E timpul să...

Nu am mai avut timp să mai scriu. 

Mi-am dorit să o fac, uneori am găsit şi subiecte care meritau discutate... ba chiar au fost zile în care  îmi compuneam în gând pasaje întregi de postări - cu promisiunea că le voi trece pe hârtia virtuală imediat ce voi avea ocazia. Însă nu se întâmpla aşa ceva...  şi când mă eliberam, nu mai aveam chef de nimic. Mă simţeam epuizat, iar gândurile mi se încâlceau atât de rău, încât nu mai ştiam de unde să le iau şi unde să le mai aşez. 

La un moment dat, am crezut că am eu o problemă, de am o aşa stare. Însă, privind în jur, am constatat că e foarte posibil să nu fi venit timpul potrivit pentru a scrie. 

Ştiu că sună foarte ciudat, însă... pentru noi, oamenii noului mileniu, timpul a devenit un fel de condiţionare pavloviană. Se ştie că permanent atingem noi apogee ale adâncimilor morale de bon-ton; facem parte din tot felul de comunităţi şi suntem plini de conexiuni magice; demistificăm misterele vieţii într-un ritm galopant, iar valorile absolute sunt atât concrete în vieţile noastre, încât călcăm în ele mai des decât în gropi - dar dincolo de asta, am ajuns ca nişte biete animale care reacţionează instant, la stimulul timpului şi a datei din calendar. Fără logică, fără judecată, fără raţiune, fără înţelegere, fără profunzime... dar mânaţi de un singur gând: "ESTE TIMPUL SĂ..."

S-a făcut de Valentine's Day? MINUNAT!! E TIMPUL SĂ NE IUBIM!! Şi toată suflarea omenească dă iama-n restaurante, să-şi serbeze dragostea... cu ursuleţi, ciocolată, flori şi desertul de după. Cum altfel să arăţi ce simţi, dacă nu intri în rândul lumii? Şi apoi, dacă nu arăţi conform STAS-ului în vigoare, cine te crede că simţi ceea ce spui că simţi?

Vorba cântecului: "Dacă-n fiecare zi, Valy Day ar veni, ce de ne-am mai iubi..."

Arc peste timp şi a venit Ziua Internaţională a Cărţii. Deci, E TIMPUL SĂ citim studii care arată că nu citim. Apoi, imediat se scandalizează cei care devorează n-şpe cărţi pe zi, pentru că cititul este viaţa lor şi asta trebuie să afle toate lumea. Sincer, pe mine mă sperie oamenii care citesc la pontaj, la fel cum mă sperie şi cei care nu deschid o carte nici dacă-i baţi. 

Dar nu contează... trecem peste, fiindcă vine Ziua Internaţională a Îngheţatei şi E TIMPUL SĂ mâncăm îngheţată! 

CUM? N-ai poftă??? Hmmmm... bag de seamă că te-ai nemernicit! Şi mă rog, cam când vrei să-ţi iei, dumneata, nişte îngheţată? De ziua cartofilor prăjiţi? De ziua pizzei, a hanoracului vărgat sau de Ziua Şosetelor cu Papion? Păi atunci se face ce s-a stabilit în acea zi că trebuie să se facă, nu faci ce vrei tu!

Alt arc peste timp... şi a venit sfânta zi de 31 octombrie. E Halloween, frăţică! 

Ce om să fii, ce inimă să ai în tine, încât să nu te costumezi în toate bazaconiile imaginabile şi inimaginabile, să nu te spoieşti cu ketchup şi să zici că-i sânge sau să nu-ţi munceşti mintea, ca să faci oamenilor prankuri cât mai sperioase? Pentru că nu mai avem păcăleli şi nici glume; toate idioţeniile se numesc prankuri. Ce să facem, dacă societatea avansează mereu şi tot înainte? Se ştie că nu poţi opri progresul, la fel cum se ştie că dacă scuipi contra vântului, te uzi. 

De fapt, mâine, poimâine, mă aştept să-l îngropăm şi pe Păcală. El era inteligent, şugubăţ şi făcea glume nevinovate...dar în lumea asta, Păcală nu mai are loc. Acum trăim vremurile lui Prankală - când te distrezi urmărind oamenii cu toporul pe stradă. Sau aruncându-le ghivece-n cap... sau punându-le petarde-n pantofi (c-apoi nu mai suntem la grădiniţă, să pui dulceaţă-n şoşoni). Asta-i distracţie!

Iar prănkuiala de Halloween it's a must sau ceva - că dacă nu provoci o ţâră de infarct nimănui, practic, ţi-ai ratat viaţa! De exemplu, ia uite acilea glume:

HAHAHA!!!! CE TARE!!! Ia uite, iaaaaa, Japonia!!!!! BĂĂĂĂ, cum s-a crizat puradelu'!!! Mai avea niţel şi murea pe loc!!! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!! Şi-aşa cred că a schimbat trei pamperşi!! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!!

...şi gata, că mă doare burta de râs! Băi, ce m-am distrat! E traumatizat copilul ăla pe viaţă, gata! HA-HA-HA-HA-HA-HAAAA!!!!

Culmea e că poate fi adevărat. Dar dacă e Halloween, e timpul să privim în ochi violenţa şi macabrul, ca să râdem de ele - că nu ne afectează cu nimic. Şi totul se acceptă, dacă e făcut la 'şto - cum era trendul mega la modă cu femeile care-şi aplicau pe poze nişte filtre cu ochi vineţi şi buze sparte, ca să spună că şi-au luat păruială de la jumătăţile din dotare. Ca prank, desigur.

Na! De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere... ce să mai zic?

S-a făcut prima zi de noiembrie. Boss, nu mai merge aşa! E TIMPUL SĂ privim violenţa şi macabrul în ochi şi să luptăm contra lor cu toate puterile, pentru că ne afectează! Dacă primim o palmă părintească la fund când avem un an... la treizeci de ani, copilul nostru interior se destramă şi ne strică toată existenţa de după. Dacă respiră cineva mai zgomotos lângă noi, ne-a şi stresat - pentru că ne-a luat din spaţiul personal şi ne-a violentat! Suntem atât de sensibili încât şi dacă se trezeşte vreum tălâmb să strige la noi, nu ne mai vindecă nici o duzină de psihologi! Iar eu, pentru că am folosit cuvântul "tălâmb", e clar că am discriminat, nemulţumit, traumatizat, odioşat, distrus nişte destine de oameni cu suflet magic...deci merit câteva schingiuiri! Dar nu acum, ci de Halloween, ca să fie prank şi funny. Şi să nu mă supăr.

Până atunci, cânt în gând: "Dacă-n fiecare zi, Halloween ar  veni, ce prankuri ar mai fi"... 

Da' nu-mi fac griji, pentru că timpul ne face să iertăm şi uităm... mai ales când E TIMPUL SĂ ierţi şi să uiţi.

Deocamdată, a venit 1 Decembrie şi E TIMPUL SĂ fim patrioţi. Iubirea de popor şi ţară, ne leşină...nu alta! Vorba unei reclame de la radio: "Măcar de 1 decembrie să fim patrioţi"! Aşadar, ce om să fii, dacă nu ai gura plină de laude la adresa Românicii noastre dragi, pământ strămoşesc şi plin de tradiţii?! Desigur că vrem o ţară ca afară, dar de Ziua Naţională, vrem o ţară ca aici: 

Cu tricolor arborat pe maşinile cu gene la faruri. Cu şosele vai de capul lor şi care nu ne trebuie, pentru că avem natură extraordinară. Cu spitale puţine şi catedrale multe... care nu ne mai enervează, pentru că mâncăm fasole şi cârnaţi, cum e datina străbună. Cu mâncare ca la mama, care e mai bună decât shaorma zilnică a zilei de mâine. Cu muzică populară românească, mixată de cel mai tradiţional DJ MC Ţikiriki din Papua Noua Guinee şi cu mult, foarte mult drapel naţional. Mai multă mândrie şi parade istorice fără număr!

C-apoi na! Dacă nici măcar de Ziua României nu eşti patriot, când să mai fii?

Desigur că de pe 2 decembrie e timpul să-ţi pută de tot ce e românesc, iar  tradiţionaliştii naţionalişti sunt ciumaţii care susţin învecheala şi se pun contra modernului frumos şi îmbietor... dar haideţi să trăim în prezent şi să iubim România. De Ziua Naţională, ordinul pe unitate e iubirea de neam! Clar?

Vorba cântecului: "Dacă-n fiecare zi, Unirea ar veni, ce patrioţi am fi"...

Avem noroc că nu e aceeaşi zi în fiecare zi - altfel, am lua-o cu capul peste dealuri, fluturând steguleţe roşii! 

De ce? Păi cum adică, DE CE? Cât cap ne trebuie, ca să fim în fiecare zi în toate felurile posibile? Ne-am încurca între ideologii, mai abitir ca-ntr-un labirint! Cum să fim şi patrioţi şi să vrem o ţară ca afară; să ne iubim aproapele şi să-i dăm vânt pe scări (în spirit de prank very funny); să mâncăm pizza mereu şi să susţinem mâncarea tradiţională; să luptăm pentru o viaţă sănătoasă şi să avem burta plină de cartofi prăjiţi; să fim smeriţi şi să ne lăudăm cu viaţa noastră de succes; să ne amuze violenţa şi, în acelaşi timp, să ne oripileze; să fim tradiţionalişti şi să condamnăm obiciurile înaintaşilor noştri; să ne aruncăm gunoiul pe meleaguri cât mai ocrotite de lege şi să protejăm natura, plantând un copac... toate într-o singură zi?  

N-avem cum! Altfel, am fi cu toţii nişte cazuri perfecte pentru studiul tulburărilor de personalitate. Deci, cine s-a gândit că trebuie ca-ntr- o zi să fim într-un fel şi în alt fel ziua următoare, a ştiut el de ce a hotărât aşa şi bine a făcut!

Să bem pentru asta! 

Şi-un cântec vesel să cântăm, că ne bate Crăciunul la uşă...

 

[Paula Hriscu - M-o trimis mama la capre]

Noapte de groază în noaptea de groază

...sau cum merge ursul, în timp ce latră câinii

Nu-s cu Halloween-ul. Nu mă interesează subiectul şi nu îi văd rostul. 

De fapt, nici nu ştiu sigur când este...pe vremea mea nu exista aşa ceva. Desigur, îmi făceam felinare din dovleac încă de când eram puradel de juma' de metru, dar numai pentru că arăta fain şi lumina într-un mare fel. Nu ştiam de existenţa Halloween-ului. Nu exista aşa ceva în cultura de pe la noi.

De fapt, nici acum nu există...însă cineva s-a gândit că sună mişto şi l-a introdus în calendar - că doar pe cealaltă faţă a planetei aşa se face...undeva pe la sfârşitul lui octombrie? Dacă nu îţi propui serios să cauţi pe net informaţii în acest sens, nici nu prea ai cum să afli. Contează, doar, că discotecile şi cluburile  ţin această sărbătoare. Nu când este ea în mod tradiţional - pentru că nu contează tradiţia; după cum decurg lucrurile, observ că tradiţia este chiar ultimul amănunt de luat în seamă;  de aceea, sărbătoarea nu mai ţine o seară, ci un întreg weekend - înainte sau după data tradiţională. Sau şi înainte şi după. Nu contează, bani să iasă.

...pentru că, până la urmă, despre asta este vorba: bani. Nu despre distracţie, nu despre binedispunerea populaţiei şi în mod sigur, nu despre tradiţii. Doar despre bani. În acest scop, campaniile agresive de marketing creează trenduri, care apoi sunt urmate orbeşte de...păi, în principiu, oricine. Tineri, mai ales - care îşi modelează comportamentul după moda de bon ton, după imaginea pe care o reflectă un anumit comportament şi nu neapărat după voinţa proprie. 

Dacă eşti trăitor în România nu se poate să nu fi auzit despre tragedia azi-noapte din clubul Colectiv. Sute de copii şi tineri răniţi, mulţi morţi - din cauza unei distracţii inofensive. Un concert, o lansare de album a unei trupe oarecare - habar nu am cine este şi ce cântă; până ieri nici nu ştiam că există pe planetă.

No, acuma...normal, comentariile curg. Se analizează, se dezbate, se acuză, se scuză, se caută vinovaţi în fel şi chip:

- unii taie răul din rădăcină şi pornesc de la părinţii inconştienţi, care şi-au lăsat copii de 14 ani să se destrăbăleze noaptea prin cluburi, cu ocazia unei tâmpenii. 

Mă rog...dacă ar fi după mine eu nu aş permite intrarea în cluburi decât după vârsta majoratului. Chiar şi în condiţiile actuale nu mi-aş lăsa copilul să bată cluburile aiurea la 14 ani...Dar ăsta-s eu; iar realitatea arată că discotecile sunt pline de copii de clasa a opta şi a noua - care nu au, sau abia şi-au tras buletin. 

- alţii dau vina pe tinerii doritori de distracţii, care nu se mai satură de atâtea petreceri. Dacă stăteau acasă şi nu se duceau în turmă la o porcărie, acum erau bine mersi, nu morţi, sau pe patul de moarte. Sau ologiţi, sau traumatizaţi pe viaţă. Sau dacă mergeau la biserică, nu să-l venereze pe Satan, nu se mai întâmpla nenorocirea.

Ok...ce să zic. Este un punct de vedere...care ar fi bun, dacă nu ar fi atât de prost. Desigur, se spune asta că totul s-a întâmplat cu ocazia idioţeniei de Halloween. Dar dacă nu era Halloween-ul? Dacă se întâmpla într-un weekend oarecare? Sau la o aniversare, sau la un concert Florin Salam, sau oriunde!

Nu poţi interzice complet mersul la club. Bine bine, eu nu îi văd rostul; îmi suflă senectutea în ceafă dar nu cred că am călcat de cinci ori prin club, de-a lungul întregii vieţii. Nu îmi place, nu suport concentraţia enormă de fum de ţigară, nu mă ocup prea mult cu băutul, nu mă omor cu dansatul..deci, de ce? Ultima dată am fost prin studenţie; beculeam a nou de parcă mă lustruisem cu Pronto când am plecat din căminul de reşedinţă...şi după jumătate de oră de clubăreală într-un beci întuecat, mă usturau toţi ochii, gura îmi era plină de fiere, ameţeam şi puţeam a fum de parcă stătusem o săptămâna la afumat, alături de cârnaţii de Pleşcoi. Şi mi-am zis: "Să ducă cine-o vrea, eu nu mai calc pe aici! Da' ce-s nebun, să mă îmbolnăvesc pe banii mei?? În ceapa mă-sii, o bere o pot bea şi ziua la terasă, muzică ascult când vreau...la ce să mă chinui singur? Nu mă chinuie destul viaţa?"

No, este opţiunea mea. Realitatea arată că alţii se simt bine...deci cine sunt eu să îi privez de o plăcere? 

Asta cu tinerii doritori de distracţii e discutabilă. E drept că se exagerează; e drept că alt mod de a se distra nu mai ştiu. Dar e problema lor..iar incendiul nu cred că are neapărat legătură cu Halloweenul. Pur şi simplu, s-a întâmplat. La fel cum putea să se întâmple într-o biserică în noaptea de Înviere, într-un teatru, sau la filarmonică, în timpul unui concert din muzică de Bach.

- următorii pe lista de vinovaţi ar fi administratorii clubului - care au făcut o treabă de mântuială cu renovarea unei hale, avizi de un câştig cât mai rapid. Care au încălcat orice normă de siguranţă - şi până la urmă, orice normă de bun simţ, înghesuind sute de oameni într-un spaţiu cu o singură ieşire şi care avea ocazia să ardă ca un balot de paie în cazul în care se întâmpla un rahat. Ceea ce s-a şi întâmplat. 

Este problemă mare cu siguranţa...practic, când te duci la un concert, îţi pui viaţa în mâinile organizatorilor. Pe numele meu de persoană fizică sunt atent cu mine; dar cum ştiu eu că mergând ca omul la un concert, sunt în siguranţă?? Dacă mă duc la administratorul localului, îmi spune mie câte extinctoare are? Îmi dă unul în buzunar, just in case? Îmi arată personalul responsabil de coordonarea unor asemenea probleme? Îmi demonstrează că e pregătit în ceea ce are de făcut şi că nu dat o semnătură, aiurea-n tranvai, doar că să fie legal? Îmi arată ieşirile de incendiu? Îmi dovedeşte că are sistem automat anti-incendiu şi că este într-o stare bună de funcţionare?

Nuuuuu...în nici un caz. Cel mai probabil mă scuipă între ochi şi îmi dă un şut în cur...pentru că nu e dreptul meu să îl cercetez. Deci eu, intrând în localul lui, îmi pun viaţa în mâinile lui - şi a celor care trebuie să vegheze asupra bunului mers al treburilor.

Naşpa, aiurea, cam nasol. Realitatea arată că nu te poţi baza pe nimeni într-o situaţie de gen. Doar pe tine, doar că tu eşti complet neputincios în asemenea cazuri.

- alţii acuză B.O.R.-ul, care mănâncă banii construind zeci, sute de biserici - situaţie în care nu avem spitale. 

Mă rog...uneori hai să zici că ţine placa asta; deşi nu mă pot pronunţa cu siguranţă niciodată, până nu văd clar o statistică, până nu cercetez sursa banilor din care se construieşte biserica, până nu cercetez nevoile spirituale ale acelei comunităţi unde se construieşte biserica. În fine. Per ansamblu, e un punct de vedere - nu neapărat greşit, sau corect.  

Dar să îl ridici mereu la fileu, indiferent de subiect, după părerea mea denotă o mare cretinitate. Ce treabă avea Biserica/biserica cu incendiul? Dacă aveam zece spitale în plus nu mai ardea clubul? Nu mai mureau atâţia oameni? Se stingea focul mai repede, sau cum? Că nu înţeleg...

- şi nu în ulrimul rând, sunt ocultiştii...care analizează totul din perspectiva supranaturală.   

HĂĂĂĂ??? Asta e ca avionul MH 17 prăbuşit de rebelii ruşi, care era predestinat morţii pentru că (1+7):2 =4, care este cifra morţii, M este a şaptesprezecea literă din alfabet, iar  (1+7):2 =4 - care este iar cifra morţii; H este a opta literă în alfabet, unde 8:2= 4 - iar cifra morţii. Deci avem o triplă prevestire a morţii...ca să nu mai spunem că M+H = 17+8 - 1 pilot =24, care 24 : 3 hublouri = 8, iar 8:2 = 4 - AŢI GHICIT, CIFRA MORŢII!

Tulai, Doamne şi Văleu, muică - să ne dăm cu curu' de pământ, cum ne mai prevestesc astrele tot ce trăim!

Hăi, măi, să fim serioşi!

No, 'om vedea ce va mai fi. Responsabilul acela complet culpabil nu ştiu dacă se va găsi - mai ales că vina se poate împărţi şi are mai multe ramificaţii. Şi chiar dacă s-ar găsi, timpul nu se mai întoarce. Când va trece momentul emoţional, totul va reveni la normal...pentru că aşa se întâmplă mereu. Când au murit nou-născuţii arşi în maternitate s-a scos ţap ispăşitor o asistentă şi s-a rezolvat cazul, deşi este posibil să se repete oricând întâmplarea, cu cel puţin aceleaşi consecinţe. Când a murit copilul acela mâncat de câini iar s-a scos vinovat nu ştiu ce patron, dar per ansamblu, situaţia nu s-a schimbat cu nimic...pentru că ăştia suntem ca societate. Până acum. 

Unii ne zbatem, solidarizăm, punem umărul şi centrele de donat sânge sunt arhipline. Alţii dau likeuri pe facebook la imagini horror. 

Alţii mimează că se preocupă iar timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim.

Aoleu, apropo...generaţia facebook e dusă cu capul! Cum să dai likeuri la aşa ceva? Stau unii ca oile, fară să schiţeze un gest, vâlvătaie în jurul lor - like, like, like! Mişto, mai vreau! Nu are nimeni o poză cu trupuri carbonizate? Presimt că se face virală! Strânge mai multe likeuri ca un poster cu Antonia în cadă! 

Da, ce vă uitaţi aşa? La noi e posibil orice...

P.S.: Oricât mă gândesc, nu pot înţelege cum poţi să fii mai inert ca o cârpă când ia ceva foc lângă tine. Deşi...cred că problema reală a societăţii este fix inacţiunea.

Acum ceva timp, eram într-o autogară şi la vreo cinci metri în faţa mea şi în mijlocul unei mulţimi de omeni,  un microbuz a călcat un câine. Abia după ce a început animalul să ţipe s-a învârtoşat lumea şi l-a făcut albie de porci pe şoferul neatent...deşi erau cel puţin trei persoane care puteau interveni ÎNAINTE de eveniment. 

Iar în altă zi, o doamnă îmi povestea cum se chinuia să deschidă uşile unui tren pentru a se urca în el şi abia abia a reuşit...deşi în tren erau câţiva tineri care priveau pe geam şi se amuzau copios de eforturile femeii. 

No, şi te mai miri că unii stau ca hipnotizaţi să se pârlească? "A izbucnit pălălaia...hehehe! Ciudat, nu face parte din spectacol..."

P.S. 2: Mai înainte de orice altceva, cred că în şcoli ar trebui introduse cursuri de prim ajutor şi de exerciţii pentru a şti cum să te comporţi în caz de incendiu, cutremur şi alte asemenea pericole. Pentru că, în cazul unei calamităţi majore, singura reacţie este instinctivă. Iar la noi, instinctul este plat, cel mult de turmă.
Fără educarea instinctului, suntem pa. Toţi.