luni, 26 noiembrie 2012

Să râdem, să ne simtem bine!

Chiar nu am chef de alte comentarii.
 Doar urmăriţi...aceasta este ţara în care trăim! Şi să-mi bat copiii cu cureaua de la ceas de nu este amuzantă!



sâmbătă, 24 noiembrie 2012

La deputăţie, înainte!

Am şi eu o minoră curiozitate: mi se-mpute mintea de la atâta stat?
În încercarea de a rezolva crâncenul mister, mă înfund în treabă până peste urechi ori de câte ori vreau să-mi pun creierii la conservat; îmi ocup timpul cu rahaturi, în încercarea disperată de a-mi opri mintea să funcţioneze conform normelor de proiectare. M-am săturat, în puii mei!! Decât să-mi mai beculească alternatv câte un neuron, prefer să mă îngrop în muncă...multă, multă muncă; o claie, un morman, un maldăr de muncă! Muncă fizică, hei rup ca la şanţuri, ocupaţie ce nu necesită un proces sinaptic prea complex. Vorba ceea: Minte multă nu se cere, trebe doar să ai putere!

Doar că uneori nu-mi iese pasenţa, neam! Nu ştiu cum Mama Zmeilor fac, dar tot mai prind şi câte-o perioadă de plictiseală atroce. Şi-atunci  fac orice, atâta timp cât nu aleg: îmi bag beţe (-n roate), frec manganul, sau... mai bine îmi mai odihnesc retină, că uneori m-apucă teama să nu dau în miopie! Aşa că stau cu deştu-n gură şi cu ochii beliţi pe tavan, împrăştiindu-mi bucăţi de dendritele prin tot universul. Golf, nenică, ce mai? Eu şi gaura neagră, cu gândurile pe post de minge!
Rememorez întâmplări ale trecutului, compun fapte viitoare, retrăiesc o clipă a proto-istoriei. O anumită clipă, nu oricare alta. Nu-i vorbă, că mă chinui să o uit! Fug de ea ca Scaraoţchi de tămâie, dar nu ştiu cum boala fac de mă împiedic ca bou' mereu şi mă prinde din urmă! Sau, pur şi simplu se iveşte din senin, fix de unde nu mă aştept: ba de sub pat, ba din dulap, ba de sub masă...PARAMMMM!!! GHICI CINE-I? 



Ptiu, mute-te-ar peştii, că iar m-ai prins cu mintea-n vine!

...sau la o raită printre subiectele mondene :D

Spre exemplu, dăunăzi era mare vânzolează cu o gagică în tendinţe - destul de bunuţă, ce-i drept: picioare de gazelă, siluetă de căprioară, buze ca fraga câmpului, ochii...nu m-am uitat, că eram atent la alte zone :D Anyway, nimic neobişnuit - se spune că româncele-s cele mai tari în domeniu; ceea ce ştiam deja...atâtea curve pe kilometru pătrat mai rar găseşti. Însă ne descurcăm cu ce avem, suntem maturi şi vaccinaţi. 
Ideea e că numa' ce-şi pune fătuca o gură-n sus, palpitînd de dorinţa neostoită de a se pune în slujba neamului: vrea să se facă deputat de frunte la pitpalacii dorului de colegiu. Mda, şi d-aia nu mai plouă afară! La câte am văzut în căcatul ăsta de ţară, am învăţat să nu mă mai mir de nimic - în special când în ecuaţie intră şi-o duduie sexy (măcar pe alocuri).

Pe mine, însă, m-a amuzat la culme discuţiile pe marginea subiectului de la aşa zilele emisiuni informative.
La un moment-dat, pe RTV - da...graţie jegoşilor de la RDS, am rămas fără antene, prin urmare înlocuiesc şi eu cafeaua cu nechezolul. La dracu! - Doamne, iartă-mă, că-i ditai postul...

Unde rămăsesem? Gata! Talk-showul...la care o mână de intelectuali aleşi pe sprânceană se scandalizau de propunere.
Adică, cum adică, dom'le? Vine un rahat de copil de nici nu şi-a şters mucii bine să mă conducă pe mine?? Eu am înţeles că fetili se maturizaeză mai repede, da' la 23 de ani încă ai o minte cât are Chiva dinainte! Unde s-a mai pomenit aşa ceva?? Păi oul învaţă pe găină, sau invers??
Ceea ce mi se pare corect. Am văzut tute de 30 care au rămas la stadiul de pozat în oglindă pentru profilul de facebook...deci AAAAA!!! Poţi să ai diplome şi şcoli să-mi tapetez baia cu ele, la 23 nu se pune că ai destulă experienţă nici măcar pentru a conduce un cazan pe roţi - ce să mai zic de cogeamite comunitate!

Dar abia acum vine duda tare: o altă femeie de succes, şefă pe la nu ştiu ce spârlă feministă, este întrebată ce părere are despre subiect. 
Răspunsul ei:
"Parlamentul este plin de cravate şi sacouri masculine, dar prezenţele feminine le numeri pe degete. Ca feministă convinsă, nu pot decât să consider salutară iniţiativa domnişoarei de a participa la aceste alegeri"

Răspunsul meu:
Hai s-o zic pe faţă: FĂ, EŞTI PROASTĂ!!! Esenţă de prostie, pe cuvânt de onoare!
"...ca feministă convinsă..."...Ce rahat' de argument e ăsta? Adică, prin absurd, dacă eu eram şef la Protecţia Animalelor, m-apucam să mă indignez că printre atâtea cravate nu văd în Palament şi blană canină, deci hai cu javra pe buletinele de vot? Sau dacă eram cârnăţar şi un retardat propunea deputat un cârnat de Pleşcoi, eu aplaudam frenetic precum fecioara la ciocu pelicanului - că-i lung şi gros? 

Ce treabă are cravata, sacoul de duduie şi aptitudinea de conducere? Atât vreau şi eu să ştiu...dar aş prefera să nu aud răspunsuri idioate, gen "femeile sunt mult mai superioare ca bărbaţii, pentru că fac de tooate". În primul rând, pentru că formularea e de cioban incult şi în al doilea, pentru că ideea e retardată. 
Sunt sătul de fanatisme sexiste până-n gât, plus că nu dovedesc nimic. Realitatea arată că dincolo de diferenţele fiziologice evidente, ceea ce face un bărbat poate fi făcut şi de o femeie; şi reciproca. Deci scutiţi-mă cu extremele, cănu pun botu'.


P.S. 1: Propun să-l numim deputat pe Pleşcoi şi senator pe Băicoi. Măcar să fim conduşi de aceeaşi familie semantică...DA, DA!!! Iar semnul electoral să fie reprezentarea grafică a numelui :))))

P.S 2.: A nu se-nţelege că-s misogin! Ceea ce sunt pe alocuri şi când e cazul... 

duminică, 4 noiembrie 2012

Fost-am dus de-acasă

...fără cal, fără nevastă.

De la o vreme nu mă mai pot relaxa decât în natură. 
Îmi iau aparatul de fotografiat, opţional un caiet + ceva de scris şi mă duc teleleu peste dealuri, în sălbăticie. Tre' să mă uit la copaci, să admir cu creşte cataroiul, ceva - altfel, o iau cu căpuţul grav tare. Prin urmare, fuga-n luncă; iar când dau de vreun tăpşan mai izolat, mă aşez turceşte pe vreo moviliţă sau mă întind pe iarbă cu mâinile sub cap, închid ochii şi imit mortul, cu mintea zburătăcind aiurea peste mărăcinii din împrejurimi. Doar aşa îmi mai aud gândurile şi pornirile. Vrumm...vrummm...Ferarri, tăticule, nu jucărie! Cel mai tare bolid de curse, observabil doar de persoanele alese - în cazul meu, nimenea :)) 
Eeee...vă daţi seama că glumesc, atâta că n-oi fi tembel să deconspir cea mai specială dintre toate specialele, care se gândeşte la mine ca Cenuşăreasa la caleaşca-bostan! 

Mă rog. 
Oricum, asta cu meditatul la firul ierbii era o practică a verii. Acuma ce să mă mai întind, că-i un frig p-aci de-mi clănţăne şi pietrele de la rinichi! Dacă stau o clipă locului, mi se congelează sângele-n vene! Aşa că umblu...umblu unde văd cu ochii! 
Pornesc de acasă -  întotdeauna de acasă. Soarele luceşte bolând printre vălătucii groşi de ceaţă, pieptul mă doare de apăsarea nefirească a hanoracului umed iar noroiul oftează ascuţit sub greutatea bocancilor. Frunzele arămii foşnesc melodios prin copacii desfrunziţi, păsăricile cântă pe picior de plecare, vântul tăios îmi şuieră în urechi poveşti de amor la gura sobei. D-astea romanticoase, specifice decorului de toamnă - v-aţi prins voi, că sunteţi inteligenţi.
Oricum, pe mine mă doare-n 3 litere...COT, băi, la ce vă gândiţi?! Personal, sunt setat pe copaci, am mai spus! Prin urmare: Un pas, doi...stânga, dreapta, întins înainte vreo câteva sute de metri, apoi singurătate. Linişte. Loc luminat, loc cu verdeaţă, de unde a fugit toată întristarea, amarul şi suspinul. Locul meu cel mai mişto - chiar dacă acum nu gimbeşti la 20 de cm în faţă. Dacă îmi întind mâna, cu greu îmi pot zări vârfurile degetelor; aş putea să mi le înfig şi-n bulbii ochilor, că tot nu le-aş vedea! Să-mi trag pălmi...deci o ceaţă mai nesimţită ca aia nu am văzut de când mama m-o făcut!
Dar măcar mintea începe să se relaxeze! Gândurile îmi băzâie molcom şi constant ca torsul unui pisici prea alintate. Undeva în stâga se observă ca prin vis, liziera unei păduri.

Închid ochii şi şi mă concentrez pe amintirea peisajului din jurul meu. Drept înainte se întinde câmpia, acoperită din loc în loc de dâmburi cu iarbă ţepoasă. În spate ar trebui să fie o potecuţă strâmtă, la stânga, pădurea. În dreapta...în dreapta...nu-mi mai amintesc.
E mişto, deşi cumva, înfiorător. Bu-hu-huuuuu!!! Necunoscutul sperie. Nu e vorba de curaj...necunoscutul sperie pe oricine. Trebuie să fii nebun sau inconştient să nu simţi un nod în suflet când priveşti ceva, orice, şi nu ştii la ce să te aştepţi.

Nebun, inconştient, sau ipocrit. Ohoooooooo...ipocrizia...am întâlnit-o atât de des în ultima vreme! Înainte o uram de moarte. Dacă ne întâlneam prin oraş, din greşeală, mă suduia în barbă şi mă ocolea grăbită, în timp ce-i luam la bani mărunţi arborele genealogic.
Acuma nu mai contează; se integrează atât de bine în decor, că nici nu o mai observ - mă rog, până nu începe să-ţi beculească prezenţa. Moamăăăăăăă...şi să vezi atunci distracţie! :)) Când o mai aud pe câte-o tută cum o arde ea divă sensibilă, mă împrăştii de râs! "No, fată, ia zi tu: cum eşti aşa abstractă?!" Subiectul la modă: sinceritatea (ştiu că am mai discutat despre asta, dar subiectul este prea suculent şi nu mă pot abţine :)) ). Cică eşti cu atât mai zână cu cât eşti mai sinceră - aşa vorbeşte lumea. Şi-apoi mi-o trânteşte gagica-n faţă: "Io nu mint niciodată-niciodată-niciodată, nici măcar o singură dată. Prefer să spun şi să mi se spună adevărul, chiar şi atunci când doare!". Hai mă...nu e drăguţ? Îmi vine să mă înmoi ca o trestie udă, da nu mă trece şi o las baltă!
"Iubi, ţi se pare că m-am îngrăşat?"
"Da, dragostea mea, eşti cât o hipopotancă gestantă! Tre' să te arhivez ca să mai dorm şi eu lângă tine în pat...Dacă mai înfuleci mult, nu mai încapi nici în Casa Poporului!"
Na, fată, ia-o p-asta! Mişto cu sinceritatea, aşa-i?
Ca să nu mai spun de altă posibilitate şi mai tragică:
"Domnule doctor, o să mă fac bine?"
"Mamaie, nu garantez! E metastază, la dracu! Ce să te mai chinui cu tratamentul...du-te acasă şi aşteaptă să mori, că p-aici îţi cheltui banii degeaba. Ia-ţi şi matale un chippendeil, ceva de inimă albastră, că tare mi-e că nu apuci sfârşitul de săptămână."
Crudul adevăr, spus în faţă. Fără machiaj şi fără pampers, în completa-i goliciune.Hai să te văd, cum te descurci! Uimeşte-mă, sochează-mă!! Lasă-mă cu gura căscată!
Dacă poţi, desigur. Eu zic să nu încerci, că nu ai şanse: omul este o minciună, de când se naşte şi până moare. Minţim mai des decât respirăm. Prin urmare, într-o societate bazată pe minciună şi aparenţe, cum dracului te-ai născut tu cea mai dalbă floricică? Asta e ca şi cum ar veni una din Cartierul Roşu cu kilometrajul dat peste cap să-mi spună ce fecioară virtuoasă e ea! Chiar mă crezi prost? Poate m-o ajuta faţa, nu ştiu...dar totuşi! Puţină decenţă, în puii mei! Sau dacă nu, vorbeşte într-o pungă, să nu mai poluezi atmosfera cu cretinisme! 

Văleu...câte flegme verbale mi-am luat pentru chestia asta, numai obrazul meu ştie! Dacă mă vedeai, ziceai că-s geish, nu alta! Răzuiai muciflexul de pe mine ca tencuiala de pe perete! Mno...şi d-aia nu mai plouă afară! Încep să zâmbesc amuzat şi amintirea se topeşte încet în negura vremii, până dispare definitiv - până data viitoare. :)) 
Mă deschid avid spre exterior, las giulgiul  de tăcere împietrită să-mi umple golul din suflet. Apoi deschid ochii revin la lumea de dincolo de mine:








Lumea mea.