marți, 24 mai 2016

O inimă care iubeşte este ca o uşă permanent deschisă

Hălăduind pe net am găsit un articol interesant, care vroia să arate cum e dragostea fără frontiere de timp şi spaţiu. 
Incredibil, nu-i aşa? Pare o poveste de adormit copiii, mai ales în contextul zilelor noastre când relaţiile încep şi se încheie mai des decât îţi schimbi ciorapii. Dar nu! De data aceasta este ceva real; iată dovada!!!!! Doi fosti iubiti se revad dupa 30 de ani de la despartire!




Desigur..scriitura este abordată într-un stil larimogen, de compunere a unui elev de clasa a cincea, plin de nostalgie după vacanţa petrecută la bunici. Dar filmuleţul te lasă pur şi simplu fără cuvinte! Ce vor fi simţit oamenii aceştia când s-au revăzut, numai ei ştiu...cert este că lacrimile sunt mai mult decât grăitoare. Este pur şi simplu fenomenal să nutreşti asemenea sentimente pentru cineva, după atâţia ani...

Totuşi, dincolo de emoţia asta atât de minunat de intensă, stau şi eu şi mă întreb ca prostul...de ce s-or fi despărţit cei doi îndrăgostiţi? Este clar ca lumina zile că împărtăşeau ceva special. Şi totuşi, nu destul de important pentru a rămâne împreună...
Iar informaţiile din articol nu mă ajută cu nimic. Autorul scrie, doar, că AU DECIS să se despartă. Păi cum aşa ceva? Cum adică, AU DECIS? Adică, cum erau ei doi porumbei, se trezesc dimineaţa cu ideee genială: "Suntem foarte fericiţi, totul e mirific, dar hai să decidem să ne vedem de viaţă separat!"
De ce ai alege să trăieşti o viaţă de dor şi alean?? Ce te-ar face să îţi doreşti asta? Unde este teoria aia care zice că totul se subordonează iubirii?

Deşi, dacă ar fi să ghicesc, cred că NU AU DECIS, ci A DECIS. Unul singur, celălalt doar acceptând situaţia. Şi pentru că în treizeci de ani nu s-au revăzut, iar întâlnirea s-a produs la iniţiativa bărbatului, cel mai probabil, femeia afost cea care a decis. Pentru că întâlnirea nu s-a petrecut aşa...aleatoriu, din pământ, din iarbă verde. Acolo nu a fost soartă, ci voinţă - din partea celui care a venit. 
Acuma...puii mei, nu-s psiholog - şi e posibil să spun prostii;  însă din ce mai ştiu şi eu despre lume şi viaţă, cel care decide şi apoi iubeşte, îşi va urma, nestrămutat, hotărârea. Iar cel care iubeşte şi apoi decide, la un moment dat o va încălca hotărârea luată...pentru că inima este mai puternică decât raţiunea. 

...şi închei cu un gând bun, pe note muzicale:

joi, 12 mai 2016

NeverEnding Story

Motto: 
"Reality is merely an illusion, albeit a very persistent one" 
Albert Einstein
Somewhere in time...



...I love you. And I shall always love you. Until the end of time.

vineri, 6 mai 2016

Playlistul gândurilor de seară

Trăim într-o lume nebună, nebună, nebună...şi pe zi ce trece parcă este din ce mai rău. Ne agităm şi ne stresăm, ne creăm false probleme şi ne zbatem, apoi, să le rezovăm.

Uneori, din ce în ce mai des, simt nevoia de linişte. Aici mă retrag când vreau să mă odihnesc...în colţul meu de rai.











duminică, 1 mai 2016

Despre muncă (şi distracţia aferentă)

Hristos a înviat!
Iată că (re)veni şi Paştele...acum cel ortodox, că mai fuse o tură, dar pentru confraţii de alte confesiuni creştine (catolici, o parte dintre protestanţi...etc, etc.). Nu contează, deja ne împiedicăm de detalii! Importantă e ideea de comemorare a Învierii speranţei, bucuria şi înnoirea!

Aşa că după două...trei...hai, fie! Patru pahare de vin, zic să ies oleacă din starea de nostalgie caracteristică - că tot suntem şmecheri şi dincolo de spiritual, ne petrecem şi de 1 Mai Muncitoresc. Cum cere tradiţia, desigur: grătare, mici şi bere, vamaioţi, bairamuri, fete goale dansând pe plajă, una, alta, alea, alea! Distracţie maximă, ce să zic? Frumos. Serbăm munca prin ne-muncă.
C-apoi vorba 'ceea: dacă nu acum, acunci CÂND? Şi dacă nu noi, atunci CINE??

Da' şi cu stilul de muncă de la noi...pfuai de mine, ţi-e mai mare dragul! Chiar dăunăzi mă uitam prin jur: i-a apucat o vrednicie pe edilii localităţilor, de rămâi stupefiat! Peste tot se sapă, se înlocuiesc conducte, se asfaltează, se vopseşte, se liniază, se văruieşte...nu am mai văzut atâta mobilizare de la summitul N.A.T.O. organizat taman în Bucureştiul anului de graţie 2008!
Acuma...alt summit nu am auzit să fie p-acilea prin proximitate. E drept că nu stau clipă de clipă conectat la fluxul de ştiri, dar nici din pădure nu sunt! Măcar prindeam ceva din zbor, dacă era cazul! Stau niţel pe gânduri, apoi dau fuga la calendar şi mă păleşte cunoaşterea ancestrală: "VIN ALEGERILE!!!". No, ui la mine cum dezlegai bunătate de mister! Sunt Sherlock, sau nu sunt Sherlock??

Problema nu este, însă, că se munceşte...ci cum se munceşte. Peste tot pluteşte o agitaţie browniană fără sens, iar rezultatele nu pot fi decât amuzante.
Aşadar şi prin urmare, din ciclul "Doi încarcă, doi descarcă. Merge treaba??? Merge, MERGEEEEEE!!!!!", vă prezentăm câteva mostre de aplomb muncitoresc:

La mine în oraş a început curăţenia de primăvară. Bun, îmi zic. Parcă străzile arată altfel când sunt proaspăt vopsite şi măturate; e mai ordine, mai curăţenie. 
Şi uite aşa au ieşit oamenii la treabă...azi, mâine, poimâine, şi taman când să fie lucrul gata, vine altă echipă de muncitori, complet utilată cu nişte ditamai utilaje, care se pun pe răzuit şoseaua proaspăt marcată, pentru turnarea noului covor asfaltic! 
Ceea ce mi se pare perfect logic şi corect!!  Gropile cum le repari? Mai ales că-s multe, muuulte...

Dar nişte amici dintr-o urbe vecină au parte de oameni şi mai muncitori! Pita lu' Dumneze, nu mai încape nici o îndoială! Ăştia s-au apucat de stradă din temelie...aşa că se pun pe săpat, rad tot ce înseamnă asfalt şi înlocuiesc toate cablurile electrice, localizate strategic, la doi metri sub pământ. Muncesc oamenii cu spor, trece o săptămână, treaba-i gata. Minunat, ţâţă de mâţă! - cum ar zice cineva. Şi-apoi vine a doua echipă de profeşionişti, care trebuiau să înlocuiască sistemul de canalizare, aflat la patru metri sub pământ. Nu-i nimic, că d-aia suntem în era tehnologiei şi avem cu ce! Deci din nou încep oamenii să sape...ajung la doi metri, scot pe marginea drumului toate cablurile electrice, continuă până la patru metri şi îţi execută lucrarea. Apoi acoperă totul fain frumos şi când ajung din nou la adâncimea de doi metri, recheamă prima echipă să-şi re-înşire măţăria electrică.
Minunat! Eu ştiu încă de mic că trebuie să o faci o treabă de cel puţin două ori, ca să fii sigur că iese cum trebuie...

În continuare vă prezint câteva fotografii pitoreşti ce ilustrează perfect lipsa atenţiei la detalii - o "calitate" ce ne caracterizează pe toţi, în diverse momente:

Sex shop-ul  second hand....


Biserica vulcanizare....


...puţin zahăr "MĂRGĂRIRAT", pentru a ne mai îndulci puţin:



...şi o problemă de logică:



 "Pe scaun"...bun. "Fii gata"...am înţeles. Dar "Stai jos"? Dacă eşti pe scaun, nu stai deja jos? Sau te aşezi "jos" pe podea? Atunci de ce mai faci reclamă la scaun, dacă sfârşeşti pe podea?
Desigur, există varianta ca "Pe scaun" să însemne că te urci pe scaun, dar stai în picioare. Caz în care revin cu întrebarea: DE CE AI FACE ASTA??

P.S.: nu mă pot abţine şi închei cu un gând bun, pe note muzicale. Îmi acorzi un dans?