ebraică şi nişte influenţe aurebesh din universul Star Wars. Oricum, prea complicat prentru capul meu. Oi fi eu fruntaş la satul meu dintre lunci, dar la oraş e clar...mi-s ultimul codaş! Altă lume, alte caractere...ce mai la deal, la vale? Sunt total analfabet! Culpa mea -  "vina mea", în latină. Unii inculţi zic "mea culpa","mea vina"; dar, desigur că este eronat... Adică tu zici "meu calu' ", sau vorbeşti normal, ca omu':"calu' meu". Păi ce-i asta? Nu mă mai prostiţi în faţă, că am trecut şi eu printr-o şcoală şi nu vă merge cu mine! Chiar dacă nu ştiu cune-hangu-kata-hindu-ebra-besh-ul vostru! :p

No, deci am rezolvat-o cu autobuzele. Nu-i nimic, pornesc aventura cunoaşterii per pedes, că nu-s născut în caleaşcă!
Zis şi făcut...Şi cum mă plimbam eu fain frumos prin urbe, cu pletele-n vânt şi ochii ca girofarul după gagici, ajung la o piaţă şi TRINC!! Mă trăzneşte o idee demnă de geniul ce mă aflu: când voi fi mare, vreau să mă fac vânzător de şocuri!
Serios, mă, nu râdeţi...deja se practică meseria asta! Am văzut-o cu ochii mei, la o tarabă:


Dar pentru că bişniţarul 'cela nu a vrut să mă ia ucenic (ca nu cumva să-i fur brăţara de aur a meseriei), am alt plan: cumpăr un şoc, îl studiez cu atenţie - ca să pot face diagrama SWOT de puncte tari şi puncte slabe şi-apoi pam-pararaaaaaammmmm!!! Cine e agent de vânzări de succes? Euuuuu!
Problema e că şocul ăsta e 50 de lei. Scump dom'le, scump....şi nenegociabil.

La o săptămână revin p-acolo şi primesc prima veste bună a zilei: "Şoc Şoc - 20 de lei" - din nou, nenegociabil.



Dar e bine şi aşa, nu-i bai! În ritmul ăsta, peste câteva câteva săptămâni poate găsesc "Şoc Şoc Şoc" cu 5 lei, să-mi permit şi eu un calup...c-apoi iar am scăpat calu-n porumb şi mi-am făcut de cap la păcănele, de-am ajuns aproape de 0 cu banii; dacă scutur bine de buzunare, cred că mai am numai vreo 7 lei.

Aşa că, deocamdată, sunt pe sistem "lungeşte-mi, Doamne, zilele, pân' s-or coace căpşunile"! Şi ca să nu rămân cu speranţa-n plop, din când în când mai bat magazinele, poate găsesc un Şoc din ăla la ofertă. Nu am găsit...ghinion. În schimb, am dat de-o intrare second hand.


Ca să vezi ce-au mai inventat ăştia! Ştiam numai de intrări first hand...dar, mă rog...merge şi una la second! Adică e gata purtată de altcineva? E făcută de chinezi, pe vapor? Folosită de bogătani prin Germania şi adusă la noi, pentru amărâţi?
Până la urmă, nu are importanţă; oricum îmi trebuie şi o intrare, că aia de la casa mea s-o cam tocit şi se vede naşpa. Şi pentru că o intrare nouă e clar că nu-mi permit...uite cum face Dumnezeu cuib la barza chioară! În ciuda tututor şanselor, găsii fix ce căutam! 

Bucuros nevoie mare şi entuziasmat de atâtea gânduri de mărire, mă duc să halesc ceva la un local, că e bine şi cu filosofia, dar pe stomacul gol...toate ideile bune dau rateuri! Şi la un restaurant am găsit un meniu fix pe gustul meu!




Şi zic:
"Mda. Vreau un cocoşel la ceaun, o pizza cu carciofi - că nu ştiu ce-s ăştia şi vreau să-i încerc, iar ca desert...un piept de puicuţă. Dar să fie tânără, vă rog.  Mulţumesc frumos!"

...că na, nu puteam mulţumi urât domniţei ospătăriţe-chelneriţe; mi-era milă de gingăşenia ei.

Bon apetit şi la mulţi ani ziua de azi!
Revin după o scurtă siestă (publicitară)...



(Lindsey Stirling & Peter Hollens - Skyrim theme)

luni, 16 aprilie 2018

Truc pentru fericirea altuia

Hristos a înviat!

