Rămân în sferele misticismului religios, pentru că este un subiect prea fascinant pentru mintea mea şi pentru destinul omenirii.
Se spune că Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate. Se spune că Dumnezeu este Iubire, iar Iubirea este Dumnezeu.Se spune că Dumnezeul îl iubeşte pe fiecare, în parte.
Dar gândind retrospectiv, îmi dau seama că stirpea umană a fost mistuită de violenţe şi atrocităţi fără seamăn, dintotdeauna, în orice perioadă istorică am fi trăit. Fie că vorbim despre romanii care crucificau pe capete, fie că ne referim la inutilele cruciade, la mâna de ultraşi obsedaţi care condamnau pe bandă rulantă la arderea pe rug sau la sclavagism, neamul omenesc nu a fost scutit niciodată de ură şi suferinţă. De cele mai multe ori viaţa a fost doar un supliciu petrecut în războaie, nedreptăţi, revolte şi moarte. Iar eu întreb: De ce? Dumnezeu nu a iubit mulţimea de protestanţi care au fost masacraţi în noaptea Sfântului Bartolomeu? Nu a iubit pruncii cu care jucau fotbal armatele germane la atacarea Varşoviei, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial? Nu a iubit nou-născuţii care muriră nu cu mult timp în urmă la maternitatea Giuleşti, dintr-o prostie? De ce nu a intervenit în nici un fel, niciodată?
Conform afirmaţiilor de mai sus, se pare că nu a vrut; pentru că dacă vroia, putea. Dar a sta impasibil în faţa suferinţei nu mai este iubire, iar asta e din nou o contradicţie logică. Deci cum este, până la urmă?
Eu aş zice că Dumnezeu nu se implică în vieţile noastre. Ne naştem, trăim şi în funcţie de cum ne-am dus viaţa, ne primim şi răsplata. Din cauza asta nu prea cred în intervenţiile divine care să ne scoată din căcatul în care ne ducem existenţa şi mi se pare infinit de imbecilă afirmaţia aia cu "lasă, ne-ajută Dumnezeu". Văd roşu în faţa ochilor când aud această resemnare bovină: "da, e greu. Dar ce să facem? Trăim şi noi pe lângă ei şi ne întindem cât ne e plapuma. Avem 200 de lei pentru hrană, timp de o lună? Luăm de ăştia ce putem, apoi Dumnezeu cu mila. Ne-ajută Dumnezeu, drăguţul." Doar că nu te ajută nimeni, niciodată. Nici statul, nici Dumnezeu, nici nimeni! Nu vin păsările cerului să-ţi bage în gură, doar pentru că tu eşti prea dobitoc să-ţi ceri dreptul la viaţă. De este obligat cineva să ia decizii şi să acţioneze în locul tău? Pentru că te milogeşti, pupi picioare ataşate de preoţi şi îşi freci hainele şi diferite fotografii de nişte rămăşiţe sfinte? Pentru că stai cu biblioteca de cărţi de rugăciuni lângă pat, dar bagi un pios "să ţi se usuce mâinile" de câte ori nu îţi convine rapiditatea cu care funcţionarul public îţi încasează facturile?
Odată, am asistat la o discuţie în care o vecină se plângea că soţul îi este bolnav, nu poate munci, nu se poate întreţine singur. Practic, nu are nici un venit. "Să-l ajute statul, omul ăsta nu trebuie să trăiască şi el?"
De ce TREBUIE SĂ TRĂIASCĂ ŞI EL? Nu scrie nicăieri aşa ceva! Viaţa nu este obligatorie, iar la noi încă nu a ajuns statul civilizat, care are grijă să acorde asistenţă socială persoanelor defavorizate de soartă. La noi este doar o junglă, unde se aplică cele mai rudimentare reguli: dacă eşti în stare să te descurci, bine; dacă nu, ghinion! Eşti veriga slabă din lanţul slăbiciunilor! Viaţa funcţionează pe principii darwiniste. Cel puternic rezistă, cel slab moare. Pe aceleaşi considerente, spartanii triau membrii cetăţii. Dacă nu eşti în stare, de ce să te chinui şi tu, să mai chinui şi pe alţii?
Supravieţuirea prin orice mijloace a primat întotdeauna, dar la animale. Oamenii cică sunt ewvoluaţi şi au încropit o declaraţie cu drepturi fundamentale, pe care fiecare le are. Doar că la noi nu s-a auzit de aşa ceva.
Aici trăieşti, doar dacă te adaptezi la mediu. Nu poţi...asta e. E vina Încrucişătorului că te-ai născut impotent? E vina Udrei că nu îţi permiţi măcar un elicopter, ca să nu îţi crape capul de nervi pe potecile găurite ale patriei? Uite, DDDDDDDD-ul are! El cum poate, dar tu nu poţi? Ce, s-a născut cu 10 mâini?
Din punctul ăsta de vedere, de la Piticul Porno, trecînd prin zânoacele de Dorobanţi şi încheind cu Justin Bieber şi Lady Gaga, toţi sunt nişte învingători. În lupta pentru existenţă, cu toţii şi-au asigurat un loc destul de confortabil şi de călduţ. Ar trebui lăudaţi, nu huliţi.
Ce folos că eşti cinstit şi corect, că faci lucrurile ca la carte şi respecţi toate canoanele impuse de societate, dacă burta ţi-e lipită de şira spinării şi nu ai nici o perspectivă în viaţa asta de căcat? Aştepţi să te salveze Dumnezeu? Aşteaptă mult şi bine! Nu o s-o facă nimeni, decât tu singur! Nu eşti în stare, crăpi şi lasă-i pe alţii să se ocupe de treaba cu vieţuitul pe planetă!
Astea sunt regulile jocului. DAR, avem noroc că norodul (majoritatea covârşitoare a lui) le ia în gură, pe nemestecate. Prostie crâncenă sau credinţă nestăvilită, nu mai contează. Este linişte.
Din această cauză, atâta timp cât bântuie mentalitatea asta împuţită, niciodată nu vom trăi mai bine. Nici acum, nici în vecii vecilor.
Nu merităm aşa ceva.
Se spune că Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate. Se spune că Dumnezeu este Iubire, iar Iubirea este Dumnezeu.Se spune că Dumnezeul îl iubeşte pe fiecare, în parte.
Dar gândind retrospectiv, îmi dau seama că stirpea umană a fost mistuită de violenţe şi atrocităţi fără seamăn, dintotdeauna, în orice perioadă istorică am fi trăit. Fie că vorbim despre romanii care crucificau pe capete, fie că ne referim la inutilele cruciade, la mâna de ultraşi obsedaţi care condamnau pe bandă rulantă la arderea pe rug sau la sclavagism, neamul omenesc nu a fost scutit niciodată de ură şi suferinţă. De cele mai multe ori viaţa a fost doar un supliciu petrecut în războaie, nedreptăţi, revolte şi moarte. Iar eu întreb: De ce? Dumnezeu nu a iubit mulţimea de protestanţi care au fost masacraţi în noaptea Sfântului Bartolomeu? Nu a iubit pruncii cu care jucau fotbal armatele germane la atacarea Varşoviei, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial? Nu a iubit nou-născuţii care muriră nu cu mult timp în urmă la maternitatea Giuleşti, dintr-o prostie? De ce nu a intervenit în nici un fel, niciodată?
Conform afirmaţiilor de mai sus, se pare că nu a vrut; pentru că dacă vroia, putea. Dar a sta impasibil în faţa suferinţei nu mai este iubire, iar asta e din nou o contradicţie logică. Deci cum este, până la urmă?
Eu aş zice că Dumnezeu nu se implică în vieţile noastre. Ne naştem, trăim şi în funcţie de cum ne-am dus viaţa, ne primim şi răsplata. Din cauza asta nu prea cred în intervenţiile divine care să ne scoată din căcatul în care ne ducem existenţa şi mi se pare infinit de imbecilă afirmaţia aia cu "lasă, ne-ajută Dumnezeu". Văd roşu în faţa ochilor când aud această resemnare bovină: "da, e greu. Dar ce să facem? Trăim şi noi pe lângă ei şi ne întindem cât ne e plapuma. Avem 200 de lei pentru hrană, timp de o lună? Luăm de ăştia ce putem, apoi Dumnezeu cu mila. Ne-ajută Dumnezeu, drăguţul." Doar că nu te ajută nimeni, niciodată. Nici statul, nici Dumnezeu, nici nimeni! Nu vin păsările cerului să-ţi bage în gură, doar pentru că tu eşti prea dobitoc să-ţi ceri dreptul la viaţă. De este obligat cineva să ia decizii şi să acţioneze în locul tău? Pentru că te milogeşti, pupi picioare ataşate de preoţi şi îşi freci hainele şi diferite fotografii de nişte rămăşiţe sfinte? Pentru că stai cu biblioteca de cărţi de rugăciuni lângă pat, dar bagi un pios "să ţi se usuce mâinile" de câte ori nu îţi convine rapiditatea cu care funcţionarul public îţi încasează facturile?
Odată, am asistat la o discuţie în care o vecină se plângea că soţul îi este bolnav, nu poate munci, nu se poate întreţine singur. Practic, nu are nici un venit. "Să-l ajute statul, omul ăsta nu trebuie să trăiască şi el?"
De ce TREBUIE SĂ TRĂIASCĂ ŞI EL? Nu scrie nicăieri aşa ceva! Viaţa nu este obligatorie, iar la noi încă nu a ajuns statul civilizat, care are grijă să acorde asistenţă socială persoanelor defavorizate de soartă. La noi este doar o junglă, unde se aplică cele mai rudimentare reguli: dacă eşti în stare să te descurci, bine; dacă nu, ghinion! Eşti veriga slabă din lanţul slăbiciunilor! Viaţa funcţionează pe principii darwiniste. Cel puternic rezistă, cel slab moare. Pe aceleaşi considerente, spartanii triau membrii cetăţii. Dacă nu eşti în stare, de ce să te chinui şi tu, să mai chinui şi pe alţii?
Supravieţuirea prin orice mijloace a primat întotdeauna, dar la animale. Oamenii cică sunt ewvoluaţi şi au încropit o declaraţie cu drepturi fundamentale, pe care fiecare le are. Doar că la noi nu s-a auzit de aşa ceva.
Aici trăieşti, doar dacă te adaptezi la mediu. Nu poţi...asta e. E vina Încrucişătorului că te-ai născut impotent? E vina Udrei că nu îţi permiţi măcar un elicopter, ca să nu îţi crape capul de nervi pe potecile găurite ale patriei? Uite, DDDDDDDD-ul are! El cum poate, dar tu nu poţi? Ce, s-a născut cu 10 mâini?
Din punctul ăsta de vedere, de la Piticul Porno, trecînd prin zânoacele de Dorobanţi şi încheind cu Justin Bieber şi Lady Gaga, toţi sunt nişte învingători. În lupta pentru existenţă, cu toţii şi-au asigurat un loc destul de confortabil şi de călduţ. Ar trebui lăudaţi, nu huliţi.
Ce folos că eşti cinstit şi corect, că faci lucrurile ca la carte şi respecţi toate canoanele impuse de societate, dacă burta ţi-e lipită de şira spinării şi nu ai nici o perspectivă în viaţa asta de căcat? Aştepţi să te salveze Dumnezeu? Aşteaptă mult şi bine! Nu o s-o facă nimeni, decât tu singur! Nu eşti în stare, crăpi şi lasă-i pe alţii să se ocupe de treaba cu vieţuitul pe planetă!
Astea sunt regulile jocului. DAR, avem noroc că norodul (majoritatea covârşitoare a lui) le ia în gură, pe nemestecate. Prostie crâncenă sau credinţă nestăvilită, nu mai contează. Este linişte.
Din această cauză, atâta timp cât bântuie mentalitatea asta împuţită, niciodată nu vom trăi mai bine. Nici acum, nici în vecii vecilor.
Nu merităm aşa ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu