Cher Victor
Iartă-mă că îţi scriu aşa de târziu, deşi ţi-am înţeles nerăbdarea de a te pune la curent cu desfăşurarea Zilelor Oraşului…ăăă…a mult-iubitei noastre metropole (deşi este un adevărat trandafir de colţ aruncat printre dealuri, sunt unii rău-voitori care îl mănâncă de…canalizare, şi ÎNCĂ îl numesc oraş); poate, după ce îţi voi povesti, mă vei înţelege…sper.
Totul trebuia să înceapă acum o săptămână (dar ştii asta deja), doar că norii s-au jelit mai ceva ca un academician-doctor-inginer-în-bocit, şi a fost o vreme mult prea câinoasă pentru dănţuială (se vede treaba că organizatorii nu plănuiseră şi un concurs de tricouri ude). Aşa că, întreaga festivitate s-a amânat pentru week-end-ul acesta.
Ştiu că eşti foarte ocupat, aşa că îţi voi descrie pe scurt atmosfera de la Marea Petrecere: un podeţ metalic cocoţat în capu' la şosea (după cum ştii, nu avem un spaţiu destul de larg pentru bestializarea tineretului); câteva zeci de cocalari mangă-de-şmecheri, care îşi etalau lănţocurile de tinichea-originală cu o afectare porcin-imbecilă; paţachine (aspirante, sau la deplină maturitate) spoite pe ochi în mii de culori (care să le facă mai interesante şi mai sexy), cu petecuţe lucios-sclipicioase de la firme manelistice vestite într-ale vestimentaţiei; zdrăngăneală idioată (gen uţ-uţ-uţ) cu ghiotura, care făcea să ţi se bălăngăne lobii ficatului în gât; tarabe fumegânde, unde se mai întâlnea câte un miculeţ, aşa ca omul, la o perpelire cu pretenarii; ţigănuşi împărţitori de baloane….şi cam atât. Burtoace, curvăsărie, sminteală, prost gust…totul încununat cu un uluitor foc de artifică.
Da…hai, să nu fiu rău. A fost şi un moment de respiro, în care chiar s-a cântat; deşi “tinerii doritori de distracţie” se frichineau de colo-colo (de parcă o turmă de limbrici le tăbărâseră prin părţile mai cărnoase ale organismului), câteva mămăiţe îşi agitau fericite baticul, pentru că pe scenă era Maria Ciobanu. Cânta (live) o melodie antrenantă şi veselă, ceva pur românesc şi de calitate. Ceva precum centrul unui uragan: o oază de linişte, înconjurată de demenţeală malignă. Iartă-mă dacă ai fi vrut o descriere mai detaliată, dar îţi povestesc ce am putut observa într-o oră…Atât am reuşit să rezist
În fine… astea au fost cam toate momentele mai importante ale sărbătorii. Cam atât l-a dus capul pe primărel să facă.
Pleci la o plimbare prin oraş, şi intri în noroi până-n gât (cu posibilitatea opţională de a-ţi rupe “mergătoarele”) în tranşeele de pe trotuare, care râd fericite în soarele aproape-văratec; vrei să admiri o floare deosebită plantată neglijent pe marginea şoselei, însă buruieile îţi intră în ochi; vrei să te hodini pe o băncuţă, însă trebuie să faci echilibristică doar pe o scândură (cu ochii-n patru, să nu ţi se-nfigă vreun maidanez în vreun eroic tendon al antichităţii); vrei să îţi faci o copie xerox (alb negru, “căcolor” nici nu se mai pune problema), şi alergi ca bou’ prin tot oraşul, în căutarea acelui loc; ţi-ai terminat de molfăit cauciucul în guriţă….dar vrei să fii o persoană bine-crescută (la creier) şi să îl arunci la un coş de gunoi? Nu ai decât vreo 5 posibilităţi, şi toate în centru! (aici ar cam fi de vină şi tonele de melteni neaoşi, care le-au distrus la vreo câteva ore după ce pubele nou-nouţe au fost spânzurate pe stâlpi).
Cu tot acest “pacheţel de problemuţe”, pe Majestatea Sa The Mayor, atât îl duce dovleacul să facă? Să gândească precum un Călăreţ Fără Cap? Ar crăpa dacă s-ar apuca şi el de ceva folositor pentru comunitatea care l-a ales, în schimbul unui P.E.T de bere? De fapt…aşa alegători, aşa ales. Never ending…târmoceala.
Cred că deja am început să te plictisesc; am spus că va fi ceva scurt, dar m-am cam aprins, nu? Tocmai din această cauză, nu mai am resurse ca să îţi povestesc şi despre alegerile ce tocmai s-au încheiat (este o grămadă de povestit, crede-mă!); dar o să o fac, într-o misivă viitoare.
Au bientôt, Jojo.
Iartă-mă că îţi scriu aşa de târziu, deşi ţi-am înţeles nerăbdarea de a te pune la curent cu desfăşurarea Zilelor Oraşului…ăăă…a mult-iubitei noastre metropole (deşi este un adevărat trandafir de colţ aruncat printre dealuri, sunt unii rău-voitori care îl mănâncă de…canalizare, şi ÎNCĂ îl numesc oraş); poate, după ce îţi voi povesti, mă vei înţelege…sper.