Înţeleg că astăzi este Ziua internaţională a purtării pijamalelor la locul de muncă.
Minunat, nici că se putea mai bine! Era şi timpul să-mi văd şefu-n pijamale, să-i mai scadă din galoane...c-apoi ce autoritate să mai aibă în pijamale cu pokemoni? Las' că-l ştiu eu, e fan înrăit Pikachu! Asta aşa...ca nu fiu măgar şi să spun că Pikachu-ul meu e mai mare ca Pikachu-ul lui! Muahahahahahaha!!



(Pikachu pokemon song)

Vorba poeziei cu acelaşi nume: "Fiind băiet, mulţi pokemoni prindeam şi mă culcam ades' lângă smartfon"! Deci nu ştiu cum să spun, sunt sensei +  guru în domeniu... Aştept osanale şi statuia de aur la intrarea în firmă! Autografele, masa şi dansul, după orele 18.00, la încheierea programului de lucru. Ok?

Dar serios, chiar îmi place ziua aceasta...e pe sistemul manualelor alternative: "Să le facem copiilor manuale cu multe, multe poze  şi colorăciuni, ca să se bucure când le văd şi să înveţe jucându-se; sau să se joace învăţând...whatevă!"! No...aşa şi cu adulţii..."Hai să avem angajaţi mai veseli şi să-i îmbrăcăm la lucru exact cum dorm acasă, ca să se simtă mai băgaţi în seamă"! Doar se ştie că al nostru creier funcţionează pe bază de stimuli şi poate fi păcălit...adică ne luăm pijamalele pe noi, el crede că ne culcăm, adică se relaxează şi spuf! Ne-nmuiem ca îngheţata la soare! Na, zi tu, dacă nici asta nu mai e distracţie, ce mai poate fi? Ha Ha Ha ! Vai ce bine şi frumos e!
"Să vină suzetele - grişuleţul e pe foc! Mai aşteptăm puţintel, da? Să pupe si-i-o-ul pe ei de puiuţi mici şi drăguţi! Mâine vă pârlesc eu, n-aveţi grijă...Muahahahaha!!! Da' acum e cu gugiu gugiu!"

Sincer, eu cred că tre' să fii oleacă bătut în cap, ca să te bucuri cu frenezie la asemenea prostii...da'asta e! Dacă te pui contra vântului, te uzi! Deci, să fie banane-n pijamale!!! 



Întrebare: dacă eu dorm ca Adam fără frunză, gol puşcă, nud pistol, cu burta la aer şi fericirea-n vânt, pot veni aşa la lucru? Frate, nu am purtat pijamale de când mama m-a făcut...de ce aş începe acum, la vârsta senectuţii?
Şi-apoi am altă întrebare: Pe când Ziua Internaţională a purtării smokingului în pat? Că dacă avem pijamale (mă rog) la lucru, de ce nu am avea şi costum în pat? De când am început să discriminăm? Trăim în mileniul al treilea, Doamne feri...gândirile astea închistate în credinţele tradiţionale sunt de mult apuse!

Deci, s-a stabilit:
Propun Ziua Internaţională a purtării costumului în pat! Şi, eventual, Ziua culcatului cu nevasta/iubita/gagica/femeia altuia...pentru diversificare. :)
Păi dacă şefii chiar vor să lucreze la fericirea angajaţilor, zic s-o facă cum trebuie şi no, pe mine asta mă face fericit!

Închin un pahar în cinstea sărbătorii de azi!
...pahar cu şampanie pentru copii, desigur... ca să ne păstrăm în contextul piesei de teatru actuale!



(Mă Cheamă Gummy Bear HD)

sâmbătă, 7 aprilie 2018

Mici nedumeriri pentru o minte odihnită

...pentru că îmi doresc să înţeleg limba română, pentru că ador romgleza and I feel like uou! (încondeiat, că-i de sezon) când o vorbesc.
Şi pentru că, dincolo de toate, încă mai caut o fărâmă de logică în viaţa noastră de zi cu zi.



Fără alte introduceri, să-i dăm drumul!

1. Ca să fii actor, urmezi actoria; dar ca să fii actriţă ce urmezi? Actriţăria?
2. Tennisman-ul (tenismen-ul, românizat) este un bărbat care joacă tenis (din eng. "man" = "bărbat"). Conform acestei logici, corespondentul feminin ar fi "tenniswoman", adică "femeie care joacă tenis". Până aici, toate bune şi frumoase...numai că la noi s-a inventat termenul "tenismenă"...adică o femeie (bărbată?) care joacă tenis? Să înţeleg că tenisul este pe sistem "Fii bărbată, Zoe"? Caragiale = 1; Limba română = 0. URA!
3. Ce înseamnă să fii trist pe tine şi nu pe altcineva? Recent am auzit o personalitate a ţării, declarând la o emisiune de succes: "Nu sunt tristă pe cutăreasca, sunt tristă pe mine". Şi mi-a stat mintea-n loc: "Ce zici, ce-ai făcut pe tine?"
4. Se dă această reclamă la pastă de dinţi:



(Reclamă Lacalut White & Repair)

"Colegii mei au sesizat. Dentistul meu m-a complimentat. Până şi soţul meu a observat...că dintii mei sunt neschimbaţi, dar mai albi."

Întrebarea de 100 de puncte: Dantura nu se schimbă schimbându-se, sau se schimbă neschimbându-se?
Cum sunt dinţii neschimbaţi, dar mai albi? Albirea nu se pune ca o schimbare?
Pentru că dacă dentiţia e neschimbată, de ce aş mai folosi acea pastă de dinţi, din moment ce e fix la fel şi cu ea şi fără ea? Iar dacă, totuşi, dinţii suferă schimbări, cum rămân neschimbaţi?

5. Acum ceva timp, studiile sociologice au arătat ceea ce bărbaţii ştiau de mult: agăţi domniţe mult mai uşor dacă eşti la volanul unei maşini scumpe. Varianta scurtă, să nu o mai dăm după vişin: cu cât ai mai mulţi bani, cu atât eşti mai dorit. Simplu.
Ceea ce mă nedumireşte pe mine este altceva: regula este valabilă doar pentru maşini, sau pentru orice ar putea semnaliza bunăstarea financiară? Dacă nu am o pasiune pentru bolizi, însă îmi iau bicicletă de 10 000 de euro, cuceresc mai uşor? Se vede că-s plin de bani...nu-mi iau biclă la mâna a treia, de 50 de lei - ca săracii...îmi permit d-aia foarte scumpă,  de bogat. Sau, îmi iau mănuşi de 1000 de euro, de la D&G, nu d-alea de 5 lei, însăilate de sclavi, pe vapor. Sau dacă-mi cumpăr chiloţi de la Calvin Klein, cea mai de lux marcă de pe planetă... se pune? Bine, în cazul acesta ar trebui să merg fără pantaloni pe stradă, ca să se vadă de la o poştă ce port... ori să scot, cumva, eticheta pe afară - ca să-mi beculească bogăţia din pantaloni.
No, mă sufocă gagicile în toate cazurile astea, sau au fetiş numai cu maşini? Că până la urmă, averea e fix aceeaşi...diferă doar modul în care a fost cheltuită.

6. Ce este un "beu"? Ştie cineva, că eu nu am auzit de aşa ceva...deşi, adevărul e că nici nu sunt la curent cu gadgeturile astea noi.
Ce-i drept, până mai ieri nu mă interesa subiectul, da' mi-a zis un amic, după o ploaie torenţială: "Frate, hai să ne facem selfie la curcubeu, s-avem şi noi poze romantice pentru profilul de facebook"! Şi mi-a făcut creierul pană: "Cur cu ce? Ce-i ăla "beu", că nu am aşa ceva! Da' mă bag la selfie şi-l probez pe-al tău...poate mi se potriveşte şi dau moarte-n bibilici! Mai ştii de unde sare iepurele"?
După faza asta mi-am luat o palmă peste ceafă şi am rămas cu ochii-n soare. Şi bătut, şi fără selfie.
Povestea vieţii mele.

Partea bună e că încă sunt alive and kicking, iar din când, mai rămân şi ca ou'!
În principiu nu mă mai uimeşte nimic...dar uite că viaţa este plină de surprize. De la guma "Turbo", desigur.

Să fie veselie!!!
Alo...Alo? Bă Veselie, unde eşti? Aaaaa....ai rămas blocat în trafic? Las' că nu plec nicăieri, aici mă găseşti. Da un bip când ajungi, că am câine rău şi nu intri în curte decât dacă vrei să rămâi fără bricinari pe tine!

No, deci...dragilor, până ajunge veselia, să aveţi un Paşte liniştit alături de cei pe care îi preţuiţi, cu toate cele cuvenite pe mese (că doar nu cumpărăm cu zgârcenie, să încapă pe o singură masă) şi cu mult "fie ca..."!



(Sam Smith - Writing's On The Wall)