Se afișează postările cu eticheta Dragobete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dragobete. Afișați toate postările

marți, 19 februarie 2019

20 de semne care îi arată femeii că este (prea)iubită

A venit 14 februarie,Valentine's Day. Ziua Sfântului Valentin. Ziua tuturor îndrăgostiţilor.
Bine, a şi trecut această frumoasă sărbătoare, dar nu-i nici un bai! Pe 24 februarie mai tragem o dublă şi iubim româneşte...prea neaoş, prea ca la ţară!

Oricum, zilele astea mi-am propus să sparg toate tiparele civilizaţiei, aşa că NU voi iubi doar pe 14 şi pe 24 februarie, ci pe întreaga perioadă dintre cele două sărbători ale îndrăgostiţilor! Da, aţi citit bine! Zece zile de iubire! Zece întâmplări ciudate şi-o minune, te-au adus în viaţă...zece muze se tot miră cât eşti de frumoasă!! - vorba cântecului...
Zecele este al Nadiei Comăneci! Zecele este al lui Hagi! Zecele reprezintă perfecţiunea...şi acum, doar în acest an, mi-am dăruit nici mai mult, nici mai puţin decât ZECE ZILE DE IUBIRE!!! "Cam mult", veţi spune...pentru că există un risc prea mare de monotonie, dacă facem acelaşi lucru, zi de zi, de zi, zece zile la rând. De aceea, pe undeva e mai corectă sărbătoarea de o zi, pentru că nu ai timp de plictiseală; nu intră cuplul în colaps, nu se plânge nimeni că a dispărut iubirea, că vrea ceva nou sau că relaţia a devenit fadă. Hotărât lucru, iubirea de-o zi, aşa cum ne-o prezintă canoanele, e fericire curată!
Da' dacă e să raportăm cele 10 zile la un an întreg...da, corect! Tot nu merită efortul!
...şi uite d-aia sparg tiparele civilizaţiei moderne! EU O FAC! (lată, de obicei...da' nu mai contează, prea ţinem cont de toate amănuntele)

Problema mea cea mai mare e că nu prea le mai am cu iubitul; sunt aşa...plictisit, morocănos, şters şi apatic. Mă unge pe suflet când rostesc Dragoste - cu "D" mare, că aia cu "d" cică nu se mai bagă de seamă, e prea ordinară - atât că nu prea mai ştiu la ce se referă. "Nici o problemă!" - îmi spune un prieten - "...trăim în zodia Vărsătorului şi Era informaţiei. Dai un click şi te-ai rezolvat! Afli orice"!


...şi-am dat. Şi-am aflat. 
Am găsit un cogeamite cuvânt de învăţătură întins pe mai multe cuvinte (că aşa a fost traducerea din ce limbă o fi fost copiat), care le învăţa pe femei cum să îşi dea seama dacă sunt iubite de iubiţii lor. Acuma, io nu-s femeie...dar am citit articolul din perspectiva bărbatului care nu face ce trebuie, ca să ştiu ce să fac! E cu schepsis, că mă duce capul! Vorba aia: am terminat şi-o facultate!
Pe scurt, în teorie, cam asta îmi propusesem: să fac pe dosul semnelor care arată că bărbatul nu iubeşte, ca să ies pe plus. În practică, însă, am rămas neterminat şi cu mici întrebări, pe la punctele esenţiale. Şi le fac publice, că poate s-o găsi cineva să mă deştepte şi pe mine.


1. "Dacă bărbatul iubeşte cu adevărat, el niciodată nu umileşte femeia".
...şi dacă nu iubeşte cu adevărat, o poate umili?? Hahahahaha!!!! Adică, să vină cu scuze d-alea: "Draga mea, te iubesc! Dar nu e iubire adevărată...deci am voie să te umilesc, că aşa zic specialiştii. URAAA"!!!! 

2. "Dacă bărbatul iubeşte, atunci femeia nu trebuie să-i câştige dragostea, respectul, nu trebuie să demonstreze absolut nimic - toate demonstraţiile deja trăiesc în inima lui".
Stai că asta e cu demonstraţie pe desen, că are o fractură de logică. 
Deci, reluăm: dacă bărbatul iubeşte, femeia nu trebuie să îi mai câştige dragostea. Păi ce să-i mai câştige, dacă are deja? Femeia asta este iubită şi mai vrea să câştige încă o dragoste? Vrea o supradragoste? Se crede la păcănele, să primească jackpot peste câştigul deja existent?
Apoi: "...nu trebuie să mai demonstreze absolut nimic". Aha! Aici se schimbă centrul de greutate pe femeie. Prin urmare, am stabilit că bărbatul iubeşte...bun. DAR  DACĂ FEMEIA IUBEŞTE, LA RÂNDUL EI, NU TREBUIE SĂ O ARATE, CUMVA? De ce iubirea bărbatului trebuie susţinută de fapte, dar femeia nu are nimic de demonstrat, pentru că toate demonstraţiile trăiesc în inima bărbatului?
Bă, să mori tu! Asta-i discriminare! HUO!!! Drepturile omului vă mănâncă!  

3. "Dacă bărbatul simte dragoste adevărată pentru femeia lui, dar nu se chinuie şi nici nu-şi chinuie iubita cu iluzii nevrotice, atunci niciodată, sub nici un pretext, nu-şi va lovi femeia dragă. Şi asta se referă nu numai la loviturile fizice, ci şi la cele psihologice".
Nasol moment. "Fifty shades of Grey" a fost o nebunie printre femei, şi acolo le bătea p-alea cu biciul! Şi le-a plăcut să fie supuse prin forţă şi cu forţa...chiar o cereau. Cică simţeau nu ştiu ce gâdilăciuni şi plăceri nebănuite prin zonele fierbinţi. 
Deci, cum e cu pretextul? De cine trebuie să ascult, ca să fiu bărbat iubăcios cu adevărat? De specialiştii lu' peşte, sau de "50 de umbre"?

4. "Bărbatul care iubeşte - întotdeauna vrea copii cu femeia iubită".
Şi dacă ea nu vrea? Sau...dacă partea feminină este, de fapt, bărbat? Cum o scoţi la capăt?
Ca să citez un clasic modern: De ce să îngrădim relaţia în chingile Evului Mediu? De ce există presiunea asta socială pe tinerii îndrăgostiţi, de a avea copii? De ce? De ce? Astăzi trăim liber şi iubirea poate avea mai multe forme şi culori. Orfelinatele sunt pline de copii! De ce să mai facem alţii şi să supra-populăm planeta? IUBIREA NU SE VOTEAZĂ! Haştag!

5. "Când bărbatul iubeşte, atunci el îi face femeii cadouri mici sau mari - în funcţie de nivelul venitului său material şi statutul social".
Mai pe înţelesul meu: dacă nu ai bani, faci cadouri mici; dacă ai bani, faci cadouri mari. It's a must! Dar dacă ai bani, nu poţi face şi cadouri mici? Dacă eşti patron de bişniţari, îţi ţii drăguţa numai pe cadouri de la mia de euro în sus? C-apoi eşti şmecher, nu te dedai la un rahat de trandafir, de 5 lei - ca toţi săracii! Aşa? 
Şi dacă fata vrea flori, i-o retezi de la rădăcină şi o trimiţi la specialişti, să o lămurească! Muahahahaha!!!

6. În orice situaţie complicată sau îndoielnică, un bărbat care iubeşte cu adevărat, întotdeauna va lua partea femeii iubite, chiar dacă ea nu are dreptate".
GREŞIT!! COMPLET ŞI TOTAL GREŞIT! Adică bărbatul care iubeşte femeia o susţine p-asta şi când ştie că spune o năzbâtie? Adică bărbatul trebuie să spună ceva ce nu e adevărat? Să fie mincinos şi ipocrit? Şi atunci bărbatul ăsta ce mai e pe lângă femeie? Stâlpul casei, demn şi inamovobil sau un simplu căţel de poşetă, care umblă cât îi permite lesa? 

7. "Dacă în inima bărbatului trăieşte adevărata dragoste, atunci el îi va ierta iubitei sale toate neajunsurile, indiferent de numărul şi semnificaţia lor".
Aha! Deci iubita bărbatului care îşi iubeşte iubita e cal...ăăăă...iapă despiedicată. Întrebare: regula asta se aplică şi pentru femeie? Adică e o relaţie deschisă, sau cum? Dacă femeia face un menage a trois...câte unu' pe zi, fără ştirea iubitului se pune că are un neajuns ce trebuie iertat. Dar dacă şi el face d-astea, fără ştirea iubitei, merge? Întreb pentru un prieten...ca să nu mă pun contra Legii.

8. "Dacă bărbatul iubeşte femeia - el o cere de soţie, el va legaliza relaţia".   
Bun, o cere. Şi dacă nu acceptă? Dacă dragostea ei "nu stă într-o hârtie"? Sau, dacă nu există deloc? Sau mergem pe ideea că femeia e zână iubăreaţă, iar bărbatul e şturlubatic?
Perfect, aşa să fie! Dar dacă iubita e amanta bărbatului care o iubeşte, pentru că ăsta-i deja cu remorca acasă? Ce face, bărbatul? Bigamia nu-i legală, iar divorţ, poate nu vrea. Există cazuri. Deci: CE FA-CEM?

9. "Dacă bărbatul iubeşte, el tinde să petreacă tot timpul cu ea".
Care EA??? Nu există nici un "ea" în această frază...
AAAA...stai că-s prost! EA e FEMEIA. OK...şi cum e teoria aia modernă a spaţiului personal? Eu am făcut d-astea, pe vremuri şi mi-am luat nenumărate scandaluri, că sufocam domniţa. Voia şi ea, spaţiul ei, dom'le! Că dacă-i iubită, nu-i siameză! 
Ăştia care au scris articolul sunt tradiţionalişti încuiaţi? ALOOOO??!! Trăim în epoca modernă, s-au schimbat obiceiurile!! Azi facem ce vrem, când vrem şi cu cine vrem, dacă intră sub cupola spaţiului personal! Am zis!

10. "Dacă bărbatul iubeşte, el este gata să aştepte intimitatea chiar şi un an, doar ca ea să-i fie alături, să fie în viaţa lui, să nu-i respingă curtarea".
Mda. Şi EA şteaptă, sau are dezlegare la antrenamente prin vecini - ca să fie gata? 
Şi să zicem că bărbatul care iubeşte aşteaptă "chiar şi un an". Un an e termenul limită? Adică..."fată, bălesc la tine un an. 12 luni; 52 de săptămâni; 365 de zile. Dar atât, că am şi eu nevoi şi avem faianţă prin toată casa! Dacă după un an şi o zi tot nu vrei, te-am pupat pe portofel! Are balta peşte şi eu nevoile mele"!
Încă o întrebare: cineva spunea că dacă nu există intimitate după 2 săptămâni de relaţie, aia se duce în gard. Ce zic specialiştii, aşa este??? Că de...e corect! Ochii văd, inima cere! Nici măcar adolescenţii nu se mai dau după vişin şi intră direct în problemă...d-apoi noi, oameni maturi!

11. "Dacă bărbatul iubeşte cu adevărat - el va vinde maşina preferată, va munci la 3 joburi din zori până-n seară, dar va face totul ca iubita lui să fie fericită şi să nu ducă lipsă de nimic".
Băi... cine a scris porcăriile astea?? O fătucă de 5 ani, care visează să stea în 3 palate deodată şi să fie plimbată de prinţ pe un cal alb?
Cine zice că dacă bărbatul iubeşte, trebuie să fie bancomatul femeii - ca să fie ea mulţumită?  Asta e pe sistem "fac orice pentru casă...ca să fii tu fericită"?!
Vă spun eu sigur sigur: NU VA FI FERICITĂ, pentru că va fi singură cuc - dacă bărbatul munceşte nonstop. Şi oricum nu va fi fericită, chiar dacă se va-mbăia-n diamante! 
Bărbatul care se comportă aşa, este doar un prost! Un preş, bun cât are portofel! Niciodată nu va fi respectat...pentru că altfel, bărbaţii bogaţi ar fi cei mai fericiţi în relaţie; şi realitatea arată că NU SUNT.
Şi mai e ceva: femeia vrea independenţă. Cum e independentă iubita bărbatului care iubeşte? Ăla o ţine pe palme, să nu-i lipsească nimic şi ea ce face? Cheltuie? Păi e o simplă sclavă, în cazul ăsta... 
Şi dacă e independentă şi are viaţa ei, atunci bărbatul ce este? Prost? Ce e al lui, e al ei şi ce-i al ei, e al ei - pentru că e independentă? Hai mă, să fim serioşi!

Şi gata, simt nevoia de o pauză...că nu mai pot cu creierii capului.
Pur şi simplu, mintea mea nu mai poate acumula atâta informaţie, de o asemenea (ine)stimabilă valoare! Sunt eu deştept, dar nu am capul prea mare şi nici măcar lecitina cea de toate zilele nu-şi mai face efectul.

Aşa că, facem o mică pauză publicitară.
Mâncăm, bem, dormim, mai un film, mai o muzică...şi revenim cu forţe proaspete.

Deocamdată...SĂ VINĂ MUZICAAA!!!



[Elena - Lună albă]


(VA URMA)

miercuri, 24 februarie 2016

Cum arată iubirea cea adevărată?

Ni, măi, că iar veni Dragobetele!
Ceea ce mi se pare destul de corect...iubim americăneşte, apoi iubim şi româneşte, căci d-aia suntem patrioţi!



Sărbătorim...dar mă întreb: ce mai este dragostea în ziua de astăzi? Dincolo de cadouri şi de mângâieri, mai presus de starea aceea de euforie când eşti mai mult cu capul în nori decât pe proprii umeri, ce mai înţelegem prin dragoste?
Citind, căutând pe internet, cercetând şi studiind, am dat peste tot felul de descrieri...care mai plastice, care mai poetice, care mai misogine, care mai infantile. Dai o căutare pe google şi găseşti interpretări câtă frunză, câtă iarbă! Sunt atât de multe definiţii, că dacă s-ar apuca cineva să le strângă într-o culegere, nu i-ar ajunge hârtia nici dacă ar fi tăiaţi toţi copacii de pe planetă! Suntem cu toţii atât de diferiţi, simţim atât de diferit, încât, practic, fiecare vom percepe dragostea într-o trăire unică, pe care nu a mai experimentat-o nimeni până la noi. Cum era şi vorba aceea din bătrâni: "Câte bordeie, atâtea obicee".

Şi totuşi, într-un singur loc am găsit o descriere pe cât de simplă, pe atât de complicată:


"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată."


Citeam un articol despre viitorul iubirii. Mă rog...eu aş fi spus despre lipsa viitorului în iubire. Conform studiilor, ceea ce credem acum, ceea ce ne-am dori, vor rămâne simple poveşti de spus la o beţie. "Cuplul viitorului, mult mai independent şi mai liber, îşi va putea împlini dorinţele sexuale şi afară, fără problerne de conştiință, în mod natural şi firesc. Trupul nostru poate avea parteneri mai mulţi, doar sufletul are nevoie de unul singur." Cu alte cuvinte, vom avea mai multe relaţii paralele, însă doar una singura va fi dragostea cea adevărată, aceea de care are sufletul nevoie.
Întrebarea mea este: cum vom transmitem astapartenerului? Până nu se inventează telepatia, ca să putem citi gândurile, făcând de toate cu toată lumea, cum departajăm acea persoană care este cea mai importantă? Momentan, acel plus este dat de fidelitate şi conştiinţă. Împărţirea propriului trup cu un singur om...cel pe care îl iubeşti. Scoţând fidelitatea din sistem, în cuplul viitorului cum mai faci?

Până una alta, nu ştiu ce va fi în viitor. Sper, din tot sufletul, ca savanţii să se înşele...nu ar fi prima dată. Citind mai multe studii, am observat că, de fapt, rezultatele acestora reflectau fix mentalitatea vremii. De exemplu, acum 100 de ani se scriau tratate despre modul cum onanismul provoacă boli psihice şi te nenoroceşte pe viaţă; acum, aceeaşi ştiinţă demonstrează că e perfect în regulă orice simţi nevoia să faci. Desigur...în contextul vremii, ştiinţa de atunci era la apogeu. Privită din prezent, era complet deficitară. La fel şi cu studiile din prezent despre relaţii...deşi făcute conform ultimelor teorii, cine poate garanta că peste 100 de ani nu vor părea decât idioţenii? Nici acum 100 de ani nu ştiam totul, nici acum nu ştim totul despre viaţă.

Ceea ce vreau să spun este că indiferent ce va aduce viitorul şi indiferent cum vor arăta relaţiile atunci, eu mă lupt  pentru acea dragoste ideală. Poate nu sunt în stare să o respect întru totul, dar sunt hotărât să o fac.



Pentru că dacă ne-am dori asta cu toţii, lumea ar fi inimaginabil mai bună. Nu ar mai exista despărţiri, nici suferinţă din dragoste. Şi da...nu ar mai exista nici Valentine's Day, nici Dragobete, nici orice altă încercare disperată de a conştientiza existenţa unor elemente fundamentale vieţii, dedicându-le o zi anume în calendar.



Ştiu că nu pot schimba lumea. Nici nu vreau asta...nu vreau să schimb pe nimeni, indiferent ce aş simţi pentru acea persoană.
Tot ceea ce vreau este să mă pot schimba pe mine, să fiu în stare să respect iubirea pe care orice om şi-o doreşte în adâncul sufletului.

...iubirea aceea "idilică".

joi, 28 februarie 2013

24 Februarie

Eiiiii...iată că s-or dus şi Dragobetele...însă eul meu liric continuă să fie patronat de exaltarea feerică a iubirii, acest sentiment total nepământean din care izvorăşte însuşi Universul.. Deci nu ştiu cum să spun, dar am o stare de flu-flu fenomenală...mă simt mai fericit ca un urs într-o fabrică de prelucrare a mierii - ce mai la deal, la vale?
De aceea, îmi propun să rămân în dimensiunea poveştilor de care mă lovesc zi de zi şi care au fascinat o bună parte a copilăriei copilului universal - adică eu. Vreau să fiu acel Hercule Poirot şi să analizez câteva crime şi episoade sângerii din literatura română:

Pentru început, să ne oprim puţin la romanul "Baltagul", una dintre operele sadoviene de căpătâi care mi-au guvernat anii de liceu - cu tâmpenii la română, scumpii ani de liceu, când la mate-nveţi din greu, vorba cântecului.
Nu am priceput niciodată rostul acestei erupţii de talent scriitoricesc. Pleacă unu' cu oile, iar nevastă-sa îl visează călărind în ape tulburi spre asfinţit, într-o superbă secvenţă ce aminteşte de finalul filmelor cu Clint Eastwood. Aşa, şi? Păi cum, "aşa şi"? Nu-l vede azi, nu-l vede mâni şi-astfel dorinţa-i gata: hop şi ea să vadă ce-are bărba-su de nu mai apare. Da lasă-l femeie, că i s-o fi făcut şi lui de gagici şi a rupt primul bordel întâlnit în cale!! 



