Se afișează postările cu eticheta Lock my hips. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lock my hips. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 octombrie 2018

Am ales, pân-am cules...

A trecut şi mult cântatul referendum pentru redefinirea familiei; cu bune şi cu rele, cu discuţii şi comentarii, acuze, amintiri traumatizante ale trecutului odios şi mii de întrebări retorice, totul face parte din istorie, acum....iar poporul a decis: a primit modificarea, fără să schimbe nimic. Nu (şi) d-aia suntem neamul lui Caragiale?



Se pune, însă, întrebarea: cu ce ne-am ales după toată această agitaţie?
În principiu, cu nimic bun. Desigur, păreri sunt şi vor fi, care mai de care mai diverse. LGBT-eii pluşi şi moderniştii au jubilat; tradiţionalii şi credincioşii s-au ofticat, iar jurnaliştii au comentat - din punct de vedere politic, social, religios, istoric, economic, matematic, chimic, fizic, sau fiecare în funcţie de pregătirea profesională ori după cum l-a dus capul (sau conştiinţa).

Totuşi, revin la acelaşi laitmotiv: cu ce ne-am ales?
Păi...în primul şi în primul rând, cu bani cheltuiţi - abia acum, degeaba... deoarece, până la urmă, tot demersul nu a avut nici o finalitate. Masa a fost întinsă, dar cei poftiti au dat cu #boicot si nu au venit. E ca şi cum  îţi cere copilu' cartofi prăjiţi şi după ce-i cumperi, ţi-i aruncă-n ochi -  că nu-i mai vrea. Ai cheltuit degeaba? Da.
Deşi s-a vehiculat altceva, iniţial, tot demersul a fost cerut şi a avut rostul lui...şi anume limpezirea unei probleme destul de delicate, care ne va afecta societatea în viitorul foarte apropiat. Oricum, această modificare a Constituţiei tinea mai mult de principiu, pentru că realităţile sociale nu le hotărâm chiar noi. După cum arătam în trecut, noile manuale ale copiilor de şcoală, începând de la clasa a treia, deja pun problema diferenţelor de gen, descriu desfăşurarea relaţiilor sexuale sau prezintă familiile gay ca pe un model de urmat... iar legea parteneriatului civil oricum se adopta, indiferent de rezultatul votului.
Problema era cum ne situăm noi faţă de această realitate. E ca şi la telefoane: una e să ştii că oricum sunt ascultate, alta este să îţi dai acceptul pentru a fi ascultat.

Legal ştiu că şi boicotul este o formă de vot. Principial, însă, neprezentarea e apă de ploaie. Te tragi pe fese şi fugi o de asumarea unei responsabilităţi, minţindu-te că ai hotărât, neluând nici o hotărâre.
Dacă am fi fost un neam cu sânge în instalaţie, decideam. DA sau NU. Ieşea toată lumea la urne şi se rezolva castana. Mare schemă, ce dacă se valida?! Important era că 80% au decis pentru NU.  Iar cel mai important era că nu se cheltuiau nişte bani degeaba.  

Apoi, mai trebuie observat ceva: informaţia pentru naivi e ca un sextant pentru un copil de grădiniţă...degeaba are acces la el, dacă nu îi explică nimeni cum să îl folosească. Pur si simplu, asta este singura concluzie logică ce explică cauza pentru care suntem din ce în ce mai proşti, deşi orice informaţie este la un click distanţă. 
De fapt, e o ecuaţie simplă, pe care înaintaşii noştri o cunoşteau din experienţă: "nu tot ce zboară, se mănâncă". De aceea, orice doctor te sfătuieşte să nu te tratezi de pe Google, pentru că dacă îţi recunoşti nişte simptome nu eşti specialist, ci ipohondru; şi nici nu te faci criminalist de weekend, dacă te uiti toată ziua C.S.I. şi citeşti depre modalitatea de prelevare a amprentelor.

Revenind la oile noastre: mulţi oameni au prins din zbor această informaţie:


...apoi, plini de aroganţă, s-au bătut cu pumnii în piept că au pus coada la cireaşă şi s-au ridicat deasupra prostimii de rând. De fapt, adevărul era acesta:



Adică, praf în ochi...la fel cum şi Cernea a propus, la un moment dat, ca delfinii să aibă drept de vot - pentru că sunt mai inteligenţi decât oamenii (după unele estimări).

Una peste alta, rezultatul a ieşit aşa cum trebuia, iar "valorile europene" au triumfat. Deci e de bine. Putem dormi liniştiţi, iubirea e pe mâini bune şi nu ţine cont de vârstă; mai nou nici de gen...în curând  nici de specie! Şi cel mai important lucru: nu se votează!

Eu, oricum, sunt mulţumit. Mai pe scurt, "mă doare la bass" - cum zice o melodie...
Am făcut tot ce a ţinut de mine şi nu am nici un regret. Ba chiar cred că mă sucesc şi-mi vine să fiu foarte fericit: conform noului context, în sfârşit voi avea posibilitatea de a mă căsători cu iubirea vieţii mele - noua bicicletă!

Mi-a căzut cu tronc de când am zărit-o...practic, a fost dragoste la prima vedere, cu fluturi în stomac şi explozii de artificii! Îmi amintesc acele clipe de parcă ar fi fost ieri: (am alunecat pe-o pată de ulei şi) pământul mi-a fugit de sub picioare, inima mi-a săltat de bucurie, iar în urechi am auzit, ca prin vis: "Ştiu că fără ea, nu pot respira, viaţa e pustie, fără ea"... 
Împlinim 3 luni de relaţie şi sentimentele mele nu s-au răcit nici măcar un milimetru...o doresc la fel de mult ca-n prima zi! Conform specialiştilor, probabil încă suntem în luna de miere a relaţiei...ceea ce, aşa va fi! Cert e că mă gândesc la ea clipă de clipă, o visez noaptea şi nu sunt eu dacă nu-i trimit măcar o dată pe oră, un sms cu pupicei. Aaaa, da...i-am luat şi mobil, să putem fi împreună, prin satelit, chiar şi când nu îi sunt alături!
Pentru că, DA, în adâncul sufletului sunt sigur că nu trăiesc doar o pasiune de moment şi ea este aleasa! Soarta crudă ne-a despărţit aproape o săptămână, când a trebuit  s-o bag în service pentru o defecţiune la schimbătorul de viteze...dar când am regăsit-o şi am atins-o din nou, m-a cutremurat un fior din tălpi până-n călcâie, iar inima parcă mi s-a reîntregit! 
Am început, din nou, să mă gândesc la ea din sculare până-n culcare şi nu rezist să nu o încalec măcar o dată pe zi! Trebuie să mărturisesc că cel mai adesea, eu stau deasupra...deşi o dată pe lună, o mai apucă nebuneala şi pentru că se simte lipsită de drepturi, mă pune la pământ de nu mă văd! 
Cu toate acestea, nu mai mai pot imagina viaţa fără ca ea să-mi fie aproape! Prin urmare, am hotărât să o cer de nevastă! Cu mâna pe inimă, vă spun, că a acceptat chiar înainte de a apuca să înghenunchez! Serios, natura toată s-a bucurat de bucuria mea...iar când soarele a ieşit din nori, am văzut-o cum i-a sclipit un ochi de pisică!

Ce dovadă mai vreţi că suntem suflete pereche? Deja comunicăm din priviri...
În plus e frumoasă, inteligentă, mă acceptă aşa cum sunt şi nu mă lasă la greu: împreună am depăşit cele mai mari băltoci şi şanţuri pe care viaţa ni le-a scos în cale! Unde mai pui că sunt şi primul propritar din viaţa ei, aşa că nu trebuie să-mi fac grij pentru tratamentul neadecvat şi traumele pe care le-ar fi putut aduce în relaţie, cauzate de nemernicia proprietarilor anteriori. Iar de-o fi şi-o fi, e-n garanţie şi dacă-mi vin piticii pe creier, imediat o schimb cu una nouă! C-apoi ştiţi cum se zice: la un bărbat, prima dată îmbătrâneşte nevasta. Iar mie nu-mi place să stau cu băbăciunea la uşă...aşa că o rulez, periodic. Sau, cel puţin, aşa îmi propun.

Una peste alta, vă invit la nuntă! Am plănuit totul, în cel mai mic detaliu: ei o să-i iau o husă de mireasă, albă ca neaua. Drept verighetă - îi voi pune o piuliţă nouă la cric, iar pe ghidon o să-i agăţ o coroniţă de trandafiri roşii, proaspăt culeşi din grădină. Cumpăr baterii noi la faruri, ca să fie vizibilă  din depărtare, îi montez o sonerie d-aia cu vorbe de duh, gen "Forţa fie cu tine", "That's all, folks!", sau "Here's looking at you, kid.", apoi o mai lustruiesc niţel şi gata: ne putem îndrepta, liniştiţi, către biserică. Nici nu accept altă variantă... sunt creştin şi vreau o nuntă tradiţională! Şi mai am un vis: îmi doresc să mă cunune preotul care m-a şi botezat. 
Nu l-am anunţat, încă, dar nu ar avea de ce să refuze; dacă îi pun certificatul de parteneriere în faţă, ce-o să facă? Îl ignoră? Îl dau în judecată! Păi de ce să mă discrimineze, dacă sunt cetăţean european cu drepturi şi îndeplinesc toate legile în vigoare? Am până şi garanţi spirituali: naşi îmi vor fi Opelul Astra al părintelui duhovnic şi o dulce domnişoară pe care am ochit-o, odată, într-un mall...că, na, ce să-i faci? Ochii văd, inima cere! Mai ştii cum se aşază lucrurile şi-mi trăiesc fantezia de a-mi înşela soţia cu naşa? Nu ştiu de va fi chiar aşa...dar nu-s dator să-mi las măcar o portiţă de speranţă?

Totuşi, am o mică nedumerire/propunere: se va putea modifica şi ceremonialul cununiei? Adică, să nu mai zică preotul "...se cunună roaba lui Dumnezeu...", că drăguţa mea nu-i roabă! Chiar are şi-un nume de om! Atât de mult o iubesc!
Deci, în cazul de faţă, zic să înlocuim formularea dezgustătoare cu roaba şi să punem una mai nouă, adaptată situaţiei: "...se cunună BICICLETA lui Dumnezeu"....

...iar după ce se termină tot serviciul religios, abia aştept să aud invitaţii, cum strigă în aplauze: "SĂ SE PUPE MI-RIII, SĂ SE PU-PE MI-RIIII!!!"

Garaj de piatră şi să fie-ntr-un ceas bun!
Închin în cinstea noastră!



[Karmen, Lock my hips, Karmen feat. Krishane - Lock My Hips]