E timpul să...

Nu am mai avut timp să mai scriu. 

Mi-am dorit să o fac, uneori am găsit şi subiecte care meritau discutate... ba chiar au fost zile în care  îmi compuneam în gând pasaje întregi de postări - cu promisiunea că le voi trece pe hârtia virtuală imediat ce voi avea ocazia. Însă nu se întâmpla aşa ceva...  şi când mă eliberam, nu mai aveam chef de nimic. Mă simţeam epuizat, iar gândurile mi se încâlceau atât de rău, încât nu mai ştiam de unde să le iau şi unde să le mai aşez. 

La un moment dat, am crezut că am eu o problemă, de am o aşa stare. Însă, privind în jur, am constatat că e foarte posibil să nu fi venit timpul potrivit pentru a scrie. 

Ştiu că sună foarte ciudat, însă... pentru noi, oamenii noului mileniu, timpul a devenit un fel de condiţionare pavloviană. Se ştie că permanent atingem noi apogee ale adâncimilor morale de bon-ton; facem parte din tot felul de comunităţi şi suntem plini de conexiuni magice; demistificăm misterele vieţii într-un ritm galopant, iar valorile absolute sunt atât concrete în vieţile noastre, încât călcăm în ele mai des decât în gropi - dar dincolo de asta, am ajuns ca nişte biete animale care reacţionează instant, la stimulul timpului şi a datei din calendar. Fără logică, fără judecată, fără raţiune, fără înţelegere, fără profunzime... dar mânaţi de un singur gând: "ESTE TIMPUL SĂ..."

S-a făcut de Valentine's Day? MINUNAT!! E TIMPUL SĂ NE IUBIM!! Şi toată suflarea omenească dă iama-n restaurante, să-şi serbeze dragostea... cu ursuleţi, ciocolată, flori şi desertul de după. Cum altfel să arăţi ce simţi, dacă nu intri în rândul lumii? Şi apoi, dacă nu arăţi conform STAS-ului în vigoare, cine te crede că simţi ceea ce spui că simţi?

Vorba cântecului: "Dacă-n fiecare zi, Valy Day ar veni, ce de ne-am mai iubi..."

Arc peste timp şi a venit Ziua Internaţională a Cărţii. Deci, E TIMPUL SĂ citim studii care arată că nu citim. Apoi, imediat se scandalizează cei care devorează n-şpe cărţi pe zi, pentru că cititul este viaţa lor şi asta trebuie să afle toate lumea. Sincer, pe mine mă sperie oamenii care citesc la pontaj, la fel cum mă sperie şi cei care nu deschid o carte nici dacă-i baţi. 

Dar nu contează... trecem peste, fiindcă vine Ziua Internaţională a Îngheţatei şi E TIMPUL SĂ mâncăm îngheţată! 

CUM? N-ai poftă??? Hmmmm... bag de seamă că te-ai nemernicit! Şi mă rog, cam când vrei să-ţi iei, dumneata, nişte îngheţată? De ziua cartofilor prăjiţi? De ziua pizzei, a hanoracului vărgat sau de Ziua Şosetelor cu Papion? Păi atunci se face ce s-a stabilit în acea zi că trebuie să se facă, nu faci ce vrei tu!

Alt arc peste timp... şi a venit sfânta zi de 31 octombrie. E Halloween, frăţică! 

Ce om să fii, ce inimă să ai în tine, încât să nu te costumezi în toate bazaconiile imaginabile şi inimaginabile, să nu te spoieşti cu ketchup şi să zici că-i sânge sau să nu-ţi munceşti mintea, ca să faci oamenilor prankuri cât mai sperioase? Pentru că nu mai avem păcăleli şi nici glume; toate idioţeniile se numesc prankuri. Ce să facem, dacă societatea avansează mereu şi tot înainte? Se ştie că nu poţi opri progresul, la fel cum se ştie că dacă scuipi contra vântului, te uzi. 

De fapt, mâine, poimâine, mă aştept să-l îngropăm şi pe Păcală. El era inteligent, şugubăţ şi făcea glume nevinovate...dar în lumea asta, Păcală nu mai are loc. Acum trăim vremurile lui Prankală - când te distrezi urmărind oamenii cu toporul pe stradă. Sau aruncându-le ghivece-n cap... sau punându-le petarde-n pantofi (c-apoi nu mai suntem la grădiniţă, să pui dulceaţă-n şoşoni). Asta-i distracţie!

Iar prănkuiala de Halloween it's a must sau ceva - că dacă nu provoci o ţâră de infarct nimănui, practic, ţi-ai ratat viaţa! De exemplu, ia uite acilea glume:

HAHAHA!!!! CE TARE!!! Ia uite, iaaaaa, Japonia!!!!! BĂĂĂĂ, cum s-a crizat puradelu'!!! Mai avea niţel şi murea pe loc!!! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!! Şi-aşa cred că a schimbat trei pamperşi!! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!!

...şi gata, că mă doare burta de râs! Băi, ce m-am distrat! E traumatizat copilul ăla pe viaţă, gata! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!!

Culmea e că poate fi adevărat. Dar dacă e Halloween, e timpul să privim în ochi violenţa şi macabrul, ca să râdem de ele - că nu ne afectează cu nimic. Şi totul se acceptă, dacă e făcut la 'şto - cum era trendul mega la modă cu femeile care-şi aplicau pe poze nişte filtre cu ochi vineţi şi buze sparte, ca să spună că şi-au luat păruială de la jumătăţile din dotare. Ca prank, desigur.

Na! De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere... ce să mai zic?

S-a făcut prima zi de noiembrie. Boss, nu mai merge aşa! E TIMPUL SĂ privim violenţa şi macabrul în ochi şi să luptăm contra lor cu toate puterile, pentru că ne afectează! Dacă primim o palmă părintească la fund când avem un an... la treizeci de ani, copilul nostru interior se destramă şi ne strică toată existenţa de după. Dacă respiră cineva mai zgomotos lângă noi, ne-a şi stresat - pentru că ne-a luat din spaţiul personal şi ne-a violentat! Suntem atât de sensibili încât şi dacă se trezeşte vreum tălâmb să strige la noi, nu ne mai vindecă nici o duzină de psihologi! Iar eu, pentru că am folosit cuvântul "tălâmb", e clar că am discriminat, nemulţumit, traumatizat, odioşat, distrus nişte destine de oameni cu suflet magic...deci merit câteva schingiuiri! Dar nu acum, ci de Halloween, ca să fie prank şi funny. Şi să nu mă supăr.

Până atunci, cânt în gând: "Dacă-n fiecare zi, Halloween ar  veni, ce prankuri ar mai fi"... 

Da' nu-mi fac griji, pentru că timpul ne face să iertăm şi uităm... mai ales când E TIMPUL SĂ ierţi şi să uiţi.

Deocamdată, a venit 1 Decembrie şi E TIMPUL SĂ fim patrioţi. Iubirea de popor şi ţară, ne leşină...nu alta! Vorba unei reclame de la radio: "Măcar de 1 decembrie să fim patrioţi"! Aşadar, ce om să fii, dacă nu ai gura plină de laude la adresa Românicii noastre dragi, pământ strămoşesc şi plin de tradiţii?! Desigur că vrem o ţară ca afară, dar de Ziua Naţională, vrem o ţară ca aici: 

Cu tricolor arborat pe maşinile cu gene la faruri. Cu şosele vai de capul lor şi care nu ne trebuie, pentru că avem natură extraordinară. Cu spitale puţine şi catedrale multe... care nu ne mai enervează, pentru că mâncăm fasole şi cârnaţi, cum e datina străbună. Cu mâncare ca la mama, care e mai bună decât shaorma zilnică a zilei de mâine. Cu muzică populară românească, mixată de cel mai tradiţional DJ MC Ţikiriki din Papua Noua Guinee şi cu mult, foarte mult drapel naţional. Mai multă mândrie şi parade istorice fără număr!

C-apoi na! Dacă nici măcar de Ziua României nu eşti patriot, când să mai fii?

Desigur că de pe 2 decembrie e timpul să-ţi pută de tot ce e românesc, iar  tradiţionaliştii naţionalişti sunt ciumaţii care susţin învecheala şi se pun contra modernului frumos şi îmbietor... dar haideţi să trăim în prezent şi să iubim România. De Ziua Naţională, ordinul pe unitate e iubirea de neam! Clar?

Vorba cântecului: "Dacă-n fiecare zi, Unirea ar veni, ce patrioţi am fi"...

Avem noroc că nu e aceeaşi zi în fiecare zi - altfel, am lua-o cu capul peste dealuri, fluturând steguleţe roşii! 

De ce? Păi cum adică, DE CE? Cât cap ne trebuie, ca să fim în fiecare zi în toate felurile posibile? Ne-am încurca între ideologii, mai abitir ca-ntr-un labirint! Cum să fim şi patrioţi şi să vrem o ţară ca afară; să ne iubim aproapele şi să-i dăm vânt pe scări (în spirit de prank very funny); să mâncăm pizza mereu şi să susţinem mâncarea tradiţională; să luptăm pentru o viaţă sănătoasă şi să avem burta plină de cartofi prăjiţi; să fim smeriţi şi să ne lăudăm cu viaţa noastră de succes; să ne amuze violenţa şi, în acelaşi timp, să ne oripileze; să fim tradiţionalişti şi să condamnăm obiciurile înaintaşilor noştri; să ne aruncăm gunoiul pe meleaguri cât mai ocrotite de lege şi să protejăm natura, plantând un copac... toate într-o singură zi?  

N-avem cum! Altfel, am fi cu toţii nişte cazuri perfecte pentru studiul tulburărilor de personalitate. Deci, cine s-a gândit că trebuie ca-ntr- o zi să fim într-un fel şi în alt fel ziua următoare, a ştiut el de ce a hotărât aşa şi bine a făcut!

Să bem pentru asta! 

Şi-un cântec vesel să cântăm, că ne bate Crăciunul la uşă...

 

[Paula Hriscu - M-o trimis mama la capre]

Scrisoare pentru Moş Nicolae

Ziua de azi, la mulţi ani!

Ce faceţi, cum vă distraţi? 

I-aţi scris Moşului? Numai mâine nu-i poimâine şi ne trezim cu el la geam... iar dacă nu îi scriem, de unde să ştie ce să ne aducă? Vorba 'ceea: "Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană"!

Problema mea e că eu nu mai ştiu ce poveste să spun, că le-am epuizat pe toate. Şi oricum, cele câteva dorinţe mari şi late ale mele, nu pot fi realizate de mâini omeneşti...aşa că, la ce să mai consum cerneala degeaba? Sar peste scrisoare şi anul acesta, mai ales că încrederea mea în Poşta Română este subunitară şi nici nu ştiu dacă ce scriu va ajunge unde trebuie.  Până acum, ori nu a ajuns, ori a ajuns şi nu a contat. Aşa că nu mă mai complic...

Dar m-am hotărât să iau problema în propriile mâini şi voi merge direct la domiciliul Moşului să-i plătesc o vizită (ştiu că este o formulare mai ciudată, dar gândesc în engleză şi Google Translate spune că aşa se traduce în română) - că nu vreau să mă mai încurc cu intermediari.

Problema e: unde stă Moşul şi cu ce ajung la el? De când mă ştiu, sunt călător în comun... că nu am maşină proprie şi personală. Am zis să apăr stratul de ozon şi să nu mai contribui şi eu la aglomeraţia urbană, că-i suficient haos pe străzi. Călătoresc verde, cu picioarele din dotare. Sau claie peste grămadă, cu alţi apărători ai planetei.

Şi tot de când mă ştiu, nu am văzut niciodată nici un autobuz, tren, tramvai, microbuz sau trocaletă care să aibă capăt de linie la casa Moşului. 

De plecat, plec; nu-i bai...dar unde mă duc. când nimeni nu mă aşteaptă? Şi mai ales, cum ajung acolo unde vreau să merg? 

Noroc că Universul e la o aruncătură de gând şi mi-a transmis, prin channeling, răspunsul căutat:

Perfect! Niciodată nu am călătorit cu telefonul... şi poate m-o duce el unde am nevoie. De fapt, habar n-aveam că s-a inventat şi aşa ceva, că nu am văzut tonete care să vândă bilete de telefon. Şi cât am stat prin staţii, nu a trecut nici vreun telefon plin de călători - deci, în apărarea mea, de unde era să ştiu? Nu-s chiar în pas cu tehnologia, că de! M-ajunge şi pe mine timpul din urmă! Noroc cu afişul informativ, care mi-a deschis mintea către nou....

Zis şi făcut! Nu am mai stat pe gânduri şi imediat mi-am făcut băgăjelul, am plătit prin aplicaţie şi am dat fuga la o staţie. La noi în oraş nu sunt staţii cu destinaţii speciale - deci orice călătoreşte, se opreşte la ele: om, maşină sau câine vagabond. Mă gândeam că o trece şi vreun telefon, dacă am răbdare. Ceea ce am avut, aproape trei ore. Şi nu a trecut nici unul. De fapt, dacă stau să mă gândesc, abia au trecut două microbuze...că na! Cu minivacanţa asta, totul este în repaus şi nici măcar iarba nu mai creşte. 

Aşa că am plecat spre casă.... trist, plouat, nemâncat şi plictisit. Eram într-o stare de plâns şi trebuia, neapărat, să schimb situaţia asta! Aşa că m-am oprit la un magazin, cu gândul să-mi iau un ceai fierbinte, să-mi mai revin olecuţă. Şi-am găsit altceva mai bun:

Suport reparaţii...

Normal că suport!!! Pentru doar 99,99 lei, suport orice fel de reparaţii. Momentan, nu aş fi refuzat unele la moral, că era cam pleoştit. Şi-apoi mai vedem pe unde mai este nevoie de-o tencuială sau de strâns vreun şurub. C-apoi, trebuie să reparăm fierul şi betonul... d-apoi omul, că-i din carne şi oase! Ori e egalitate pentru toţi, ori nu ne mai încurcăm deloc cu tot felul de idei noi!

Da' nu mai era activă reducerea...aşa că mi-am luat ceaiul mult dorit şi după un somn bun, totul s-a reparat de la sine. Şi-am rămas şi cu banii în buzunar....

M-am liniştit şi în privinţa mesajului meu pentru Moş Nicolae. Nu il mai trimit nimănui, că e mai în siguranţă la mine. Apropo de asta...cineva îmi spunea că este atât de frig afară, încât i-au îngheţat şi sentimentele. I-am răspuns: "Ce să-ţi fac, dacă umbli cu ele pe afară? Eu nu le scot din ungherul lor şi sunt bine-mersi. Dacă mie nu mi-e frig, lor...nici atât!  Sunt mari şi frumoase, încâlcite mai ceva ca jungla amazoniană! 

Aştept, totuşi, să fac şi eu o călătorie cu telefonul. Dacă tot m-a zgândărit sâmburele cunoaşterii... trebuie să încerc asta, măcar o dată-n viaţă. Şi-o să-mi iau loc la geam, ca să mă bucur de privelişte. 

Îmi râde inima numai când îmi imaginez ce frumos va fi!

Să bem pentru asta! O sărmăluţă, o fripturică, un vinişor...d-astea tradiţionale, c-apoi tot a venit vremea când ne iubim ţara şi tradiţiile. :)

Pentru România! Pentru noi! Închin un pahar vesel şi-un cântec plin să dăm la vale, pe şoseaua gâtului!

[Ansamblul Plăieşii - La omul care mi-i drag]

Patriotism de decemvrie

1 Decembrie. La mulţi ani, România!

...sau, cum se zice mai modern: "Bună seara, România; bună seara, Bucureşti! Pro TV te salută"!

Da, este Ziua României noastre dragi, pe care o iubim şi o stimăm. Şi iar o iubim. Prin urmare, în semn de apreciere, iubim româneşte; simţim româneşte; cântăm româneşte; scriem româneşte; dansăm româneşte; vibrăm româneşte şi ne mândrim româneşte. 

Ceea ce e normal...vorb' aia: o zi în an avem şi noi, pentru a ne preţui ţara şi chiar şi pe aceea să o ignorăm? 

Gurile spun că 1 decembrie ar trebuie să fie Halloween-ul roânesc, pentru că ne deghizăm cu toţii în mari patrioţi - dar zic să nu plecăm urechea la oamenii răi şi să ne vedem de petrecerea noastră, cu mândrie şi optimism.

Mihai "Meme" Stoica, de exemplu, nu vrea să facă asta...aşa că se întreabă retoric (pe Facebook):

"Mândru că sunt român? Păi doar pentru că trăiesc în țara în care nu votezi pentru viitorul tău, ci contra candidatului care ți-e antipatic, în țara în care o fată moare pentru că operatorul de la 112 a prins o zi mai proastă, în țara în care mii de oameni pichetează sediul guvernului fără să știe motivul, în țara în care - pentru aceeași presupusă infracțiune - un judecător achită și altul condamnă, în țara în care mor militari într-un camion fără frâne și armata cheltuiește milioane de euro cu o echipă de fotbal care nu e în stare să se califice pentru dificila confruntare cu Mostiștea Ulmu, în țara în care autostrada trebuie reparată înainte de inaugurare, în țara în care Halep e sfâșiată de ziariști și prostituatele dau autografe?

Nu, nu sunt mândru că sunt român. Doar trebuie să trăiesc în România și m-am consolat cu ideea. La mulți ani cu sănătate, români! Bine că avem NETFLIX. Și HBO GO".

...ceea ce, aşa este: bine că avem Netflix! "Alţii n-are şi tot trăieşte, d-apoi noi, că avem"...

În altă ordine de idei, într-o universalitate de beatitudine patriotică ce laudă fiecare fir de praf al ţării întâi decembriste, ca să ieşi în evidenţă, trebuie să fii cu fulgii în sus. Diferit. Contra. 

Şi uite aşa, ca în fiecare an, ajungem la discuţii despre mândrie, patriotism şi falsitate. Am scris despre asta în fiecare an...iar concluzia este aceeaşi (ca în fiecare an): nu trebuie să ne arătăm dragostea de ţară doar o zi pe an, ci ÎN FIECARE ZI DIN AN.

Totuşi, întrebarea este foarte bună: de ce să fii mândru că eşti român? 

 Acum câţiva ani, preluând o idee de la alţii mai deştepţi, spuneam că, în principiu, te mândreşti cu o realizare obţinută prin eforturi proprii: ai luat premiul întâi la şcoală, ai mâncat zece shaorme în timp record, ai făcut o mie de genoflexiuni cu genunchii la piept...nu ştiu; te mândreşti că ai depus un efort şi ţi-a ieşit o şpârlă. 

Faptul că te-ai născut, întâmplător, pe aici prin ţară, nu ţine de tine, ci de o coincidenţă fericită. Totuşi, când un frate sau un prieten are o reuşită, te mândreşti cu el; deci, starea aceasta este mai complexă decât pare la prima vedere.

De aceea, cred că problema este pusă greşit. Sentimentul de apartenenţă este, de fapt, o bucurie...şi nu neapărat o mândrie, în sensul tradiţional al cuvântului.  

Dacă te năşteai în Ceylon, sau într-un trib african, jinduiai după România, ca să ai cu ce te mândri? Sau erai  mândru că eşti ceylonez/african? Cel mai probabil...varianta a doua - de unde trag concluzia că, la prima vedere, mândria asta de ţară riscă să devină o cutuma socială, nu neapărat să ţină de o profunzime afectivă. Ca multe alte sărbătoriri, de fapt

Pur şi simplu, fiind fiinţe sociale, e de bonton să declari câte ceva, în anumite momente strategice...altfel, eşti exclus din grup. Eşti în Roma, faci ca romanii. Dacă nu, îţi iei jucăriile şi pleci la altă scară de bloc.

E Valentine's Day? Uraaaaa!!! Iubire, inimioare, pufoşenii, I love you. E Dragobete? Perfect! Iubire, inimiare, pufoşenii, te iubesc pe româneşte. E Saint Patrick's Day? Dans şi veselie, suntem irlandezi verzi. A venit 4 iullie? Happy 4th of July, trăiască Mother America!

E protest #rezist? Huooo...ţară de căcat, plină de corupţi; plecăm în zări albastre, că murim aici! E Halloween? Buhuhuuuu...suntem scheleţei şi monstruleţi americani. A venit 1 decembrie? Frătică...suntem cei mai patrioţi şi ţinem la tradiţia din moşi strămoşi!! Aceeaşi tradiţie pe care am condamnat-o când s-a votat referendumul pentru familie, da' nu mai contează...LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

Nu-i frumos? Mie îmi place maxim şi mă bucur mult!

Revenind la Meme Stoica...omul zice bine ce zice. Ţara noastră, ca orice altă ţară de pe glob, are probleme. Totuşi, de 4 iulie nu am auzit nici un american să zică că nu e mândru de ţara lui, ca se-mpuşcă elevii prin şcoli mai ceva ca-n Counter Strike. Şi nici francezii nu strigă pe 14 iulie "Puie Macron" în franceză, că şi-au luat Vestele Galbene cotonogeală de la jandarmi, când au făcut prostii în timpul protestelor. 

Până la urmă, care este treaba cu mândria asta? Cum ne-o dovedim şi de ce să fim mândri că suntem români??

Nu putem să luptăm cu toţii pe front, pentru glia strămoşească...că nu e momentul. Nici nu ne mai ameninţă turcii că ne taie capul, dacă nu lăsăm legea creştinească şi ne dăm în cea turcească...că încă nu se întâmplă asta şi pe la noi. Deci, dacă nu e război fizic, cum ne dovedim patriotismul? Că noi vrem să dăm dovezi în lume, din câte văd în jur...dar nu avem material. Noi vrem să luptăm şi nu avem luptă. Suntem ca morile care ar merge, săracele - dar nu au ce măcina şi trăiesc din gloria trecutului, sau din amitiri.

Asta e. Din fericire, trăim nişte vremuri pacifiste. Nu mai există război. Oare aşa să fie?

Eu cred că există, doar că este foarte subtil şi îl pierdem cu brio. Dumnezeu stă în spatele coincidenţelor, iar diavolul se ascunde în detalii; ei, fix acele detalii ne scapă şi avem ceea ce avem,

România este ţara pe care ne-o construim, în fiecare zi. Iar dacă arată aşa cum arată...e vina mea. Şi a ta. Şi a ta. Şi a ta. E vina noastră, a tuturor.

Ce mai înseamnă patriotismul? Dincolo de cuvinte frumoase şi urări siropoase, cred că a fi patriot înseamnă să îţi faci treaba cât mai bine, oriunde ai fi şi oricare ar fi ea. Şi mai e ceva: patriotismul se învaţă. Personal, nu pot spune că mă puteam numi patriot şi credeam că oriunde pe glob, aleargă câinii cu covrigi în coadă...mai puţin în Românica noastră, unde-i fundul fundului iadului. Când mi-a trecut idolatria zărilor albastre, am înţeles că peste tot e frumos...şi peste tot e greu. Însă familia, oamenii dragi, stilul de viaţă şi obiceiurile proprii ale locurilor natale îţi dau un anume confort, care te ajută să treci peste neajunsurile vieţii.

Greutăţi şi neajunsuri care nu trebuie criticate şi ocolite, ci înfruntate. Ai un talant, ai un talent...dăruieşte-l. E simplu: omul sfinţeşte locul. Aşa că fă ce ai de făcut şi pune umărul la zidirea unui viitor mai bun

Noi, ca popor, suntem norocoşi că avem o ţară frumoasă şi plină de de toate. Şi dacă apăream prin Sahara şi aveam hotare între dunele de nisip, tot frumoasă ar fi fost. Sentimentul acesta ţine de legătura cu pământul natal, care este dincolo de cuvinte... 

Cert este că trebuie să îngrijim ceea ce am primit, şi nu pentru că este o "ţară frumoasă", ci pentru că este "acasă". Iar acasă este bine şi frumos, întotdeauna; indiferent cum este.    

Am moştenit o grădină cu flori. Uraaaa!!! Bucurie şi mândrie. Dar dacă nu o îngrijim şi o năpădesc buruienile, mai putem spune că o iubim?

Dacă nu ştim nici măcar să păstrăm ceea ce avem, mai suntem patrioţi? Ne batem joc de credinţă...deşi, ne place sau nu, fondul spiritual ţine de fibra interioară a unui popor. Tradiţiile le călcăm în picioare, că-s învechite. Natura o distrugem cu meticulozitate. Da, am înţeles...se taie pădurile, HUOO GUVERNUL CORUPT; dar munţii de gunoaie de pe plaje, sau din păduri, mizeria uriaşă de pretutindeni şi mai ales după petrecerile cu mici şi bere, din vina cui sunt? Debandada socială, promovarea asta a non-valorilor, de care se plânge toată lumea...din vina cui este?

Până la urmă, a-ţi iubi ţara înseamnă orice...de la a-ţi arunca ambalajul de sandwich la coş şi până la a semnaliza când schimbi direcţia de mers a maşinii...pentru că arăţi că îţi respecţi fraţii români, rudele tale în cuget şi simţiri.

Dar nu mai contează asta acum...ziua de patriotism a trecut şi putem răsufla liniştiţi până la anul, când îi va veni din nou timpul. 

Deocamdată, petrecerea continuă... 

Să fie muzică, dans şi voie bună! A, da...şi iubire! Multă, mulştă iubire!

[Asu, Georgiana Lăpădat - Cine fluieră tare]