duminică, 31 octombrie 2010

De ce mi-e scârbă de naţia asta? (partea I)

Tot aud că nu e noastră că ne naştem într-un anumit loc. Bine, bine, dar eu întreb: a cui este vina? Cine ne urăşte atât de rău încât ne-a aruncat în cloaca asta, la fel cum ai arunca nişte hârtii la coşul de gunoi? Cine îşi bate joc de ideea de viaţă încât ţine pe faţa pământului asemenea scursuri de primate debile?
O prietenă îmi spunea că iubesc România la fel de mult cât iubeşte Solcanu organele genitale feminine. Poate are dreptate, poate nu are dreptate. Cert este că:
- chinezul Yu Zhenhuan este cel mai păros om din lume. Acesta suferă ode o boală rară(atavism - tendinţa organismului de a se întoarce la originile ancestrale), părul acoperind 96% din suprafatţa corpului.
Urăsc România pentru că este o maladie omniprezentă, care te face să te întorci la originile preistorice, care te îndobitoceşte. Nu te umple de păr ci îţi reduce umanitatea la insticte primare, îţi modifică acea fibră internă şi te întoarce la stadiul de bestie. Te dezumanizează, pentru că aici doar instinctele primare contează. De cele mai multe ori chiar şi acestea sunt greu de satisfăcut, aşa că lupta este acerbă şi continuă.
Ne dăm credincioşi, sărutăm pioşi diferite moaşte pline de cruci, dar când aproapele se interpune între noi şi o bucată de salam, este călcat în picioare fără milă.




România este mai rău ca o junglă smintită, pentru că şi în junglă este o lege. Aici nu este nimic, doar hău, negură şi disperare. Aici funcţionează principiul "mănâncă sau vei fi mâncat, omoară sau fi omorât". Nu ai prieteni, nu ai familie. Darwinism în cea mai pură formă a sa, care întunecă celelalte simţuri şi trezeşte la viaţă doar reflexele primordiale. Eşti slab, crăpi în chinuri; nimeni nu te vrea, nimeni nu îţi va simţi lipsa. Te mulezi pe nevoile societăţii, îşi duci mai departe sămânţa blestemată.
- urăsc România pentru că aici nu mai contează valoarea şi munca, pentru că se preamăreşte grotescul. Doar asta ne mai ridică din amorţeala zilnică.
Orice talent este terfelit prin noroi sau batjocorit şi aruncat în uitare, în timp ce piticii porno, curvele siliconate şi chiloţăreala abjectă sunt urcate pe piedestal şi elogiate în faţa naţiunii. Mintea ne este umplută de pipiţe care se cred mari divenii şi se postează în ipostaze sexy pe internet, lângă peretele plin de icoane, combina pe afişajul căreia e musai să se vadă Guţă cu Salam şi volumul dat la maximum şi patul alandala, pe care tronează chiloţi şi şosete jegoase, fără număr-fără număr-fără număr.
Poporul ăsta retardat nu mai are onoare, nu mai are demnitate, nu mai are ruşine. Artiştii de altădată mor în mizerie, mâncaţi de viermi şi şobolani. Cei care nu acceptă soarta asta mizerabilă se dedau la singurul lucru care te mai poate aduce în lumina reflectoarelor şi îţi pot oferi o pâine: exhibiţionismul şi industria porno.
"Ce e frumos, şi lui Dumnezeu îi place"; "Domnişoarele fragede ne fac să ne simţim vânoşi şi să ne clocotească sângele-n vene". Aşa se scot unii, când bălesc la pozele din reviste şi se folosesc de puştoaice care nici măcar nu au terminat liceul. Dar cine se poate excita în faţa unor poze în care actorii principali sunt nişte oameni care îţi pot fi părinţi sau bunici? Ce minte dementă poate accepta un asemenea hal de decădere, ca apoi să se laude cu ea prin colorăciuni mondene?? Cine este în stare să ceară o monstruozitate ca aceasta? Opinia publică. O opinie publică bolnavă, descărnată de tot ce înseamnă respect.
- în 1948 se adopta declaraţia universală a drepturilor omului. Urăsc România pentru că la ograda mioritică, nu ai nici un drept, fie el fundamental sau de suprafaţă. Dreptul la viaţă se transformă în dreptul la moarte...deşi până şi ăsta a devenit aproape imposibil, pentru că o înmormâtare costă de te usucă (pe tine ca şi cadavru, dar mai ales pe cai care trebuie să se achite de îndatoririle tradiţiei). Aici, unii se nasc mai egali ca alţii, sau dacă nu se nasc, devin. Dreptul la fericire este un concept inexistent - nu degeaba românii sunt cea mai tristă naţie din U.E. -, libertatea se reduce la dreptul de a munci pentru un slinos împuţit 16-17 ore pe zi, pe 400 de lei pe lună. O formă modernă de sclavagism, din moment ce dar nu mai contează. Omul este doar o unealtă care se poate înlocui. Nimic mai mult.
- urăsc România pentru lipsa de perspective pe care o oferă din plin.
Nu poţi să îţi faci planuri de viitor, pentru că viitorul nu există. Nu poţi gândi în perspectivă, pentru că nu există nici o perspectivă. Aici există decât "acum", pentru că mâine s-ar putea să nu mai exişti. Faci greva foamei ca să îţi arăţi revolta...apoi te dai bătut şi renunţi de unul singur, sau mori cu dreptatea în braţe. O durere în cur este rea, pentru că nu-ţi mai poţi lipi curul lălâu de un scaun capitonat; de viaţa ta însă nu este nimeni interesat, pentru că nu exişti. În loc să faci pe martirul şi să îşi îndese alţii ser fiziologic şi nutrienţi în vene, pune dracului mâna şi participă activ la rezolvarea problemelor! Tot tu eşti de vină şi tragi ponoasele pentru impotenţa altora.
- urăsc România din ficaţi, pentru viaţa lipsită de sens pe care o are orice om obişnuit, trăitor pe aceste meleaguri. Acum câteva sute de ani, maximul pe care ţi-l puteai dori era să te căsătoreşti cu odrasla primarului sau a preotului, care aveau o zestre mai acătării. În zilele noastre nici măcar asta nu mai există, pentru că "divorţurile de criză" au explodat în toată splendoarea lor.
Într-o vreme se vorbea de creşterea natalităţii, însă cum mai poţi întemeia o familie când singur, abia te târăşti de pe azi pe mâine? Faci puradei ca să ţi-i crească statul - adică participi activ la înmulţirea cerşătorilor de la colţuri de stradă? Cum îţi mai poţi asuma vreo responsabilitate în ciuma asta de plaiuri, când nu mai există nimic altceva decât propria supravieţuire?

