A fost 14 februarie, Valentine's Day: ziua îndrăgostelii mondiale. No, bun: îndrăgostiţi din toate ţările, uniţi-vă şi celebraţi iubirea! Uraaaaaa!!!!!
... şi am aflat că a fi îndrăgostit nu înseamnă că şi iubeşti...la fel cum, dacă te aşezi pe scaunul şoferului, nu înseamnă că ai şi condus maşina. Poate de aceea, îndrăgosteala o sărbătorim cu toţii... cu ciocolată-flori-muţunei-de-pluş şi desertul de după, când se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple. Însă, apoi vedem că instituţia familiei se prăbuşeşte, iar natalitatea din ţara noastră este în scădere. Adică, trăim o îndrăgosteală fără finalizare şi nu ajungem să experimentăm iubirea.
Iar chestia asta are şi o denumire ştiinţifică, cică... îndrăgostitus interruptus sau ceva de gen.
Apoi a fost 15 februarie, Ziua Naţională a Lecturii.
Buuuunn...dar cum se numesc oamenii care lecturează? Lectori sau lecturari? Nu contează, că o dăm pe dispute semantice şi păţim precum domnul Goe cu cearta pe costumul de marinel-marinal-mariner...de unde învăţăm că a treia variantă este, întotdeauna, cea mai bună! Deci: LECTURATORI DIN TOATĂ ŢARA, UNITI-VĂ! Uraaaaaa!!!!!
....apoi aflăm că citim din ce în ce mai puţin - ceea ce nu-i nimic nou sub soare, dar trebuie să ne prefacem uimiţi de acest fapt pe care nu îl susţin eu, ci sociologii... care, se pare că în realizarea acestui studiu social, nu i-au luat în calcul şi pe oamenii care se închină la cărţi.
Spre exemplu, anul trecut, am aderat şi eu la un club de carte. Îmi surâdea ideea de a dezbate pe marginea unor idei lansate de diverşi scriitori... dar după ce am stat oleacă pe acolo, mi-am dat seama că nu-i de mine şi mi-am văzut de viaţă. Dar internetul, în nelimitata sa inteligenţă artificială, m-a ginit cam ce caut şi a început să-mi sugereze multe canale alternative dedicate lecturii... iar după ce am aruncat un ochi şi pe acolo, am constatat că-s (cam) pe acelaşi calapod: "am zeci de biblioteci acasă şi anul trecut am citit doar 50 de cărţi, că m-am lăsat pe tânjală. Ruşine să-mi fie! Dar nu-i nimic... anul acesta recuperez şi voi citi 150 de cărţi - pentru că-s şmecher şi pur şi simplu, iubesc să citesc. Citesc şi respir, respir şi citesc! Din sculare până-n culcare şi uneori, chiar şi-n somn"!
Aşa că revin cu o veşnică întrebare, la care nimeni nu a catadicsit să îmi răspundă: de ce este relevant numărul cărţilor pe care le citeşti? Dacă unul citeşte 10 cărţi pe an, iar altul citeşte 80 de cărţi pe an, ce dovedeşte cel de-al doilea? Că e mai înţelept? Că citeşte mai repede? Că dispune de timpul lui după propriul plac şi nu există nimeni care să-l frece la melodie şi să-i impună diverse ocupaţii? Că e mai mult spirit decât materie fizică?
Nu ştiu! Dar dacă se dă vreun premiu în bani, se schimbă kalimera şi vă anunţ că eu am citit 400 de cărţi în 2023 şi anul acesta vreau să sar peste mie! Iar pentru la anul, mi-am propus să termin biblioteca din Alexandria... că o am de mult pe listă şi a început să mă cam încurce.
A venit, apoi, ziua de 17 februarie - Ziua Mondială a Pisicilor (din Europa).
Formulez aşa pentru că mai există o Zi Mondială a Pisicilor (din Japonia), care se serbează pe 22 februarie. Până la urmă, e normal să fie aşa: de câţiva ani, ne-am globalizat atât de mult încât fiecare om a ajuns să-şi fie propria lui mondialitate! Şi ca să fiu şi eu în acest trend, exact acum sărbătoresc Ziua Mondială a Peştelui Prăjit din bucătăria mea.
Tot pe 17 februarie a mai fost şi Ziua Mondială a Faptelor Bune - o ocazie perfectă pentru a cita din Beethoven: "Nu recunosc al semn al superiorităţii decât bunătatea". Cu alte cuvinte, dacă faci o faptă bună, te dai şmecher şi superior.
Sincer, îl apreciez pe Beethoven. A fost un geniu. Dar vorbele acestea, dacă sunt spuse de el cu adevărat, sunt doar nişte idioţenii, după umila mea părere.
Aşadar, doresc să le mulţumesc tuturor celor care m-au "jignit" cu ajutorul oferit, atunci când îmi ardea buza şi nu o puteam scoate la capăt de unul singur. Foarte bine mi-a prins! Iar pe viitor, poate 'oi fi vrednic să mă ofenseze şi pe mine un de-alde Jeff Bezos, care să-mi ofere în scârbă, o viaţă de nabab până la sfârşitul zilelor. Sau măcar să-mi scuipe (cu superioritate) un avion personal, o insulă privată, câteva vile prin ţări exotice şi o rentă viageră de-un milion de dolari pe an.
Promit că primesc... am orgoliul milimetric şi nu fac fiţe. Din contră: tot ce mi se dă, pup şi bag în traistă! C-apoi nu-mi place să-i anulez plăcerea omului de a dărui!
Restul ...treaba lor! Să creadă fiecare ce-o vrea! Dacă se doreşte ca cerul să aibă culoarea roz, atunci aşa să fie! Dacă vaca nu mai e bună pentru om, deoarece se bese mult când iese la păscut şi contribuie la accentuarea efectului de seră care distruge planeta, aşa să fie. Iar dacă generozitatea duce la discriminare, atunci aşa să fie! Vă rog din suflet, discriminaţi-mă cu generozitatea voastră! Vă las şi-un număr de cont, ca să vă fie mai uşor să mă insultaţi.
De fapt, discuţia "bunătate din superioritate" este o mai amplă şi pot intra în multe amănunte, dar nu cred că e locul meu să dau lecţii nimănui. Mai ales că teoria o cam ştiu, dar am carenţe mai grave la capitolul de practică. Bine, nu pot să mint... mă mai apucă şi pe mine dorinţa de a candida pentru un loc în Împărăţia Cerurilor, aşa că încerc să mai fac şi fapte bune: aleg un caz social şi-i fac o mică plăcere. Dar cum eu sunt cel mai caz social pe care-l ştiu, scap calu-n porumb şi-mi împlinesc mie însumi pohta ce-am pohtit! Că de-aia întâi trebuie să fiu eu bine, apoi ceilalţi.
Cert este că, atunci când faptele bune se fac cu multă publicitate, pentru a fi cunoscute şi apreciate de cât mai mulţi, este posibil ca ele să pornească şi din mândrie. Dar când nu ştie stânga ce face dreapta şi se rezolvă o problemă ca din senin, fără ca cineva să-şi asume vreun merit special... parcă se simte altfel. "Cine-a făcut asta? Nu ştiu...Moş Crăciun"! Na! Prinde orbul, scoate-i ochii!
Apropo de asta: cum de nu se simte nimeni inferiorizat, atunci când vine Moş Crăciun sau când primeşte cadouri de diverse aniversări? Dacă suntem de acord că generozitatea este supremul egoismului şi o dovadă clară de superioritate şi discriminare, de ce acceptăm cu bucurie acest comportament ticălos, apoi îl denunţăm, plini de aplomb luptăcios şi potrivnic? De ce când primim ne fată vaca, iar când trebuie să dăruim, ne moare viţelul?
Habar n-am!
Ştiu, doar, că susţin faptele bune (mai ales când le fac alţii şi eu sunt beneficiarul lor). Vorba 'ceea: toate cele bune să se-adune - la mine pe bătătură! Hai, hai, nu vă sfiiţi, că fac cinste cu o super-ofertă: primul suc e gratis, al doilea are preţ dublu!
Bem, mâncăm, ne distrăm, stăm la o vorbă, ca să ne cunoaştem mai bine... C-apoi şi azi e sărbătoare! Nu ştiu exact ce zi mondială mai este, dar după ce am traversat ziua îndrăgostelii fără iubire, ziua lecturii fără citeală, ziua faptelor bune fără mărinimie... sigur trebuie să aniversăm ceva cu care am uitat să ne mai îndeletnicim: prietenie, recunoştinţă îmbrăţişare, iertare, zâmbete, respect...prostii din astea perimate de trecerea timpului.
Să bem! Şi la mulţi ani, ziua de azi!
[Frunzuliţă muşeţel - cântec de cătănie]
