Între vechi şi nou

Motto:
Ce petrecere frumoasă
E la margine de lac!
BrooooS-cărimea bucuroasă...
Stă şi face mac-mac-mac!

Bună ziulica, dragilor, şi la mulţi ani ziua de azi! Să prindem cât mai multe ajunuri de ani noi şi să fim la fel de tineri şi de frumoşi ca acum - mai ales eu!

Iar dacă ne-om duce pe lumea ailaltă...personal, plec liniştit şi împăcat: moştenirea mea pentru posteritate, sub forma contului personal de facebook, va dăinui în amintirea mea. Serios! Tocmai am aflat şi eu (probabil în al cinşpelea ceas) că nişte oameni deştepţi s-au gândit să introducă opţiunea de administrare post mortem a profilului feisbucian...ceea ce mi-a calmat toate zbaterile interne. 

Practic, mă dădeam de ceasul morţii, întrebându-mă cum va supravieţui planeta dacă nu îmi va mai vedea nimeni pozele pe budă sau selfiurile cu printre sarmale şi caltaboşi de sărbătoare. Bine...nu am (încă) asemenea instantanee, dar mai ştii când mă prostesc la bătrâneţe? Nu e dreptul meu de a avea opţiunea să fac ceva, chiar dacă nu am de gând să merg spre acea idee?

Ce e mai tare de atât? Mi s-a luat o piatră de pe inimă şi mă simt mai imperturbabil ca marea la apus. Zen total, în poziţie de lotus cu 5 braţe: Hmmmmmmmmm....

Deja simt cum am învins moartea< sunt ca Neil Armstrong pe Lună: "Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire"! :)))))

[Adrian Copilul Minune - Chef de chef]

No şi cum spuneam, suntem la răspântia dintre ani...prilej minunat pentru a pune în balanţă ce am făcut anul acesta şi ce îmi propun să mai fac pe viitor. Nu aşa se ce la fiecare final de an?

Până una, alta, zic să o luăm cu începutul:

Ţin minte ca ieri minunata zi de anul trecut, pe vremea asta...când, cu vocea lui Neti Sandu, astrele mi-au spus că anul următor (adică 2019) va fi unul cu realizări şi toate vor fi bune. Imediat m-a cuprins bucuria fără margini şi am zis că nu pot contrazice astrele... 

...deci, imediat,  am realizat că sunt un artist. 

Cei care nu mă cunosc, nu ştiu asta; bine, nici cei care mă cunosc nu (prea) ştiu, pentru că nu-mi place să ies în evidenţă. Eu sunt deştept în intimitatea proprie şi personală, nu în intimităţile altora... plus că urăsc să mă  dau în stambă cu ceea ce ştiu. De aceea, de cele mai multe ori, imit peştele şi tac mâlc. Nu am nevoie de laude; până la urmă, important e că am o fire de artist. :)

Un artist! Da, împărate...şi, pe deasupra, un mare iubitor de muzică. Practic, muzica e viaţa mea şi cânt oriunde - mai ales în gând, când am o voce cel puţin sublimă. Momentan, însă, tac chitic şi nu spun la nimeni, ca să nu-i iau pâinea de la gură lui de Jose Carreras; are o vârstă şi el... nu-mi pot bate joc de bătrâneţile lui. 

Va veni şi timpul meu, nu-i bai!

Apoi, în plină iarnă, pe la jumătatea lui martie, am realizat că ştiu să fac focul. O prietenă mi-a spus că am iubit o ţigancă, dacă posed asemenea cunoştinţe...adică, mă rog, cică aşa e o vorbă populară: "dacă ştii să aprinzi focul, înseamnă că ai iubit o ţigancă". 

Măi, pe mine nu m-a lovit norocul ăsta până acum...Cocoşatul de la Notre Dame nu şi-a găsit-o pe Esmeralda lui. Da' poate o fi vreo amintire din viitor, ce să zic? Mai ştii ce pirandă cu sânge fierbinte mă aşteaptă după colţ? Dacă n-am dat colţu', normal că nu am găsit-o...



[The night is young - Robin Hood: Men in Tights]

Şi, în sfârşit, pe la începutul lui decembrie, am realizat că îmbătrânesc. "Aia e"! - mi-am zis...nici măcar Brad Pitt nu mai e ce a fost!

No...uite aşa a trecut anul de graţie 2019....şi a venit vremea să îmi fac noul meu plan pentru la anul.

Iniţial, mă gândeam să îmi propun stoparea tăierii pădurilor, salvarea de la extincţie a iepurelui pătat, reintegrarea balenelor de crescătorie în habitatul lor natural şi multă pace mondială. Adică, na...trebuie să recunoaştem: asemenea scopuri (dezinteresate şi perfect cetăţeneşti) dau tare bine pe facebook.

Totuşi, planul meu pentru la anu' va fi să nu îmi mai fac nici un plan...şi să văd ce/o da Domnul. O fi bine, o fi rău, habar nu am! Nu prea sunt de acord cu ideea aceea motivaţională, care te îndeamnă să ţinteşti către soare, pentru că dacă nu vei reuşi, măcar vei ajunge printre stele; sunt prea trecut prin viaţă ca să mă mai încânte toate tâmpeniile.

Însă, îmi doresc să am puterea de a mă implica total în orice activitate pe care o voi face. Dau cu mătura...perfect! Să rămână lună în urma mea! Mă duc la piaţă...minunat! Vreau să fiu cel mai tare client, să mă jelească vânzătoarele când părăsesc incinta magazinului! Mă duc să beau o bere..super! Nu mă mai ridic de pe scaun, până nu mai pot să mă ridic!

Apropo de asta...chelner, hai cu distracţia!

La mulţi ani! Să trăim şi să-nflorim, cele rele să se spele, iubiţi-vă-ţi mult şi un 20-20 de la excelent în sus!

[Black Eye Peas - Pump it]

Aventurile mesagerului lui Moş Crăciun

Clinc-clinc-clinc-clinc clinc-clinc-clinc-clinc!

Eu sunt renii lui Moş Crăciun...eu sunt renii lui Moş Crăciun...

Ho ho hooo... Bună seara! Bună seara, dra-gi-lor! Oooo...dar ce de oameni frumooooşi...AŢI FOST CUMINŢI?

Mda...întrebare de o mie de puncte!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu prea am fost. Cuminte...discutabil; cu minte...nu prea, că nu mă duce capul; dar îl duc eu pe el...hehehe! Vorba poeziei:

Când eram mai mic, 

nu ştiam nimic.

Şi-acum, c-am crescut,

sunt la fel de tut.

Tut, tut...că tuta-i feminină, iar eu sunt masculin. Un masculin mai inocent, aşa, şi uşor naiv pe ici, pe colo, pe la colţurile importante. C-apoi de ce să mă agit? Sărbătorile sunt cu voie bună, lumină şi bucurie-n suflet, nu cu nebuneală, stres şi alergătură. Adică na...la un moment dat, m-am gândit cam aşa: dacă tot mă urează lumea cu bineţe, lumină, căldură, linişte şi toate bune, am zis să pun în practică urările astea şi să fiu fix aşa...că de mine depinde cum mă raportez la viaţa din jur.

Aşa că, de sărbătorile anului aista, mi-am propus să nu mai am probleme...

Credeţi că am reuşit? Normal că...

...nu ştiu cum şi-a băgat necuratul coada, dar ca să-şi râdă de tinereţile mele, mi-a trântit o ditamai dilemă pe cap şi nu mai ştiu, zău, pe unde să scot cămaşa. Nici măcar noaptea nu mai pot dormi cum trebuie. Adorm liniştit, visez fain-frumos diverse dudui, zâne şi alte elfiţe, apoi, deodată mă trezesc cu ochii cât luna la perigeu, răsuflarea tăiată de-un ditamai nod în gât şi inima palpitând ca un porunghiel spăriet, muncit de o singură întrebare: CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NASTURII CĂMĂŞII LUI CLARK KENT, CÂND SE PRESCHIMBĂ ÎN SUPERMAN?

Secvenţa în cauză este următoarea: "Ajutor! Ajutor!" - strigă domniţa în pericol. Clark Kent o aude şi aleargă spre dezastru, pe o alee dosnică. Trage, eroic, de cămaşă şi tan-tana-naaaaa... îşi dezvăluie emblema de Superman de pe piept... STOP! Aici am vrut să ajung!

Ce se întâmplă cu nasturii? Se vede că nu poartă cămaşă cu capse, la fel cum se vede, clar ca lumina zilei, că nu stă să descheie nasture cu nasture; nu are timp de aşa ceva...moare, Doamne feri, cetăţeana. Deci, îi smulge şi se rup din cusătură. Paranteză: Dintr-o revistă, am aflat că pelerina de Superman are un buzunărel secret, unde stau hainele civile cât timp Clark e Superman...şi aşa se eroul redevine ziarist împiedicat. Foarte frumos!

Dar nasturii de la cămaşă? Nasturii! Nasturii cămăşii, cine îi coase la loc?

Serios, nu mai pot! O iau cu capul printre nămeţi de la atâta zbatere... da' tot nu găsesc răspuns!

Aşa că, vă rog...facem un brain-storming? Eu sunt la capătul puterilor şi mi-am epuizat orice idee care ar fi putut să îmi vină. De atâtea griji, am ajuns o umbră de om: nu mai dorm, nu mai mănânc, nu mai beau...adică, nu! De băut, beau în continuare! :D Norocul meu e că beau la mine şi nu trebuie să mă care nimeni până acasă, că-s deja acolo.

Dar am nevoie de ajutor!!! AJUTOR!!! Call 9-1-1, call 9-1-1! Sunt cetăţean european şi am drepturi... nu mă puteţi lăsa de izbelişte, aşteptând salvatorii!

Totuşi, până ajunge oricine-o veni, zic să vă povestesc ce-am mai văzut eu prin oraş, în goana după cadouri.

Spre exemplu, la un moment dat, găsesc exact ce aveam nevoie...

Ştiţi momentele acelea când trebuie să iei un cadou şi habar nu ai ce să cumperi?  No, eu păţesc foarte des chestia asta...şi de fiecare dată când sunt într-o asemenea situaţie neplăcută, pornesc prin magazine, sperând că îmi va sări ceva în ochi (până la urmă).

Asta am făcut şi de data aceasta...iar Dumnezeu mi-a arătat că are grijă de proştii lui şi mi-a oferit soluţia pe tavă: REDUCERI!

Pfuai de mine... dacă nici ăsta nu mai e noroc, nu ştiu care-o mai fi.

Logic că m-am dus acolo şi am cerut cu un zâmbet larg: "Daţi-mi, vă rog, vreo 3 kile de reduceri d-astea! Hai, 5 kile, ca să fie fix la bani - că nu am mărunt"! Vânzătoarea cred că s-a bucurat mult, că a vrut să zică ceva, dar a rămas cu gura deschisă. Am plusat, cu bunăvoinţă: "Haideţi doamnă... 6 kile, ultima ofertă! Dar vă rog să le împachetaţi frumos, că le dau cadou" - şi i-am făcut cu ochiul.

Timp de câteva minute, planeta cred că a încremenit: eu mă uitam la doamnă, zâmbind şi aşteptându-mi marfa cu nerăbdare...ea se uita la mine, cu gura din ce în ce mai căscată. Cred că-s frumos tare, ce să zic?

Cert e că nu am reuşit să cumpăr nimic. Uneori, se pare că prezenţa mea naşte sentimente care nu se pot gestiona chiar atât de uşor...aşa că am plecat, promiţându-mi să revin mai târziu. E musai să fac asta, altă idee de cadou nu am şi Moşul e pe vine!

Tot plimbându-mă prin târg, văd altă minune:

Tiiiii!!! Na, că asta nu ştiam! Curte cu sapă şi topor... i-auzi nene! Acum c-am aflat şi de-astă descoperire, parcă-s şi mai deştept niţel! La mai mare, ce să-mi zic? Mare, mare...că acolo îmi place să stau: la mare, la soare. :)

Hmmmm, curte cu sapă şi topor! Băi, da' ce idee genială mi-a venit: dacă i le cer, le dă cu împrumut? Am şi eu nevoie de-o sapă, să mai fac niscavai lucrări pe lângă casă şi nu-mi dă nimeni. Întrebare: cu ce te duci la o curte, să îi ceri o favoare? Dacă era om, îi duceam o ţuică - asta nu dă greş niciodată! Dar ce-i iei unei curţi? O fi bine să-i duc un pitic de grădină? Sau o lebădă? Of-of-of...decizii, decizii, decizii.

Până una-alta, am colindat degeaba prin oraş: nu am găsit nimic bun de cumpărat. Măcar de mă ducea capul să mai cânt şi eu "Steaua sus răsare" din când în când...poate mai făceam un ban şi nu era ziua pierdută degeaba. Da' asta e: unde nu-i cap, vai de picioare! 

Uite aşa am ajuns acasă obosit şi plictisit; apoi am intrat pe net, să mă mai relaxez oleacă. Acolo, altă năzbâtie: nici nu mi se încarcă bine Facebook-ul, că un anunţ se pune pe beculit, gata să-mi spargă ecranul: 

Răsuflu uşurat... reclama nu e pentru mine! În primul rând, pare veche şi nu ştiu dacă mai e valabilă. În al doilea rând, cred că se adresează persoanelor cu deficienţe de auz, care nu umblă cu sunetul la ele. 

Noroc cu dezvoltarea asta modernă, care îţi dă soluţii la probleme pe care nici nu ştii că le ai...şi aşa apare oferta: "N-ai sunet? Poftim, îţi închiriez sunetul meu! Numa' vezi, ai de grijă...că l-am mai dat la unii şi mi l-au dus pe la o petrecere în aer liber, sau ceva...de-a tras curent şi e cam răguşit. Da' las' că merge şi aşa... nu-i asta o problemă.! Noi să fim sănătoşi!

Apropo...lume, gata! Chiar mă duc la piaţă că dacă mai stau, nu mai vine Moşul la noapte!

Nu-i vorbă, că am mai fost şi zilele trecute...da' nu ştiu cum mă nimeream, că tot (aproape) singur prin magazin eram. Eu şi încă unii...trei tăuni, de nouă feluri. Şi nu îmi place! Vreau şi eu să prind aglomeraţie, să mă îmbulzesc, să dau din coate şi să stau la casă măcar o oră, să stau blocat în trafic, ca tot omu' normal...altfel nu simt că vine Crăciunul!

Hai că am plecat, poate am noroc de data asta! Ţineţi-mi pumnii!

Ho ho ho! Crăciun liniştit tuturor, cu bucurii şi toţi cei dragi aproape! Ho ho ho!

[Lily and the Snowman]

Patriotism de decemvrie

1 Decembrie. La mulţi ani, România!

...sau, cum se zice mai modern: "Bună seara, România; bună seara, Bucureşti! Pro TV te salută"!

Da, este Ziua României noastre dragi, pe care o iubim şi o stimăm. Şi iar o iubim. Prin urmare, în semn de apreciere, iubim româneşte; simţim româneşte; cântăm româneşte; scriem româneşte; dansăm româneşte; vibrăm româneşte şi ne mândrim româneşte. 

Ceea ce e normal...vorb' aia: o zi în an avem şi noi, pentru a ne preţui ţara şi chiar şi pe aceea să o ignorăm? 

Gurile spun că 1 decembrie ar trebuie să fie Halloween-ul roânesc, pentru că ne deghizăm cu toţii în mari patrioţi - dar zic să nu plecăm urechea la oamenii răi şi să ne vedem de petrecerea noastră, cu mândrie şi optimism.

Mihai "Meme" Stoica, de exemplu, nu vrea să facă asta...aşa că se întreabă retoric (pe Facebook):

"Mândru că sunt român? Păi doar pentru că trăiesc în țara în care nu votezi pentru viitorul tău, ci contra candidatului care ți-e antipatic, în țara în care o fată moare pentru că operatorul de la 112 a prins o zi mai proastă, în țara în care mii de oameni pichetează sediul guvernului fără să știe motivul, în țara în care - pentru aceeași presupusă infracțiune - un judecător achită și altul condamnă, în țara în care mor militari într-un camion fără frâne și armata cheltuiește milioane de euro cu o echipă de fotbal care nu e în stare să se califice pentru dificila confruntare cu Mostiștea Ulmu, în țara în care autostrada trebuie reparată înainte de inaugurare, în țara în care Halep e sfâșiată de ziariști și prostituatele dau autografe?

Nu, nu sunt mândru că sunt român. Doar trebuie să trăiesc în România și m-am consolat cu ideea. La mulți ani cu sănătate, români! Bine că avem NETFLIX. Și HBO GO".

...ceea ce, aşa este: bine că avem Netflix! "Alţii n-are şi tot trăieşte, d-apoi noi, că avem"...

În altă ordine de idei, într-o universalitate de beatitudine patriotică ce laudă fiecare fir de praf al ţării întâi decembriste, ca să ieşi în evidenţă, trebuie să fii cu fulgii în sus. Diferit. Contra. 

Şi uite aşa, ca în fiecare an, ajungem la discuţii despre mândrie, patriotism şi falsitate. Am scris despre asta în fiecare an...iar concluzia este aceeaşi (ca în fiecare an): nu trebuie să ne arătăm dragostea de ţară doar o zi pe an, ci ÎN FIECARE ZI DIN AN.

Totuşi, întrebarea este foarte bună: de ce să fii mândru că eşti român? 

 Acum câţiva ani, preluând o idee de la alţii mai deştepţi, spuneam că, în principiu, te mândreşti cu o realizare obţinută prin eforturi proprii: ai luat premiul întâi la şcoală, ai mâncat zece shaorme în timp record, ai făcut o mie de genoflexiuni cu genunchii la piept...nu ştiu; te mândreşti că ai depus un efort şi ţi-a ieşit o şpârlă. 

Faptul că te-ai născut, întâmplător, pe aici prin ţară, nu ţine de tine, ci de o coincidenţă fericită. Totuşi, când un frate sau un prieten are o reuşită, te mândreşti cu el; deci, starea aceasta este mai complexă decât pare la prima vedere.

De aceea, cred că problema este pusă greşit. Sentimentul de apartenenţă este, de fapt, o bucurie...şi nu neapărat o mândrie, în sensul tradiţional al cuvântului.  

Dacă te năşteai în Ceylon, sau într-un trib african, jinduiai după România, ca să ai cu ce te mândri? Sau erai  mândru că eşti ceylonez/african? Cel mai probabil...varianta a doua - de unde trag concluzia că, la prima vedere, mândria asta de ţară riscă să devină o cutuma socială, nu neapărat să ţină de o profunzime afectivă. Ca multe alte sărbătoriri, de fapt

Pur şi simplu, fiind fiinţe sociale, e de bonton să declari câte ceva, în anumite momente strategice...altfel, eşti exclus din grup. Eşti în Roma, faci ca romanii. Dacă nu, îţi iei jucăriile şi pleci la altă scară de bloc.

E Valentine's Day? Uraaaaa!!! Iubire, inimioare, pufoşenii, I love you. E Dragobete? Perfect! Iubire, inimiare, pufoşenii, te iubesc pe româneşte. E Saint Patrick's Day? Dans şi veselie, suntem irlandezi verzi. A venit 4 iullie? Happy 4th of July, trăiască Mother America!

E protest #rezist? Huooo...ţară de căcat, plină de corupţi; plecăm în zări albastre, că murim aici! E Halloween? Buhuhuuuu...suntem scheleţei şi monstruleţi americani. A venit 1 decembrie? Frătică...suntem cei mai patrioţi şi ţinem la tradiţia din moşi strămoşi!! Aceeaşi tradiţie pe care am condamnat-o când s-a votat referendumul pentru familie, da' nu mai contează...LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

Nu-i frumos? Mie îmi place maxim şi mă bucur mult!

Revenind la Meme Stoica...omul zice bine ce zice. Ţara noastră, ca orice altă ţară de pe glob, are probleme. Totuşi, de 4 iulie nu am auzit nici un american să zică că nu e mândru de ţara lui, ca se-mpuşcă elevii prin şcoli mai ceva ca-n Counter Strike. Şi nici francezii nu strigă pe 14 iulie "Puie Macron" în franceză, că şi-au luat Vestele Galbene cotonogeală de la jandarmi, când au făcut prostii în timpul protestelor. 

Până la urmă, care este treaba cu mândria asta? Cum ne-o dovedim şi de ce să fim mândri că suntem români??

Nu putem să luptăm cu toţii pe front, pentru glia strămoşească...că nu e momentul. Nici nu ne mai ameninţă turcii că ne taie capul, dacă nu lăsăm legea creştinească şi ne dăm în cea turcească...că încă nu se întâmplă asta şi pe la noi. Deci, dacă nu e război fizic, cum ne dovedim patriotismul? Că noi vrem să dăm dovezi în lume, din câte văd în jur...dar nu avem material. Noi vrem să luptăm şi nu avem luptă. Suntem ca morile care ar merge, săracele - dar nu au ce măcina şi trăiesc din gloria trecutului, sau din amitiri.

Asta e. Din fericire, trăim nişte vremuri pacifiste. Nu mai există război. Oare aşa să fie?

Eu cred că există, doar că este foarte subtil şi îl pierdem cu brio. Dumnezeu stă în spatele coincidenţelor, iar diavolul se ascunde în detalii; ei, fix acele detalii ne scapă şi avem ceea ce avem,

România este ţara pe care ne-o construim, în fiecare zi. Iar dacă arată aşa cum arată...e vina mea. Şi a ta. Şi a ta. Şi a ta. E vina noastră, a tuturor.

Ce mai înseamnă patriotismul? Dincolo de cuvinte frumoase şi urări siropoase, cred că a fi patriot înseamnă să îţi faci treaba cât mai bine, oriunde ai fi şi oricare ar fi ea. Şi mai e ceva: patriotismul se învaţă. Personal, nu pot spune că mă puteam numi patriot şi credeam că oriunde pe glob, aleargă câinii cu covrigi în coadă...mai puţin în Românica noastră, unde-i fundul fundului iadului. Când mi-a trecut idolatria zărilor albastre, am înţeles că peste tot e frumos...şi peste tot e greu. Însă familia, oamenii dragi, stilul de viaţă şi obiceiurile proprii ale locurilor natale îţi dau un anume confort, care te ajută să treci peste neajunsurile vieţii.

Greutăţi şi neajunsuri care nu trebuie criticate şi ocolite, ci înfruntate. Ai un talant, ai un talent...dăruieşte-l. E simplu: omul sfinţeşte locul. Aşa că fă ce ai de făcut şi pune umărul la zidirea unui viitor mai bun

Noi, ca popor, suntem norocoşi că avem o ţară frumoasă şi plină de de toate. Şi dacă apăream prin Sahara şi aveam hotare între dunele de nisip, tot frumoasă ar fi fost. Sentimentul acesta ţine de legătura cu pământul natal, care este dincolo de cuvinte... 

Cert este că trebuie să îngrijim ceea ce am primit, şi nu pentru că este o "ţară frumoasă", ci pentru că este "acasă". Iar acasă este bine şi frumos, întotdeauna; indiferent cum este.    

Am moştenit o grădină cu flori. Uraaaa!!! Bucurie şi mândrie. Dar dacă nu o îngrijim şi o năpădesc buruienile, mai putem spune că o iubim?

Dacă nu ştim nici măcar să păstrăm ceea ce avem, mai suntem patrioţi? Ne batem joc de credinţă...deşi, ne place sau nu, fondul spiritual ţine de fibra interioară a unui popor. Tradiţiile le călcăm în picioare, că-s învechite. Natura o distrugem cu meticulozitate. Da, am înţeles...se taie pădurile, HUOO GUVERNUL CORUPT; dar munţii de gunoaie de pe plaje, sau din păduri, mizeria uriaşă de pretutindeni şi mai ales după petrecerile cu mici şi bere, din vina cui sunt? Debandada socială, promovarea asta a non-valorilor, de care se plânge toată lumea...din vina cui este?

Până la urmă, a-ţi iubi ţara înseamnă orice...de la a-ţi arunca ambalajul de sandwich la coş şi până la a semnaliza când schimbi direcţia de mers a maşinii...pentru că arăţi că îţi respecţi fraţii români, rudele tale în cuget şi simţiri.

Dar nu mai contează asta acum...ziua de patriotism a trecut şi putem răsufla liniştiţi până la anul, când îi va veni din nou timpul. 

Deocamdată, petrecerea continuă... 

Să fie muzică, dans şi voie bună! A, da...şi iubire! Multă, mulştă iubire!

[Asu, Georgiana Lăpădat - Cine fluieră tare]