Nu am mai avut timp să mai scriu.
Mi-am dorit să o fac, uneori am găsit şi subiecte care meritau discutate... ba chiar au fost zile în care îmi compuneam în gând pasaje întregi de postări - cu promisiunea că le voi trece pe hârtia virtuală imediat ce voi avea ocazia. Însă nu se întâmpla aşa ceva... şi când mă eliberam, nu mai aveam chef de nimic. Mă simţeam epuizat, iar gândurile mi se încâlceau atât de rău, încât nu mai ştiam de unde să le iau şi unde să le mai aşez.
La un moment dat, am crezut că am eu o problemă, de am o aşa stare. Însă, privind în jur, am constatat că e foarte posibil să nu fi venit timpul potrivit pentru a scrie.
Ştiu că sună foarte ciudat, însă... pentru noi, oamenii noului mileniu, timpul a devenit un fel de condiţionare pavloviană. Se ştie că permanent atingem noi apogee ale adâncimilor morale de bon-ton; facem parte din tot felul de comunităţi şi suntem plini de conexiuni magice; demistificăm misterele vieţii într-un ritm galopant, iar valorile absolute sunt atât concrete în vieţile noastre, încât călcăm în ele mai des decât în gropi - dar dincolo de asta, am ajuns ca nişte biete animale care reacţionează instant, la stimulul timpului şi a datei din calendar. Fără logică, fără judecată, fără raţiune, fără înţelegere, fără profunzime... dar mânaţi de un singur gând: "ESTE TIMPUL SĂ..."
S-a făcut de Valentine's Day? MINUNAT!! E TIMPUL SĂ NE IUBIM!! Şi toată suflarea omenească dă iama-n restaurante, să-şi serbeze dragostea... cu ursuleţi, ciocolată, flori şi desertul de după. Cum altfel să arăţi ce simţi, dacă nu intri în rândul lumii? Şi apoi, dacă nu arăţi conform STAS-ului în vigoare, cine te crede că simţi ceea ce spui că simţi?
Vorba cântecului: "Dacă-n fiecare zi, Valy Day ar veni, ce de ne-am mai iubi..."
Arc peste timp şi a venit Ziua Internaţională a Cărţii. Deci, E TIMPUL SĂ citim studii care arată că nu citim. Apoi, imediat se scandalizează cei care devorează n-şpe cărţi pe zi, pentru că cititul este viaţa lor şi asta trebuie să afle toate lumea. Sincer, pe mine mă sperie oamenii care citesc la pontaj, la fel cum mă sperie şi cei care nu deschid o carte nici dacă-i baţi.
Dar nu contează... trecem peste, fiindcă vine Ziua Internaţională a Îngheţatei şi E TIMPUL SĂ mâncăm îngheţată!
CUM? N-ai poftă??? Hmmmm... bag de seamă că te-ai nemernicit! Şi mă rog, cam când vrei să-ţi iei, dumneata, nişte îngheţată? De ziua cartofilor prăjiţi? De ziua pizzei, a hanoracului vărgat sau de Ziua Şosetelor cu Papion? Păi atunci se face ce s-a stabilit în acea zi că trebuie să se facă, nu faci ce vrei tu!
Alt arc peste timp... şi a venit sfânta zi de 31 octombrie. E Halloween, frăţică!
Ce om să fii, ce inimă să ai în tine, încât să nu te costumezi în toate bazaconiile imaginabile şi inimaginabile, să nu te spoieşti cu ketchup şi să zici că-i sânge sau să nu-ţi munceşti mintea, ca să faci oamenilor prankuri cât mai sperioase? Pentru că nu mai avem păcăleli şi nici glume; toate idioţeniile se numesc prankuri. Ce să facem, dacă societatea avansează mereu şi tot înainte? Se ştie că nu poţi opri progresul, la fel cum se ştie că dacă scuipi contra vântului, te uzi.
De fapt, mâine, poimâine, mă aştept să-l îngropăm şi pe Păcală. El era inteligent, şugubăţ şi făcea glume nevinovate...dar în lumea asta, Păcală nu mai are loc. Acum trăim vremurile lui Prankală - când te distrezi urmărind oamenii cu toporul pe stradă. Sau aruncându-le ghivece-n cap... sau punându-le petarde-n pantofi (c-apoi nu mai suntem la grădiniţă, să pui dulceaţă-n şoşoni). Asta-i distracţie!
Iar prănkuiala de Halloween it's a must sau ceva - că dacă nu provoci o ţâră de infarct nimănui, practic, ţi-ai ratat viaţa! De exemplu, ia uite acilea glume:
HAHAHA!!!! CE TARE!!! Ia uite, iaaaaa, Japonia!!!!! BĂĂĂĂ, cum s-a crizat puradelu'!!! Mai avea niţel şi murea pe loc!!! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!! Şi-aşa cred că a schimbat trei pamperşi!! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!!
...şi gata, că mă doare burta de râs! Băi, ce m-am distrat! E traumatizat copilul ăla pe viaţă, gata! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!!
Culmea e că poate fi adevărat. Dar dacă e Halloween, e timpul să privim în ochi violenţa şi macabrul, ca să râdem de ele - că nu ne afectează cu nimic. Şi totul se acceptă, dacă e făcut la 'şto - cum era trendul mega la modă cu femeile care-şi aplicau pe poze nişte filtre cu ochi vineţi şi buze sparte, ca să spună că şi-au luat păruială de la jumătăţile din dotare. Ca prank, desigur.
Na! De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere... ce să mai zic?
S-a făcut prima zi de noiembrie. Boss, nu mai merge aşa! E TIMPUL SĂ privim violenţa şi macabrul în ochi şi să luptăm contra lor cu toate puterile, pentru că ne afectează! Dacă primim o palmă părintească la fund când avem un an... la treizeci de ani, copilul nostru interior se destramă şi ne strică toată existenţa de după. Dacă respiră cineva mai zgomotos lângă noi, ne-a şi stresat - pentru că ne-a luat din spaţiul personal şi ne-a violentat! Suntem atât de sensibili încât şi dacă se trezeşte vreum tălâmb să strige la noi, nu ne mai vindecă nici o duzină de psihologi! Iar eu, pentru că am folosit cuvântul "tălâmb", e clar că am discriminat, nemulţumit, traumatizat, odioşat, distrus nişte destine de oameni cu suflet magic...deci merit câteva schingiuiri! Dar nu acum, ci de Halloween, ca să fie prank şi funny. Şi să nu mă supăr.
Până atunci, cânt în gând: "Dacă-n fiecare zi, Halloween ar veni, ce prankuri ar mai fi"...
Da' nu-mi fac griji, pentru că timpul ne face să iertăm şi uităm... mai ales când E TIMPUL SĂ ierţi şi să uiţi.
Deocamdată, a venit 1 Decembrie şi E TIMPUL SĂ fim patrioţi. Iubirea de popor şi ţară, ne leşină...nu alta! Vorba unei reclame de la radio: "Măcar de 1 decembrie să fim patrioţi"! Aşadar, ce om să fii, dacă nu ai gura plină de laude la adresa Românicii noastre dragi, pământ strămoşesc şi plin de tradiţii?! Desigur că vrem o ţară ca afară, dar de Ziua Naţională, vrem o ţară ca aici:
Cu tricolor arborat pe maşinile cu gene la faruri. Cu şosele vai de capul lor şi care nu ne trebuie, pentru că avem natură extraordinară. Cu spitale puţine şi catedrale multe... care nu ne mai enervează, pentru că mâncăm fasole şi cârnaţi, cum e datina străbună. Cu mâncare ca la mama, care e mai bună decât shaorma zilnică a zilei de mâine. Cu muzică populară românească, mixată de cel mai tradiţional DJ MC Ţikiriki din Papua Noua Guinee şi cu mult, foarte mult drapel naţional. Mai multă mândrie şi parade istorice fără număr!
C-apoi na! Dacă nici măcar de Ziua României nu eşti patriot, când să mai fii?
Desigur că de pe 2 decembrie e timpul să-ţi pută de tot ce e românesc, iar tradiţionaliştii naţionalişti sunt ciumaţii care susţin învecheala şi se pun contra modernului frumos şi îmbietor... dar haideţi să trăim în prezent şi să iubim România. De Ziua Naţională, ordinul pe unitate e iubirea de neam! Clar?
Vorba cântecului: "Dacă-n fiecare zi, Unirea ar veni, ce patrioţi am fi"...
Avem noroc că nu e aceeaşi zi în fiecare zi - altfel, am lua-o cu capul peste dealuri, fluturând steguleţe roşii!
De ce? Păi cum adică, DE CE? Cât cap ne trebuie, ca să fim în fiecare zi în toate felurile posibile? Ne-am încurca între ideologii, mai abitir ca-ntr-un labirint! Cum să fim şi patrioţi şi să vrem o ţară ca afară; să ne iubim aproapele şi să-i dăm vânt pe scări (în spirit de prank very funny); să mâncăm pizza mereu şi să susţinem mâncarea tradiţională; să luptăm pentru o viaţă sănătoasă şi să avem burta plină de cartofi prăjiţi; să fim smeriţi şi să ne lăudăm cu viaţa noastră de succes; să ne amuze violenţa şi, în acelaşi timp, să ne oripileze; să fim tradiţionalişti şi să condamnăm obiciurile înaintaşilor noştri; să ne aruncăm gunoiul pe meleaguri cât mai ocrotite de lege şi să protejăm natura, plantând un copac... toate într-o singură zi?
N-avem cum! Altfel, am fi cu toţii nişte cazuri perfecte pentru studiul tulburărilor de personalitate. Deci, cine s-a gândit că trebuie ca-ntr- o zi să fim într-un fel şi în alt fel ziua următoare, a ştiut el de ce a hotărât aşa şi bine a făcut!
Să bem pentru asta!
Şi-un cântec vesel să cântăm, că ne bate Crăciunul la uşă...
[Paula Hriscu - M-o trimis mama la capre]
