sâmbătă, 13 octombrie 2018

Am ales, pân-am cules...

A trecut şi mult cântatul referendum pentru redefinirea familiei; cu bune şi cu rele, cu discuţii şi comentarii, acuze, amintiri traumatizante ale trecutului odios şi mii de întrebări retorice, totul face parte din istorie, acum....iar poporul a decis: a primit modificarea, fără să schimbe nimic. Nu (şi) d-aia suntem neamul lui Caragiale?



Se pune, însă, întrebarea: cu ce ne-am ales după toată această agitaţie?
În principiu, cu nimic bun. Desigur, păreri sunt şi vor fi, care mai de care mai diverse. LGBT-eii pluşi şi moderniştii au jubilat; tradiţionalii şi credincioşii s-au ofticat, iar jurnaliştii au comentat - din punct de vedere politic, social, religios, istoric, economic, matematic, chimic, fizic, sau fiecare în funcţie de pregătirea profesională ori după cum l-a dus capul (sau conştiinţa).

Totuşi, revin la acelaşi laitmotiv: cu ce ne-am ales?
Păi...în primul şi în primul rând, cu bani cheltuiţi - abia acum, degeaba... deoarece, până la urmă, tot demersul nu a avut nici o finalitate. Masa a fost întinsă, dar cei poftiti au dat cu #boicot si nu au venit. E ca şi cum  îţi cere copilu' cartofi prăjiţi şi după ce-i cumperi, ţi-i aruncă-n ochi -  că nu-i mai vrea. Ai cheltuit degeaba? Da.
Deşi s-a vehiculat altceva, iniţial, tot demersul a fost cerut şi a avut rostul lui...şi anume limpezirea unei probleme destul de delicate, care ne va afecta societatea în viitorul foarte apropiat. Oricum, această modificare a Constituţiei tinea mai mult de principiu, pentru că realităţile sociale nu le hotărâm chiar noi. După cum arătam în trecut, noile manuale ale copiilor de şcoală, începând de la clasa a treia, deja pun problema diferenţelor de gen, descriu desfăşurarea relaţiilor sexuale sau prezintă familiile gay ca pe un model de urmat... iar legea parteneriatului civil oricum se adopta, indiferent de rezultatul votului.
Problema era cum ne situăm noi faţă de această realitate. E ca şi la telefoane: una e să ştii că oricum sunt ascultate, alta este să îţi dai acceptul pentru a fi ascultat.

Legal ştiu că şi boicotul este o formă de vot. Principial, însă, neprezentarea e apă de ploaie. Te tragi pe fese şi fugi o de asumarea unei responsabilităţi, minţindu-te că ai hotărât, neluând nici o hotărâre.
Dacă am fi fost un neam cu sânge în instalaţie, decideam. DA sau NU. Ieşea toată lumea la urne şi se rezolva castana. Mare schemă, ce dacă se valida?! Important era că 80% au decis pentru NU.  Iar cel mai important era că nu se cheltuiau nişte bani degeaba.  

Apoi, mai trebuie observat ceva: informaţia pentru naivi e ca un sextant pentru un copil de grădiniţă...degeaba are acces la el, dacă nu îi explică nimeni cum să îl folosească. Pur si simplu, asta este singura concluzie logică ce explică cauza pentru care suntem din ce în ce mai proşti, deşi orice informaţie este la un click distanţă. 
De fapt, e o ecuaţie simplă, pe care înaintaşii noştri o cunoşteau din experienţă: "nu tot ce zboară, se mănâncă". De aceea, orice doctor te sfătuieşte să nu te tratezi de pe Google, pentru că dacă îţi recunoşti nişte simptome nu eşti specialist, ci ipohondru; şi nici nu te faci criminalist de weekend, dacă te uiti toată ziua C.S.I. şi citeşti depre modalitatea de prelevare a amprentelor.

Revenind la oile noastre: mulţi oameni au prins din zbor această informaţie:


...apoi, plini de aroganţă, s-au bătut cu pumnii în piept că au pus coada la cireaşă şi s-au ridicat deasupra prostimii de rând. De fapt, adevărul era acesta:



Adică, praf în ochi...la fel cum şi Cernea a propus, la un moment dat, ca delfinii să aibă drept de vot - pentru că sunt mai inteligenţi decât oamenii (după unele estimări).

Una peste alta, rezultatul a ieşit aşa cum trebuia, iar "valorile europene" au triumfat. Deci e de bine. Putem dormi liniştiţi, iubirea e pe mâini bune şi nu ţine cont de vârstă; mai nou nici de gen...în curând  nici de specie! Şi cel mai important lucru: nu se votează!

Eu, oricum, sunt mulţumit. Mai pe scurt, "mă doare la bass" - cum zice o melodie...
Am făcut tot ce a ţinut de mine şi nu am nici un regret. Ba chiar cred că mă sucesc şi-mi vine să fiu foarte fericit: conform noului context, în sfârşit voi avea posibilitatea de a mă căsători cu iubirea vieţii mele - noua bicicletă!

Mi-a căzut cu tronc de când am zărit-o...practic, a fost dragoste la prima vedere, cu fluturi în stomac şi explozii de artificii! Îmi amintesc acele clipe de parcă ar fi fost ieri: (am alunecat pe-o pată de ulei şi) pământul mi-a fugit de sub picioare, inima mi-a săltat de bucurie, iar în urechi am auzit, ca prin vis: "Ştiu că fără ea, nu pot respira, viaţa e pustie, fără ea"... 
Împlinim 3 luni de relaţie şi sentimentele mele nu s-au răcit nici măcar un milimetru...o doresc la fel de mult ca-n prima zi! Conform specialiştilor, probabil încă suntem în luna de miere a relaţiei...ceea ce, aşa va fi! Cert e că mă gândesc la ea clipă de clipă, o visez noaptea şi nu sunt eu dacă nu-i trimit măcar o dată pe oră, un sms cu pupicei. Aaaa, da...i-am luat şi mobil, să putem fi împreună, prin satelit, chiar şi când nu îi sunt alături!
Pentru că, DA, în adâncul sufletului sunt sigur că nu trăiesc doar o pasiune de moment şi ea este aleasa! Soarta crudă ne-a despărţit aproape o săptămână, când a trebuit  s-o bag în service pentru o defecţiune la schimbătorul de viteze...dar când am regăsit-o şi am atins-o din nou, m-a cutremurat un fior din tălpi până-n călcâie, iar inima parcă mi s-a reîntregit! 
Am început, din nou, să mă gândesc la ea din sculare până-n culcare şi nu rezist să nu o încalec măcar o dată pe zi! Trebuie să mărturisesc că cel mai adesea, eu stau deasupra...deşi o dată pe lună, o mai apucă nebuneala şi pentru că se simte lipsită de drepturi, mă pune la pământ de nu mă văd! 
Cu toate acestea, nu mai mai pot imagina viaţa fără ca ea să-mi fie aproape! Prin urmare, am hotărât să o cer de nevastă! Cu mâna pe inimă, vă spun, că a acceptat chiar înainte de a apuca să înghenunchez! Serios, natura toată s-a bucurat de bucuria mea...iar când soarele a ieşit din nori, am văzut-o cum i-a sclipit un ochi de pisică!

Ce dovadă mai vreţi că suntem suflete pereche? Deja comunicăm din priviri...
În plus e frumoasă, inteligentă, mă acceptă aşa cum sunt şi nu mă lasă la greu: împreună am depăşit cele mai mari băltoci şi şanţuri pe care viaţa ni le-a scos în cale! Unde mai pui că sunt şi primul propritar din viaţa ei, aşa că nu trebuie să-mi fac grij pentru tratamentul neadecvat şi traumele pe care le-ar fi putut aduce în relaţie, cauzate de nemernicia proprietarilor anteriori. Iar de-o fi şi-o fi, e-n garanţie şi dacă-mi vin piticii pe creier, imediat o schimb cu una nouă! C-apoi ştiţi cum se zice: la un bărbat, prima dată îmbătrâneşte nevasta. Iar mie nu-mi place să stau cu băbăciunea la uşă...aşa că o rulez, periodic. Sau, cel puţin, aşa îmi propun.

Una peste alta, vă invit la nuntă! Am plănuit totul, în cel mai mic detaliu: ei o să-i iau o husă de mireasă, albă ca neaua. Drept verighetă - îi voi pune o piuliţă nouă la cric, iar pe ghidon o să-i agăţ o coroniţă de trandafiri roşii, proaspăt culeşi din grădină. Cumpăr baterii noi la faruri, ca să fie vizibilă  din depărtare, îi montez o sonerie d-aia cu vorbe de duh, gen "Forţa fie cu tine", "That's all, folks!", sau "Here's looking at you, kid.", apoi o mai lustruiesc niţel şi gata: ne putem îndrepta, liniştiţi, către biserică. Nici nu accept altă variantă... sunt creştin şi vreau o nuntă tradiţională! Şi mai am un vis: îmi doresc să mă cunune preotul care m-a şi botezat. 
Nu l-am anunţat, încă, dar nu ar avea de ce să refuze; dacă îi pun certificatul de parteneriere în faţă, ce-o să facă? Îl ignoră? Îl dau în judecată! Păi de ce să mă discrimineze, dacă sunt cetăţean european cu drepturi şi îndeplinesc toate legile în vigoare? Am până şi garanţi spirituali: naşi îmi vor fi Opelul Astra al părintelui duhovnic şi o dulce domnişoară pe care am ochit-o, odată, într-un mall...că, na, ce să-i faci? Ochii văd, inima cere! Mai ştii cum se aşază lucrurile şi-mi trăiesc fantezia de a-mi înşela soţia cu naşa? Nu ştiu de va fi chiar aşa...dar nu-s dator să-mi las măcar o portiţă de speranţă?

Totuşi, am o mică nedumerire/propunere: se va putea modifica şi ceremonialul cununiei? Adică, să nu mai zică preotul "...se cunună roaba lui Dumnezeu...", că drăguţa mea nu-i roabă! Chiar are şi-un nume de om! Atât de mult o iubesc!
Deci, în cazul de faţă, zic să înlocuim formularea dezgustătoare cu roaba şi să punem una mai nouă, adaptată situaţiei: "...se cunună BICICLETA lui Dumnezeu"....

...iar după ce se termină tot serviciul religios, abia aştept să aud invitaţii, cum strigă în aplauze: "SĂ SE PUPE MI-RIII, SĂ SE PU-PE MI-RIIII!!!"

Garaj de piatră şi să fie-ntr-un ceas bun!
Închin în cinstea noastră!



[Karmen, Lock my hips, Karmen feat. Krishane - Lock My Hips]

joi, 4 octombrie 2018

Misterul întrebării de la referendum

...şi alte nelămuri despre acest subiect

Deşi am cam obosit cu aceleaşi discuţii fără final, revin cu o nouă postare pe tema referendumului care naşte noi întrebări şi angoase în mintea şi în inimile noastre.
Sincer, nu înţeleg prea bine de ce se întâmplă asta, pentru că lucrurile sunt foarte simple şi clare. Am tot vorbit despre ele şi am tot discutat, însă cu fiecare minut care ne apropie de Ziua Z, apar noi şi noi perdele de fum, menite să ne abată atenţia de la subiect şi să #stăm acasă, sau să #boicot. S-au creat chiar şi rame foto pentru fericitul eveniment, pe  model "Je suis Charlie"!
Minunat! Urrraaaa!!! - în română, că în franceză nu ştiu cum se zice.

