luni, 29 iunie 2009

They don't really care about...Me (Smooth Criminals)


Motto:
“To you, Michael is an icon; to us, Michael is family”
[Janet Jackson]

Începe să mi se pună de-a curmezişul toată mascarada asta meschină afişată cu aplomb dement la fiecare colţ de stradă, pentru comemorarea Regelui Pop! Mi-e scârbă de toate fetişcanele care se jelesc în hohote, cu lacrimi de crocozaur, pentru că şi-au pierdut sensul existenţei şi Steaua Călăuzitoare a Destinului; mi se opresc fluxurile neuronale când îi văd pe toţi boschetarii cum închină un păhărel pentru Michael, până intră în comă alcoolică (n-ar da Domnul să se îmbete cu alcool metilic!) şi când aud de toţi handicapaţii care dărâmă casa făcută cu trudă de mămiţica lor, pentru că cică sunt nebuni de supărare!
Băi vitelor bolînde de răceala porcină! Nu l-aţi meritat pe Michael Jackson! Cât a trăit, v-aţi bătut joc de el! Aţi râs, ba că umblă cu mască, ba că îi pică nasul, ba că i se dezintegrează faţă şi acum vă daţi mega-fani ai mega-starului? L-aţi supt de bani ca nişte pleoşniţe stârcite, l-aţi târât prin săli de judecată pentru că a iubit copiii şi copilăria, l-aţi hăituit ca pe un criminal!
Michael Jackson are diaree! Precis e de la operaţii....Michael Jackson se plimbă cu copii de mână! Precis e un pedofil nenorocit... Michael Jackson şi-a făcut fermă cu teleguţe şi a mai şi numit-o “Neverland”, ţara lui Peter Pan şi a copiilor care nu vor să mai crească! V-am zis eu că e pedofil?
Nu l-aţi meritat, măi ipocriţi de rahat cu perje!

Michael Jackson a fost un geniu! (chiar dacă şi el, ca orice om, avea defecte) Îşi scria singur versurile cântecelor ce aveau să devină hit-uri (albumul “Thriller” a fost timp de 80 de săptămâni în primele 10 poziţii ale topului Billboard 200), şi-a inventat şi patentat propriile mişcări de dans cu care a cucerit mapamondul, cânta ca nimeni altul...Voi sunteţi în stare să creeaţi ceva? (Altceva decât noi modalităţi de a băga la burtălău...).

Să nu vă treacă prin cap că eu am fost expert în viaţa lui! Eram relativ prea mic ca să pricep întreaga lui genialitate, emormitatea de muncă care o depunea pentru o oră de concert live; eu eram doar încântat doar de muzică şi de mişcarea scenică...de aceea nu mă pot numi un fan înfocat al lui. Mă uitam acum la înregistrarea concertului de pe Lia...păi pentru cât a dansat el atunci, cred că i-au trebuit luni de diete bogate în glucide şi lipide, ca să îţi revină! (Oare vedetele noastre rotofeie - de la atâtea mega-fitze – ar fi în stare să susţină un concert live de 2 ore, în care să danseze până le sar ochii din cap? Dar să susţină o serie de 50 de asemenea concerte..) A depus un efort imens pentru public! Acelaşi public care se hlizea la pozele cu un Michael neras şi obosit, acelaşi public care îl considera ţicnit pentru numărul operaţiilor estetice pe care le-a suferit, acelaşi public care acum face băltoace la ochi, pentru că le-a dispărut idolul.

Mă uitam la ştiri. În faţa reşedinţei Jackson era o turmă uriaşă de jurnalişti, care îţi scoteau ochii, mai-mai or prinde vreo ştire bombă care le va arunca vânzarea publicaţiei la care lucrează, în slava cerului! Băi om-ilor! Cineva a murit! Măcar din respect, nu puteţi fi olecuţă mai liniştiţi? O familie suferă, iar vouă vă arde de declaraţii bombă? Păi atunci, nu sunteţi citavi cu capul...Pe cuvânt că eu îi împuşcam direct între ochi, pe nesimţiţii ăia!
Asta nu mai presă...asta e doar o hărţuire dementă, într-o lume şi mai dementă! O lume care se ceartă cu disperare pe moştenirea Regelui Pop, pe care o durea fix în moalele cotului de Michael şi de cd-urile lui cu cântece, dar care a năvălit ca o turmă de bivoli turbaţi de făneală, imediat ce s-a auzit de moartea lui.


Şi vă mai numiţi idolatri de Jackson...ruşine să vă fie, câinilor!

duminică, 28 iunie 2009

Moment şi schiţ





Personagii
Tache: asociatul lui Tică la o firmă de imprimări hârtie (de dragul povestirii, să o numim Imprimeri Naţională);
Tică: asociatul lui Tacche la firmă numită mai sus;
Găurica: denumirea populară a firmei deţinute de cei 2 bogătani de mai sus.

Expoziţiune şi Intrigă
Tache şi Tică au nevoie de tuş la imprimanta scoţătoare de bani. Din păcate, pentru a se semna contractul de vânzare-cumpărare trebuie să fie prezente ambele părţi de patroni(chiar dacă magazia "Găuricii" este, teoretic, tot proprietatea lor).
Desfăşurarea acţiunii
Necunoscînd că este necesară prezenţa amândurora, Tică se urcă în Hummer şi se opreşte cu scârţâit de BBS (dotate şi cu spinere de aur) tocmai în faţa "Găuricii". Bineînţeles că nu rezolvă nimic şi se întoare cu ţeava de eşapament între pneuri.
Supărat nevoie mare, Tache îşi ambalează motorul tunat al Maibahului din dotare, îşi goleşte un tub de Intessa în freză şi demarează în trombă, cu acelaşi scârţâit de roţi. Matroana (administratoarea) "Găuricii" nu se lasă însă prostită şi îi dă cu flit, cât ai zice „fitză”. Tache se întoarce mânios acasă...
În sfârţit, cei 2 eroi hotărăsc să respecte legea votată de idioţii de parlamentari.. Se înoadă ei frumuşel la oglinzile retrovizoare ale bolizilor şi pornesc cu cântec spre firmă...GHINION, ÎNSĂ!!! Matroana "Găuricii" era plecată în concediu medical (pentru care îşi propusese o normă măricică de supt la alţi grăsani), plus că stocul de tuş se epuizase complet, în 2 timpi şi 3 mişcări (era marca M.J. – Marele Jaf – dar fanii debil-de-avizi au crezut că este prescurtarea de la Michael Jackson).
Punctul Culminant
Sanăvă bici! Faching hor! Şit!
Deznodământ
Tică şi Tache se întorc tunînd şi fulgerînd acasă şi anume pentru că au rămas ne-cumpăraţi.

Concluzia 1
Când fu Tache, nu fu Tică; când fu Tică, nu fu Tache; când fu Tache şi fu Tică, nu fu tuş la "Găurică”.
Concluzia 2
Tocmai când se hotărăsc ai noştri rozalii grohăitori să respecte legea "Găuricii", aceasta, ca o nesimţită ce se află, nu mai posedă cele necesare.

vineri, 26 iunie 2009

Heal the World





Michael Jackson. “A fost Rege. A fost Legendă. A fost Miracolul muzicii pop”. GREŞIT!!! Un Rege nu moare niciodată, o Legendă nu piere niciodată în neant, un Miracol nu îşi pierde magia, în vecii vecilor! Michael a părăsit doar netrebnica scenă a vieţii umane, a trecut în alt plan al existenţei. El trăieşte, prin cântecele sale, moştenirea sa.
Nu mă pot numi un fan obsedat de Michael. Deşi mi-am făcut zeci de întinderi "muşchiuloase" la picioare, încercînd să mi le încălăbăcesc pentru a-mi ieşi un Moonwalk; am luat bătaie-grup pentru el, când am...împrumutat (de tot) de la un văr (fără ştirea lui) un “apţipild” cu Regele Popului; am ascultat melodiile lui, mi-am ros unghiile de nerăbdare, înaintea concertului din ’92; am şi acum interiorul uşii de la dulap tapetat cu posterele cu el; chiar am încercat faza cu “chiloţii peste pantaloni” (aşa îi ziceam în ignoranţa mea de ţânc)...totuşi nu mă pot numi un entuziast înfocat al Veşnicului Copil din Neverland. Mi-a plăcut, mi-a influenţat copilăria, dar nu am fost un ultras jacksonian. Pentru că vreo câţiva ani, nu am mai avut nici un contact cu muzica lui. Pentru că nu i-am vânat albumele, nu m-a interesat TOTUL despre viaţa lui artistică sau privată.

Dar l-am apreciat pentru uluitorul talent, pentru că nu şi-a irosit viaţa în van şi...pentru că a avut curajul să îşi urmeze visul. Indiferent la piedici şi “la ce-o să zică lumea”, M.J. şi-a urmat drumul spre fericire, chiar dacă reversul ei a însemnat degradarea sănătăţii (vitiligo şi cancer de piele - probabil). Am văzut astăzi la tv. cum majoritatea comentatorilor de gen se indignau sau se lamentau din cauza dorinţei lui absurde de a deveni alb. Mie nu mi se pare absurd, pentru că un vis nu este niciodată aşa. Adevărul este că nu înţeleg cum şi de ce a apărut această dorinţă, dar a fost idealul lui. Şi a făcut totul pentru el…indiferent de repercursiuni. Nu îl condamn, ci îl admir. Din suflet, şi pentru totdeauna.Aş vrea să am şi eu curajul lui...
M-a emoţionat şi m-a şocat vestea dispariţiei Geniului Dansator, însă...nu pot să le înţeleg pe persoanele care plângeau în hohote (deşi nu l-au fost alături la bine s-au la rău, nu l-au ajutat la nevoie). La fel cum nu le-am priceput nici pe fătucile isterice care plângeau şi leşinau pe capete, când Michael cânta pe scena de la Lia Manoliu. Atunci, deşi eram ceva mai mic, mi s-a părut de prost gust. La fel ca şi acum...Doar un teatru ieftin, jucat pentru camerele de filmat şi pentru cei ce erau adunaţi acolo. O mascaradă pe care nu o merita...

Moartea omului Michael Jackson mi-a readus în minte nişte întrebări mai vechi: ce se întâmplă cu noi, după moarte? Ce se întâmplă cu conştiinţa, ce se întâmplă cu spiritul nostru? Dar în fine...nu cunosc răspunsul acestor întrebări şi nu îl voi afla niciodată cu siguranţă de 100%, pe parcursul vieţii. Cert este că o părticică a talentului unei legende va rămâne printre noi, imprimat pe nişte bucăţele de plastic. Ceva simplu, dar care cuprinde ceva mitic.

Astăzi am fost martor (indirect, prin intermediul satelitului) la moartea unei stele. Dar şi la apariţia unor câteva sute de netrebnici…oameni care l-au blamat cât era printre noi, dar care acum sunt devastaţi de dispariţia uni simbol al muzicii. Şi mi se pare o ditamai făţărnicia. Toţi care s-au hrănit din tabloidizarea defectelor lui, acum îi cântă succesul şi realizările pe care le-a avut. Şi nu mi se pare corect! Am observat asta de multe ori...lumea îţi aduce aminte cu adevărat de o valoare, doar după dispariţia ei. Cât este printre noi, toţi sunt prea ocupaţi cu procese şi noi modalităţi de a apuca ceva bănuţi! Cum se ridică cineva peste nivelul mediu al societăţii, imediat este anihilat, prin evidenţierea defectelor şi minializarea calităţilor.
Este trist…sau poate că acesta este dstinul adevăraţilor oameni.

UPGRADE: Să vedeţi ce şou urieşesc va fi la înmormântarea lui Michael! Televiziunile din întreaga lume vor înregistra milioane de puncte de raiting, miliarde de oameni îţi vor lua "Adio" de la Rege, prin aplauze furtunoase (cuvântul acesta este o derivare a substantivului "furtun"? Din ciclulŞ cabanoşii sunt locuitorii cabanelor?) şi îndelungate. Sper că O.T.V.-ul nu ne va dezamăgi nici de data aceasta şi va trimite corespondenţi în State, ca să surprindă imagini memorabile (pe sistem turbo, desigur) cu Michael Jackson pe catafalc...

P.S.: Tonul ironic de la sfârşitul postării este intenţionat, pentru că am vrut doar să arăt nevolnicia şi prostia umană, în contact cu culmile ei.

"Hope that someday, you will heal the world through your music, Michael. Just like you wanted to."

"Cu creeonul pe hârtie..." (part II)




joi, 25 iunie 2009

Am făcut o aroganţă?



După postarea precedentă, ştiu că s-ar putea să par arogant.
Totul este o mizerie şi eu sunt deasupra ei, pentru că deţin numai Adevăruri Absolute; eu cunosc totul şi sunt vreun pui de ninja în materie de sentimente şi valori. Doar că: cine crede asta, este un mare idiot! Pentru că se înşeală amarnic....Eu sunt doar eu, şi atât; nimic mai mult, nimic mai puţin. Nu spun că sunt vreun Guru Sentimental, dar ştiu să recunosc prosteala şi linguşeala asta jalnică care cică se numeşte iubire, acum. Şi sincer, mi-e silă...sunt sătul până-n gât de îndrăgosteli repetate, la minut; mi se întoarce stomacul pe dos când aud toată manelăria clişeică şi imbecilă ce este rostită la amorezeală. Totuşi...nu mă aştept ca cineva să îmi dea dreptate, decât poate impersonal (pe sistemul "ăla e aşa, eu nu). Deşi toate lucrurile despre care scriu aici sunt reale şi le văd zilnic (chiar aş putea da şi nume precise), nu mă aştept ca vreo fătucă să ridice 2 degeţele şi să strige "Eu sunt sugătoare de burtoşi! (adică suge banii de pe cardul grăsanului care o scoate la prăjituri)"; la fel cum nu mă aştept ca vreun cocalar să facă un pas în faţă şi să spună că stă cu gulerul de la tricou ridicat pentru că el are o pereche (de fumuri) în plus faţă de restul masculilor - mai ales că aşa umblă înveşmântaţi si Marile Genii Ale Naturii, behăitoare de manele. (Gândind în acest mod şi eu am o grămadă de defecte, pe care nu mi le văd pentru că sunt prea...om; pentru că aşa este oricine...eu sunt super-ok, restul e naşpet)

Dar...încă am mintea destul de întreagă pentru a deosebi kitch-ul, fandoseala şi suprestimarea idioată a macho-ului exotic de colorat de adevărata dragoste şi adevăratele sentimente.
Şi sunt mândru de asta!

miercuri, 24 iunie 2009

“Beren şi Lúthien Tinúviel din Epoca Modernă”, sau “Despre pupăcelile lui T3r3n* şi Sutyen Sillycon3l**”



Motto:
“Dragostea este când două salive se întâlnesc”
[Emil Cioran]

Vechii greci credeau că la Începuturile Lumii, pe pământ trăiau fiinţele perfecte, duale (bărbatul şi femeia uniţi întrup, cuget şi-n simţiri), androgine. Zeii însă, geloşi pe desăvârşirea supuşlor şi temători de puterea lor imensă, i-au despărţit, cu unica şansă de a reface sublimul de odinioară cu ajutorul Erosului. Şi de atunci, oamenii umblă ca nişte bezmetici, în căutarea jumătăţii pierdute.

Vă povesteam despre mica mea excursie de studii...care, ca orice Drum Spre Cunoaştere, a atacat mai multe planuri; unul profan, al nimicniciilor concretului şi unul sacru, ireal, abstract. Experienţele trăite în primul caz le-am descris într-o postare anterioară, aşa că acum îl voi schiţa pe cel de-al doilea: O dimensiune a sentimentelor profunde, vârtoşe şi răzbelite, un spaţiu al ideilor, o lume a luminii şi a dragostei...Acea zăbăloasă slăbănoagă şi hădă, care bate la porţile sufletului şi intră pe uşa din dos, neştiută de nimeni.

Încă din momentul în care am urcat în căruţa cu vagoane, Iubirea m-a lovit drept în plex, cu o forţă uluitor de nimicitoare (tocmai româneii să facă de râs tagma latin-lovărilor?). Deşi era cald, aglomeraţie şi o atmosferă de apăsare sacadantă, 2 îndrăgostiţi beton de lăţoşi şi împuţit de rafinat parfumaţi se lingeau de zor (probabil pe răni; am învăţat eu când eram mic – acum vreo 3 eternităţi – că animalele aşa îşi alină traumele survenite mecanic); nimeni şi nimic nu mai exista în jur...pentru că ei urcau pe Scara Rulantă şi Divină a Iubirii, erau nişte vaşnici exploratori porniţi în căutarea extazului tantric al unirii Yin-ului şi Yang-ului. Mi se cam întorcea mie stomacul pe dos (probabil nu îmi priise vreun plastic ce tocmai îl ingurgitasem), dar...eram (încercam să fiu) fericit pentru că aveam şansa unică în viaţă (de care mă plictisisem până-n gât de câte ori am observat-o pe la colţurile pipăitoare şi întunecate ale uliţelor autohtone) să asist la Scoborârea Adevăratei Drăgoşti prin noi, netrebnicii muritori.

Toate bune şi frumoase...cred. Până când, după vreo câteva milenii, când tocmai ce am ajuns în Punctul Z (nu G) al Coborârii...şi străluminarea Linguşelii libidinoase m-a lovit din nou (de data aceasta în moalele capului). Nu ştiam dacă să râd (pentru că s-a terminat calvarul zdrăngănelii sacadate, pentru că s-a sfârşit cu Drumul Oaselor) sau să plâng (de fericire bineînţeles, pentru că Iubirea mi se înfăţişează din nou).
Apoi, la o plimbare prin oraş, alte şi alte şi alte şi alte şi alte Iubiri. Prin aer zbârnâia numai arculeţul nărăvaş al bebeluşului în scutec, iar printre clădirile încinse se vedeau efectele. Băi...să-mi trag palme! Da’ nu e cam deasă Iubirea asta? Până şi o urticarie te ia, te jughineşte puţin şi apoi te mai lasă...dar Dragostea te ia, te lasa; te ia, te lasă; te ia, te lasă; te ia, te lasă; te ia, te lasă; FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR!!!! Exact ca un Hopa-Mitică, care revine mereu la acelaşi punc fix al originii.

