Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările

sâmbătă, 24 februarie 2024

Hop! Şi-al cinsprezecelea Dragobete...

Ziua de azi, la mulţi ani! 
Haideţi să bem, să mâncăm şi să petrecem, că e sărbătoare mare! Dar ce zic eu "sărbătoare mare"? Astăzi e o zi de MARI SĂRBĂTORI, care merită să fie celebrate cu surle şi multe trâmbiţe! Cu pompă, cu lăutari, cu bairam, multe aprecieri şi mai multă iubire...

...Pentru că am ajuns ziua în care împlinesc şi eu cinsprezece ani de de scriitoriceală. 
Bine, ca să fiu sincer, scriu de mai mult timp. Nu mai ştiu exact de când... presupun că după prima traumă emoţională, când ardeam atât de intens pe interior, încât nu mai ştiam ce să fac să-mi treacă. Şi un prieten m-a sfătuit cu o vorbă mare: "Pune-ţi gândurile pe hârtie şi vezi ce iese. Poate nu te linişteşti, dar măcar te mai organizezi; înţelegi ce se întâmplă, de ce se întâmplă şi mai ales, înveţi cum să nu mai repeţi greşeala". 
Iar eu aşa am făcut şi am scris. Nu mă organizam şi nici nu înţelegeam cine ştie ce, dar măcar îmi exteriorizam, cumva, tortura gândurilor. Pentru că, aşa cum aveam să aflu mult mai târziu, suferinţa emoţională durează doar câteva secunde; restul de ore, luni, ani şi decenii întregi de durere sunt doar chinuri determinate de retrăirea acelei suferinţe.
No...şi scriam. Căutam să-mi compar experienţa cu ceea ce mai auzeam şi eu pe ici şi pe colo. Mă analizam şi când (în sfârşit) reparam daunele,  făceam ce făceam şi repetam greşeala... c-apoi unde ar mai fi farmecul vieţii, dacă am fi perfecţi şi după fiecare şut, am face un pas înainte? Vorba 'ceea: "Din greşeală în greşeală, spre victoia finală" - de care nu scapă nimeni, că aşa e-n tenis!   

Şi dă-i şi luptă, luptă şi dă-i...după o vreme, am învăţat să scriu fără a fi determinat de diverse buşituri şi iaca se-mplinesc cinspezece ani oficiali de blogosferă!
În numerologie, numărul 15 cică este un amestec de energii ale cifrelor 1, 5 şi 6 - de aceea simbolizează conducere, înţelepciune, finanţe şi afaceri, relaţii, dragoste, familie, pace, armonie, curiozitate şi idealism. Ceea ce mă reprezintă perfect: sunt mai curios decât toate caţele puse la un loc pe Radio Şanţ şi-mi place să stau la bârfă, cât e ziulica de lungă. Iar restul caracterizărilor mă definesc de minune! "Conducere"? Este numele meu mai mic. Înţelepciunea sare din mine ca mingea din colţul mesei! Barbă albă-mi mai trebuie şi-s guru ăla cu ochelari de soare, la influensăreala căruia care se-nchină toate vedetele cu ştaif. 
Relaţii, dragoste? Îl ştiţi pe Don Juan de Marco? Mno...el a fost ucenicul meu. Şi nici măcar nu i-am arătat tot ce ştiu...dar l-am lăsat să fie faimos în ţara lui, ca să aibă şi el de-o pâine. Eu nu am nevoie de celebritate, că-s modest şi nu-mi place lauda :)
Revenind la oile noastre: paisprezece ani, bătuţi pe muchie.. şi asfalt neted spre anul al cinsprezecelea an. Să fie şi s-avem de toate, sănătăţuri, bunătate! La mulţi ani şi la mulţi bani, bucurii şi-un car de ani! 
Hai să bem!

Tot astăzi sărbătorim şi Dragobete's Day, Ziua Naţională a Iubirii. La mulţi ani, dragobeţi şi dragobeate!
Pupăciuni, inimioare şi tacâmul tradiţional: mese festive, pluşăreli, floricioaice şi-o lacrimă dulce. Lacrimă de Ovidiu, desigur, c-apoi nu ne-ncurcăm cu toate prostiile! 
Pe scurt: ce am făcut la Valentin, facem şi acum...dar cu ie pe noi, că suntem români geţi-begeţi-daco-geţi! Şi-nc-o dată, măi flăcăi şi flăcăice (că nu vreau să discriminezpe nimeni)...hooop şi-aşa, şi-aşa!! Hai, hai, cu talent, că azi ne îndrăgostim! Petrecem!  



Mai ales că-s prototipul îndrăgostitului universal şi mă simt ca o vedetă a acestui praznic iubirăcesc... pentru că nu există zi de la Dumnezeu în care să nu-mi pice pata pe câte ceva. Serios, nu vă mint: mă îndrăgostesc mai des decât respir!
Acum vreo două zile zile, de exemplu, m-am îndrăgostit de un iaurt grecesc, pe care l-am combinat cu musli, ciocolată şi frânturi de nuci. Am mâncat juma' de kil, de-am dat cu căciula după câini! Şapte nebuni se băteau la gura mea... aşa de îndrăgostit ce-am fost! O secundă a lipsit şi-i dădeam şi inelul de logodnă, că prea mi s-a lipit de suflet!
Ieri mi s-au aprins toate călcâiele după o ciocolată cu alune - pe care am devorat-o aproape pe toată, exact după masa de prânz. Na, ce om să fii, ca să rămâi nepăsător în faţa unei asemenea delicioşenii?
În altă zi, mi-a picat pe un tricou verde fosforescent - că am vrut să mă remarc din mulţime, ceea ce s-a şi întâmplat: prietenii se plâng că-i ustură ochii când mă văd îmbrăcat cu el şi la soare se mai pot uita, dar la mine ba. 
Şi tot aşa...mi-e greu să ţin socoteala tuturor pasiunilor care îmi inundă sufletul. Ce-i drept, într-o vreme, mă mai îndrăgosteam şi eu de câte o domniţă. Dar după câteva experienţe patronate de Luna Neagră-n multe zodii, mi-am dat seama că nu rentează avântul meu revoluţionar şi m-am retras la odihnă - până îmi mai vine mintea la cap, cel puţin. Ce să fac dacă la mine, îndrăgosteala e sinonimă cu prostia? Sunt lucid, totul bine şi frumos; apoi m-a pălit flama şi mintenaş încep să fac ploiţă cu limba, ca bebeii când se chinuie să vorbească. Iar dacă-s atins prea tare de Cupidon, mai stau şi ţintuit la pat! Ca-n poezie: "Şi când o văd, îngălbenesc; şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc". Ghinion, ce să zic? 
Asta nu-i viaţă, Mai ales că mi-am consumat resursele pe tâmpenii şi nu mai am nimic de oferit.  Aşadar, să revenim la iaurt! Şi-o pizza cu piept de pui - că astăzi, parcă simt cum mă inundă pasiunea când mă gândesc la dânsa. "Dragoste la prima vedere, cine-ar fi crezut...să iubesc cu-atâta putere, ca la început"!

Bine, bine...se-nţelege că-o iubesc până diseară! 
Mâine am în plan să trăiesc o mică patimă cu o îngheţată. Cu nuci. Iar de luni, mă bag pe îndrăgostiri normale pentru vârsta mea: o bere cu tequila, apoi o shaorma de la turci. M-ar tenta şi nişte ceai de-al lor, dar mi-e că le dau pagubă-n afacere... că ei beau ceai cu nişte degetare şi eu beau ceaiul cu găleata. 
Iar miercuri am planuri mari: vreau să  m-amorezez de una bună rău...sub forma unei sticle de lapte de soia. Cu alte cereale. Şi tot aşa... ţop! o iubire! ţop, altă iubire... sunt ca puricele, din floare-n floare!

În concluzie, ce am învăţat noi, astăzi? Păi: iubim şi petrecem! 
Voiam să discut şi treburi serioase, da' m-am luat cu aniversările astea păcătoase şi nu vreau să vă plictisesc mai mult decât e cazul. E timp pentru toate, că nu au intrat zilele-n sac!
Aşadar, vă mulţumesc! Tuturor care citiţi, care veţi citi şi care aveţi altceva mai bun de făcut... pentru că fiecare, în felul lui, mă sprijină să continui şi să rămân prezent prin incinta aceasta virtuală. 
Am spus-o şi o repet: de câţiva ani, multicei chiar, mă surprinde gândul de a renunţa. Nu scriu pentru a câştiga bani din asta - chiar dacă am avut această idee atunci când am început. În timp, am înţeles că după revoluţie, am primit libertatea de a striga. Dar dacă vrei să fii auzit şi luat în considerare, trebuie să ai mult "spate"; altfel, alergi de unul singur şi ieşi pe locul doi. Cam aşa e şi cu scrisul: dacă vrei carieră în domeniu, trebuie "spate" asigurat: muuuultă susţinere financiară, multe cunoştinţe care să deschidă uşile potrivite, multe strategii de promovare şi, în principiu, multe de multe. Dar nu contează asta, că nu-mi place să fiu în atenţia publică mai mult decât este cazul. 
Însă mă mai întâlnesc cu câte cineva care-mi spune că citeşte mereu ce postez eu pe aici şi se bucură. Apoi altcineva...şi altcineva... mulţi cineva care îmi dăruiesc din energia lor. Pe unii îi cunosc, pe alţii nici nu-i bănuiesc. Pentru toţi şi pentru mine, continui să scriu.
Cât de des şi până când? Habar nu am! Deocamdată, plecăciuni şi vă mulţumesc că existaţi! :)

Iar acum, hai că dau tain la invitaţi! Ce vă pofteşte sufleţelul? Fac cinste, că-i capra pe mine şi mi-a sosit rândul să fiu maestru de ceremonii! 
Aveţi chef şi de-o muzică? Ce ziceţi, o ascultăm p-aia cu fusta creaţă, creaţă,  care-i plină de dulceaţă - că e-n ton cu sărbătoarea. "Mânca-ţ-aş fusta" - cum ar suna un slogan de îndemn la iubire... mai ales dacă-i plină cu dulceaţă de prune. Sau de smochine. Sau dulceaţă de nuci.  

Mai bine, totuşi, hai să punem altă melodie. Una veselă şi-n acord cu iubirea de azi: 


[Bosquito - Hopa hopa]
     

miercuri, 13 decembrie 2023

E timpul să...

Nu am mai avut timp să mai scriu. 
Mi-am dorit să o fac, uneori am găsit şi subiecte care meritau discutate... ba chiar au fost zile în care  îmi compuneam în gând pasaje întregi de postări - cu promisiunea că le voi trece pe hârtia virtuală imediat ce voi avea ocazia. Însă nu se întâmpla aşa ceva...  şi când mă eliberam, nu mai aveam chef de nimic. Mă simţeam epuizat, iar gândurile mi se încâlceau atât de rău, încât nu mai ştiam de unde să le iau şi unde să le mai aşez. 

La un moment dat, am crezut că am eu o problemă, de am o aşa stare. Însă, privind în jur, am constatat că e foarte posibil să nu fi venit timpul potrivit pentru a scrie. 
Ştiu că sună foarte ciudat, însă... pentru noi, oamenii noului mileniu, timpul a devenit un fel de condiţionare pavloviană. Se ştie că permanent atingem noi apogee ale adâncimilor morale de bon-ton; facem parte din tot felul de comunităţi şi suntem plini de conexiuni magice; demistificăm misterele vieţii într-un ritm galopant, iar valorile absolute sunt atât concrete în vieţile noastre, încât călcăm în ele mai des decât în gropi - dar dincolo de asta, am ajuns ca nişte biete animale care reacţionează instant, la stimulul timpului şi a datei din calendar. Fără logică, fără judecată, fără raţiune, fără înţelegere, fără profunzime... dar mânaţi de un singur gând: "ESTE TIMPUL SĂ..."



S-a făcut de Valentine's Day? MINUNAT!! E TIMPUL SĂ NE IUBIM!! Şi toată suflarea omenească dă iama-n restaurante, să-şi serbeze dragostea... cu ursuleţi, ciocolată, flori şi desertul de după. Cum altfel să arăţi ce simţi, dacă nu intri în rândul lumii? Şi apoi, dacă nu arăţi conform STAS-ului în vigoare, cine te crede că simţi ceea ce spui că simţi?
Vorba cântecului: "Dacă-n fiecare zi, Valy Day ar veni, ce de ne-am mai iubi..."

Arc peste timp şi a venit Ziua Internaţională a Cărţii. Deci, E TIMPUL SĂ citim studii care arată că nu citim. Apoi, imediat se scandalizează cei care devorează n-şpe cărţi pe zi, pentru că cititul este viaţa lor şi asta trebuie să afle toate lumea. Sincer, pe mine mă sperie oamenii care citesc la pontaj, la fel cum mă sperie şi cei care nu deschid o carte nici dacă-i baţi. 
Dar nu contează... trecem peste, fiindcă vine Ziua Internaţională a Îngheţatei şi E TIMPUL SĂ mâncăm îngheţată! 
CUM? N-ai poftă??? Hmmmm... bag de seamă că te-ai nemernicit! Şi mă rog, cam când vrei să-ţi iei, dumneata, nişte îngheţată? De ziua cartofilor prăjiţi? De ziua pizzei, a hanoracului vărgat sau de Ziua Şosetelor cu Papion? Păi atunci se face ce s-a stabilit în acea zi că trebuie să se facă, nu faci ce vrei tu!

Alt arc peste timp... şi a venit sfânta zi de 31 octombrie. E Halloween, frăţică! 
Ce om să fii, ce inimă să ai în tine, încât să nu te costumezi în toate bazaconiile imaginabile şi inimaginabile, să nu te spoieşti cu ketchup şi să zici că-i sânge sau să nu-ţi munceşti mintea, ca să faci oamenilor prankuri cât mai sperioase? Pentru că nu mai avem păcăleli şi nici glume; toate idioţeniile se numesc prankuri. Ce să facem, dacă societatea avansează mereu şi tot înainte? Se ştie că nu poţi opri progresul, la fel cum se ştie că dacă scuipi contra vântului, te uzi. 
De fapt, mâine, poimâine, mă aştept să-l îngropăm şi pe Păcală. El era inteligent, şugubăţ şi făcea glume nevinovate...dar în lumea asta, Păcală nu mai are loc. Acum trăim vremurile lui Prankală - când te distrezi urmărind oamenii cu toporul pe stradă. Sau aruncându-le ghivece-n cap... sau punându-le petarde-n pantofi (c-apoi nu mai suntem la grădiniţă, să pui dulceaţă-n şoşoni). Asta-i distracţie!
Iar prănkuiala de Halloween it's a must sau ceva - că dacă nu provoci o ţâră de infarct nimănui, practic, ţi-ai ratat viaţa! De exemplu, ia uite acilea glume:


HAHAHA!!!! CE TARE!!! Ia uite, iaaaaa, Japonia!!!!! BĂĂĂĂ, cum s-a crizat puradelu'!!! Mai avea niţel şi murea pe loc!!! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!! Şi-aşa cred că a schimbat trei pamperşi!! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!!
...şi gata, că mă doare burta de râs! Băi, ce m-am distrat! E traumatizat copilul ăla pe viaţă, gata! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!!
Culmea e că poate fi adevărat. Dar dacă e Halloween, e timpul să privim în ochi violenţa şi macabrul, ca să râdem de ele - că nu ne afectează cu nimic. Şi totul se acceptă, dacă e făcut la 'şto - cum era trendul mega la modă cu femeile care-şi aplicau pe poze nişte filtre cu ochi vineţi şi buze sparte, ca să spună că şi-au luat păruială de la jumătăţile din dotare. Ca prank, desigur.
Na! De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere... ce să mai zic?

S-a făcut prima zi de noiembrie. Boss, nu mai merge aşa! E TIMPUL SĂ privim violenţa şi macabrul în ochi şi să luptăm contra lor cu toate puterile, pentru că ne afectează! Dacă primim o palmă părintească la fund când avem un an... la treizeci de ani, copilul nostru interior se destramă şi ne strică toată existenţa de după. Dacă respiră cineva mai zgomotos lângă noi, ne-a şi stresat - pentru că ne-a luat din spaţiul personal şi ne-a violentat! Suntem atât de sensibili încât şi dacă se trezeşte vreum tălâmb să strige la noi, nu ne mai vindecă nici o duzină de psihologi! Iar eu, pentru că am folosit cuvântul "tălâmb", e clar că am discriminat, nemulţumit, traumatizat, odioşat, distrus nişte destine de oameni cu suflet magic...deci merit câteva schingiuiri! Dar nu acum, ci de Halloween, ca să fie prank şi funny. Şi să nu mă supăr.
Până atunci, cânt în gând: "Dacă-n fiecare zi, Halloween ar  veni, ce prankuri ar mai fi"... 

Da' nu-mi fac griji, pentru că timpul ne face să iertăm şi uităm... mai ales când E TIMPUL SĂ ierţi şi să uiţi.
Deocamdată, a venit 1 Decembrie şi E TIMPUL SĂ fim patrioţi. Iubirea de popor şi ţară, ne leşină...nu alta! Vorba unei reclame de la radio: "Măcar de 1 decembrie să fim patrioţi"! Aşadar, ce om să fii, dacă nu ai gura plină de laude la adresa Românicii noastre dragi, pământ strămoşesc şi plin de tradiţii?! Desigur că vrem o ţară ca afară, dar de Ziua Naţională, vrem o ţară ca aici: 
Cu tricolor arborat pe maşinile cu gene la faruri. Cu şosele vai de capul lor şi care nu ne trebuie, pentru că avem natură extraordinară. Cu spitale puţine şi catedrale multe... care nu ne mai enervează, pentru că mâncăm fasole şi cârnaţi, cum e datina străbună. Cu mâncare ca la mama, care e mai bună decât shaorma zilnică a zilei de mâine. Cu muzică populară românească, mixată de cel mai tradiţional DJ MC Ţikiriki din Papua Noua Guinee şi cu mult, foarte mult drapel naţional. Mai multă mândrie şi parade istorice fără număr!
C-apoi na! Dacă nici măcar de Ziua României nu eşti patriot, când să mai fii?

Desigur că de pe 2 decembrie e timpul să-ţi pută de tot ce e românesc, iar  tradiţionaliştii naţionalişti sunt ciumaţii care susţin învecheala şi se pun contra modernului frumos şi îmbietor... dar haideţi să trăim în prezent şi să iubim România. De Ziua Naţională, ordinul pe unitate e iubirea de neam! Clar?
Vorba cântecului: "Dacă-n fiecare zi, Unirea ar veni, ce patrioţi am fi"...

Avem noroc că nu e aceeaşi zi în fiecare zi - altfel, am lua-o cu capul peste dealuri, fluturând steguleţe roşii! 
De ce? Păi cum adică, DE CE? Cât cap ne trebuie, ca să fim în fiecare zi în toate felurile posibile? Ne-am încurca între ideologii, mai abitir ca-ntr-un labirint! Cum să fim şi patrioţi şi să vrem o ţară ca afară; să ne iubim aproapele şi să-i dăm vânt pe scări (în spirit de prank very funny); să mâncăm pizza mereu şi să susţinem mâncarea tradiţională; să luptăm pentru o viaţă sănătoasă şi să avem burta plină de cartofi prăjiţi; să fim smeriţi şi să ne lăudăm cu viaţa noastră de succes; să ne amuze violenţa şi, în acelaşi timp, să ne oripileze; să fim tradiţionalişti şi să condamnăm obiciurile înaintaşilor noştri; să ne aruncăm gunoiul pe meleaguri cât mai ocrotite de lege şi să protejăm natura, plantând un copac... toate într-o singură zi?  

N-avem cum! Altfel, am fi cu toţii nişte cazuri perfecte pentru studiul tulburărilor de personalitate. Deci, cine s-a gândit că trebuie ca-ntr- o zi să fim într-un fel şi în alt fel ziua următoare, a ştiut el de ce a hotărât aşa şi bine a făcut!

Să bem pentru asta! 
Şi-un cântec vesel să cântăm, că ne bate Crăciunul la uşă...
 


[Paula Hriscu - M-o trimis mama la capre]

joi, 24 februarie 2022

Acum sunt treisprezece

Treisprezece dragobeţi

...pentru că da: scriu p-aci de treisprezece ani! Doamneeeee, ce-a mai trecut timpul! Teoretic, la anul îmi iau buletinul :)
Dar nu contează! Important e să fim bine. Şi să iubim - că aşa promis. 



Happy Dragobete's Day!!!
... sau cum ar spune românii neglobalizaţi: "La mulţi ani, dragobeţi şi dragobete"! Beţi şi bete de drag, adică. ÎMBĂTAŢI DE IUBIRE, măi, ce e aşa de greu de înţeles? Uite, de exemplu, eu sunt beat - de iubire, logic; şi de fericire. Pentru că...na! Cum să nu te bucuri într-o aşa zi? Mai un dans, mai o tărie, mai o floricioaică... sau orice altă mică dovadă a dragostei ce-o porţi! Inimioare de pluş, trandafiri de săpun, cină la lumină de lumânări (că oricum au scumpit ăştia curentul de-ţi vine să fii romantic şi fără să fie vreo zi de iubit)...un fel de Valentine's Day naţionalist. 

Apropo: eu, sincer, nu pricep... de ce condamnă lumea Valentinul (şi Dragobetele)? Numai nemulţumiţi, dom'le...n-am văzut aşa ceva! Că iubirea trebuie sărbătorită în fiecare clipă, că importăm toate prostiile, că e prea mult marketing, că hâr, că mâr...ajunge! 
Dacă e să fim corecţi, febra cumpărăturilor ne cuprinde de orice ocazie... şi cu precădere, înaintea celor naţionale: 1 martie, 8 martie, Paşte, Crăciun, zile de unire, etc. În plus şi Lumina Învierii ar trebui să o purtăm în suflet în fiecare zi şi totuşi o avem doar când vine Paştele; prima zi...că apoi avem meleaguri de bătut, rude de vizitat, mâncăruri de mâncat şi alte ocupaţii adiacente. 
Bucuria dăruitului, la fel! Oare nu ar trebui să o trăim în fiecare zi? Şi totuşi o experimentăm mai mult prin preajma sărbătorilor. Despre grija faţă de cei sărmani, ce să mai zic? Nu ar trebui să o purtăm cât de des putem? Că doar oamenii aceia nu mănâncă, nu se joacă şi nu se îmbracă doar când vine Moşul sau Iepuraşul; la fel cum faptele bune nu se fac doar în anumite perioade specifice ale anului. 
Una peste alta, sunt atât de multe trăiri frumoase de care ne amintim doar când le vine ziua fixată în calendar, încât nici nu mă mai deranjează dacă trec şi iubirea pe această listă.

Bine...acum ceva timp şi eu făceam parte din lumea care arăta cu deştu'. Mi se părea contraintuitiv să sărbătoreşti ceva, doar pentru că aşa se face. Şi, de fapt, nu cred că sărbătoarea în sine era problema... ci scoaterea ei din intimitate în mediul public - ceea ce o îmbracă într-o energie (care pare) artificială.  Falsă. Iar apetenţa asta pentru a arăta lumii tot ce se face, cum se face şi de ce se face, nu ajută deloc.
Da' acum m-am liniştit; mi-am obişnuit mintea cu orice şi mă străduiesc să mă concentrez pe mine. Mai ales că devine redundant să remarc, an de an, aceleaşi lucruri cu aceeaşi surprindere. Oricum mă repet... şi uneori am senzaţia că semân cu un bătrânel senil, care repovesteşte, mereu, aceleaşi lucruri. 
Uite de-aia m-am sucit şi mi-am schimbat gândirea. Se pune că am evoluat? 

Nu ştiu...dar vedem!
Deocamdată, hai să bem! Cu drag, cu dor, cu puţină nostalgie şi un mic zâmbet...fiecare după puteri! 
Hai noroc şi la mai mare, cu o muzichie pentru fiecare! Şi iubiţi-vă mult! "All you need is love, ram-pam-pa-pa-pa-pam".... 



[Aerosmith - I don't wanna miss a thing]

joi, 30 septembrie 2021

Ciocolată cu dragoste

...şi câte ceva despre noua bancnotă feministă

Nu sunt fan al hitului Pro TV, "Las Fierbinţi". Şi totuşi, cunosc personajele; chiar mă şi uit din când în când - mai mult accidental, ce-i drept. De obicei cam pe la acea oră mănânc de seară, iar televizorul fiind aproape lângă mine, mă intersectez cu acţiunea. Mai mult o ascult, decât să o urmăresc; da' să nu ne mai uităm la toate detaliile, că nu are rost. 
No...aseară, am prins un discurs pro vaccinare, că de! În ziua de azi nu mai poţi râde fără să ţi se bage pe gât şi ceva comentarii socio-politice - motiv pentru care îmi este infinit de dor de filmele cu Stan şi Bran - şi...am divagat. Vorbeam despre dicursul pro vaccinare - care a fost atât de emoţionant încât aproape că m-ar fi trecut şi nişte lacrimi serioase, dacă nu m-ar fi umplut de silă. 

...de aceea, cel puţin azi, acum, nu vreau să mai abordez subiectul carcalacului care face surf pe valul 4. 
Plus că tema aceasta a început să stârnească pasiuni mai aprinse decât veşnicele contre dintre PSD şi PNL sau rivalităţile perpetue dintre Steaua şi Dinamo...iar eu nu vreau să mă mai isterizez. Am obosit. Sunt extenuat psihic şi nu mai pot. 
Aşadar, dragi tovarăşi şi pretini, haideţi să vorbim despre ceva bun şi frumos - cum ar fi, de exemplu, ciocolata. Cine nu iubeşte ciocolata?? Ce om să fii, să nu te încânte o pătrăţică de fericire aromată? 



Nu ştiu alţii cum sunt...dar mie poa' să mi se rupă inima pân' se face franjuri şi-apoi să-mi pice şi-un meteorit în moalele capului; sau să sărăcesc subit şi să mă umplu de bube şi-apoi să mă calce şi tramvaiul; cât am nişte ciocolată la îndemână, ştiu că voi supravieţui. Ce mai la deal, la vale? Fără ciocolată, viaţa e pustiu!

Şi-am mai aflat ceva, graţie Magic FM-ului: ştiaţi că atunci când mâncăm o bucăţică de ciocolată, în creier se petrec aceleaşi fenomene ce au loc în timpul unui sărut pasional? Nici eu...dar în cazul acesta, mă sărut pasional de...câte pătrăţele are o ciocolată? Zece, cinsprezece? Păi atunci, eu mă sărut pasional cam de 30 de ori pe zi. (Da, da...puteţi să-mi spuneţi Don Juan de Marco Polo, sau chiar Casanova...că nu mă supăr! Şi în plus, dau şi autografe gratis).
 No! Ui' aşa: căutăm sensul vieţii şi dragostea prin fel de fel de cotloane ale vieţii, uitând că ea ne bate la uşa inimii şi ne cheamă din spatele fiecărei vitrine de magazin. Superb, sau ce?

(Pauză de vreo 5 săruturi)...

Mda. Gata, mi-am luat drogul. 
Să continuăm, zic... că tot am adus vorba de drog. Ăăăăă...de dragoste, voiam să zic. Ceea ce e cam tot una, dacă e să gândesc ştiinţific. Conform aceloraşi cercetători (britanici, presupun), îndrăgostirea provoacă în creier o stare asemănătoare cu cea pe care o au persoanele care se droghează. 
Trăgând linie: care este mai bună? Ciocolata sau dragostea?  DRAGOSTEA, LOGIC!! Nu pentru ea luptăm zi de zi, din culcare până-n sculare? Şi d-aia e lumea aşa cum este...

De exemplu, din dragoste şi preţuire pentru femei, nişte organizaţii feministe au luptat până la moarte, ca să cinstim femeia, normal! Şi datorită acestor eforturi supra-pământene ale eroinelor necunoscute, în curând vom avea prima bancnotă cu o femeie pe dânsa.



...ceea ce este o imensă naivitate!
După capul meu, adică...pentru că în mintea mea cea tăntăloaică, aveam impresia că dragul, dragostea, respectul şi orice sentimente frumoase pe care le ai pentru o persoană, îndeosebi femeie, ţi le dovedeşti individual Prin educaţie, printr-un comportament ales, prin tronul vocii, prin cuvinte şi mai ales fapte, prin recunoaşterea eforturilor acelei femei... amănunte din astea. Şi dacă mă uit în jur la câte bălăcăreli sunt, la câte certuri, divorţuri, înşelări şi umiliri, îmi dau seama că da...femeile sunt foarte respectate. Iar dacă punem şi făţăul unei dudui pe o bancnotă, e dovada supremă de iubire! Simt nevoia să mă aşez în poziţie de ghiocel şi să aştept pogorârea raiului, că după un asemenea triumf, ce mai poate urma?  
Eventual, recunoaşterea la nivel naţional, internaţional, galactic şi universal a meritelor feminine. Adică...na! Am avut o femeie prim-ministru şi feministele au dormit în papuci când oamenii răi au făcut-o albie de porci. De fapt, era cât p-aci să avem şi preşedinte femeie, dar feministele iară erau prea ocupate cu luptele lor specifice; nu au fost pe fază şi n-au putut să susţină. Dar după ce s-au liniştit apele, au izbândit!

Şi totuşi: cu ce o încălzeşte pe ţaţa Leana că primeşte cei 800 de lei pensie în bancnote cu Ecaterina Teodoroiu pe dânsele? Când le-o termina de împărţit pe la facturi, doctori şi farmacii, dacă îi mai rămâne şi o asemenea dovadă a emancipării feminine în portofel, pentru pâinea cea de toate zilele, precis o va cheltui cu inima pleznindu-i de mândrie. Pentru că e femeie şi guvernul o cinsteşte pe femeia din ea!
Sau când voi reuşi să-mi scot în oraş drăguţa...poate nu mergem la restaurante cu stele Michelin, că-s cam închise. Deci, ca să fie sigur...bem un suc, pe bancă, în parc; o fericire minoră, ce-i drept...care nu se va compara cu explozia de fericire pe care o va simţi când voi plăti consumaţia cu bancnota Ecaterina. 
Este normal, o înţeleg perfect!! Chiar şi eu, ca mare iubitor de femei ce mă aflu, abia aştept să iasă minunăţia! Şi o voi cinsti atât de mult, încât nici nu o voi mai cheltui! Cum prind câte o comoară din asta, o înrămez şi mi-o agăţ în perete, lângă tabloul cu masca de protecţie... ca să mă pot închina la ele mai cu folos! Ce tablouri cu naturi moarte, ce Gioconde şi alte Sânziene? Peisajele îmi repugnă, florile nu mă interesează! Vreau tablou cu Ecaterina pe bancnotă! 
UNIŢI SALVĂM!!! Hu-HA!!!

Hai! Cu cântec, înainte....MARŞ!!!


[Marco y Sara Bachata Moderna / Aventura - Cuando Volveras]

vineri, 22 martie 2019

România vrea

Aţi observat că în ziua de azi, reacţionăm doar la stiuaţii extreme? Pe undeva, cred că acesta este şi motivul pentru care nu mai există o definiţie clară a normalităţii: nu mai interesează pe nimeni. Practic, "NORMALUL" este un concept arhaic şi atât de perimat, încât a devenit un termen abstract şi fără vreo reprezentare în planul fizic. 

Înţelegând această realitate, industria media s-a adaptat şi ne ţine tot într-o horă de ştiri îngrozitoare, şocante,  incendiare, cutremurătoare şi uluitoare, chiar dacă vorbim despre un biet personaj cabalin, care s-a bălegat în mijlocul unei străzi - o întâmplare perfect banală, pe care am trece-o cu vederea, dacă nu ar beculi ecranele televizoarelor  ca un pom de Crăciun!
Interesant este că şi reclamele au început să se bazeze pe uimire - cum e cea pentru Sanohepatic,  care te îndeamnă să-ţi uimeşti ficatul. Ceea ce e perfect: iei medicamentul şi...ŞIIIII...cum îmi dau seama că mi s-a uimit ficatul? Aplaudă? O ia la pas şi mi se plimbă prin burtă, ca argintul viu? Se umflă tărâţa-n el şi cântă refrene de pahar? 
Serios acuma: cum verific dacă mi s-a uimit ficatul? Mănânc nişte hârtie  cu turnesol şi o cercetez de pH, la ieşire? Îmi înfig joja-ntrânsul, ca să-i iau nivelul? Că nu mi se spune nimic, dar e clar că trebuie să o existe o cale de a verifica dacă produsul este conform cu ceea ce promite!
C-apoi, dacă sunt minţit şi dau banii pe ceva ce nu face ce a fost designat (aşa se zice, mai modern) să facă?? HA! Păi nu le fac reclamaţie ălora la OPC, pentru reclamă mincinoasă? "Dom'le, am luat leacul minune, dar nu mi s-a uimit nimic! Nimic! NI-MIC! Îmi vreau banii înapoi! Sunt cetăţean european şi am drepturi"!

Hai să o văd şi p-asta: cine îmi dă mie câştig de cauză că nu am un ficat uimit şi că am fost minţit pe faţă? În nădejdea lor...Să-mi trag pălmi! Dacă vreau să fiu eficient, mai bine purced şi mă uimesc singur, că-s mai sigur pe mâinile mele! 
Uite, de exemplu, de câte ori mă uit în jur, nu am cum să greşesc şi o ţin tot într-un şoc şi-o cutremurare: avem gura plină de valori, toleranţă şi alte cuvinte mari, care ne gâdilă plăcut urechea, dar lumea este din ce în ce mai nemulţumită, mai radicală, mai schimbătoare şi în pragul unei psihoze generale - care se activează la simple cuvinte cheie, precum şcoli, spitale sau autostrăzi. BISERICA! VAI, săriţi!!!
Şi atunci e grav, nenică! Dacă nu zici ca ei, li se pune pata neagră pe creier şi sunt în stare să-ţi rupă capul cu dinţii, încredinţaţi că ASTA este datoria lor divină şi, în plus, mai  aduc şi un serviciu societăţii. În nebunia lor, se şi văd eroi naţionali, eventual sanctificaţi şi puşi ca model de închinare...în halul acesta s-a ajuns. 
Ce om să fii şi să nu te uimeşti la aşa obsesii?

E adevărat, lucrurile nu merg bine, deloc. Spitalele sunt de râs, sutele de kilometri de autostrăzi  există doar în discursuri, trenurile abia se mai ţin pe şine, educaţia cică e la pământ, pădurile se împuţinează... şi tot aşa. Dacă mă uit la televizor şi iau aminte la feluritele nemulţumiri generale, aproape că sunt dresat să cred că Apocalipsa e după colţ şi acuş-acuş vine, de ne face harcea-parcea pe toţi.
Totuşi, drumurile sunt pline de maşini cu turişti, plecaţi la distracţie, te miri pe unde. Trenurile gem de lumet, chiar dacă circulă greu şi cu întârzieri. În orice weekend, staţiunile montane sunt arhipline şi complet blocate; pe pârtiile (inexistente) de pe Valea Prahovei, toată iarna a fost nebunie de petreceri. Şcolile (proaste) mustesc de copilăret, mall-urile sunt pline tot timpul, spitalele gem de pacienţi, ambulanţele (lipsă) urlă peste tot, se aruncă tone de mâncare rămase de pe urma sărbătorilor, se cumpără coşuri doldora, de pe la toate super-marketurile. Da! Suntem săraci şi trişti, mereu revoltaţi şi e imposibil să mai trăieşti o secundă în ţara asta!
Totuşi, aş spune că (încă) e bine; nu se colapsează nimeni. Cumva, încă existăm. #existăm, desigur. Şi protestăm pentru că #existăm şi #josciumaroşie. Este un #obiectivnaţional: #josăia şi #susalţii!

Şi-apoi, să te ţii progres: România va fi #raiul pe pământ, un adevărat stat occidental din estul Europei! Vom mânca numai salată, morcovi bio şi linte, cea mai sursă bogată în proteine sănătoase...iar apoi nu vom mai avea nevoie să #construimspitale, pentru că vom fi atât de verji, încât vom desfiinţa medicina! Nu ne vor mai trebui nici autostrăzi...o să ne ducem la job în pas de jogging, că am auzit că oamenii sănătoşi aleargă mult. Mall-uri? Doamne feri! Le transformăm în librării interactive şi biblioteci, pentru că, nu-i aşa, cititul a cel puţin 20 de cărţi pe săptămână va fi o îndeletnicire banală! Adio smartfoane şi site-uri de socializare...după schimbarea nenorociţilor, vom discuta faţă în faţă, la cenaclurile cu tente filosofice! Televiziunea o reducem la un singur post, multicultural: Descopery TV. Căsătorie? Relaţii? Familie? Câh, ce putoare! Vom fi oameni noi, gata să dăruim iubire tuturor, nelimitaţi de etichete comunistoide!
Dacă ne mai tragem şi în fiecare curte câte un palat de cleştar, dotat 72 de virgine, pe cuvânt de nu vom fi tăticii planetei!


[Nae şi Vasile - Ce-o să fie]

...sau nu. Prin Franţa se bat ăia ca nişte chiori, de vreo jumătate de an. De ce? Să mor, dacă ştiu! Cred că s-au uitat prea mult la umbrele lui Grey şi a început să le placă...că altfel, au tot ce nu avem noi: spitale high tech, drumuri mişto, şcoli de prestigiu sau căi ferate ultimul răcnet. Au votat până şi iubirea care nu se votează, deci toată lumea e fericită.
Este? 



Nu. Pentru că omul nu este niciodată mulţumit, indiferent ce ar avea.
Realizând asta, chiar nu mai îmi vine să mă înscriu în rândurile nici unui haştagist. Nici măcar campania #şîeu nu m-a mai atins. Am privit-o ca pe o simplă curiozitate, ca atunci când vine circul în oraş.
Apropo: îmi cer scuze, dar pe 15 martie, ora 15.00 m-a prins la toaletă şi chiar nu am putut să mă opresc 15 minute din ceea ce făceam, ca să mă solidarizez cu România care vrea autostrăzi. Totuşi, nu pot sta ca cizma, când societatea fierbe în jur...aşa că  voi protesta #ŞIEU!
Nu sunt ditamai patronul de restaurante şi nu vreau ca internauţii să mă glorifice prin imnuri şi haştaguri catchy, dar ideea protestului mi-a venit din necesitate: m-am săturat, dom'le, de atâtea accidente! Din '89, au murit peste 60.000 de oameni - cât populaţia lu' Alba Iulia! Am pierdut 2 ani din viaţă, aşteptând taxiul să iasă din coloană, ca să ajung unde am treabă! Este strigător la cer! Chiar nu se mai poate aşa ceva, suntem în secolul 21!
Prin urmare, EU VOI SCHIMBA toate astea şi îmi voi construi propria autostradă, de la uşa căşii până la veceul din fundul grădinii, ca să nu mă mai noroiesc pe bocanci când mă apucă nevoile fireşti!

Cât a dat băiatul ăla pe 1 metru de autostradă? 4.500 de euro? E, uite că eu îmi voi face 2 metri, că-s mai şmecher! Cât pământ îi trebuie unui om? 2 metri, nu? Aia e toată averea lui. No, eu îmi fac autostradă pe averea mea! Ce mai sunt 9.000 de euro în ziua de azi? Hai, 10.000, na, că-s mărinimos şi poate vreau să-i cinstesc şi pe băieţii care mi-o construiesc. 
Oricum, nu-s o avere; un fost primar al Clujului zicea că nici nu se dă nici jos din pat, pentru 50.000 de euro! Păi, atunci, cu 10.000 se şterge la nas, când îl păleşte guturaiul şi nu are şerveţele!
Chiar aşa n-oi fi  în stare să fac rost de ei? Din toată sărăcia şi tot mi-i încropesc! Dă-i în mă-sa, noi să fim sănătoşi!

Şi-apoi, pentru că Statul ne fură şi e corupt, #josciumaroşie, lansez o provocare pentru toţi oamenii de bine, care au suflet mare: haideţi să haidem şi să ne facem fiecare câte 1 metru de autostradă! Ne mobilizăm pe facebook şi ieşim cu #toţii în stradă, să protestăm şi să forţăm băncile să ne dea credite nerambursabile! Nu vă miraţi, e în interes naţional: îi vrem pentru prosperitatea copiilor noştri! În afară de asta, puterea e în mâinile străzii! HUOOOOO!!! JOS CIUMA ROŞIE!! Pe ei, pe mama lor! HUOOOO!!! 
Iar când terminăm proiectul sus-numit, o să fim şefii la toţi greii - cu 23 de milioane de metri autostradabili! Vă daţi seama cât înseamnă asta? 23.000 de kilometri! 
Pfuaiii de mine şi de mine...îmi ia mintea razna, numai când îmi imaginez! Vorba cântecului: "Bă, dă-te, că tre-ce Re-Gele"!

DAR toate lucrurile bune încep cu o binemeritată pauză...aşa că, pentru moment, punem muzică şi dans. Să fie pentru toată lumea! IEEEEEEE!!!!!


[Spike - Manele] 

duminică, 30 aprilie 2017

Alte momente (fără schiţe)

I
Aniversare
22 - 23 aprilie: Weekendul Inimilor Frânte, la Magic FM.
Perfect! Mă înscriu...am cea mai frântă inimă din câte există! Dar, ce zic eu frântă? E ruptă de-a binelea...şi problema e că mi se rupe în continuare! 

II
Din dragoste
Se presupune că te căsătoreşti din iubire şi divorţezi când s-a gătat iubirea. C-apoi cât să ţină şi ea, sărmana, că nu-i mâncare de fast food plină de E-uri, să o mănânci după 25 de ani şi să trăieşti bine mersi, în continuare! D-aia viaţa fără aditivi e mai sănătoasă: ce-i în mână, nu-i minciună.
Aşa gândeam eu, până am descoperit următorul articol:


Adică, de dragul copilului, ăştia divorţează în fiecare an? Na, c-am trăit s-o aud şi p-asta! 
Ştiam că se fac nunţi în fiecare an. "Draga mea, sunt complet topit după tine, şi vreau să mă însor cu tine. Aaaa...suntem deja luaţi? Nu contează, dragostea mea este prea mare pentru o singură căsătorie; vreau să fiu dublu însurat! Facem nuntă în parcul unde ne-am întâlnit prima dată. Şi peste 2 ani, tot cu tine vreau să mă căsătoresc...la munte, la cabană! Şi peste 3 ani, tot pe tine te aleg! Facem nunta pe plajă! Şi peste 4 ani..." Frână, am înţeles!

Dar de divorţ anual nu am mai auzit până acum; asta cum vine? "Făi femeie, te urăsc din ficaţi, nu te mai suport, bag divorţ! Ştiu că suntem deja divorţaţi, dar  vreau să fiu dublu divorţat, că mi-ai mâncat zilele!...pentru bine copilului, of course. Şi dacă stau să mă gândesc, hai să divorţăm în fiecare an - tot pentru binele copilului! Ne vedem la anul şi până atunci, imită guma: STERGE-O!!"

III
Tehnici expirate de parenting
Circulă o modă prin sat, care zice că în principiu eşti neghiob ca bulamacu' şi dacă vrei să faci ceva, orice, trebuie să ceri sfatul experţilor. Mişto, ce să zic? Nu mai consumi energie să studiezi problemele vieţii, ci copiezi rezultatele şi te concentrezi pe altceva, mai plăcut.
Uite aşa, fain frumos, mă apucă pe mine într-o zi un chef urieşesc de a învăţa tehnicile de comunicare cu cei mici. Deocamdată nu e cazul, da' cine ştie ce va fi pe viitor? Poate nasc şi am rezolvat problema!
Deci, mă educ. Şi cum citeam eu ce tre' să îi spun copilului când nu voi şti ce să-i spun, BANG!!! Dau peste o măgărie creaţă! Când viitorul copil mă va întreba dacă şi el va trebui să se căsătorească când va fi mare, conform experţilor, eu trebuie să îi spun: "Fiecare are rolul lui într-o familie. Sora ta nu poate deveni tată, iar tatăl tău nu poate deveni bunică!"....STOP! 
Ete na! Nemernicilor! Păi cum să învăţ copilul asemenea teorii discriminatorii? În ziua de azi, nu mai există roluri, poţi să devii fix ce vrei! De ce să nu fie sor-mea tată, dacă ea aşa vrea? Şi eu de ce să nu fiu străbunică? Uite aşa mi-a tunat mie...azi sunt străbunică! Fac ce vreau, sunt tânăr şi neliniştit! Cine mă împiedică? Dacă vreau, pot să ud şi canapeaua! Mama nu se supără - vorba reclamei...
Tot ceea ce contează e iubirea, libertatea şi dreptul de a alege! Exact ca-n bancul acela despre căsătoria modernă:

"Gigel dă telefon din Paris la familie în Bucureşti şi-şi anunţă părinţii c-a hotărât să se căsă-torească. Foarte fericiţi, părinţii l-au felicitat şi li s-a promis că el, fiul iubitor, le va trimite şi bilete de avion şi le-a spus că-i aşteaptă cu o mare surpriză. A doua zi, mama-l sună şi-l roagă-n lacrimi să-i spună ce surpriză le face, să „ştim şi noi cum să ne pregătim”. După multe discuţii şi la insistenţele mamei, băiatul îi spune:
- Mami scumpă, aici, la Paris, sunt alte mentalităţi mai progresiste, nu ca cele învechite de la noi. Mă însor cu Gheorghe cu care am plecat din România… 
Nu se mai aude nimic, telefonul începe să sune ocupat… mama şi-a pierdut cunoştinţa. O găseşte soţul şi după ce soţia îţi revine, îi povesteşte îngrozitoarea veste. Soţul îi zice:
- Mărio, las’ că-l iau eu în primire, că doar n-o să ratăm căsătoria unicului nostru copil, care-i mare balerin la Paris!
Îşi sună fiul, dis-de-dimineaţă, care-i răspunde somnoros:
- Ce-i tată, „tu est tombe du lit”? Pardon că-ţi vorbesc franţuzeşte, dar aşa zic ăştia când te scoli de vreme, că ai căzut din pat!
- Mă Gigele, să nu lungim vorba! Am lămurit-o pe mă-ta că timpurile s-au schimbat şi tu vei trăi într-o ţară civilizată şi progresistă, ca Franţa. Dar ca s-o liniştesc şi mai bine, spune-mi ca-ntre bărbaţi: Ce costum să îmi pun? De socru mare sau socru mic?"

Nu ştiu, zău...se duce lumea de râpă, dacă nici în experţi nu mai poţi să ai încredere!

IV
Despre înţelepciune
Cică a ieşit o vorbă din popor: "Pe drumul care mi-i drag, nu am treabă - dar îmi fac!".
No, cam aşa sunt eu: sunt câteva locuri dragi mie şi am, n-am treabă, tot pe acolo mă trezesc din timp în timp. E superb, ce să zic? Natură-n floare, un lăcuţ mic, păsărici la tot pasul...tot un cânt şi-o poezie. 
Şi cum mă plimb eu, aşa, pierdut în gânduri ca un cufundac pe fundul unei bălţi, numai ce mai observ cu coada ochiului pe câte cineva care merge paralel cu mine; şi-mi zic: "Ui' mă, ce mândreţe de domn! Frumos, elegant, mustăcioara lui, pana corbului; buzişoara lui, mura câmpului...şi ce mijlocel! Tras ca prin inel! De-aş fi şi eu şi eu aşa un bărbat bine! Hmmmm.....ce ciudat! E îmbracat fix ca mine! Aoleu....stai că-n dreapta e oglinda! EU SUNT, 'tu-te-n cur, blestem!"

Chiar mi-a zis cineva odată: "Mai rar ca tine, aşa om! Înalt ca bradu' şi prost ca gardu'"! Desigur, un rău şi un invidios...îl pot contrazice oricând! Niciodată nu m-am considerat înalt şi nici nu am auzit pe la nimeni că aş avea o asemenea calitate. Ca s-o spui p-aia dreaptă, pentru că nu aud o fi de vină şi faptul că nu prea îmi părăsesc iatacul - de fel, sunt mai timid ca o fată mare şi nu prea am experienţă cu socializarea, moda, rândul lumii. Adică mai încerc şi eu din când în când câte-o şpârlă, că-n cap la mine sună bine; dar rezultatul e fix pe dos, n-am mai pomenit aşa ceva!

Oricum,  când ies, la prima impresie fac senzaţie oriunde mă duc! Garantat! 
Uite, dăunăzi, mă plimbam pe centru, cu ochii aruncaţi după diverse zâne, una mai frumoasă decât cealaltă! No, şi văd o mireasă...
Ţin să menţonez că de obicei nu-mi plac miresele, mi se par prea...ostentative. Desmiresite or fi şi fetele alea drăguţe, dar când le văd echipate pentru cea mai importantă zi din viaţă, aşa chinuite, tapate, machiate, încorsetate, vopsite, cremuite, tatuate, aranjate...nu ştiu, nu mai e natural. Pare un kitch, un fel de aurul proştilor; o sumă de falsuri agresive, care-ţi sparg retina şi cam atât. Ce văzusem eu, însă, era ceva angelic! O drăguţă, o finuţă, o...bibelou de domniţă, ce mai la deal, la vale? Locul întâi la concursul "Floarea din grădină"! Logic, mă uit mai atent; termenul corect ar fi fost "mă chiorăsc", dar...zic să am şi eu o exprimare mai rafinată. 
Tot mirându-mă şi cu ochii după ea, observ că nici nu-i reală...ci-i desenată pe un panou, unde scria cu litere de-o şchioapă: "Salon de nunţi cu piscină".

Acuma, mă scuzaţi! Cineva zicea că cea mai adâncă înţelepciune este gândul la moarte; şi eu cred că-s vreun înţelept, filosof, sef de trib, ceva de gen - pentru că de o vreme, tot la moarte mi-e gândul: cum arată, cum se simte, cine e, ce pofteşte, cu ce gând pe la mine, o cafeluţă, o biscuite...întrebări d-astea de gazdă bună. Dar oricât aş fi eu de luminat..."nunţi cu piscină"? Nu pot să pricep cum vine asta... 

Mă duc să cercetez subiectul, că poate o fi vreo invenţie nouă.
Şi până mă mai deştept oleacă, hai să şi dansăm, că tot e zi de sărbătoare:


marți, 25 octombrie 2016

Nouă

Duminică seară a avut loc premiera primului episod din noul sezon "The Walking Dead" - iar aşteptarea fanilor a luat sfârşit. După o vară întreagă de presupuneri, spoilere şi teorii care mai e care mai complexe, bazate pe pe formule matematice suprarealiste, am aflat ce personaj principal urma să fie ucis. 
Şi, după un sfert de oră de nerăbdare agonizantă,  vine bomba...dar, surpriză! Nu a murit un singur personaj, ci două! (probabil bonus pentru aşteptare) - iar fanii au fost complet distruşi! Dezrădăcinaţi! Spulberaţi în bucăţele!
Deci, să te ţii urlete! Gemete, plânsete, recenzii! RIP-urile au împânzit mediul online, imagini emoţionante cu preaiubiţii dispăruţi au umplut fiecare wall de facebook, twitter şi alte asemenea platforme de socializare. Jale mare, ce mai la deal, la vale?! Nici dacă murea câte o mamă pe cap de familie nu era atâta amar şi disperare!

Atunci m-a pocnit mintea românului cea de pe urmă: a-nnebunit lupu'! S-a ţicnit lupu'!
Cum puii mei să dedici atâta energie pentru ceva imaginar? Da, înţeleg...e interesant. Şi mie îmi place, şi eu mă uit. M-a lăsat cam pe ghimpi finalul sezonului şase, dar nu într-atât încât să îmi muncesc mintea din zori şi până-n seară, încercând să spulber misterul. Noul episod a fost foarte intens din punct de vedere emoţional, mustind de violenţă gratuită ce a alunecat foarte repede spre bestialitate. 
Dar de aici şi până a-mi ocupa timpul meu cotidian cu nişte sentimente prefabricate, care nu au absolut nici o legătură cu realitatea...e cale destul de lungă. Foarte lungă. 
Şi mi-am zis: din două, una! Ori omenirea nu mai poate de bine şi, sătulă de durerea dulce a iubirii îşi caută balsamul în suferinţe închipuite. Ori, ne ducem cu capul în prăpastie, tăticule! E clar, nu mai avem nici o şansă de revenire! 

Oricum, dacă e să mă uit, în ultima vreme parcă a scăzut cumplit calitatea vieţii. Ceea ce este un paradox...tehnica evoluază cu paşi repezi, aproape de la o oră la alta. Iar oamenii se pierd undeva. Cu toţii vrem nu ştim sigur ce. Bâjbâim, căutăm ceva... dar neapărat altceva! O viaţă, o nouă viaţă; o alergare continuă după un miraj, care este la doar o întindere de mână depărtare. Şi niciodată la îndemână.
Mă întorc la cinematografie...unde se vede exact aceeaşi lipsă de direcţie şi tristeţe fără margini. Tot ce se produce acum trebuie să fie mai întunecat. Mai tragic. E moda supereroilor...dar nu acele personaje colorate şi inocente din benzile desenate şi, în nici un caz, interpretările naive ale anilor '50 - '70. Nu, nu...acum suntem mai profunji - cum ar zice cineva. Mai isteţi. Cine mai crede că Superman îşi trage o pereche de chiloţi peste colanţi şi zboară zâmbind ca o albinuţă, să salveze bătrânica ce trece strada printre maşini?
Omul de oţel contemporan este, în primul rând, mai întunecat. Răvăşit de întrebări, chinuit de frustrări. Nu mai este simbolul creat de o imaginaţie luminoasă, ci o întrupare a neputinţelor de ordin filosofic. Se bate mai mult, distruge mai mult, omoară mai des. Pentru că filmele sunt o prelungire a publicului - pe sistem "cum e turcul şi pistolul".
Nu ne mai impresionează şi pe prea puţini îi mai preocupă frumosul. Ne ating doar violenţele extreme, tortura fără sens, cruzimea şi sexul pur. Aşa câştigă teren "The Walking Dead", "Game of Thrones" şi alte asemenea fantezii care, de fapt, nu sunt doar închipuiri. Ci pornesc de la un sâmbure de adevăr, conturând starea perfectă de zăpăceală socială.

Concomitent cu asta, numărul de antrenori pentru succes a crescut. Te împiedici de specialişti în orice domeniu...şi neapărat, cineva trebuie să scrie o carte care să te înveţe cum să fii tu. Cum să ieşi din mulţime şi să îi conduci pe cei obişnuiţi. Cum să respiri. Cum să plângi. Când să râzi şi mai ales, din ce motive. Cum să dormi. Şi peste toate astea, cum să iubeşti. Ce trebuie să iubeşti. De ce trebuie să stai, de ce să pleci, ce trebuie să gândeşti când pleci, cât să ţii doliu, cum trebuie să treci peste durere şi cum trebuie să o iei din nou de la capăt - mai ales dacă era o relaţie disfuncţională, sau  toxică, sau te pălise singuratatea-n doi . Sau trei. Sau mai mulţi. 

Şi mă întreb: oare cum trăiau oamenii înainte de inventarea unor asemenea şefi de trib, cu capul gata să plesnească de atâta inteligenţă? Cum s-au scurs mii de ani de istorie, milioane de ani de viaţă, fără asemenea informaţii preţioase?  Hai, n-o mai iau de la iobagi...dar mă gândesc numai la timpurile din vremea bunicilor. Cum făceau ei mâncare, fără internet şi calcul caloric? Cum munceau pământul? Cum s-or fi căsătorit fără atâţia experţi în relaţii, cum au crescut copii fără supenanny şi cum au putut să trăiască 70 - 80 de ani fără abonament lunar la sala de fitness. Să-mi trag pălmi, ăsta mister!
Deşi, poate nu-i chiar atât de ciudat. Pentru că eu cred că fiecare avem potenţialul de a trăi frumos şi a fi fericiţi. Doar că nu suntem. De ce? Asta cred că e o întrebare la care nu îşi poate răspunde decât fiecare, în propria sa intimitate.

Până una, alta, să revenim la gânduri mai bune:



luni, 25 aprilie 2016

Omagiu celor mici

Meditând asupra unor întâmplări povestite de câţiva prieteni dragi, am realizat că iubirea este la fel, indiferent de persoana care o trăieşte. Are aceleaşi simţăminte, aceleaşi porniri şi acelaşi dor. Se manifestă identic, în toate cazurile. Este ca o altă dimensiune ce există independent de această lume, liberă de orice constrângeri. O lume şi în care dacă ai intrat, vei respecta aceleaşi reguli. Niciodată nu va fi nimic nou sub soare...invariabil, îndrăgostiţii se vor comporta la fel cu cei dinaintea lor; la fel ca cei ce îi vor urma.

Aşa că astăzi vreau să aduc un omagiu momentelor care ne fac să visăm; pentru că atunci când iubim, totul porneşte din lucruri mici:
 - o cană



cu ceai...



...şi un biscuite cutat - care îmi aminteşte de încreţiturile ce apar pe talpa după un duş rapid (~ 45 de minute)



- luni de frumuseţe negrăită...




o zi încremenită în singurătate...




 o oră de fericire absolută...



 ...sau chiar o clipă de eternitate.



P.S.: Închei cu un gând bun, pe note muzicale:

duminică, 27 martie 2016

(Alte) filme de văzut într-o viaţă

Fraţii Lumiere au realizat prima proiecţie de film în 1895. De atunci a trecut peste un secol...timp în care cinematografia s-a dezvoltat până la cote inimaginabile. Astăzi, se produc filme pentru toate gusturile, de toate felurile: unele sunt haioase, altele scârboase, unele sunt complet indecente, altele îţi arată viaţa aşa cum este ea în diverse momente. 
Prin urmare, m-am gândit să întocmesc o listă de filme care m-au impresionat în timp (indiferent dacă am ţinut cont de poveste, mesaj, jocul actorilor, peisaje sau stilul de filmare).
...şi am avut de unde alege...slavă Domnului! Material de lucru este câtă frunză, câtă iarbă, câte boabe de nisip într-o plajă. Unele filme îmi displac complet şi le consider a fi o insultă adusă inteligenţei  şi chiar sănătăţii mintale (cum ar fi "Cannibal Ferox", "Cannibal Holocaust", "Grotesque" sau "Two girls and a cup"), altele sunt frumoase, altele sunt excelente.
Mai jos sunt cele din ultima categorie...filme pe care le-am revăzut şi le revăd oricând, cu multă plăcere; şi pe care, dincolo de opţiunile personale ale fiecăruia, le recomand oricui, cu bucurie.
(Îmi cer scuze dacă este mai mult de citit, dar am simţit nevoia să şi spun câteva lucruri despre fiecare film în parte, nu doar să înşir nişte titluri)

- Baraka (S.U.A., 1992)
Merită văzut pentru că este o poezie în imagini, care a surprins cele mai frumoase instantanee din viaţa noastră. Este o binecuvântare pentru ochi, minte şi suflet (în iudaism, "Baraka" chiar se traduce prin binecuvântare, iar în islamism semnifică forţa vieţii) 
- Samsara (S.U.A., 2011)
Merită văzut pentru că este o metaforă a ciclului vieţii ireal de expresivă, "Baraka" la superlativ. Şi cu asta am spus totul.
- "The Emperor's New Groove" (S.U.A., 2000)
Îţi dă o stare minunată, de bine. Este perfect amuzant, are tâlc şi este plin de secvenţe memorabile. Pentru mine, personal, a devenit simbolul uneia dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea.
- "The 33" (S.U.A, 2016)
Merită văzut pentru că este povestea reală a unei minuni: supravieţuirea a treizeci şi trei de oameni pentru mai mult de două luni, la şapte sute de metri sub pământ -  după prăbuşirea minei în care lucrau.
- "Prince of Persia: The Sands of Time" (S.U.A., 2010)
Merită văzut pentru că actorii joacă fenomenal iar filmul este distractiv de la un capăt la celălalt.
- "Artificial Intelligence" (S.U.A., 2000)
Merită văzut pentru că este o reinterpretare plină de emoţie şi tandreţe a lui "Pinochio" şi vorbeşte despre căutarea sensului vieţii şi despre puterea dragostei. 
- "Bicentennial Man" (S.U.A., 1999)
Merită văzut pentru că povesteşte, cu blândeţe, despre ce ne face ceea ce suntem, călătoria spre această umanitate şi lupta pentru dragoste. 
- "Gladiator" (S.U.A, 2000)
Merită văzut pentru că este plin de istorie, culoare şi înţelepciune. Iar soundtrack-ul este minunat.
- Trilogia "Ip Man", cu Donnie Yen (Hong Kong 2008, 2010, 2015)
Merită văzut pentru că este despre viaţă. Demnitate, luptă, smerenie şi onoare.
- "American Sniper" (S.U.A, 2014)
Merită văzut pentru că, dincolo de toate, arată cât de ironică poate fi viaţa uneori...care te loveşte exact atunci când nu te aştepţi şi exact în felul în care ai lovit şi tu pe alţii. 
- Trilogia "Back to the Future" (S.U.A, 1985, 1989, 1990) 
Merită văzut pentru că este foarte amuzant şi nu-şi pierde din farmec indiferent de timpul care trece peste el.
- Seria "Rocky" (S.U.A, 1976, 1979, 1982, 1985, 1990, 2006)
Merită văzută pentru că vorbeşte despre lupta pentru atingerea unui ideal. În Philadelphia, Rocky este atât de iubit încât are propriul monument, iar treptele Muzeului de Artă din oraş sunt supranumite "Treptele lui Rocky"...pentru că în film ele simbolizează desăvârşirea antrenamentului şi atingerea maximului de potenţial.  
- "Creed" (S.U.A, 2015)
Merită văzut pentru că este continuarea modernă a lui "Rocky".
- Seria "Jurassic Park"(S.U.A, 1993, 1997, 2001, 2015)
Merită văzută pentru că atunci când a apărut, a uimit o generaţie întreagă prin minuţiozitatea cu care a descris creaturi de mult dispărute. Următoarele filme sunt mai comerciale...dar primul reprezintă un punct de cotitură în industria efectelor speciale din cinematografie. 
- "Merantau" (Indonezia, 2009)
Merită văzut pentru că este despre călătoria spre maturitate şi despre puterea de a te sacrifica pentru ceilalţi
- Need for Speed (S.U.A, 2014)
Merită văzut pentru că este cu maşini. Cele mai tari maşini. Şi în plus, are nişte secvenţe cel puţin drăgălaşe, foarte amuzante.
- Om Shanti Om (India, 2007)
Merită văzut pentru că este povestea unei iubiri care trece dincolo de viaţă şi de moarte.
- Patch Adams (S.U.A, 1998)
Merită văzut pentru că ne învaţă să ne bucurăm de viaţă în orice condiţii.
- Trilogia "Rurouni Kenshin" (Japonia 2010, 2014)
Merită văzută pentru că este despre drumul spre iertare, despre onoare, determinare şi dragoste.
- The Wave (Germania, 2015)
Merită văzut pentru că ne arată cât de uşor se poate manipula o generaţie de tineri, chiar şi atunci când teoretic, refuzăm şi condamnăm anumite practici şi comportamente.
- The Devil's Advocate (1997)
Dincolo de tema biblică, este un film despre societatea modernă bântuită de stres, mândrie şi nevoia continuă de a epata, chiar cu preţul pierderii celor dragi.
- The Cokeville Miracle (S.U.A., 2015)
Merită văzut pentru că poveşteşte un miracol real, care sfidează orice raţionament.
- The Experimenter (S.U.A., 2015)
Merită văzut pentru că este bazat pe un experiment social care arată adevărata faţă a umanităţii.
- The Stanford Prison Experiment (S.U.A., 2015)
Merită văzut pentru că ideea de la care porneşte este tot un experiment social cu rezultate care nu ne fac cinste.
- The Intouchables (Franţa, 2011)
Merită văzut pentru că este despre responsabilitate, lupta pentru atingerea unui vis şi capacitatea de a te bucura de viaţă, indiferent de situaţie.
- Trilogia "The Lord of the Rings" (S.U.A., 1999, 2000, 2001)
Merită văzut pentru că este un spectacol cinematografic, din toate punctele de vedere
- Trilogia "The Hobbit" (S.U.A., 2012, 2013, 2014)
Merită văzut pentru că este întregeşte povestea din "Stăpânul Inelelor". 
- "Lone Survivor" (S.U.A., 2012)
Merită văzut pentru că vobeşte despre umanitate, atunci când se presupune că ea nu îşi are locul. 
- "The Shawshank Redemption" (S.U.A., 1994)
Merită văzut pentru că este despre răbdare, demnitate şi iertare.
- "Devdas" (India, 2002)
Merită văzut pentru că descrie lupta pentru o dragoste imposibilă, constrânsă de tradiţii şi mentalitatea socială.
- "Hero" (China & Hong Kong, 2002)
Merită văzut pentru că este un tablou impresionist în mişcare...plin de culoare, eroism şi artă dusă la extrem.
- "Somewhere in Time" (S.U.A., 1980)
Vorbeste despre destin şi iubire...o dragoste care transcede timpul şi, aţi ghicit...nu trebuie ratată!.
- "Jesus of Nazareth" (S.U.A., 1977)
Îl ştie toată lumea, este filmul unei întregi generaţii. Nu există sărbătoare pascală fără ca vreun program, orcare, să difuzeze "Iisus din Nazareth". Este, de departe, cea mai bună adaptare cinematografică a vieţii lui Iisus Hristos şi cea care se apropie cel mai mult de spiritul Bibliei.
- "Shinchinin no Samurai" (Japonia, 1954)
Merită văzut pentru că este povestea plină de eroism al unui sacrificiu pentru cei care nu se pot ajuta singuri.
- "The Magnificent Seven" (S.U.A., 1960)
Este reinterpretarea americană a filmului japonez, de această dată samurii transformându-se în pistolari ai Vestului Sălbatic. În plus, coloana sonoră şi peisajele sunt minunate, iar actorii sunt într-o formă de zile mari.
- "Basilisk: Kouga Ninpou Chou" (Japonia, 2005)
Este singurul anime din listă şi nu trebuie ratat...pentru că vorbeşte despre martiriu, dragoste şi sacrificiul suprem pentru binele altora.
- "Saving Private Ryan" (S.U.A., 1997)
Merită văzut pentru că spune povestea unei căutări de sine, pe fundalul celui de-Al Doilea Război Mondial. 
- "Schindler's List" (S.U.A., 1993)
Merită văzut pentru că este o pagină din istoria omenirii, încărcată de orori, sacrificiu şi sensibilitate; iar finalul este magnific.
- "The Longest Day" (S.U.A., 1962)
Merită văzut pentru că este cea mai fidelă adaptare cinematografică a Debarcării din Normandia, din 6 iunie 1944.
- "Titanic" (S.U.A., 1997)
Merită văzut pentru că, dincolo de povestea siropoasă de dragoste, este cea mai realistă descriere a scufundării Titanicului.
- Trilogia "Ong Bak" (Tailanda, 2003, 2008, 2010)
Merită văzut pentru că este un suprem al artelor marţiale împletite cu poezia şi tradiţiile tailandeze.
- "Tom Yum Goong" (Tailanda, 2005)
Merită văzut pentru că este despre sacrificiu şi lupta pentru a-i proteja pe cei dragi. În plus, este cu Tony Jaa, starul din "Ong Bak".
- "The House of Flying Daggers" (China & Hong Kong, 2004)
Merită văzut pentru că este un altfel de "Hero". 
- "The Mask of Zorro" (S.U.A., 1998)
Merită văzut pentru că este superb, de la actori şi până la acţiune. În plus, conţine o scenă de luptă care a fost votată ca fiind cea mai senzuală secvenţă a anilor '90.
- Seria "Les Gendarmes" (Franţa, 1964, 1965, 1968, 1970, 1979, 1982)
Merită văzută pentru că este cu Louis de Funes, unul dintre cei mai mari comedianţi ai lumii.
- "The Jungle Book" (S.U.A., 1967)
Merită văzut pentru că este una dintre cele mai frumoase animaţii Disney, iar melodiile îţi rămân în minte mult după ce filmul se încheie.
- "Follow That Dream" (S.U.A., 1962)
Merită văzut pentru că vorbeşte despre determinare şi puterea de a-ţi urma visul. Şi este cu EL... The one and only: Elvis Presley!
- "Fun in Acapulco" (S.U.A., 1963)
Merită văzut pentru că are o coloană sonoră superbă, iar peisajele sunt minunate. Şi, aţi ghicit, este cu EL...The one and only: Elvis Presley! (Baby, baby, shoubi du ba)
- "Mary Poppins" (S.U.A., 1964)
Merită văzut pentru că este despre bucuria copilăriei. În plus, muzica este de zile mari. 
- "The Wizard of Oz" (S.U.A., 1939)
Merită văzut pentru că foloseşte cele mai moderne efecte speciale ale vremii. Deşi raportate la prezent par prostii de copii, ele reliefează evoluţia industriei cinematografice prin timp. Dincolo de aspectele tehnice, este foarte bine construit...de la decoruri şi costume, până la jocul actorilor şi coloana sonoră.

Bonus (pentru pasionaţii  de filme care au schimbat cinematografia mondială prin scenariu, regie, efecte specale, mesaj sau jocul actorilor):

- Seria "Star Wars" (S.U.A.,  1977, 1980, 1983, 1999, 2002, 2005, 2015)
- Seria "Superman" cu Chirstopher Reeve (S.U.A., 1978, 1981, 1983, 1987)
- Trilogia "The Dark Knight" (2005, 2008, 2012)


Închei cu o fărâmă de gând bun, pe note muzicale:




luni, 21 martie 2016

Un simplu gând

...pentru că observ, cu amărăciune, că este anotimpul despărţirilor şi tot mai mulţi prieteni suferă din dragoste. Oameni dragi, pe care habar nu am cum să îi ajut...pentru că nu pot fi în locul lor; aşa cum nimeni nu poate fi în locul meu, niciodată.  


Privind, însă, la tabloul de ansamblu, mă doare să văd că oamenii au încetat să mai lupte pentru un ideal, preferând să abandoneze, dacă lucrurile merg mai greu.
Şi din toate câte există în viaţa, dragostea cred că este singura pentru care merită să mergi până în pânzele albe. Momente de teamă avem cu toţii; clipe grele de întuneric, în care toate pisicile par a fi negre, apar tot mai des - şi nu-mi vine să cred că odată ce doi oameni s-au găsit şi au împărţit până şi bătăile de inimă, mai poate să apară despărţirea. Exceptând cazurile limită, afirm, cu tărie, că absolut orice se poate rezolva. Trebuie doar să îţi doreşti, să ai răbdare şi să nu te opreşti din luptă - pentru că nimic din ce este frumos nu se câştigă uşor.



În timp am înţeles că dragostea este o floare ce îţi creşte în suflet. E păcat să o smulgi, pentru că rădăcinile vor rămâne întotdeauna. Da, sentimentele se vor mici, iar în timp se vor reduce la o simplă afecţiune - dacă te străduieşti să obţii asta. Însă niciodată nu vor dispărea complet toate urmele. 



Una-ntr-una, despărţirea într-o relaţie nu înseamnă neapărat despărţirea de celălalt, ci despărţirea de tine. De o parte din tine, cuantificată în timp, emoţii şi speranţe. 
De ce ai face asta? Este ca şi cum, la un moment dat, te-ai hotărâ să-ţi tai o mână - este simplu. Altă mână nu mai creşte, dar nimic nu este de neînlocuit...s-au inventat protezele. După o vreme, îţi mai tai o mână...apoi un picior...îţi scoţi ficatul, faci transplat de rinichi...şi tot aşa. 

Pe cuvânt de onoare, nu înţeleg logica unei despărţiri. Şi, după ce de multe ori am făcut eforturi supraomeneşti pentru a o evita, într-un final am învăţat să o accept - chiar dacă nu îmi place. În definitiv, fiecare are dreptul să hotărască ceea ce se întâmplă cu viaţa lui...iar dragostea este despre doi oameni, nu despre unul singur.   



Dincolo de tot raţionamentul acesta, ce îi spui unui om care are inima frântă, fără a părea cinic? 

miercuri, 16 martie 2016

Esenţialul fericirii

Mi-am promis că voi scrie despre lucrurile frumoase din viaţa noastră...deoarece constat, cu părere de rău, că suntem nişte oameni din ce în ce mai trişti. Distanţi, închişi şi fără o direcţie anume. 
Ieri, de exemplu, mergând prin oraş, am încercat pentru o vreme să mă conectez la pulsul comunităţii...şi am început să fiu atent la cei din jur. Este incredibil câte persoane erau posomorâte! Megeau robotic, încruntate, cu privirea în jos. La un momendat a trecut pe lângă mine o fată ce avea faţa scăldată în lacrimi. Şi mi-am adus aminte, apoi, de un tânăr la vreo douăzeci şi doi de ani, care stătea în maxi taxi lângă mine şi se certa cu iubita la telefon - o chestie care a durat cam douăzeci de minute. Apoi, alte douăzeci de minute a plâns, după ce a închis telefonul. 

Şi mă întreb...de ce am ajuns cu toţii în situaţia asta? Ce se întâmplă cu noi? Facebook-ul, internetul este plin de oameni spirituali, care constată neajunsurile zilnice; le condamnă şi militează pentru o viaţă dedicată dragostei şi micilor bucurii. Ce se întâmplă cu ei când ies din spaţiul virtual? 



Mi-aduc aminte de mama unei prietene, lucra de dimineaţa până seara. Şi într-o zi, pe la jumătatea unui mai, îmi spune uimită: "Ai văzut că au înflorit pomii?". Normal că văzusem, erau chiar pe trecute...şi totuşi, doamna asta nu observase. Aşa cum, în altă zi, povestea că a văzut norii de pe cer. Şi eu eram...HĂĂĂ?? Cum adică, să te minunezi de nişte nori? Ridici ochii şi îi vezi ori de câte ori vrea muşchiul tău. Deşi...ea pleca dimineaţa la şase, venea seara, la nouă. Lucra într-o hală cu lumină artificială, fără ferestre. Unde ar fi putut să-i vadă?

Atunci am înţeles ce înseamnă să te bucuri de nimicuri. Lucruri obişnuite, care ni se par atât de banale încât nu le sesizăm decât când nu le mai avem.



Tocmai de aceea, eu mi-am propus să mă bucur.  Şi să fac orice pot pentru a răspândi bucurie în jur..

Muzica este o altă expresie a unei stări de bine. Iar acestea sunt primele două melodii pe care le-am auzit imediat ce am pornit aparatul de radio, de dimineaţă:







...pentru că este una din acele zile în care înfloresc pomii. Şi tu.

sâmbătă, 27 februarie 2016

Voluntariatul - suflet sau doar raţiune?

Uneori, din când în când, mai am posibilitatea de a participa la diverse întâlniri pe tema voluntariatului. Doar că, în ultimul timp, sunt foarte dezamăgit de mediul ONG în ansamblul său. Simt că se cască o prăpastie din ce în ce mai mare între ideea pe care o am eu despre voluntariat şi ceea ce devine. Ajutorul dezinteresat, pornit dintr-o calitate profund umană, se transformă în ceva complicat şi de sine stătător - o lume parcă din ce în ce mai închistată în propriile reguli?
Şi se pierde, astfel, noţiunea de comunitate spirituală, pentru care muncim cu toţii şi pe care ne-o dorim.

Cu toate acestea, voluntariatul nu este un concept nou în istorie - pentru că se naşte din iubire - iar iubirea precede chiar şi apariţia omului pe planetă.
Astăzi însă, totul s-a prefăcut într-o adevărată industrie bazată doar pe raţiune rece, nu şi pe emoţie. O entitate abstractă, guvernată de existenţa limbajului de lemn, specific corporaţiilor americane -  targeturi, gale de recompensare, teorii de leadership, mecanisme psihologice, drepturi şi obligaţii,   
ceea ce mi se pare trist -  pentru că activitatea de voluntariat este elementar de simplă. De fapt, nici nu este o activitate în sine...este sinonimă cu umanitatea! Ceva ce uităm tot mai des în ultima vreme, pentru că astăzi totul este complicat. Şi dacă nu este, facem să fie.

Desigur, nu  toate ONG-urile sunt aşa. Încă mai există fundaţii şi asociaţii care se spetesc pentru a aduce un zâmbet pe feţele altora. Încă mai există oameni care muncesc până la epuizare, pentru a face ceva bun în lumea asta; persoane care trăiesc în stres continuu, care se luptă din toate puterile pentru a ţine pe linia de plutire un ideal.
Spre exemplu, eu am ajuns voluntar la "Asociaţia Română Trup cu Suflet". O organizaţie mică, bazată pe câţiva oameni şi născută din dorinţa de a întinde o mână de ajutor celor care nu au nici măcar cât avem noi.



Într-o lume plină de reguli stricte, de sfaturi specializate şi de experţi în aproape orice nimic, noi ne-am propus "SĂ FIM", nu doar "SĂ AVEM"; să vorbim cât mai puţin şi să facem cât mai mult. Credem cu tărie că cea mai importantă lege, ce ar trebui să guverneze viaţa omului este LEGEA IUBIRII, care se împlineşte doar depăşindu-ne limitele propriei persoane. Ocazii de a face aceasta găsim la tot pasul; peste tot există suferinţă ce trebuie alinată, nevoi sunt multe...
Momentan, asociaţia susţine doar sedinţele săptămânale de terapie ocupaţională din cadrul Centrului de Sănătate Mintală din Ploieşti. Sporadic, asociaţia, cu ajutorul unor oameni cu bunăvoinţă, a făcut donaţii copiilor orfani şi bătrănilor aflaţi în diverse centre sociale. Cei mai mulţi dintre voluntarii asociaţiei nu s-au mulţumit doar cu activităţile de voluntariat şi, după puteri, au contribuit şi la partea financiară. Printre activităţile lor se pot enumera: ajutorarea unor familii defavorizate, cumpărături şi curăţenie pentru persoanele în vârstă.
Aşa cum spuneam, nevoi sunt multe, iar membrii asociaţiei îşi doresc să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii cât mai multor persoane - iar pentru aceasta este nevoie de ajutor. Ne dorim să facem lucruri frumoase fără a intra în zona unei birocraţiei stufoase.

Am văzut copii care nu au bani de rechizite şi se chinuie să înveţe, chiar dacă asta înseamnă să îşi copieze manualul pe caiet - pe care îl scriu până şi pe cotor;  am dat mâna cu oameni care abia mai stau în picioare din cauza bolilor, dar muncesc cu ziua pentru a asigura familiei pâinea zilnică; am vorbit cu bătrâni singuri, care în afară de faptul că nu au bani, nici măcar nu pot ieşi din casă, să îşi ia cele necesare traiului. Toate aceste persoane, indiferent de vârstă, trăiesc parcă într-o lume atemporală, fără trecut sau viitor, doar un prezent continuu, dedicat luptei supravieţuirii. Vorbim despre aselenizare, vacanţe exotice şi independenţă financiară - un termen despre care am aflat ieri că are înseamna, de fapt, posibilitatea de a cumpăra orice îţi trece prin minte, fără a mai număra banii din portofel...! Iar lângă noi trăiesc copii care pleacă cu burta goală la şcoală, pentru că nu îşi permit un sandwich! Şi cei mai mulţi dintre ei nici nu cer de la alţii - pentru că nu e frumos să cerşeşti!

Dacă şi tu vrei să ajuţi, să ne ajuţi să aducem o bucurie celor care doar visează la ea, ataşez aici formularul de redirecţionare a 2%  din impozitul pe venit pentru "Asociaţia Română Trup cu Suflet".
Pentru donaţii, contul nostru bancar este următorul:

RO42 CECE PH 0130 RON 087 4851    

Sau, puteţi veni direct la sediul nostru:

Asociaţia Română „Trup cu Suflet"




str. General Traian Moşoiu, nr. 11, Ploieşti, Prahova
E-mail: trup_cu_suflet@yahoo.com
http://www.facebook.com/trupcu.suflet
Tel.: 0244 / 545 405