Deocamdată mă mir de înverşunarea efervescentă a unora care vor să demonstreze că "mă-ta" n-are cratimă şi doar, doar, or izbuti să răstoarne legile universului - care, spre nenorocirea noastră, au ajuns să fie supuse la vot. Din păcate.
Până la urmă, asta votăm, nu "familia tradiţională" - o expresie care nici nu prea are sens, dacă e să o analizezi. Sarmalele-s tradiţionale, 'n puii mei! Brâul este tradiţional, mămăliga, ţuica şi gogonelele murate sunt tradiţionale! Familia e familie şi atât.
Oricât ar fi societatea de homocentristă şi orice am inventa, sunt lucruri pe care nu le putem modifica după ideile unor "inovatori". Nu poţi veni să spui că trebuie schimbată gravitaţia la poli, pentru că-i mai mare ca cea de la Ecuator şi, prin urmare, eschimoşii sunt discriminaţi fiindcă trag mai greu la cântar...deci trebuie să uitam de gravitaţia tradiţională, ca să născocim una nouă, în acord cu drepturile omului. Hai măi...aşa am ajuns?

Se pare că da. 
Şi oricât aş vorbi despre normalitate, subiectul nu este epuizat. De fapt, nici nu am această pretenţie...nu-s nebun să cred că pun eu coada la cireaşă, când homosexualitatea se discută de cel puţin 2000 de ani. Acuma ne mai ajută internetul şi suntem mai vocali, dar atât. Nu e nimic nou... cu excepţia amplorii pe care a luat-o acest fenomen şi dorinţei acerbe de a impune nenaturalul ca fiind o altă formă de natural. 
Iar asta se face prin diverse tehnici, pe care le-am tot discutat în trecut. Deşi majoritatea sunt variaţiuni pe aceeaşi temă, au mai rămas destule...pe care le voi analiza, tocmai pentru a-mi verifica tăria argumentelor pe care mi se fundamentează propria alegere.

Spre exemplu:
Ştiţi fotografiile de vacanţă din categoria IOLA, executate cu măiestrie sub diverse indicatoare doveditoare? "Io la munte", "Io la mare", "Io la Sfinx", "Io la Peştera Muierii", "Io la aeroport", "Io la hotelul de 5 stele în care m-am cazat", "Io la mall", "Io la feribot"? No, fix aşa, este la modă printre distribuirile de pe facebook articole din categoria "Ce-i spun, eu, copilului când......?", pentru a demonstra inutilitatea referendumului:


Sunt două răspunsuri, aici, la fel de elementare:

1. Pur şi simplu, nu îi spui, pentru că nu e treaba lui. La fel cum nu îi explici nici Holocaustul, bombardamentul atomic din 1945, ororile din Noaptea Hughenoţilor, crimele lui Ivan cel Groaznic, moartea lui Cezar, sau fizica cuantică. Poate, el va întreba...că-i curios. Şi atunci, îi schiţezi o poveste generală, pe măsura capacităţilor sale de înţelegere şi într-o formă care să nu îl traumatizeze...că şi dacă întreabă "De ce e cerul albastru?", nu te apuci să îi citeşti legile de reflexie şi refracţie ale luminii prin moleculele de gaz.
Pe aceeaşi idee este construit şi sistemul de educaţie, d-aia nu faci integrale în clasa I şi nici nu calculezi sarcina critică de flambaj a unei bare metalice, de cum înveţi să faci adunări cu trecere peste ordin. Pur şi simplu, nu te interesează. "Dacă-i copil, să se joace; dacă-i popă, să citească!" - nu aşa zicea şi Creangă, acum 100 de ani? Caracterul copiilor nu s-a schimbat de atunci.

2. Îi explici prin joc, la fel cum i se explică şi homosexualitatea, sau orice alte deviaţii genetice de la normalitatea naturală, care vin să răstoarne aşa zisele comportamente "tradiţionale".



Dacă te apuci să îi povesteşti unui copil de 9 ani de ce e femeia femeie şi bărbatul bărbat - pornind de la nişte generalizări prosteşti şi etichetări fără rost (concepte împotriva cărora "oamenii noi" luptă cu îndârjire, zice-se), ori , în spiritul toleranţei, îl educi cum că e perfect frumos să ai 2 taţi sau 2 mame,  ce te mai agiţi întrebări retorice aşa de modeste?
Apoi, dacă tot suntem la acest capitol şi ţinând cont că primul model în viaţa copilului sunt părinţii săi, am o curiozitate: cum îi explică 2 taţi unui copil ce înseamnă feminitatea, respectul care i se cuvine unei femei sau, dacă acel copil creşte şi devine o fată în zorii adolescenţei, cum îi descrie menstruaţia. Sau, cum explică două mame unui alt copil ce înseamnă bărbăţia sau cavalerismul, de ce se spune(a) că bărbatul este stâlpul casei iar femeia, oglinda ei; sau cum trebuie să intre în vorbă cu fată pe care o place - că, doar, homosexualitatea nu este o boală care se ia...

Alt caz...faimoasa declaraţie atotştiutoare:



...care este o altă năzbâtie, credibilă doar pentru cei care aleg, deliberat, să vadă ceea ce doresc să vadă. În urma unei simple căutări pe internet se va observa că întrebarea de pe buletinele de vot este următoarea: ”Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?"
Desigur, apare următoarea nedumerire: De ce întrebarea referendumului nu conţine nici o referire la familie şi are această formă? Simplu: pentru că indiferent modificarea adusă Constituţiei, întrebarea are o formă standard, reglementată prin Legea 3/2000, care, la art. 7, alin. 1 prevede: "(1) Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA“ sau „NU“ la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?". La referendumul din 2009, (şi) despre reducerea numărului de parlamentari, întrebarea nu a fost aşa pentru că NU AVEA LEGE DE APLICARE votată de Parlament.
În plus, o cercetare ulterioară arată că Legea de revizuire a Constituţiei României este una singură şi face referire la modificarea art. 48 din Constituţie, cel despre familie. E deja publicată în Monitorul Oficial şi nu se mai poate modifica.
Până aici, totul este mai limpede ca "Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul"...dar, să presupunem că unii nu au disponibilitatea de a cerceta subiectul şi înghit pe nemestecate orice li se serveşte. Bravo lor, ce să zic?! Atât că am o altă nelămurire mică: "Pe buletinul de vot nu există nici o întrebare despre familie. Corect. DAR unde este întrebarea despre modificarea legilor justiţiei, că parcă nici asta nu scrie. Sau mă înşeală vederea"?
Una peste alta, am înţeles ideea: nu e aşa, e altfel. Buuunnn... Zi "zău" cu limba între dinţi şi pe ce te bazezi? C-apoi nutreţ există şi pe câmp, nu trebuie să intru pe facebook, ca să-l culeg...

Cred că mă opresc aici cu demonstraţia. Niciodată nu mi-am propus să mă lupt cu ideile altora, orcât de nefondate ar fi ele.
Oricum, toată nebunia asta pentru susţinerea mişcării LGBT+ (că aşa trebuie, "plusul" e obligatoriu, dacă vrei să fii corect gramatical. De când s-a observat că oamenii răsar cu mai multe identităţi decât literele alfabetului, au fost introduse, toate, în categoria "+") a pornit de la momentul în care s-a produs ruptura dintre morală, etică şi drepturile omului.
...şi uite aşa am ajuns să vorbim astăzi despre drepturi imorale sau care contravin eticii, dar perfect legale. Ceea ce înseamnă că atâta timp cât avem atenţie selectivă şi vedem doar ceea ce dorim să vedem, ne vom contrazice ca nişte chiori, ore...zile...luni...sau ani întregi, fără a ajunge la vreun rezultat. Pentru că nu mai vedem ansamblul şi nu acceptăm că aceste principii decurg unele din altele, ci le discutăm separat, ca şi cum s-ar contrazice între ele.
Iar asta nu este corect...mai ales că, la origini, orice sistem de valori a luat naştere din învăţămintele religioase. Dacă este să o luăm pe firul istoriei, religia este mama tuturor drepturilor iar respigerea ei duce la nebunia de astăzi, când închinăm ode frunzelor unui copac, renegându-i trunchiul.

De aceea ni se contrazic valorile...pentru că le anulăm izvorul şi am ajuns să vorbim despre imoral, dar legal. Spre exemplu, să-ţi înşeli soţia este perfect imoral şi incorect, dar, în acelaşi timp, perfect legal. Nu te iau mascaţii din pat când îţi iei ibovnică, deşi ai jurat credinţă altei femei; practic, nu interesează pe nimeni altcineva chestia asta, decât pe nevastă, care se va simţi trădată. Dar e legal? Sigur că da!!!
Asta înseamnă că, dacă s-ar face o dezbatere pe marginea acestui subiect şi s-ar forma 2 tabere, ambele ar putea avea dreptate: unii  vor apăra soţul şi vor veni cu legea în mână - care nu a fost încălcată; alţii vor susţine soţia, vorbind despre morală, care este inexistentă.

Aşa este discuţia cu homosexualii: unii îi apără, susţinându-le drepturile; alţii îi combat cu legile morale. Deşi, în acest caz, homosexualitatea este un subiect secundar, chiar o non-problemă - la fel cum a fost şi când s-a pus problema religiei în şcoală. Mai ţineţi minte ce zbucium a fost printre susţinătorii LGBT+ şi atunci, deşi nici măcar nu făceau parte din subiect?
...cum, de fapt, nu sunt nici acum. Acum, problema este simplă, evidentă: eşti de acord ca familia să fie formată din bărbat şi femeie? Da sau nu?
Nu se menţionează nicăieri şi nu se pune problema de drepturile homosexuualilor. Ei au aceleaşi drepturi cu ale oricărui alt cetăţean român -  cu excepţia căsătoriei - care nu poate fi încheiată între persoane de acelaşi sex, conform art. 277 din Noul Cod Civil. Unde-i lege, nu-i tocmeală! Nu aşa se punea problema? 
Sau acum nu mai e valabil şi ne certăm cum să încălcam legea mai bine - şi anume art. 258, alin. 4 şi art. 271 din acelaşi Cod Civil? 

Ca să închei:
Nu pot pricepe de ce stă atâta lume în cumpăna nehotărârii şi de ce se pleacă urechea la teorii conspiraţioniste care mai de care mai fanteziste, când este simplu: crezi că familia este şi trebuie să fie  alcătuită din bărbat şi femeie? DA. Atunci votezi DA, pentru eliminarea neclarităţii.
Ai vederi "moderne" şi susţii schimbarea conceptelor fundamentale ale vieţii? Foarte bine, e dreptul tău, alegerea ta - aşadar, ori boicotezi, ori votezi NU.

Asta este frumuseţea democraţiei: indiferent de fundamentul opiniei, indiferent de nivelul de educaţie, starea financiară, localitatea de reşedinţă, gen, orientare sexuală sau meserie, avem dreptul să ne manifestăm voinţa prin vot. Ce se întâmplă după aceea... 'om trăi şi 'om vedea.

Până una-alta, votăm ce dorim...iar efectele propriilor alegeri se vor vedea în timp. 

Deocamdată, ne relaxăm. Să vină....muzica!!!!



[The Phantoms - Get What I Came For]

sâmbătă, 29 septembrie 2018

Argumente pro şi contra referendumului familiei

Ştiu că este greu de crezut, dar cu cât observ mai des halul în care am ajuns să relaţionăm unii cu ceilalţi, cu atât îmi dau seama cât de mişto sunt telenovelele. Triunghiurile, pătratele, cercurile şi alte figuri geometrice amoroase mă lasă rece... dar îmi place la nebunie cum se certau ăia p-acolo: frumos, elegant, fără istericale şi ţipete, ci cu argumente logice, respectuoase şi pe fundal muzical; aproape că erau certuri intelectuale, să-mi trag pălmi! Nu ţigănia pe care o practicăm noi, în viaţa noastră cea de toate zilele...
Am ajuns atât de josnici, că nu ne mai duce capul nici măcar să ne certăm ca oamenii! Ştiu că suntem foarte deştepţi, plini de cursuri de perfecţionare, cunoştinţe de auto-dezvoltare şi cursuri de master-leader-manipulo-artă-patroni-shipi, dar mie mi se pare logic şi corect să răspunzi la ce eşti întrebat, nu să te eschivezi printr-un atac menit să devieze discuţia către alte porcării. Adică, personal aşa fac: în principiu, urăsc cearta şi fac tot ce pot să o evit; dar dacă nu-i chip să reuşesc, când sunt întrebat despre mere, nu răspund despre pitpalaci.

Chestia asta mă enervează.
Tocmai de aceea, de câteva zile mă tot gândesc dacă ar fi bine să mai scriu ceva pe tema referendumului de săptămâna viitoare, sau ar trebui să îmi văd de viaţă - pentru că lucrurile au degenerat atât de mult, încât nu mai vedem pădurea din cauza copacilor şi nici scopul pentru care suntem chemaţi să dăm cu ştampila.
Prin urmare, zic să recapitulăm puţin...

Iniţial, lucrurile au fost simple: se va vota o modificare a unui text din Constituţie, pentru clarificarea acestuia. Dacă vrei să vii la vot, vii; dacă nu, nu. Dacă spui "Da", e bine. Dacă spui "Nu", e la fel de bine. Sunt argumente de ambele părţi, plus că avem fiecare un liber arbitru pe care nu ni-l încalcă nimeni.
Modificarea textului constituţional era, însă, necesară...tocmai pentru că de la momentul în care a fost conceput şi până în prezent, au apărut şi alte viziuni, care nu existau în trecut. Atunci, lucrurile erau clare: prin soţi se înţelegea bărbatul şi femeia. Acum, soţi pot fi doi bărbaţi sau două femei, doi bărbaţi şi o femeie, sau trei femei şi doi bărbaţi, sau  o femeie cu un stâlp, sau un bărbat cu un colac de wc. Ne-am modernizat atât de mult că nu mai există nici noţiunile de "bărbat" şi "femeie" şi eşti orice doreşti...iar soţi pot fi orice cu oricine, chiar şi cu propriul tău sine! "Mă iau în căsătorie, pe mine, mă, m-!"
Nu e logic să terminăm cu această ambiguitate? Eu zic că da. Ambiguitatea crează confuzii, iar confuzia duce la haos şi neorânduială. Care nu este bună. 

Dar, de la această problematică simplă, lucrurile au escaladat atât de mult, că practic, nici nu mai ştii de ce votezi. Facem din ţânţar, armăsar... şi apoi ne mirăm de ce nu merg treburile. Eii...de ce? Pentru că Dragnea, corupţii şi PSD-ul, desigur! Fără ei, am trăi pe soare, de minunaţi ce suntem şi am împărţi lumină prin toată galaxia, nu numai bieţilor pământeni!
Iar dacă nu-s ăştia de vină, atunci sigur sunt Ponta cu şleahta lui. Iliescu, nenorocitu', cu mineriadele! Fanarioţii...BA NU!! Nemernicul de Traian, care i-a cucerit pe săracii daci.
Cineva trebuie să fie de vină...oricine, dar nu noi! NOI suntem cu IUBIREA pe buze şi în inimi! Noi vrem să fie bine pentru toţi şi nu are Statul nici un drept să se bage între cearşafurile noastre! Iubirea NU se votează! #boicot, #mădoarelacot, #împotrivă, #nu, #nuşinu, #nuecool, #pelaspate, #iubiresinceră, #libertatefărălimite, #facemcevrem, #iubiresupremă, #drepturi, #la#.
Bine...nu mi-e ruşine nici cu unii susţinători ai referendumului, care marşează pe frică pentru a urni populaţia la vot şi vin cu texte d-alea, gen "Vreţi să vă ia homosexualii copiii"? Exagerări şi poveşti cu Bau-Bau la momentul prezent...deşi prefigurează un posibil viitor, nu foarte îndepărtat - care, de fapt, s-a şi petrecut pe alte meleaguri:  vezi cazul copiilor luaţi de autorităţile suedeze, prin 2016.

Întrebare: s-a ţicnit lupul?
Revin: mulţi oameni au semnat pentru (re)definirea familiei ca fiind uniunea dintre bărbat şi femeie. Eşti de acord, sau te opui? DA, sau NU?
Nou născut dacă eşti, tot ai o opinie: orăcăi dacă nu vrei, sau gângureşti pentru că-ţi place! Dacă ai acumulat câteva luni de viaţă şi o mai rupi cu vorbirea, deja eşti stăpân pe moşie şi strigi din toţi bojocii: DAAAAA sau NUUUUU!!
Indiferent de alegere, nu e nici o supărare, pentru că fiecare are libertatea lăsată de la Dumnezeu să facă ce-l taie capul. Studiu de caz: o prietenă foarte bună de-a mea nu îmi împărtăşeşte opinia în această situaţie. Aşa, şi? Bravo ei! Ce ne împiedică să ne bucurăm de compania celuilalt, de câte ori ne vedem, chiar dacă mai purtăm discuţii contradictorii?
Se pune că sunt xenofob? Nu.

Totuşi, pentru verificare, zilele trecute m-am băgat într-o şedinţă şi m-am tot întrebat dacă nu cumva am devenit intolerant şi nu mai accept viziuni diferite de ale mele. Poate m-am ticăloşit şi eu, mai ştii? Viaţa asta nu-i chiar simplă şi te schimbă de nici nu-ţi mai dai sema! Aoleu! Te pomeneşti c-oi fi ajuns şi vreun pui de Hanibal Lecter...
Dar nu cred că-i cazul. Pentru că nu mă deranjează opiniile diferite, ci răspunsurile prin sustragere şi devierea către nave spaţale care nu mai au absolut nici o treabă cu subiectul discutat.

Spre exemplu, este mare tulburare cu multe vedete care ies la scenă şi spun diverse definiţii abstracte şi emoţionante despre orice le trece prin cap, apoi încheie apoteotic, într-un glas: "Nu merg la vot, pentru că iubirea nu se votează". Ceea ce aşa este, perfect de acord. Nu cred că îi poţi comanda inimii ce şi cum să simtă, indiferent cine ai fi. Cu toate acestea..."ce spui, tu, străine"? Puii mei, nu îţi cere nimeni să votezi iubirea! Votezi definirea căsătoriei (şi a familiei), care este cu totul altă mâncare de peşte. Aaaa...că iubirea ar trebui să stea la baza familiei, este altceva...dar nu votezi iubirea. Şi până la urmă, ce atâta agitaţie? Toată lumea care se vrea în tendinţe spune că instituţia căsătoriei ţine de tradiţiile trecutului, pentru că astăzi, iubirea nu are nevoie de o hârtie pentru a fi definită. Ea există dincolo de limitele timpului, spaţiului şi înţelegerii umane şi nu poate fi descrisă printr-o biată fiţuică, care nu e bună nici măcar să te ştergi cu ea la 3 litere - că te zgârie. Deci, cum e? Ori suntem moderni, ori nu mai suntem?

Tot aşa, cu câteva zile în urmă, Dragoş Pătraru declara, cu avânt, că el crede că "e o prostie să definim familia ca fiind formată din femeie şi bărbat", pentru că "bunicii care îşi cresc nepotul după ce părinţii au plecat la muncă în străinătate şi nu mai au habar de cel mic formează o familie. Mama singură care îşi creşte singură copilul formează împreună cu acesta o familie". Perfect! - şi apoi rămân cu neuronii cruciş: ce treabă are sula cu prefectura? Adică, la momentul actual, când familia este definită ca uniunea dintre soţi, bunicii care cresc copil şi mama singură cu copil sunt socotiţi familie formată din soţi, dar dacă familia va fi formată din bărbat şi femeie, bunicii care cresc copil şi mama singură cu copil nu mai sunt socotiţi ca fiind o familie. Hă?? Băi, am înnebunit eu? Foaie verde lobodă, curge apa-n lift!
Şi-apoi o ia cu vrăjitoare, inchiziţie, trecutul tulbure şi căsătorii aranjate. Neinteresant. #boicot şi #maşinidecurse. C-apoi...de ce nu?

Sau altul, frate...săracul de el...care spune o poveste de viaţă foarte lacrimogenă despre iniţiative brutale, genocid, copii nedoriţi şi abandonaţi, milioane de femei umilite şi mutilate şi zeci de milioane de decreţei, apoi încheie în forţă: "Cred că în primul rând femeile, un alt grup discriminat, trebuie să sancționeze acest abuz prin boicot. În memoria celor peste 10.000 de femei decedate, în memoria celor peste 100.000 mutilate, în memoria genocidului. Viața privată, cearșafurile și iubirile noastre NU sunt treaba statului. Viața NU poate fi reglementată".
Acum: nu ştiu care vor fi fost raţiunile din spatele hotărârii cu decreţeii şi nici nu mă interesează acum, pentru că nu ei sunt subiectul discuţiei. Deci, ce treabă are avortul, femeia decedată sau mutilată cu familia formată din bărbat şi femeie, nu din soţi?
În memoria victimelor bombei atomice, a zecilor de mii de femei omorâte în Cruciade şi pentru că trebuie să salvăm Roşia Montană, #boicot! "Aş mânca o legumă, mi-e foame de mor, nu am benzină în rezervor"! Şi sunt fan Paul Walker, dar nu-mi plac roşiile. Hodoronc tronc, căţel cu coadă şi mieii zburdă pe câmpii! #spreviitor...
Viața privată, cearșafurile și iubirile noastre NU sunt treaba statului - aşa este. Doar că nu se bagă nimeni în asta; între propriile cearşafuri poţi face ce vrei, la fel cum poţi face şi acum. Te culci cu cine vrei, oricând vrei, de câte ori vrei şi cum vrei; dacă vrei, poţi să uzi şi canapeaua...mama nu se supără! 
Problema apare când viaţa privată iese pe stradă. E exact ca la animalele de companie: nu interesează pe nimeni unde se spârcâie căţelul tău, dacă îl ţii în casă sau în propria curte. Dar dacă nu-i strângi scrânjoiul cu lopăţica, atunci când te dai cu el în lesă prin centru, în principiu, e treaba tuturor. 

Închei cu un model de înţelepciune:



Hăăă???
Nu spune nimeni, nicăieri, nici de Dragnea, nici de PSD, nici de iubire (ne)tradiţională, nici de decreţei, nici de cearşafuri! Nici măcar nu limitează drepturile nimănui...pentru că nici în momentul de faţă, persoanele de acelaşi sex nu se pot căsători. Deci nu poţi anula, îngrădi sau încălca ceva ce nu există!
E drept că oamenii politici vor încerca să-şi tragă spuza şi pe turta lor, pentru că aşa fac ei. E în fişa postului să pupe sugari, să se fotografieze lângă sportivi, actori sau te miri ce vedete, să dea mâna cu Papa de la Roma, sau să-şi facă selfie c-o măicuţă bătrână. Toţi fac aşa, oriunde pe planetă! Fără să speculezi nişte situaţii  din care să-ţi iasă un avantaj, nu eşti politician!
Referendumul, însă, nu e despre asta. Întrebarea e simplă, răspunsurile sunt simple! Ce ne opărim atât, cu mii şi mii de mărturii, teorii şi conspiraţii?
...iar dacă Ion e înţelept pentru că ştie că familia e definiă în Codul Civil, atunci e grav. Scriam şi data trecută despre asta, acum completez: nu trebuie să ai noţiuni de drept civil ca să înţelegi ce se întâmplă; trebuie, doar, să te uiţi în jur. Când a fost vorba de schimbarea Codului Penal, nu ţin minte să fi fost vreun referendum...pur şi simplu, au venit unii şi au zis să îl modifice. Fix la fel se poate întâmpla şi la Codul civil...care, apropo, deja s-a modificat! D-aia vorbim de Codul Civil şi NOUL Cod Civil, care a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011. Ne-a întrebat cineva, ceva, la acea vreme? Nu! Se mai poate repeta figura asta şi pe viitor? NORMAL CĂ DA! Deci, argumentul cu prevederea din Codul Civil e fix pix!
Constituţia, însă, nu se poate modifica fără consultarea poporului.  

Să fim înţelepţi ca Ion? Păi în stilul ăsta, putem să ne aşezăm cu mâinile pe piept şi să aşteptăm să decedăm, deoarece atâta naivitate nu ne poate aduce nimic bun.
Oricum, indiferent de rezultatul prea-cântatului referendum, discuţiile nu se vor opri aici şi nici nu cred că, per ansamblu, se va schimba ceva în bine.

Aşa că, să ne distrăm cât mai putem, pe o melodie care ne reprezintă:



[Cassa Locco - Vând fân]

luni, 17 septembrie 2018

Despre referendumul unei (alte) normalităţi

Am spus de multe ori că nu am încredere în ceea ce citesc pe Facebook şi permanent mi se confirmă această idee. Ultima ocazie a fost zilele trecute, când am dat peste nişte distribuiri şi redistribuiri ale unor ştiri despre referendumul pentru familie, de pe 7 octombrie.
Până acum, poziţiile erau clare: unii sunt "împotrivă", alţii sunt "pentru"; doar că, de curând a apărut şi o a treia categorie de persoane, a celor care se întreabă, meditativ, de ce se cheltuie 43 de milioane de euro pentru o chestie de care nu este nevoie - deoarece în Noul Cod Civil, la art. 258, alin 4,  se stipulează clar "În sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie"
Prin urmare, uniţi într-un cuget de distribuiri, toţi pun o gură în sus şi se vaită: "Da' de ce se cheltuie atâţia bani, când nu avem autostrăzi, spitale, şcoli şi...... " - completaţi pe linia punctată.
Paranteză: între noi fie vorba, eu nici nu îmi doresc mai multe spitale. Măcar să fie utilate corespunzător cele pe care le avem deja... plus că, dacă ne plângem de puţinătatea unităţilor spitaliceşti, nu înseamnă că recunoaştem că suntem din ce în ce mai bolnavi şi nu avem unde ne trata? Dacă ne-am concentra energia către o viaţă sănătoasă, care să nu ne mai îmbolnăvească, ce ar fi?
E ca şi cum ne-am smiorcăi că vrem să se construiască închisori mai multe, că nu ne mai ajung...când, am putea foarte frumos să ne ocupăm de scăderea infracţionalităţii şi implicit, să nu avem nevoie de penitenciare (noi).
Cu şcolile e aceeaşi poveste. Nu ştiu statisticile, dar la bunul simţ, aşa, nu am văzut (şi nici nu am auzit) de şcoli supra-aglomerate, unde stau 3 copii pe locul unuia singur. Dimpotrivă...unităţile de învăţământ sunt din ce în ce mai goale din cauza lipsei copiilor şi oricum, ăia care mai sunt nu se dau în vânt după învăţat. Se blamează sistemul educaţional, profesorii şi, în principiu, ne întrebăm de ce ar mai merge cineva la şcoală, când s-a inventat home-schooling-ul?
Deci pentru ce mai trebuie multe, multe şcoli? Să ne uităm la ele ca la muzeu?
Cât despre autostrăzi...şi cu banii ăştia, şi fără ei, oricum nu se făceau - pentru că nici până acum nu s-au construit alde sute de kilometri autostradabili iar anul acesta, taman din cauza porcăriei de referendum, am rămas în urmă cu planul.


Hai să fim serioşi! Asta e România şi nu cred că va fi altfel, vreodată. pentru că aşa sunt oamenii. Ca discuţie, sună bine: blablabla autostrăzi...blablabla şcoli şi spitale...blablabla...de parcă nu ar fi aceeaşi poveste, an de an. 

D-aia consider idioate abordările de pe facebook. De cele mai multe ori sunt simple sofisme, care pornesc de la părţi de adevăr smulse din context şi ajung la nişte concluzii atât de alarmiste, că-ţi vine să emigrezi pe altă planetă.
Aşa-i şi cu preaminunata chemare la vot despre care vorbim acum. 
Pentru început, autorii acestor ştiri ar trebui să se pună de acord cu privire la suma cheltuită pentru organizarea referendumului, deoarece ea variază, în funcţie de surse, între 10 milioane şi 43 de milioane de euro (deocamdată). Înţeleg că se mizează pe un efect emoţional cât mai puternic, mai ales dacă în această ecuaţie sunt inserate, strategic, şi fotografii cu bieţi copii sărmani şi cu faţa plânsă, care privesc, cu jind, la un coltuc de pâine. Dar nu ar fi frumos să existe şi un acord informatic, dacă tot se distribuie ştirile? 
Apoi urmează partea a doua a problemei: referendumul NU ESTE DESPRE MODIFICAREA CODULUI CIVIL! Niciodată, dar niciodată nu se va face referendum pentru modificarea unui cod civil, ci doar pentru modificarea Constituţiei. Iar acest referendum, ghici ce? Se face fix pentru modificarea Constituţiei, care spune, la art. 48 alin. 1, că "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".
Prin urmare, iată că avem o contradicţie de legislaţie. Nu este bine să fie îndreptată? 

Desigur că pe Facebook nu se dau aceste lămuriri ci, din contră, se oferă pe tavă informaţii trunchiate, care îşi pierd sensul original - pentru că se mizează pe prostia? sila? comoditatea? utilizatorilor de a lua de bun tot ce primesc, fără a mai cerceta subiectul despre care se vorbeşte în propoziţie. Aşa că, după umila mea părere, ştirile facebuciste sunt ticăloase şi cel puţin ipocrite. Deci, de ce m-aş informa de la ele?

Revenind la referendum... nu cred că el are vreo legătură cu lipsirea de drepturi a unora, cu discriminarea sau homofobia; miza lui este ideologică, de apărare a normalităţii împotriva unei noi normalităţi.
Eu cred că normalitatea este una singură, fără clasificări, diviziuni sau paralelisme...ceea ce înseamnă nu există o normalitate paralelă şi egală în drepturi cu normalitatea de bază, chiar dacă îi spune "Altă normalitate". Desigur, putem vorbi despre o normalitate obiectivă şi una subiectivă, dar aici este altceva.
Normalitatea subiectivă s-a schimbat, se schimbă şi va continua să se modifice şi pe viitor, în funcţie de credinţele vremii, tradiţii, obiceiuri sau moda timpului. Aşa se face că în unele zone de pe glob este normal să mănânci viermi sau să organizezi un festival dedicat penisului (Kanamara Matsuri), deşi în alte colţuri de lume aceste obiceiuri sunt simple ciudăţenii. Tot aşa, până la începutul secolului al XX-lea, în China exista o practică perfect normală, denumită "legarea picioarelor" - care consta în bandajarea strânsă a picioarelor fetelor, începând cu vârsta de 6 ani, pentru a le împiedica dezvoltarea...deoarece picioarele mici erau considerate un simbol al frumuseţii. Cu toate acestea, o normalitate de peste 1000 de ani este văzută astăzi ca o practică inumană...deşi, pe viitor, mai ştii de nu va reveni în tendinţe? Cine poate spune?

Normalitatea obiectivă însă, nu se schimbă. Indiferent ce am face şi cât am fi de evoluaţi tehnologic, soarele va răsări de la est şi va apune în vest. Dacă s-ar întâmpla invers, ne-am agita ca nişte furnici pe jăratic, pentru că ar fi semnul unor mari probleme...nu am sta liniştiţi la ţigară, că-i doar o altă normalitate!
Tot aşa, starea de boală este anormală...nu îi poţi spune unui om bolnav că e un altfel de om normal, la fel cum nici cancerul, diabetul, sau apendicita nu sunt alte normalităţi. Orice stare de dizabilitate este anormală, pentru că împiedică funcţionarea corectă a organismului. Ca la maşini...au 4 roţi ca să meargă pe ele şi nu poţi spune că dacă scoţi o roată şi mergi cu 3 este o altă normalitate. La fel cum nu poţi conduce cu pedalele şi nici cu ştergătoarele. Normal este să conduci cu volanul.
Normal este să vezi cu ochii, nu cu unghiile; să mănânci cu gura, nu cu urechile şi să mergi cu picioarele, nu cu nasul. Nu poţi spune că e o altă normalitate, la fel cum nu este normal să-ţi crească ţâţele pe cur şi nici dinţi la subsuoară! 
Asta e realitatea obiectiva; stai în cap şi nu o schimbi! Sistemul digestiv se numeşte aşa pentru că digeră hrana, nu pentru că aşa l-a denumit majoritatea. Sistemul osos este format din oase pentru că aşa e el conceput, nu pentru că asta vrea majoritatea. Iar sistemul reproducător se numeşte în acest fel pentru că reproduce. Dacă nu îşi îndeplineşte funcţia este o problemă..nu o altă normalitate.  

...şi iată cum am ajuns la copii, familie şi iubire.
De ce se naşte iubirea? Complicat de răspuns...şi totuşi, simplu. Gândind la general, fără a lua în calcul liberul arbitru al fiecărui om, scopul iubirii este viaţa şi zămislirea vieţii. Poate uniunea (bazată pe iubire, desigur) a două persoane de acelaşi sex să dea naştere unei alte vieţi? Nu. Şi atunci, despre ce vorbim? În principiu, despre jumătăţi de măsură care privesc doar cadrul legislativ formal, nu şi dimensiunea spirituală a lumii - dar, pe care o poate influenţa. Pentru că, din nou, fie că vrem sau nu, forma influenţează fondul, iar fondul influenţează forma.
Deci, dacă iubirea are nişte reguli şi un scop, cum poate veni altcineva care crează reguli noi, să le numească normale? Dar nu normale normale, ci normale în alt fel...diferit de normalitate, dar tot normale. Pentru că...Iubire! Care nu-i la fel ca iubirea tradiţională şi învechită, dar tot e iubire. Atâta că nu completă, ci întreruptă din cauza limitărilor fizice - pe care dacă le rebrănduim, iese fix aceeaşi iubire tradiţională.  

...sau, dacă nu e iese nimic, e despre drepturi! Minunat...atunci întreb: de ce daltoniştii nu au dreptul să conducă maşinile? Nu deosebesc roşul de verde? Mare schemă! Să se facă semafoare speciale pentru ei! Avem tehnologia necesară...schimbăm legile şi gata! De ce îi discriminăm? De ce, de ce? De ce să cheltuim 43 de milioane de euro pe nimic, când săracii oameni sunt amărâţi şi oropsiţi, cu drepturile încălcate? "Daltonişti din toate ţările, uniţi-vă şi cereţi-vă dreptatea! Nu vă lăsaţi călcaţi în picioare de nişte inculţi cu gândire medievală...luptaţi, luptaţi şi câştigaţi! Se poate, nu renunţaţi"!
De ce nu avem etichete pe produse în Braille? Ce vină au nişte oameni că nu mai văd? Ei nu merită să să ducă la piaţă şi să îşi aleagă produsele dorite?
...şi voi, zoofililor...ce vină aveţi că v-aţi născut aşa? Ce dacă iubiţi o iapă sau o mioară? Iubirea nu are graniţe! Poate sunteţi vârfuri ale societăţii...medici, matematicieni, ingineri, muzicieni... De ce sunteţi condamnaţi la o viaţă trăită în singurătate, fără iubită şi fără copii? Luptaţi pentru drepturile voastre! De ce să nu vă căsătoriţi cu aleasa inimii? Nu-i tot din regnul animal, ca şi noi, oamenii? Şi apoi, de ce să trăiască copiii orfani în singurătate, când pot fi înfiaţi şi se pot dezvolta în sânul unei familii iubitoare? De ce, de ce? 
Uite în ce hal abject sunteţi discriminaţi:


Textul corect ar fi: "Îndrăgostiţii nu sunt, întotdeauna, un băiat şi o fată. Uneori, doi bărbaţi sau două femei se iubesc; SAU alteori un bărbat şi o raţă (vacă, girafă, rândunică...TOVARĂŞA VRĂBIUŢĂ!) se iubesc; SAU o femeie şi un cal (porc, câine, cerb, papagal) se iubesc. Se spune că ei sunt zoofili. Mulţi dintre aceştia trăiesc împreună şi formează o familie".

Păi nu? Ori suntem luptători pentru drepturi, ori nu mai suntem?!
Apropo; propun să chemăm sondele "Voyager" de pe unde s-au dus în cosmos (nu se poate aşa ceva, dar este imperios necesar) şi să refacem mesajul pentru extratereştri...că Doamne feri, îi minţim! Acesta conţine, printre altele, şi un desen cu un cuplu gol, bărbat şi femeie, care salută eternitatea. 



Trist este că nu fac asta amândoi, aşa cum ar fi echitabil. Nu, nu, nu... ci doar bărbatul. Inferiorizată, femeia nu participă cu nimic la ceremonialul de întâmpinare, ci stă de manechin, să-şi etaleze formele. Atât. Nu are nici o activitate, nu are dorinţe...
Dar dacă ar vrea şi ea, splendida creatură, să aibă ţucurel, ce facem? Nu-i încălcăm drepturile? Sau, dacă vrea bărbatul sâni măsura DD, îl discriminăm? Ca să nu mai zic că homosexualii nu sunt prezenţi în mesaj! Cu ei cum o rezolvăm? HUOOOO!!!! Homofobilor ce suntem! Nu-i de ajuns că murdărim această minunată planetă cu nişte concepţii medievale, dar mai propagăm mizeria şi în universul nemărginit! HUOOOOO!!!! De 3 ori HUUUOOOO!!!

Sună prea drastic?
Nu cred. Într-o lume în care există foarte multe persoane care cred că Pământul este plat şi chiar se organizează simpozioane ştiinţifice care dovedesc acest lucru, mă aştept la orice.
Pot, doar, să susţin valorile în care cred şi în rest...ce-o da târgul!

Să bem pentru asta! Ia mai toarnă-un păhărel, să ne veselim niţel!
Apoi, să trecem la acţiune. "Pe cai, că se filmează!!"



[Fort Boyard theme]

luni, 10 septembrie 2018

Cum să fii om frumos

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu vreau să fiu om frumos. Nu "UN om frumos" - pentru că asta mă duce cu gândul la o frumuseţe relativă, care este în ochii privitorului; ci "OM FRUMOS", o frumuseţe ce aspiră spre canoanele absolute, înţelese şi apreciate de oricine.
Dar cum Mama Natură s-a pus de-a curmezişul şi nu m-a făcut şi pe mine Alain Delon sau Brad Pitt, a trebuit să mă reorientez, na! "C-aşa-n e-n tenis", vorba unui clasic: dai pe-o parte, nu-ţi iese şi-o dai pe dos...că trebuie să răzbeşti, cumva.
Şi uite aşa, m-am reorientat către frumuseţea interioară, aia care nu o vede nimeni - dar despre care lumea zice că ar conta cel mai mult. Sincer, nu am observat...dar dacă aşa se spune, trebuie să fie adevărat! C-apoi nu te pui cu mulţimea...n-a făcut asta nici măcar Lăpuşneanul, cât era el de şmecher! D-apoi eu, biet Neica Nimeni de pe dreapta.

Deci, vrând-nevrând, am început căutarea omului frumos pe interior...pe care nu îl vezi, dar îl simţi cu inima. Iar ca să faci asta, trebuie să ai un suflet sensibil - pentru că frumuseţea nu este pentru oricine, ci doar pentru cei sensibili, pentru cei aleşi!
Ce noroc pe capul meu! Nu ştiu dacă m-a ales cineva vreodată, dar mor după oamenii sensibili. Ăia inocenţi, dom'le....puri ca apa de izvor, melancolici ca un codru eminescian, curaţi ca lacrima unei fecioare şi delicaţi ca mirosul de cozonaci proaspăt ieşiti din cuptiorul bunicii.
Astfel de persoane au tot timpul o vorbă de îmbărbătare la dânşii. Îmbrăţişează cu sufletul, îţi cântă cu privirea şi iubesc toate creaturile, bune sau rele... Pentru că, da, aşa este: oamenii sensibili văd frumosul din semeni, gândesc doar printre corzile inimii şi permanent au desaga sufletului plină de urări simple, dar dulci ca savarina: "E luni, bună dimineaţa, oameni dragi! Să aveţi o zi de luni magică!".
Ce mai la deal, la vale? Sensibilii sunt magici... la ei totul este magic! Fiecare atom fizic este înconjurat de o aură metafizică de lumină, pe care doar ei o percep. Şi de aceea, totul este feeric, frumos, delicat, gingaş, drag, simţitor, sclipitor şi într-un cuvânt, o vrajă minunată.

...iar eu vreau să fiu cel mai om sensibil! Prototipul! Tata la magici, să-mi trag pălmi!
Întrebare: ştiţi vorba aia care spune să ai grijă ce-ţi doreşti, că se poate îndeplini? În principiu nu am acest noroc...dar odată cu trecerea timpului, am devenit atât de sensibil, încât uneori mă întreb de ce mai am creier - că mă cam împiedică, zău aşa! Oricum nu îl folosesc, pentru că oricum, nu gândesc; ci închid ochii raţiunii şi SIMT cu inima. Ascult glasul pietrelor şi al codrilor, care-mi povestesc istoria lumii. Vorbesc cu stelele şi adorm pe aripile universului, printe poveşti nemuritoare, luceferi mândri şi fulgi de lumină. De îngeri am spus ceva?
Nu? Păi trebuie neapărat să îi menţionez, că aşa fac oamenii sensibili. Una, două, dacă nu zic ceva de îngeri, lumină şi iubire, îşi dau cu firma-n cap!
Da', mă rog...aţi prins ideea! Pita lu' Dumnezeu scrie pe mine. Serios, mi-am făcut etichetă la comandă, ca să ştie aproapili cu cine au de-a face. Am şi pixuri personalizate, le vând ieftin!
"5 la 10 lei, 5 la 10 lei...Nu-i lua blană la mândruţă, bagă-ţi pixu' la gentuţă!...ia pixu', neamule...5 la 10 lei!" 

Una peste alta, mi-am dat seama că nu mai pot să mă ascund: mă simt un geniu mai pustiu. Iunie pustiu...iulie pustiu... şi tot aştept să treacă vremea. Oricum, nu mă supăr...întotdeauna oamenii deosebiţi au fost mai neînţeleşi. Nu+i bai, noi să fim sănătoşi -  că boala vine!
No, dar poate vă întrebaţi de ce am decis eu să mărturisesc acest lucru, tocmai acum. E simplu: se mulează pe subiect, în sensul că firea omului atrage ceea ce este în acord cu vibraţia sa interioară.
Iar eu mă trezesc mai dăunăzi, cu ditamai mesajul de oameni frumoşi, care mi-a marcat ziua:





Am trăit unul dintre momentele definitorii ale vieţii, pe care o împart în două: ÎNAINTE şi DUPĂ.
Frumos, ce să mai... am rămas fără spici! Ia, ascultaţi aici:

"FIECARE OM POARTĂ ÎN SINE CEL PUŢIN O RANĂ ŞI O LUPTĂ...DACĂ POŢI, OFERĂ-I O VORBĂ BLÂNDĂ DREPT PANSAMENT. DACĂ NU, NU-L RĂNI MAI MULT"  


Frumos, superb! Bravo, bravissimo!

Dar cine o fi scos o asemenea perlă de sorginte metanoică? Şi s-o fi scremut mult, sau a primit-o prin channeling de la vreun spirit absurd de evoluat şi cum i-a venit, i-a şi dat drumul pe Facebook? Nu ştiu, întreb şi eu... Că dacă citatul de duh e ca "Mioriţa", vreo zicere populară cu autor necunoscut, am pus-o original, că nu mai ştiu pe cine să laud şi să-i trimit o îmbrăţişare (cu sufletul, desigur)!

În fine, nu contează...nu are importanţă! Oricum, aceste cuvinte sunt ceva din altă lume! Dacă mai veneau şi pe un fundal tomnatic, într-o explozie de culoare şi frenezie nostalgică, pe cuvânt de nu-mi făceam magnet de frigider cu  această compoziţie, ca să o am în ochi ori de câte ori dau iama la mâncare. Adică mai mereu, fie vorba între noi.
Şi poate aşa, luând contact cât mai des cu o frântură a Sferelor Înalte, să evoluez. Şi odată cu mine, restul oamenilor.


Păi vă daţi seama ce mişto ar fi? Am trăi ca-n sânul lui Avraam: fără certuri, acuze, nemulţumiri. Fără proteste, ură, homofobie, arahnofobie, agorafobie şi alte urâciuni d-astea, demne de Evul Mediu. Dimpotrivă, ne-am iubi toţi, ca pe noi înşine. Am dănţui într-o perpetuă horă a unirii, ne-am zâmbi (cu sufletul) şi ne-am pansa unii pe alţii, până am ajunge mai ceva ca nişte mumii egiptene. C-apoi viaţa-i grea, omătu-i mare!
Nu mai zic de toată planeta şi gândesc mai loco, la nivel de Românica: suntem vreo 20 de milioane de oameni pe aci şi cu atâtea lupte şi răni...un pansament de la unu', un pansament de la altu'...se cunoaşte! Pic cu pic se face multul!

Dar ce e şi mai important: privesc cu inima îndurerată la soarta acestei biete ţărişoare, tocmai în an centenar...şi plâng. Şi mănânc. Şi privesc şi iară plâng...
Familii dezbinate de ură, copii scârbiţi de părinţi doar pentru că aceştia au alte viziuni politice, jigniri şi lipsă de respect. Eleganţa este doar un concept de fashion, bunul simţ - o relicvă a vremurilor apuse; valorile nu mai sunt cărămizi absolute în fundaţia idealurilor, ci simple variaţii de culori într-un melanj impresionist, din care fiecare înţelege ce-i pofteşte inima. Iar iubirea nu mai este pacea comuniunii prezente, ci lupta continuă pentru evoluţia la o stare intangibilă de fericire egoistă.
Dar dacă am trăi ca nişte oameni d-ăştia de bine, cum ar fi?

Nu ne-am mai răni şi ne-am pansa reciproc, LOGIC...că d-aia e citatul acela atât de mirobolant: ţine de ideal! Şi totuşi, cum ar fi, de-ar fi? 
Simplu. Mai pe scurt: de ce râde lumea de Iohannis, că-i molcom ca un melc? Oare el nu-i un om cu cel puţin o luptă la activ? De ce nu suntem blânzi cu el? Şi de ce îl tot iubim în gură pe Dragnea? El nu e tot om? Şi dacă e, nu poartă în sine cel puţin o luptă pentru care merită să nu-l rănim mai mult? Şi Udrea, săraca...se pregătea să conducă o ţară şi acum este exilată-n exotic! Şi domniţa vedetă, care a fost făcută terci de una cu găina pe cap, care-i şef de modă şi i-a spus că nu s-a îmbrăcat în tendinţe (mă iertaţi că-s evaziv, dar nu am memoria numelor)....sau câte zeci, sute, mii de personalităţi care sunt, mai întâi de toate, oameni care au o rană şi-o luptă la activ.
De ce acuzăm bieţii pensionari, care se bucură de darurile electorale? Eu nu merită pansaţi? Şi de ce este atâta râcă peste tot? Ziarişti, jandarmi, politicieni, preoţi, medici, profesori...de ce ne acuzăm unii pe alţii, când...stai, cum era...toţi suntem oameni şi fiecare om poartă cel puţin o rană şi o luptă, pentru care merită să-i oferim măcar o vorbă blândă drept pansament...sau, măcar să nu îl rănim mai mult.