Şi mai drăguţă a fost însă o discuţie total divergentă cu...cineva, pe această temă. Încerca să mă convingă că eu sunt aşa de neîncrezător pentru că nu am cunoscut Miracolul Iubirii până acum. Sunt prea rece, prea brutal, prea insensibil ca să mă las manipulat de legănătura dulce a valului al Amorului.
Şi eu am zis:
“Ce să facă? Să mă manipuleze pe mine iubirea? Păi pe mine nu mă manipulează nimeni…”
Tu, copilă! Iubirea nu manipulează, ci întregeşte; Iubirea nu seduce, nu şocheză. Ea doar naşte fericirea . Apare atunci când este timpul ei şi o singură dată în viaţă. Ea nu ţine cont de câte mii de hectolitri de gel ai în plete, de maşina cuceritor-de-fitzoasă pe care o conduci, de lungimea, lăţimea sau grosimea pixului (cu care ai semnat cecoiu’ baştan la restaurant, desigur) - cel puţin teoretic…. Eu cred în Iubire. Doar că nu cred deloc (sunt total dezgustat chiar) în molfăiela aia lâncedă de cuvinte, pe care o execută toţi sexperţii-casanovi şi toate curvele-minunat-de-dive prin şanţuri, cu o plăcere dementă. Mi-e scârbă de “te iubescurile” aruncate aiurea şi peste tot, mi-e silă de linguşeala aia libidinoasă şi cârpa aia mizeră în care se transformă oamenii atinşi de vârful lu' aripa de dragoste. Dacă iubeşti, nu eşti nici geniu, nici fotomodel/eală, nici Heracles sau vreun Superman care sparge munţii în pumn, nic culegător/toare de stele, nici măcar Spătîn/ă Al/A Vieţii sau mai ştiu eu ce alte căcaturi din astea, uzitate până la paroxism. Eu cred că dacă iubeşti, rămâi aceiaşi persoană, cu aceleaşi calităţi şi mai ales cu aceleaşi defecte. Diferă doar plaja de percepţie, modul în care se oglidesc ele pentru persoana iubită.

IUBIRE şi îndrăgosteala zilnică….COMPLIMENT şi pupincurism libidinous atroce….SĂRUT şi lingerea la secundă…SENTIMENTE şi fluide organice…SACRU ŞI PROFAN….

Cu iluzia optică de materie cenuşie din dotare, eu tot sesizez diferenţa dintre termeni.

P.S.: Ce se întâmplă dacă Zeus Cel Perfid La Corason ţi-a aruncat jumătatea tocmai prin Filipine, Mongolia sau Siberia, iar tu ai viza de flotant la Românica noastră glorioasă şi nu poţi pleca în căutarea sufletului pereche? Încerci alte drăgoşti virgine (adică neprihănite) sau încercate de alţii în trecut? Îţi aştepţi Obştescul Sfârşit, amăgindu-te cu o iluzie?
Pentru că aici nu se petrece totul într-o carte, nu există nici un Adam care să îşi încrucişeze existenţa cu o Evă sortită de la începuturi...

P.S. 2: Este prea utopic şi prea copilăresc ceea ce cred, nu? Până la urmă, totul este o târfoceală în care contează doar căţeleala, stadiul de erecţie al portofelului şi gradul de satisfacere al consumatorului (a.k.a. calitatea)
Şi totuşi, nu vreau să fiu "cu restul turmei", sau "în rându' lumii"....EU VREAU SĂ FIU ÎN RÂNDUL MEU!

* Ciocoi imbecil cu burtoacă, stăpânitor peste o grămadă de terenuri şi proprietăţi imobiliare.
** Vacă celulitoasă cu aere de eu-genie, Divă din Născare, aerată la neuron şi cu nasul printre nori.Şi foarte, foarte, foarte...infinit de sexy.

marți, 23 iunie 2009

Trenul Vacanţei şi Bolidul fără propritar



În timp ce Ţâşti-Bâşti Cel Mic se asumă în răspundere (din nou) pe câte vreun podeţ supra-înălţat, eu încă mă refac după revenirea din “excursia de studii facultative” – am mai dat şi eu o scurtă raită pe la facultate. Ocazie cu care mi-am descoperit pasiunea care mă mistuia de mic, fără măcar să ştiu: VREAU SĂ ÎMI JERTFESC ÎNTREAGA VIAŢĂ PE ALTARUL ÎNVĂŢĂTURII! Vreau să studiez, să ajut poporul cu cunoştinţele mele, să devin un eugeniu în fiecare domeniu care există pe lumea asta! Vreau să aplic la universităţile din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Baia Mare şi în principiu.…cam peste tot pe unde se profesoreşte vreun parlamentăros tobă de carte! Aşa, voi avea şansa să îi admir pe viu ţoalele de mii de euroi, să îmi clătesc urechile cu poveţele lui pline de înţelepciune, să mă scald în izvorul lui de tupeu scrofesc nemărginit şi să îl gratulez (face-to-face) cu toate complimentele care îmi bântuie prin cap, de la origini şi până în prezent! Pe cuvânt de cercetaş, că acesta şi numai acesta este visul meu!

Cam cât de mojic tupeist şi ma-cac mincinos poţi să fii, încât să fii văzut frichinindu-ţi obrăjorii puturoşi prin Maseratti, Ferrari, Porsche, Lamborghini, Bentley, Rolls sau alte maşini de lux, şi apoi să prosteşti lumea în ochi că nu era de fapt a ta, că ţi-a împrumutat-o o prietenă pentru o seară, că te sacrifici doar pentru că asta te-a obligat firma din dotare să conduci, că tu eşti doar un amărăştean posesor de Fiat vechi de 200 de ani, Meredes de acum 500 de ani sau Ford T, născut acum vreun secol? Chiar eşti ATÂT de dobitoc? BĂI, SUGĂTORI FURĂCIOŞI!!! Cam cât de proşţi ne credeţi? Cam câtă aroganţă vi s-a revărsat în osânză? Cam cât de curvi/e josnici/e şi scârnavi/e puteţi fi? Fără număr, fără număr, fără număr, precum manelarii îndobitociţi?? Fără frontiere, precum nemărginirea universului?
Vă daţi imaculaţi/e şi neprihăniţi/e ca nişte virgine, vă daţi demni/e şi morali/e, dar nu sunteţi decât nişte lingăi parazitari! Să vă crăpaţi de ruşine, ciorilor! (Deşi…cred că “Să vă trăznească!” ar fi infinit mai eficient…).

Duduia U(n)drea se agită ca să atragă turiştii; doar că nu-s şosele, nu-s căi ferate, nu-s transporturi aeriene…iar teleportarea nici măcar nu a avut bunul-simţ să se inventeze! Land of Choice…Pe dracu’! Te urci şi tu într-un trancalete jegos de tren, în speranţa că ai purces pe Drumul Cu Cărămizi Lucitoare ce duce spre Cunoaştere…doar ca să te prăjeşti ca o hamsie între fiarele pline de rugină ale vagonului, să te sufoci ca un peşte perpelit la tigaie şi să te uiţi neajutorat pe fereastră cu te depăşesc şi copacii! Băi hapciupaliticilor nesănătoşi la neuron!!!V-a lovit răceala porcului şi staţi prost cu mobila de mansardă? Voi aveţi boi înhămaţi la locomotivă? Şi dacă coboram şi o suflam în dos, mergea mai repede...V-ţi pus cumva în gând să vă întreceţi cu melcii? Pariam pe ei, şi câştigam fără probleme…Vreţi să introduceţi turismul cu trichiniciul ăla de drezină, şi vă temeţi de împotrivirea maselor populare? Păi spuneţi, tată, aşa…Acolo ai cel puţin aer! Transpiri puţin, dar faci condiţie fizică, îţi creşte pofta de mâncare (deci le faci vânzare şi la fanarioţii ăia puhavi, patroni peste restaurantele cu specific…de mâncare) şi eşti şi sub ventilaţie continuă! Păi se poate să se existe o aşa bătaie de joc? Suntem în epoca shinkansen-urilor şi a T.G.V.-urilor, iar noi încă ne transportăm în căruţe? S-au inventat roboţi care dansează, dirijează, urcă scări sau fac jogging, iar voi nu sunteţi în stare să construiţi o scară ferată cât-de-cât bună de călcat trenul pe ea? În condiţiile astea, mai vine Tata-Mare la braţ cu Moartea, să ne viziteze frumuseţile naturale, băi cretinilor! Vă defecaţi pe tot şi pe toate! Vă luaţi prosoape, pahare şi cur-papirus de sute de mii de euroi, dar o garnitură de ciu-ciu, cel puţin decentă, nu achiziţionaţi?! (Rahaturile alea de Săgeţi nici măcar nu se pun la socoteală; sunt strâmte, înghesuite, incomode şi îi creează călătorului un îmbătător efect de rumenire, datorită lentilelor imense cu care sunt echipate).
În Japonia, media de întârziere al unui super-expres este de 6 secunde! La noi…ţi se lungesc urechile aşteptînd! (bineînţeles în picioare, pentru că vitele care au renovat gara aia de capitală europenizată au uitat că mai trebuiesc pe alocuri şi ceva scaune pe care să îşi odihnească ciolanele proştii de studioşi ce nu au fost în stare să îşi cumpere un avionaş propriu…dacă îi ducea capul să falsifice ceva semnături pe acte de retrocedare, acum erau prin alte lenduri de ciois, aveau yaht la scară şi chiar o insuliţă proprie!). Şi între timp, cât te benoclezi pe şine, poate te ajută Cel De Sus să crăpi de sete; pentru că mizerabilele de cişmele, după ce că put a hoit, nici măcar nu sunt alimentate cu apă curentă!
Cu toate acestea, avem o ţară uluitoare! Păcat că este locuită…de câteva mii de urangutani băloşi şi păsărici tâmpe…Noroc că, din când în când, mai dai şi peste oameni minunaţi, care te ajută să treci cu bine prin toată haznaua asta!

“Nu ştiu dacă vă daţi seama cât de mult a însemnat pentru mine şi mă oftic că nu găsesc ceva care să va recompenseze cu adevarat; ceva în afaraă de nişte simple cuvinte…Totuşi: Mulţumesc din suflet! Sper să ne mai încrucişăm vreodată drumurile, cât mai curând posibil (de preferabil într-o Românică schimbată…măcar puţintel) ”

P.S.: pe parcursul acestei prea-minunate scrieri am făcut câteva referiri şi la peşte, pentru că am vrut să mulţumesc şi o persoană importantă (nu spun cine). “Se fac ei mari, şi îi mâncăm după aceea”…Îl chemăm pe nenea de la “Răzvan şi Dani” să îi gătească, că ştie! Serios!

miercuri, 17 iunie 2009

Genia din umbră


“(Elena Băsescu) are o inteligenţă vie”….Cam aşa spunea domnul Cristoiu, într-un serial editorialistic.Eu tot am crezut că această afirmaţie este vreo glumă, sau ceva ironic cu final de camera ascunsă…şi am aşteptat. Pentru că pur şi simplu, nu mi-a venit să cred ce citesc. Ochii mi s-au bulbucat, inima îmi sărise în gât, Gânditorul îmi plecase în vacanţă...
După două zile de la Marea Dezvăluire, să-mi trag palme dacă şocul mi-a trecut în întregime! Uneori chiar mi-e frică să nu rămân cu sechele! Serios.

Nu vreau acum să mă apuc să comentez opţiunea de vot a fiecăruia…Însă, aş avea şi eu o mică nelămurire; nu contest că don’şoara “fătuta lu’ tata” are inteligenţă (vie sau mai-puţin-vie), BUT (cum ar zice americanul): UNDE O ŢINE ASCUNSĂ? O ţine la păstrare sora mai mare, bine pitulată printr-o vânzare anterioară? Fâlfâie veselă printre Sferele Abstacte ale Diveniei? Este ascună în vreun borcan dosit prin cămară, printre murături şi gemuri, de frică să nu o fure cineva?(este bine ştiut faptul că la Românica, majoritatea hoţilor au doctorate fără număr, fără număr, fără număr in Arta Furăciunii)
Pentru că este clar că Miss EBA nu umblă cu troller-ul de deşteptăciune la ea.

Şi acum, este momentul pentru faimoasa replică: “Deţi…încă odată. N-aţi înţeles nimic!”
De data asta, sper din tot sufletul că nu am înţeles.

marți, 16 iunie 2009

Sexy şi Rea


Pentru toate Minunatele, Prea-Strălucitoarele, Fermecătoarele şi Miraculoasele Divoşenii, FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR!!!!

DÍVĂ s.f. (Liv.) - Cântăreaţă cu renume; artistă de cinematograf renumită;
(peior.) - Femeie care doreşte să fie admirată; femeie care frapează. [< it., fr. diva].
[Dicţionarul Explicativ Român]


Cu toţii am dat nas în nas cu o divă, măcar o dată (pe zi). Nu…Nu din aia adevărată…ci ceva jalnic de kitch-ios, ceva care te răscoleşte până în adâncimile ficatului, ceva….şi doar atât. Pe stradă, la alimentara din colţ sau chiar la toaleta publică (pentru că DA! Deşi sunt nişte vajnice aparţinătoare de tagma fiinţelor statosferice cu pile directe la Lumea Ideilor şi Dimensiunea Conceptelor pure, ELE sunt totuşi torturate chemările naturii, ca orice amărăştean de rând), ne împiedicăm de divenii. Cu privirea uşor adumbrită de pleoapele cu gene lungi şi dese, cu năsucul la câteva mii de mile deasupra noroiului care tronează pe străzi, tunată (pe sistem turbo) cu silicon prin toate extremităţile organismului, cu haine lucioase, sclipicioase şi stridente mult prea mici (care lasă descoperite strategic anumite porţiuni din pielea bronzată la solar şi mici-mari revărsări lipidice), cocoţate în vârful toacelor cui, hidos de fitzoase….Cam aşa ar arăta o târ…adică DIVĂ CLASICĂ autohtonă EA ar trebui să fie idealul bărbaţilor, după EA ar trebui masculii să se tăvălească “ca câinii” în călduri şi să scheune ideatic. (Credeţi-mă că se găsesc destui giboni dobitoci ca să facă asta).
Câteva tone de colagen prin părţile cărnoase ale trupuşorului, şi gata…Divă nouă pe Rampa Succesurilor! Nu prea contează ce neuron olog bântuie prin holograma de creieraş, pentru că, să vă spun un mic secret: vitele alea masculine oricum sunt chitite doar pe un singur aspect (la fel ca noi, de altfel)! Totuşi NOI le suntem mai superioare, pentru că stăm zilnic cu iubirea în gură şi în suflet…sacrificăm orice pentru ea (în ordinea numerelor egale de pe tricou: Divenia, Iubirea cu un moş bătrân plin de bani, Iubirea cu unu’ tănâr şi putincios, Cumpărarea de ţoale de firme, e.t.c.), chiar dacă asta înseamnă să ne părăsim Iubitu’ (pe care îl iubim ca pe ochii din cap).
Mi-e scârbă!!!!

Redau mai jos, un scurt fragment (Slavă Domnului) din discuţia unor asemenea bombe atomice de seducere în masă:
“- Fă* dragă, tu eşti nebună la cap? Tu ştii că era să mor azi-noapte de frică?”
“ - Hai, făi fată…Şi de ce n-ai murit?”

RESTUL…E TĂCERE..
No comment.

*prescurtarea de la "Făptură Gingaşă"

sâmbătă, 13 iunie 2009

Românica - File din Poveştile Nemuritoare


Motto:
Ce-am aşteptat, ce-am visat
Nimic nu s-a schimbat.
[Phoenix - În umbra marelui URSS]


Ce au în comun Cristofor Aldea Teodorovici, Radu Beligan, Gabriella Ficz şi echipa de tineri a Colegiului Naţional “Mircea Cel Bătrân”? Dar Florin Piersic, Tudor Gheorghe, Gheorghe Zamfir, Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci, Leonard Doroftei, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Iustin Capră, Irina Loghin, Ion Dolănescu, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Mihai Eminescu, George Bacovia, Mircea Eliade, Marin Preda, Traian Vuia, Henri Coandă şi mulţi, mulţi alţii? Au profesii diferite, interese diferite…dar cu toţii sunt nişte valori incontestabile ale neamului nostru. Această naţiune oropsită, călcată de toţi viermii care se cred stăpâni, hăcuită şi dezbinată de toţi cretinii, are şi a avut o mulţime atât de mare de genii, încât mi-ar lua ani în şir să îi enumăr pe toţi.
Trăiesc într-un cadru natural uluitor, plin de istorie şi de tradiţii seculare. Totuşi…pe cuvânt dacă nu sunt unele momente în care pur şi simplu, îmi este ruşine că sunt român. Şi mă înspăimântă cel mai mult faptul că aceste clipe se îmulţesc din ce în ce…cam de câte ori mă cuprinde bărbăţia neînfricată şi mă uit pe fereastră, sau la vreun buletin de ştiri.

Un meci de fotbal…un spectacol, un mod plăcut (pentru unii) de a petrece timpul. Totuşi, stadionul este locul unde suporterii se înjură mai cu foc, unde au loc cele mai crunte bătăi, unde izbucneşte cel mai des violenţa. De ce? Pentru că majoritatea suporterilor acestui…aşa-zis sport, sunt atât de idioţi şi de descreieraţi, încât pierd din vedere unicul lucru important: DISTRACŢIA. “Mi-a pierdut favorita…” Şi se apucă să spargă vitrine, să rupă scaune, să arunce cu cărămizi, să se bată. Păi, băi isteric imbecil, băi tărtiţă zdrenţuită, dacă te manifeşti ca un animal turbat, se schimbă cumva rezultatul de pe teren? Dacă îi crăpi capul lu’ unu care trece pe stradă, pe lângă tine, îţi câştigă favorita? Dacă dai cu cataroaie pe unde apuci, dacă înjuri ca dementu’, îţi bagi puii prin tot ce vezi şi urli ca o javră decapitată, se schimbă ceva? Chiar dacă a fost blat, chiar dacă jocul a fost o insultă la adresa inteligenţei, chiar dacă arbitrul a fost mituit în favoarea unuia sau altuia şi echipa a jucat la bătaie de joc, schimbi tu ceva? Mitocănie, golăneală, ţopârlânisme, frecangeală, şmecherie, demenţă, prostie, violenţă, lături, fraudă…cam asta reprezintă fotbalul acum.

Alegeri…O modeală minunat de incultă şi independeantă, un războinic luminicios neînfricat, un răzgândac în chiloţi, un pupinbăsesc trululit, un tribun neostoit de ninonitor, o avocată periculos de militătoare pentru drepturile omului, un manelist, zeci de cârnaţi umpluţi…vreo 22 de milioane de buletine de vot şi câteva milioane de alegători traseistici (adică au parcurs un anumit traseu bine stabilit, pentru a se putea exercita în actul democratic de băgare în seamă al osăicilor politicioşi). Neruşinare crasă, tone de tupeu, prosteală îndobitocită, teatru mocirlos, şpriţuri deşănţate, sisteme ticăloşite, paradă ieftină şi un ciolan uriaş. De ce să merg la vot? Să aleg schimbarea unor graşi plini de sudoare cu alti cefăloşi acri şi osânzoşi? Eu ce câştig din toată mascarada asta jegoasă? Câteva tone în plus de scârbă şi frustrare? Câteva zeci de tone de dispreţ şi şuturi în cur? Ceva pachete de promisiuni (UF! Am scăpat de libidinoşenia vanghelică) şi nişte praf în ochi de pe viitoarele autostrăzi – care vor împânzi tărişoara mai abitir decât o gaşcă de stele pe un cer de vară, senin şi însorit?

Un copac crescut la mişto, taman în “miljocu’străjii”; o dungă care demarchează marginea drumului, ondulată frumos după o cracă mai nărăvaşă ce a pătruns pe partea carosabilă; un pod construit cu sârg, peste stâlpii de înaltă tensiune ai unei căi ferate; o rampă pentru cărucioare, între trotuar şi un perete gol; o şină de tramvai întreruptă de o gură de canal; o stradă cu sensuri unice, în ambele direcţii; un Laba şi un Muia la primărie, deoarece se doreşte binele mai multor alegatori (dacă nu vă place, puteţi să încercaţi şi cu o femeie); parabolice pe cocioabe dărăpănate şi limuzine de lux care tronează falnice în curţile unor muritori de foame.
România pitorească, România de zi cu zi, România pur şi simplu. O bijuterie…

O duduiţă se chinuie de din răsputeri să iasă cu baragladina din parcare (se vede totuşi că mărimea contează şi nu ceea ce ştii să faci cu ea)…sunt vreo 5-6 “macio-meni” pe margine, care o îndrumă cu foc…însă manevra tot durează vreo 10 minute. Lasă, măi “tuta lu’ tăticu”…că te pierzi în restul specimenelor de femei la volan. Nu eşti nici prima şi nici ultima care trece prin aşa ceva. Fii bucuroasă că ai condus independent şi fără ajutor câteva mii de românei la urne, ca să te ştampileze democratic; restul…de aceea s-au inventat şoferii (dacă mai sunt şi sexy, este şi mai bine).

Suntem conduşi de o haită de incapabili…nişte lipitori nenorocite, o grămadă de scursuri care se huzuresc pe banii noştri. Nu este corect ca succesul în viaţă să depindă doar de familia în care te-ai născut! Nu este corect ca unii să fie nevoiţi să facă un împrumut la bancă pentru a merge în concediu la munte, şi unii să îşi frece dosul aplatizat numai prin hoteluri de lux din te miri ce colţuri ale lumii! Nu este corect ca oamenii de rând să muncească zi şi noapte, pentru a întreţine pe perne de puf nişte cutre împuţite, care sunt chinuite de aere de mărire! Democraţia nu înseamnă Meritocraţie, ci Pilocraţie şi Curvocraţie. Ca să ai succes, nu trebuie decât să lingi în câteva locuri mai cărnoase, să calci pe cadavre, să scuipi pe moralitate, şi gata! “Dă-i înainte cu tupeu…”
Dacă nu ar fi aşa, adevăratele valori s-ar afla în fruntea ţării şi nu nişte dobitoci parveniţi şi snobi! Adevăratele valori ar fi cel puţin răsplătite, şi nu uitate prin cine ştie ce coclauri, pentru a fi scoase de la naftalină doar când vine vreo campanie, când e rost de fălire în faţa altor ţări mai neputincioase, sau când vreun gras vrea să îşi facă reclamă…
Deşi spun asta mereu, nimic nu o să se schimbă. Sunt prea insignificant, ca să mă asculte cineva (partea bună este că nu “s-a milostivit” nimeni până acum să mă facă “găozar”, “ţiganc împuţit”, “caraghios”, “derbedeu’ dracului”, sau alte cuvinte din astea de laudă). Eu sunt doar un prizonier legat de mâini şi de picioare, ce nu poate face altceva decât să strige…pentru a nu fi auzit de nimeni. Şi ca mine alţii şi alţii şi alţii…vreo câteva milioane. Presa nu poate face nimic, televiziunea, nici atât. Nimic nu se va rezolva, nimic nu se va schimba. Nu mai suntem în vremea în care se pleca cu furci şi topoare să îl crăpi pe nesimţitul ăla de boier…Şi totuşi, ce am putea face ca să conteze? Ceva cu o finalitate practică, dincolo de toată deontologia deşănţată, discursurile anapoda şi iluziile prosteşti. Presupun că nimic…
…Strigăm şi atât. Câinii latră, dobitocul merge.

Silviu Brucan spusese odată că ne vor trebui vreo 20 de ani ca să facem tranziţia de la communism la (măcar) o spoială de Democraţie; se pare că a greşit cu vreo câteva mii de ani…
ccccccccccc
cccccccccc
P.S.: Melodia de la motto nu face vreo aluzie la ruşi sau alte naţii. Am ales-o doar pentru că...este o melodie tristă, plină de regrete pentru lucrurile care ar fi putut fi, dar nu sunt. O melodie care caracterizează o Românie părăsită de moralitate, valoare şi speranţă...

marți, 9 iunie 2009

Scrofii de Bruxelles


O bătrânică caută cu înfrigurare numele actualului primar pe liste; abia reuşeşte să bunghească literele de smoală care mânjesc alb-gălbuiul buletinului de vot, însă speră să îi observe pătrăţelul cu desenul lui...un copilandru vrea să ştampileze, din principiu, partidul pe care îl votează toată familia; nu are habar de boii ăia de la Bucureşti (şi nici nu l-ar interesa aşa ceva, pentru că pe oricine ar alege, nu vine “EL” să îi pască oile), dar o tradiţie trebuie respectată, cu orice preţ!...un cetăţean arde în flăcări de nerăbdare să scoată ştampila şi să o preseze opintit în cineva care merită, doar că nu ştie în cine; aşa că speră să îşi găsească străluminarea în bidonul de bere pe care l-a luat dintr-o cârciumă lucie-de-jeg....un Nene trecut de a patra tinereţe e în cabina de votare! Ştie pe cine va alege, pentru că el e regalist convins! Aşa că este normal să “se dea” cu Duda Regală....e omul lui de suflet! Doar că...BLES-TEM!!!! Nu îi vede sigla aia nenorocită pe nicăieri! Şi totuşi, dacă nu ştampilează buletinul, nu e un cetăţean model şi nu valorează nici cât o ceapă degerată (deşi a luptat şi a fost decorat în Marele Război, Băselu’ a spus că e o mulţime vidă, dacă nu se exercită în vot! Deci...TRE-BU-IE!!!).
Cam aşa s-a votat duminică...au dat cu ştampila oamenii care nu aveau nici un habar despre modul în care se mănâncă scrutinul acesta, sau habotnici obsedaţi, care au ales la comandă! Democraţie împuţită, independenţă de rahat mucegăit! Nu ar veni mamăl şi tatăl acidului sulfuric, să îi facă o dezinfectare până la os...OF!!
Partea bună este că s-a terminat prosteala aia cu euro-parlamentarele, şi pot respira şi eu mai liniştit....FINALLY!!!! Pentru că dacă mai continuau cretinii ăştia cu spoturile lor handicapate, prin care cică trebuia să mă convingă pe mine să îi votez...mă duceam la alegeri doar ca să le bag ştampila aia jegoasă în Poponeţ, să se voteze singuri, dacă asta poftesc! ! AUZI, AUZI! Să trimitem în parlamentul european pe toţi inculţii, maneloşii tembeli, imbecilii pufoşi, ebele imaculat-de-răzgângace şi războinicii luminaţi de câte o rază de idioţenie!
M-aş mira dacă nu ar râde ăia şi cu curul de noi! Şi apoi să ne zboare drăguţii de reprezentanţi, tocmai pe Lună! (Poate dă Dumnezeu şi îi sufocă vidul cosmic)

Pe cuvânt dacă am mai văzut o nesimţire atât de feroce...să urle ca debilii că au învins, când 73% din populaţie i-a ignorat! Şi apoi să mai aibă şi tupeul să spună că cei care nu au trecut pe la urne, nu contează deloc! BĂI!!! VOI SUNTEŢI ÎNTREGI CU SISTEMUL GĂUNOS-DE-NERVOS? PE BANII NOŞTRI DE CONTRIBUABILI VĂ LĂFĂIŢI VOI, HIENE PUTREDE CE SUNTEŢI! Ştiam de mult că vă săgeată fix în pixu' şi cureaua lată de noi, ăia ne-bogătani; dar să o spuneţi cu atâta tupeu, indiferenţă şi neruşinare....
A avut dreptate Ciutacul când l-a încolţit pe mârlanul de Boc Ce Mic! (care apropo...nu cred că s-ar salva de la Focurile Gheenei nici dacă ar trăi ca un pustic toată viaţa, sau s-ar pocăi cu faţa la colţ, în genunchi pe coji de nucă!). (Încearcă) să se dea mare ministru, şi nu are “sânge-n instalaţie” să îşi verse năduful în faţă, ca bărbaţii! Are un c.v. de te pierzi în distincţii, dar nu e-n stare nici măcar să îşi ceară scuze...chestie care se învaţă cam pe la 7-8 ani! Nu iese “la rampă” ca să îndruge nişte abureli, nici măcar după ce toată lumea îl arată cu degeţelul, ca pe un tâlhar ce tocmai a fost prins si este supus judecăţii publice!
Eu nu am nici o putere…din păcate; dar sper din tot sufletul, ca Victor Ciutacu să se ţină de promisiune şi să îl jupoaie-de-viu (desigur…din punct de vedere politic) cât timp îşi mai pierde timpul prin lumea politică .


P.S.: Ce s-ar întâmpla dacă am strânge în Casa Poporului pe toţi trepanaţii ăştia neruşinaţi, i-am încuia uşile, apoi i-am da foc? (după modelul patentat de ilustrul nostru strămoş, Vlad Ţepeş)

P.S. 2: Există vreo posibilitate ca gripa porcină să fi lovit taman în creierele scumpilor noştri aleşi ai neamului?

luni, 8 iunie 2009

Pastel în litere


Cher Victor

Iartă-mă că îţi scriu aşa de târziu, deşi ţi-am înţeles nerăbdarea de a te pune la curent cu desfăşurarea Zilelor Oraşului…ăăă…a mult-iubitei noastre metropole (deşi este un adevărat trandafir de colţ aruncat printre dealuri, sunt unii rău-voitori care îl mănâncă de…canalizare, şi ÎNCĂ îl numesc oraş); poate, după ce îţi voi povesti, mă vei înţelege…sper.

Totul trebuia să înceapă acum o săptămână (dar ştii asta deja), doar că norii s-au jelit mai ceva ca un academician-doctor-inginer-în-bocit, şi a fost o vreme mult prea câinoasă pentru dănţuială (se vede treaba că organizatorii nu plănuiseră şi un concurs de tricouri ude). Aşa că, întreaga festivitate s-a amânat pentru week-end-ul acesta.
Ştiu că eşti foarte ocupat, aşa că îţi voi descrie pe scurt atmosfera de la Marea Petrecere: un podeţ metalic cocoţat în capu' la şosea (după cum ştii, nu avem un spaţiu destul de larg pentru bestializarea tineretului); câteva zeci de cocalari mangă-de-şmecheri, care îşi etalau lănţocurile de tinichea-originală cu o afectare porcin-imbecilă; paţachine (aspirante, sau la deplină maturitate) spoite pe ochi în mii de culori (care să le facă mai interesante şi mai sexy), cu petecuţe lucios-sclipicioase de la firme manelistice vestite într-ale vestimentaţiei; zdrăngăneală idioată (gen uţ-uţ-uţ) cu ghiotura, care făcea să ţi se bălăngăne lobii ficatului în gât; tarabe fumegânde, unde se mai întâlnea câte un miculeţ, aşa ca omul, la o perpelire cu pretenarii; ţigănuşi împărţitori de baloane….şi cam atât. Burtoace, curvăsărie, sminteală, prost gust…totul încununat cu un uluitor foc de artifică.
Da…hai, să nu fiu rău. A fost şi un moment de respiro, în care chiar s-a cântat; deşi “tinerii doritori de distracţie” se frichineau de colo-colo (de parcă o turmă de limbrici le tăbărâseră prin părţile mai cărnoase ale organismului), câteva mămăiţe îşi agitau fericite baticul, pentru că pe scenă era Maria Ciobanu. Cânta (live) o melodie antrenantă şi veselă, ceva pur românesc şi de calitate. Ceva precum centrul unui uragan: o oază de linişte, înconjurată de demenţeală malignă. Iartă-mă dacă ai fi vrut o descriere mai detaliată, dar îţi povestesc ce am putut observa într-o oră…Atât am reuşit să rezist
În fine… astea au fost cam toate momentele mai importante ale sărbătorii. Cam atât l-a dus capul pe primărel să facă.

Pleci la o plimbare prin oraş, şi intri în noroi până-n gât (cu posibilitatea opţională de a-ţi rupe “mergătoarele”) în tranşeele de pe trotuare, care râd fericite în soarele aproape-văratec; vrei să admiri o floare deosebită plantată neglijent pe marginea şoselei, însă buruieile îţi intră în ochi; vrei să te hodini pe o băncuţă, însă trebuie să faci echilibristică doar pe o scândură (cu ochii-n patru, să nu ţi se-nfigă vreun maidanez în vreun eroic tendon al antichităţii); vrei să îţi faci o copie xerox (alb negru, “căcolor” nici nu se mai pune problema), şi alergi ca bou’ prin tot oraşul, în căutarea acelui loc; ţi-ai terminat de molfăit cauciucul în guriţă….dar vrei să fii o persoană bine-crescută (la creier) şi să îl arunci la un coş de gunoi? Nu ai decât vreo 5 posibilităţi, şi toate în centru! (aici ar cam fi de vină şi tonele de melteni neaoşi, care le-au distrus la vreo câteva ore după ce pubele nou-nouţe au fost spânzurate pe stâlpi).
Cu tot acest “pacheţel de problemuţe”, pe Majestatea Sa The Mayor, atât îl duce dovleacul să facă? Să gândească precum un Călăreţ Fără Cap? Ar crăpa dacă s-ar apuca şi el de ceva folositor pentru comunitatea care l-a ales, în schimbul unui P.E.T de bere? De fapt…aşa alegători, aşa ales. Never ending…târmoceala.

Cred că deja am început să te plictisesc; am spus că va fi ceva scurt, dar m-am cam aprins, nu? Tocmai din această cauză, nu mai am resurse ca să îţi povestesc şi despre alegerile ce tocmai s-au încheiat (este o grămadă de povestit, crede-mă!); dar o să o fac, într-o misivă viitoare.

Au bientôt, Jojo.

UPDATE: Victor este simbolul Occidentului, iar Jojo....suntem noi.
Fac aici puţină aluzie la scrisorele din manualele de franceză de ciclu primar (de pe vremea mea), când, din loc în loc, paginile erau presărate cu bileţele de la Jojo pentru Victor (desigur, cu alte semnificaţii decât cele prezentate aici).
Deci....nu! Nu mi-am schimbat orientarea şi nici nu vreau să fur alte identităţi nu visez să mă fac piţipoancă....îmi pare rău că vă înşel aşteptările :P

Vremuri ( A fost odată un Vânt Divin)


Nu o să spun nimic despre vreun tramvai etajat, tras de cai, sau despre vreun bunic şic, cu joben şi monoclu. Şi nici măcar despre alegerile astea odioase, care simt că îmi atomizează celule creieroase ale capului. Nu, nu o să fac asta. În schimb, voi vorbi despre Românica Cea Reală...cum era ea în tinereţea democraţiei şi cum se prezintă acum. Aşa cum am văzut-o eu schimbîndu-se...aşa cum am observat eu trecerea timpului.
Să purcedem voioşi pe drum recall-urilor, deci:
· Când eram mici, ţărişoara se afla sub dominaţia haitelor de câini comunitari. Oamenii erau muşcaţi, chiar omorâţi. Nimeni nu mai ştia ce să facă; Teroarea îşi întindea ghearele ei tăioase şi reci asupra tuturor...Noroc cu un primar Băsel, care s-a învârtoşat niţeluş şi a strigat, întinzînd un degeţel (precum un rege atot-putincios al istoriei): ”Să i se taie...ăăăăă...să fie castrat!!! Să fie eutanasiat!!!” . organiyaţiile de protecţie animalieră au sărit direct la şuviţa primărelului, medicii îşi ascuteau bisturiul, căţeii schelălăiau a moarte, sau a plăcere (în încercarea de a procrea – posibil – ultima generaţie de urmaşi)...A fost o debileală totală!
Timpul a trecut...nimic nu s-a schimbat. În ciuda zecilor de microfoniste care transmiteau cu patos de la faţa locului, în ciuda uriaşului tam-tam de atunci, Teroarea şi-a (re)ascuţit unghiile la polizor şi a pornit-o hai-hui pe străzi! Tanti-urile cu sacoşe pline de cumpărături încă sunt tăbărâte de adunături canine, copii încă sunt muşcaţi în timp ce se joacă pititea printre blocuri, javrele încă ne conduc viaţa (de cartier).
Nu ştiu de ce, îmi tot vine în gând zicala aceea cu ”câinii cu covrigi în coadă”...Poate pentru că sunt covins că pe aici umblă ei? (doar câinii...covrigii se pare că îi uită la coteţ, de fiecare dată)
· Tot prin tinereţile noastre ancestrale, ne văitam că nu avem şosele...Şi imediat au răsărit, din-pământ-din-iarbă-verde, doritori care să ne rezolve; care să neumple de asfalt, care să ne facă şosele şi dinspre cap spre...unele părţi mai ruşinoase (echipate cu semne de circulaţie ultramoderne, pentru ca târfa din dotare să îşi găsească mai rapid locul de parcare). Au încasat banii, au făcut proiecte-peste-proiecte-peste-proiecte, s-au certat precum chiorii cu privire la ”scumpetea” unui kilometru de autostradă. Şi cam atât.
Astăzi...este cam la fel! Adică, fără drumuri: pentru că populaţia de pântecoşi coborâtori din Lamborghini (”Oare cum încap în maşinuţele alea?”), de braţ cu un ”cevacurvesc” spoit în ultimul hal, plastifiat şi cocoţat pe tocuri cui, a crescut exponenţial cu creşterea numărului de zile. Suntem mai ”bogaţi” cu câteva mii de proiecte de fezabilitate, câteva zeci de milioane de ”rable de Zambilici second-third-fourth-hand aduse de la nemţi ”, câteva sute de milioane de ”băieţei şi fetiţi de tătei slăninoşi”. A, DA! Şi cu un petecuţ de autostradă, care se defectează mai ritmic decât cardiograma unui om sănătos-tun!
· La început erau guvernăcioşii ticăloşiţi care rupeau cu nesimţire crăncenă, hălci uriaşe din trupul Maicii Patrii. Am votat Schimbarea până ne-a tâşnit pe urechi şi pe nări; la fiecare 4 ani, am fost îmbrobodiţi de Ixulică sau Nodică că el reprezintă Salvarea cea Adevărată, Unica Lumină care va purta naţiunea spre un drum spre un drum ascendent.
Din păcate, timpul a zburat, iar leprele hapsâne din fruntea ţării s-au multiplicat direct proporţional…cu burdihanele lor nămolos de grase. Fraudele au atins noi frontiere ale irealului, iar tâlhărie tupeist-de-jegoasă a ieşit în frunte, ca păduchele.
· Cultura şi Economia o duceau prost, spre foarte prost. La conducerea ministerelor de profil s-au perindat, rând pe rând, zeci de “politicieni botă-de-capabili” care au format, re-format, orto- şi-para-reformat domeniile pe care cu inteligenţă le-au păstorit.
Rezultatul? Ei s-au umplut de bani, iar “stânele” lor au intrat în putrefacţie…Învăţământul şi-a dat drumul într-un picaj necontrolat, iar Economia s-a echipat voiasă cu minunatele-i aripi de plumb şi a pornit-o vertiginous într-un zbor descendent (cu motoarele duduind la maxim, desigur).
· Imediat ce ne-am câştigat libertatea mult visată, am demarat şi operaţiunea “strânsul curelei”. Am văzut luminiţa de la capătul tunelului în timpul fiecărei campanii “o să-ice”, doar ca să ni se spună apoi că a fost o umbră generată de privirea noastră glaucomizată…Şi ne-am pregătit să ne tragem o nouă gaură la curea…
Astăzi este la fel; se face foamea pe rupte, se stânge cureaua până la cataramă, şi cam atât. România este afectată de Criza Financiară…”PĂI….BĂI BILE DE GRĂSIME RÂNCEDĂ ŞI PORCI DE CÂINI CU CREIER MAI MIC CA AL UNUI STEGOSAURIAN !!!!!! ROMÂNUL DE RÂND ESTE ÎN CRIZĂ FINANCIARĂ DE CEL PUŢIN DOUĂJ’ DĂ ANI, IAR VOI VĂ TÂRÂIŢI CURURILE DOLOFANE PE MILIOANE DE DOLARI (EURO)! RESTUL POPULAŢIEI ABIA MĂNÂNCĂ O COAJĂ DE PÂINE CU IAURT ÎNTR-O ZI, IAR VOI VĂ PETRECEŢI WEEK-END-UL PE CINE ŞTIE CE COSTIŢĂ DE FILDEŞ, ÎNSOŢIŢI DE CÂTE VREO VITĂ CELULITOASĂ ŞI PLINĂ DE FITZE!”

Am trecut prin Timp…şi Timpul a trecut prin noi, pe lângă noi! Singura realizare este că ne-au mai crescut ceva riduri pe faţă, şi că am continuat să apucăm ziua de mâine! Nimic nu s-a schimbat…
Uneori mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Little Boy “îmbrăţişa drăgăstos” vreun oraş de-al nostru (vreun centru super-occidental, sau vreun mall mega-frecventat), şi nu Hiroshima; ar fi fost de ajuns ca să decimeze toată populaţia asta de hiene dimpreună cu sămânţa lor, sau ar mai fi fost nevoie şi de “magica atingere” a lui Fat Man, Big Daddy, Slim Master B, sau a nu mai ştiu câtor şmecheri din ăştia..?????....

P.S.: Îngerii ne jelesc cu lacrimi de sânge

vineri, 5 iunie 2009

Exit-poll înaintea votării

Motto:
"Elena Băsescu a declarat că şi-ar dori ca ea să nu mai fie calificată drept agramată şi toantă. Să ştiţi că pe mine, la capitolul ăsta, nu m-a convins"
[Radu Tudor]


Se vede treaba că româneii sunt totuşi doritori de bilibistroceala asta de alegeri. Cu toţii vrem să ştampilăm la pătrăţel (mă rog...), iar pentru asta nu ne lăsăm manipulaţi nici măcar de Propria Conştiinţă ("Noi suntem un popor liber, care nu ne spune nouă nimeni ce să facem; noi facem ce vrem noi. Dar nu ştim ce..."*). Ne plimbăm toată ziulica, ca nişte cetăţeni turmentaţi apăsaţi de o singură şi unică grijă: "NOI CU CINE VOTĂM??????"
Nu e problemă...că se va merge la vot. Dar, unde ne băgăm votul? (ÎN URNĂ....NORMAL!)
Şi totuşi, mergem ca o turmă încolonată frumos pentru onorul prezidenţial. Ta-ra ram, ta-ra-ram, ta-ra-ra-ra-ra-ra-ram...tobele duduiesc pe acordul unui imn scrijelit pe cerebel...suntem impresionaţi până la lăcrimi de dansul unduietor pe ritme manelare a lu' tanti EBA, şi de convingerile ei exagerat de moderne (Fumăcioşii de iarbă ŞTIU de ce). EBA asta ie o duduiţă (încă) verde, din cale-afară de frumoasă şi atrăgătoare (nu ca grăsana aia cu nume nepronunţabil), şi ne va reprezenta cu succes bunăciunile de manechinuite care se fâţâie pe la Românica autohtonă...Deci pe ea o vom vota. (Aplicăm principiul "Ce e frumos, şi la europeni îi place"; ce mai contează dacă încearcă să mişte colagenul la discursuri...o fustă scurtă şi un decolteu cu vedere la bogăţiile patriei, rezolvă tot!). Deci, s-a terminat cu întrebările idioate, gen: Noi cu cine votăm?? Deci, acuma ne-am hotărât: ŞTIM CU CINE SĂ VOTĂM!!!! Deci, totul e bine când se termină cu bine...Deci, MERGEM LA VOT!!!! (Deci: URA! URA! URA!)

Cel mai "cool" a fost un nene-tataie de la sat, căruia i se lua interviu:
Reporteriţa**: "Ia spune, Tataie! Mergi duminică la vot?"
Tataie: "Merg...cum să nu merg? E de datoria mea civică să mă duc..."
Reporteriţa: "Si cu cine o să votaţi?"
Tataie: "Cu oricine...pentru că sunt toate minciuni! Ascultaţi aici, donşoară! VOTĂM NUMAI MINCIUNI!"

*Taxi - Noi cu cine votăm?
** Dacă s-a inventat câte un feminn la fiecare funcţie, se pune că e corect dacă spun: barmană, bioloagă, traseistă (scuze...asta există deja)...ciobană, văcară, căpitană (şi alte funcţii militare), ministreasă şi...pupinbăsească?

UPDADE: Vă întrebaţi, probabil, de unde a mai ieşit şi postarea asta...Păi: de curând, am asistat indirect la o şedinţă în care s-a discutat foarte aprins despre destinaţia votului de duminică; şi s-a convenit să fie votată EBA (la mine este E BA), pe motiv că ar fi frumoasă (oare?). Se pare că "amănuntul" acesta mi-a lăsat nite sechele prea adânci pe Gânditor, aşa că...trebuia să le fac cumva să iasă la suprafaţă :D

miercuri, 3 iunie 2009

Candidatul Ideal


“Eu ştiu că mă voi chinui, cu mii de euroi pe zi.
Iar inima, de-al ţării dor, mi se va rupe din cotor.
Să vizitez ca un proscris, Bruxelles, Nancy şi Paris;
Puiuţul meu scump, fără tine, eu sufăr printre manechine
Şi-n loc de Loganul meu mişto, să-ndur 3 Merţuri ş-un Peugeot…!!!
Ooooo…. Doamne, dacă ţi-am greşit (iar eu asta sper - hihihi), aşa să fiu pedepsit!”

GATA!! AJUNGE!! Nu mai pot să suport! M-am săturat să îmi nărui şi bruma aia de materie cenuşie, gândindu-mă ca disperatul pe cine să votez…Vreau să îmi desfac lanţurile astea de ignoranţa, să dărâm ca un Samson biblic zidurile de ţopârlănie crasă, să apar precum Hulc din cenuşă...şi să mă pornesc a acţiona şi eu cumva! Sunt intoxicat zi de zi cu necesitatea prezenţei la actul democrat al votării, pentru că aşa îmi voi arăta eu dragostea faţă de Uniune; sunt prostit zilnic, cu tone de tupeu, că Ixulescu sau Cutărescu sunt nişte bandiţi ordinari, jefuitori ai Maicii Patrii şi călcători ai bunelor moravuri…deci, prin urmare, ştampila mea ar trebui să meargă la Nodescu, care e singura speranţă pentru un viitor luminos pe aceste meleaguri, singurul imaculat şi neprihănit, mai abitir decât Albul ca Zăpadul. Am de ales între Barbie Girl cea Siliconată, plină de intenţii înălţătoare şi aere modelistice de succesuri; V.C. Tudor, Tribunul Neostoit al Poporului şi Devorator Pasionat de Xanax; "Dragă Stolo", Venusul în Chiloţi de la marginea mării; şi ceva cvasi-necunoscuţi care nu s-au făcut remarcaţi prin absolut nimic!
Toţi sunt nişte snobi, şi nişte lipitori sugătoare de sânge (sângele poporului, se înţelege). Aşa că nu am pe cine vota…Şi totuşi…cred că am mâncat ceva în neregulă aseară, pentru că m-am trezit cu o poftă nebună de a-mi demonstra iubirea mea neţărmuită pentru Europa; deci, ca să fac asta, ar trebui să votez. Dar nu am cu cine să votez, aşa că NU VOTEZ! Dar U.E. e principiul care îmi ghidează viaţa…
Circuitele mele paraginite ale logicii începuseră deja să fumegăie. Trebuia să fac ceva, dar în acelaşi timp nu puteam…pentru că mi-a ajuns până-n gât nesimţirea şi tupeul scrofesc al celor care le-am mai acordat încrederea mea, în trecut. Ce să fac???????

ŞTIU!!!!!!!! O să candidez eu! Sunt singura persoană care mai merită să-mi port stindardul năzuinţelor către posteritate, plus că nu aş refuza o vacanţă (plătită regeşte) de câţiva ani prin Bruxelles…Şi partea tare e că o să îmi manifest şi adoraţia care îmi roade neîncetat sufletul, precum un vierme râvnicios care vrea să se cuibărească într-un măr.
O SĂ CANDIDEZ EU la euro-alegerile astea!!!! Ştiu că este puţin cam târziu pentru a-mi lansa hârtiuţa cu propunerică în public, însă am muncit mult ca să îmi pregătesc intrarea în politică, vreau binele tutuor, şi…sper din toată inima să câştig simpatia alegătorilor şi să intru şi eu în Euro-Parlament, măcar la redistribuire…
ccccccccccccccccccccccccc
Mai jos, aveţi C.V.-ul meu, cu toate date mele personale.

· Nume: Gagiu’ Porno (am auzit că eşti un ciumeg-de-ciumeg, dacă ai o terminologie din asta…sexy)
· Afiliere: Independent
· Siglă de concurs: Toată viaţa am stat sub semnul mult iubitului meu idol pe care îl respect sincer, din fundul inimii (a nu se inversa cuvintele); aşa că mi se pare normal, să îl imit…Sigla mea va fi numărul de la maşină, şi anume: S.T.F. – Să Te Fericesc!
· Studii: 69 de doctorate în Limbologie, absolvite impecabil cu coroniţă şi 10 cu felicitări. Prin urmare, folosindu-mi limba cu care m-a dotat Natura, mă pot face înţeles în orice colţ al planetei. În acest fel, dificultăţile de comunicare sunt eliminate total.
· Activitate de campanie: Am construit un castel de nisip, alături de viitorii mei alegători (plus alte preocupări copilăreşti: citirea completă a poveştilor Fraţilor Grimm, în faţa unui auditoriu format din membrii Grădiniţei de Copii Nr. 14; împărţirea unei acadele cu un tânăr mai sărman; targerea în poyă alături de tinerii bebeluşi – şi pipăirea bunăciunilor de mame care îi însoţeau; mângâierea pe creştet a şcolarilor aplaudaci, care au fost siliţi – sub ameninţarea catalogului – să mă ovaţioneze); am ţinut 18 discursuri anti-putere, formată (momentan) doar din hoţi incapabili şi pipiţe neduse la sălile de sport; am vizitat mediile academice de antrenament ale fotbaliştilor, şi am încercat să îi conving să mă voteze; am fost filmat din întâmplare, la o slujbă religioasă, în timp ce făceam mătănii şi mă rugam pios pentru bunăstarea vo-tonţilor; am donat o importantă sumă de bani, pentru construirea unui edificiu de importanţă vitală pentru conaţionali – o terasă de 8 stele, în centrul ocrotit al parcului orăşenesc; am croşetat o bundiţă tradiţională în faţa unui stadion întreg şi am spălat câteva toalete cu propria-mi periuţă de dinţi (în faţa aceluiaşi stadion - care m-a încurajat fiecare secundă, cu o frenezie bolnavă).
· Dorinţe înflăcărate: Să am un baldachin impozabil, împrejmuit de o vilă de 3 stele cu vedere la ocean; şi bineînţeles…pace în lume şi îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei! Ajută-mă să mă lăfăi între aşternuturile acestui pătuţ, alături de o top-modelă pe zi, şi îţi promit că şi viaţa ta se va schimba, radical!
· Frază memorabilă: “Votează-mă, şi vei cunoaşte o fericire orgasmică, pe durata întregului meu mandat (oferta este gratis, pentru primele 100 de zile de exercitare a funcţiei în care voi fi ales). De asemenea, mă angajez (cu mâna pe pectoral), că îţi voi satisface până şi cea mai mică dorinţă limbistică…Anywhere, anytime, anyplace.”

GOD BLESS ROMANIA!!!

marți, 2 iunie 2009

La Mulţi Ani



Nu am vrut să spun asta în scrierea precedentă, pentru ca nu cumva vreun tâmpit cu firicele de bale la gură să facă vreo asociere nefericit-de-greşită. Intenţionat sau nu.
Lăsînd la o parte imbecilitatea precoce a unor reprezentante cu creierii împachetaţi în silicon, astăzi chiar a fost o zi deosebită...pentru că Doamna* Teo Trandafir îşi sărbătoreşte ziua de naştere (pentru încă 50 de minute). Prin urmare, aş vrea să o felicit, să îi urez La Mulţi...Trandafiri Fericiţi în Buchetul Vieţii şi o revenire cât mai rapidă pe sticla (plasma) micului ecran (nu şi pe plăsmoacă, pentru că aşa ceva denotă tone de neam-împuţit-de-prost, care nu merită - şi nici nu e interesat - să urmărească aşa ceva); sper că într-o viitoare echipă de succes cu Mircea...

...It will be "Teo & Mircea Şou (pe ei şi pe...ei) Reloaded".

*semnificaţia cuvântului "Doamnă" a fost terfelită prin noroi, odată ce a fost apendicele de "vedetă" al Magdei Ciumac; totuşi, cred cu tărie că Teo poate repune acest titlu la locul care i se cuvine de drept.

Bordelul Internaţional


“Omul cât trăieşte, învaţă”. Fix aşa spune o învăţătură din moşi strămoşi şi babe stră-babe…Şi EI aveau dreptate! Pe vremuri, prin 1800 î.e.m (înainte erei manelelor), mare şi bogată mai era înţelepciunea acestui popor. Simplistă, dar atot-cuprinzătoare şi multi-înţeleaptă.

Deschid azi de dimineaţă, tacticos, un ziar (ca să mă mai culturalizez şi eu niţeluş). Şi am rămas stană-de-prost! Inima mi-a sărit în gât, creierii capului au prins a se bălăngăni frenetic (precum limba unui clopot agitat)…Părea că întreaga canapea se împachetează şi se remodelează, cu mine încă stînd lungit în vârful ei! Am aflat că astăzi sărbătorim/am sărbătorit, cu mult fast şi tone de onoruri, Whores Day - Ziua Internaţională a Curvelor! Vasăzică, astăzi “s-a născut” târfuliţele…Cine a stabilit asta? Şi-au analizat ele drăguţele arborele genealogic, şi au găsit-o pe MAMA TUTUROR CURVELOR într-o pictură antică, lăbărţată pe un pat şi cu un trabuc de “iarbă ameţitoare” în gură?
După ce am luptat împotriva fumatului, ne-am jucat cu lopăţele în nisip, am citit poveşti şi i-am bătut pe creştet pe kinderii-prichindei, acum ne prea-curvim? Asta este cumva, o insinuare subtilă a mersului lucrurilor în viaţă? O încurajare “cu mantă” pentru tinerele speranţe ale viitorului nostru, beznă-de-luminos? Poate este un “babau speriecios” pentru cei mici…”Uite, mamă! Aşa o să ajungi, dacă nu mănânci tot din farfurie, vorbeşti urât, dai cu pietre în geamuri, împingi băbuţe pe scări şi nu mergi la grădi!” NU….Cel mai probabil (şi mai logic), aşa cică se luptă împotriva discriminarii sexuale, precum au făcut “schimbăcioşii”, “curturiştii”, şi mai ştiu eu ce minorităţi, prin marşul de acum câteva săptămâni.
BĂI! Ori mie nu mai îmi iese bine encefalograma, ori s-a damblagit toată lumea…Cum să sărbătoreşti aşa ceva? Ştiu că este cea mai veche “meserie” din lume, dar totuşi…CARE ESTE EXPLICAŢIA LOGICĂ A MĂSCĂRIEI ĂSTEIA? Într-un fel, nici nu mai contează…pentru că ne exercităm în prestarea muncii noastre favorite (adică distracţia). E sărbătoare, deci…lasă boxele cu Guţî Cel Nou la Nănău (TRĂIASCĂ GUŢÎÎÎ*) să urle din toţi rărunchii, micişorii să se perpelească pe grătar şi ţuiculiţa să inunde autostrada pântecoasă a grumazului! (de altfel, singura şi cea mai modernă de care dispunem, momentan). Ne distrăm, ne simtem bine, că doar este sărbătoare mare, nu? Şi spre seară, poate mergem în grup ameţit şi pe la sărbătorite, ca să le cadorisim (special) de ziua lor…

Aştept cu nerăbdare şi viu interes stabilirea unei Zile Internaţionale (sau măcar naţionale) a Maneliştilor; că doar şi ei sunt oameni discriminaţi (de inteligenţă), nu-i aşa?

P.S.: Am şi eu o nedumerire micuţă: dacă aş vrea – dar doar presupunînd că mi-aş dori asta; suntem oameni trăitori în mileniul 3, nu vlăstare de Jack Spintecătorul ce Dumnezeu! Deci…să reiau; presupunînd că aş vrea ca toţi golano-maneliştii (de pe cuprinsul naţiunii noastre mioritice) şă crape în chinuri, să se tăvălească prin noroi şi să se usuce precum un lichen în deşert, iar eu aş avea o chicăturică de contribuţie în trebuşoara asta, fapta asta ar intra la rasism împotriva semenilor de acelaşi cuget şi (ne)simţiri, sau la maltratarea de animale?

P.S. (again): înseamnă că este/a fost şi ziua otrepelor-de-lichelele din conducerime…acum îmi explic eu de ce se auzeau ieri sirene disperate pe străzi, deşi nu a fost accident sau vreo urgenţă medicală; pesemne “ninonitorii” se pregăteau pentru “excortarea” coloanelor de (viitori) aleşi – DOAMNE FEREŞTE!!!! - în turneul lor grandios prin văile şi munţile ţărişoarei…

* printre manelari, cică se strigă aşa ori de câte ori este pronunţat “numili lu’ minunaTUL şi fericiTul Rege”; iar eu vreau să îi fac şi pe dragălaşii ăştia să simţească şi sufletili lor ceva satisfacţiune.