miercuri, 29 iunie 2011

Conglomerat de răbdări prăjite

Intru şi un val de ameţeală crudă mi se prăvăleşte în moalele capului.
În minte îmi vin imaginile cu japonezii care stăteau la coadă să ia apă...un rând liniştit, ordonat parcă cu o riglă, demn, solemn. Nimeni nu vorbeşte mai mult decât este necesar, numeni nu urlă, nimeni nu se înghionteşte, nimeni nu înjură...şi credeţi-mă, au şi ei un repertoriu de obscenităţi, de-ţi lasă gura apă! Dar nu, frate! Într-o situaţie de viaţă şi de moarte, te scalzi în calm. Te ungi cu el pe organism ca şi cu o loţiune de firmă, pe sistem Liiceanu. Îl laşi să te pătrundă (pe calm adică, nu pe Liiceanu...câh, câh, câh) prin porii pielii, să-ţi anestezieze creierii.
Îi priveşti pe ei, sau o piatră cum creşte...nici o diferenţă.

Un vuiet ascuţit îmi sparge creierul, îmi străpunge fără milă himenul neuronului. Sânge, dovada supremă - băi, să-mi bag, nu ştiam că-s aşa neîntinat. Da gata...acu' sunt mai spart ca o sticlă dată de pereţi. M-am rezolvat, am scăpat şi de grija asta.
Nebunie turbată, disperare dementă. Vrei să schiţezi definiţia balamucului în metastază? Vino aici, frate, că te saturi! Unu' cere, altu vrea, ăla din spate te trage de mânecă, hărmălaie, muzică, ţipete, îmbrânceli. Miros stătut de sudoare, căldură năucitoare, feţe roşii cu ochi rătăciţi, drogaţi, turbaţi, hămesiţi...fum, miros de ars, iar înghionteli, alte ţipete, vene pulsînde....AAAAAAAAA!!!! Bear Grylls mănâncă căcat de urs...da, băi, da' e în sălbăticie! SINGUR!!! Se aşează p vine, îl admiră, îşi adună curajul; mai priveşte o dată, înghite în sec şi gustă. Hai, aci să te văd! Pac-pac-buf, ia de înghite, nemestecat şi cald, încă. Păi cum, nu îl laşi puţin la maturat, să se frăgezească? Nuuuu...ia de bagă, băăăăăăă, că nu stă nimeni după tine!! Hai, mişcă hoitu', că-s şi alţii la rând!!
Aici te baţi pentru o îmbucătură ca la campionat de MMA, trebuie să fii în stare să plachezi adversarii, să le scoţi dinţii, să-i calci în picioare, să-i incapacitezi. Dar nu crapă nimeni, băga-mi-aş!! Nu pricep care e faza...stau la colţ cu ficaţii praştie; îmi vine să vomit şi capul îmi pulsează dureros.

Nu, nu există aşa ceva! Unde dracu am nimerit?? Unde e uşa?? Încăperea mi se clatină pe retină (cred că s-a-mbătat, nenorocita), tremur şi nu mă pot aduna. Picioarele mi s-au ofilit ca nişte gladiole în arşiţa soarelui. Le iau în mâini, le mut, le forţez să se mişte, mă rog de ele...nici o şansă. Rigor mortis. Sunt atât de înlemnit, că restul cuierelor mă bat pe umăr, nedumerite: Psssst!! Frate, cum reuşeşti? Eu mă mai mişc, că îmi amorţesc ciolanele de la atâta stat...tu eşti stană de vreo oră. Ai făcut vreun curs de specializare, ceva? Dai meditaţii, că eu mă-nscriu! N-am mălai, da' ne-nţelegem noi la preţ..te duc să te lubrifieze nişte bunoace, de-ţi merg fulgii!!


Nu ştiu cât am stat la colţul meu, singurul loc de pe planetă unde mă simţeam în siguranţă. Stânga - perete, dreapta - perete. Boooooooooonnnn. Să le luam pe rând: când eram mic, am citit într-o revistă de experţi că dacă vrei să reuşeşti ceva, mai întâi trebuie să vizualizezi succesul cu ochii minţii. Zis şi făcut: Mă ridic de pe jos, îmi iau alura de div şi purced spre tejghea, în mers legănat şi cântece angelice: AAAAA-leluia-aleluia-aleluia-aleluia- alleeeeeeluiaaaaaaaaaaaaa. O lumină nefirească îmi luminează (păi ce altceva) calea, cohortele de fomangii se dau în lături, uluiţi. Sunt un guru printre scaieţi. Mâini flămânde se întind spre mine, dar le resping distrat. Comand cu glas molcom, sunt servit instantaneu, plutesc spre măscioara mea retrasă, mă aşez, şi...un ghiorăit profund şi înfundat mă scoală la realitate. NUUUUU!!!! Sunt lungit pe ungherul meu, în el, peste el şi nici măcar nu am orgasm; sunt deshidratat, lehămisit, vlăguit (am şi terminat? ciudat...nu mă simt), cu ochii bulbucaţi şi limba atârnîndu-mi flască, pe un umăr. BĂĂĂĂĂ!!! MĂ DESTRAM DE FOAME, LA DRACU'!! CE PAPUCI FACEŢI P-ACI?? CALL 911, CALL 911!!