Oare nu ar fi bine să fim cu toţii oameni frumoşi care nu judecă şi privesc totul cu o beatitudine perpetuă?  Să nu mai fim acei justiţiari care taie şi spânzură (pe Facebook)...ci suflete inocente, care trăiesc şi sclipesc. Iar justiţia să o lăsăm Justiţiei...că are cine să se ocupe de dânsa.
Ori aşa, ori toate sutele de mii de like-uri şi distribuiri ale unor asemenea ziceri de om frumos sunt simple rahaturi de P.R., pe care oricum nimeni nu le crede -  dar simţim nevoia să ne minţin singuri, de proşti ce suntem şi de ipocriţi.

Mda.
Nu ştiu despre restul, dar de frumos ce vreau să fiu, eu umblu, permanent, cu nişte feşe sterile în poşetuţă - că nu se stie cine trebuie pansat. Şi încă port eticheta personalizată, deci trebuie să fac şi eu o impresie bună, ca să am succes în afaceri! Apropo: "5 pixuri la 10 lei!...în curând apar tricouri...5 pixuri la 10 lei..."

Să fie pace în lume, ce să zic?
Fete, pansamente şi ultraviolete, pentru tot poporul! Că un bronz mic nu strică...încă este vreme de concedii!
...şi de-o muzică muzică bună, care te îmbrăţişează şi te atinge cu o simplă privire. Sau, stai că le încurc..muza din muzică era bună şi te îmbrăţişa? ...sau omul frumos care asculta muzica muzei...sau...AHHHH!!!
Gata, că o iau cu capul de la atâta drăgălăşenie! Să fie o cântare!!!



[Light in Babylon - Istanbul] 

miercuri, 15 august 2018

Lupta noastră, cea de toate zilele

Vineri. 10 august 2018. Protestul Diasporei. Ziua Z.
Sau...nu. În cele din urmă, a ieşit doar o bătaie de stradă plină de excese, din care se încearcă să se mai obţină măcar un efect emoţional: o nouă stare de inflamare, menită să creeze contextul unei posibile schimbări. În definitiv, tot poporul fierbe şi cu toţii "neam săturat"!
De fapt, nu chiar toţi. Adică, mai nimeni...şi totul ţine doar de locul în care te uiţi: vezi o piaţă plină de oameni şi te aştepţi la reeditarea răscoalei de la Bobâlna! Însă ţara nu este doar o piaţă. Şi în timp ce unii se bat cu pumnul în piept că apără democraţia, litoralul geme de lumet, staţiunile montane sunt arhipline, iar distracţia este ridicată la rang de cinste. Vorba bătrânilor de odinioară: "unul trage ca să moară, altuia dânsa i se scoală". Aşa e viaţa, diversă.
...pentru că fiecare om joacă un rol; îşi creionează personajul pe care şi-l doreşte, aranjează elementele realităţii în aşa fel încât lucrurile să coincidă cu propria viziune a adevărului şi-şi trăieşte filmul.
Aşa se face că unii se văd martirizaţi pe altarul patriei, alţii se cred campioni ai libertăţii, fără de care stirpea românească s-ar duce de râpă. Unii se simt filosofi ce înfierează tarele sociale şi conduc masele populare spre lumină, alţii se văd promotorii unor concepte spirituale noi, care vor stimula evoluţia speciei prin timp şi spaţiu. Unii suferă de foame şi-şi aşteaptă sfârşitul, alţii se vântură prin cluburi şi sparg sute de mii de euro pe o şampanie. Unii se bat ca-n "Rocky", alţii dansează ca-n "Dirty Dancing", iar alţii, mai sensibili, trăiesc în filme romantice - cu oameni frumoşi, magie şi spirite inocente.

Ăştia suntem, nu avem ce-i face. Visăm la idealuri care să ne apropie şi să trăim ca fraţii, dar călcăm în picioare orice şi pe oricine, în slujba propriului adevăr. De aceea au apărut marile frământări ale istoriei...de la războaie şi până la Inchiziţie - când o aluniţă ieşită în cot, spre exemplu, era interpretată ca stigmat al diavolului. De ce? Pentru că asta voiau oamenii să vadă şi aveau nevoie de o personificare a răului; sau, de un motiv pentru care lucrurile mergeau prost. Şi au inventat vrăjitoarele.

La noi, până-n revoluţie îl aveam pe Ceauşescu. El era de vină pentru toate relele. L-am omorât şi...nimic! N-a curs lapte şi miere pe şanţ. Apoi au apărut, pe rând, Iliescu, Constantinescu şi cei 10 000 de specialişti ai săi, care trebuiau să scoată ţara din năcaz. Pe hârtie ieşeau calculele, dar au dat-o-n bărci cu praftica.



A venit vremea Băsescului şi răul avea o nouă faţă. A plecat şi el, dar, din nou, laptele şi mierea s-au lăsat aşteptate. Pentru că acum avem un nou cui în talpa dezvoltării: Dragnea şi P.S.D.-ul. Dacă nu ar fi existat ăştia, am fi fost în stare să colonizăm şi spaţiul cosmic! Ce americani, ce U.E. şi ce N.A.T.O.? România, frate! Leagănul civilizaţiei mondiale! Ceea ce nici nu are cum să fie altfel...că doar strămoşii noştri daci au inventat focul şi O.Z.N.-urile!

Aveam potenţial, este clar. Dar acum, nu! Nu se poate! Dragnea e de vină!
Nu vreau să mă lansez mult în subiect, pentru că, în principiu, dacă mă bag în tărâţe, mă mănâncă porcii. Am mai spus-o şi îmi repet chestia asta în cap, cât de des pot. Plus că am probleme proprii şi personale şi nu simt nevoia să mă mai încarc cu altele, ca să ies în stradă şi să urlu la unii - oricare ar fi ei. În definitiv, nu-şi ia  fiecare răsplata propriilor fapte? Nimeni nu scapă... "semeni vânt, culegi furtună"! Şi nu o spun eu, Doamne feri! O spune Evanghelia creştină; sau Vedele hinduse; sau budiştii, falun gong-iştii, zoroastriştii...până şi bioenergeticienii minune ai zilelor noastre, care ne învaţă că universul este un bumerang şi primim ceea ce oferim. Păi şi dacă ne închinăm la ei şi devorăm orice lucrare de dezvoltare personală, care ne arată cum stă treaba cu Matricea Energetică şi Teoria Superstringurilor, de ce ne-am mai agita? 
Oricum, este cert că odată ce creşte înverşunarea pentru susţinerea unei cauze, creşte şi tendinţa spre violenţă. Din partea tuturor taberelor, nu doar a uneia dintre ele. Interesant este, însă, modul în care fiecare se spală pe sine şi aruncă pisica moartă în curtea vecinului, ca să-i demonstreze ce nasol e.
Am multe de spus despre subiect, dar prefer să nu o fac. Totuşi, aş menţiona 2 incidente care ar trebui să pună gaz pe foc şi care, în opinia mea, sunt transformate din ţânţari în armăsari. Nu trebuie să fii savant, sau să ştii cine ştie ce legi...bunul simţ îţi spune că e ceva în neregulă!

Prima întâmplare: vestitul număr "M*ie P.S.D.". Povestea se ştie: îşi face Ixulescu numere personalizate cu o înjurătură, vine în ţară şi se fâţâie cu maşina ici şi colo - mândru de sarcasmul său fără subînţeles, până se prinde Poliţia că ceva dă cu virgulă şi i le confiscă. Poliţia pusă de Dragnea, desigur.
De ce a greşit cetăţeanul? Simplu: Trebuie să fii idiot să crezi că aşa schimbi o guvernare. Plus că, dacă aceste numere de înmatriculare nu erau confiscate, se crea un precedent. Bine, nu conta acum, că se înjura inamicul public număr 1 al ţării. Dar dacă se accepta abominaţia aceasta, nu se împământenea o formă de protest contrară oricărei norme de civilizaţie? Peste un an, dacă apăreau numere cu "M*ie Iohannis", "M*ie A.N.A.F.", M*ie...habar n-am! Şeful de tren care mi-a dat amendă! Vânzătoarea care mi-a dat pâinea fără mănuşă! Educatoarea care mi-a pus copilul la colţ! Soacră-mea, care-mi mănâncă zilele! Doctorul care m-a pus să aştept la consultaţie şi şeful care nu mi-a dat liber când am vrut eu.



Fiecare om are câte un ghimpe-n coastă... şi ce ne-am face dacă ne-am înmatricula maşinile cu toate tâmpeniile care ni se par că ne amărăsc viaţa? Dacă am purta cu toţii tricouri cu mui (bien) destinate te mir cui? Am fi avut tot dreptul să facem asta...exista un precedent. Dar cum ar fi arătat societatea şi ce ar fi spus asta despre noi?

Altfel, da...e minunat să luptăm. Cum s-a trezit şi inocenta aia de striga "M*ie P.S.D." la festivitatea de premiere a turneului de tenis de la Montreal. Perfect! Dar' la sala de lectură a Bibliotecii Naţionale din Ottawa, de ce nu o fi strigat? Sau în sala de naşteri a unei maternităţi? C-apoi vorba aia: nu ştiu ce are sula cu prefectura, dar trebuie să fie o legătură, că altfel nu am protesta!
Şi apoi, dacă mâine se trezeşte un copil de 3 ani să strige prin grădiniţă ce aude la maică-sa, cum ar fi? Şi când e destul de mare să se prindă că aşa se spune când nu îţi place ceva, strigă "M*ie mami", că nu a primit ciocolata dorită, ce mai facem?
Eeee...ce facem? Ne plângem că societatea nu mai oferă modele demne de urmat şi o chemăm pe Supernanny să ne educe odrasla conform normelor date de specialiştii britanici şi rezolvăm situaţia! Simplu, curat şi elegant! 

În rest, da...Dragnea e de vină!
Cum a fost de vină şi zilele trecute, când alt Neica Nimeni a fost oprit de poliţie şi rugat să îşi dea jos drapelul de pe maşină, "pentru că depăşeşte gabaritul autovehiculului". Da, aţi citit bine...A FOST OPRIT ÎN TRAFIC DIN CAUZA UNUI STEAG!
Doar că nu era steguleţ d-ăla de maşină, de 20 de cm...era ditamai drapelul de 2 metri. Desigur, Dragnea l-a sunat pe poliţist să-l oprească pe sărmanul om; şi totuşi, de ce am umbla cu steagul pe maşină? Chiar nu se încurcă traficul deloc? .
Păi dacă e voie...hai s-o facem cu toţii, că tot e centenarul! Ia, gata, de mâine, propun să ne punem câte un drapel pe ce avem fiecare prin ogradă. Ba nu, mai bine punem câte două drapele...unul de-a dreapta şi altul de-a stânga! Şi ieşim aşa, pe stradă, să-l ofticăm pe Mustăcios! Dă-l în mă-sa, doar nu o da telefoane să ne oprească petoţi 20 de milioane de oameni! Sau 18 milioane...câţi 'om mai fi prin ţară. Îi va pica şi lui reţeaua, odată şi-odată!
Până una, alta, eu îmi pun drapelele pe bicicletă, că o scot mai uşor din garaj. În rest...cine vrea, oriunde vrea: pe căruţă, pe camion, pe Dacie, pe Tico...nu contează, roţi să aibă! Şi apoi ieşim prin oraş!
Cel puţin, în Bucureştiul orelor de vârf, ar fi un peisaj splendid...Şi pariu că într-o oră ne spurcăm cu blagosloveli, de nu ne mai spală nici toată Dunărea? Pentru că e imposibil să circuli cu nişte cearşafuri de 2 metri pătraţi fluturându-ţi în ochi! Nu mai vezi nimic în jur, şofezi ca o cârtiţă prin galerii tricolore! Te-apucă nebunia de cap!

