duminică, 25 august 2013

Realitatea virtuală a Chipului

Când eram mic, mă fascinau roboţíi. Nimic neobişnuit...aşa-s copii, aşa-s toţi copii erei moderne. Dacă aş fi trăit pe vremea lui Creangă, probabil aş fi bătut ţurca peste dealuri şi la gârlă mai mult decât am făcut-o...la fel cum Copilul Universal (cum este numit Ion Creangă în literatura română) dacă ar fi trăit în vremea mea, ar fi furat cireşe şi s-ar fi dus la scăldat până la 7.30 seara, când începeau desenele animate la televizor apoi se împuşca cu roboţi de hârtie sau mai ştiu eu ce alte improvizaţii.

Mda...e frumos când eşti mic. Lumea pare atât de lipsită de probleme...necazurile se învârt doar în jurul jucăriilor preferate care se mai strică sau a chelfănelii pe care o primeşti când scoţi limba la necunoscuţi. Sau a faptului că nu eşti om mare, să ai bani şi să-ţi cumperi tu ce vrei cu ei (dulciuri şi alte jucării - în general), fără a mai cere acordul părinţilor. 
Şi-apoi când anii trec şi frăgezimea minţii devine o amintire, lumea îţi pierde din strălucire. Mielului de altădată încep să-i crească corniţele...uneori se înegreşte cu totul, turbează şi împunge. Nimic nu mai este ce a fost, problemele au evoluat conform teoriei darwiniste, de la simplu la complex. De fapt, nu mai există simplu! Totul are mai multe faţete, este complicatm, mereu complicat. Din unghiul nostru de vedere, totul este aşa de greu...de dificil. Ne imaginăm, facem planuri, intuim problemele, eventualele neajunsuri, dar cu cât încercăm să limpezim situaţiile, cu cât ne zbatem mai mult, viaţa se tulbură mai mult. Lovim în nisip, ne întoarcem, ne răsucim, parăm, contrăm şi în jurul nostru apele se agită mai tare, din ce în ce mai tare.  
De cele ma multe ori, noi suntem singurii care ne complicăm vieţile...prin gândurile noastre, prin sentimentele noastre. Raţional, totul este simplu. Rece, calculat. Orice problemă are rezolvare, are un răspuns. Bun sau prost? Nu poţi afla decât prin cuantificarea avantajelor şi dezavantajelor. Faci o listăă, pui în balanţă şi vezi cum se înclină...apoi tragi concluzia. Ce este mai simplu de atât?

Uneori mă gândesc dacă nu ar fi fost mai bine să fiu robot. Inteligenţă artificială...fără emoţii, fără sentimente. Doar raţiune pură. O simplă maşină de calcul a profitului şi a pierderii. Se strica o piesă? O înlocuiam fără probleme...piesele nu au amintiri. Nu simt durea. Se nasc doar pentru scopul de a sluji întregului angrenaj. Punct. Defecţiunea se îndepărtează pentru a nu afecta întreg sistemul...iar ea nu plânge, nu se vaită, nu suferă. Pur şi simplu este sau nu este.  Sufletul nu îşi are rostul, la fel cum un bolovan nu are nevoie de un dans în jurul focului.
Inteligenţă artificială. Creier pozitronic. Robot. Microprocesoare, silicon, plastic şi un strat de culoare. Ce este mai simplu de atât? Cum ar fi arătat lumea dacă ar fi populată de roboţi?

Apoi am găsit ceva interesant...o teorie care exact asta afirmă: trăim un univers simulat, un matrix artificial ce se hrăneşte cu energia noastră vitală, cu sufletele noastre. Nimic nu este ce pare a fi, totul este iluzie.


...iar pentru a da randamentul constant, printre noi sunt infiltraţi oamenii fără suflet, simple programe de calculator ce copiază umanitatatea, ne ghidează şi ne ţine înlănţuiţi în ignoranţă. În suferinţă. 
Cum îi putem deosebi pe unii de ceilalţi? Articolele de specialitate dau câteva indicii:

Oameni fără suflet
Oameni cu suflet
Colecţionari de diverse nimicuri: filatelişti, machete, monede, etc

Folosesc replici din filme

Nu sunt în stare să susţină o idee în mod coerent şi apelează la filme sau glume, sau povestesc ceva din amintiri ca să salveze situaţia

Fac paranteze la paranteze într-o convorbire fără să realizeze importanţa subiectului de la care a pornit discuţia sau nu le pasă decât de ei şi vor să se audă vorbind

Discută de dragul de a se auzi vorbind

Pasionaţi de fotbal, politică, emisiuni de divertisment, telenovele şi alte emisiuni neproductive
Pasionaţi de emisiuni de ştiinţă şi filme documentare
Sunt contra oricărei idei expuse pentru că nu sunt în stare să emită o idee proprie, dar vor să provoace o discuţie şi e mai uşor să cârcoteşti decât să spui ceva interesant

Sunt secătuiţi de energie de către oamenii fără suflet
Preferă activităţi care satisfac imediat: petreceri, călătorii, achiziţii în detrimentul nevoilor spirituale

Nu au idee despre viitor, sau concept de reîncarnare, sau karma. Şi nici nu vor să înveţe despre aşa ceva

Încearcă să fie în pas cu moda şi în tendinţele actuale pentru o integrare mai bună în societate
Le pasă prea puţin de modă
Sunt obsedaţi de imaginea lor, se uită în oglingă de câte ori au ocazia
Nu pun mult accent pe fizic, aparent sunt neglijenţi
Se asociază în grupuri care nu promovează valori spirituale:  discoteci, băuturi şi distracţie, team-building, întâlniri pt oportunităţi de afaceri, jocuri distractive
Organizează sau participă la întâlniri pe teme spirituale
Merg în grup la biserică sau templu şi se aşteaptă să fie mântuiţi în grup, fără să cerceteze ceva sau fără să depună prea mult efort ca să aprofundeze religia aleasă
Realizează că mântuirea este un fenomen personal şi că mântuirea nu se face în grup. Sunt entităţi distincte care adesea sunt marginalizate şi oprimate de grup.
Rigizi în gândire, aderă la dogmă, cred şi nu cercetează, consideră că au găsit echilibrul şi pacea interioară, dar nu sunt în stare să susţină religia  la care au aderat
Contestatari în probleme religioase, caută dovezi, adesea atei, pot susţine logic religia aleasă
Sunt extrovertiţi şi superficiali
Sunt introvertiţi şi profunzi
Nu sunt capabili să cedeze sau nu ştiu să piardă

Nu sunt în stare să instaleze nici sistemul de operare în calculator, dar apreciază jocurile
Sunt programatori de calculatoare
Exagerez, dar poate am dreptate
Cred în superstiţii (e mai uşor să simuleze că sunt oameni)
Cred în logică
Sunt frumoşi fizic şi nu au karmă, nici vieţi anterioare, nici viitoare
Karma şi păcatele vieţilor anterioare îţi pun amprenta asupra lor
Se recunosc unul pe altul, se sprijină şi se ajută, promovîndu-se în posturi cheie.
Sunt frumoşi şi extrovertiţi, au toate atuurile să ajungă la conducere
Sunt subapreciaţi, adesea neînţeleşi şi marginalizaţi.
Sunt eficienţi, organizaţi, buni muncitori, rigizi în gândire, săraci în exprimare, repetitivi, predictibili, obositori
Sunt distraţi, visători, contemplativi. Îmbină logica cu intuiţia

Problema mea este că personal, mă înscriu în ambele tabere: vorbesc mult, uneori mă pierd în detalii iar rostul...hmmm...depinde de urechile ascultătorului. Colecţionez toate prostiile posibile, nu am absolut nici o idee despre viitor, urăsc discotecile, nu-s prea înnebunit cu distracţia, n-am spirit antreprenorial. Folosesc replici din filme, sar de la una la alta şi salvez momentul cu o glumă (proastă, de cele mai multe ori). Mi s-a spus că-s foarte scorţos şi mândru de capacităţile mele native, accept cu greu înfrângerea, uneori sunt repetitiv în fapte şi gândire. 
De cealaltă parte, îmi plac documentarele ştiinţifice deşi în ultima vreme nu le mai văd rostul, mi se rupe de modă, mă încred în logică, sunt introvertit, distrat, adesea cu capu-n nori. O sumă de contraste. 
Deci am şanse să fiu ceea ce îmi doresc, doar că nu am aflat încă. Dar cum capăt siguranţa atât de necesară? Fac o medie a criteriilor? Păi îmi cam dă cu virgulă...cel puţin în funcţie de starea în care sunt la acel moment. Sau acum.

Ar fi mai simplu să fiu artificial. Muuuuult mai simplu...dar sincer, nu cred că mi-ar plăcea asta. Frumuseţea stă în complexitate, în diversitate. Nu îmi pot imagina cum ar arăta viaţa fără un lumina unui zâmbet, fără căldura unei îmbrăţişări. Fără aroma unui sărut...
Nu ştiu altii cum sunt, pentru mine, doar în aceste clipe unice zvâcneşte viaţa. Doar când respiraţia mi se opreşte în piept şi realitatea se reduce la lumina cafenie a unei priviri, doar atunci simt că trăiesc cu adevărat. Atunci, în acele secunde perfect atemporale pot striga cu adevărat: SUNT VIU ŞI MĂ BUCUR ATÂT DE MULT!! 

Cum ar arăta planeta dacă ar fi locuită de roboţi? Aşa cum arată acum: toţi suntem roboţi, în cea mai mare parte a timpului. Plini de rutină şi mecanici în gândire, croiţi asemenea după cerinţele societăţii de consum., care ne vrea inapţi emoţional. Aceleaşi gânduri, aceleaşi idealuri, aceleaşi dorinţe. Aceleaşi hobbyuri. Arătăm la fel, ne îmbrăcăm la fel, ne purtăm la fel. Rândul lumii este de bază, fie că recunoaştem sau nu. 
Şi-apoi vine clipa când ne eliberăm...zburăm în colţul nostru şi devenim oameni. Mici, microscopici, dar Stăpânii întregii Lumi.
...iar în acele clipe, totul este irelevant. Doar Suntem. 

luni, 12 august 2013

Breaking News cotidian

M-am tot gândit...eu nu mai ştiu dacă să râd sau să plâng când mă gândesc la âara asta. O vreme mă revoltau toate prostiile...eram ca un câine în lanţ, gată să se repeadă la fiecare musculiţă care bâzâia în arealul înconjurător. Deh, ce să-i faci? Ale tinereţii valuri...credeam că pot schimba ceva, orice. Ceea ce desigur că nu se întâmpla, dar no! Poţi să te pui de-a curmezişul avântului pionieresc? Cu cântec, înainte...MARŞ! 

Între timp am obosit. Se întâmplă atâtea rahaturi zilnice că am renunţat să le mai consemnez...mai cătinel, ca bătrînii; la ce să mă mai grăbesc? Nu-i normal ce se întâmplă. Da' şi eu ce să fac? Nu mai dau cu capu'-n cioturi şi încerc să le mut locul, doar le ocolesc. Slalom super-uriaş, demn de finala olimică! Plâng şi hohote de râs şi trec mai departe...
Am altă soluţie? Că acuma mai ţin şi la creierii mei. Nu-s foarte amorezat de ei, dar am auzit că mai am nevoie de ei câţiva ani; deci dacă nu-i îngrijesc eu, cine altcineva? Aşa că...sunt zen...sunt zen...hmmmmm....we all live in a yellow submarine, yellow submarine, yellow submarine.

..iar când mai îmi iţesc capul din lumea mea, nu mai dau cu barda...încerc doar să să nu râd prea tare! Totul se întâmplă la fel...aceleaşi întâmplări, aceleaşi caractere, poate oameni uşor diferiţi! Frate, e România!!! Eterna adolescentă: Totul e normal la vârsta mea! Ţara tuturor posibilităţilor. La ce să te aştepţi?? Că doar acuma nu mergi cu maidanezul la expoziţie canină şi pariezi că va câştiga titlul suprem... 
...şi totuşi, nu poţi să nu te împrăştii de râs când se mai trezeşte careva că a descoperit apa caldă şi o prezintă lumii ca pe invenţia secolului. Helllooooooo...suntem în mileniul 3....încă de prin preistorie puneau cromagnionii apa în nuci de cocos la încălzit!
Dar nu...Batman, Batman! Aşa cum au făcut şi cu elevele arestate de şpagă, pentru că au strâns bani de protocol. Ceea ce nu-i legal, deci să te ţii scandal şi arătat cu degetul! 



Cică ştirea durează de vreo săptămână şi încă ţine capul de afiş al jurnalelor de ştiri...cred că nici dacă se descoperea un dinozaur viu, nu ne minunam atât!

Băi, voi sunteţi în firea voastră? Când vă treziţi dimineaţa, pornesc neuronii la prima cheie? Nu-i legal...ştiu. La fel cum nu sunt legale nici fondul şcolii, banii de cadou pt ziua profesorilor, cadourile de sfârşit de ani şi toate celelalte de gen. Dar se întâmplă..Îmi pun capul că obiceiul protocolului nu este cutuma unei singure şcoli, ci tradiţia întregului sistem de învăţământ! Dacă dau o raită pe la unităţile de învăţământ în orice oraş din România, constat că bani s-au dat. Aaaa...că nu le-a zis şpagă de examen ci bani de covrigei pt profii din comisie că este şi ei oameni şi îi apucă foamea, sau bani pt că ne iubim dirigu şi hai să fim mai şmecheri ca ăia de anul trecut care i-au luat ceas de aur, deci noi îi luăm tabletă ultimul răcnet...sau că nu-l plătim pe profesor să nu ne pice în sesiune, ci îi sponsorizăm cabinetul cu diverse...asta e doar diferenţă de etichetare. Nu-i suc de portocale, e orange gius. Vai ce mişto!
Deci nu poţi să vii tu, organ al statului, şi să cazi în extazul mirării că iată ce se întâmplă...apoi să-mi bagi mie pe gât ştirea bombă. Că nu e...dacă nu e, de ce vrei cu tot dinadinsul să fie??

Asta mă enervează cel mai tare...ipocrizia. Că au dat alea bani, că nu au dat, că le-a prins, că-s vinovate, că-i şpagă, cutumă locală...treaba lor! 
Dar totuşi, hai să nu ne ridicăm fustele în cap şi să ne dăm fecioare în Cartierul Roşu!

Zic şi eu...