luni, 27 noiembrie 2017

Viaţa în Black. Black Friday!

Nu vă supăraţi...ştie cineva dacă s-a terminat Black Friday? Că deja am ajuns la supraplin cu nebunia asta şi am impresia că durează de-o eternitate!
Iniţial, speram că scap repede...adică e o zi. Pică într-o vineri şi ţine 24 de ore. 86 400 de secunde. Cum vin, aşa se duc...simplu! Da' de unde, frate? La noi şi joi, tot vinerea neagră e! Marţi - tot vinerea neagră; duminică, tot vinerea neagră! Primăvara, vară, toamnă, iarnă, luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă sau duminică, tot vinerea neagră este. Viaţa întreagă pare că a devenit un Black Friday perpetuu, care începe şi se termină, într-un ciclu infinit.
Bine, acum sunt rău şi exagerez. Mai fac şi reducerile astea câte-o pauză de piş, că nu pot să stea înţepenite pe raft. Au şi ele drepturile lor!

În plus, mă enervează denumirea în sine a acestei sărbători. Când aud de "Vinerea Neagră", primul meu gând este să ţin un moment de reculegere pentru cine ştie ce măcel internaţional. 'Or fi mai dărâmat teroriştii nişte gemeni; 'or fi explodat multe milioane de oameni; s-o fi reeditat Noaptea Sfântului Bartolomeu...care da, într-un fel, chiar s-a cam întâmplat: vineri a fost un atentat terorist în peninsula Sinai, cu 300 de victime. Aţi auzit ceva despre asta? Aveţi dreptate, nici eu..decât pe scurt şi fugitiv! Dacă ar mai fi murit 3 francezi pe la vreo redacţie, toată planeta era Charlie! Făceam talk-show-uri zi de vară, până-n seară; ne puneam steaguri pe poza de profil, se inventau meme-uri pentru facebook, era tot o plângere şi-un suspin! Noroc că nu a fost cazul...iar dacă e să gândim logic, până la urmă ce mai reprezintă 300 de oameni, în ziua de azi? Şi unde, în Egipt? Acolo e Lumea a Treia, să fim serioşi!  Dacă ar fi fost vorba de vreo ţară civilizată, poate aş fi vărsat o lacrimă! Dar aşa... 
S-a menţionat, s-a bifat evenimentul, continuăm jurnalul de ştiri!  

...şi revenim la Vinerea Neagră...care, în ciuda numelui, nu e cu nici un doliu! Slavă Domnului, nu se întâmplă nimic rău! Dimpotrivă, e cu veselie şi bucurie: sunt reduceri masive la toate produsele! Iar, negrul, doliul, este o metaforă pentru masacrarea preţurilor. Ceea ce e de bine!

Acuma, ca să fim corecţi până la capăt, desigur că nimeni nu e interesat să vândă ieftin. Şi nici nu contează asta... Black Friday nu e despre reduceri, ci despre tentaţia reducerilor! C-apoi, să o luăm logic: Dacă ai 7500 de lei şi te îmbrânceşti în magazine ca să apunci cel mai nou model de LED 3D, 4K, Supersmart tv cu net, volan din piele şi climă bizonică - că e la reducere, nu rămâi muritor de foame pe marginea şanţului dacă ţi-l iei cu 8000, preţ neredus, în orice zi din an! Puii mei! 
Dar nu se mai gândeşte nimeni la detalii d-astea... şi ţi se construieşte instinctul pavlovian numai când ţi se repetă zilnic: reduceri masive, supermasive, gigantice! Vino la noi şi fii campion la şopinguială,  pentru că meriţi! Ura!!!

Am observat lucrul asta la mine - d-aia zic. 
Nu sunt un cumpărător de meserie, nu stau toată ziua prin magazine. Iar când o fac, iau cam ce am nevoie, nu mă arunc la orice mă încântă pe moment. Şi totuşi, când se apropie un nou Black Friday, parcă tot aş cumpăra ceva...care nu îmi foloseşte pe moment; dar...mai ştii? Omul înţelept îşi face iarna car şi vara sanie. E bine să fii pregătit pentru orice...PLUS CĂ E LA REDUCERE! 
REDUCERE, REDUCERE, REDUCERE, PROFITĂ ACUM!! 
Şi eu, ca un elev docil ce sunt, ascult sfios...şi abia aştept ziua fatidică, ca să fac şpagat printre reduceri! Pentru că sunt un profitor (şi un manipulator), desigur! Da, da, da! Vreau să mă îmbăiez în reduceri, să mă ung cu ele pe trupul meu cel flămând de promoţii! Cum era cântecul? Schneller, schneller, das ist gut!!! Vreau să le strâng şi să le smotocesc şi să le drăgălesc şi să le iubesc şi să...gata, frână! Mai povestesc după miezul nopţii ce le mai fac... 



Asta este Vinerea Neagră. TENTAŢIA.
Mai dăunăzi citeam despre FOMO, noua afecţiune a secolului. Stai, stai... Ce mă?? Say again, că nu am înţeles...homo? Nuuuuu, că aia-i (altă) normalitate! Era FOMO: fear of missing out. Teama de a pierde ceva important, cât nu eşti conectat la minunăţiile internetului. Ideea că indiferent ce am avea, după colţ, în lumea largă, oriunde, ne aşteaptă ceva mai bun. Mai frumos, care ne va împlini mai mult. Şi vom fi mai fericiţi. 
Mai pe româneşte, vorbim despre tentaţie.

Nu ne mai place ce avem, sau ce suntem. Prea puţini se mai trezesc dimineaţa, se privesc în oglindă  şi vor să fie ei înşişi. Cuvintele magice sunt "altceva", "altcineva". Cu toţii vrem schimbare...Pentru că se poate! Viaţa e frumoasă, fericirea pluteşte în aer! O uşă închisă înseamnă posibilitatea de a deschide altele.... iar tu trebuie să ai maturitatea de a pune punct şi a o lua de la capăt! Fericirea e doar a ta şi te aşteaptă! Da, da, aşa este! Ştiu eu pe cineva, cumnatul fratelui socrului soţiei, verişoara tatălui celui în cauză, care chiar aşa a păţit şi într-o clipită şi-a schimbat viaţa! Gândeşte pozitiv, se poate!! De ce să #rezişti (cu haştag, desigur, că e marca înregistrată), când poţi să #schimbi?

Şi aşa dăm în boală. 
Tentaţia, FOMO asta de care vorbesc străinii, nu e ceva nou şi nu se aplică doar tinerilor care îşi pierd sensul de a trăi, dacă nu sunt conectaţi la pulsul societăţii 25 de ore din 24 - de teamă să nu rateze ceva mişto.



Nu, nu...staţi liniştiţi, că ispita este veche pe planetă, i-a decăzut pe oameni încă de la început. Iar acum creşte odată cu ei, se modelează şi îmbracă noi forme, care mai de care mai interesante!
Ceea ce e de bine şi se mulează perfect pe tendinţele de moderne, de upgrade continuu. Nu te mai aşezi la casa ta, că nu eşti nebun să stai într-un loc! Domne feri, apără şi păzeşte! Plus că dacă stai, îţi stă norocul! Deci, trebuie să ieşi din zona de confort şi printr-o gândire în afara cutiei, să creşti şi să te dezvolţi spre o zonă de confort mai uluitoare! Iar când ai atins-o, nu te lenevi! Cu o altă gândire în afara cutiei, cu determinare şi luptă cu sinele interior, vei reuşi să ieşi din zona de confort - pentru a-ţi căuta zona de confort! 
E logic, în pana calului! Vreau şi eu!! 

STOP! 'Tu-te-n blestem, că n-am cutie! Fără cutie, nu am în afara cui să gândesc! Fără gândire, mi se duce viaţa de râpă! 
Hai că fug la non-stop, că poate mai găsesc deschis, să-mi iau şi eu vreun sertar, ceva, dacă nu găsesc ce-mi trebuie! Un coş, un castron, măcar un ţoi! Orice! Că n-o fi necazul chiar atât de negru...şi după ce-mi muncesc creierii toata noaptea asta, de mâine nu mă fac eu Gabi 2.0? Păi ce părere-ţi dai?

No, bun, am fugit! Pa!
Până mă întorc, las fundal muzical fain - să treacă timpul mai plăcut:

luni, 20 noiembrie 2017

Spirit de observaţie

Citeam, aseară, un articol de care m-am împiedicat pe internet...era ceva despre soarta Românicii noastre dragi, care se află  de 27 de ani pe mâna unor ticăloşi + mafioţi + cămătari + nenorociţi. Şi vai, şi vai, totul se termina apoteotic, cu o întrebare retorică: "ce se va alege de noi?" 
Scriitura în sine, m-a amuzat - de ce să mint? Specialiştii de ocazie sunt la ordinea zilei...ceea ce e perfect normal, până la urmă. Că d-aia trăim în era comunicaţiei...ca să ne comunicăm fiecare părerile. Bune, proaste, sunt ale noastre. Şi eu fac la fel, până la urmă! Îmi descriu propriile viziuni asupra vieţii, profitând de acest preaminunat blog.

În fine...să depăşim momentul, nu vreau să mă laud! 
...Şi oricum, nu vroiam să scriu despre articol, ci despre comentariile de la articol. Băi frate, conducătorii noştri au numai calităţi rele! Perfect de acord! Problema cea mai mare este că ei sunt ceea ce avem noi mai bun, se pare...o imagine care se conturează, cu claritate, citind comentariile articolelor de pe diverse site-uri. Acolo, lumea se întrece în păreri şi mai ales acuze / jigniri / injurii la adresa celor care au altă specie de păreri. Sincer...m-a apucat sila. Aceeaşi silă pe care am simţit-o atunci când am citit altă ştire, referitoare la o bătrânică ce a donat 10.000 de lei pentru Catedrala Neamului, având o pensie de 500 de lei. Şi în acel caz, poporul se întrecea în răutăcisme...unii făcând-o pe femeie cu ou şi cu oţet pentru că a îndrăznit să dea bani nenorociţilor de popi, alţii lăudând-o, alţii profitând de ocazie doar ca să dea cu noroi în stânga şi în dreapta. 
Nu am înţeles nici scopul reportajului-articol, nici rostul comentariilor. Problema era simplă: un om are banii lui proprii şi personali, pe care îi dă. Treaba lui cui. Putea să le dea foc în stradă, sau să îi mănânce pe pâine. Putea să construiască un spital, să îi îngroape, să pună silicoane căţelei din ogradă, sau să îşi cumpere tone de acadele. E dreptul lui. Şi nu ai de ce să te bagi tu, ca musca-n coada calului!
Dar nici în acel caz nu m-a frapat articolul în sine...ci răutatea şi invidia oamenilor. A noastră, a superbului popor, care suntem conduşi de nişte nenorociţi.

Chiar: ce se va alege de noi?
Până una alta, cred că suntem cam prea stresaţi şi nu mai vedem pădurea din cauza copacilor...Aşa că repulsia resimţită anterior a născut în mine dorinţa şi nevoia de a mă bucura. Cam greu să mai faci asta în zilele noastre...dar cine caută, găseşte :) 

...şi aşa am descoperit ceva foarte tare... un alt material incendiar, desigur, care instiga la revoltă şi nemulţumire publică: cică principesa Margareta va primi salariu de fost şef de stat. Sincer, mă doare-n cot! 
Ceea ce mi-a atras atenţia, însă, a fost fotografia care însoţea ştirea de senzaţie:



Ce??? CUM??? 
Să-mi trag pălmi, nu ştiam că Margareta e nevasta lu' Rocky "Armăsarul Italian" Balboa! Hmmmm...Armăsar...sună bine. MUUUUULT MAI BINE decât Duda. O înţeleg pe biata femeie ...

(click pe imagine pentru mărire)

Pe cuvânt de cercetaş, bărba-su e bucăţică tăiată din Stallone, când era mai mic şi fără muşchi! Zici că-s două picături; fraţi gemeni, făcuţi cu taţi diferiţi! Nu am mai văzut aşa ceva...Tanda pă Manda, ce mai încolo şi-ncoace? 
Îmi şi imaginez scena de la nuntă: "Auzi, io te iau; da faci ceva, că mi-e ruşine să ies în public cu o dudă. Schimbă-ţi numele...schimbă-ţi faţa...Nu ştiu, problema ta! Eşti bărbat, te descurci!"

Să bem pentru asta -  în ritm de dans, desigur:

vineri, 17 noiembrie 2017

Târg de joburi ad-hoc

De ceva timp mă tot întreb ce să mai scriu. Dorinţă există, timp nu prea - dar îmi fac, deci se rezolvă; însă, putinţă...ioc!
Uneori, din când în când, câte un prieten mă mai întreabă de unde îmi vine inspiraţia pentru postări. "Frate...de peste tot! Din viaţa de zi cu zi...care, deşi este mereu aceeaşi, în fiecare zi este diferită, în funcţie de valenţele şi înţelesurile pe care le comportă fiecare eveniment." Vorba poetului consacrat: "toate-s vechi şi nouă-s toate!"

Cam aşa este teoria. În practică, însă... nu s-a întâmplat mare lucru. 
Fu Halloween-ul...o porcărie încropită în grabă de nişte comercianţi, ca să mai scoată şi ei un ban din buzunarele fraierilor. Că d-aia orice distracţie costă, iar obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Ceea ce, să fie la ei! E libertate, să facă fiecare ce vrea...Pe mine, însă, mă enervează ipocrizia! Suntem cei mai aprigi apărători ai inocenţei când vine vorba să lăsăm copilul să se uite la Tom şi Jerry, sau când tre' să citească Scufiţa Roşie - că-s pline de violenţă şi-l traumatizăm pe viaţă...dar îl îmbrăcăm în tot felul de scheleţi, monştri, demoni şi vampiri - că-i la modă! Plus că e şi foarte, foarte distractiv când îl speriem de se spune pe el de frică...



S-a mai întâmplat ceva zilele astea? A, da...protestele...Nu mai zic nimic! Sunt sătul de vajnicii luptători pentru dreptate, care confundă cunoaşterea cu opinia...aşa că pas! 

În lipsă de activitate scriitoricească, m-am concentrat pe lumea înconjurătoare...şi am pornit teleleu, pe străzi, ca voinicul din poveste: oriîncotro m-or duce picioarele! Vâj, vâj, vântul prin plete, mai o glumă, mai o snoavă, mai o fotografie...c-apoi de! Decât să fie rău, nu-i mai bine să ne fie bine? Plus că trăim într-o ţară perfect amuzantă...deci cum să fii trist? Cum să nu te bucuri, cum să nu o iubeşti?

Dacă tot eram dus cu dorul, m-am gândit să-mi iau şi nişte pâine. Credeţi că s-a putut? Ei, aş! Se mutase pâinea, nenică! 



Ete na! Dar, ce...ieri era pe trotuar? Şi mai precis, cum s-a întâmplat fenomenul? S-a certat pâinea cu pâinoiul şi şi-a împachetat rafturile, şi-a luat chiflele de mână şi s-a tirat la maică-sa?? 

Îmi bag picioarele...şi-aşa nu am bani, că am uitat că-s şomer! Ăştia zic la ştiri că Vântu e la închisoare. Ha, poveşti! Băăăăă...VÂNTU E LA MINE ÎN PORTOFEL! Face un curent, de numa-numa...că stau şi cu buzunarele de mărunt deschise! Vara e mişto, că-mi ţine răcoare şi la 40 de grade celsius eu abia că-mi dau jos puloverul; iarna, însă, mă-ndop de piramidoane, că-s tot timpul mucios!

Aşa ceva nu se mai poate! Gata, s-a terminat cu huzureala...De mâine, mă angajez!
Stai să văd ce oferte am: 



Ce face? Măcelar, măcelar, dar de ce se cere experienţa pentru vitrină? Îl ţine pe săracul om de model, exponat împăiat? Mers pe tocuri de 15 nu vor? Dacă e invitat să defileze şi pe vreun podium, ce face? Dă cu stângu-n dreptul?



În fine...eu m-aşteptam să se ceară experienţă în măcelărit...dar în vitrină? Suntem, cumva, la Madamme Tussauds şi ne măcelărim în vitrină, ca să vadă lumea??? Aplauze!!!!

Nu se poate aşa ceva, mai caut. Şi-apoi găsesc ceva bun, bun:




Nu-s chiar croitoreasă...că port şoseţele albastre, nu roşii. Totuşi....de ce şi-ar ţine cineva experienţa în perdele şi draperii? Parcă se ţinea în REVISAL, dar...no! Poţi să te faci în gustul omului? Dacă el vrea să şi-o ţină în perdea, e dreptul lui! Sugerez, ca opţiune de rezervă, buzunarul de la ilic, şosetele de lână sau, de ce nu, baticul de pe cap! Alea ce au? Dimpotrivă, prezintă avantajul de a fi la purtător...mai ales că vine iarna! Dacă-ţi ţii experienţa în perdea, ce faci? O iei, hopa-şa la subraţ, când te cheamă la interviu?  Şi dacă este d-aia de 6 pe 3, cum am călcat eu alaltăieri, ce te faci? Comanzi o Dacie Papuc, să te ajute cu transportul? 

Clar, nu-i de mine aşa ceva...mai caut. Şi găsesc din nou un post tentant...doar ca să mă enervez!


Cum adică, "ANGAJĂM FATĂ"? Protestez, discriminare, huo!!! Adică ce are fata şi nu are băiatul? Ţin să menţionez că sunt cetăţean european şi am drepturi! Curtea de la Haga vă mănâncă, tâlharilor În primul rând, îmi simt demnitatea încălcată, prin folosirea cuvântului "fată". De ce trebuie să etichetăm? De ce, de ce? De ce ne bazăm societatea pe criterii de ev mediu, care împart comunitatea în funcţie de gen? Nu suntem cu toţii oameni, în marea familie a universului? Iubirea este tot ceea ce contează! Jos guvernul!

După ce mă mai calmez, continui căutările...şi...bingo! Exact ce-mi trebuie! E clar, ce să mai...la barza chioară, îi face Dumnezeu cuib! Eu sunt ăla!


Nici nu mă interesează ce job e! Atribuţiile le văd la faţa locului; trecem peste limbajul de lemn din ofertă, gen "salariu motivant" şi "mediu de lucru stimulant"...adică, să fim serioşi! Dincolo de cuvinte, ce înseamnă un salariu motivant? Nimic, zero! Reclamă goală! Unii îşi rup cârca pentru minimul pe economie, alţii nici nu se dau jos din pat pentru 10 000 de euro! Ia şi motivează!
...dar la colegii cu un neuron, mă înscriu! Bine, nu-i chiar vesel...aş spune, mai degrabă, depresiv; motiv pentru care şi doarme mai tot timpul...dar dacă la interviu au ăia norocul să-l prindă treaz, m-am scos! Proletar mă fac...

Şi dau iama-n magazine, că tot tre' să vină Moşul. Nu ştiu dacă iau vreun salar până atunci, dar am găsit cadoul perfect:


Iar dacă ăla mic nu găseşte nimic sub brad, sunt acoperit: "Piticot, ţi-a luat tat..ADICĂ MOŞU o sabie foooaaaaarte frumoasă...dar a dispărut, că-i din spumă ninja! Caut-o şi tu, poate dai de dânsa...'"

No, hai c-o muzichie, cât mă gândesc ce mai mint eu, ca să acopăr lipsa cadourilor: