Mă trezesc, fain frumos, duminica trecută şi dau fuga la baie, să mă toaletez de dimineaţă - conform poeziei: "mă spălam, mă pieptănam, fundă roşie-mi puneam".
No...şi mă pieptăn. Dar când să dau drumul la apă, ca să mă spăl... văd că abia mai curgea un firicel de apă cât aţa de papiotă de gros. Şi-mi zic: "Ete, na! Opresc ăştia apa! O fi vreo conductă spartă p-aici, că se mai întâmplă...dar bine că am mai prins ultimile picături, ca să mă spăl şi eu"!
Zis şi făcut: înşfac periuţa, o umezesc puţin, pun pastă pe dânsa şi mă apuc să-mi frec dintele cu nădejde... timp de două minute, cât scrie în regulament. Apoi, pornesc iar apa - că nu-s zălud, ca să o las să curgă pe conductă aiurea, cât eu nu o folosesc!
Aşadar, pornesc apa şi încep să mă uit la picătura care se chinuia să alunece de pe ţeavă. Stau vreun minut, cu răsuflarea tăiată, o încurajez, dar aia să pice... pace! "Deci e clar, s-a oprit de tot"!...şi mă apuc să caut, în gând, o altă sursă de apă. C-apoi de! Aveam gura plină de spumă de pastă şi nu puteam rămâne aşa. Mă simţeam ca acela care se săpuneşte la duş şi i se opreşte apa chiar când vrea să se limpezească... de rămâne omul perplex şi plin de clăbuc, neştiind ce să facă.
După câteva clipe de reflecţie, constat că nu aveam nici măcar o lingură de apă, pe ncăieri - dar când să mă las păgubaş, să scuip spuma din gură şi să-mi văd de viaţă, mi-aduc aminte că mai era puţină apă pe un fund de cană. Apă pe care o folosisem ziua trecută la flori şi pe care uitasem să o arunc. "No, las că-i bună! Şi cu aia m-am clătit" - apoi am plecat la treaba mea.
Pe la prânz, am aflat că nu curge apa în tot oraşul, că s-a defectat ceva pe la Paltinu şi până pe miercuri, nu se poate rezolva nimic - moment în care am făcut ce face orice om cu scaun la cap: m-am panicat! "HAOLEO!!!! CE MĂ FAC!! CUM SĂ STAU NESPĂLAT ATÂTEA ZILE?? Şi mai ales, DE UNDE IAU APĂ"?
Aveam un bazin de 1 metru cub, plin cu apă de ploaie - dar îl golisem cu o zi înainte, ca să nu îngheţe peste noapte şi să se spargă ventilul. De ştiam eu că nemernicii ăştia opresc apa, o mai aruncam pe şanţ? Ptiu!!! Ce prost fusei"!
Şi pe cuvânt, de nu-mi venea să mă bat singur... dar parcă-mi venea să mă şi pup, că mi-a dat Dumnezeu mintea cea de pe urmă şi am băgat haine la spălat, exact noaptea trecută. Îmi trebuia ceva pe luni, iar duminică nu puteam spăla...aşa că, iaca! Sâmbătă seară/noapte fu ziua taman potrivită.
Dar tot rămânea o problemă: cu ce apă spăl vasele? Cu ce apă mă spăl pe mâini? Cu ce apă mă spăl pe dinţi şi cu ce apă fac baie?
Am dat fuga la rezervor şi l-am închis, sperând să mai plouă şi să mai strâng ceva. Apoi am plecat să-mi iau apă, că n-aveam nici de băut. Mergeam pe stradă şi înjuram, în gând, toate autorităţile care au permis să se întâmple o aşa prostie.
Am început să dau telefoane, tuturor cunoscuţilor. O doamnă în vârstă era singură în apartament, fără pic de apă. Se panicase, că trebuia să îşi ia pastilele şi nu avea cu ce. Iar dacă nu şi le ia, intră în comă diabetică... prin urmare, s-a apucat să îmi dea instrucţiuni despre ce şi cum să fac, în caz că nu mai răspunde la telefon.
În zece secunde eram îmbrăcat şi mi-am pus în rucsac o sticlă de apă, să i-o duc femeii. Nu mai ştiu de unde o aveam, dar era acolo. Când să ies, mă sună doamna şi-mi spune să stau liniştit, că tocmai a sosit la ea o vecină şi i-a adus două sticle cu apă. Avea şi pentru mâine, dar ce se face cu toaleta? Nu am ştiut ce să îi spun.
Între timp, pe internet apare un comunicat de la primărie, care ne informează că este o avarie la barajul Paltinu şi va fi apa oprită până joi. Îşi cer scuze de disconfortul creat, pentru că nici ei nu au ştiut. Nu se ştie cine este de vină, dar asta e situaţia.
A doua zi, pe 1 decembrie, începe să se împartă apă prin oraş, în nişte cisterne aduse de pompieri. Preotul fiecărei parohii din oraş, împreună cu câţiva credincioşi se strâng pe la troiţe, să cinstească eroii neamului. Este aşteptat primarul, ca să depună coroane cu flori, după obicei.
Acesta nu apare, însă este înlocuit de un membru al Poliţiei Locale. Primarul este în mijlocul oamenilor, prin piaţă, împărţind apă. Apar primele scandaluri, îmbrânceli şi înjurături. Oamenii se strâng în cozi uriaşe, ca la urs... însoţiţi de stive de găleţi, cazane, sticle goale, bidoane, căni şi orice recipient care poate ţine apă. Pompierii vâjâie în toate părţile, cu maşinile pline cu apă sau goale.
Este 1 decembrie şi trebuie să ne iubim ţara. "Care ţară, dom'le? Ia uite ce-şi bate nenorociţii ăştia joc de noi! Mânca-i-ar boalili alea rele"!
Pe seară, primesc o găleată cu apă de ploaie de la vecini şi fac o baie, că a doua zi aveam treabă şi nu-mi permiteam să plec puturos. Nespălatul de om fără apă nu miroase mai frumos decât nespălatul de om silnic, care nu dă o ceapă degerată pe igienă. Deci, din pământ, din iarbă verde, trebuie să mă descurc, cumva. Plec şi eu între domniţe şi oameni serioşi, nu mă pot duce răpănos!
Aşa că am pus apă la fiet şi m-am spălat cu cana, la lighean. Nu e prima dată când fac asta, deci nu m-a deranjat. Ba, acum era lux, pe undeva... că am pus ligheanul în cadă şi nu aveam grijă că voi stropi - cum era în trecut, când îmi ţâţâia inima de câte ori aruncam apă pe mine, ca nu cumva să depăşesc limita copăii şi să ud covoarele din jur.
Însă anii de confort m-au făcut să îmi pierd exerciţiul şi nu mai nimeream proporţiile de apă caldă/apă rece...aşa că ba mă opăream, ba dădeam cu apă sloi pe mine şi-mi clânţăneau toate măruntaiele.
Dar m-am îmbăiat şi a fost bine.
Marţi după prânz, deja se înmulţiseră cisternele cu apă de pe raza oraşului.
Încep să aud dezbateri la televizor despre criza de apă din Prahova şi Dâmboviţa. Pe internet apar postări ce deplâng soarta bătrânilor singuri în apartamente, care mor de sete şi nu îşi pot asigura apa noastră, cea de toate zilele. Fotografiile lacrimogene se înmulţesc, iar articolele care surprind nevoinţele oamenilor şi cozile infernale de la apă împânzesc mass-media. Dezbaterile cresc în intensitate si se caută vinovaţi, dar toată lumea şi-a făcut treaba perfect şi nu e nimeni de vină.
Mai în glumă, mai în serios, pe ici - pe colo, se zice că ruşii ne-au atacat hibrid. Oamenii suduie din rărunchi şi se stropşesc pe oricine nimeresc.
Seara, îmi perfecţionez tehnica de spălat la lighean, cu apă de ploaie. Încă e bine.
De miercuri, parcă, cisternele se alimentează cu apă menajeră şi eu încep să îmi fac griji. Nu ştiam ce pot face cu apa asta, în afară de aruncat la toaletă. În zilele următoate, pe cisterne se lipesc anunţuri care ne spun că "apa nu poate fi folosită la spălat rufe, spălat pe corp, pe dinţi sau gătit. Este bună doar pentru aruncat la toaletă".
Mă doare-n cot! Stau la curte şi nu am dărâmat wc-ul din fundul grădinii. DAR CU CE MĂ SPĂL?????
Apa de ploaie era pe terminate; mai strânsesem şi eu de-o cană, în bazin - însă era puţină.
Între timp, mi-am modificat viaţa: mi-am restrâns activităţile la minimum; mâncam mai puţin, ca să nu consum vase multe (care trebuiau spălate) şi eram la limita deshidratării. În mod normal, beau aproape trei litri de apă pe zi; acum abia beam jumătate de litru, ca să nu fie nevoie să merg des la toaletă şi apoi SĂ MĂ SPĂL PE MÂINI!
Pe la prânz, aflu că se împarte apă plată, prin diverse locuri din oraş. Dau fuga acolo, îmi iau câţiva litri, pun o sticlă să am de băut şi restul o duc la baie. E cam naşpa să mă săpunesc cu o mână şi să-mi torn apă cu cealaltă, dar decât deloc... e bine şi aşa. Mi-ar fi plăcut, totuşi, ca Dumnezeu să ne creeze cu trei mâini, ca să avem de rezervă, pentru vremuri de restrişte.
Între timp, alerg pe ici, pe colo, mai duc apă pe la cine are nevoie. Mai cerşesc apă de ploaie şi mă bărbieresc, apoi mai fac o baie şi mă limpezesc cu apă plată. Uite aşa, de nervi!
Apoi mă pufneşte râsul...un râs sacadat şi nebunesc: dacă pun şi lămâie în apa cea plată, zici că-s o măslină într-un lighean cu cocktail.
Cu câteva sute de ani în urmă, într-o operă de-a lui Jean Jacques Rousseau, s-a lansat celebrul îndemn: "Nu au pâine? Să mănânce cozonac"! Noi nu avem apă. Foarte bine...mă spăl cu lapte de popircheliţă! Şi mă vedeam un Cleopatru mai mic, răsfrânt pe marginea unei căzi pline cu lapte!
Iar râd de unul singur, ca un nebun...
Joi, aflu că cel mai devreme, apa va reveni pe 8 decembrie. Însă, la radio, când eram prin maxi taxi, un director de pe nu ştiu unde afirmă, cu bucurie, că totul este bine: în Câmpina, spital este închis. Dar oamenii se descurcă, internările au fost mutate la Ploieşti şi totul merge conform planului. Restaurantele se închid, dar oamenii se descurcă, totul e bine. Autorităţile împart apă plată, la colţ de stradă. Iar de mâine, se va relua alimentarea cu apă, conform programului. E drept că va fi doar apă menajeră, dar oamenii vor avea cu ce să îşi spele toaletele şi totul e bine.
Mă uit în jur şi lumea din jurul meu se închină, deşi nu am trecut pe lângă vreo biserică - iar şoferul dă din mână, a lehamite.
Oftez şi mă hotărăsc să îmi recapăt normalitatea...aşa că mă îndop cu apă, mănânc prin oraş tot ce-mi pofteşte inima - mai ales cartofi la cuptor cu mămăligă caldă, iar seara car apă plată şi mă îmbiez cu cana.
Mai târziu îmi aduc aminte de o întâmplare de acum câţiva ani: eram la toaletă, la un McDonald's şi cât mă uscam eu pe mâini, intră un nene în toaletă, care îşi scoate aparatul de ras dintr-un buzunar, spuma de ras din celălalt şi începe să se ferchezuiască.
Atunci, mi s-a părut amuzant. Acum... parcă şi eu aş face fix la fel!
Dar am apă de ploaie şi apă plată. Mănânc în farfurii de unică folosinţă, cu tacâmuri de unică folosinţă. Beau în pahare de unică folosinţă. Şi spăl vase din când în când, tot cu apă plată.
Aia e...
Dar haideţi să cântăm un cântec vesel. Măcar atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu