miercuri, 18 noiembrie 2020

Cu mască, fără mască

Cu propriul căpuţ din dotare, am identificat adevăratul ucigaş care a omorât orice fiinţă vie, de când a apărut viaţa pe planetă. Ce virus, ce asteroid, ce invazie de lăcuste şi alte plăgi? Doar el şi numai el este adevăratul duşman: unicul, singurul, inegalabilul.....stopul cardio-respirator!
Te calcă maşina? Mori de la stop cardio-repirator? Te-a pălit molima? Mori pentru că se opreşte inima şi nu mai respiri...stop cardio-respirator. Pici de pe bloc? Mori de stop cardio-respirator. Mori în somn, cu capul pe pernă? Stop cardio-respirator! Te arunci într-un vulcan activ? Nu scapi...tot de stop-cardio-respirator mori!
Indiferent ce ni se întâmplă, stopul cardio respirator ne omoară!
Şi totuşi, pandemia este de coronavirus. 

Aşa că mi-am luat mască. "REZIST"
Nu-mi săriţi în cap, nu am vrut să înjur pe nimeni... "rezist" este un cuvânt frumos, care se găseşte în dicţionatul explicativ al limbii române şi descrie o atitudine  perfect lăudabilă: aceea de a nu te da bătut, a te ţine tare, a nu te pierde cu firea. 
Problema e că noi am cam pervertit acest sens, la fel cum am făcut de multe ori pe parcursul istoriei...iar svastica, un semn religios vechi de doisprezece mii  de ani, ce reprezenta viaţa, a fost transformată de nazişti în cel mai detestat simbol al umanităţii. Tot aşa, curcubeul, simbolul legământului dintre Dumnezeu şi om în Vechiul Testament, a devenit imaginea LGBT; pentagrama - asociată de grecii antici cu perfecţiunea arhitectonică, este imaginea magiei negre şi a satanismului...
...iar rezistenţa, dintr-o calitate umană a devenit o simplă ramură radicală a activismului politic. Nasol moment. 

Totuşi, masca asta îmi place. E amuzant să o port - mai ales că nu mă ajută cu nimic. Scrie şi pe etichetă;


ATENŢIE!
Masca nu este dispozitiv medical! Nu conţine filtre integrate. Nu protejează împotriva virusurilor. 

...ceea ce ştiam deja, încă înainte a începe nebunia mascării. În afară de a-mi trăi şi eu fantezia că arăt ca un ninjalin, ori că am cârpa asta pe faţă, ori că nu o am...e fix acelaşi lucru. Totuşi, unde-i lege - nu-i tocmeală şi dacă-i musai, bea Grigore şi apă rece. Bea, dar nu se îmbată de exaltare, cu gândul că degustă cel mai premiat vin al istoriei. 
Nu de alta, dar nu trebuie să fii docor în ştiinţe oculte sau vreun expert, ca să înţelegi iluzia. Trebuie, doar,  să cunoşti biologie la nivel de clasa a opta, pentru a-ţi da seama că nici un virus nu poate fi oprit de o bucată de broboadă. E ca şi cum te-ai apăra de ţânţari punând nişte gratii la ferestre. 
Da' bravo mă!

Nu zic că masca nu ajută la nimic! Nu, nu...departe de mine gândul acesta! Masca este foarte bună...când lucrezi într-un mediu cu mult praf. Sau, când strănută cineva lângă tine şi te-mproaşcă de stropi. No, având mască, eşti oleacă ferit. De stropi, nu de virus. 
E ca în cazul unui atac chimic: fără mască de gaze, ai oportunitatea de a muri în primele secunde. Dacă-ţi pui căciula sau cămaşa peste gură...da, te ajută. Orice e mai bun decât nimic - dar asta nu înseamnă că orice e bun. Deci, cu o basma la gură, mai câştigi câteva secunde...nu ştiu. Câteva minute? Dar tot mori. Şi asta înseamnă că bucata aia de fâş, piele, poliester sau bumbac te-a apărat de chimicale?  

De aceea nu înţeleg închinăciunea la mască. 
Aaaa...dacă ai din aia cu filtre de aer, sau vreo cască de cosmonaut...stimă şi respect! Nici vidul cosmic nu te-atinge, pentru o perioadă de timp. Doar că la noi nu e cazul de aşa ceva; aici, folosim măşţi de hârtie sau material textil...pentru că ideea e să ai gura acoperită. Cu orice! Eram în autobuz şi se urcă cineva, scuzându-se că nu are mască, dar ţine şapca la gură. N-ai şapcă? Pui un mileu! O bucată de şerveţel...ceva, ORICE!! Nu contează! Trebuie să ai ceva pe faţă, să nu-ţi iei amendă că mergi cu gura slobodă şi împrăştii virusul mortal.
D-aia mergeam la restaurant şi vedeam ospătarul cu masca la cot - pe care şi-o punea la gură când ajungea la masa clientului, e drept. D-aia se poartă masca pe bărbie, la ceafă, pe antebraţ, sau chiar agăţată de curea. D-aia unii fumau cu mănuşile cele obligatorii în mâini şi când terminau de pipat, îţi ofereau îngheţata cu aceleaşi mănuşi. Respectând legea. 

Ca şi în multe alte cazuri, obsesia pandemiei ne-a făcut să transformăm mijlocul în scop. 
E ca la injecţie: dacă ai nevoie de aşa ceva, nu înseamnă că oricine îţi înfige un ac în fund şi-ţi bagă nişte ser medicamentos, te-a făcut şi bine. Dacă acul nu e steril, dacă seringa nu e sterilă, dacă asistentul nu ştie să facă injecţii, dacă medicamentul nu e bun...te duci să te cârpeşti şi mai rău te rupi. Pentru că scopul nu e injecţia, ea e doar un mijloc pentru atingerea scopului: acela de a te trata şi a te vindeca.

Ei, fix aşa e cu masca. 
Avem o problemă: circulă un carcalac. Ce să facem? Punem mască, normal... Dar, în primul rând, nu orice fel de mască - nu orice zboară face miere. Şi în al doilea rând, chiar şi cea mai bună mască din lume devine ineficientă când este purtată aiurea - pentru că pandemia nu a creat scopul de a purta mască, ci a creat necesitatea de a ne proteja. Prin purtarea măştii de protecţie, nu a unei măşti oarecare.  

Din cauza asta au apărut întrebări şi teorii ale conspiraţiei.... Dacă suntem obligaţi să facem ceva ce nu ne ajută, de ce suntem obligaţi? Cine are de câştigat din asta? Făcătorii de măşti...de exemplu...care, în loc să facă o cămaşă, din aceeaşi cantitate de material fac o duzină de măşti şi le vând de trei ori mai scump. Sau...firmele de curierat - care nu mai prididesc cu transportul. Eu, spre exemplu, nu comand prin curier, decât dacă nu am încotro. Prefer să cumpăr eu, să-mi aleg eu, cu mânuţa mea, ce vreau. (Ardei potriviţi, spre exemplu! Na, cum cer asta unui curier?). Dar acum, în vreme de pandemie, au fost cazuri când nu am avut încotro. 
Supermarket-urile ar mai avea de câştigat... 
Pe scurt, şmecherii. Patronii. În timp ce ţăranii pierd, pentru că se închid pieţele. Şi în timp ce noi, cu toţii, pierdem din umanitate, chinuiţi de fel de fel de obsesii - cum ar fi inventarea unui nou salut care să înlocuiască îmbrăţişarea. E câh-caca atingerea... virusul mortal ucide! 



Apropo!
Acum câteva zile, o  ştire cutremura România: o doamnă doctor a fost găsită moartă în propriul cabinet. Cauza iniţială a decesului: infarct. Apoi, la autopsie s-a descoperit că doamna doctor avea coronavirus... şi-apoi să te ţii orăcăieli, că ne omoară acest virus criminal - deoarece cauza decesului nu a mai fost infarctul, ci coronavirusul. El, ucigaşul din umbră, motivul pentru care vom pieri ca specie, dacă nu purtăm mască. Şi nu ne spălăm pe mâini. Şi nu ne distanţăm. 
De fapt, de aici intrăm serios pe teritoriul filosofiei...şi mă întreb: care este diferenţa între a muri DE COVID şi a muri CU COVID? Dacă un om este călcat de tren şi la autopsie se descopră că avea covid... cine l-a omorât? Trenul, sau covidul? 
Ha! Ce întrebare! M-am prostit şi eu...nu mai văd evidenţa! Răspunsul este clar: COVID-ul!!!

Şi iar apar teoriile conspirative ale corona-scepticilor...
   
...pentru că, DA!!! Limba română s-a îmbogăţit cu un nou termen: "corona-sceptic" - care îl defineşte pe cel ce nu crede în existenţa acestui virus. 
Ok... şi atunci, oamenii care cred în coronavirus cum se numesc? "Corona-credincioşi"? "Corona-devotaţi"? "Corona-fanatici"? "Corona-adepţi"? Şi cum îi deosebim de corona-sceptici? Şi-au scris pe stema de pe piept "in corona we trust"? 
Dacă aşa s-a împărţit lumea, propun să ne facem şi uniforme de culori diferite...barem să ştim unii de alţii. Şi poate punem şi de un "Capture the flag" mic, ca să ne mai pierdem timpul, până vin vremuri mai bune. Unreal Tournament! U-huuuuu!!! Piu-piu-piu!  

Serios acum...la ce să ne stresăm? Mai bine luăm meditaţii la MM şi JM  (Muzică şi Mişcare, Joc şi Mişcare - pentru profani), ca să ne înfrumuseţăm viaţa. Sau oricât a mai rămas din ea.

Mască este? ESTE!!! Dezinfectant este?? ESTE!!! Mănuşi este?? ESTEEE!!!! 
Atunci, să-i dăm drumul! 



[It's corona time - damce video]

duminică, 15 noiembrie 2020

Înţelepciunea clasicilor moderni

Zilele trecute am avut o revelaţie: activitatea care mă defineşte cel mai bine este aceea de doritor. Cât e ziua de lungă, din zori şi până-n seară, eu nu fac altceva decât să îmi doresc ba una, ba alta, ba mai multe pe rând, sau chiar toate în acelaşi timp.
Nu ştiu cât e de bine asta... dar măcar nu-s singur şi vrând, nevrând, mă înscriu în trendul dezvoltării personale. Nu se spune că primul pas spre evoluţie este să vrei asta? No, eu vreau! 

Până la urmă, nu suntem făcuţi să tindem spre mai bine? Să ne părăsim zona de confort şi să ne băgăm cu mâna la crăpătura uşii, ca să creştem şi să ne dezvoltăm? De câte ori nu riscăm toată bucuria prezentă, alergând după o bucurie mai mare, dar viitoare şi probabilă?
Unii vor case şi mută munţii să-şi ia case fără număr. Unii vor maşini de lux şi se spetesc pentru stive de bolizi. Unii vor yacht-uri, alţii vor să stea bombele sexy pe ei, ca fânul pe căpiţă. Fiecare cu păsărica lui...fiecare după puteri, coane Fănică!
Eu, toată viaţa, am vrut să fiu o secundă mai deştept...şi nu pentru a ucide cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea, ci pentru că omul îşi doreste ce nu are - că dacă are, nu mai are de ce să îşi dorească. Logic. 

No...şi tot căutând clasici în viaţă de la care să absorb lumina înţelepciunii (căci clasicii morţi sunt, în principiu, perimaţi şi nu mai au valoare în lumea modernă),  m-a pălit mintea românului cea de pe urmă şi am conceput planul perfect pentru deşteptare: mă uit în jur şi caut oamenii de la care pot învăţa ceva.
- Întrebare: Cine e cel mai de frunte reprezentant al poporului, crème de la crème, spuma spumei şi farul călăuzitor al neamului? 
- Deducţie: Desigur, preşedintele statului, pentru că poartă pe umeri încrederea a milioane de oameni care l-au desemnat să îi reprezinte.
- Deducţie concluzivă: voi fi atent la preşedinte şi voi încerca să-l imit - pe sistem "Ce face omul, face şi maimuţa". 


Zis şi făcut! Bucuros nevoie mare şi împăcat cu mine însumi, mi-am făcut o listă cu toţi preşedinţii patriei mele dragi, cercetând mai apoi, cu luare aminte, fiecare sclipire pe care au lăsat-o în istorie. Şi vă mărturisesc că nu am regretat:

1. De la Nicolae Ceauşescu am învăţat să mă adresez oamenilor cu formula introductivă "Dragi tovarăşi şi pre'tini" şi cum să-i stăpânesc atunci când sar calul: "Alo! Treceţi la locur'li voastre"! 

2. Ion Iliescu m-a introdus printre "meandrele concretului" şi mi-a răspuns la una dintre cele mai fundamentale întrebări ale umanităţii: "De unde venim"? Iar răspunsul este la mintea cocoşului: suntem urmaşii dacilor, iar "ză dacs cheim from ză tracs". Mai pe româneşte..."raţele vin din caminoane". Uluitor, nu-i aşa? Cine se aştepta la asta? 
Tot acest dom' preşedinte mi-a arătat cum să-mi exprim sfânta indignare: "Măi animalule"!...ceea ce m-a ajutat să urc încă o treaptă pe scara inteligenţei emoţionale. Acum sunt pe prima treaptă. Uraaaaaa....  

3. De la Emil Constantinescu nu îmi mai aduc aminte prea multe... e foarte posibil ca în acei ani să o fi ţinut-o din beţie în beţie şi mi s-a cam şters memoria. Totuşi, printre aburii de alcool, îmi amintesc clar ca lumina zilei, de cei zece mii de specialişti care urmau să vină şi să pună ţara pe roate. Încă n-au sosit...vor fi rămas blocaţi prin cine ştie ce haltă. Ceea ce nici nu mă miră, dacă mă gândesc la punctualitatea trenurilor de pe la noi. 
Cu toate astea, am băgat la cap că trebuie să port cu mine în permanenţă o batistă curată. Nu de alta, dar nu se ştie când îmi aruncă cineva cu cerneală-n ochi...şi trebuie să am cu ce să mă şterg! Doar nu 'oi sta aşa, să mă fac de râs în societate! Bartai băiatul şi spoit pe faţă ca un gâgă! Nu, nu se poate aşa ceva!

4. A urmat Traian Băsescu...omul care m-a ajutat să devin bărbat în adevăratul sens al cuvântului. 
Toată stima şi respectul pentru acest om...acest catamaran urieşesc ce a călăuzit România spre lumină. L-am votat cu toată inima şi nu am regretat nici un milimetru - cel puţin în prima lună. Neimportant... pentru că de la el am învăţat geografie, când ne-a vorbit despre "Sulaina Cenăl". Am învăţat cele mai de gaşcă măguliri, precum "găozar" sau eterna "ţigancă împuţită". Am învăţat cum să agăţ gagici: "urcă-te pe masă, să-ţi arăt cum se face"; cum arată mentalitatea de învingător: "M*e, ţi-am spus! I-am ciuruit"!...şi mai ales, am învăţat să beau. Pentru că, nu-i aşa, whiskey-ul se pune în pahar până plutesc cuburile de gheaţă pe dânsul - nu cum făceam eu înainte, de-mi umpleam halba până-n vârf  şi gheaţa o mâncam cu linguriţa, direct din frigider. 
Hai măi, nu râdeţi...că eram şi eu mic şi prost. Acum nu mai sunt mic, că am crescut.

5. Apoi a venit Mircea Geoană...care, deşi a stat în fruntea ţării numai o noapte, mi-a predat inestimabila lecţie a iubirii, cu ţopăiala de rigoare: "Mihaela, dragostea mea, am învins"!
El şi Rocky Balboa ce mai făceau d-astea...


...atât că Rocky era câştigător şi după sosirea zorilor. Geoană...na! S-a retras şi a tăcut sfios ca Şeherezada, când a văzut că mijeşte soarele. 

6.  Şi uite aşa am ajuns la Mister President Iohannis...cel care în 2009 a ratat şansa de a deveni prim ministru cu binecuvântarea ciumei roşii. El ar fi vrut, săracul; dar dacă diaspora românească i s-a pus contra...ce să faci? N-ai ce să faci.
Nu-i nimic, viaţa merge înainte şi tot răul este spre bine...pentru că cinci ani mai târziu, Iohannis a devenit preşedintele ţării - şi totodată, cel care mi-a desluşit chintesenţa vieţii, printr-un singur cuvânt încărcat de magie şi misticism: "GHINION". 

Când eram în liceu, am învăţat ca un apucat de  streche, pagini întregi de comentarii şi caracterizări ale personajelor din balada populară "Mioriţa". O ştiţi... aia cu "Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai...baciul cel vrâncean şi cel unguream vor să mi-l omoare pe cel moldovan, că-i mai hoţoman şi-are oi mai multe". No, şi-l avertizează p-ăsta oiţa miţoasă, iar el ia aminte şi-şi face testamentul d-a fir a păr. Dar dacă Iohannis se inventa mai devreme pe planetă, nu mă scutea el de multă bătaie de cap? "Stăpâne, stăpâne, mai cheamă şi-un câine...că l-apus de soare, vor să mi te-omoare baciul cel vrâncean şi cel ungurean"...  Iar fratili moldovan răspundea: "Ghinion". The end şi konets filmu'.

Asta-i, frate, esenţa neamului românesc: ghinionul. Resemnarea. Constatarea nemijlocită a unui adevăr pe care, deşi îl vedem, nu îl putem schimba. "Ete mă...asta e"! - cum zice una dintre cele mai vorbe de duh ale unchiului meu. "Ce-am avut şi ce-am pierdut"? "Noi să fim sănătoşi, că boala vine"! 
Istoria noastră orală este atât de plină de asemenea zicale împăciuitoare cu răul de lângă noi, încât acestă stare de moleşeală se regăseşte până şi în imnul de stat: "Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte"! - ceea ce dovedeşte că somnul nostru nu este de ieri, de azi...ci e bătrân ca istoria! Atât de bătrân, încât brandul de ţară nu trebuia să fie frunza...că şi aşa pădurile se împuţinează văzând cu ochii. Nu, dom'le...ce-i porcăria aia? 
Brandul nostru de ţară trebuia să fie patul! 

...pentru că somnul este supremul resemnării. Când dormi, nu mai vezi şi nu mai auzi. Nu te mai doare nimic. Nu bagi de seamă că ai sufletul ca magazinul de porţelanuri chinezeşti după trecerea unei tornade. Nu ţi-e foame, nu ţi-e sete, nu ţi-e dor de codru verde. Nu te interesează că ai capul răzimat pe-o pernă de puf sau pe o piatră. Nu-ţi trebuie maşini. Nu are importanţă că eşti în bojdeucă, sau în vilă de miliarde de dolari. Nu bagi de seamă că eşti singur cuc, sau înconjurat de cele 70 de virgine ale Islamului. Şi nici nu te interesează că eşti prost sau deştept. Pur şi simplu, dormi.

Ghinion, ce să zic? Ete mă... Asta e!

Dar acum, nu e vreme de dormit!!! Propun să încingem petrecerea, până nu ne caută poliţia şi-n casele proprietate personală, ca să ne amendeze că nu respectăm distanţa socială, sau că nu purtăm mască! 
Serios...deja se vorbeşte despre astfel de razii şi eu pun răul înainte; acopăr oala din timp, să nu dea gunoaie în ea. 

Deci: partyyyyyy!!! 



[Will Smith - Nod ya head]

sâmbătă, 31 octombrie 2020

Întrebări de zi cu zi

Gata! Nu mă mai pot ascunde! M-am minţit pe mine şi v-am minţit pe voi...sunt un fariseu care propovăduieşte lumina şi lucrează în întuneric. Sunt un mormânt văruit; un gard vopsit, ce ascunde leopardul. Şi un mişel + ticălos + un Iuda mai mic.
Dar azi am decis să mă eliberez! Am hotărât să spun adevărul şi să suport orice consecinţă, cu demnitatea unui bărbat integru şi modest care sunt! Astăzi pun piciorul în prag şi de mâine vreau să mă privesc în oglindă cu mândrie, pentru că în sfârşit am mărturisit! Adevărul trebuie să iasă la suprafaţă ca untdelemnul, lumina nu mai poate sta ascunsă sub obroc. Conştiinţa mă apasă, sufletul îmi zvâcneşte de durere...Lacrima îmi curge, inimioara-mi frânge. Nopţile-s zvârcolituri, zilele-mi sunt zbârcituri.  
Aşa că DA! Trebuie să scap de povara vinei grele care mă apasă şi să recunosc, deschis, că.... DA! SUNT OFIŢER ACOPERIT!  Adică nu...iar umblu cu fofârlica şi o iau prin învăluire. Crunta realitate este că...pfiu! ce emoţii am... din când în când, mă vizitează şi pe mine perioada aceea a lunii. 
În general sunt om normal, fain şi frumos... apoi, BUF!!! De niciunde, mă păleşte musafira nepoftită: plină de iritare, dezolare, plângeri de milă şi filosofări fără sens, fără cap şi fără coadă. 

Atunci, în clipele cele mai întrebăcioase şi pline de amar, îmi dau seama că-s monument de prostie. Că trece viaţa pe lângă mine fără să pricep o iotă dintr-ânsa şi cu un ochi râd de ea...că trece nebună, ca acceleratul prin haltă şi nu lasă nimic în urma ei; iar cu celălalt plâng...că trece nebună, ca acceleratul prin haltă şi nu lasă nimic în urma ei. 
Stupefiat de această revelaţie, iau distanţă de mine şi observ cu obiectivitate situaţia deplorabilă în care mă aflu...deci mintenaş îmi trag o pereche de palme, să-mi revin din letargie. Şi, minune! Nu-mi revin.
Dar nu renunţ şi adopt altă strategie: îmi mut atenţia de la pustietatea care mă pustieşte şi mă chinui să-mi concentrez energia pentru a aduce lumină în negura închipuirilor care mă bântuie. "Bu-hu-huuuu!!! Bu-hu-huuuu"! - uite aşa îmi fac gândurili astea prin cap, cât e ziulica de lungă! (cred că au auzit că e Halloween sau ceva, altfel nu-mi explic de unde atâta agitaţie pe ele).

Mno. Problema e că, aşa cum spuneam mai sus, sunt îngrămădit şi nu ştiu multe lucruri...iar pe cele care s-au lipit de mine, le fac bine şi ies pe dos. Ghinion!
Totuşi în rarele momente de luciditate care-mi beculesc prin ceaţa roşie a deşertăciunii, realizez că am nevoie de ajutor... aşa că îl cer de la alţii mai experţi ca mine într-ale problemelor existenţiale: HELP, HELP, ajutaţi un aproape aflat la ananghie, să-şi deschidă capul către inteligenţa de grup şi să răspundă unor probleme despre viaţă, pur şi simplu: 

Eu nu îl văzusem până azi... şi am râs de-am căzut de pe scaun! De rău şi hain la inimă ce sunt, desigur.
Într-o asemenea solemnitate de moment istoric, e normal să mai dai nişte bâlbe. Sau să vorbeşti mai R  A  R şi mai apăsat decât un neştiutor de carte ce scrie la tastatură după dictare. Şi nu e asta o problemă. 


Însă am o întrebare: dacă nu a jurat cu mâna pe Biblie, cum e obiceiul, de ce şi-a încheiat jurământul cu expresia "Aşa să-mi ajute Dumnezeu", cum e obiceiul?
Se dezice de Dumnezeu şi nu vrea să se atingă de Biblie? Foarte bine, treaba ei! E liberă să creadă ce doreşte...însă, dacă tot a schimbat protocolul din cauza propriilor convingeri religioase, de ce nu şi-a încheiat jurământul cu o formulă mai modernă, gen "Aşa să-mi ajute Universul"? Sau "Aşa să-mi ajute Matricea Mamă"? Quetzacoatl? Unicornul cu trei coarne?! Pălămida Vrăjită...nu ştiu! Covrigul Fără Gaură... ceva, orice în afară de Dumnezeu! Cum să invoci ajutorul cuiva în care nu crezi?
Sau, uite idee genială: de ce nu a zis "Aşa să-mi ajute Arborele De Cafea"?! Presupun că bea cafea...şi am auzit că licoarea asta te ajută să treci prin tot felul de probleme! "Cafeaua de dimineaţă te-ajută să scapi de greaţă" - nu aşa era cântecul?


[Doru Stănculescu - Cafeaua de dimineaţă]

No, bun. De ce nu a cerut oblăduirea Cafelei? Nu-i cu supărare...în ziua de azi nu mă mai miră nimic. Deci care ar fi fost problema? Răspuns: Nici una!
Însă, când umbli cu jumătăţi de măsură, ce mai înţelegi? De ce refuzi pe cineva, apoi îi ceri ajutorul?  Ce-i asta..."Du-te-n colo, hai încoace, pupă-mă, lasă-mă-mi place"? Păi ori suntem golani, ori nu mai suntem? Ori schimbăm, ori lăsăm aşa! Să modificăm şi să nu schimbăm, nu se poate. Şi totuşi...nu d-aia suntem ţara lui Caragiale?

2. A înţeles careva rostul măsurilor anti-pandemie? Că eu nu. Mi se pare că regulile astea sunt doar o manea cântată după ureche şi cam atât.
Recomandările alea 3 au devenit tradiţie...cred că şi dacă mă mă iei fără veste din somn, le recit ca pe poezie: "POARTĂ MASCĂ! SPALĂ-TE PE MÂINI! DISTANŢEAZĂ-TE"! - atât sunt de îndoctrinat. Mai am niţel şi-mi pun o mască în ramă, să mă închin la ea şi să-i cer ajutorul împotriva acestei boli criminale care ne torturează existenţa. (CHIAR!! De ce nu a zis Clotilde "Aşa să-mi ajute Sfânta Mască"? Mergea în vremuri de pandemie...plus că îndemna şi la responsabilizare"!).
Şi este perfect ilar...facem un P.R. spălatului pe mâini cu atâta patos, de zici că abia acum l-am descoperit! Mă buşeşte râsul şi când îi aud pe cei din restaurante, cum se laudă cu seriozitate: "Spălăm pe jos, dezinfectăm mesele după fiecare client, servirea se face cu mănuşi de protecţie, la bucătărie purtăm bonete pe cap - e siguranţa perfectă"! Buunnn...şi trebuia să vină covidu' lu' peşte, ca să îţi acoperi capul când faci mâncare, să nu-ţi pice păr în oală? Trebuia să vină pandemia universală, ca să fie curăţate mesele după fiecare utilizare? Trebuia să ne ameninţe virusul, ca să mi se dea covrigul cu mâna înmănuşată? Astea-s noile mari măsuri de protecţie care protejează clientul de carcalac?? Vai!! 
Atunci nu am curaj să mai întreb ce măsuri de asigurarea calităţii şi siguranţei alimentare se aplicau în era pre-pandemie...  

Totuşi, masca trebuie purtată. Era un semn de civilizaţie şi în timpurile mai normale ale trecutului, o puneai chiar şi în cazul unei banale răceli - ca să nu împarţi mucii în stânga şi în dreapta. Aşa se face în Japonia, de când hăi! Bine, la noi se uita lumea la tine ca la ciumaţi, dacă umblai cu masca pe stradă... deci nu se purta. 
Însă am o întrebare: mai exact...cum acţionează coronavirusul acesta? Întreb, pentru că e foarte ciudat: intru în mall, port mască - pentru că e covid. Mă duc la zona de restaurante, port mască - pentru că e covid. Comand cu masca la gură; e covid... (De obicei repet comanda de câteva ori, că nu se aude ce spun prin mască, hărmălaie şi muzică). Merg lângă masă cu masca...e covid. Mă aşez pe scaun, dau jos masca...trebuie să mănânc. Şi covidul? Iese în pauză de ţigară, cât sunt eu fără mască? Nu mă atacă, să nu-mi strice tihna procesului de hrănire? Acţionează doar de la un metru şi jumătate în sus? Păi atunci hai să mergem pe cu toţii pe vine şi nu ne mai facem griji, că ne tărâm pe sub virus! 
Serios acum! De ce ne ia boala de cap când ne plimbăm printr-un interior, dar nu ne ia de cap dacă mâncăm în acelaşi interior? Stăm la masă relaxaţi şi fără mască, apoi ne ridicăm şi ne trec transpiraţiile că-i pandemie. Ne-atinge cineva, sau trece la mai puţin de un metru de noi şi ne apucă indignarea. Cum vine asta?

3. Tot pe caz de pandemie, că e în tendinţe şi nu mă pot abţine. 
Îşi mai aminteşte cineva câte sute de mii de infectări zilnice erau prin martie? Că nu mai ştiu... eu îmi aduc aminte doar de armata de pe străzi. Patrulau militarii pe T.A.B.-uri, cu arma la piept, de ziceai că ne atacă vreo hoardă de zombie, nu alta! Şi nu am uitat nici de poliţia care punea imnul la difuzoare, de două ori pe zi...că de! La asemenea vremuri de restrişte, când toţi stăteam în case, se murea pe capete şi pericolul era la fiecare centimetru de pas, se cereau cele mai grozave măsuri de precauţie! Nebunia aia cu curcubeele desenate şi lipite pe geam, menite să ne încurajeze (pentru că TOTUL VA FI BINE) le mai ştiţi? Ce vremuri!
Păi acum e fericire şi noroc! Câte infectări avem? Şase mii jumate pe zi? Mizilic! Nu tu curcubee pe hârtie, umblăm unde vrem, e deschis peste tot... suntem liberi să facem ce vrem, dar cu masca la gură. Perfect! 
Dacă era ceva grav, cum se spune la tv, nu ieşeau iar tancurile pe străzi? Nu se intona imnul de stat din orice maşină de poliţie, ca să ne dea curaj? Nu ne-am fi baricadat în case, cu toporişca lângă prag, să avem cu ce ne auto-apăra de virus? 
Normal că da.

Dar nu (re)trăim aşa ceva, deci... e bine. Deocamdată. Trist este că situaţia se înrăutăţeşte rapid.
Şi totuşi, trebuie să trăim clipa prezentă şi să o cinstim aşa cum se cuvine. Nu de alta, dar fericirea niciodată nu stă prea mult şi există sansa să regretăm ceea ce am avut şi nu mai este. 
Aşa că...să fie muzică şi voie bună! 



[Tatiana Stepa şi Adrian Păunescu - Şi totuşi vine toamna....]