Deci, da...e o mare şmecherie să condamni sistemul opresiv pe facebook, dar oricât de ilar ar suna, chestia aia cu depăşitul gabaritului nu este o idioţenie, ci chiar o lege. Nu-ţi trebuie decât puţină minte, să te gândeşti cu capul din dotare care ar putea fi logica şi dincolo de Dragnea, că nu-i el Dumnezeu! Oricât şi-ar dori oricine, nu se învârte soarele după cum vrea un amărât de om!

Una peste alta, privind în trecut, eu nu cred că de vină pentru situaţia în care ne aflăm este un singur om, indiferent cum l-ar chema pe el. Bine, de dragul apartenenţei la un grup, îi putem da un nume...dar şi dacă mâine ar dispărea de pe faţa pământului, cel mai probabil nu se va schimba nimic în vieţile noastre. Pentru că nu guvernul sau preşedintele sunt de vină pentru că generaţia tânără nu mai ştie ce e acela bun simţ, respect, onestitate, demnitate sau valorile celor 7 ani de acasă, ci noi înşine.
Conducătorii sunt doar sateliţi ai poporului.

Şi dacă noi, ca oameni simpli, umblăm cu căşti în urechi pe stradă şi dă tramvaiul peste noi - pentru că nu ni s-a spus că dacă nu ne uităm pe unde mergem, măcar să mergem pe unde ne uităm!
... Dacă tranformăm iubirea în aventuri de-o noapte şi scopul vieţii devine fluturatul prin cluburi, băutura şi pokemonii go!
... Dacă nu mai dăm doi bani pe cultura generală - din moment ce orice informaţie este la un click distanţă - şi percepem lumea doar prin intermediul reţelelor de socializare, care-s pline de orice prostii mai debitează unul sau altul...la ce ne mai aşteptăm?
Cu Iliescu am legiferat "animalul"; cu Băsecu, "găozarul", iar cu Iohannis, "m*ia". Ce spune asta despre noi?

Şi ce fel de conducători am mai merita pe viitor?

Nu contează!
Până una, alta, (încă) avem libertatea de exprimare. Bine sau prost, fiecare spune ce îl duce capul. Şi nu te ia nimeni de pe stradă, să te bage la beci, chiar şi când eludezi regulile bunei cuviinţe.

Luptă, luptă şi dă-i, şi dă-i şi luptă!



[Boney M - Ma Baker]

miercuri, 18 iulie 2018

Mici nedumeriri pentru o minte odihnită (partea a III-a)

No ni mă, că iar fu Ziua iei! De fapt, a trecut aproape o lună de la fericitul eveniment...dar pentru  că sărbătorim ditamai anul centenar, propun ca Ziua iei să fie în fiecare zi, până la revelion! C-apoi, de! Dânsa ne-a trecut prin toate vicistitudinile istoriei şi nu ne-a lăsat de izbelişte... Vorba 'ceea:
Hamburg - vânt puternic; ia rezistă! Londra - plouă; ia are volum! New York - soare puternic; ia este la locul ei. Hip hip uraaaaaa, trăiască ia!
...şi bineînţeles, jos Guvernu'! Sus Guvernu'! - asta aşa, ca să nu fiu prozelit şi să împac capra şi varza, dintr-o singură lovitură.

Dar nu contează prezentul, momentan. Acum ne cinstim trecutul...aşa cum a fost el, cu bune şi cu mai puţin bune. Una peste alta, avem prilej de bairam şi chef de chef, sau chiar de manifestări culturale. Spre exemplu, am văzut la ştiri că în Bucureşti s-a demarat un program de înfrumuseţare a faţadelor clădirilor anoste cu picturi şi motive populare, înfăptuite de cele mai talentate tinere talente într-ale artei. Şi uite aşa cum mă vedeţi, un asemenea artist se lăuda cu o operă de 250 de metri pătraţi (unică în ţară), care reprezenta "o fată care trage la fus".
Ceea ce mă bucură nespus...este exact aceeaşi situaţie ca-n întrebarea de la Radio Erevan: "De ce tragi sfoara după tine? Pentru că nu pot să o împing!". Aşa şi duduiţa din pictură: trăgea la fus pentru că nu-l putea împinge!

Una peste alta, eu l-aş fi întrebat pe artist: "Te-a bătut soarele-n cap? Ce-i tâmpenia aia cu trasul la fus? Dacă tot vrem să punem naţionalismul în proţap şi să defilăm pe străzi cu piepturile dezgolite şi pline de mândrie, zic, mai întâi, să învăţăm să vorbim româneşte, nu ca pe chat - cu gândul mereu după tras!
În cazul de faţă, tânăra aceea TORCEA. Pe sistem "Morăriţa-i cu fuioru', ţac-ţac-ţac! Şi fuioru-i toarce dorul, ţac-ţac-ţac"! E simplu: fuiorul, adică fusul, toarce. Nu trage nimic, că înţeapă locurile sensibile! Serios, am citit eu, cu ochii mei, într-o poveste!

Pffff...asta e!
Suntem din ce în ce mai deştepţi şi simţim nevoia de a inventa mereu câte ceva, chiar dacă asta înseamnă şi un nou limbaj. Eu, spre exemplu, sunt campion la acest capitol şi chiar par inteligent! Mai mult bâtă decât par, dar no! Acuma chiar ne împiedicăm în detalii...
Oricum, ideea e că ne adaptăm la vremurile moderne, pline de tensiune şi zbucium, în care tehnicile de meditaţie, relaxare şi odihnă a minţii au devenit din ce în ce mai căutate. Ceea ce sună bine, dacă nu ar fi aşa amuzant... adică ce poate fi mai frumos decât să vezi ditamai C.E.O.-ii cum dau bani grei ca să se joace cu lopăţica în nisip? Sau că plătesc sume exorbitante, ca să le amenajeze cineva o pajişte unde să joace alergatea pe culori sau pititea? 

Mai demult se spunea că "proştii au mintea odihnită". Acum însă, s-au mai schimbat lucrurile..şi constat că "mintea odihnită" este o necesitate, dacă vrei să rezişti de dimineaţa până seara cu creierii întregi. Altfel, nu faci faţă - zău aşa!
Pentru că nu mai trăim de mult în stres...ci în cea mai primordială stare de dezordine şi haos.
"Rezistenţa la stres" inseamnă, de fapt, "rezistenţa la haos". Iar haosul nu este stres, la fel cum nici dealurile dobrogene nu-s Everest.
Haosul este supremul stresului. O  agitaţie browniană fără cap şi fără coadă, incalculabilă, ilogică şi complet inconsecventă. O furtună de nisip pe care nu o poţi birui stându-i împotrivă. Ca să-i faci faţă, trebuie să îţi goleşti mintea, să te arunci în vâltoare şi să i te dedici complet. Acolo e mama, acolo e tata, acolo e masa, casa, şi orice altceva ţi-ar putea distrage atenţia într-o altă direcţie.

Cu nişte ani în urmă, nu ştiam cum să râd mai mult de japonezi - care ajunseseră să îşi construiască blocuri din cuşete, peste drum de firma la care lucrau, ca să nu mai piardă timpul cu drumul spre casă şi să valorifice fiecare secundă disponibilă pentru eficientizarea productivităţii. Iar acum mă uit în jur şi simt că îmi înţepenesc neuronii de panică: haosul este pretutindeni! Se rostogoleşte peste noi cu forţa unui uragan ce antrenează în dansul lui nebun tot universul. Natura se clatină şi se strânge ca o menghină, cerul se prăvăleşte în huruit de tunete, soarele se topeşte în acoperişul caselor iar vântul smulge, nivelează, se ridică în văzduh şi se trânteşte cu furie de asfalt, în urlete de neputinţă şi nori de ţărână.   
Pe stradă, în mall, la piaţă, în autobuz, la şcoală,  în staţiune, la munte, la mare. la covrigării, în tren sau tramvai; oriunde şi oricând, cu precădere la orele de vârf. Peste tot domneşte vânzoleaza absurdului: toată lumea vrea ceva, toţi vor undeva şi cu toţii vrem în acelaşi timp. Cu toţii suntem nervoşi, agitaţi... prăzi zvârcolinde ale focului interior. Figuri sparte, cu dinţi încleştaţi, rânjete diforme şi respitaţie sufocantă,  ce se învârtesc fără sens, ca într-un caleidoscop al ororilor. Feţe - ochi roşii, rânjete - feţe - rânjete - ochi - rânjete...
Suntem biete coji de nucă în valurile furtunoase ale unui ocean nesfârşit în furia sa. 

Deci, DA!!!! Fără o minte odihnită, ai ocazia să faci scurtcircuit în primele minute după răsăritul soarelui. Iar cine nu o ia pe câmpii în aceste condiţii şi reuşeşte să treacă prin viaţă cu mintea întreagă, deja merită o statuie şi titulatura de erou al neamului! Zău aşa!
Ceea ce nu e cazul meu. De aceea, în efortul de a mă relaxa şi a răzbi prin munţii de negură şi confuzie, am început să îmi pun întrebări despre viaţă pur şi simplu. Nu e timp de filosofie, sensibilitate, răbdare şi bucurie...dar măcar pentru un zâmbet mic, întotdeauna este timp.
Aşa că, mă întreb şi eu, ca Gheorghe, încercând permanent să înţeleg viaţa prin care mă preumblu:

1. Cum se spune corect? "Şoferă", sau "şoferiţă"?
Teoretic, pentru a rezolva această dilemă, ar trebui să vedem ce ne spune D.E.X.-ul - dar aceasta este o carte învechită şi depăşită, care nu ţine seama de noua politică a egalităţii dintre sexe. Deci, câh! Mă lepăd de D.E.X. mai ceva ca de Satana - care e răul suprem, dar întotdeauna politically corect!
Ceea ce înseamnă că mă folosesc doar de inteligenţa din dotare...iar eu cred că ambele variante sunt corecte, în funcţie de punctul de vedere din care începem analiza pe text.
Dacă pornim de la masculinul "şofer" de care ne folosim zilnic, forma de feminin ar trebuie să fie "şoferă". Logic - deci corect.
Dacă pornim de la femininul "şoferiţă", forma de masculin ar fi..."şoferiţ"? Mă rog, nu am auzit de aşa ceva. Dar, trebuie să fie corect - pentru că "şoferiţă" se foloseşte tot timpul.
Păi nu?

2. Mă plimb prin piaţă şi văd următorul anunţ:


Era cât pe ce să mă bucur că mi-a scos Dumnezeu în cale o nouă oportunitate de job, când mă plezneşte înţelepciunea seculară înainte să dau cu capul de gard şi înţeleg situaţia: ăştia angajează relaţii, nu orice neavenit de pe drum! Păi şi eu ce fac, că nu mă potrivesc deloc cu cerinţele angajatorului; nu am relaţii. De fapt, nu am nici măcar o relaţie, să le-o trântesc pe tejghea cât e de mare: "Poftim relaţia! Acum sunt eligibil?"
Dar na...nu-mi place să fiu aşa, neimplicat, deci am dat sfoară în ţară printre prieteni, poate s-o găsi vreunu' cu relaţii să ocupe postul respectiv. Cel puţin, aşa speram eu. Pentru că la nici două ore după ce am împrăştiat vestea, mă sună un amic: "Auzi, patroane...ce relaţii vor ăştia? De prietenie, de căsătorie, de-o noapte...ca să ştiu cum mă pregătesc."
Nu ştiam. L-am trimis să întrebe. Nu ştiu ce-a făcut, nu m-a mai sunat înapoi.
Dar eu am dormit liniştit, ştiind că am făcut o faptă bună în acea zi: am răspândit o veste bună, mai ales că toată lumea îşi caută loc de muncă nou.
Unde mai pui că le-am dat şi "Like". Nu era pe facebook anunţul, dar am desenat pe afiş o mânuţă cu degetul ridicat. Din obişnuinţă.

3. "Ai clipit, ai plătit"! Simplu şi eficient!



Stai, stai...ce face???
Cum adică, "Ai clipit, ai plătit"? Dar ce, apărăţelul ăla e radar? Punct vamal? Treci pe lângă el şi cum te-a prins că ai clipit, cum te-a ars la buzunar? Bun, păi atunci înseamnă că dacă nu clipesc, nu plătesc! Simplu! Când trec prin zonă, îmi ţin pleoapele cu mâinile şi m-am scos!
O altă soluţie ar fi să mă comport şi eu ca un om normal şi să nu mai inventez diverse tertipuri menite să mă scape de plata dărilor ce mi se cuvin. Dar...Doamne feri, ăştia mă bagă în sapă de lemn!
Cercetătorii (britanici) spun că un om clipeşte de 14.400 de ori pe zi! Eu, de vreo 16.000 de ori pe zi, deoarece clipesc mai des; mi s-a spus că am ochi frumoşi şi na...încerc să mă vând şi eu mai bine, deci atrag atenţia asupra lor. Desigur, clipesc de 16.000 de ori fără să pun la socoteală şi emoticoanele pe care le trimit din abundenţă...Dacă le-aş număra şi pe ele, mă duc spre 20.000 de clipoceli, lejer! Ce să fac? Comunic prin imagini...cică e o modă printre internauţi să pui câteva imagini şi să ghiceşti la ce se referă. De exemplu: "şarpe-avion"..."avionul cu şerpi"; "cap ciufulit - doamă + biserică"..."Ciufulitul de la Notre Dame". Parcă aşa. Mi se pare că era un film, dar nu mă uit la horroare cu monştri, deci nu sunt sigur.  

În fine, neimportant! Dar dacă trebuie să plătesc de 20.000 de ori pe zi, de unde scot atâţia bani?! Chiar dacă un clipit ar costa 1 leu, tot aş cheltui într-o zi mai mult decât câştig într-o lună! Ajutor, ajutor!! Măcar să mi se dea o listă de preţ, să ştiu şi eu cum mă organizez! Poate primesc un împrumut de la bancă. Fac un C.A.R. de nevoi personale. SAU...
Întrebare: se fac şi reduceri? "Mega Ofertă de Black Friday: - 35%, reducere la clipit"! "Promoţie de sărbători: 1 + 1 gratis" - ca cafeaua. "Abonament timestrial: plăteşti 3 luni, primeşti o lună gratis"! Nu ştiu...ceva!!!
Măcar după 6 seara să fie o ofertă pentru clienţii fideli: clipit la juma' de preţ! Că dacă-i aşa, promit că mă fac mai fidel ca Fidel Castro! Mă abţin în timpul zilei; găsesc eu nişte scobitori, sau măcar  câteva cleme de păr! Cu atâta tehnologie, trebuie să existe o soluţie!
Seara, însă, fac normă triplă! Bătucesc din gene mai tare decât fuge Usain Bolt!

Hai mă, vă rog eu, nu mă lăsaţi de izbelişte! Daţi-mi o vestă de salvare! Un colăcel, măcar! O speranţă, chiar şi deşartă!
C-apoi ce mai contează o iluzie într-o lume a himerelor şi a realităţilor virtuale? Tre' să fim şi noi fericiţi...
Avantajul prostiei este că vine la pachet cu fericirea. Iar eu chiar vreau să fiu fericit!
Cel mai fericit, dacă se poate! Master and commander!

Să bem pentru asta!



[Andrea Bocelli and Dulce Pontes - O Mare E Tu]

marți, 12 iunie 2018

Mici nedumeriri pentru o minte odihnită (partea a II-a)

Gata, s-a terminat comicăria cu protestele? Nu de alta, dar s-au cam banalizat şi oricum nu mai înţelege nimeni nimic din ele! Când rezistenţii, când paralelii, când  toţi în acelaşi timp...Acum cică iar se vor aduna rezistenţii, ca răspuns la...ceva, cred.
E un fel de cursă a înarmării; sau un "Mortal Kombat" fără joystick, în care câţiva deştepţi îşi scot propria gloată în stradă, ca să arate care o are mai mare. 



Până când asta? Nu se ştie...deja protestul a devenit sport naţional şi mă întreb cine am fi noi, ca naţie, dacă nu se mai găseşte nimeni să scandeze prin diverse pieţe. Unde mai pui că o grămadă de vieţi omeneşti ar fi aduse la ruină! Păi ce am  mai distribui pe facebook, dacă nu mai există penali pe care să îi ironizăm  prin tot felul de sloganuri puerile? Cum s-ar mai afirma inteligenţii neamului, care cred că au îndoit banana pentru că s-au hăhăit (subtil şi rafinat) de o Viorica Vasilica? Şi mai ales, din ce ar mai trăi făcătorii de meme-uri batjocoritoare la adresa adversarilor politici, dacă nu ar mai exista acei adversari? Chiar şi asiguratorii de sunet şi lumini, făcătorii de scene şi printatorii de palme d-alea cu haştag ar rămâne pe drumuri, fără obiectul muncii! 
Serios vorbesc: războiul este mult mai profitabil decât pacea -  şi dacă nu ar fi atât de tragic, aproape că ar fi amuzant! 
Da' mă rog...nu mai zic nimic! Dacă mă bag în tărâţe, mă mănâncă porcii şi mi-e milă de tinereţile mele - alea care mai sunt...că na! Timpul trece, nu aşteaptă pe nimeni!

Aşa că îmi petrec vremea încercând să mai desluşesc din tainele omenirii...măcar să rămân şi eu în memoria colectivă, dacă altceva nu fac. 
Prin urmare, iată pe unde-mi mai zboară gândul:

1. "tare" este sinonim cu "mult"?
Aud tot mai multă lume spunând "Mă bucur foarte tare" - şi încerc să-mi imaginez...cum vine asta?  Se bucură cu zgomotul la maxim? Mda, interesant.
Dacă s-ar fi folosit varianta tradiţională, ai fi spus "mă bucur mult"; "mă bucur foarte mult", sau pur şi simplu "mă bucur (mai puţin)". Dar dacă cineva se bucură tare, când NU se bucură tare, cum se bucură? Încet? Pe silenţios? Pe vibraţii ca telefonul? "Bzzzzzzzz!!!! Ce faci acolo, ai fantezii cu muşte? Încerci să gândeşti ca ele, ca să le prinzi"?
"Aaaaaa....nuuuu...mă bucur încet. Mucles"!

2. Îl ştie careva pe Mihai? Mihai...
Hai măi...cum, "Care Mihai"? Regele Mihai? Mmmmm....da şi nu! Mihai, regele pop! Gata, v-aţi dat seama? În ţările anglofone e cunoscut ca Michael Jackson; iar noi, fiind români şi mai ales că aniversăm 100 de ani de România, mi se pare urât să ne mai murdărim de engleză la gură şi cred că ar trebui să spunem simplu şi frumos: Mihai, fiul valetului. 
Aşa spune dicţionarul de engleză: "jack"  înseamnă, printre altele, şi  "valet"; iar "son" se traduce prin  "fiu". Păi nu? 

Ce ne tot fracturăm limba în engleză? Sau, de fapt, romgleză...care devine din ce în ce mai caraghioasă, semnalează o impostură cât toate zilele şi subliniază apartenenţa la o multinaţională şmecheră - care nu-i din România - logic! Deci, e cu mândria!
Adică, ceva cam aşa:



Oare ce ar ieşi dacă am vorbi cu toţii în acest fel?
"I went to piaţă, pentru că I wanted să-mi iau nişte bread. Şi, ma bad, m-am întâlnit cu un friend şi ne-am drinkălit criţă, de am rămas fără money de pâine. At home, mi-a tras nevasta o cafteală, de am văzut green stars! Asta aşa, ca să îmi remind me că nu trebuie să mai plec cu guys la bere când am something to do".

3. Cum se zice corect? "Neam prostit", sau "ne-am prostit"?
Până la urmă, nici nu cred că are vreo importanţă...ceea ce contează este că am inventat suporturile inteligente pentru bureţi:


Vorba 'ceea: măcar ele să fie deştepte! Dacă mai rezolvă şi probleme d-alea complicate, care au dat internetul peste cap -  gen "Cât fac 3-2+1?", pe cuvânt de nu-mi iau un bax! Că dacă le fată mintea nişte pui, îmi fac crescătorie şi mă bag în afaceri!! 
Puteţi să-mi spuneţi Patronu' de pe acum, ca să vă obişnuiţi!

4. Până una-alta, abia aştept să vină ziua lu'...ăăă... Băi, care vrea nişte cadouri de ziua lui? Staţi, nu vă înghesuiţi, să vă spui ce idei am: pentru domniţe aş oferi o brăţară-ochi-şiret-bej-mărgele; gospodinelor le-aş dărui o veioză-masă-pălărie-alb... Ce? Cum? Nu ştiţi ce-s alea? Sincer, nici eu...dar am auzit că tocmai s-ar fi inventat  şi par interesante, după denumire! Plus că nici nu-s scumpe!
Aşa căutam  prin târg zilele trecute, nişte parfum cu miros de tei pentru un cadou şi i-a picat faţa vânzătoarei când am întrebat dacă are. Zicea că nu a auzit în viaţa ei de parfum de tei... 
Sunt curios ce reacţie va avea când i-oi cere  două brăţări-ochi-şiret-bej-mărgele; sper, numai, să nu mă alerge, că nu îmi bat joc de ea! Pe cuvânt! 
Chiar există aşa ceva: 





5. Mă bucur enorm de mult când comercianţii ies în întâmpinarea dorinţelor mele şi se zbat să îmi facă viaţa cât mai comodă posibil! La câte griji am pe cap...ERA şi timpul ca cineva să mă mai şi răsfeţe! Păi nu-i aşa?
Uite, spre exemplu, îmi place când nu mă mai lasă să mă gândesc eu, cu capul meu, ce-i de făcut şi îmi oferă totul pe tavă...ca la proşti! Doar că eu nu sunt prost! Am, doar, neuronii în vacanţă...
Şi de aceea, domnii de la marketing s-au gândit să îmi ofere un ulei pentru după epilare:


Şi mi-au spus din start: "Patroane, vezi că nu e ulei pentru gătit! Nu e nici ulei pentru masaj şi nici măcar pentru duş! E pentru după epilare"!
Ceea ce e perfect corect. Dacă aş fi văzut eticheta unui "ulei după epilare", nici nu îl băgam în seamă! Pentru că nu mă interesează "după ce e uleiul acela"...ci "PENTRU ce e bun".
În curând, o să ajungem ca-n bancul cu blonda la supermaket când îşi cumpără o cutie cu lapte şi strigă mirată: "Ia uite, dragă! Pe cutie scrie DESCHIDE AICI, iar eu, ca proasta, o deschideam acasă"!

Una peste alta, totul e bine când se termină cu bine!
Şi atunci, la ce să ne mai agităm atât?

Mai bine să ne bucurăm şi-un cântecel să cântăm:



(Antract - Pentru tine, nou)

P.S.: să-ţi urezi singur "la mulţi ani", e jenant oricum ai da-o! Şi sugerează faptul că nu are cine să-ţi deschidă uşa şi să te ureze, chiar şi atunci când dai de băut la toată lumea.
Nasol moment!