- va urma -

joi, 28 octombrie 2010

Cronica unui poliglot: Unde-i educaţie nu-i tocmeală

Guvernul s-a asumat într-o nouă lege a educaţiei (învăţământul românesc s-a schimbat de vreo 150 de ori în ultimii 10 ani, deci chiar era necesară o nouă modificare), care vine cu noutăţi ce "vor schimba din temelii educaţia românească".
Una din prevederile noului program educaţional este aceea că geografia şi istoria se vor preda în limba maternă a minorităţilor. Foarte frumos gestul, nimic de zis.
Ador partea legislativă: un gras îşi fleşcăie curul pe un scaun şi ridică degetul la comandă, când trebuie să voteze. Desigur, uneori comanda este greşită şi încrăvăţatul ia ţeapă şi greşeşte, dar astea sunt riscurile meseriei; în principiu cam ăsta ar fi mecanismul. Eu vreau, însă, cu partea practică! Vreau mecanismul de aplicare a legii! Hai cu egalarea, băieţi, că o luăm pe coajă!!

La maghiari şi ţigani este uşor că avem un căcălău cu vârf de dintr-ăştia. Procesul de predare a materiei se face destul de simplu. Comunităţile tătăreşti sunt ceva mai reduse; teoretic, aici ar cam fi o problemă din moment ce tătarii nu au limbă natală oficială. Totuşi, din câte ştiu, urmaşii lui Genghis Khan folosesc, în marea lor majoritate, limba rusă - deci şi în acest caz guvernanţii se scot uşor, pentru că se mai găsesc profesori care să ştie rusa.
Dar ce te faci în cazul comunităţilor de chinezi? Stau în România, deci au dreptul să li se predea în limba de baştină. Nu că vreau să cobesc.... dar cam câţi profesori sunt în stare să predea istorie în mandarină sau cantoneză?

Ultima dată când verificasem, prin ţărişoară mai trăiau şi ceva indieni (din India, nu pieile-roşii care le vedem prin filmele cu cowboys). Limba oficială a Indiei este hindi, dar în ţară se vorbesc peste 1600 de dialecte diferite. Ce te faci în acest caz? Copilul nu ştie hindi, engleză nu a fost lăsat să înveţe pentru că părinţii sunt naţionalişti înrăiţi şi dezavuează total civilizaţia anglofonă, deci conform legii trebuie să îi predai taman în graiul nativ. Cum nimereşti un profesor de geografie care să cunoască fix dialectul vorbit în regiunea unde s-a născut respectivul puradel? Dacă unul provine din sud-estul ţării şi vorbeşte tamil, iar altul născut puţin mai la nord, o arde cu talent în telugu?
Şi dacă ai o clasă de 25 de elevi (conform legii) originari din districte diferite, pe unde mai scoţi cămaşa? Chemi o armată de lingvişti, ca să ţii o simplă oră de curs?

miercuri, 27 octombrie 2010

Senzaţional nu-i destul. Fi cool!!

Azi se votează moţiunea.
După părerea mea, nu trece.
Dar am o fantezie de căpătâi: de dragul conversaţiei, să zicem că trece. Ura, ura, mafioţii au plecat! Mulţimea e-n delir şi aplaudă frenetic. Fericire, destrăbălare maximă.

Ar fi bestial de mega-tare să vină apoi Împăratul Luminat şi să le rupă gura la toţi, arătînd că el e cel mai cârmuitor de cârmuitor tătic care să există pe lume, sexy mother fucker-ul Românicii: "Mdaaaa. Guvernul Boc a picat. Noul prim-ministru desemnat este...(tobele duruie înnebunite, unghiile roase sar în toate părţile)...Unicul, Necurmatul, Irefutabilul, Magnificul Curlingău*... EMIIIIIILLL BOOOOOOC!!!! (fără număr, ca să nu ne încurcăm şi-apoi să iasă vorbe la proces)"

Tare, sau ce?
De s-ar întâmpla asta cred că...nu ştiu, dom'le, nu ştiu ce-o să fac pân' la coadă! Nu ştiu, nu ştiu, cre' că nu ştiu, cred că o să...nu ştiu! Probabil că o să...nu ştiu!

* practicant de curling - sport scoţian apărut in sec. XVI; pentru Boc, probabil ar fi fost mai corect termenul de "băslingău", dar aş fi denaturat complet sensul, plus că nu pot vorbi chiar aşa urât despre domnul prim-ministru.

luni, 25 octombrie 2010

Spleen cu splin

Pentru că mereu fac nefăcute.
Pentru Victor Ciutacu, care mi-a arătat că se poate scrie nimic despre nimic. Ai dreptate că nu toate muştele fac miere...

Nu ştiu cât timp mă mai prostesc pe aici. De preferinţă cât mai puţin posibil?

Mi-e scârbă de ţărişoară.
Sunt plictisit. Nimic nu îmi mai învârtoşează interesul. Realitatea este sterilă, abjectă şi fetidă.

Nu dau o ceapă degerată şi mâncată de viermi pe Emil Boc şi cei (aproape) 40 de plimbăcioşi, care cheltuie ei cu nesimţire căpiţe de bani pe la New York, ca să facă curul mare şi roşeaţă în obrăjori. Mi-e silă să îmi mai ridic degetul a aprobare, ori de câte ori Băse iese la interval şi vomită vorbe fără sens. Ţâţele cu imprimeu ale Udrei, tupeul grotesc al Robertei şi draconica (pentru unii), dar ineficienta (pentru alţii) moţiune de cenzură mă lasă mai rece ca pe un mort congelat. Sunt sătul până-n gât de politeţuri de complezanţă, cerşătoreală la sfinţi şi concepţii de viaţă retardate.
Mi se rupe de mine, de tine, de toţi şi de toate...chiar şi de cetăţeanca simplă, de la ţară, care se îndeasă într-un autobuz arhiplin şi apoi urlă că stă în înghesuială şi e operată.

Mă amuză cohortele de cetăţeni care intră în greva foamei pentru a protesta, mai ales că la Cârmuitor i se fleşcăie rotula-n deşt de ei şi le dă...bineţe cu gura plină.


P.S.: Anchetatorii cred că au găsit craniul Elodiei. Dar nu au descoperit locul exact dintre Rucăr şi Bran, unde şi-a făcut Cioacă nevoile

marți, 19 octombrie 2010

Limba noastră-i o comoară


Cu privire de căpreoară speriată, botic de divă expandată în toată splendoarea ei, împiedicată în cuvinte ca un nou născut, sfioasă ca o garofiţă şi frumoasă ca soarele captiv într-o grotă preistorică, cea mai de succesuri europarlamentară a timpurilor moderne a citit un senzaţional discurs despre discriminarea femeilor din câmpul muncii, care, de altfel, nici nu se întâmplă pe meleagurile mioritice.
Admirabil, sublim demersul acestei domnişoare! Uite măi cum ţine ea cu ţara şi ne face reclamă favorabilă! La atâta măreţie şi strălucire, vorbili care ieşeau pe gura distinsei mai că se pierdeau în decor! Şi bine făceau!

"abordare mult mai completă". Cam aşa şi-a început băseaca elenă emanaţia de sunete şi culori care trebuiau să îi vibreze la simţiri pe ascultători.
Ce să mai zici la asta? Râzi să te prăpădeşti (în gând, pentru a te feri de privirile iscoditoare) şi mulţumeşti cerurului că restul turmei de europarlamentari nu cunosc o boabă din tezaurul care zace ascuns între graniţele patriei. Pentru că dacă ar ştii, pe-acolo pe la forum ar fi stand...down comedy altoit cu cascadorii râsului. Circotecă ar scrie pe faţada clădirii, nu alta!

Când te mai răcoreşti, te întrebi smerit: ce are în plus o abordare mult mai completă faţă de una DOAR completă? Şi oare cum o arăta o abordare mai puţin completă? M-ajută careva cu răspunsurile, că mintea mea nu are la actic nici o defilare pe podiumuri, nici măcar o vânzare anterioară, ca să desluşească acest mister lingvistic.
Deci e clar! D-aia nu am eu succes în viaţă, pentru că nu mă duce capul să rezolv nici o problemă simplă de gramatică! Ete cine ştie, cunoaşte! Şi cine cunoaşte îşi face veacul prin coşmelii plătite de popor, în buricul Bruxelles-ului!

Dar m-am hotărât! Când le-o face mintea astora nişte pui, fac eu cumva să obţin măcar o gheară de deşteptăciune, că apoi....odată ce se scutură mârţoaga mea de creier şi se transformă într-un bividiu înaripat! Nici nu apuci să zici "Elena Băsescu zisă EBA, manechină de succes şi editatoare de fraze memorabile, femeie de o neasemuită - mai ales - frumuseţe şi gingăşie, purtătoare de cuvânt, gentuţe şi săndăluţe de firmă, care e ea mititică independentă şi care a dat poporul buluc să ştampileze buletinul de vot inscripţionat cu prefrumosu-i nume/număr de maşină, pe care, apoi, a aşteptat-o pe ea Elenuţa Udrea cu carnetul portocaliu, pentru o reîntoarcere fericită în familia conducătorilor mult-prea-iubiţi şi stimaţi de popor", că mă şi dau de 3 ori peste cap, îmi ştanţez pe frunte un nume de boală venerică şi mă dau rotund pe la străinezi că sunt şmecheraş de Dorobanţi, şefuţul luminat al sectei "Slobozire în Absolut" (mişcare umanitară care îşi propune să-şi umple adepţii de respect, pentru o călătorie binecuvântată spre sferele puterii)

luni, 18 octombrie 2010

Englezism semi-românizat

Duminică 17.10.2010, ora 20.10, jurnal sportiv la Pro tv. Se comentează lovitura de prin care Lucian Bute şi-a făcut K.O. adversarul.
ÚPERCUT, upercuturi, s. n. Lovitură la box, aplicată adversarului de jos în sus, în general sub bărbie. – Din engl., fr. uppercut

Cuvântul englezesc uppercut (pronunţat "apărcat"), este un termen din box, un neologism care s-a românizat şi a devenit upercut-ul autohton. Se scrie şi se pronunţă "upercut"; cum auzi, aşa scrii. Nu e cine ştie ce mare mâncare de peşte, nu trebuie să ai 5 doctorate în fizica cuantică ca să îl poţi folosi corect.
Dar de ce ar pronunţa cineva "apărcut", jumătate în engleză şi jumătate în română? Ca să se dea deştept? Ca să arate că are un neuron în erecţie? Ca să facă pe deosebitul şi finul scientolog, care înţelege substratul lumii în care vieţuieşte?

Aşa o fi, numai că a dat-o de gard grav de tot.
Nu mă simt acel Einstein ascuns, acel Pruteanu care militează pentru folosirea corectă a limbii române, însă modul de comentare al acelui jurnalist plin de răşini mi-a zgâriat timpanul, instantaneu.

Mda...totul în ţara asta a devenit o manelărie ieftină, o romanţă cântată după ureche la marginea şanţului de orice retardat. Tare, ce să zic?
Good job. Keep up the good work!

duminică, 17 octombrie 2010

Sezon favorabil pentru hoardele credincioşilor

* CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios.
* a călca ~ (pe cineva sau ceva) în picioare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. ~ (pe cineva) pe coadă a provoca supărarea cuiva
*ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns);
http://www.dexonline.ro/

După sfânta dănţuială a Cuvioasei Parascheva, după vinul fiert băut la repezeală, maneaua îngânată în barbă şi închinatul afectat la sfintelele moaşte, la orizont apare un nou motiv de sfinţenie.


La Antena 1, în dreptul acestor imagini scria mare: "Mii de credincioşi s-au călcat în picioare la resfinţirea altarului mănăstirii Golia" (etichetă care de altfel, descria cu acurateţe momentele de delir vânjos care au avut loc la Iaşi)

Deci cum? Ce au făcut credincioşii? S-au călcat în picioare, ca o cireadă de vaci lehămesite de foame, care a dat iama în păpuşoi? Păi cum aşa ceva? Nu e puţin cam contradicţie logică? Eu credeam că termenul "credincios" se referă la o persoană evlavioasă, pioasă, cuvioasă, care respectă cu stricteţe prescripţiile religiei; adevăratul credincios este un om blajin, generos, răbdător, respectuos şi smerit. . Ori...pe cuvânt dacă am văzut vreo religie care să te îndemne să te călăreşti ca un dobitoc apucat de streche, să înjuri ca un birjar, să te împingi, să dai din coate şi să calci pe cap pe oricine îţi stă în faţă, ca să apuci să te sfinţeşti primul. Nu am văzut aşa ceva nici măcar la credinţele tribale preistorice, bazate pe totemism şi animism, d-apoi la un popor din zilele noastre.
Nuuu...nu se poate! Ceva e greşit, în toată treaba asta! Precis nu mai am eu proprietatea termenilor!

Dar am căutat şi în dicţionar şi tot la acelaşi rezultat am ajuns.
Plus că o mamaie cu baticul şifonat, urla plină de indignare: "Am venit aici de la sute de kilometri ca să intru în altar! Am îndurat frigul şi ploaia! Dacă nu mă sfinţesc în altar, ce rost mai are toată tărăşenia?"
Deci aşa...dacă intri în altar, te sfinţeşti. Dar se mai uită Dumnezeu la tine dacă tu te comporţi ca o jivină în extazul rabiei?
Nu ştiu, întreb şi eu ca să mă mai destup la minte.
Nu zicea Dumnezeu să te porţi cu aproapele ca cu tine însuţi? Arătaţi-mi-l mie pe ăla de se pune la coadă şi începe să-şi dea pumni în gură, să-şi jumule părul din cap şi să-şi tragă coate la ficaţi!
Ăsta e popor de credincioşi? Cu indulgenţă l-ai putea numi o cireadă de vite căpiate, deşi până şi asta e cam mult! Asta e credinţa la noi? Înjurături, înghionteli şi fleşcăit de icoane, ca să dea Dumnezeu cutare şi cutare? Un preot se plângea odată că trebuie să îşi spele veşmintele după fiecare slujbă, pentru că puhoiul de lume i le umple de urdori, mătreaţă şi materii galben-verzui de consistenţă mucilaginoasă, în timp ce se şterg la ochi cu ele (pentru a le vindeca Dumnezeu problemele de (i)luminare a felinarelor) sau le sărută evlavioşi cu gura plină de bale.
Aşa e credinţa la noi? O sumă de poze frecate de pereţii altarelor, milogeli pe la diferite icoane şi îmbulzeală dementă?
Drăguţ, n-am ce zice. Parcă simt în călcâie cum mă cuprinde fiorul religios şi mă transformă într-un om mai bun, mai blând.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Nude Philanthropy

"You can't just whip out a 40* year old titty; that's your man's titty. THAT IS YOR MAN'S TITTY! 40 year old titty, your man's titty. 20 year old titty, community titty. That's for all to see."
[Chris Rock - Never Scared]

* to be read 64

joi, 14 octombrie 2010

Manelismul credinţei

Rămân în sferele misticismului religios, pentru că este un subiect prea fascinant pentru mintea mea şi pentru destinul omenirii.

Se spune că Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate. Se spune că Dumnezeu este Iubire, iar Iubirea este Dumnezeu.Se spune că Dumnezeul îl iubeşte pe fiecare, în parte.
Dar gândind retrospectiv, îmi dau seama că stirpea umană a fost mistuită de violenţe şi atrocităţi fără seamăn, dintotdeauna, în orice perioadă istorică am fi trăit. Fie că vorbim despre romanii care crucificau pe capete, fie că ne referim la inutilele cruciade, la mâna de ultraşi obsedaţi care condamnau pe bandă rulantă la arderea pe rug sau la sclavagism, neamul omenesc nu a fost scutit niciodată de ură şi suferinţă. De cele mai multe ori viaţa a fost doar un supliciu petrecut în războaie, nedreptăţi, revolte şi moarte. Iar eu întreb: De ce? Dumnezeu nu a iubit mulţimea de protestanţi care au fost masacraţi în noaptea Sfântului Bartolomeu? Nu a iubit pruncii cu care jucau fotbal armatele germane la atacarea Varşoviei, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial? Nu a iubit nou-născuţii care muriră nu cu mult timp în urmă la maternitatea Giuleşti, dintr-o prostie? De ce nu a intervenit în nici un fel, niciodată?
Conform afirmaţiilor de mai sus, se pare că nu a vrut; pentru că dacă vroia, putea. Dar a sta impasibil în faţa suferinţei nu mai este iubire, iar asta e din nou o contradicţie logică. Deci cum este, până la urmă?

Eu aş zice că Dumnezeu nu se implică în vieţile noastre. Ne naştem, trăim şi în funcţie de cum ne-am dus viaţa, ne primim şi răsplata. Din cauza asta nu prea cred în intervenţiile divine care să ne scoată din căcatul în care ne ducem existenţa şi mi se pare infinit de imbecilă afirmaţia aia cu "lasă, ne-ajută Dumnezeu". Văd roşu în faţa ochilor când aud această resemnare bovină: "da, e greu. Dar ce să facem? Trăim şi noi pe lângă ei şi ne întindem cât ne e plapuma. Avem 200 de lei pentru hrană, timp de o lună? Luăm de ăştia ce putem, apoi Dumnezeu cu mila. Ne-ajută Dumnezeu, drăguţul." Doar că nu te ajută nimeni, niciodată. Nici statul, nici Dumnezeu, nici nimeni! Nu vin păsările cerului să-ţi bage în gură, doar pentru că tu eşti prea dobitoc să-ţi ceri dreptul la viaţă. De este obligat cineva să ia decizii şi să acţioneze în locul tău? Pentru că te milogeşti, pupi picioare ataşate de preoţi şi îşi freci hainele şi diferite fotografii de nişte rămăşiţe sfinte? Pentru că stai cu biblioteca de cărţi de rugăciuni lângă pat, dar bagi un pios "să ţi se usuce mâinile" de câte ori nu îţi convine rapiditatea cu care funcţionarul public îţi încasează facturile?

Odată, am asistat la o discuţie în care o vecină se plângea că soţul îi este bolnav, nu poate munci, nu se poate întreţine singur. Practic, nu are nici un venit. "Să-l ajute statul, omul ăsta nu trebuie să trăiască şi el?"
De ce TREBUIE SĂ TRĂIASCĂ ŞI EL? Nu scrie nicăieri aşa ceva! Viaţa nu este obligatorie, iar la noi încă nu a ajuns statul civilizat, care are grijă să acorde asistenţă socială persoanelor defavorizate de soartă. La noi este doar o junglă, unde se aplică cele mai rudimentare reguli: dacă eşti în stare să te descurci, bine; dacă nu, ghinion! Eşti veriga slabă din lanţul slăbiciunilor! Viaţa funcţionează pe principii darwiniste. Cel puternic rezistă, cel slab moare. Pe aceleaşi considerente, spartanii triau membrii cetăţii. Dacă nu eşti în stare, de ce să te chinui şi tu, să mai chinui şi pe alţii?
Supravieţuirea prin orice mijloace a primat întotdeauna, dar la animale. Oamenii cică sunt ewvoluaţi şi au încropit o declaraţie cu drepturi fundamentale, pe care fiecare le are. Doar că la noi nu s-a auzit de aşa ceva.
Aici trăieşti, doar dacă te adaptezi la mediu. Nu poţi...asta e. E vina Încrucişătorului că te-ai născut impotent? E vina Udrei că nu îţi permiţi măcar un elicopter, ca să nu îţi crape capul de nervi pe potecile găurite ale patriei? Uite, DDDDDDDD-ul are! El cum poate, dar tu nu poţi? Ce, s-a născut cu 10 mâini?
Din punctul ăsta de vedere, de la Piticul Porno, trecînd prin zânoacele de Dorobanţi şi încheind cu Justin Bieber şi Lady Gaga, toţi sunt nişte învingători. În lupta pentru existenţă, cu toţii şi-au asigurat un loc destul de confortabil şi de călduţ. Ar trebui lăudaţi, nu huliţi.

Ce folos că eşti cinstit şi corect, că faci lucrurile ca la carte şi respecţi toate canoanele impuse de societate, dacă burta ţi-e lipită de şira spinării şi nu ai nici o perspectivă în viaţa asta de căcat? Aştepţi să te salveze Dumnezeu? Aşteaptă mult şi bine! Nu o s-o facă nimeni, decât tu singur! Nu eşti în stare, crăpi şi lasă-i pe alţii să se ocupe de treaba cu vieţuitul pe planetă!

Astea sunt regulile jocului. DAR, avem noroc că norodul (majoritatea covârşitoare a lui) le ia în gură, pe nemestecate. Prostie crâncenă sau credinţă nestăvilită, nu mai contează. Este linişte.
Din această cauză, atâta timp cât bântuie mentalitatea asta împuţită, niciodată nu vom trăi mai bine. Nici acum, nici în vecii vecilor.
Nu merităm aşa ceva.

miercuri, 13 octombrie 2010

Pohta ce-am pohtit

Băi, deci eu când zic ceva, nu mă joc! Dacă eram Mama Omida altoită cu Baba Vanga (noua clarvăzătoare a Bulgariei, propovăduitoare de sfârşitul lumii), tot nu o nimeream aşa de bine! Deci eu când spun că nu există credinţă mai mare pe planetă decât a acestui neam ostoit de mici şi de berule, nu glumesc!



Mda...drăguţ. Însă, ca posibil enoriaş ascultător, cred că subiectul este abordat prea superfiicial, ţinînd cont de vastitatea lui. Nu s-ar putea ca eventualii psalmi ce vor urma să se concentreze mai mult pe figurile principale din Scriptură?
Una peste alta, eu aş acorda 6 cu felicitări pentru această timidă încercare de aprofundare a trăirii religioase. Aştept cu nerăbdare alte compoziţii mai reuşite, care să conţină şi referiri la "duşmanii mei", "valoarea mea", "gagică şmecherită şi periculoasă", "tupeu", "invidioşi", "tânăr şi frumos şi norocos", "talent", "şeful miliardelor", "băiat de băiat" şi alte laitmotive ale acestui minunat gen muzical.
Se poate? Please-please-pleaseeeeeeeeeeeeee....

marți, 12 octombrie 2010

Triumful credinţei

"Cine nu ajunge la Iaşi, se închină la Sfânta de pe Facebook. Aici a fost creată o pagină specială dedicată Sfintei Parascheva, care a adunat deja 5.000 de fani.
Oamenii au postat tot felul de mesaje prin care îi cer Sfintei să-i ajute în încercările vieţii."
http://www.antena3.ro/

Foarte frumos! Bine că le-a luminat Dumnezeu mintea la tinerii internauţi! La cât de credincios este neamul acesta, la cât îl iubeşte el pe Domnul şi la cât de des este cu el în gură tot timpul, m-aş fi mirat dacă nu se întâmpla asta!
În loc să le mulţumim acelor adevăraţi creştini care s-au gândit să mai sfinţească puţin şi mediul virtual (care se ştie că este tărâmul de destrăbălare al Necutratului), noi ce facem? Îi arătăm cu degetul? Nu ştiu, zău, dar modul în care este scrisă vestea îmi pare puţin peiorativ! Oare acei ziarişti nu sunt buni creştini?

Preotul de la biserica unde sunt găzduite sfintele moaşte declara într-un interviu la o televiziune mogulărească: "Avem sfintele rămăşiţe lumeşti aici în biserică tot timpul, dar nu vine nimeni. Pelerinii preferă să se înghesuie şi să-şi dea omor doar în preajma Sărbătorii Cuvioasei, pentru că au senzaţia că dacă se nevoiesc mai mult cu pelerinajul, Domnul le va fi grabnic îndeplinitor de dorinţe şi aspiraţii adânc creştine" - să câştige la loto, să ia examene cu 10, să o cucerească tuta de vinde pâine la magazinul din colţ, să nu-şi lase grasa gravidă când o..scoate la îngheţată, să aibă o viaţă plină de răsfăţ...chestii din astea.
Păi nu e asta credinţă, sau ce mama mă-sii?
Totuşi, eu zic că dacă nu se compune şi o odă în dulcele vaiet manelăresc, care să încununeze profilul de facebook, totul e vax albina.
Deci cum ar suna asta?
"Cine e pe primul loc? Sfânta, Sfânta!
Cine e pe primul loc? Sfânta Parascheva!"
Aruncaţi mânuţele-n aer...
"Haide Sfânta la putere [prţpa, prţpa]
Scapă, ţara de belele [prţpa, prţpa]
Dă-ne bani şi averi multe [prţpa, prţpa]
Şi succes, s-avem ce...ăăăă...
Şi succesuri s-avem iute! [prţpa, prţpa]"
sau
"Port la gât un crucioc
E fixat de lănţoc
E scris numele tău
Mi-l amintesc mereu.
La tine mă închin
Pe tine te susţin."

Sau ceva de gen, nu ştiu! Mirean cum sunt, eu nu prea mă intersectez cu sferele talentului care emană melodii melodioase pe bandă! Dar fac apel la domnii crestaţi şi transpiraţi, care sunt atât de talentaţi încât pun şosete la purici fără să clipească şi-ţi coc maneaua din pământ, din iarbă verde: nu se poate şi cu un imn de slavă?

Improvise. Adapt. Overcome.



Din fericire, în lume mai există şi oameni care se pot lupta cu destinul şi îl pot înfrânge. Pe alte plaiuri mai luminoase există şi oameni care evadează din meandrele concretului, oricât de hidos ar fi el, şi zboară în căutarea absolutului.
[Oare cu cine face banking?]

Din păcate, la voma noastră de ţărişoară există doar "Băsescu este Dumnezeu, iar Udrea este profetul său". Maximul de performanţă este dat de o duduie care vopseşte asfaltul şi de unu' care trăieşte cu senzaţia că a fost uns faraon peste tarlaua naţională.

miercuri, 6 octombrie 2010

Curvele de azi, divele de mâine

"Iri o înşeală pe Moni! Scene XXX la Izvorani cu două blonde!
...stârnit de farmecele a două braşovence apetisante, Irinel le-a vrut pe amândouă. Pe rând, deodată, oricum. Şi le-a avut. Preludiul acestor scene fierbinţi s-a derulat în noaptea de vineri, într-un club bucureştean."
http://www.stirileprotv.ro/

Mare schemă! Virinel a vrut să şi-o tragă, nevasta era plecată aiurea, aşa că domnul miliardar s-a satisfăcut cu nişte centuriste de club.
Şi-apoi să te ţii! Tocşoaie peste tocşoaie în vârf cu alte tocşoaie, emisiuni şi breaking news-uri cu ce rahat a făcut Iri, de parcă e primul şi singurul de pe planetă care se destrăbălează.

Însă nu pricep 2 chestiuni:
1. ce creier trebuie să ai ca să stai cu ochii beliţi la 2 toante (apetisante) care au supt acadeaua piticului burtos până au devenit celebrităţi?
2. ca persoană de acelaşi gen, număr şi caz, eu totuşi nu-l înţeleg pe nea' columbel ăsta. Băi frate! A pus ochii pe două bunoace de le mergeau fulgii; le-a scos la un ecler, apoi la încă unul şi la încă unul, până a căzut lat pe marginea patului; le-a filmat, ca să aibă spor la ora de lucru manual. Şi apoi? Cum a scăpat dovada jughinelii în presă? L-au cotrobăit o trupă de Jeimşi Bonji prin casă? Pe culmile extazului a uitat caseta în video şi i-a găsit-o femeia de servici? A făcut-o cadou el însuşi la fete (ca să aibă şi mititelele o amintire plăcută), sfătuindu-le gingaş să nu se ducă la vreo colorăciune mârşavă să dea cu gura, sau cum?
Din toată telenovela asta, eu vreau să ştiu doar mecanismul prin care filmarea buclucaşă a ajuns tocmai pe măsoaca emisiunilor oteviste. Cer prea mult?
3. de ce se insistă atât de mult cu fermecătoreala şi seducătorimea paraşutelor? Eu nu am ochi să văd şi să îmi formez o părere, de unul singur? De ce trebuie să mi se îndese apriori în creieri că alea sunt sexy, seducătoare, apetisante, suave, fermecătoare, atrăgătoare, provocatoare, înnebunitor de senzuale, incitante, excitante, domniţe caste preafrumoase şi zâne diafane? Care e scopul acestei reclame ieftine?
4. dacă odiosul goriloi în călduri le-a vrut pe alea şi le-a avut, pe rând sau deodată, asta nu spune nimic despre caracterul uşor desfrânat şi cu accente de destrăbălare al splendidelor dudui în cauză?

Aş dori şi eu nişte lămuriri, că sunt cam insensibil şi nu le înţeleg pe alea cu dragostea şi sentimentalismul (da, ştiu; sunt o brută nesimţitoare), care sunt sigur că au reprezentat forţa motrice a acestor fapte deocheate. Dacă nu mă lămureşte nimeni, va trebui să bag la înaintare propria versiune:
Deoarece presa de scandal s-a ocupat în ultimul timp doar de Bianca lu' Bote şi Adelina lu' Vârciu, cuplul Piticot-Cocostârcă s-a simţit neglijat, chiar ofensat; aşa că şi-a fabricat propria ştire care să rupă gura târgului: un scandal amoros. Ne..nesătul, magnatul şi afaceristul de afaceri de succes se duce în club, (plăteşte)agaţă (din pură întâmplare) 2 c...dive (apetisante) cu care le..duce acasă, le filmează în toiul acţiunii (ca să apară dovada zbenguielii neautorizate), apoi totul se scapă din greşeală în presă. Toată lumea este mulţumită: România s-a mai făcut cu 2 dive (fermecătoare şi apetisante, să nu uităm), tutele în cauză devin cunoscute şi au posibilitatea să şi-o pună cu oameni realizaţi (aprigi fotbalişti şi manelişti de colţul blocului), Columbenii sunt din nou pe firmament, televiziunile fac audienţă din gros, poporul trăieşte aventura cu sufletul la gură, întrebîndu-se cu pasiune: "Oare ce va zice Moni?"

It's a win-win situation. Everybody's happy. Apauze!

marți, 5 octombrie 2010

Din ciclul "Ioan Ghişe prezintă"


"Cristina Anghel este o profesoară din Caracal care se află în greva foamei de 43 de zile. Aşa cum a spus şi la emisiunea de la Antena 3, femeia doreşte doar aplicarea legii care majorează lefurile cadrelor didactice cu 50%.
Ori ei, ori eu... ies din grevă doar dacă se aplică legea cu majorarea salariilor profesorilor."
http://www.antena3.ro/

Capitolul I (jumătatea negativ-mogulărească a eului liric)
Admirabil gestul, dar doamna aceasta este condamnată la moarte dacă nu se răzgândeşte. Înbuibaţii noştri aleşi sunt prea nesimţiţi ca să li se zburduncăne de una căreia i s-a năzărit să facă foamea. Ei au viaţa lor, noi pe a noastră. Sunt 2 cercuri concentrice care nu se pot intersecta în veci!
Păi Luminatul vrea să vadă în stradă 5 milioane de oameni, ca să ne creadă că se trăieşte rău la ţărişoară; credeţi că se va împiedica de un singur ciot? Credeţi că zboru-i reformist (preamărit) îi va fi frânt de un singur protestatar care trăieşte cu iluza că viaţa lui contează vreun pic pentru eterica şi depravata Lume a Sălciilor din conducere?
Eu nu cred. Şi Ştiu că demersul acestui umil cetăţean va fi sortit eşecului. În pielea mea! Trăiesc de ceva vreme în puroiala asta de ţară şi am cam învăţat ce le poate pielea burdihanelor încrăvăţate!

În caz că s-a uitat, 5 milioane de români (care acum cică li s-a sculat că-s nemulţumiţi) au aprobat guvernarea pedelistă şi pe deasupra, au miruit-o cu încă un mandat. Acum ies în stradă că nu mai pot trăi? Dar cine îi obligă? S-a inventat aerul, pentru o vieţuire în bune condiţii; nu le ajunge asta, ghinion! Trebuiau să facă bine şi să se nască fiu de om afaceros, că-i durea la bască de problemele vieţii! Azi Ferarri, mâine o curvă cu pretenţii de divă neprihănită care vrea să se ajungă, poimâine o bălăceală în jacuzzi...şi viaţa curgea calmă şi liniştită! Nu au fost în stare să facă nici măcar atât, acum să mănânce răbdări prăjite şi să tacă!
Sacrificiul unui singur om nu poate schimba punctul terminus al acestui popor. Nici Dumnezeu nu mai poate schimba asta, pentru că destinul ţării este pecetluit!

Update: CCR a decis că legea pensiilor (ştiţi voi: aia votată cu un catraliard de voturi "pentru", când în sală erau 2 tăuni de 9 feluri) este constituţională. A primit doamna învăţătoare răspunsul care îl dorea? Se pune aceasta ca o dovadă a tupeului nemărginit de porcin care ne bântuie fruntea cheală a naţiunii?

Capitolul II (Jumătatea pozitivă a eului liric, neîntinată de previziunile apocaliptice ale mogulilor care vor sarea şi poşta ţărişoarei)
M-am săturat să fiu Gică Contra şi să mă opun destinului luminos pe care îl are această ţărişoară înscris în Cartea Timpului. Plus că încerc să fiu mai optimist, aşa că nu pot sonda prea amănunţit tenebrele propriei minţi, care ascunde doar întuneric.
Însă vreau să declar cu mâna pe inimă că eu am încredere în Domnul Băsescu. Nu ştiu ce vrea tanti asta şi nici nu mă interesează. Domnul preşedinte a spus că trebuie să strângem puţin din dinţi, înainte să ieşim la liman. Dacă doamna asta nu e mulţumită cu multi-sutele de reforme pe care Domnul Băsescu ni le aplică pentru o viaţă mai bună, cine o opreşte să nu se ducă spre alte zări, unde crede ea că îi va fi mai bine? Eu nu, în mod sigur.
ŞTIU că Domnul Băsescu ne va salva şi ne va duce spre un viitor al succesurilor. Toată lumea ştie asta şi este de acord, pentru că altfel nu cred că miliardele de intelectuali de pe la noi s-ar fi vândut pentru o găleată cu orez, ca să voteze cu cine trebuie. NU, NU, şi NU! Neamul meu prea-iubit este prea cerebral ca să facă asta, este prea filosof ca să încredinţeze frâiele ţării unui neavenit incapabil. Ştiu că acum o dau toţi cotită că ei nu au votat cu Domnul Băsescu, însă mint cu neruşinare! Inconştient ştiu că mai avem o singură speranţă ca să ieşim la liman şi să trăim bine, deci mâna cu ştampila le-a fost condusă de Cel de Sus, pentru a nu greşi pătrăţelul de pe buletinul de vot.

Eu cred cu tărie că Domnul Băsescu (lăudat fie-i numele) nu ne va lăsa de izbelişte, că ne va ocroti şi ne va integra în absolut, pentru ca generaţii de acum încolo să îşi aducă aminte de martirii care au făcut din România întâia putere a a acestui colţ ce Cale Lactee. Se va inventa zborul intergalactic, planeta îşi va schimba înfăţişarea dar noi nu vom fi uitaţi; vom defila spre infinit, în frunte cu Cel Mai Iubit Fiu al Poporului, căruia i ne închinăm cu pioşenie şi nemărginită adoraţie.

luni, 4 octombrie 2010

Nostradam de Românik

Doamna Elena Băsescu (mama, nu fiica europarlamentară) a trecut la cele veşnice. Dumnezeu s-o odihnească.
În familie, mâhnire cruntă. Dar...haideţi să nu disperăm şi să privim partea plină a paharului gol: în sfârşit, Domnul Traian cel Mare şi Sfânt îşi poate dezlănţui eul poetic în toată splendoarea lui, recitînd fără nici o apăsare:

Deasupra-ţi cerul se înalţa
şi de pe el privesc în jos
Sute de stele ce-l admiră
Pe bravul om prietenos.

Iar după luni de mers pe-ntinderea albastră,
Întors din nou la ţărmul tău iubit,
Ai alergat grăbit spre casă,
Să vezi iar chipul mamei fericit.

Casa era pustie şi cernită
Şi ai plecat încet, spre cimitir,
Ca să aşezi în ţărâna proaspat răvăşită
Un trandafir, trei lacrimi ş-un sărut.

P.S.: Din moment ce Suveranul a anticipat acest moment cu peste 2 decade în urmă, se poate spune că prin vine-i curge sânge de Nostradamus?

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Odă Conducătorului Iubit


Traian, Traian, domn cel mare
Seamăn pe lume nu are
În Bucureşti cuibu-şi are
Ca un şoim voinic şi tare.
Din Cotroceni când el sare,
Pune pieptul la hotare,
Ca un zid de apărare.
Braţul lui plin de putere
Scapă ţara de lichele
Braţul lui viteaz băseşte
Pe moguli mi ţi-i găseşte,
Comuniştii-i nimiceşte!
Mafioţi cu chica tare
I-azvârle-n spânzurare
Şi-i înjugă ca să are.
Perverşii îi pârjoleşte
Ticăloşii-i risipeşte
Tâlharii îi otânceşte.
Lumea-ntreagă stă-n mirare,
Ţara-i mică, ţara-i tare
Şi duşmanul spor nu are.


Slavă Ţie, Soare frumos şi luminos!!
Amin!

vineri, 1 octombrie 2010

Alien - Renaşterea

În loc să glorific aceste coclauri binecuvântate şi neasemuit de frumoase, eu nu mai găseam injurii mai porcoase care să îmi descrie scârba şi repulsia. În loc să mă prosternez în faţa splendorii miliardelor de dive apetisante care se unduiesc lasciv prin comoara noastră de ţărişoară, eu le ponegream spiritul libertin şi mă râdeam de independenţa de care au dat dovadă, încă în scutece fiind (adevărul e că_crăpam de gelozie şi invidie meschină, pentru că ele sunt asemenea celor mai garofiţe suave care plutesc de-a pururi pe aripi de îngeri). În loc să mă las purtat de valurile melodioase ale manelelor ce ne cântă cu glas plângăreţ cele mai absconse dorinţi ale trupului (dă-ţi chiloţii jos, eşti periculoasă), eu mă purtam ca un om rău cu suflet rece şi mort. În loc să admir succesul, eu l-am condamnat. În loc să mă bucur pentru că Adelina Vârciu s-a împăcat cu iubirea vieţii pe nume Liviu, că Pamela Anderson de România şi-a găsit jumătatea şi se mărită, că Angelina Jolie de România e fotomodeală de succesuri şi că o divă misterioasă se învârtoşează să ceară ajutor specializat pentru că puiuţul său iubitor îi ejaculează greu şi dăunează astfel drăgoştii neţărmuite dintre cei 2 porumghiei, eu eram scârbit de tot şi toate, eram un om ursuz, pururi nemulţumit şi insensibil.
În loc să o susţin pe Doamna Elena şi frunza sa din tot sufletul şi cu toată fiinţa mea, eu îmi băteam joc de eforturile dânsei de a duce ţara asta pe culmi de glorie turistică. Îm loc să mulţumesc Domnului că avem un preşedinte atât de sufletist (care s-a dus el la sinistraţi să le mai ostoiască durerea pirderilor materiale pe care le-au suferit) şi vajnic luptător împotriva comuniştilor (care, ca nişte odioşi ce sunt - aaaa, mi-am adus aminte: RUŞINE, DINU PATRICIU!! - au vrut să răstoarne Întâia Democraţie A Lumii - bag mâna-n foc că celelalte ţări ne-au plagiat , neruşinatele - şi să instaureze regimul puhav al bolşevicilor nesătui, în frunte cu Iliescu...şi eu sar acu' de la una la alta: deci "domnu' Traian Băsescu! Puteţi să îmi daţi şi mie o mitralieră săi împuşc pe toti rapenii ăştia? Io! Io vă susţin! Daţi-mi o mitralieră!"), eu îi ponegream înţelepciunea şi nu mă încredeam în mărinimia sufletului acestui adevărat Fiu al Poporului şi Tată Civilizator (după cum spunea Doamna Elena).

În loc să fiu un bun român, eu am fost un om lipsit de generozitate şi mic la suflet. Nu e de mirare că întotdeauna am fost singur şi neînţeles, ca o portocală într-o grămadă de prune, ca un marţian într-o comunitate de pământeni.
Am facut multe greşeli în viaţa asta şi regret nespus...dar acum mi-a venit mintea la cap şi este vremea să renasc din propria-mi cenuşă, ca un adevărat Phoenix eliberator.

Nu am realizat asta până în secunda blagoslovită de Dumnezeu când i-am dat buletinul unei funcţionare de la primărie să îmi completeze datele pe o cerere. Ce era aşa greu? Beleai ochii şi copiai întocmai şi la fel. Îngî-îngî, căscai felinarele pe buletin, îngă-îngî îi beleai să scrii aceleaşi litere pe foaia ta! Cascai, beleai, cascai, beleai! Nu concepeai planul motorului subluminic al unei fregate corelliene, nu te rupeai în calcule diferenţiale să descoperi principiile călătoriei în timp! Doar copiai de colo-colo, la dracu'! Şi tuta ce credeţi că face? Scrie adresa mea, dar când să copieze numărul de la poartă, îl pune pe al ei! (motiv pentru care adresa cu coincidea cu cea din buletin, deci a mai trebuit să pierd o zi de milogit pe la uşi)
Hait, să-mi trag palme după ceafă! Tu cocoană! Eşti nevorbită şi ţi s-a blocat creierul? Da' cheamă fată un coleg, ceva, să te ajute să scapi de problemă! El îţi dă un subiect şi tu trăncăni pe marginea lui, până ţi se mută gura la spate şi te limpezeşti la encefal! Scapi de presiune, ce pisicii mei! Dacă nu eşti satisfăcută poa' să-ţi dea ăla şi un microfon să urli în el până scapi de complexe şi te mai oxigenezi la mansardă! NU ŞTIU! FĂ DRACU' CEVA, ORICE, CA SĂ GÂNDEŞTI MĂCAR CÂT O GĂINĂ MAHMURĂ!

Deci...măi copii! Dacă locuitorii unei naţiuni sunt atât de rupţi de realitate, ţara cum poate fi, decât ireală? O grădină carpatică a desfătării, unde zâne siliconate se întrec în frumuseţe cu însăşi Afrodita, unde îţi susură în urechi melodii dumnezeiesc de melodioase şi unde conducătorii luminaţi veghează la hotarele patriei, pentru ca acesta să nu fie prăduită de moguli şi ivani îndoctrinaţi.