Ştiţi că România a... care e termenul? Primit? Nu, că descrie o stare de milogeală perpetuă. A...absorbit? Mmmm...nu, pentru că asta mă duce cu gândul la Sponge Bob Pantaloni Pătraţi, care este galben, poros şi absorbant.
Reformulez: Preşedintele Iohannis A NEGOGIAT pentru România suma de 80 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, bani ce vor fi alocaţi pentru construirea de şcoli, spitale şi autostrăzi - desigur, că doar astea sunt obsesiile naţionale, restartarea economiei şi gloria ţării - acum şi-n vecii vecilor, AMIN.
...iar pe mine m-a afectat atât de mult bucuria acestei ştiri, că-s mai rece decât o bucată de gheaţă. Vă mai amintiţi reacţia lui Radu Berceanu de prin 2013, când ministrul de finanţe declara cum se va construi metrou între Piaţa Universităţii şi Drumul Taberei? Mai că nu zicea: "Hai, să moară Franţa! Las-o jos, că măcăne rău...cum să fie pisică"?
[Radu Berceanu 2013 - Mimica spune adevărul]
No, fix asta este reacţia mea acum.
No, fix asta este reacţia mea acum.
"Cu aceşti bani vom relansa economia. Vom reconstrui România". Vom...vom...apoi vom...şi iaraşi vom...
Şi nu cred că sunt rău, simţind asta. Din contră! Doamne ajută! Din partea mea, cu banii ăştia propun să devenim cea mai superbă putere mondială pe care a cunoscut-o planeta de la disparaţia dinozaurilor şi până în prezent! Şi să nu ne oprim aici...în următorul cincinal, să ajungem cea mai tare ţară din galaxie! Serios! Eu îmi doresc să fie atât de bine pe aici, încât să văd cum fac coadă extratereştrii la vama Nădlac, ca să intre în România şi să se însoare cu mândrele noastre. De ce ar face asta? Cum, DE CE? Ca să obţină cetăţenie şi să primească alocaţii de milioane de euro per cap de copil metis, desigur.
Chiar mă bucur şi-mi pare bine că am negociat munţi de bănet. Doar că, personal, cred că nu banii sunt problema noastră.
De ceva timp, mai trăiesc p-aci prin zonă şi mă uit în jur - din când în când. Sincer, nu văd vreo sărăcie lucie... vilele răsar ca ciupercile după ploaie şi numai gardurile ce le înconjoară valorează cât toată casa mea. De la lipsa banilor, presupun...
Mall-urile sunt pline, te calci în picioare p-acolo. Şosele gem de maşini şi nu-s numai Lăstunuri sau Trabanturi din vremuri imemoriale. Nu, nu...practic, ne întrecem în limuzine şi bolizi de lux. Staţiunile sunt arhipline peste tot. Supermarket-urile sunt unul lângă altul şi tot nu fac faţă clientelei care cumpără câte-o stivă de coşuri deodată. Ne-a pălit pandemia şi de îngrijoraţi ce suntem aprope că vedem roşu în faţa ochilor dacă strănută unu' lângă noi...dar ne bulucim în cozi de kilometri pe la toate vămile, ca să ne petrecem concediile prin fel de fel de ţări străine.
Sărăcie? Unde? Poate prin Africa, la băştinaşi. La noi e opulenţa-n floare. La nivel general, nimic din ce văd în jurul meu nu mă duce cu gândul la lipsa de bani.
Şi atunci, de ce să fiu exaltat de o o sumă pe care nici nu am capacitatea să mi-o imaginez? Da...sună enorm, iar pentru alţii, e un mizilic. Şi totuşi, nu sărăcia e problema noastră. Nu suntem cei mai naşpa, iar cu 80 de miliarde de euro o să fim şi-o să facem! Nu stăm cu şoarecii legaţi la cap prin frigidere, nu înmuiem pâinea uscată în băltoci, ca să o putem mânca. Nu, dimpotrivă! Avem condiţii de toate felurile şi culori! Vorbim pe Skype, în timp real, cu rude aflate peste pământ; nu le trimitem telegrame cu porumbei, să primească misiva peste o generaţie. Suntem bine îmbracaţi, bine hrăniţi (atât de bine, că obezitatea a devenit o reală problemă de viaţă), înconjuraţi de un confort la care bunicii noştri nici nu îndrăzneau să viseze.
Dar acum, că avem această sumă la dispoziţie, o să ieşim din nevoi ca o pasăre Phoenix din cenuşă. Şi când ne-om întinde aripile şi-om prinde a zbura spre soare, să vezi atunci slavă pusă-n rastel! Icar a fost mic copil, pe lângă ce-om fi noi!
...pentru că, da! Modul nostru de a fi nu are nici o legătură cu profunzimea, cu fibra noastră interioară, cu valorile pe care le avem şi cu alegerile care pornesc din aceste valori. Nu, nu, nu...Doamne fereşte! Ţara noastră duce doar povara neputinţei! Altfel, dacă ne dezbrăcăm de burduful de câine al sărăciei, imediat va răsări brânza cea bună! Restul e can-can.
Şi dacă tot e can-can, hai să fie până la capăt şi să vorbim tot despre alte nimicnicii.
De exemplu, ştiaţi că bătrâneţea vine pe nesimţite? Nesimţita! Cum îşi permite aşa ceva?
Noroc că experţii au identificat semnele care te înştiinţează când începi să îmbătrâneşti. Adică, în caz că eşti prea tălâmb să te uiţi în oglindă şi să vezi că ţi-au crescut riduri pe ici şi pe colo, alergi să iei lumină de la specialişti - ca mine, că na! Unde nu-i cap, vai de picioare! Alerg ca titirezu', de colo colo, să aflu toate banalităţile.
Şi după ce am absorbit cunoaşterea experţilor, am ajuns la concluzia că-s cam bătrân şi practic, am vârsta pe care o avea bunicu', când era ca mine - deci, ce să mai zici? Bătrâneţe, haide grele. Abia acum înţeleg de ce nu s-a întâmplat nimic când astrele mi-au spus că săptămâna asta mă va lovi o iubire pasională...păi la vârsta mea, cine să mă mai lovească? Artroza, poate...
Totuşi, hai să vedem, împreună, care sunt aceste semne de îmbătrânire - că mă simt dator să mă laud şi eu cu noua mea deşteptăciune:
1. "Noile tehnologii nu mai sunt binevenite".
Clar, mă înscriu! Oricum, nu prea sunt la curent cu tehnologia şi nu pricep de ce să plăteşti cu telefonul, când îţi iei 2 covrigi. Da' se practică. Şi oricum, chestia asta e veche de vreo câţiva ani, deci....mai ştii ce gadgeturi nefolositoare şi oferitoare de confort mai are tineretul acum?
2. "Eşti obişnuit să trăieşti doar cu amintiri".
Iar m-a nimerit! "Amintirile mă chinuieşte, amintirile mă răscoleşte...simt dureri pe care nu mai pot să le-ndur". Şi ca un făcut, numai din dânsele trăiesc! Puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram, odată.
3. "Povara fiecărei zile nu te mai apasă pe umeri".
Şi ăsta-i semn de bătrâneţe? Dacă te agiţi ca sifonul eşti tânăr, iar dacă stai în banca ta eşti bătrân? Mă rog...
Oricum, şi asta e de mine. Ideea e că la un moment dat, cineva m-a învăţat să mă dau 2 paşi în spate, ca să văd situaţia de ansamblu. Şi m-am tot dat de atunci. Partea bună e că văd ansamblul; partea rea e că am ajuns atât de în spate, încât m-am deconectat de la, practic, orice. Am observat că toate trec. Bucurii, necazuri...toate sunt de moment şi se duc aşa cum au venit.
4. "Poziţia activă a vieţii a cedat locul unui stil de viaţă mai pasiv".
Păi dacă nu mă mai apasă povara zilei, normal că nu sunt activ. Bine, nu imit nici brânza, să stau şi să put degeaba... dar nici să mă învârt fără rost, ca un cui într-o căldare, nu mai e stilul meu.
5. "Culorile hainelor din garderobă au devenit mult mai pale".
Eu toată viaţa am purtat culori pale...negru, nuanţe de albastru, gri şi foarte rar, alb. Abia acum am început să mai arunc pe mine şi cu puţin roşu sau verde....Deci, să înţeleg că m-am născut bătrân şi întineresc? Ce tare!! Sunt Benjamin Button de România. Aplauze!
6."Dorinţa de a risca şi bucuria pentru victorie a rămas în trecut".
A rămas, a rămas, că bucuria şi dorinţa asta este sub 50.
...chiar aproape inexistentă, aş putea spune. Realizând că toate trec şi orice victorie vine şi cu un pacheţel de obligaţii, parcă nu-mi mai dă mâna să fiu prea exuberant. Mă bucur de victorii, e normal - dar mai cu reţinere, pentru că sper să fiu şi demn de noua calitate pe care mi-a oferit-o acea izbândă. Altfel, degeaba m-am mai apucat!
Mda...dar să continuăm.
Şi să celebrăm succesele prezentului cu un pahar de voie bună şi o melodie de bătrânoci, normal...
Că nu ştiu despre alţii, dar eu încerc să accept realitatea. Am obosit să mă lupt, în van, cu ea. Bătrâneţe cu noroc...hai la joc, că n-o fi foc!
[Harry Belafonte - Shake, Shake Senora]