Izbăvire...
Cineva îmi aude urletul interior şi se îndreaptă către mine. Un înger, un fulger, un superstar (vorba cântecului), pe cuvânt de cercetaş! Deci UAAAAAAAAAAA..privesc fascinat, cu gura căscată şi scuipat în bărbie. Era ceva de mare fel, ce mai! Zvârlugă mlădioasă cu mers unduitor, drăguţică foc, cu părul în vânt şi ochi strălucitori...fix ca un anime de pe cartoon network. Cred că dacă mă mai chioram niţel îi vedeam şi aureola...A! Era aparatul de marcat (în puii mei, nu ştiu cum îi zice pe numele lui de obiect fizic). No, şi mă-ntreabă fata ceva, bălmăjesc altceva, plătesc şi pleacă. Mă uit sfârşit la bon, o pată de hârtie neclară şi mototolită, într-un univers multicolor, haotic. Băi...sper să aibă gust bun. Celuloza nu prea e digerabilă, da' acu' cred că reinventez chimia şi tot o răzbesc eu, cumva. Când mă pregătesc de treabă, aud un urlet în lateral, ca un bucium la stână: ĂĂĂĂ!!! ĂĂĂĂĂĂĂ!!! Copilu', ai uitat unde ai comandat??!!
Primesc tava, apoi încep să înfulec din mers.

Am fost la McDonald's, cel mai fast-food civilizator de pe planetă.
Prima dată neasistat, după...ăăă...vreo 15 ani, cred.

duminică, 26 iunie 2011

10 lucruri de învăţat de la japonezi

...Acesta a fost titlul unui e-mail primit recent de la nişte prieteni care sunt în legături foarte strânse cu Ţara Soarelui-Răsare.
Părerea mea?
Admirabil. Frumos, în teorie. Dar total greşit; inaplicabil pentru manelărimea autohtonă. Românul nu va învăţa niciodată nimic, pentru că nu poţi învăţa un vierme cum să fie leu.
Observi, aprobi din cap, identifici obiectivele pe care ar trebui să le atingi, dar atât. Eşecul, mlaştina morală este înscrisă în mentalitatea de grup.
Şi totuşi, ce am avea de învăţat? Enorm de mult, tone de civilizaţie. În urma unei priviri de ansamblu, grosiere, top ten-ul ar sta cam în felul următor:

1. Calmul
Cu 3 luni şi ceva în urmă, poporul nipon a fost lovit o catastrofa inimaginabilă pentru mioritici. Fotografiile surprinse la locul dezastrului încă mă înfioară..însă în tot acest timp, nu am văzut nici o imagine cu oameni care-şi băteau piepturile cuprinşi de sălbăticia disperării. Durerea în sine a fost elevată, profundă prin liniştea ei.
2. Demnitatea
În timp ce la noi gloata se omora pentru o pungă cu 2 peşti stricaţi, niponii formau cozi disciplinate la apa şi alimente, chiar şi în cazul unei situaţii limită. Nu există gesturi dure, pentru că toţi se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi tine. Hmm...ciudat! Nu o dau în bărci cu valoarile creştine, preamărirea aproapelui şi credincioşia fără seamăn în Divinitate. Ce proşti! Păgâni!! Păi la noi, frate, e treaba aia cea mai adevărată pentru care să merită să-ţi rupi capul!
3. Seriozitatea
În timpul cutremurului, "zgârie norii" s-au legănat, dar nu au cedat. O şosea distrusă de extorsiunea degajamentului a fost reconstrită complet, în numai 3 zile. Plajele devastate de tsunami au fost refăcute. În numai 3 luni, urmele dezastrului au şterse aproape complet.





4. Cumpătarea
Într-o lipsă acută a orice, oamenii au cumpărat doar cât au avut nevoie. În faţa pericolului toţi suntem egali în drepturi, cu toţii avem aceleaşi nevoi.
5. Ordinea
Pe tot timpul situaţiei de criză, autorităţile nu au înregistrat nici măcar un singur jaf.
6. Sacrificiul
400 de muncitori au rămas să pompeze apă de mare în reactoarele nucleare. Obligaţi sau nu, ei au acceptat să primească o moarte lentă şi chinuitoare pentru a-şi proteja semenii.
7. Înţelegerea
Aeroporturile au personal specializat care se ocupă cu căutarea pasagerilor care nu s-au îmbarcat în avionul pentru care şi-au luat bilet.
Datorită crizei prin care trece întreaga ţară şi din solidaritate pentru conaţionali, patronii restaurantelor au redus preţurile.
Yamaguchi-gumi, Sumiyoshi-kai şi Inagawa-ka, ramuri ale Yakuza, au organizat centre de primire pentru sinistraţi şi au strâns zeci de tone de ajutoare, în lumea întreagă. "În vremuri de criză, nu sunt Yakuza, civili sau străini. Sunt doar fiinţe umane şi trebuie să ne ajutăm unii pe alţii", a declarat unul dintre liderii clanului Sumiyoshi-kai.
8. Instruire
Bătrânii şi copiii, toată lumea ştie exact ce să facă în caz de urgenţă. Şi au facut doar ce a trebuit. Nimic mai mult, nimic mai puţin.
9. Conştiinţa
Şe ştie că pentru a economisi energie, administraţia a decis oprirea curentului electric pentru un anumit timp. Dacă oamenii erau surprinşi în magazine de o pană de curent, ei puneau marfa în rafturi şi aşteptau în linişterepornirea caselor de marcat.
Obiectele pierdute şi apoi găsite de altcineva sunt inapoiate proprietarului, Nu există ideologia "ce-am găsit, al meu să fie", pentru că acest lucru echivalează cu furtul..iar cine fură e un om slab, incapabil să-şi procure ceea ce are nevoie.
Japonezul nu se înjoseşte să facă asta. Nu este inferior nimănui, nu dă dovadă de slăbiciune.
10. Reţinere
Niciodată media nu a transmis informaţii senzaţionale, alarmiste, panicante. Frica întunecă judecata, îndeamnă la acţiuni pripite, impulsive.