Ce-l tot freci pe săracul om la cap, chiar şi-n lipsă?
Frăţică...şi-apoi începe chinul...încă am coşmaruri cu drumul Vitoriei prin toate coşcomeţele şi torflecelile de cătune, cu tot cu îndeletnicirile pe cre le făcea pe acolo! Fără să înţeleg vreodată de ce, trebuia să ştiu că a băut o cafea la Călugăreni, şi-a luat basma la Farcaş, opinci de la Vatra Dornei şi o pungă de Pedigree de la Borca, să-şi hrănească Ursul. 
Şi-apoi alta: Băi, să-mi trag pălmi, ziceai că e întruparea lu' DDDeu în căutarea Elodiei, cum amuşina ea după toate zdrenţele şi picăturile de sânge de pe parchet! Mai lipsea un cogeamite sondaj de opinie şi comedia era completă: Şi-a făcut Vitoria nevoile între Borca şi Cruci? 50% DA, 49% Nu, 1% PROBABIL - până la publicarea testelor ADN.

O altă omucidere magnetică este cea din "Mioriţa", cea mai baladă a întregului popor român, ce surprinde perfect mentalitatea mioritică şi lenea strămoşească. Dincolo de toate prostelile de motive, povestea e simplă: doi ciobani plănuiesc să-i crape capul ortomanului de tovarăş, pentru a-i lua averea, maşina, casa, piţipoanca şi tot ce se mai putea lua. Dar ce să vezi minune, că Dumnezeu are grijă de proştii din Grădina Sa şi îi dă glas lu' Oiţa Bârsană să-l behăie p-ăla la creieri să se pună-n gardă, că vin oamenii răi peste el.
Iar fraieru' ce-mi făcea? 
O peniţă că lua, 
Pe laviţă se punea, 
La oiţă se uita,
Cu o mână el scria, 
Şi din gură glăsuia: 
Alelei, mioara mea
De ăştia m-or ucidea
Să mă-ngroape undeva 
Lâng-o tufă de măcriş - 
Unde face Pintea piş.
Fluieraş de soc, 
Să-mi cânte cu foc.
Fluieraş de fag, 
Să-mi cânte cu drag.
Şi-ncă o dorinţă
De-o fi cu putinţă:
Vreau să am oiţe-o droie,
Să-mi pună contoar la coate
Că pe toate nu se poate.
 Băăăă! Nu ţi-a crescut ţiglă pe toată casa?? Vin ăia să-ţi ia gâtu', pune-te la adăpost, în puii mei!! Cumpără-ţi alarmă cu cifru la stână, ia-ţi o bâtă de baseball - pardon, de cioban, fă capcane prin pădure ca Rambo, căşună pe ei cu bătaia sau fugi unde-oi vedea cu ochii! Vrei să plângă mă-ta, sau mă-sele lor?? Mişcă ceva şi tu, nu mai sta ca rahatu-n tufă!! Ce-aştepţi? Mama Ciorilor de treabă, păi cum aşa ceva?
Ce-i aia, să te-apuci să-şi plângi de milă când iaca! Se-ntâmplă ditai minunea să scapi?!
Plus că dacă e să analizez ce cuvinte eliberează moldoveanu', tre să stau strâmb ca să le judec drept: întâi o roagă pe oaie să nu-i spună lu' mă-sa că zace la umbra fluieraşului, ci că s-a luat şi el cu o gagică...dar la nunta lui, a căzut o stea....STOP! Păi dacă tradiţia spune că asocierea "nuntă - stea căzătoare" reprezintă moartea, ce rost mai are tot discursul acela melodramatic? Adică cum să-i spună "măicuţei bătrâne" că trăieşte pe roze peste mări şi ţări, dar să-i spună c-a murit?! Ce să mai înţeleagă săraca femeie? Vezi tu bila aia la chiorean? E albă, da' să ştii că-i neagră!
Ia-o p-asta şi compune rezumat!

Ei...tramvai, cu ataş şi tras de cai...
Pe cuvânt de nu-i minunată lumea literară, cu precădere cea a basmelor:
Uite, de exemplu, "Capra cu trei iezi"! Păi băi tăticule, să-l vezi pe Hannibal Lecter în "Tăcerea mielor" cum mănâncă un paznic, e ceva de nemaipovestit, interzis minorilor şi cardiacilor. Dar copiilor de 2-3 ani le citeşti despre Lupul cel mai Jack Sintecător, care decapitează mieii, mânjeşte pereţii cu sânge, apoi atârnă scăfârliile cu dinţii beliţi în geam, să dea bine în ochii caprii când o veni cu mălăieşul în călcâieş şi florile la subţiori!
Sau în "Albă ca Zăpada", când Vânătorul tre să-i scoată inima mirobolantei, s-o convingă pe maşteră că fie-sa vitregă e îngrăşământ de flori. Sau în "Scufiţa Roşie", când tot Lupul le haleşte pe Bunicuţă şi Scufiţă, apoi vine Vânătorul şi le scoate tefere din stomacul jivinei. Sau în "Hansel şi Gretel", când Vrăjitoarea îngrăşa copii ca să-i rumeanească la cuptor, cu borcanu-n cur! Sau în orice poveste nemuritoare, când Voinicul bea Apă Vie şi se transformă în Superman resuscitat...

No, pă ce te faci dacă vine puradelul să te hăcuiască cu toporişca, că-ţi dă Apă Vie şi te face bine? La vârste aşa crude, cam greu să faci diferenţa între realitate şi basm...c-apoi vorba 'ceea: nu-s în stare ditai oamenii să delimiteze planurile, da' nişte copii de-o şchioapă!
Sau dacă vreunul rămâne marcat pe viaţă, când adoarme imaginîndu-şi cum îşi taie surorile vitrege hălci din picioare, ca să le-ncapă condurii Cenuşăresei? Păi ce-i asta? Suntem la "Saw" partea a paişpea??

Dar ador ipocrizia socială: "Tom şi Jerry" destabilizează creierul în formare, dom'le şi trebuie interzise! Sunt prea violente pentru apucăturile societăţii moderne...

Mişto. Sunt fan feciorie, mai ales când se arată-n Cartierul Roşu!! 
Uite d-aia m-am apucat de scris...iar pe 24, am aniversat patru ani de când activez în blogosferă. Ştiu, ştiu...nu vă-nghesuiţi aşa toţi deodată cu mormanul de felicitări, că am nevoie de aer să respir! 
Mă simt mai important ca o savarină! Patru ani, dom'le! Când mă uit în urmă, nu-mi vine să cred! M-am schimbat atât de mult în perioada asta, încât deja am senzaţia că vorbesc despre altă persoană! Am pornit cu un scop la drum, un ideal destul de cretin, după standardele actuale; dar l-am depăşit şi am continuat, mereu înainte. Au fost momente când m-am lehămisit, când m-am scârbit peste poate şi am vrut să renunţ. Dar am continuat să continui. Pe coate, pe brânci, mai repede sau mai încet, pierzînd mult şi câştigînd uneori mai mult, am continuat. Şi am ajuns aici...poate o umbră a ceea ce am fost, poate doar cu o carapace mai groasă.
Am constatat că în ultima vreme scriu rar, uneori din ce în ce mai rar. Deh, timpul, ce să-i faci? Trăiesc în România şi supravieţuirea îmi ocupă tot timpul. Dar din când în când, Dr. Jackyl devine Mr. Hide şi sfâşii cu dinţii tot ce nu-mi convine. Şi-atunci revin la pupitru şi-mi creez lumea mea, adăugîndu-i cu fiecare cuvânt un nou contur.
Ştiu că sunt bun, îmi cunosc valoarea. 



Uneori mi s-a spus: dacă te crezi aşa minunat, de ce nu te iei în piept cu planeta, în întrecerile de profil? Simplu: nu vreau. Din când în când am mai aruncat câte-o ocheadă la megablog sau ceva şi am rămas total contremulat: nu e visul vieţii mele să-şi facă unii reclamă pe spinarea mea, în speranţa că primesc o foaie ce-mi certifică meritele şi 2 lei să am de-un cico. Prin urmare, PAS! 

În altă ordine de idei, îţi mii de mulţumesc...e o senzaţie unică să ştiu că fac ceva, oricât de insignifiant, dar care nu trece neobservat.
Plecăciuni.