Se afișează postările cu eticheta proteste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proteste. Afișați toate postările

marți, 30 iulie 2019

Cazul "Caracal" - şi ce spune el despre noi

Aş fi vrut să scriu ceva vesel, să mai râdem şi noi niţel... c-apoi na! Viaţa nu trebuie luată prea tare în serios, că oricum nu scăpăm vii din ea. Atât că nu îmi (mai) vine să mă amuz...mă tot gândesc la porcăria care s-a întâmplat la Caracal - un oraş pe care îl ştiam doar după reputaţie: acolo, se zice, s-a răsturnat căruţa cu proşti.
...ceea ce credeam că este doar un banc, bun de spus la un pahar de hlizeală - aşa cum sunt şi glumele alea cu puşcăria de pe strada Libertăţii, sau sediul pompierilor, care s-a făcut scrum. Din păcate, însă, viaţa bate snoava şi totul s-a dovedit a fi adevărat.

Despre răpirea de la Caracal se vorbeşte, încontinuu, de n-şpe zile. Se dezbate cursul evenimentelor, se analizează orice secundă şi-n cap şi-n coadă şi pe muchie, se caută pixelul albastru, se emit teorii şi supoziţii. Se indică vinovaţi, se arată cu degetul, se compară, se strigă, se roagă, se protestează, se înjură, se reclamă. Toţi suntem specialişti, toţi ştim ce trebuia făcut, toţi suntem profesio..nalişti, toţi suntem judecători.
Da' bine, mă...după război, mulţi viteji se arată. Şi nu mai are absolut nici o importanţă - pentru că atunci, când trebuia să fim prompţi, am frecat bastonul, rânjind la stele.

Asta e. Trăim într-o ţară post-factum, în care ne loveşte perspicacitatea şi acţionăm doar după încheierea acţiunii. Scoatem umbrela după ce ne-a făcut ploaia ciuciulete, spargem asfaltul proaspăt turnat, ca să umblăm la canalizare şi ne stergem la fund după ce ne-am tras pantalonii pe noi. Ăsta-i farmecul nostru, ce să-i mai faci? Dacă ai un câine, îl poţi învăţa să latre? Dacă stai în România, poţi pretinde că vrei să fie ca-n America? Da, da...că şi-n Botswana e fix ca-n Anglia!
Până la urmă e bine şi aşa...jucăm şi noi jocul vieţii pe nivelul "Hard". Totuşi, să nu uităm...se putea şi mai rău: dacă eram pe "Expert", ca-n Siria, sau pe "Master", ca-n Afganistan, ce mai făceam?

Totuşi, nu e-n regulă cu atâta nepăsare...mor oameni! Sau, mă rog, dispar oameni. Vreau să cred că măcar fata asta, Alexandra, nu e moartă, dintr-un milion de motive logice şi emoţionale. În primul rând, ceea ce ştim sigur-sigur este că ea a fost răpită. Bătută şi violată. A sunat la 112 şi...nimic. Tot ce i s-a întâmplat apoi sunt pure poveşti şi supoziţii. La ora asta, acum, nu sunt dovezi pentru altceva.

BA NU! După câteva zile de negare, "monstrul" a mărturisit "crima". Aha...şi ce credibilitate are şocatu' ăsta? Poveşti pot spune şi eu, la orice oră! Uite, de exemplu, azi-noapte eram luptător pentru libertate şi mă alergam cu forţele de ordine, pe scările unei clădiri foarte înalte. Coboram, urcam, ăia după mine...nişte zdrahoni îmbrăcaţi ca Darth Vader, cu puşcoace în mâini. La un moment dat m-am pitit după robele portocalii ale unor bătrâni care păreau a fi episcopi, sau ceva...şi cobor eu, aşa, ascuns printre materiale şi picioare, vreo 2 etaje, până  se iau, iar,  Darth Vaderii după mine. Şi eu fuga, şi ei fuga...mi-au omorât un prieten din stânga mea, altul din spate, dar pe mine nu mă nimereau. Bă, să-mi trag, noroc chior! No, şi nu ştiu cum fac, de ies în curtea blocului...da' când să scap, mă ocheşte unu' cu luneta! Serios, am văzut punctul roşu pe frunte. Şi iar nu mai ştiu cum m-am eschivat, da' am apucat de-am dat colţul după un gard de sârmă şi m-am trezit!

Deci, în lipsa unor dovezi palpabile, ce credem? Să sun la 112, să pun poliţia să caute cadavrele prietenilor împuşcaţi pe treptele acelei clădiri? Cu ce e mai tare povestea "monstrului", decât ceea ce vă spusei acum? La el, genul programului e horror; la mine e thriller-acţiune, peste 15 ani - cu acordul părinţilor.
A, nuu...că nebunu' a ars cadavrele, de aceea nu le găseşte nimeni. Ok...fără fum? Fără miros? Pârleşti o găină şi împuţi un cartier întreg cu miros de fulgi...te frigi cu bricheta pe mână şi miroase un sfert de oră a porc pârlit prin toată casa...şi arzi un om, fără să se simtă nimic?
Aşa o fi...Nu ştiu, că nu-s criminalist şi sunt sigur că nu am acces la toate datele. Nici nu vreau aşa ceva...dar, oricum, ce se pune la tv este acelaşi lucru cu ce curge printre degete, după ce iei un pumn de grăunţe dintr-un sac. Şi e perfect normal aşa...nu facem noi justiţie. Păreri avem, da. Vorbeşte şi nea' Ion, că şi el e om. Dacă o întrebi pe una din vârf de sat, constaţi că o cheamă Vlada, îi cade coada, dar ştie ce ar trebui să facă NASA ca să trimită misiune umană pe Marte.

E o părere şi atât. Aşa-s oamenii, au şi păreri proprii. Gândim, deci existăm....atât că suntem şi foarte încrezători în forţele proprii, de la o vreme. Facebook, de exemplu, exploatează la maximum acest tip de orgoliu şi a dat drept de cuvânt oricui...d-aia e atâta nebunie peste tot. Nu mai avem experţi în nimic, pentru că oricine este expert în orice. Suntem filosofi cu toţii. O ţară de Platoni, Ramboi, Poiroţi, Culombi şi Brazi Piţi, după cum o cere situaţia. Sau televiziunea. Sau opinia publică. Sau internetul.



Ce spune cazul "Caracal" despre noi? Nu spune...doar ne plezneşte peste ochi cu haosul pe care noi înşine l-am creat. Ne dă peste ceafă cu nesimţirea şi ne păleşte-n gură cu lenea şi expertizele noastre, multilateral dezvoltate.

Se crede că afli adevăratul caracter al  unui om când îl pui în situaţii limită. Uite...Caracalul este o situaţie limită pentru toată naţiunea. Iar ce am văzut, m-a îngrozit!
În primul rând, ultraşii politici au sărit ca hienele pe hoit, să speculeze momentul. Au băgat în sistem binecunoscutele lozinci cu "Ciuma roşie", "Jos Dragnea" şi alte poezii d-astea, învăţate pe deasupra. Doar că nu cred că un partid politic sau guvernul e de vină...
Dacă era orice alt guvern la cârma ţării, "monstrul" tot răpea şi operatorul 112 tot zeflemist era. Asta nu e din vina guvernului, ci a educaţiei pe care a primit-o omu' care era pus într-o funcţie şi s-a purtat ca un bocanc. Nu avea experienţă...ghinion. Dar OM putea fi...şi nu respingea, cu sictir, pe o copilă în lacrimi, care implora după ajutor. Nu a ştiut să apese butoanele...se întâmplă. Dar dacă stătea cu ea în telefon şi îi povestea Harap Alb, numai să o calmeze, ce se întâmpla? "Fată dragă, nu eşti singură; orice s-ar întâmplă, sunt alături de tine". Orice era mai bun decât "dă din başcheţi d-aci, că ţii linia ocupată"! Asta mă înfurie pe mine: trăim într-o societate în care nu mai avem om, să-l chemăm în caz de nevoie.
Cred că dacă Alexandra dădea telefon acasă, la părinţi - şi nu la 112, într-o oră era găsită. Luau părinţii la cotrobăit toate casele din cartierul ăla şi dădeau de ea...iar astăzi ne hăhăiam de perlele pe care le mai spune Dăncilă. Sau ne certam pe biletele de tren gratuite, ale studenţilor. 

Dar, din păcate, fata a sunat la "numărul unic de urgenţă" şi iată-ne aici.
Iar operatorul care a răspuns în doru' lelii, nu e vreun extraterestru - ci, doar, produsul unui mediu. Nu el e vinovat că-i aşa...ci e vina noastră, a societăţii, căci ne-am şters pe picioare cu orice valori şi le-am sucit şi le-am învârtit, de nu mai ştii care-i susul şi care-i josul. Zici că trăim suspendaţi în spaţiul cosmic, unde orice coordonată depinde de punctul de vedere al privitorului...nu că suntem ancoraţi, prin gravitaţie, de un bolovan care funcţionează după legi fizice clare şi concise.

Alţii au simţit cum li se umflă moralitatea în ei şi cer pedepse mai aspre. Introducerea pedepsei cu moartea. Iar sentinţa să fie dată de...Justiţia a căror reprezentanţi nu ştiu să răspundă la un telefon? Hahahahaha! Hai mă, să fim serioşi! Am avea toate mâinile pătate cu tone de sânge nevinovat, dacă ar exista o asemenea aberaţie de lege!
Iar alţii, foarte revoltaţi, se credeau la concurs de înjurături la adresa poliţiei şi inventau noi jigniri, noi semne cu deştetu' şi cu gura, ca să iasă în evidenţă la capitolul de creativitate. 

Am înţeles...e libertate de opinie. Da' uite unde ne duce atâta opinie. La nebuneală şi reacţii grăbite, luate sub imperiul emoţiilor. La telenovele plângăcioase, în care relatarea nu mai are absolut nici o treabă cu realitatea.
...şi cam asta este lumea noastră, pe care vrem să o schimbăm cu tot dinadinsul. Dar...cum schimbi marea, fără a-i schimba picăturile de apă?


Părerea mea e că picăturile NU se vor schimba. Iar marea, ca şi ţara, va fi fix la fel. Şi nu spun eu asta, ci experienţele sociale anterioare:
După Colectiv, cât s-au agitat apele? Întâmplarea aceasta a marcat atât de mult România, că nu mai vezi pe nicăieri magazii tranformate în discoteci supra-aglomerate. Iar tinerii refuză, cu îndârjire, să mai ia parte la evenimente unde se pot întâmpla tot felul de nasoale.
Când a murit copilul acela mâncat de câini prin parc, că l-a scăpat bunică-sa din ochi o fracţiune de secundă, cât s-a plâns? Cât s-a anchetat şi cât s-a acuzat? Iar acum, ne-am schimbat: nu mai există picior de câine vagabont pe nicăieri! Şi dacă vrei le ajuţi un suflet amărât şi să îi dai de mâncare, pur şi simplu nu îl mai găseşti!
Când o nebună a împins o sărmană fată în faţa metroului şi a omorât-o, ţara a luat foc! Jurnalele clocoteau de experţi în autoapărare, care ne învăţau cum să stăm în staţii, cum să fim atenţi şi să ne conectăm la mediul înconjurător. Acuma nu deveneam nici Geimşi Bonzi, să identificăm ieşirile dintr-o încăpere din primele secunde în care i-am trecut pragul...dar pentru o minimă decenţă, sfaturile erau bune.
Şi le-am aplicat cu succes. Acum, în România de după, lumea este legată de realitate mai ceva ca un făt de placentă. Accidentele gen "selfie pe tren" sau "călcat de tramvai, cu căştile în urechi" sunt doar un vis urât, dintr-un trecut îndepărtat. Şi mai ales la metrou, vedem în jurul nostru la 360 de grade, atât suntem de atenţi la viaţa din jur! Şi, desigur, nu stăm în buza peronului - că nu-i bine...accidente se pot întâmpla, oricând! Poate alunecăm, mai ales dacă scriem şi pe chat, în acest timp.

Deci, după cazul monstrului din Caracal, sunt precis că naţiunea nu va mai fi la fel. În primul rând, ne vom asculta bătrânii şi nu ne vom mai urca în maşina unor necunoscuţi. Apoi, Poliţia va fi atât de rapidă, încât dacă ne va tăbărâ vreun om rău, practic, se va teleporta la locul faptei! Şi ne vom simţi în siguranţă. Cât despre răpiri...Doamne feri! Vor intra în legendă, pentru că atât vom fi de vigilenţi!

Da, vom fi altfel. Când toată zăpăceala asta se va linişti, ne vom schimba din temelii şi nici măcar noi nu ne vom mai recunoaşte! Ne vom trezi într-o dimineaţă şi când ne vom uita pe fereastră, vom exclama stufefiaţi: "Frate, asta-i România"?

Până una, alta, să dea Dumnezeu să le găsească vii pe fetele astea.
Şi apoi, om mai vedea ce va mai fi...

Deocamdată, propun să ascultăm un cântecel, să nu zicem că a trecut ziua şi nu am avut contact cu arta:



[Falco - Jeanny]

UPDATE:
Înţeleg că poliţistul de la 112 a dat un interviu în care îşi explică reacţiile. Se disculpă omul, că na! Nu e prea uşor să ai o ţară-ntreagă în cap! Lucrează în ture de 24 de ore, singur, şi are apeluri în aşteptare, deci nu poate vorbi doar cu o persoană. De vină este sistemul pentru comportamentul său, nu el. Ceea ce, aşa va fi.
Bun...atunci întreb şi eu: la ce bun este un job, dacă te dezumanizează? De ce există pe planetă? Şi de ce accepţi să îl faci şi să i te conformezi, ştiind că nu e bun?

vineri, 22 martie 2019

România vrea

Aţi observat că în ziua de azi, reacţionăm doar la stiuaţii extreme? Pe undeva, cred că acesta este şi motivul pentru care nu mai există o definiţie clară a normalităţii: nu mai interesează pe nimeni. Practic, "NORMALUL" este un concept arhaic şi atât de perimat, încât a devenit un termen abstract şi fără vreo reprezentare în planul fizic. 

Înţelegând această realitate, industria media s-a adaptat şi ne ţine tot într-o horă de ştiri îngrozitoare, şocante,  incendiare, cutremurătoare şi uluitoare, chiar dacă vorbim despre un biet personaj cabalin, care s-a bălegat în mijlocul unei străzi - o întâmplare perfect banală, pe care am trece-o cu vederea, dacă nu ar beculi ecranele televizoarelor  ca un pom de Crăciun!
Interesant este că şi reclamele au început să se bazeze pe uimire - cum e cea pentru Sanohepatic,  care te îndeamnă să-ţi uimeşti ficatul. Ceea ce e perfect: iei medicamentul şi...ŞIIIII...cum îmi dau seama că mi s-a uimit ficatul? Aplaudă? O ia la pas şi mi se plimbă prin burtă, ca argintul viu? Se umflă tărâţa-n el şi cântă refrene de pahar? 
Serios acuma: cum verific dacă mi s-a uimit ficatul? Mănânc nişte hârtie  cu turnesol şi o cercetez de pH, la ieşire? Îmi înfig joja-ntrânsul, ca să-i iau nivelul? Că nu mi se spune nimic, dar e clar că trebuie să o existe o cale de a verifica dacă produsul este conform cu ceea ce promite!
C-apoi, dacă sunt minţit şi dau banii pe ceva ce nu face ce a fost designat (aşa se zice, mai modern) să facă?? HA! Păi nu le fac reclamaţie ălora la OPC, pentru reclamă mincinoasă? "Dom'le, am luat leacul minune, dar nu mi s-a uimit nimic! Nimic! NI-MIC! Îmi vreau banii înapoi! Sunt cetăţean european şi am drepturi"!

Hai să o văd şi p-asta: cine îmi dă mie câştig de cauză că nu am un ficat uimit şi că am fost minţit pe faţă? În nădejdea lor...Să-mi trag pălmi! Dacă vreau să fiu eficient, mai bine purced şi mă uimesc singur, că-s mai sigur pe mâinile mele! 
Uite, de exemplu, de câte ori mă uit în jur, nu am cum să greşesc şi o ţin tot într-un şoc şi-o cutremurare: avem gura plină de valori, toleranţă şi alte cuvinte mari, care ne gâdilă plăcut urechea, dar lumea este din ce în ce mai nemulţumită, mai radicală, mai schimbătoare şi în pragul unei psihoze generale - care se activează la simple cuvinte cheie, precum şcoli, spitale sau autostrăzi. BISERICA! VAI, săriţi!!!
Şi atunci e grav, nenică! Dacă nu zici ca ei, li se pune pata neagră pe creier şi sunt în stare să-ţi rupă capul cu dinţii, încredinţaţi că ASTA este datoria lor divină şi, în plus, mai  aduc şi un serviciu societăţii. În nebunia lor, se şi văd eroi naţionali, eventual sanctificaţi şi puşi ca model de închinare...în halul acesta s-a ajuns. 
Ce om să fii şi să nu te uimeşti la aşa obsesii?

E adevărat, lucrurile nu merg bine, deloc. Spitalele sunt de râs, sutele de kilometri de autostrăzi  există doar în discursuri, trenurile abia se mai ţin pe şine, educaţia cică e la pământ, pădurile se împuţinează... şi tot aşa. Dacă mă uit la televizor şi iau aminte la feluritele nemulţumiri generale, aproape că sunt dresat să cred că Apocalipsa e după colţ şi acuş-acuş vine, de ne face harcea-parcea pe toţi.
Totuşi, drumurile sunt pline de maşini cu turişti, plecaţi la distracţie, te miri pe unde. Trenurile gem de lumet, chiar dacă circulă greu şi cu întârzieri. În orice weekend, staţiunile montane sunt arhipline şi complet blocate; pe pârtiile (inexistente) de pe Valea Prahovei, toată iarna a fost nebunie de petreceri. Şcolile (proaste) mustesc de copilăret, mall-urile sunt pline tot timpul, spitalele gem de pacienţi, ambulanţele (lipsă) urlă peste tot, se aruncă tone de mâncare rămase de pe urma sărbătorilor, se cumpără coşuri doldora, de pe la toate super-marketurile. Da! Suntem săraci şi trişti, mereu revoltaţi şi e imposibil să mai trăieşti o secundă în ţara asta!
Totuşi, aş spune că (încă) e bine; nu se colapsează nimeni. Cumva, încă existăm. #existăm, desigur. Şi protestăm pentru că #existăm şi #josciumaroşie. Este un #obiectivnaţional: #josăia şi #susalţii!

Şi-apoi, să te ţii progres: România va fi #raiul pe pământ, un adevărat stat occidental din estul Europei! Vom mânca numai salată, morcovi bio şi linte, cea mai sursă bogată în proteine sănătoase...iar apoi nu vom mai avea nevoie să #construimspitale, pentru că vom fi atât de verji, încât vom desfiinţa medicina! Nu ne vor mai trebui nici autostrăzi...o să ne ducem la job în pas de jogging, că am auzit că oamenii sănătoşi aleargă mult. Mall-uri? Doamne feri! Le transformăm în librării interactive şi biblioteci, pentru că, nu-i aşa, cititul a cel puţin 20 de cărţi pe săptămână va fi o îndeletnicire banală! Adio smartfoane şi site-uri de socializare...după schimbarea nenorociţilor, vom discuta faţă în faţă, la cenaclurile cu tente filosofice! Televiziunea o reducem la un singur post, multicultural: Descopery TV. Căsătorie? Relaţii? Familie? Câh, ce putoare! Vom fi oameni noi, gata să dăruim iubire tuturor, nelimitaţi de etichete comunistoide!
Dacă ne mai tragem şi în fiecare curte câte un palat de cleştar, dotat 72 de virgine, pe cuvânt de nu vom fi tăticii planetei!


[Nae şi Vasile - Ce-o să fie]

...sau nu. Prin Franţa se bat ăia ca nişte chiori, de vreo jumătate de an. De ce? Să mor, dacă ştiu! Cred că s-au uitat prea mult la umbrele lui Grey şi a început să le placă...că altfel, au tot ce nu avem noi: spitale high tech, drumuri mişto, şcoli de prestigiu sau căi ferate ultimul răcnet. Au votat până şi iubirea care nu se votează, deci toată lumea e fericită.
Este? 



Nu. Pentru că omul nu este niciodată mulţumit, indiferent ce ar avea.
Realizând asta, chiar nu mai îmi vine să mă înscriu în rândurile nici unui haştagist. Nici măcar campania #şîeu nu m-a mai atins. Am privit-o ca pe o simplă curiozitate, ca atunci când vine circul în oraş.
Apropo: îmi cer scuze, dar pe 15 martie, ora 15.00 m-a prins la toaletă şi chiar nu am putut să mă opresc 15 minute din ceea ce făceam, ca să mă solidarizez cu România care vrea autostrăzi. Totuşi, nu pot sta ca cizma, când societatea fierbe în jur...aşa că  voi protesta #ŞIEU!
Nu sunt ditamai patronul de restaurante şi nu vreau ca internauţii să mă glorifice prin imnuri şi haştaguri catchy, dar ideea protestului mi-a venit din necesitate: m-am săturat, dom'le, de atâtea accidente! Din '89, au murit peste 60.000 de oameni - cât populaţia lu' Alba Iulia! Am pierdut 2 ani din viaţă, aşteptând taxiul să iasă din coloană, ca să ajung unde am treabă! Este strigător la cer! Chiar nu se mai poate aşa ceva, suntem în secolul 21!
Prin urmare, EU VOI SCHIMBA toate astea şi îmi voi construi propria autostradă, de la uşa căşii până la veceul din fundul grădinii, ca să nu mă mai noroiesc pe bocanci când mă apucă nevoile fireşti!

Cât a dat băiatul ăla pe 1 metru de autostradă? 4.500 de euro? E, uite că eu îmi voi face 2 metri, că-s mai şmecher! Cât pământ îi trebuie unui om? 2 metri, nu? Aia e toată averea lui. No, eu îmi fac autostradă pe averea mea! Ce mai sunt 9.000 de euro în ziua de azi? Hai, 10.000, na, că-s mărinimos şi poate vreau să-i cinstesc şi pe băieţii care mi-o construiesc. 
Oricum, nu-s o avere; un fost primar al Clujului zicea că nici nu se dă nici jos din pat, pentru 50.000 de euro! Păi, atunci, cu 10.000 se şterge la nas, când îl păleşte guturaiul şi nu are şerveţele!
Chiar aşa n-oi fi  în stare să fac rost de ei? Din toată sărăcia şi tot mi-i încropesc! Dă-i în mă-sa, noi să fim sănătoşi!

Şi-apoi, pentru că Statul ne fură şi e corupt, #josciumaroşie, lansez o provocare pentru toţi oamenii de bine, care au suflet mare: haideţi să haidem şi să ne facem fiecare câte 1 metru de autostradă! Ne mobilizăm pe facebook şi ieşim cu #toţii în stradă, să protestăm şi să forţăm băncile să ne dea credite nerambursabile! Nu vă miraţi, e în interes naţional: îi vrem pentru prosperitatea copiilor noştri! În afară de asta, puterea e în mâinile străzii! HUOOOOO!!! JOS CIUMA ROŞIE!! Pe ei, pe mama lor! HUOOOO!!! 
Iar când terminăm proiectul sus-numit, o să fim şefii la toţi greii - cu 23 de milioane de metri autostradabili! Vă daţi seama cât înseamnă asta? 23.000 de kilometri! 
Pfuaiii de mine şi de mine...îmi ia mintea razna, numai când îmi imaginez! Vorba cântecului: "Bă, dă-te, că tre-ce Re-Gele"!

DAR toate lucrurile bune încep cu o binemeritată pauză...aşa că, pentru moment, punem muzică şi dans. Să fie pentru toată lumea! IEEEEEEE!!!!!


[Spike - Manele] 

miercuri, 15 august 2018

Lupta noastră, cea de toate zilele

Vineri. 10 august 2018. Protestul Diasporei. Ziua Z.
Sau...nu. În cele din urmă, a ieşit doar o bătaie de stradă plină de excese, din care se încearcă să se mai obţină măcar un efect emoţional: o nouă stare de inflamare, menită să creeze contextul unei posibile schimbări. În definitiv, tot poporul fierbe şi cu toţii "neam săturat"!
De fapt, nu chiar toţi. Adică, mai nimeni...şi totul ţine doar de locul în care te uiţi: vezi o piaţă plină de oameni şi te aştepţi la reeditarea răscoalei de la Bobâlna! Însă ţara nu este doar o piaţă. Şi în timp ce unii se bat cu pumnul în piept că apără democraţia, litoralul geme de lumet, staţiunile montane sunt arhipline, iar distracţia este ridicată la rang de cinste. Vorba bătrânilor de odinioară: "unul trage ca să moară, altuia dânsa i se scoală". Aşa e viaţa, diversă.
...pentru că fiecare om joacă un rol; îşi creionează personajul pe care şi-l doreşte, aranjează elementele realităţii în aşa fel încât lucrurile să coincidă cu propria viziune a adevărului şi-şi trăieşte filmul.
Aşa se face că unii se văd martirizaţi pe altarul patriei, alţii se cred campioni ai libertăţii, fără de care stirpea românească s-ar duce de râpă. Unii se simt filosofi ce înfierează tarele sociale şi conduc masele populare spre lumină, alţii se văd promotorii unor concepte spirituale noi, care vor stimula evoluţia speciei prin timp şi spaţiu. Unii suferă de foame şi-şi aşteaptă sfârşitul, alţii se vântură prin cluburi şi sparg sute de mii de euro pe o şampanie. Unii se bat ca-n "Rocky", alţii dansează ca-n "Dirty Dancing", iar alţii, mai sensibili, trăiesc în filme romantice - cu oameni frumoşi, magie şi spirite inocente.

Ăştia suntem, nu avem ce-i face. Visăm la idealuri care să ne apropie şi să trăim ca fraţii, dar călcăm în picioare orice şi pe oricine, în slujba propriului adevăr. De aceea au apărut marile frământări ale istoriei...de la războaie şi până la Inchiziţie - când o aluniţă ieşită în cot, spre exemplu, era interpretată ca stigmat al diavolului. De ce? Pentru că asta voiau oamenii să vadă şi aveau nevoie de o personificare a răului; sau, de un motiv pentru care lucrurile mergeau prost. Şi au inventat vrăjitoarele.

La noi, până-n revoluţie îl aveam pe Ceauşescu. El era de vină pentru toate relele. L-am omorât şi...nimic! N-a curs lapte şi miere pe şanţ. Apoi au apărut, pe rând, Iliescu, Constantinescu şi cei 10 000 de specialişti ai săi, care trebuiau să scoată ţara din năcaz. Pe hârtie ieşeau calculele, dar au dat-o-n bărci cu praftica.



A venit vremea Băsescului şi răul avea o nouă faţă. A plecat şi el, dar, din nou, laptele şi mierea s-au lăsat aşteptate. Pentru că acum avem un nou cui în talpa dezvoltării: Dragnea şi P.S.D.-ul. Dacă nu ar fi existat ăştia, am fi fost în stare să colonizăm şi spaţiul cosmic! Ce americani, ce U.E. şi ce N.A.T.O.? România, frate! Leagănul civilizaţiei mondiale! Ceea ce nici nu are cum să fie altfel...că doar strămoşii noştri daci au inventat focul şi O.Z.N.-urile!

Aveam potenţial, este clar. Dar acum, nu! Nu se poate! Dragnea e de vină!
Nu vreau să mă lansez mult în subiect, pentru că, în principiu, dacă mă bag în tărâţe, mă mănâncă porcii. Am mai spus-o şi îmi repet chestia asta în cap, cât de des pot. Plus că am probleme proprii şi personale şi nu simt nevoia să mă mai încarc cu altele, ca să ies în stradă şi să urlu la unii - oricare ar fi ei. În definitiv, nu-şi ia  fiecare răsplata propriilor fapte? Nimeni nu scapă... "semeni vânt, culegi furtună"! Şi nu o spun eu, Doamne feri! O spune Evanghelia creştină; sau Vedele hinduse; sau budiştii, falun gong-iştii, zoroastriştii...până şi bioenergeticienii minune ai zilelor noastre, care ne învaţă că universul este un bumerang şi primim ceea ce oferim. Păi şi dacă ne închinăm la ei şi devorăm orice lucrare de dezvoltare personală, care ne arată cum stă treaba cu Matricea Energetică şi Teoria Superstringurilor, de ce ne-am mai agita? 
Oricum, este cert că odată ce creşte înverşunarea pentru susţinerea unei cauze, creşte şi tendinţa spre violenţă. Din partea tuturor taberelor, nu doar a uneia dintre ele. Interesant este, însă, modul în care fiecare se spală pe sine şi aruncă pisica moartă în curtea vecinului, ca să-i demonstreze ce nasol e.
Am multe de spus despre subiect, dar prefer să nu o fac. Totuşi, aş menţiona 2 incidente care ar trebui să pună gaz pe foc şi care, în opinia mea, sunt transformate din ţânţari în armăsari. Nu trebuie să fii savant, sau să ştii cine ştie ce legi...bunul simţ îţi spune că e ceva în neregulă!

Prima întâmplare: vestitul număr "M*ie P.S.D.". Povestea se ştie: îşi face Ixulescu numere personalizate cu o înjurătură, vine în ţară şi se fâţâie cu maşina ici şi colo - mândru de sarcasmul său fără subînţeles, până se prinde Poliţia că ceva dă cu virgulă şi i le confiscă. Poliţia pusă de Dragnea, desigur.
De ce a greşit cetăţeanul? Simplu: Trebuie să fii idiot să crezi că aşa schimbi o guvernare. Plus că, dacă aceste numere de înmatriculare nu erau confiscate, se crea un precedent. Bine, nu conta acum, că se înjura inamicul public număr 1 al ţării. Dar dacă se accepta abominaţia aceasta, nu se împământenea o formă de protest contrară oricărei norme de civilizaţie? Peste un an, dacă apăreau numere cu "M*ie Iohannis", "M*ie A.N.A.F.", M*ie...habar n-am! Şeful de tren care mi-a dat amendă! Vânzătoarea care mi-a dat pâinea fără mănuşă! Educatoarea care mi-a pus copilul la colţ! Soacră-mea, care-mi mănâncă zilele! Doctorul care m-a pus să aştept la consultaţie şi şeful care nu mi-a dat liber când am vrut eu.



Fiecare om are câte un ghimpe-n coastă... şi ce ne-am face dacă ne-am înmatricula maşinile cu toate tâmpeniile care ni se par că ne amărăsc viaţa? Dacă am purta cu toţii tricouri cu mui (bien) destinate te mir cui? Am fi avut tot dreptul să facem asta...exista un precedent. Dar cum ar fi arătat societatea şi ce ar fi spus asta despre noi?

Altfel, da...e minunat să luptăm. Cum s-a trezit şi inocenta aia de striga "M*ie P.S.D." la festivitatea de premiere a turneului de tenis de la Montreal. Perfect! Dar' la sala de lectură a Bibliotecii Naţionale din Ottawa, de ce nu o fi strigat? Sau în sala de naşteri a unei maternităţi? C-apoi vorba aia: nu ştiu ce are sula cu prefectura, dar trebuie să fie o legătură, că altfel nu am protesta!
Şi apoi, dacă mâine se trezeşte un copil de 3 ani să strige prin grădiniţă ce aude la maică-sa, cum ar fi? Şi când e destul de mare să se prindă că aşa se spune când nu îţi place ceva, strigă "M*ie mami", că nu a primit ciocolata dorită, ce mai facem?
Eeee...ce facem? Ne plângem că societatea nu mai oferă modele demne de urmat şi o chemăm pe Supernanny să ne educe odrasla conform normelor date de specialiştii britanici şi rezolvăm situaţia! Simplu, curat şi elegant! 

În rest, da...Dragnea e de vină!
Cum a fost de vină şi zilele trecute, când alt Neica Nimeni a fost oprit de poliţie şi rugat să îşi dea jos drapelul de pe maşină, "pentru că depăşeşte gabaritul autovehiculului". Da, aţi citit bine...A FOST OPRIT ÎN TRAFIC DIN CAUZA UNUI STEAG!
Doar că nu era steguleţ d-ăla de maşină, de 20 de cm...era ditamai drapelul de 2 metri. Desigur, Dragnea l-a sunat pe poliţist să-l oprească pe sărmanul om; şi totuşi, de ce am umbla cu steagul pe maşină? Chiar nu se încurcă traficul deloc? .
Păi dacă e voie...hai s-o facem cu toţii, că tot e centenarul! Ia, gata, de mâine, propun să ne punem câte un drapel pe ce avem fiecare prin ogradă. Ba nu, mai bine punem câte două drapele...unul de-a dreapta şi altul de-a stânga! Şi ieşim aşa, pe stradă, să-l ofticăm pe Mustăcios! Dă-l în mă-sa, doar nu o da telefoane să ne oprească petoţi 20 de milioane de oameni! Sau 18 milioane...câţi 'om mai fi prin ţară. Îi va pica şi lui reţeaua, odată şi-odată!
Până una, alta, eu îmi pun drapelele pe bicicletă, că o scot mai uşor din garaj. În rest...cine vrea, oriunde vrea: pe căruţă, pe camion, pe Dacie, pe Tico...nu contează, roţi să aibă! Şi apoi ieşim prin oraş!
Cel puţin, în Bucureştiul orelor de vârf, ar fi un peisaj splendid...Şi pariu că într-o oră ne spurcăm cu blagosloveli, de nu ne mai spală nici toată Dunărea? Pentru că e imposibil să circuli cu nişte cearşafuri de 2 metri pătraţi fluturându-ţi în ochi! Nu mai vezi nimic în jur, şofezi ca o cârtiţă prin galerii tricolore! Te-apucă nebunia de cap!

Deci, da...e o mare şmecherie să condamni sistemul opresiv pe facebook, dar oricât de ilar ar suna, chestia aia cu depăşitul gabaritului nu este o idioţenie, ci chiar o lege. Nu-ţi trebuie decât puţină minte, să te gândeşti cu capul din dotare care ar putea fi logica şi dincolo de Dragnea, că nu-i el Dumnezeu! Oricât şi-ar dori oricine, nu se învârte soarele după cum vrea un amărât de om!

Una peste alta, privind în trecut, eu nu cred că de vină pentru situaţia în care ne aflăm este un singur om, indiferent cum l-ar chema pe el. Bine, de dragul apartenenţei la un grup, îi putem da un nume...dar şi dacă mâine ar dispărea de pe faţa pământului, cel mai probabil nu se va schimba nimic în vieţile noastre. Pentru că nu guvernul sau preşedintele sunt de vină pentru că generaţia tânără nu mai ştie ce e acela bun simţ, respect, onestitate, demnitate sau valorile celor 7 ani de acasă, ci noi înşine.
Conducătorii sunt doar sateliţi ai poporului.

Şi dacă noi, ca oameni simpli, umblăm cu căşti în urechi pe stradă şi dă tramvaiul peste noi - pentru că nu ni s-a spus că dacă nu ne uităm pe unde mergem, măcar să mergem pe unde ne uităm!
... Dacă tranformăm iubirea în aventuri de-o noapte şi scopul vieţii devine fluturatul prin cluburi, băutura şi pokemonii go!
... Dacă nu mai dăm doi bani pe cultura generală - din moment ce orice informaţie este la un click distanţă - şi percepem lumea doar prin intermediul reţelelor de socializare, care-s pline de orice prostii mai debitează unul sau altul...la ce ne mai aşteptăm?
Cu Iliescu am legiferat "animalul"; cu Băsecu, "găozarul", iar cu Iohannis, "m*ia". Ce spune asta despre noi?

Şi ce fel de conducători am mai merita pe viitor?

Nu contează!
Până una, alta, (încă) avem libertatea de exprimare. Bine sau prost, fiecare spune ce îl duce capul. Şi nu te ia nimeni de pe stradă, să te bage la beci, chiar şi când eludezi regulile bunei cuviinţe.

Luptă, luptă şi dă-i, şi dă-i şi luptă!



[Boney M - Ma Baker]