Se afișează postările cu eticheta Spike. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Spike. Afișați toate postările

luni, 22 martie 2021

Fericeala la echinocţiu

 Nu ştiu cum şi mai ales de ce se face asta, dar zilele trecute din nou fu o foarte mega-mare sărbătoare! Era echinocţiul de primăvară... primul moment din an în care ziua este egală cu noaptea.  Aşa că, ce mai e de zis? "La mulţi ani şi minunatul...chiar SUPERBUL echinocţiu să ne aducă sănătate, bucurii şi dorinţe împlinite" - normal! Cum era poezia aia cu urături de multe succesuri, pe care o tot distribuim de Anul Nou?....

"Căţeluş cu părul creţ,
S-avem vila un coteţ...
Pe Mădana ca vecină
Şi maşina cu piscină"!

Ceva aşa. :) Căţelul cu piscină sigur era...

Şi, bomboana de pe colivă abia sosea... deoarece în sfânta zi de 20 martie am aniversat o dublă aniversare: Echinocţiul şi Ziua Mondială a Fericirii! Gaudeamus igitur!...Să ne bucurăm, deci!


Întrebare întrebătoare: ştie careva ce-i fericirea? Că dacă nu ştim, cum o putem aniversa? Mai ales că toţi o căutăm şi cu toţii o dorim... Prin urmare, ce este ea? Cum arată? E plină de bunătate ca Zâna cu Păr Albastru din "Pinochio", sau rea ca surorile Cenuşăresei luate la pachet? E rotundă ca o buburuză, sau trasă prin inel - ca ciobănelul moldovan din "Mioriţa"? "Pe umeri pletele-i curg râu, frumoasă-i ca un spic de grâu", sau arată ca Muma Pădurii la prima oră, când nu a apucat nici măcar să se fardeze? 
Eu nu ştiu; nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu îmi miroase... Şi nu am asemenea răspunsuri. 
Ca să fiu sincer, îmi umblă nişte idei prin cap, totuşi...da's atât de complexe, încât limba mea nu le poate exprima. Vorba rapsodului: "e grele cuvintele, e grele; el corazon me duele".


[Spike - Manele, manele]

Aşa că na...ce să faci? N-ai ce să faci... 
Prin urmare, mă uit la specialişti...să-mi spună ei ce este fericirea - că eu nu ştiu! Vorba aceea: "la barza chioară, îi face Dumnezeu cuib"! Aşa se face că în ziua de astăzi, avem experţi câtă frunză, câtă iarbă...în practic, orice! De exemplu, ieri am aflat dintr-un ziar (online) că toată viaţa am făcut căcâţa greşit...DAR salvarea este la un click distanţă! Tot ce am de făcut este să intru şi să-mi spună specialistu' cum trebuie să fac treaba asta mare... că altfel, rămân prost-grămadă în prostia mea îngălată! 
...Deci, răspunsul este la experţi! Şi nu accept să fiu contrazis! Când vorbeşte ştiinţa, trebuie să se audă musca bâzâind! Păi n-am înţeles...suntem la biserică, să fâşâim pungi şi să sune telefoanele în prostie? Nu se poate aşa ceva! Puţin respect!

No. În acest context, dragii mei, a apărut un articol minunat, care răspunde tuturor nevoilor pe care le avem - şi astfel, aflăm că în urma unor studii intensive şi sondaje atent executate, cei mai fericiti oameni de pe planetă sunt... finlandezii, normal! Apoi, în tot 10 al fericelii, se clasează - în ordinea numerelor de pe tricou: Danemarca, Elveţia, Islanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Luxemburg şi Noua Zeelandă. Frumos, aşa-i? Dacă nici în locurile natale ale Stăpânului Inelelor nu-ţi mai place...nu ştiu, zău, unde te-ai simţi bine! Cică aici e mai mişto şi decât în Statele Unite (care ocupă un ruşinos loc 20, cu tot cu Statuia Libertăţii); România este pe locul 46...deh! Greu să fii român, traiul pe aici ne cam mănâncă viaţa! Daaaarrr.... dar e mai cool decât să fii rus (care ocupă locul 77) sau chinez (locul 85). Pam-pam! Or fi chinezii mulţi şi atât de şmecheri încât conduc lumea...însă NOI suntem mai fericiţi! Ştiinţa o spune, nu eu...

Totuşi, sunt curios: pe ce se bazează toată această polologhie? 
Nici o grijă! Marele expert din nou îmi sare în ajutor: "Cere şi ţi se va da"! "Criteriile utilizate pentru evaluare au inclus Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor, speranţă de viaţă sănătoasă, libertatea, precum şi felul în care este percepută corupţia la nivel guvernamental şi al mediului de afaceri."
Mda... sunt lămurit buştean! În prostia mea, credeam că fericirea este ceva subiectiv, o stare a spiritului, independentă de factorii de mediu. Eu, idiotul de Dostoievski (că nu pot spune "idiotul de mine", că nu am scris eu această carte), credeam că fericirea e ca soarele: indiferent dacă e furtună, miei zburdând pe câmpii, sărăcie lucie sau vilă cu piscină, soarele e sus pe cer, la locul lui. Mă gândeam că cel mai mminunat este să-i ai cei dragi aproape; să dăruieşti câte un zâmbet altora, să adormi cu inima uşoară, să te trezeşti lângă persoana iubită, să ierţi...prostioare din astea feciorelnice. Da', când colo...poftiţi de vă minunaţi: cică nu e aşa! 
...ceea ce înseamnă că prin minunile tehnologiei, poţi afla orice...chiar şi care este cea mai frumoasă maşină din lume! Se va lua în considerare anul de fabricaţie, brandul, consumul la suta de kilometri, tipul tapiţeriei, viteza maximă şi culoarea. Dar dacă eu consider că cea mai frumoasă maşină construită vreodată este Lăstunul (Dacia 500)...ce fac? E veche, slabă calitativ, urâtă cu spume...şi totuşi, îmi place! Ce fac? Contrazic ştiinţa? Nu, nu am cum! Păi şi atunci...imit peştele şi merg pe burtă! Poate nu mă observă nimeni...Iar dacă mă întreabă cineva, dau şi eu un răspuns politically correct, ca să nu-mi iau palme şi scuipări, că-s învechit şi total neintegrat în sistem!

Apoi, aştept cu nerăbdare ca ştiinţa să îmi spună şi care este cel mai bun fruct din lume! Nu de alta, dar poate mă arată lumea cu degetul, că mănânc mere şi iar contrazic ştiinţa...care a demonstrat (clar!) că cel mai bun pentru om e fructul de cactus! Mai ştii??

Dar până atunci, doresc să vă doresc (logic!) fericire. Cu întârziere...că am avut oleacă de treabă şi nu am apucat să fac urarea la timpul potrivit. Acuma, asta e! Sper că pe 20 aţi fost fericiţi. Astăzi...e altă zi, altă mâncare de peşte; ne mai trebuie fericire? 
Habar nu am! Dar am o idee: hai să vedem ce zic sondajele.

Şi până vin rezultatele, să fie dans ! Noi să fim fericiţi şi belelele să curgă!


[ASU, Georgiana Lepădat - Cine fluieră tare]

vineri, 22 martie 2019

România vrea

Aţi observat că în ziua de azi, reacţionăm doar la stiuaţii extreme? Pe undeva, cred că acesta este şi motivul pentru care nu mai există o definiţie clară a normalităţii: nu mai interesează pe nimeni. Practic, "NORMALUL" este un concept arhaic şi atât de perimat, încât a devenit un termen abstract şi fără vreo reprezentare în planul fizic. 

Înţelegând această realitate, industria media s-a adaptat şi ne ţine tot într-o horă de ştiri îngrozitoare, şocante,  incendiare, cutremurătoare şi uluitoare, chiar dacă vorbim despre un biet personaj cabalin, care s-a bălegat în mijlocul unei străzi - o întâmplare perfect banală, pe care am trece-o cu vederea, dacă nu ar beculi ecranele televizoarelor  ca un pom de Crăciun!
Interesant este că şi reclamele au început să se bazeze pe uimire - cum e cea pentru Sanohepatic,  care te îndeamnă să-ţi uimeşti ficatul. Ceea ce e perfect: iei medicamentul şi...ŞIIIII...cum îmi dau seama că mi s-a uimit ficatul? Aplaudă? O ia la pas şi mi se plimbă prin burtă, ca argintul viu? Se umflă tărâţa-n el şi cântă refrene de pahar? 
Serios acuma: cum verific dacă mi s-a uimit ficatul? Mănânc nişte hârtie  cu turnesol şi o cercetez de pH, la ieşire? Îmi înfig joja-ntrânsul, ca să-i iau nivelul? Că nu mi se spune nimic, dar e clar că trebuie să o existe o cale de a verifica dacă produsul este conform cu ceea ce promite!
C-apoi, dacă sunt minţit şi dau banii pe ceva ce nu face ce a fost designat (aşa se zice, mai modern) să facă?? HA! Păi nu le fac reclamaţie ălora la OPC, pentru reclamă mincinoasă? "Dom'le, am luat leacul minune, dar nu mi s-a uimit nimic! Nimic! NI-MIC! Îmi vreau banii înapoi! Sunt cetăţean european şi am drepturi"!

Hai să o văd şi p-asta: cine îmi dă mie câştig de cauză că nu am un ficat uimit şi că am fost minţit pe faţă? În nădejdea lor...Să-mi trag pălmi! Dacă vreau să fiu eficient, mai bine purced şi mă uimesc singur, că-s mai sigur pe mâinile mele! 
Uite, de exemplu, de câte ori mă uit în jur, nu am cum să greşesc şi o ţin tot într-un şoc şi-o cutremurare: avem gura plină de valori, toleranţă şi alte cuvinte mari, care ne gâdilă plăcut urechea, dar lumea este din ce în ce mai nemulţumită, mai radicală, mai schimbătoare şi în pragul unei psihoze generale - care se activează la simple cuvinte cheie, precum şcoli, spitale sau autostrăzi. BISERICA! VAI, săriţi!!!
Şi atunci e grav, nenică! Dacă nu zici ca ei, li se pune pata neagră pe creier şi sunt în stare să-ţi rupă capul cu dinţii, încredinţaţi că ASTA este datoria lor divină şi, în plus, mai  aduc şi un serviciu societăţii. În nebunia lor, se şi văd eroi naţionali, eventual sanctificaţi şi puşi ca model de închinare...în halul acesta s-a ajuns. 
Ce om să fii şi să nu te uimeşti la aşa obsesii?

E adevărat, lucrurile nu merg bine, deloc. Spitalele sunt de râs, sutele de kilometri de autostrăzi  există doar în discursuri, trenurile abia se mai ţin pe şine, educaţia cică e la pământ, pădurile se împuţinează... şi tot aşa. Dacă mă uit la televizor şi iau aminte la feluritele nemulţumiri generale, aproape că sunt dresat să cred că Apocalipsa e după colţ şi acuş-acuş vine, de ne face harcea-parcea pe toţi.
Totuşi, drumurile sunt pline de maşini cu turişti, plecaţi la distracţie, te miri pe unde. Trenurile gem de lumet, chiar dacă circulă greu şi cu întârzieri. În orice weekend, staţiunile montane sunt arhipline şi complet blocate; pe pârtiile (inexistente) de pe Valea Prahovei, toată iarna a fost nebunie de petreceri. Şcolile (proaste) mustesc de copilăret, mall-urile sunt pline tot timpul, spitalele gem de pacienţi, ambulanţele (lipsă) urlă peste tot, se aruncă tone de mâncare rămase de pe urma sărbătorilor, se cumpără coşuri doldora, de pe la toate super-marketurile. Da! Suntem săraci şi trişti, mereu revoltaţi şi e imposibil să mai trăieşti o secundă în ţara asta!
Totuşi, aş spune că (încă) e bine; nu se colapsează nimeni. Cumva, încă existăm. #existăm, desigur. Şi protestăm pentru că #existăm şi #josciumaroşie. Este un #obiectivnaţional: #josăia şi #susalţii!

Şi-apoi, să te ţii progres: România va fi #raiul pe pământ, un adevărat stat occidental din estul Europei! Vom mânca numai salată, morcovi bio şi linte, cea mai sursă bogată în proteine sănătoase...iar apoi nu vom mai avea nevoie să #construimspitale, pentru că vom fi atât de verji, încât vom desfiinţa medicina! Nu ne vor mai trebui nici autostrăzi...o să ne ducem la job în pas de jogging, că am auzit că oamenii sănătoşi aleargă mult. Mall-uri? Doamne feri! Le transformăm în librării interactive şi biblioteci, pentru că, nu-i aşa, cititul a cel puţin 20 de cărţi pe săptămână va fi o îndeletnicire banală! Adio smartfoane şi site-uri de socializare...după schimbarea nenorociţilor, vom discuta faţă în faţă, la cenaclurile cu tente filosofice! Televiziunea o reducem la un singur post, multicultural: Descopery TV. Căsătorie? Relaţii? Familie? Câh, ce putoare! Vom fi oameni noi, gata să dăruim iubire tuturor, nelimitaţi de etichete comunistoide!
Dacă ne mai tragem şi în fiecare curte câte un palat de cleştar, dotat 72 de virgine, pe cuvânt de nu vom fi tăticii planetei!


[Nae şi Vasile - Ce-o să fie]

...sau nu. Prin Franţa se bat ăia ca nişte chiori, de vreo jumătate de an. De ce? Să mor, dacă ştiu! Cred că s-au uitat prea mult la umbrele lui Grey şi a început să le placă...că altfel, au tot ce nu avem noi: spitale high tech, drumuri mişto, şcoli de prestigiu sau căi ferate ultimul răcnet. Au votat până şi iubirea care nu se votează, deci toată lumea e fericită.
Este? 



Nu. Pentru că omul nu este niciodată mulţumit, indiferent ce ar avea.
Realizând asta, chiar nu mai îmi vine să mă înscriu în rândurile nici unui haştagist. Nici măcar campania #şîeu nu m-a mai atins. Am privit-o ca pe o simplă curiozitate, ca atunci când vine circul în oraş.
Apropo: îmi cer scuze, dar pe 15 martie, ora 15.00 m-a prins la toaletă şi chiar nu am putut să mă opresc 15 minute din ceea ce făceam, ca să mă solidarizez cu România care vrea autostrăzi. Totuşi, nu pot sta ca cizma, când societatea fierbe în jur...aşa că  voi protesta #ŞIEU!
Nu sunt ditamai patronul de restaurante şi nu vreau ca internauţii să mă glorifice prin imnuri şi haştaguri catchy, dar ideea protestului mi-a venit din necesitate: m-am săturat, dom'le, de atâtea accidente! Din '89, au murit peste 60.000 de oameni - cât populaţia lu' Alba Iulia! Am pierdut 2 ani din viaţă, aşteptând taxiul să iasă din coloană, ca să ajung unde am treabă! Este strigător la cer! Chiar nu se mai poate aşa ceva, suntem în secolul 21!
Prin urmare, EU VOI SCHIMBA toate astea şi îmi voi construi propria autostradă, de la uşa căşii până la veceul din fundul grădinii, ca să nu mă mai noroiesc pe bocanci când mă apucă nevoile fireşti!

Cât a dat băiatul ăla pe 1 metru de autostradă? 4.500 de euro? E, uite că eu îmi voi face 2 metri, că-s mai şmecher! Cât pământ îi trebuie unui om? 2 metri, nu? Aia e toată averea lui. No, eu îmi fac autostradă pe averea mea! Ce mai sunt 9.000 de euro în ziua de azi? Hai, 10.000, na, că-s mărinimos şi poate vreau să-i cinstesc şi pe băieţii care mi-o construiesc. 
Oricum, nu-s o avere; un fost primar al Clujului zicea că nici nu se dă nici jos din pat, pentru 50.000 de euro! Păi, atunci, cu 10.000 se şterge la nas, când îl păleşte guturaiul şi nu are şerveţele!
Chiar aşa n-oi fi  în stare să fac rost de ei? Din toată sărăcia şi tot mi-i încropesc! Dă-i în mă-sa, noi să fim sănătoşi!

Şi-apoi, pentru că Statul ne fură şi e corupt, #josciumaroşie, lansez o provocare pentru toţi oamenii de bine, care au suflet mare: haideţi să haidem şi să ne facem fiecare câte 1 metru de autostradă! Ne mobilizăm pe facebook şi ieşim cu #toţii în stradă, să protestăm şi să forţăm băncile să ne dea credite nerambursabile! Nu vă miraţi, e în interes naţional: îi vrem pentru prosperitatea copiilor noştri! În afară de asta, puterea e în mâinile străzii! HUOOOOO!!! JOS CIUMA ROŞIE!! Pe ei, pe mama lor! HUOOOO!!! 
Iar când terminăm proiectul sus-numit, o să fim şefii la toţi greii - cu 23 de milioane de metri autostradabili! Vă daţi seama cât înseamnă asta? 23.000 de kilometri! 
Pfuaiii de mine şi de mine...îmi ia mintea razna, numai când îmi imaginez! Vorba cântecului: "Bă, dă-te, că tre-ce Re-Gele"!

DAR toate lucrurile bune încep cu o binemeritată pauză...aşa că, pentru moment, punem muzică şi dans. Să fie pentru toată lumea! IEEEEEEE!!!!!


[Spike - Manele]