joi, 23 iunie 2011

Reconstituire dubitativa

Stau tuflit pe canapea şi consum media de zor, cu gândurile rătăcindu-mi prin boscheţii planetei. Aceleaşi ştiri...mi-e scârbă. Vasul Ales al Poporului băseşte în mănuşă şi reorganizează ţara în funcţie de cum i se împrăştie emanaţia, norodul e ameninţat cu deposedarea averilor corupte, ungurii cer autonomie - să-mi bag păru-n bigudiuri, ăştia au un fetiş! Ce-or face cu slobozenia, dacă o au? O ţin sub cheie, în cămară? Dorm cu ea sub pernă, în lipsa tabloului cu Udrea? Pe cuvânt, nu înţeleg ce vor...Limbă oficială? Guvernare proprie? Educaţie în limba maternă?? Păi să ducă dracu' în Panonia mă-sii, că acolo o au deja aşa ceva! Ce, îi ţin cu forţa?? Sau nu, iar sunt rău. Nu vor asta. Dar atunci...ce? Autonomie. Şi ce înseamnă asta, pă real? HEI!! Se poate să articulaţi o propoziţie cu subiect şi predicat??
Anyway
Plictiseală crâncenă. Apoi, am început să râd isteric...DECI CE-A ZIS AIA????

"Rectorul Institutului Romano-Catolic din Alba Iulia a fost lovit cu o bâtă în cap, de 3 indivizi. [...] Ministerul de Externe ungar a reacţionat imediat; diplomaţii noştri au reuşit, însă, să-i convingă că a fost doar un conflict izolat, fără conotaţii etnice."
http://observator.a1.ro/observator23/Observator-23_39294.html

Adică, mai mulţi neni cu o bâtă l-au smardoit pe un nefericit. Şi cum au înfăptuit asta, mai exact?? Grup, grup...da'toţi odată, sau pe rând?

L-au ţintuit pe om cu privirea de zid şi apoi?? Au ţinut de par cum ţin îndrăgostiţii cuţitul când taie tortul de nuntă, ori s-au aşezat la coadă, ca la casa de bilete?
"Un-doi-trei...ŞI!!", sau "JAAAP!! Na, mânca-ţi-aş ficaţii...BĂ!! Gălăgia!! Linişte acolo-n spate, ce dracu'!! Vă vine rândul şi vouă, aveţi răbdare!! Ce vă grăbiţi aşa, ca fata mare la călărit trotuarele?!!
Ordine şi disciplină, frăţicule...io o dată, tu o dată, ălalalt o dată...împărţim în mod egal loviturile, că n-avem decât o sculă! Dar staţi liniştiti, că e destul pentru toată lumea."

ACEASTA-I ÎNTREBAREA.

Apoi vine diplomăciosu român să calmeze spiritele: Hahahahaha! Liniştiţi-vă, A FOST O GLUMĂ! Smile, u're on Candid Camera. Nu a fost nimic grav, nu, nu, nu...

luni, 20 iunie 2011

Ciocu' mic, publicitate - part II


Noul Mennen Speed Stick Waterproof: protecţie eficientă chiar şi după contactul (ooooo) cu apa!! (ăăăăăăăăăă)

Întrebare de 1000 de puncte:
După ce te termini de ieşit din piscină, cum faci diferenţa între udeala de la apă şi transpiraţia de la organism? O miroşi? O guşti?? Ce e incolor, inodor şi insipid e apă, ce e incolor, sărat şi duhneşte ca un hoit e sudoare??

Şi oricum...După ce ai aburit toantele cu cascatoriile tale scufundace, nu e mai eficient să-ţi faci dracu' un duş, decât să te spoieşti la axilă cu parfum?? Să-mi trag pălmi, asta e la fel ca la inventarea pampers-ului: în loc să schimbi, în pana mea, un scutec răhăţit şi puturos, specialiştii caută de zor materiale care să absoarbă putoarea. WTF?????
Observ din ce în ce mai des că omenirea are tendinţa de a gela căcatul şi ai face moţ, când mai igienic este să îl elimini prin spălare. Mă crucesc, dar nu pricep, neam! (cred că am procesorul virusat, clar)

Stai, să o iau de la cap, că poate sar amănuntul cel mai esenţial; las şi treaba cu piscina, că nu toţi au bani de aia. Deci:
Umblu pe stradă, parfumat, cu freza-n vânt şi mers în reluare - ufffff-uffff-ufffff. În jur răspândesc miros de levănţică, păsăricile se opresc să îmi soarbă aroma. Nu transpir. De nicăieri, cineva îmi toarnă în cap o găleată cu apă - Care-ţi gâţii mă-tii...nu, nu cu d-astea, că-s bine-crescut...uuuuuusssssssaaaaaaaaa...coafura rezistă!
Băga-mi-aş, am încurcat reclama!!!Rev-rev-rev.
Merg pe stradă...ufffff-uffff-ufffff...găleata cu apă în cap...fără obscenităţi...M-am udat fleaşcă; dar în continuare nu transpir, PENTRU CĂ AM DEODORANT JMECHER, BĂĂĂĂĂĂ!!!!
Aşa?? Sau cum, că nu-mi ies scenariile!!!

De ce mi-ar trebui antiperspirant subacvatic, în condiţiile în care s-au inventat metode de contracepţie :D mult mai simple?
Ştie cineva?? Anyone??? (Echo...echo...echo...)

Perseverenţă cu tâlc

Mi-am cam luat muştruluială pentru postarea trecută...am dovedit că am scris din inima fundului, fără pic de compasiune pentru săracele exemplare feminine care ar avea nevoie să-şi ascundă cele câteva??? kg în plus, dobândite din cauze extrem de respectabile (defecte metabolice, naşteri, nunţi, botezuri, cumetrii şi alte bairamuri). Faza cea mai tare e că mie mi se rupea dacă vreo pitzi se simte sexy coz there is a good pussy under her belly, sau nu. Eu doar eram cu întrebarea de final...ce să-i faci? Unde dai şi unde crapă!

Oricum, am dovedit (din nou) că sunt un ingrat sentimental, un grosolan (uuuuuuuuuuu), un insensibil de cea mai înaltă speţă (dacă ziceam "cea mai joasă speţă" mă apropiam de limita emotivităţii, ceea ce la mine nu era cazul; deci da, tind şi eu spre nivelurile superioare măcar într-un domeniu). Sunt un om rău, nemilos, cu un suflet frigid, incapabil de orice simţire. Am o anatomie singulară, contrar oricărei norme sociale (cum îmi spunea o prietenă). Nu mă dau în vânt (aici nu bat nici un apropo la vreo emanaţie prezidenţială) după fineţuri şi găloşenii (dacă nu există cuvântul, tocmai l-am inventat), pentru că mi se par libidinoase, în majoritatea cazurilor.

Iar acum, ca să arăt că regret ce am făcut, îmi voi întări afirmaţiile precedente: nu cred în miturile contemporane.

Nu cred în mitul graţioasei care e penetrată ea, mititica, de toate vibraţiunile sferelor celeste, pentru a pune id-ul în "cupidon". Adică bine...cred asta cu pătrunsul, doar că dimensiunea superioară n-are nimic de-a face cu fenomenul. E ceva pur şi simplu banal, profan până-n sâmburi.
Numai că avem o reputaţie de fiinţe intelectuale de apărat, la dracu! Chiar aşa, ca animalele? Hunga-punga, napii stau prin gard? No...no, sir! No fucking way, cu accent pe fucking în direct, înregistrat şi în reluare, ca diaconescul neamului.
La ele e cu dragostea, cu completarea inimoacei, organul nepereche.
Mda...Hai, să mori tu! Numa' ieri ce citeam mărturisirile unei splendori de profesie: e singură şi nu are cu cine se iubi (băi fată, d-aia s-au inventat dildăurile!!!!). În fine... diva e în căutare de jumătate; una cu portofel siliconat, ca să îi satisfacă şi cele mai mici pofte consumiste.
Ştiam că iubirea era oarbă...dar no! Între timp tehnica a mai avansat şi poate şi-o fi făcut transplant de cornee sau ceva..că prea e mofturoasă.

Când eram în clasa a patra (prin paleozoic, adică), am fost întrebat dacă aş fi de acord ca femeile să intre în politică (Eteteeee...Ţâs Călină, întrebare!). Am răspuns "nu", pentru că femeile sunt flexibile în principii şi manipulatoare de geniu (bine...asta am învăţat-o mai târziu, pentru că atunci am folosit mai puerilul "generoase"). Dacă îşi joacă cărţile cum trebuie, o femeie poate obţine ce vrea de la un bărbat, chit că e de rău sau de bine. De ce? Simplu: femeia este înconjurată de atenţie cam de pe la 14 ani, alege ce vrea, când vrea, de unde vrea; bărbatul atinge vârsta total dezirabilă spre 50 de ani (în caz că nu are profesie de fiu de şmecher natural), când/dacă se face de succes, putred de bani şi faimă. Dar cum există viaţă şi înainte de asta (oameni suntem, ce naiba!), când o femeie aleargă după un bărbat (sau dă impresia asta, cel puţin), masculul fuge în reluare, apoi brusc îl apucă cârceii şi febra musculară. Au, au, au, gata, dragă! M-ai prins, pedepseşte-mă!! I've been a bad boy!

Nu cred în mitul gibonului masculin, care se-nfige ca nesătulu' şi răpeşte ditai monumentul de virtute.


Parcă şi văd cum stă neprihănita pe marginea trotuarului, cugetînd adânc destinul universului, când ce să vezi? După colţ apare grobianul asudat şi îngălat, care-o siluieşte la un recital, să vadă ce talente are. Acuma fata, na! Ce să facă? E nepoliticos să refuzi omul aşa în faţă...deci prestează cu avânt. În afară de asta...colivie, colivie! Dar păsărica moare de foame, dacă nu o hrăneşte nimeni.
"Ridică-mă la ceeeeeeeerrrrr, ridică-măăăăăăă". Cel mai comun lucru cu putinţă. Spune asta şi ai rămas cu buza umflată. Introdu iubirea în sistem şi te arzi, garantat! De ce? Necioplitul se transformă brusc în Făt-Frumos, dacă ştie să-şi poleiască rahatul, să bage placa cu iubirea transmisibilă din gură-n gură, ca folclorul. Trebuie să ştie să creeze cadrul de ipocrizii care alimentează prejudecăţile sociale. Şi cam punct.

Nu cred în mitul iubirii, mai ales în veşnicia ei. Totul e mult, mult mai simplu: cerere şi ofertă. Satisfacerea nevoilor primordiale.
Iubim cu patos. Suntem o tonă de fiinţe superioare pe milimetru pătrat, iar societatea noastră promovează curvăsăraia ca izvor al celui mai sentiment nobil care ne acoperă universul ca o mâzgă. O aplaudăm, o fredonăm ca pe un cântec de leagăn, bâţâim frenetic din fizic pe acordurile ei, doar-doar ne-o lovi amoru-ntre obraji. "Move your punani*, go make yourself some money" sau şi mai directul "Shake it girl, shake that money maker" sunt simple ode moderne închinate femeii. Îndemnuri spre iubire, cum altfel??
Ce frumos, ce real! Lucrurile cele mai serioase se spun mereu în glumă. Ştim adevărul dar menţinem fariseismul băloşit al văpăii de sentimente, ca să ne autosatisfacă ego-ul civilizator.
Sexul vinde...toată lumea o ştie.


Toată lumea o aprobă, nu e nimic în neregulă cu asta. Dar odată ce apar fiţele de suavitate sclifosită, odată cu transformarea curvelor în vestale de prim rang, ne acoperim cu himenul făţărniciei. Uuuuuu...ce urât am zis! Scuze! Nu sunt deloc rafinat în exprimare.

Hai că mă duc să mă limpezesc la creeri; merg la un concert, cică vine Jamiroquai (nu îl ştiu, dar numele lui are o rezonanţă vârtoasă la urechi). Tăticule, da'cum îl cheamă p-ăsta...iar modul cum pronunţă dj-ii la radio e Dumnezeu! Deci cum aşa ceva? S-a brănduit fix ca o variantă masculină a lu' Sexy-Brăileanca... Jamiro o mai exista pe planetă, dar numai ăsta are şi quai, să nu-l ratăm, cumva. Bărbat adevărat, nu glumă! Cum îi auzi denumirea, ştii la ce să te aştepţi: La mare, la soare, fetiţele sunt goale...şi apare Jamiroquai, ca măgarul din ceaţă şi soarele răsare. Jamiro ca Jamiro, da' Quaiul...WOOOOOOO
Pariez că va ieşi o distracţie pe cinste, special pentru tinerii doritori de distracţie. Intuiesc deja cum oamenii legii vor aplica amenzi usturătoare pentru deranjarea liniştii publice şi private.

Gata. Am ratat vreun clişeu?? Nu de alta, dar uneori mă chinuie (pe sistem "cum te prinde, cum te freacă; te mai lasă 5 minute, iar te prinde, iar te freacă") fantasmele de jurnalist şi trebuie să intru în pielea personajului.
Uffffffffff...mă duc să mă răcoresc. S-a încins bobina şi mi se denaturează percepţiile.


A! A! Apă de izvor, mai repede, că mor! Mai repede, că mor!!!
Noapte bună.

* într-o abordare mai elegantă s-ar traduce prin "corp", însă termenul se referă, cu stricteţe, la acea parte a corpului

marți, 14 iunie 2011

Ciocu' mic, publicitate!

Pentru că misterele civilizaţiei de zi cu zi mă fascinează cu splendoarea lor şi nu le pot pătrunde nici chip, pun întrebări. Probabil am intrat în anu' morţii, că prea sunt curios...însă pe cuvânt de mă pot abţine!
Până una-alta, intru în pielea nedumeritului de serviciu şi prestez, că tot sunt aci, pe treabă.



Mda...foarte frumos. Bagi elefanta gestantă în corset şi o scoţi gazelă mignonă.
În sfârşit, halitoarele de untură pă pâine, slănină cu usturoi şi bere la 3 litri pot arăta mai ca nişte încercări de femei. Şi asta fără efort, fără diete obositoate şi fără să te doară capul. PERFECT, FRATE! Moamă, moamă, o să trăim într-o lume populată numa' de bunoace trase prin inel!
Băi, deci dormi fără grijă: Slim N...ăla lucrează pentru tine, draga mea divă în devenire. Cum eşti mai revarsată şi mai fleşcăită la organism, cum îţi apare şiragul de burţi pe trup, cum îmbraci minunea şi redevii Afrodita cu măr în gură...beton!

Am înţeles-o p-asta cu dorinţa fiecăruia de a arăta mai bine. Doar că nu sunt adeptul trucurilor ieftine...adică, dacă tot te bagi într-un rahat, bagă-te cu totul! Ce rost are să te amăgeşti? Vrei să ai siluetă? Sport la greu, tată, diete, program fix...cum se face. De ce să te promovezi ca pe un produs fals? Intră Mozartu' Matematicii în extaz când te vede, vine şi el ca omu' să introducă întregul în fracţie şi-apoi i se ofileşte năravul şi nu mai nimereşte uşa când te termini de degolit? Nasol moment, te lasă nerezolvată. Sau poate poate îţi păstrezi hainele pe tine, ca să nu te tragă curentul când eşti deschisă la...hmmm...sugestii şi eşti fericită. You never know.

Însă am o întrebare mică: presupunînd că mergi la toaleată. Ce poate fi mai mai banal decât asta? Cu toţii folosim, cu toţii suntem oameni. Numai că tu, o floare de colţ printre flori de ţigancă, porţi invenţia asta pe sub rochie. Da, 'oi fi Mona Lizza (prietenii ştiu de ce) reformată, dai pe spate toată macionăraia care se perindă prin proximitate, bagi în boală toţi goriloii înfierbântaţi. Foarte tare, nimic de zis.
Aşa...deci toate bune şi frumoase. DAR cum naiba faci dacă te taie urgenţa şi alergi după budă? Minunea vestimentară îmi pare a fi un maiou cusut de bugigăi, sau ceva, nu are nici o deschizătură cu arici prin zonele esenţiale, nici măcar un prohab (nu că asta ţi-ar folosi). Când vine fluxul, ce faci? You can leave your hat on? Nu, că îţi ia o tonă de timp pân' te dezbraci şi te scapi pe tine. Sfâşii mirobolanta textilă cu dinţii? Nu, că te doare sufletul când te gândeşti câtă pâine cu gem ai mâncat, ca să ţi-o poţi permite. Îi dai drumul prin ea, pentru că materialul e uşor ca un fulg şi diafan ca o pană de colibri, încât aburul trece prin el fără probleme? Nu, că apoi trebuie să te reîntorci în societate şi nu dă bine să puţi ca o canalizare.
Deci, ce faci? Concret! Nu-s vreun Bote al lenjeriei de damă, dar vreau şi eu mecanismul, vreau să cânt voios şi dulce "Cu creonul pe cârtie o explicaţie am desenat". Cine ştie când îmi va folosi chestia asta?

vineri, 10 iunie 2011

Constatari întrebacioase

Până-n revoluţie, o Dacie se repara pe genunchi, pentru că toată lumea se pricea la asta. Te-aşezai frumos pe scăunel, scuipai în palme şi băgai meştereală de maidan, că nu se cere licenţă de Cambridge pentru asta. Toţi eram mecanici, toţi ştiam să ne proptim culasa peste cilindrii blocului motor sau să înlocuim cureaua de transmisie cu un ciorap de damă. Eram inventivi şi descurcăreţi. Bravo nouă, dom'le! Popor ales, nu glumă!
20 de ani de democraţie nu ne-am schimbat; am rămas aceiaşi mieji din dodoaşcă, aceiaşi inovatori paranormali şi matriţe de cârpaci. Suntem o grădină carpatică care musteşte de adaptibilitate...prin urmare, peticim un tren cu o cracă de pe marginea drumului, liţă şi o banală rolă de scoch. (Tiiii, să-mi trag palme...acu' mă lovi cunoaşterea - mintea cea de pe urmă, clar! Păi voi vă daţi seama că noi - adică io, tu, ală din spatele tău şi restul, dacă se întâmplă să ne pice vreun satelit în grădină, îl reparăm imediat cu nişte gumă de mestecat şi-un patent? Aaaaaa, gata, nene! Mă angajez la NASA în direct, înregistrat şi în reluare! Who's the man, dude, who's the man???)
Suntem buni, sau suntem buni? Exemplu de supravieţuire, frate! Bear Grylls e boţ cu ochi pe lângă oricare din noi.



Dar nu mă mai preocup cu evidenţele...imaginile fac cât 1000 de cuvinte iar eu nu mai am ce comenta. Mi se rupe chiar şi de Cârmaci, care vrea el să coafeze căcatul să să ni-l prezinte ca pe ceva cu totul nou, un exponent valoros al reformei care ne călăreşte pe oriunde ne prinde. (o fi în călduri??)
România schimbă judeţele pe 8 regiuni. Aşa, şi? Aceiaşi Mărie, cu altă pălărie. BĂĂĂĂĂĂĂ, Măria e curvă proastă, pălăria nu are nimic, dă-o-n mă-sa de treabă!!! Ţara asta e defectă la fibra gânditoare, mi se rupe de denumirea plaiului pe unde locuiesc!
Dar ce să te faci, dacă capu' la ţară atâta emană în atmosferă? Oamenii îţi dau foc de disperare şi sărăcie, p-ăsta îl ff..freacă grija de toponomia pana...ptiu! PANORAMEI din împrejurimi! Yeah, right! Nu-s mare politolog (şi nici măcar vreunul de sămânţă), însă impresia mea e că nea' Băse se comportă fix ca o caracatiţă: ne fleoşcăie cu mizerie în ochi ca să ne deruteze. Nu se poate altfel...orice modificare adusă împărţirii teritoriale se va materializa în schimbarea tutulor actelor care există în ţara asta; adică miliardela puterea "n", ţinînd cont că suntem campioni la hârţogărie. Dacă se întâmplă rocada, trebuie să-ţi schimbi totul..orice fiţuică în care apare îţi apare adresa. Apoi urmează modificările în actele publice, iar cum noi avem un sintem centralizator de cea mai viitoare generaţie, sunt convis că n-o să ne ia decât...hmmm...în jur de 1000 de ani (cu indulgenţă).
Deci nu. Hai să ne râdem, dar mai bine nu. Oricâtă esenţă de prostie se desprinde din această informaţie, ea nu mă amuză...doar mă enervează.

În schimb, mi se pare foarte haioasă maniera puerilă şi grosieră în care sunt tratate lucrurile care se mai petrec pe la curticica naţională. Şi asta nu se întâmplă la tanti Leana de pe colţ, ci la ditai jurnaliştii cu pretenţii de inteligeţi în erecţie.

La televizor se anunţă sacadat şi uşor impacientat:
"Facebook a devenit pepinierea pedofililor! Un bărbat din Caraş-Severin este acuzat că şi-a transformat prietenele minore de pe pagina de socializare în sclave sexuale. Victimele sale le-au mărturisit poliţiştilor cum bărbatul le-a agăţat pe internet şi le ademenea până în locuinţa lui. [..] Bărbatul le-ar fi convins pe minore să întreţină relaţii sexuale cu el. Pe majoritatea le-a amăgit cu bani. Însă fetele habar nu aveau că urmau să fie filmate. Cu ajutorul imaginilor, bărbatul le şantaja."
www.antena3.ro

Prima dată când am auzit ştirea am bufnit în râs.Apoi am început să decojesc informaţia spre esenţă şi am observat că s-a făcut vâlvă (atenţie la citire) în jurul a două noţiuni: minoră (neinovată) şi pedofil (odios).
Ori, nu este chiar aşa...pentru că iar sunt întrebăcios şi am câteva nedumeriri fără răspuns şi nu pot digera întâmplarea fără să le dau de cap.
(ATENŢIE!! Doar pun nişte întrebări care mi se par de bun simţ, nu dau cu parul, nu ţin cu Lupul, nu ponegresc Scufiţa; nu lansez verdicte, nu iau partea nimănui)
Deci:
Cum dracu' poţi să agăţi pe internet?


Am înţeles, dai click pe păginile cu dive. Găseşti bunoaca, băleşti din gros la fotografiile ei şi vrei să o scoţi la un film în mod repetat, chiar şi de mai multe ori pe zi. Îi trimiţi mesaje fierbinţi, apoi...apoi ce? Cum convingi zânula să te bage în seamă? Să zicem că e vrăjită de poza de Brad Pitt cu pătrăţele care îţi tronează la profil...însă cum papucii mă-sii o mai şi ademeneşti în propria ta locuinţă? Cu firimituri de pâine, ca pe câinii comunitari? O legi fedeleş şi-o iei pe sus? (Nu de alta, da poate îi place să fie bruscată) Mai scapi din când în când câte o bancnotă, şi ea se ţine după tine sperînd să-ţi pice portofelul cu totul? Concret, cum se face asta?
Serios măi, I need a little help! Vreau să fiu şi eu Casanov, la naiba! Vreau să momesc şi eu ceva palpabil, nu numai cohorte de muşte!!
Aşa....dar mai am nedumeriri, nu vă grăbiţi!!. Să zicem că minora, în profunzimea castităţii ei mentale s-a lăsat totuşi prostită şi s-a dus acasă la pedofil (care părea de-o seamă cu Gerula, nu avea alură vreo de Făt-Frumos în dizgraţie), apoi s-a lăsat convinsă să...în principiu s-a lăsat convinsă. Cum? Ca în bancul ăla..."2 prietene MINORE întânlesc un pedofil. Acesta întreabă pe una din ele: Dacă îţi dau o acadea, dai jos bluziţa? Dacă îţi dau o ciocolată, dai jos sutienul? Dacă îţi mai dau o prăjitură, dai jos şi fustiţa? La care cealaltă îşi pierde răbdarea şi oftează cu obidă: Hai dragă, să mergem, că până se hotărăşte ăsta să orice, facem diabet!"
Nenea din povestea noastră a luat-o mai pe de-a dreptul şi a promis şi el ce ştia că ţine la vremurile contemporane. NUMAI CĂ...Fiind o copiliţă virtuasă, o vestală plăpândă, o întrupare a gingăşiei ancestrale (A!Aaa!Aaaaaa! Fă-mă sclava ta - dar în intimitate, dragă, că mă inhib, la naiba!!), de ce te-ai dezbrăca pentru bani? Vrei să acumulezi experienţă pentru viitor, sau cum? Ţi-a citit în palmă careva că ajungi divă porno, şi vrei să experimentezi senzaţia mai din timp?

Aş dori şi eu, dacă se poate, o părere minoră. Sau majoră, că tot îi fac faţă.

miercuri, 1 iunie 2011

Plimbare prin natura înconjurătoare

Este Ziua Internaţională a Copilului (de fapt nu chiar atât de internaţională, deoarece în Japonia se serbează pe 5 mai, fix când românii o dau în bărci cu Ziua Masculului - aprig consumator de berulă la cârciuma din colţ), dar copii acestei ţări se sinucid pe capete. Este urâtă descrierea, însă realitatea îmi aminteşte de poveştile cu şobolanii care abandonează primii o corabie cu probleme, pentru că simt că Sfârşitul este aproape.

Suntem o naţie îndobitocită, iar starea asta nu are nimic de-a face cu sărăcia. Sărăcia este un factor, dar atât. Persoanele stabile din punct de vedere financiar nu sunt mai deştepte, ci pur şi simplu tind spre condiţia de parvenit, de snob;


Devin simple exponente ale societăţii de consum, indivizi care preiau pe nemestecate nişte produse ce conturează mondenitatea şi înhibă gândirea individuală.
Nu, nu, nu...problemele sunt mai profunde, nu se opresc doar la starea materială. Noi avem probleme grave cu dezvoltarea encefalului, care a stagnat pe undeva pe la nivel de australopitec. Adică acum vreo 2 milioane de ani.
Noi ne-am desprins din maimuţe, dar am rămas aproape de ele. Suntem o enclavă a evoluţiei.

Ţara noastră este eminamente primitivă. De ce? Simplu:
Pentru că aproape o zecime din populaţie este total analfabetă (vă daţi seama că dreptul la vot nu ţine seama de educaţie, nu?). Ne bulucim să ne cumpărăm smart-phon-uri ultima generaţie şi să spargem gura târgului, dar punem degetul, când e vorba să semnăm ceva. Opulenţa este în floare, trebuie să fim cât mai vizibili, cât mai ostentativi...însă nu suntem în stare să citim nici măcar literele de pe un wc. Şi ce e şi mai frumos, starea asta de sigilare mintală se transmite în continuare, fără să o oprească nimeni; pentru noi, încă este mai important să cureţi grajdul de balegă decât să înveţi în prispa mă-sii să citeşti un căcat de bilet de autobuz.
Şi de ce nu ar fi aşa? La ce te ajută învăţatul? Cineva îmi spunea că 8 clase pentru un copil sunt arhisuficiente...ce să facă cu mai multe? Ca să munceşti, nu-ţi tebuie carte...pentru că dacă nu dai cu sapa, înseamnă că nu faci nimic. La ce ne trebuie atâta educaţie? (întrebare oarecum legitimă, din moment ce - la noi - singura diferenţă dintre un om care nici nu ştie să ghicească măcar 3 litere şi unul cu 2 facultăţi este o dezvoltare strict pe plan individual)

Pentru că neamul ăsta are mentalităţi de Ev Mediu Timpuriu.
Oamenii încă se judecă ani de zile pentru că vecinul a mutat gardul cu 10 cm pe averea mea (am văzut tipul ăsta de abordare la persoane tinere, deci faza cu bătrânii învechiţi pică din start). Noi încă suntem legaţi de pământ. Blestemul pământului este mai actual ca oricând, şi el calcă în picioare orice abordare civilizată. După moartea unui părinte, primul instinct al moştenitorilor este cearta pe avere. Nu plângi, împarţi. Suntem prea înglobaţi în "dreptul meu", care este alful şi omegul existenţei noastre. Totul începe şi totul se termină cu el. Toate, până la el.

Pentru că totul se face pentru rândul lumii.
Nunţile încă sunt reprezentate prin ditai alaiul, ca se să vadă (altfel, la dracu ne mai apucăm de şmenozeală). În trecut legam panglici colorate de căruţe, acum legăm baloane de oglinzile retrovizoare ale Mercedes-urilor.
Filonul nostru de gândire se mulează pe un singur aspect: "Râde lumea". Faci şcoală ca să nu râdă lumea, te speli ca să nu râdă lumea, te ţii după modă ca să nu râdă lumea. Nu există o conştientizare a sensurilor acestor acţiuni, o gândire de ansamblu. La noi, întrebarea DE CE are un singur răspuns: AŞA ZICE LUMEA. Care dracu o fi lumea asta, habar n-am...probabil e personajul colectiv al lui Negruzzi - Gloata. Proşti, da' mulţi.

Zilele astea e mare tămbălău cu contul pe Facebook. E la modă, toată lumea are. Iarba nu mai creşte, vaca nu se mai balegă dacă nu anunţă asta la statusul de profil. Băi frate, e isterie naţională (şi planetară), să-mi bag. Ai 5 ani sau 50, nu te mai poţi flatula fără să scrii pe Facebook că te trece. Ai cont, altă nebuneală: trebuie să-ţi actualizezi fotografiile de profil zilnic; trebuie să te pozezi cât mai interesant şi în locaţii cât mai exotice, să scapi de banalitate, să fii unic, ca să te înscrii în turmă mai uşor.
De ceva vreme tot întreb de disperat, pentru că printre multe alte calităţi proaste de-ale mele, una este necesitatea de a înţelege ceea ce fac: "Care e scopul la asta? Cu ce te ajută?". Mereu primesc acelaşi răspuns sec: "La comunicare". Hai, să-mi trag pălmi, la asta nu m-am gândit! Ce dracu comunici pe FB cu colegu' de clasă? Nu îl ai în ochi juma de zi? Nu s-a inventat telefonul, chiar mobil? Când stai în Alaska şi prietenii tăi s-au mutat în Insula Paştelui Mă-sii, mai pricep asta cu comunicarea. Dar aşa?
Nu, deci nu pot pătrunde corola de minuni a modei, la fel cum nu am priceput nici rostul pentru care înjurăturile colegiale la adăpostul Mirc-ului făceau furori în zorii existenţei mele.


Pentru că la noi nu există credinţă, ci superstiţie. Animism, totemism, tribalism. E bine să porţi cruce la gât, că te apără Domnul...până ţi-o fură aproapele. E bine să pupi moaşte, că iei notă mare la examen..până îl pici, că tu nici nu ai deschis vreun curs. E bine...în principiu, "e bine să" tot ce e legat de Dumnezeu.
La noi, credinţa e abordată pe sistem de troc: aprinzi lumânări, Dumnezeu îţi îndeplineşte o dorinţă; dai de pomană, Dumnezeu îţi dă o vilă.
Noi nu ne rugăm, cerşim. Sau nu, nu cerşim...că ne rugăm pentru puterea necesară depăşirii greutăţilor (aşa e trendul credincioşilor, acum). Şi totuşi, nu mişcăm un fir păr pentru a obţine acea putere interioară, care este strict legată de noi.
Mă amuză la culme când văd bătrânici sau eleve de liceu cum se închină în grabă când trece autobuzul pe lângă biserică (de ce nu se închină şi în metrou când trec pe sub biserică...nu am înţeles). Oricum , cică e un gest de respect...dar vin şi întreb: Dacă este aşa, de ce se execută în grabă, mecanic? Japonezii se înclină tot din respect, dar din câte am studiat eu, nu o fac într-o secundă. Răgazul este un respect, timpul acordat unei persoane este un semn al respectului şi nu gestul în sine.

Pentru că la noi se vinde votul pe o pungă de mălai şi o sticlă de bere.
Nu avem profunzime abordarea realităţii; suntem un neam de alcoolici, caracteristică care se vede în orice distracţie pe care ne-o permitem. Dacă nu bei până te faci lemn, nu te distrezi...drăguţii vamaioţi şi tinerii doritori de distracţie (ce altceva?), plăcerea vieţii mele, sunt exemplul elocvent a ce vine din urmă.
Suntem nişte forme fără fond, nişte entităţi flasce, nişte şobolani de canal care se lasă mituiţi şi cu o bomboană râncedă, dacă este învăluită într-o poleială de vorbe alese.

Pentru că nu avem memoria anterioare şi începem fiecare zi cu mintea albă ca o coală de hârtie...materialul prostibil ideal. Mai vreţi exemple? Realegerea Băsescului...şi cu asta am spus tot.

Pentru acestea şi pentru multe altele, suntem pulbere fără speranţe de redresare. Şi nu sunt (numai) aleşii de vină pentru asta, ci natura populaţiei. Îngustimea mentalităţii de grup. Pur şi simplu suntem prea strâmţi (nu vă gândiţi la ce vă gândiţi) în concepţii.
Dintr-o asemenea adunătură, cam ce genii de conducători am vrea să iasă? Ei sunt oglinda noastră în aceiaşi măsură în care noi suntem oglindirea lor...
..Două jumătăţi ale unui întreg intrat în putrefacţie (dar fără generalizări, desigur)