miercuri, 30 ianuarie 2013

Agonie si(-un) extaz

La sugestia şi insistenţele celui mai prieten cinefil, am decis să mă uit şi eu la faimosul "Marţi, după Crăciun" al regizorului Radu Muntean. Auzisem că filmul a fost nominalizat pe la Cannes, dar nu dau doi bani pe părerile criticilor. Dacă mie îmi place ceva, atunci e foarte bun indiferent ce ce-ar zice tot Universul; dacă mă lasă rece, la fel...per ansamblu, nu am încredere decât în propriile criterii de apreciere.

Aşa că nu am cedat nici când am auzit că e mare şmenozeală pe capul lui, plus că o arată pe una în toată splendoarea ei de Evă tatuată pe noadă - conform ultimelor tendinţe ale modei.  
"Frate, deci dacă nu ai văzut Marţi după Crăciun, ai trăit degeaba! La o cuantificare mai grosieră a vieţii, poţi spune chiar că acesta se va împărţi în două: înainte şi după Marţi...; te va ului, te va schimba complet, îţi va modifica structura ADN-ului şi-ţi va deschide o nouă dimensiune a cunoaşterii!"
Şi-atunci s-a-nvârtoşat curiozitatea-n mine şi mi-am zis: DA, DA!! Vreau să mi se schimbe fibra gânditoare! Vreau să fiu reconstruit din temelii! E film românesc şi sunt 90% şanse să-mi pierd vremea de-am pixulea, dar vreau să fiu optimist şi să trăiesc cele 10 procente cu toată fiinţa mea! Vreau să fiu acea persoană nouă, acel spirit inovator în comuniune cu fluxul de pace şi iubire ce coboară de la Mama Planetă şi Tatăl Univers! Vreau!"
Aşa că m-am uitat. Concluzii (cu liniuţe, că nu am timp să-mi mai pierd vemea cu tâmpenii):
-  ca orice producţie mioritică, începe brusc şi se termină fără noimă. Povestea este simplă, cât să o priceapă şi ultimul retard al planetei: un basoran de vârstă mijşocie îţi găseşte o c...femeie mai tânără decât el şi şi-o trage cu veselie, îi spune neveste-sii şi hotărăsc să divorţeze. Mai sunt vreo două scene cu ei la masă şi copila la dentist, plus amanta cum se-mbracă după duş şi gata: c'est fini la comedie! Să-mi bat calul, e ca şi cum aş face un film despre unu' care bea dimineaţa ceai, la prânz mănâncă ciorbă şi seara, spaghete cu brânză. Mai introduc o scenă cu el şi bunăciunea de nevastă-sa la duş - să extaziez privitorul ahtiat de ţâţe şi capodopodera-i gata. :)
- scenele sunt filmate fără legătură între ele; acţiunea nu curge fluent ca un râu la vale, ci mereu opintit, ca o maşină cu frâna de mână trasă. 
- dialogurile sunt puerile şi necredibile; în afară de asta, sonorizarea este atât de proastă încât la unele secvenţe, dacă nu aveam şi subtitrare în engleză, nu pricepeam o iotă din ce mormăiau ăia :))
- deşfăşurarea acţiunii este extrem de plicticoasă, ceea ce mi-a creat o atitudine de completă detaşare şi silă. După vreo oră de rezistat cu stoicism în faţa monitorului, pereţii din jurul meu se scorojeau singuri de la atâta plictiseală.
- avem femei frumoase, iar gagica principală apare goală în primele 3 minute. Dacă nu eram un sadic înnăscut şi posedam o secundă în plus de inteligenţă, treceam peste semi-promisiunea făcută şi mă opream atunci. Deşi poate unora nu le pare, chiar am lucruri mai importante de făcut cu viaţa mea şi o oră contează enorm. 
Time is money, vorba broadărului american :D

Deţin însă destulă putere de concentrare pentru a-mi reface nervii capului pe seama ultimei cărţi citite...mă rog, al ultimului spectacol artistic vizionat, care într-adevăr mi-a atins fibra sensibilă a pipotei: Campionatul European de Patinaj Artistic, Zagreb 2013. 

Prin urmare, până luna viitoare când va începe Campionatul Celor Patru Continente la patinaj, vă invit să vă delectaţi alături de mine cu câteva evoluţii pe gheaţă care au făcut istorie la europenele de la Zagreb. :)













marți, 29 ianuarie 2013

Sunt cetăţeam european şi am drepturi!!

24 ianuarie. Ziua Unirii. Aia mică, ce-i drept, dar nu mai contează...Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română. Hai c-am dat mână cu mână, cei cu inima română...ca orice altă pornire, instictul patriot se învârtoşează doar sub influenţa unor factori externi bine determinaţi. E cu rost de bairam stradal, pac! şi dragostea de ţară în erecţie...a trecut, momentul, s-a pleoştit şi sentimentul.
Fain, norocul meu că nu-s pasionat de tâmpenii. Şi chiar de-aş fi încercat, tot nu  puteam să intr-un rândul lumi: mi-am rătăcit drapelul şi nu am avut ce-mi atârna la poartă; dar mi-am vopsit maşina din Underground în culorile tricolorului.  Dacă mă screm niţel când îmi pun mâna la piept şi aud imnul naţional, cred că-mi dă şi-o lacrimă...nu bocesc chiar ca proasta-n târg



 dar totuşi! Se pune că-s mândru de Românica?
(Bă, tu de colo! Nu te mai râdea, că io-s mort de serios...ce, nu am de ce?)

Merg şi eu, ca tot omul, să-mi cumpăr de încălţat. Dau o cârcă de bani să-mi iau papuci faini - că de! Vrei calitate, plăteşti - şi merg fericit acasă. Doar că la o lună şi 5 zile, se dezlipesc! Deci îi iau la traistă şi fuga cu ei să-i dau plocon la magazinu-mpărătesc, cum am văzut că se face. (Chiar când îmi probam condurii, numa' ce vine o doamnă cu o falcă-n cer şi alta-n pământ; o ia de aripă pe copilă-sa, o urcă pe tejghea şi începe să urle ca din gură de şarpe că i-a  luat odraslei minunăţie de opinci şi intră apa-n dânsele  clipoc-clipoc, tot într-o veselie! Şi NU E POSIBIL AŞA CEVA! BANII NU CRESC ÎN COPAC ŞI NICI NU ÎI ADUNI DE PE JOS. EU (adică ea) MUNCESC O LUNĂ CA SĂ VI-I DAU VOUĂ ÎN CÂTEVA MINUTE! Vânzătoarea, săraca, ce să mai zică? Se lipise de perete mai ceva ca un tapet, cu palmele la ochi, să nu se trezească cu vreun deget în retină - aşa de furtunos gesticula doamna. No, şi după vreo 10 minute de circotecă, se ajunge la un numitor comun: fără alte cheltuieli, firma va suporta reparaţia pocinogului)

Iată că istoria se repetă; doar că eu, băiat finuţ - cum sunt în majoritatea timpului - mă gândesc că n-are rost să zbier ca un descreierat la o biată fată angajată pe o flegmă de salar să trăiască şi ea de pe azi - pe mâine. Păi nu? Ce vină are ea că-i firma de căcat? Dacă lucra la farmacie, vindea prezervative şi nu era responsabilitatea ei că ăla s-o rupt în misiune. Vânzătorul doar intermediază relaţia dintre cerere şi ofertă, nu face regulile jocului, la naiba! Corect, sau nu?
Prin urmare, la ce să stric ziua omului?  Îi explic cu frumosul, că doar nu suntem animale!

Zis şi făcut...ghinionul meu că aia reacţiona doar la urlete. Veneai la ea cu tancul şi o ameninţai de la strămoşi şi pâna la a treia generaţie viitoare, era mieluşel; o considerai om, te scuipa în ochi. Mişto...
Degeaba am încercat să-i explic că în primul rând, e o prostie să-mi pui garanţie pe încălţaminte o lună de zile - 15 zile, chiar, dacă e să mă gândesc că după fiecare purtare, trebuie lăsată măcar o zi la uscat şi aerisit,  că la preţurile lor ar trebui să şi ofere în pisicii calului ceva - doar nu-s de unică folosinţă! Degeaba i-am povestit de vrăjeala cu calitate europeană, produsele din piele naturală care garantează respectul????  faţă de clienţi şi alte măgării d-astea propagandistice...nu, şi nu! Garanţia e de 30 de zile, au trecut 35, du-te-n pisicii mă-tii!
FĂĂĂĂ!!! Lovite-ar bleanda, primeşte-mi căcatul ăla de cerere şi vedem noi ce mai fac după aceea! Ce pana mea eşti aşa redusă?? Care parte din ce ţi-am povestit nu o pricepi, că-ţi fac schiţă ca la retardaţi!! Cumpăr de la voi, trec5 zile după garanţie şi se alege praful! Dă în mă-ta din coate, agită-te niţel ca să pari interesată, nu mă lua pe mine cu greţuri de gravidă însărcinată!Că dacă-i de-aşa, mă frec în ea de treabă şi mă încalţ de la Dragonu' Roşu! Dau 2 lei şi ştiu că mâine caut coşul de gunoi, baremi nu mai stau stresat. Nu mai vin la dracu-n praznic să caut Marelbo-ul mă-sii, cumpăr de pe uliţa mea şi-mi primesc marfa-n livrare specială, peste gard!!
Şi-abia după ce m-am enervat, m-a trăznit ideea: frate, dar sunt cetăţean european şi am drepturi!! :))



Dacă o luam aşa pe tută, precis se uda toată şi o adunam de pe podea cu mopul! Tiiii!!!! De ce nu m-oi fi gândit mai devreme? C-apoi dacă ştii cuvintele magice, lumea e a ta! Până şi Ali-Baba s-a-mbogăţit pe-o fază din asta!

Nu-i nimic, data viitoare. Până atunci, noroc că s-a iscat iar niscavai campionat de patinaj - febleţea mea. Şi a oricărui om de pe planetă, mă gândesc - că doar ce să nu-ţi placă? Artă, tăticule, cu o mână de zbrehuzi care fugăresc o bilă pe-un câmp, timp de 90 de minute! Nu, nu, nu...patinajul artistic e ca un cântec de leagăn, îmblânzeşte şi fiarele pădurilor! Nu le ai cu arta, nu-i nimic! Tot la patinaj ajungi: Homo manelis primitivus, Neanderthalian dacă eşti şi tot beculeşti ca girofarul când vezi gagicile alea semidezbrăcate cum se desfac pe gheaţă în toate poziţiile, de mă mir că nu se topeşte patinoarul sub ele de năduşeală!



No, deci Zagreb 2013, la orice oră din zi şi din noapte! Supapa mea de refulare, oaza mea în deşertul mioritic.
Deşertul mioritic. Nu ştiu cum puii mei s-o făcut de-a nins într-o seară, fix când era finala perechilor - adică ce om întreg la cap se gândeşte că ninge în...ianuarie?? - şi s-o bulit toată transmisia. Doamne milueşte, loc liniştit, loc cu verdeaţă, aliluia, mortua est! - aşa era tv-ul meu. Dar nu-i nimic, suntem în secolul 21, s-o inventat netul! Ei, aş, ţi-ai găsit! S-o fi inventat, el săracul, dar România e olecuţă mai veche...prin urmare, să meargă - pace!
Băga-mi-aş toate picioarele în ţara asta de mizerie! Băi, Ev Mediu timpuriu dacă era şi nu paralizam de la niţel vânt şi 3 fulgi de nea...net nu, cablu nu, da ce dracu' doamne iartă-mă ce modernism e ăsta? Nu mai poate omu' să vadă şi el ceva, că ninge afară, 'n-gura calului de treabă! De mă năşteam în Botswana, ziceam "Mda, sunt la băştinaşi, ioc binefacerile progresului! Omor mistreţu' cu arcul, îi halesc momiţele să-i iau virilitatea şi stau departe de aparatul de fotografiat, că-mi fură sufletul! La ce să mă aştept? Că doar nu-mi trage mie nimeni cablu în junglă!"
Doar că aici, cel puţin teoretic, nu pre e junglă! Deci? De ce dacă trage cineva un vânt mai serios pică netul şi antena prinde doar purici? Smart Tv, LED, plasmă cu diagonală de 80  cm...ce să fac cu ele? Nici de suport pentru milieul cu peşte nu-s bune, că-s cât stinghia! Le ţin ca la muzeu, nu atingeţi exponatele? Păi tot sunt la reduceri bugetare...nu-i mai simplu să-mi scot la imprimantă nişte wallpapere în mărime naturală? 

De ce să nu fiu mândru de ţara mea? Sunt cetăţean european şi am drepturi!! :))))

P.S.: În continuare cred că vânzătorul nu e vinovat de politica firmei. Dar urăsc retarzii şi limitaţii, care din lipsă de viziune ţin la muchia cărţii ca la Dumnezeu, că ei nu-s în stare să-şi mişte neuronul! Asta e ca atunci când stau ca prostu' la ditamai codălăul să-mi scot cazierul şi când mai erau 2 persoane la rând cu tot cu mine, dobitocul de poliţai se uită la ceas: "Da, s-a făcut 3, s-a încheiat programul, restul mâine la aceeaşi oră!" 
Da mai du-te-n mă-ta, că nu mai e poporul chinez la rând! Şi mâine să-mi pierd juma' de zi pentru un rahat pe care mi-l pot scoate singur la imprimantă? Măcar din respect cetăţenesc, puteai să mai iei 2 hârtii, că nu făceai hernie de disc! Ceasul meu e 3 fără 5 minute, na!  Ce te faci? Pleci în timpul programului??

Am zis şi tot zic mereu în ultima vreme: să-mi trag pălmi de nu mă fac dictator! Îmi cumpăr fain frumos insuliţa mea în mijlocul oceanului şi-mi fac ţara mea, televiziunea mea, poliţia mea, primăria mea, strada mea, palatul meu, spitalul meu...tot al meu! Şi mi se-mbrăhăne de toţi!
Şi-apoi, cum te-am prins că aspiri să devii idiot, cum te-am ars! Eşti excomunicat pe viaţă!

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Cotidian pe-un picior de plai

Pe cuvânt de cercetaş, ador ţara asta! 
O urăsc din ficaţi! Câteodată mă şi întreb: "Mamă, de ce nu m-aţi otrăvit de mic?". Acum am crescut, na! Şi m-aş face Bin Laden fără să clipesc numai de dragul de a o vedea arzînd în focurile Iadului. Adică:
"Tiiita mare, ce-i asta?"
" România!" 
"Ce-i asta?"
" România!"
 "Ce-i asta??"
"Bă, dar tu chiar îţi baţi joc de mine? Tu nu înţelegi că-i România? Doar ţi-am spus de 1000 de ori că-i România!"
"Aaaaaaaaaaaa...nu-i nimic! Punem frumuşel bombiţa uriaşă, BUUUMMM!!!! Poc! Poc! - şi gata România!  Or să iasă nişte artificii mai ceva ca de revelion! Steluţe în culori mii şi mii, zurgălăi şi paiete cu sclipici! Deja mă-nmoi de plăcere!" Let the bodies hit the floooooooooooooooorrrrrrrrr!!!!!

Drowing Pool - Let the Bodies Hit the Floor
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Angry Birds scrie pe mine!



A, stai să ne-nţelegem! Cu natura n-am nimic, e chiar frumoasă. Sânii lu' Avram, Grădina Maicii Domnului - nu s-a clasificat încă. Dar natura e chiar mişto! Cică-s zone pe Transfăgărăşan care-ţi taie răsuflarea - păcat că nu ţi-o taie de tot! Pe-aici nu se trece! - aşa ar fi trebuit să fie!
Dar iată că s-a trecut şi plaga umană s-a răspândit....cu formare de Stat. Vaaiiiii...deci p-ăsta l-aş strânge de gât! Vorba vorbii: Ce-ţi dă Statul? Statul în fund îţi dă hemoroizi. Statul în picioare îţi dă vergeturi.
No, frate, guriţa mare, că-ţi dau şi eu muultă, muuuuuultă bucurie! Şi-apoi nici nu tre să te ştergi, trag la ţintă mai ceva ca Lonely Strangerul din filmele cu Clint Eastwood!
Chiar mă gândeam într-o zi: Cum ar fi să renunţ eu la cetăţenie? Numa' aşa, de şmecher! Habar n-am ce vreau să fiu în schimb, dar nu român. Merge dacă nu aparţin nimănui? Vreau să fiu dincolo de frontiere, domeniul tuturor. Ca apele internaţionale, să-mi bag! 

Şi totuşi, cum spunea odată un înţelept - Lao Tzu, dar (s-ar putea să) nu-l ştiţi voi,  că nu-i chiar de prin părţile locului: În mijlocul acţiunii, filmul este o tragedie. Dacă te dai un pas mai în spate, mai spre trinune-aşe, totul se transformă într-o comedie...
Concluzie: secretul fericirii este neimplicarea. Detaşarea. Neimplicarea. Ape internaţionale, ce ziceam? :))
Deci nu ştiu cum să spun, dar vreau să zic că filmele cu Stan şi Bran sunt cele mai tari comedii, cum se împiedicau săracii de toate alea şi-şi cărau palme!  Dar din poziţia lor...săracii de ei...uaiiiiii...cum să mă-nvineţesc singur ca să asude de râs nişte puhavi tolăniţi pe-o canapea? Naşpa, să-mi bat calul! Dar mişto, din poziţia râncedului cu bale la gură.

No, d-ăla sunt şi eu! Îmi tremură molecula-n mine de ură, dar ca spectator...Titan Ice - Altă viaţă!!!
Mă distrez mai ceva ca Distracţia!! Râd până mi se blochează căile aeriene, îmi fac traheotomie şi o iau de la capăt!
Păi uite, de exemplu şpârla cu Nicolaescu: tragic, am pierdut o valoare, o stea s-a dus pritre stele. Aproape că m-a şi străbătut o undă de emoţie când auzeam continuu "Un fleac, m-au ciuruit!". Ce să-i faci...până la urmă, toţi murim. Dincolo de stele, suntem tot oameni.
Dar cred că din greşeală, sau ceva, am prins şi "înmormântarea". Curat mioritic! Fibră naţională surprinsă în toată plinătatea zvâcnirii ei de mahala! M-am crăcănat de râs, ce mai la deal - la vale?? 
"Dom'le, dar de ce au acoperit sicriul? Ce, avea, avea ciumă bubonică bubonică şi se lua la populaţie?Era persoană publică, trebuia să-l vadă lumea!" Ei, lasă, lumea l-a văzut 82 de ani! Te oftici că nu te-ai mai tras cu catafalcu-n poză? Ia să vedem cum crăpi din cauza asta!
Băi şi plângeau mămăile de le săreau cămeşile de pe dânsele! - noroc că era ditai gerul şi nu le săreau de tot, că ieşea ditai şoul erotic la vârsta a treia - plus că degerau.  "Da' cum e posibil o aşa lumină să fie arsă? Unde-i mai pun eu flori? Focurile Gheenei îl mănâncă! Nu mai are trup care să-nvieze la a Doua Venire! Nu se mai mântuieşte, Doamne, apără şi păzeşte!!" Ete-te, ţăs Călina. Nu mai îngroapă mortul ci-l ţine în vitrină pe milieu; iar Domnul, în prea-bunătatea Lui legendară, nu-l mai bagă-n Rai! Ce puii calului are sula cu prefectura? Una e lumea spirituală şi alta e materia! Nu zice la carte "Ashes to ashes, dust to dust?". Omul a vrut prima variantă. Aşa, şi? Vrei să-i aprinzi o lumânare?? Ohoho...sunt biserici gârlă! Nu te teme,  te vede Dumnezeu, că e pretutindenea!
Sau cu gagică-sa, cum s-a îmbrăcat ea în alb şi nu-şi arată suferinţa după datina străbună - unde iar n-am înţeles ce are paltonul cu plânsul materiei. Adică tre să suferi să te vadă gloata, sau cum?? S-a dat vreo lege de n-ai voie să plângi în alb şi eu nu am aflat?? 
Băi! Atenţie la mine, că m-am enervat! De n-oi lăsa cu limbă de moarte ca la îngropăciunea mea să veniţi în roşu - nuanţa Viper RT10 Coupe! Mă incineraţi ca pe shintoişti şi m-aruncaţi în ocean! Vreau să-mi petrec eternitatea cu balenele! Nu mă mai mântuiesc? Un loc în minus la Eden, ce mare brânză?? 

Sau aseară...cum stam eu cu minţile împrăştiate aiurea - ca de obicei - numa' ce primesc sms fain: "Petrică, dă pă Gsp!". Adică nu, sta că asta a fost alaltăieri! - v-am zis că eram cu minţile-n colţuri??
Ieri...ieri...Aaaaa! gata! Am primit sms: "Dă pe Oreste să vezi ceva!". Şi-apoi să vezi munci herculiene: am antenă Digi, nu prind Trustul Intact. Nu-i nimic, nişte proşti au inventat internetul...doar că şi tv online-ul era pe revizie tehnică! Shit, că-l pierd pe Oreste! Tulai, muică!!  Şi după vreo 10 minute de zbucium, hai că reuşesc cu transmisiunea live. Ieeeeeee!!!!!!!!
Acolo, ce să vezi? Oreste - logic - formea cu ceva...o încercare de formă umană, sau ceva. Un ochelărică subnutrit şi cu părul permanent, care explica el ce fraţi suntem noi pământenii şi cum tre să dansăm Hora Unirii pe Caleea Lactee, ca să ne aliniem cu valul de iubire universala ce va să vie. Şi-apoi încă ceva...dar nu mai ştiu ce, că eu eram fascinat e personaj. Ce, ce? Zicea că-i încarnare de extraterete? O fi, nu zic nu...posibil şi vreun bărbat bine pe planeta lui...poate şi la noi, dacă avea casă şi maşină - am înţeles că astea-s coordonatele unui mascul feroce, matur şi plin de succesuri: casa şi maşina. Uffff...Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul!
Oricum, ideea e că nici nu-l ascultam. Eram fascinat de personaju-n sine şi mi-l imaginam tot cu bigudiuri în pleată....ştiu, ştiu...na! na! Băiat rău ce sunt!

  


Prin urmare: cum să nu fiu vesel în aşa bâlci? 
Iar acesta-i abia începutul...

miercuri, 9 ianuarie 2013

Running the fucking show

Bună ziulica, dragă cititorule! Fiind prima dată pe acest an când scriu, presupun că ar trebui să îţi urez şi "La mulţi ani" şi clai de dorinţi împlinite la pocnit de degete, cum e datina străbună şi obiceiul bunelor maniere. 
Ei, ghici ce? Nu-s foarte conformist din fire şi nici nu am de gând să încep acum; prin urmare, nu o voi face. Plus că poate tu nu vrei ani mulţi - decât mulţi şi proşti, mai bine puţin şi bun :D
Iar viaţa e un căcat împuţit unde nimic bun nu se întâmplă doar pentru că aşa trebuie. Vrei ceva? Munceşti până-ţi dă sângele pe nas sau furi de la alţii care au. Astea-s variantele. Speratul e pentru proşti, melancolia pt idioţi, regretele pentru fraieri.  Am fost un prost de pus în ramă, idiot de zile mari şi esenţîă de fraier. Am sperat, am crezut, am lăsat de la mine. Am iubit...uneori prea mult, alteori prea puţin. Şi cu ce m-am ales? La final s-a ales praful; din vina mea sau a lor, sau pur şi simplu pt că aşa a vrut Soarta...un cuvânt imbecil menit să acopere curvenia umană. Nu soarta ne face viaţa, ci noi...la fel cum nu soarta este de vină că-l faci franjuri pe unu' când trece strada, ci el că nu se asigură, sau tu, că te uiţi după curve şi nu beleşti ochii la şosea. 
Aşa că nu mai doresc nimic la nimeni. Este ceea ce este şi ceea ce construiţi.
Gata, se pune că am depăşit momentul?

În altă ordine de idei, fiind început de an presupun că trebuia să încep cu un bilanţ a ceea ce a fost şi o înşiruire de speranţe în legătură cu ce va fi. Ei, uite alceva tare: bilanţuri nu fac, iar speranţe nu am. După ani de experimentat şi încercat, am ajuns la concluzia că singura modalitate prin care te poţi feri de dezamăgiri este să nu speri, să nu ai aşteptări de la nimeni şi nimic, din lumea asta sau altele, încă nedescoperite.  Niciodată, orice s-ar întâmpla. 
Lucrurile se întâmplă doar ca urmare a unor decizii, acţiuni, sau o împletire a acestor coordonate. 

În ultima vreme m-am preocupat cu studiul Apocalipsei, dar văzută ca un sfârşit al prezentului şi un început al viitorului. O prosteală filosofică numai bună pentru diversificarea fondului de cunoştinţe generale. 
Conform Tăbliţelor Sumeriene descoperite lângă Bagdad prin 1850 şi unui sistem de credinţe cu fundamente în Biserica Scientologică, strămoşii oamenilor sunt anunnakki, nişte extratereştri care se hrănesc cu emoţii şi au venit pe Terra în zorii istoriei pentru zăcămintele de aur. 



Nu erau nebuni să dea la sapă ca robii, mai ales când planeta era plină de maimuţe semi-inteligente. Prin urmare, în acest scop au creat hibrizi din ADNul lor şi al nostru, cercetările ştiinţifice arătînd că în urmă cu aproximativ 300.000 de ani, printr-un strămoş comun, Homo erectus a devenit Homo sapiens. Au apărut desenele în peşteri şi venerarea zeilor creatori. 
Splendid...ne-am născut, urmează botezul. 
...sau distrugerea. Noii Oameni erau inteligenţi şi trăiau mult prin urmare, în timp, au devenit o ameninţare şi au fost distruşi. Rasa a fost refăcută cu ADN de la inuaki - alţi eliăni cotropiţi de maşterii anunnakki dar o secundă mai avansaţi ca noi şi hai cu viaţa pe planetă - reloaded :)) 
Biblia ortodoxă consemnează lungimea extraordinară a vieţii primlor oameni, de ordinul miei de ani, succesul şi decăderea lor - potopul - şi naşterea unei noi umanităţi din Noe şi familia sa. 



Acum 35.000 de ani, Homo sapiens a primit un nou impuls şi a devenit Homo sapiens sapiens cel actual. Tot atunci, Dumnezeu a dat şi dezlegare la carne iar durata de viaţă a omului s-a redus dramatic. 
Uluitor. Ce învăţăm de aici? SimpluŞ e pe sistem "ţara te vrea tuns, roachere!!!"
Falsul Dumnezeu, un etraterestru cu solzi şi sânge suficient de rece pt a-şi băga picioarele în rasa umană  ne vrea proşti. Suntem nişte sclavi ţinuţi permanent sub control şi opriţi de a intra în contact cu Matricea Universului prin consumul de iod. Însă planeta evoluează spre a cincea dimensiune şi în jurul lui 2012 se va petrece o răsturnare de valori şi saltul către o lume a păcii şi a iubirii.Vom comunica telepatic şi vom dansa Hora Unirii cât îi ziulica de lungă, lucrurile întâmplîndu-se doar ca urmare a dorinţei proprii şi a bionenergiei eliberate de propria minte. 

Aceasta este pe scurt, noua poveste a Apocalipsei. Cine îi va supravieţui? Cei care au fost suficienţi de deştepţi să gândească poziţiv şi să trimită energie îmbibată de iubire către tot ce îl înconjoară.  Doar se ştie ce am învăţat la grădiniţă: copacii este şi ei oameni cu suflet, doar că-s deghizaţi în copaci :) Nu rupe această carte, că te bate Dumnezeu; dă-i la pagina 37 şi-ai să vezi numele meu. 
Semeni vânt, culegi furtună; faci bine, primeşti bine..legea compensaţiei universale. 

Mda..şi curând nu poţi să te mai caci de atâta gândire pozitivă!
Nu există nici o compensaţie! Cunosc oameni minunaţi care se luptă cu tot feluri de jeguri cotidiene, la fel cum ştiu şi lepre cu o viaţă de puf. Unde e compensaţia aici? 
Şi uite aşa, revin la început: destin ioc, sens din părţi, emotivitate extirpată, gândire blocată. 
"Faci sau nu", la atât se rezumă totul. Fără inhibiţii, speranţe sau rugăciuni. Fără lamentări. 

Viaţa este ca femeia: cu timiditate şi nesiguranţă, o iei în mână! 
"Băi, rezolvi situaţia, sau ce papucii zmeului căutăm aici? Păi ce-i aia...dezbracă-te să te mut. îmbracă-te, că nu te mai mut?!"


Prin urmare, let's run the fucking show!