Isterii de an bisect

La mulţi ani de 29 februarie, o zi rară ce marchează Ziua Bolilor Rare în România. Şi ziua mea...pentru că nu ştie nimeni, dar sunt diagnosticat cu alienare de gradul 4; mi-aş fi dorit gradul 5, dar nu l-am primit, că nu am văzut "Alien 5" şi no...unde-i lege, nu-i tocmeală! 

Dar voi ce mai faceţi, vulpiţelor şi vulpiţilor? Bine, sănătoşi şi la pungă groşi?

Hai, hai, că a trecut Dragobetul şi iubirea iar a plutit în aer...aşa că trebuie să fiţi fericiţi! Iar la pungă, neapărat groşi...că acuşi vin 1 martie, 8 martie şi o luăm de la capăt cu bairamul!

Apropo de bairam! Vreau să vă spun că, la rugămintea unui prieten, am studiat intens şi am aflat, în sfârşit, cine e Vulpiţa şi Viorel - că aşa se intitulează prinţesa sus-numită, din câte am intuit.

No, ideea e că nu m-a dat pe spate: e o piţipoancă cu alură de dovlecel şi capul plin de figuri. Se mai pisiceşte, mai lăcrimează, mai dă cu câte-un leşin teatral...cât să se uite omul la ea şi să se bucure de plinătatea vieţii.

Fetica are şi maneaua ei, ştiaţi?

[Maneaua lui Vulpiţa]

Să-mi trag pălmi...punem pariu că la vară, melodia asta ajunge mai hit ca "Despacito" + "Vara nu dorm"? Bolnav să fii şi tot îţi vine să joci...iar când o vezi pe duduie cum boceşte, ţi se înmoaie sufletul de tot! Eu, cel puţin, sunt cucerit! Mi s-au stricat boxele şi tot ascult oda asta pe repeat, de azi de dimineaţă...cred că mi s-a imprimat în bătăile inimii, altfel nu-mi explic! Aici am murit, aici am căzut jos...

Da' gata, hai să ne dăm cu reveneală şi ieşim din extaz. Până la urmă, ce-i atâta nebunie? Vulpica asta e un fel de Magda Ciumac, mai trecută prin...viaţă. A! Pe Magda o mai ştiţi? Pfuai de mine...e temelia tuturor vedetelor! E un fel de Big Bang, primul punct de lumină beznă dintr-un univers de nimic!!

Cum...nu o ştiţi? Păi ce-ai făcut, Bobiţă, ce treabă-i asta? Mă simt complet dezamăgit...să te uiţi la "Acces" fără să ştii cine e Magda e ca şi cum te dai meloman, dar nu ai auzit în viaţa ta de mari clasici precum Adrian Copilu' Minune, Vali de la Bărbuleşti şi Nelu Ploieşteanu. Sacrilegiu total! HUOOOOO!!!! 

Bei, asta e istorie clasică, nu se poate uita! E ca Antichitatea: fiţe, filosofi pe felie, bam-bam-bam! Opere, descoperiri, clădiri dă valoare, muzică pă balans, Alex Velea frăţiuer -  se ştie!

Cum a apărut Evul Mediu, ne-a tâmpit pe toţi! O mie de ani a bântuit noaptea minţii, până ne-am destupat oleacă şi am descoperit descoperirile meseriaşe ale trecutului. Serios acuma...cine nu ştie istorie, e condamnat să o repete - iar eu nu mai vreau Ev Mediu! Magda e ca Antichitatea, ea nu trebuie uitată, ci studiată în şcoală! Trebuie pusă în ramă, la loc de cinste! Muah-muah-muah, ave Caesar...d-astea!

Doamne fereşte! Ce om să fii, ca să uiţi cum s-a urcat domniţa în vârful mesei din apartamentul OTV şi a început să-şi unduie fustiţa, în ritm de milioane? Ştrampi - stai, că acum le zice desu-uuuuri, cu un "u" prelung -  cu model plasă, şosete albe, pantof cu toc...o încântare!!

[Magda Ciumac dansează pe manele]

Parcă mă şi văd cum stăteam în faţa ecranului licărind: BOMBĂ, DINAMITĂ-DINAMITĂ!  "Magda va scoate azi încă un as din mânecă împotriva lui Tolea" - iar eu mă uitam stereo, că nu pricepeam dacă mâneca e împotriva lui Tolea, sau asul. De fapt, care mânecă, că Magda nici nu avea mâneci pe ea ca să scoată asul...sau popa, sau ce voia ea, că nu avea de unde!   

În fine, să ne întoarcem la minunăţie: jur că dacă s-ar fi inventat sărbătoarea iubirii tradiţionale la români acum 10 ani, mă pălea Dragobetele cu nişte săgeţi în moalele capului, de mă îndrăgosteam pe loc de o asemenea splendoare. Da' uite că am avut şi eu, nu ştiu...norocul prostului sau ceva, de nu s-a întâmplat boroboaţa şi am scăpat de-o suferinţă. C-apoi vă daţi seama că eram terminat de alean...Nu se uita aia la mine, nici dacă eram singurul bărbat de pe planetă - că nici acum n-am milion cu milion, să facă mai multe milioane! D-apoi atunci, când eram pielea...şi os!
Dacă ar mai fi trăit săracul Eminescu, pe cuvânt de nu scria Luceafărul 2.0, pornind de la suferinţa mea în dragoste:

A fost odată-n OTV,

A fost ca niciodată,

Din rude piţiponcăreşti,

O prea gagie fată.

Și era una la Ciumac

Și mândră-n cele toate,

Cum este floarea-n bulamac

Și BMW-ul pe roate.

Din umbra falnicului soţ

Ea tocul și-l îndreaptă

Lângă fereastră, unde-n colț

Găbiul o așteaptă.

E! Dar, cum spusei, s-a pierdut şansa minunatei capodopere, iar mie mi-a trecut glonţul pe la ureche şi am scăpat nevătămat.
Acum, la zâna vulpiţă, sunt imun total - deci m-am scos!

Ce-am zis? IMUN? Aoleu...stai măi, că-i ditamai epidemia pe planetă şi mai ales la noi. Lumea se îmbolnăveşte pe capete - sau, mă rog, e suspectă de boală pe capete, iar mie îmi arde de făcut băşcalie! Urât, foarte urât! Ţara arde şi ba...bul (că-s masculin) se piaptănă! Ceea ce pe mine nu mă deranjează, mă bucur că am ce pieptăna. Când eram mai mic, mi-a zis un vecin: "Băi copchile, să ştii de la mine o vorbă din bătrâni: beţivii albesc, curvarii chelesc, numai proştii rămân la fel"! Sau era invers? Beţivii chelesc, curvarii albesc? Nu mai ştiu...da-mi dărdâie genunchii de frică să nu chelesc - aşa că, pentru mine, fiecare pieptănare e o nouă sărbătoare!

Da' cu Coronavirusu' ăsta e groasă rău! Pe cuvânt de cercetaş! Când am auzit lunea trecută că năzbâtia a făcut ţuşti peste ocean şi a apărut la italieni, am pus pariu cu familia că până la sfârşitul săptămânii o să avem şi noi - dacă nu virusul, măcar nebunia! Dacă ducea pe vreunu' capul să facă pariuri pe Coronavirusu' ăsta cum se fac pariuri cu numele bebeluşilor regali, eu aş fi câştigat marele premiu! Te pomeneşti că mă îmbogăţeam la senectute...da' chiar şi acum a trecut norocul pe lângă mine. Ghinion! Şi nici măcar meditaţii nu ştiu să dau...

...însă mă amuz la culme, când mă uit în jur: e o isterie şi-o zăpăceală, de zici că ne paşte ciuma bubonică şi lăsăm planeta pustie. Hai măi, că tot Coronavirusu' ăsta e un mizilic de răceală! Se transmite uşor...aşa, şi ce? Gonoreea se transmite şi mai uşor...iar asta ne împiedică să ne iubim?

Da' dacă-i cu virale pe Facebook, e musai să ne apuce dileala pe toţi! Nu-i boala, cât e isteria! Când eram mici, ne duceam copţi de răciţi la şcoală şi nu murea nimeni...important era să nu pierdem lecţiile. Acuma vă mărturisesc cu mâna pe suflet, că mi-e naşpa să ies din casă şi să mă duc să-mi iau pâine - că dacă mă apucă vreo tuse inopinantă, mă bagă lumea la ţarc! Un pârţ îl mai dau în public, că nu mi-e ruşine...dar îmi vine să intru în pământ dacă m-a gâdilat michiduţă cu coada la nas şi am strănutat, că mă iau mascaţii, de nu mă văd! Dorm în câmp şi primesc mâncarea cu bocceluţa telescopică, din elicopter.

Cu toate astea, mulţumesc lui Dumnezeu că sunt român! De ce? Păi cum, nu ştiţi? Primul român contaminat de noul virus s-a vindecat subit, după 2 zile de spitalizare..

...iar medicii ne-au comunicat că l-au tratat cu ciorbă şi legume. 

Foarte tare! Pe chinezi, cât sunt ei de tari, nu i-a dus capul să-şi facă o ciorbă. Italienii sunt cu pastele, habar nu ai ce-i cale pe vale! Da' românu-i fruncea! Păi când mânânci o ciorbă de spital ca la mama acasă, te scoală şi din buza gropii! Pleacă virusu' cu plecăciuni, şi-şi mai cere şi scuze de deranj.

O ştiţi pe doamna aia care a murit după ce a fost arsă în sala de operaţie? Clar, medicii nu aveau ciorba minune la ei - că dacă era şi-o bucătăreasă prin blocul ăla operator, scăpa femeia cu bine!  

Clar, ciorba noastră este panaceu universal...ar trebui să o înregistrăm la OSIM, până nu ne-o iau alţii înainte şi rămânem de căruţă! 

Ia, gata, hai să ne urnim cu o strategie de marketing! 

Întâi de toate, reclama: "Mamiii...nouă de ce nu ne cad frunzele? Hehehe...pentru că suntem rezistenţi, de la ciorba asta caldă şi bună, pe care ne-o pun oamenii la rădăcină"!

Apoi, după nişte luni de teasing şi trailere, scoatem vaccinul cu ciorbă pe piaţă şi vindecăm toată planeta! Şmecherie, frate, o să stea miliardele ciorchine pe noi! 

Şi-apoi să vezi belea, că unde-s bani, e şi corupţie! Începe traficul cu pliculeţe de ciorbă pentru prizat, încep mitele cu borcanele de legume...e-he! Să te ţii activitate infracţională ce-om avea! O să muncească D.N.A-ul 25 de ore din 24!

Totuşi, să revenim la prezent...când simt că m-a luat foamea; mă duc să bag o ciorbă, ca să am anticorpi şi să nu mă scape vreo tuse când m-oi duce mâine să pun la loto.

Iar o masă fără lăutari e ca sarmaua fără smântână...
Aşa că, maestre..dă-i cu ciorbă, dă-i cu vin, dă-i cu bere cu pelin, că-i viaţa grea şi cui pe cui se scoate! Şi-apoi bagă nişte muzică d-aia cultă, să mă ungă pe suflet cum ungi pâinea cu dulceaţă de prune!

[Iulian Universalu' feat Stivăn Quasaru' - Unde gravitaţionale]

P.S.: La mulţi ani şi de mărţişor! Primăvară cu de toate, sănătate şi ciorbă - multă, multă ciorbă!

Despre dragostea din două cuvinte

...şi lipsa ei, din trei cuvinte

A trecut şi preaminunata zi de Valentine's day...cum v-aţi distrat, cum v-aţi petrecut?

Eu am stat toată ziulica în pat şi am schimbat poziţiile, după cum aveam nevoie; la un momentdat am trecut chiar şi pe podea, că era mai tare şi-mi ţinea coloana dreaptă - o idee care, practic, mi-a luat durerea cu mâna. Ura!!! Trăiască Youtube-ul, că de acolo am învăţat să-mi detensionez muşchii şi să scap de beteşuguri.

În rest, toate bune. 

M-am tot uitat şi eu prin realitatea înconjurătoare, să mai aflu noutăţi. Dar nu am aflat nimic, de ce să vă mint? Ca şi în ceilalţi ani, unii sunt prinşi în filmul cu siropoşenii şi îşi dovedesc iubirea prin flori şi alte cadouaşe de sezon...  

...alţii se bat cu pumnul în piept că Valentin e kitsch şi Cupidonul adevărat e Dragobeatul autohton...iar alţii, mai faini, încercă să demonstreze, plini de sensibilitate şi cuvinte moi, că iubirea trebuie serbată în fiecare zi. Sau aşa AR TREBUI să fie. 

Neinteresant. 

Totuşi, că veni vorba de iubire...mă gândeam ieri la ceva; dar, mai întâi, să încep cu o întrebare fundamentală, ca să ştiu cum abordez subiectul: care mai mergeţi pe la biserică? 

E o pericopă despre minunea de la Scăldătoarea Vitezda, care se citeşte în a patra duminică după Paşte. O ştiţi? Descriu varianta scurtă, că nu vreau să intru în teologie - dar trebuie să subliniez o idee: în Ierusalim era o scăldătoare în care, din când în când, se cobora un înger şi tulbura apa. Şi cine se băga primul în apă după această tulburare, se făcea sănătos, indiferent ce boală ar fi avut. Vă imaginaţi ce puhoi de lume şi ce bătălii se dădeau pe acolo, ca să apuci să-ţi obţii propriul miracol...nu era loc de galanteţuri şi politeţuri. 

No, acolo era un om, care era bolnav de 38 de ani şi nu apuca, niciodată, să intre în apă. Vine Iisus, îl întreabă dacă vrea să se facă bine,...ăsta zice că nu are om să-l arunce şi pe el în apă...Iisus îl vindecă..bucurie şi felicitări. 

Îmi dă de gândit, însă, răspunsul omului: "...nu am om care să mă arunce în scăldătoare"... STOP!

NU AM OM. Asta e lipsa iubirii şi asta cred că e marea problemă a oamenilor: dincolo de zilele lu' peşte, că-i Valentin, că-i Cupidon, că-i Dragobet sau Eros Ramazzotti,  indiferent că eşti într-o relaţie deschisă, închisă, sau total inexistentă, că eşti om liber sau cu jugul căsătoriei de gât, la a cinşpea relaţie, tragi de una singură de 15 ani, sau visezi la o relaţie, toată viaţa se reduce la o singură propoziţie, care delimitează pământul de cer şi ne înspăimântă când ne lovim de ea: NU AM OM. 

Când nu ai om, eşti singur şi pe barba ta. Tu centrezi, tu dai cu capul. Eşti liber şi nesupus, iar lumea îţi este la picioare. Faci ce vrei, când vrei, dacă vrei, iar responsabilităţile se rezumă la ceea ce alegi să te înhami. Nu e bine şi frumos? Eu zic că e super!

Dezavantajul e că nu ai cu cine să-ţi împarţi bucuria vieţii ...dar acum nu mai e o problemă, s-a inventat Facebook-ul, iar butonul de LIKE acoperă orice nevoie de laudă şi duce la creşterea stimei de sine, mai ceva ca aprecierea oricărei persoane dragi

Totuşi, nu mai aduc în discuţie probleme grele şi mă voi rezuma la mizilicuri zilnice: te apucă o durere de şale. Ce faci? Nici şosetele nu ţi le poţi trage singur în picioare...stai să îngheţi? Pe cine chemi, dacă NU AI OM? Te salvează stima de pe Facebook, dacă tu eşti singur cuc în casă?

Sau, îţi scrânteşti mâinile la schi şi le ai în gips. Nasol, ghinion, se mai întâmplă. Totuşi, apar mici mari probleme: cum mai mănânci, cu ce îţi duci lingura la gura? Iar la toaletă cum te descurci, că nu suntem în Japonia să te tufleşti pe vas ca în fotoliu şi să apeşi un buton ca să te spele ăla  singur, să te usuce, să te parfumeze şi eventual, să îţi pună şi un frac proaspăt pe tine. 

De aceea mă apucă nervii când mai aud pe câte cineva cum se laudă că vrea să fie singur, că-i viaţa grea şi nu are bani să ofere TOT altuia, dar a făcut socoteala şi e mai ieftin să creşti câine - decât să te înconjori de oameni. Ceea ce e perfect....mai ales dacă îl dresează să sune la 112, în caz că stăpânului i se face rău. Sau îi e foame şi are cârcel inopinant şi năstruşnic, de nu-i permite să se dea jos din pat. 

Când AI OM, însă, e cu iubire. Şi cu cât încercările sunt mai multă şi mai grele, dar în continuare ai om, cu atât e mai multă iubire şi e bine. Mai uşor în greu şi mai simplu în complicat.

Iar în cazul ăsta, te cam doare în cot de Valentine's Day şi orice 's Day în care trebuie să cumperi mizilicuri prefabricate, pentru că aşa se face şi trebuie să dovedeşti că iubeşti.

Până la urmă, dragostea nu stă în vorbe, ci în fapte - aşa este. Da' apoi, te mai uiţi şi la fapte, că nici astea nu sunt toate la fel şi trebuie să ştii ceea ce contează cu adevărat.

Una peste alta, eu zic că e bine şi aşa: indiferent ce facem şi cum facem, cât avem pe cineva care se interesează de noi şi ne oferă un umăr la nevoie, mergem înainte. Şi avem ce sărbători.

Restul...e can-can. Discutăm doar de dragul de a spune câte ceva, care să pară de valoare. Cum e...a, da! Bau-Baul cu poluarea, că a înnebunit lumea de atâţia senzori de avertizare şi cu toţii vrem să ştim ce respirăm. Doar că stau strâmb şi îmi zic: "Bun...ne luăm senzori de poluare şi ştim că, într-o zi, oraşul e cel mai populat din univers. Cu ce ne ajută dacă ştim asta? Mergem până la lucru ţinându-ne respiraţia? Ne încuiem în casă şi respirăm într-o pungă sterilă şi etanşă? Ieşim pe stradă cu masca de gaze pe figură? Ne uităm pe net la clipuri "Do It Yourself" şi dintr-o găleată şi o folie de copt ne confecţionăm propriul costum HazMat? Mda...ar fi o soluţie, dar nu am văzut pe nimeni să facă asta până acum".

Deci, ştim: e poluarea ciorchine pe noi. Aşa şi? Cu ce ne ajută că ştim? Teoretic, ar trebui ca senzorii ăştia să ne înveţe să luăm măsuri, picătură cu picătură. Practic, nu avem un vinovat pe care să pui degetul şi să spui: "Băi, gata! I-am luat capul ăstuia, de mâine avem aer steril, 'n tot oraşul", pentru că e o vină comună. Şi nu renunţă nimeni la bucăţica de confort, ca să facă bine planetei. Aia cu Ziua Planetei şi discursurile fetei ăleia care se ia de gât cu marii lideri mondiali e praf în ochi pentru creduli, pentru că nu contează nici cât un bob de nisip din deşertul Sahara. 

Oricum ai lua-o şi oricum ai dat-o, omul poluează planeta şi o viaţă cu adevărat verde ne-ar întoarce în timp cu cel puţin 300 de ani, când eram muuuult mai puţini, ne cultivam în spatele casei cam tot ceea ce mâncam şi plecam cu căruţa la oraş. Cel mai apropiat...că nu stătea nimeni să piardă o săptămână pe drum, ca să facă city-break de 2 zile, prin nu ştiu ce metropolă.

E de neimaginat asta, nu-i aşa? E, uite d-aia nu mă înham în hora asta a protejării şi salvării la comun. _De fapt, nu există o strategie comună şi cel mai bine e să faci ceea ce ţine de tine.

...iar dacă mai continui pe subiectul ăsta cu informaţii complet inutile, termin poimâine de scris. Aşa că propun să revenim la oile noastre şi să ne pregătim pentru Dragobete, când o să iubim româneşte...

[Vax Populi - V-a lovit, vreodată, Cupidon?]

şi dacă ne păleşte Cupidon cu vreo săgeată, să sunăm la 112!
Sau, nu ştiu...ce fac românii de iubesc atât de diferit de restul planetei? Gata, mi-am adus aminte: "Cine iubeşte, nu iartă" - aşa cum ne-a învăţat serialul ăla "Vlad". Păi în lumina asta, de ce ne mai mirăm că şi-a luat Cruduţa bătaie de la gagic? Dacă o iubeşte prea mult, nu era de datoria lui s-o altoiască atunci când i-a greşit?
Sau iubăreţii ăia de la Antenă... Vulpiţa şi Nu-ştiu-Cine; Vulpoiu? Tot zic să îi caut pe Google, să nu mor prost şi mereu uit...de unde înţeleg că Natura mă vrea idiot Nu contează... dar se pare că sunt mari vedete, deşi românii se plâng la CNA să îi interzică pe odioşi - ceea ce este o făţărnicie! Cine i-a făcut p-ăştia vedete, dacă nu se uită nimeni la ei? S-au apărut din vârful unei baghete magice? Spuf! Ia uite vedetili cu iubire buclucaşă...da' se poate? Tre' să afle toată lumea de aşa păsări rare! Şi se uită atâta puhoi, că şi dacă s-ar transmite live un mesaj istoric de la marţieni, Puicuţa şi Viorel îi bat pe săracii extratereştri la audienţe, de le sună apa-n cap!

...totuşi, gata cu filosofeala! Ciocăne Dragobetul la uşă şi nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu mi-am primenit casa! Am ciorapii în vârfu' mesii, că acolo au aterizat când i-am aruncat din picioare...dezordine pe jos...ce să mai zici? Domneşte debandada şi dacă mă păleşte Cupidonu, io cu ce respect mă prezint în faţa lui?

Gata, fug la treabă! Cu cântec, înainte....MARŞ!!!



[Delta Goodrem - Take Me Home]  

Cu dus şi întors

Breaking news, doamnelor şi domnilor!

Minunata şi sfânta zi de astăzi, duminică, 2 februarie 2020 este o dată palindrom, care sună la fel, indiferent de sensul de citire: de la stânga la dreapta, sau de la dreapta la stânga.

"Ete, şi ce-i cu asta"? - puteţi spune... "Nu-i nimic unic şi irepetabil - aşa cum încearcă să se popularizeze acest eveniment, pe majoritatea canalelor media. Date palindrom au fost şi 9 octombrie 2019 (09.10.2019), sau 8 octombrie 2018 (08.10.2018) şi nu s-a mai făcut atâta vâlvă". Ceea ce aşa este... doar că data de astăzi mai are o particularitate: palindromul este valabil indiferent de modul în care notăm data, adică mai întâi ziua şi apoi luna (cum facem noi), sau întâi luna şi apoi ziua (cum scriu cei din S.U.A.).

Dincolo de asta, fiecare zi din an este un dar unic şi irepetabil. Mai contează cum o scriem? Cu cifre romane, spre exemplu, nu mai ieşea nici o simetrie, iar dacă foloseam calendarul ebraic, nici atât! Evreii oricum sunt în anul 5780... budiştii prin 2563, islamiştii la 1441...fiecare după buget, coane Fănică!

Totuşi, indiferent de convenţia de notare a timpului, important este să ne bucurăm de orice clipă şi să o trăim cât mai frumos...

[Mary Poppins - A spoon full of sugar]

...nu neapărat să căutăm semne şi potriveli, ca să ne inventăm un motiv pentru a ne simţi norocoşi că trăim.

Astfel că propun să mergem pe acestă logică şi să serbăm frumuseţea vieţii democratice, care, mai întâi de toate, ne umple de drepturi şi libertăţi. Pfuai de mine...avem la drepturi, să ni le punem în rastel! Facem dressing cât peretele şi îl umplem de bibliorafturi cu drepturi, puse în ordine alfabetică - ca să ştim de unde să le luăm.

Treaba asta îmi place...eu sunt fan şi nu mă mai uimeşte nimic. Cu ceva timp în urmă, mi s-a lipit de creier o propoziţie care mi-a simplificat viaţa şi m-a umplut de fericire: "E dreptul lor". Aşa că, în faţa oricărei nebunii, singura mea reacţie este să mă amuz, dacă pot. Dacă nu, tac.

Momentan, însă, am material de hlizeală şi nu mă sfiesc să râd cu gura până la urechi. C-apoi vorba poeziei: "Viaţa-i grea, omătu-i mare, semne bune anul are"? Habar nu am...dar dacă nu îmi fac eu viaţa frumoasă, cine să mi-o facă?

Uite, de exemplu, acum vreo săptămână, o ştire cutremura România: "Aproape goală şi înarmată, în faţa Mânăstirii Ciolanu. Şedinţă foto interzisă minorilor, în Buzău". 

Vă daţi seama că m-a afectat subiectul şi am încercat să intru în mintea "criminalului". De, m-am uitat prea mult la "CSI Miami" şi din când în când mă mai trece câte o nebunie din aia gravă, care mă îndeamnă să înţeleg lumea în care trăiesc.

No, aşa am păţit după articolul sus-numit şi am început să îl analizez să să-mi pun întrebări, ca să pricep şi eu despre ce se vorbeşte în propoziţie şi mai ales, de ce. Mare greşeală... dar, în fine!

Pe scurt, desfăşurarea acţiuii s-a petrecut cam aşa: o fată s-a...măi, cum e corect? "S-a îmbrăcat în chiloţi", sau "s-a dezbrăcat până la chiloţi"? Ăăăăă...hmmm...hai să o iau aşa: o fată...o tânără în chiloţi, şi-a tras nişte poze sexy cu poarta şi clopotniţa mănăstirii, sprijinind, languros, o mitralieră. S-a lăudat pe facebook cu capodoperele, apoi şi-a închis contul - ca să nu o mai vadă nimeni.

Buuuunnn...acum, mie îmi place arta fotografică. Am şi cochetat, la un moment dat, cu ea...ea cu mine, nu prea, ca să fiu sincer; no, important e că am înţeles un lucru simplu: rolul fotografului este de a reda lumea lumii. El trebuie să îşi transpună boemia sufletului într-o metaforă vizuală care transfigurează eul interior, intangibil şi inexplicabil într-un concret la îndemâna oricui. Mai pe scurt, fotografia este o punte de legătură între realitatea percepută şi realitatea obiectivă. 

Personal, mă exprim prin culori şi prefer cadrele naturale sau portretele. Nu am înţeles niciodată şi nu consider a fi o artă fotografia abstractă, mai ales cea care surprinde natură moartă: spargi o sticlă de lapte, aranjezi cioburile la neglije, arunci 3 nuci, o păstaie, o lămâie şi un smoc de urzici în cadru, tragi o poză într-o rână şi te baţi cu pumnii în piept că ai făcut ditamai capodopera. Hai, să fim serioşi! Deşi...în lumea în care o operă de artă a ajuns şi un pat nefăcut, sau un mănunchi de sârmă împachetat în poleială cu paiete...cine sunt eu să mai comentez artisticăraia fiecăruia?

Totuşi, sunt cetăţean european şi am drepturi... aşa că vreau să analizez şi eu actul artistic. Nu comentez diva, că e o chestie de gusturi; dar dacă era să mă întrebe pe mine, trebuia să stea în banca ei...că-i la fel de graţioasă ca o morsă supraponderală, într-un magazin de porţelanuri fine.
Dincolo de asta, nu pot să nu mă întreb ce a vrut să spună duduica asta care se vrea modelă. Adică...na! Ceva a vrut ea să transmită, asta e clar...că altfel, se putea poza, la fel de bine, în costum de schi, dând cu bidineaua pe tavanul din bucătărie. Păi nu? De ce a ales să se tragă în chip seducător  şi periculos, tocmai la o mănăstire?

Prin urmare, care este legătura dintre chiloţi, clopotniţă şi mitralieră? Hai să presupunem că suntem la olimpiada naţională de litera-n gura română şi ne pică, pentru nota 10, să compunem o compunere (normal), pornind de la cuvintele astea: chiloţi, clopotniţă, mitralieră. Voi ce aţi scrie? Că eu nu reuşesc să creez o poveste...

Hai să încercăm alte cuvinte cheie: mănăstire, ţâţe, tocuri cui. Ceva idei? La mine tot eroare 404 îmi dă pe monitor...

Ia să vedem dacă la a treia încercare apare vreo sclipire de geniu: lene, botic, poartă sculptată. V-a ieşit vreo artă poetică plină de splendoare? Că mie mi-a(u) ieşit ochii ca la melc...da' tot nu reuşesc să înţeleg povestea fotografiei.

E, nu-i problemă...poate nu am capacitatea intelectuală necesară. Însă, revin cu o întrebare: de ce să faci o chestie - în cazul de faţă, nişte fotografii - care să şocheze, de ce te lauzi în lumea largă, apoi, când efectul scontat a fost atins, de ce baţi în retragere şi faci pe niznaiul, pe sistem "N-am mâncat, n-am băut, nici p-aicea n-am trecut"? Păi ce-i asta? Muncă în van? "Doi încarcă, doi descarcă" - ca-n filmele cu proşti?

Serios, acuma...Ori suntem artişti responsabili, ori nu mai suntem şi ne dăm după cum bate vântul?

Hai că 'om mai vedea cu ce ne alegem până la urmă...mai bine să ascultăm un şlagăr internaţional, ca să ne vină voia bună la loc:

[Teo - Două răţuşte şi-o babuşcă]

P.S.: aveţi idee care este cel mai lung palindrom din limba română? Să vă dau un "clue" sau "hint", cum se zice mai modern, în romgleză: are 9 litere şi este....MALAYALAM - limba vorbită printr-o regiune din sud-vestul Indiei. Desigur, dacă luăm în considerare şi cuvintele flexionate, cel mai lung palindrom al limbii române are 11 litere şi este...ELENOFONELE - vorbitoarele de limbă elenă.