Totul trebuia să înceapă acum o săptămână (dar ştii asta deja), doar că norii s-au jelit mai ceva ca un academician-doctor-inginer-în-bocit, şi a fost o vreme mult prea câinoasă pentru dănţuială (se vede treaba că organizatorii nu plănuiseră şi un concurs de tricouri ude). Aşa că, întreaga festivitate s-a amânat pentru week-end-ul acesta.
Ştiu că eşti foarte ocupat, aşa că îţi voi descrie pe scurt atmosfera de la Marea Petrecere: un podeţ metalic cocoţat în capu' la şosea (după cum ştii, nu avem un spaţiu destul de larg pentru bestializarea tineretului); câteva zeci de cocalari mangă-de-şmecheri, care îşi etalau lănţocurile de tinichea-originală cu o afectare porcin-imbecilă; paţachine (aspirante, sau la deplină maturitate) spoite pe ochi în mii de culori (care să le facă mai interesante şi mai sexy), cu petecuţe lucios-sclipicioase de la firme manelistice vestite într-ale vestimentaţiei; zdrăngăneală idioată (gen uţ-uţ-uţ) cu ghiotura, care făcea să ţi se bălăngăne lobii ficatului în gât; tarabe fumegânde, unde se mai întâlnea câte un miculeţ, aşa ca omul, la o perpelire cu pretenarii; ţigănuşi împărţitori de baloane….şi cam atât. Burtoace, curvăsărie, sminteală, prost gust…totul încununat cu un uluitor foc de artifică.
Da…hai, să nu fiu rău. A fost şi un moment de respiro, în care chiar s-a cântat; deşi “tinerii doritori de distracţie” se frichineau de colo-colo (de parcă o turmă de limbrici le tăbărâseră prin părţile mai cărnoase ale organismului), câteva mămăiţe îşi agitau fericite baticul, pentru că pe scenă era Maria Ciobanu. Cânta (live) o melodie antrenantă şi veselă, ceva pur românesc şi de calitate. Ceva precum centrul unui uragan: o oază de linişte, înconjurată de demenţeală malignă. Iartă-mă dacă ai fi vrut o descriere mai detaliată, dar îţi povestesc ce am putut observa într-o oră…Atât am reuşit să rezist
În fine… astea au fost cam toate momentele mai importante ale sărbătorii. Cam atât l-a dus capul pe primărel să facă.
Pleci la o plimbare prin oraş, şi intri în noroi până-n gât (cu posibilitatea opţională de a-ţi rupe “mergătoarele”) în tranşeele de pe trotuare, care râd fericite în soarele aproape-văratec; vrei să admiri o floare deosebită plantată neglijent pe marginea şoselei, însă buruieile îţi intră în ochi; vrei să te hodini pe o băncuţă, însă trebuie să faci echilibristică doar pe o scândură (cu ochii-n patru, să nu ţi se-nfigă vreun maidanez în vreun eroic tendon al antichităţii); vrei să îţi faci o copie xerox (alb negru, “căcolor” nici nu se mai pune problema), şi alergi ca bou’ prin tot oraşul, în căutarea acelui loc; ţi-ai terminat de molfăit cauciucul în guriţă….dar vrei să fii o persoană bine-crescută (la creier) şi să îl arunci la un coş de gunoi? Nu ai decât vreo 5 posibilităţi, şi toate în centru! (aici ar cam fi de vină şi tonele de melteni neaoşi, care le-au distrus la vreo câteva ore după ce pubele nou-nouţe au fost spânzurate pe stâlpi).
Cu tot acest “pacheţel de problemuţe”, pe Majestatea Sa The Mayor, atât îl duce dovleacul să facă? Să gândească precum un Călăreţ Fără Cap? Ar crăpa dacă s-ar apuca şi el de ceva folositor pentru comunitatea care l-a ales, în schimbul unui P.E.T de bere? De fapt…aşa alegători, aşa ales. Never ending…târmoceala.
Cred că deja am început să te plictisesc; am spus că va fi ceva scurt, dar m-am cam aprins, nu? Tocmai din această cauză, nu mai am resurse ca să îţi povestesc şi despre alegerile ce tocmai s-au încheiat (este o grămadă de povestit, crede-mă!); dar o să o fac, într-o misivă viitoare.
Au bientôt, Jojo.
UPDATE: Victor este simbolul Occidentului, iar Jojo....suntem noi.
Fac aici puţină aluzie la scrisorele din manualele de franceză de ciclu primar (de pe vremea mea), când, din loc în loc, paginile erau presărate cu bileţele de la Jojo pentru Victor (desigur, cu alte semnificaţii decât cele prezentate aici).
Deci....nu! Nu mi-am schimbat orientarea şi nici nu vreau să fur alte identităţi nu visez să mă fac piţipoancă....îmi pare rău că vă înşel aşteptările :P
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu