Greierii noştri, cei de toate zilele

Mai doriţi să vorbim despre iubire? Dar nu aia cu "i" mic, de care ne lovim zilnic... ci aia cu "i" mare, care mută munţii.

Eu aş zice, totuşi, să ne concentrăm şi pe altceva..nu de alta, dar aşa cum am arătat data trecută, conform drepturilor ancestrale, sinuciderea e bună la om. Pe când iubirea distruge vieţi, porneşte războaie şi strică destine - ceea ce nu prea e cool. 

Haideţi, mai bine, să discutăm şi despre ceva frumos, ca să-mi muncesc creierii şi cu lucruri constructive. De exemplu...despre mâncare ar fi perfect! Ce spuneţi? Mai ales că se fac noi descoperiri în domeniul gastronomic şi e păcat să pierdem sansa de a le diseca.

... iar cine crede că s-au inventat noi moduri de a face sarmale cu mici la grătar, greşeşte grav. Pentru că altul este secretul: în înţelepciunea sa, Comisia Europeană a autorizat introducerea greierelui de casă, a viermilor şi a lăcustelor în alimentaţia cetăţenilor europeni - care, după ce că erau plini de drepturi şi libertăţi, au primit o nouă înlesnire. Iar asta este cea mai bună veste din ultimile luni! Serios, nu vă mint! 

Atât că, puteau să mediatizeze informaţia mai devreme! Am avut casa plină de greieri vara asta şi de ştiam că s-a dat liber la consum, nu mai cheltuiam atâţia bani pe mâncare...o luam din ogradă! Sau îi prindeam, îi vindeam întreprinzătorilor de profil şi om mă făceam! Mergeam în concediu în Caraibe, nu la Mamaia!

Da' e bine şi aşa. 

Mi-aduc aminte, pe când eram eu copil... mă tot trezeam prin papuci cu nişte viermălăi cu coadă; erau albi şi pufoşi, cu o codiţă solzoasă la un caopt...o minunăţie! Mi se-ncreţea pielea pe mine când îi vedeam, mai ales că dacă îi storcoşeam cu călcâiul, lăsau o bală mucilaginoasă pe ciment. Dar n-are a face asta, erau complet bio - că am impresia că veneau ori de la coteţul porcului, ori de la wc-ul din fundul grădinii. Băi nene, şi câteodată aveam o poftă să-mi bag dinţii-n ei şi să-i mestec ca pe marmeladă, de nu vă închipuiţi! C-aşa mi se întâmpla când eram puradel: m-apucau pofte din astea ciudate, de gravide. Şi mâncam cartofi cruzi, câte un pumn de arpacaş... mai muşcam din tencuiala de pe pereţi, mai mâncam de prin oliţă, mai înghiţeam câţiva sâmburi de cireşe ... prostii din astea.

Dar viermii ăia...parcă îi văd şi acum! Mi-au rămas la suflet! Şi i-aş fi îngurgitat cu tot dragul, dar dacă nu primisem acceptul de la Uniune, mi-am pus pofta-n cui! Ce era să fac, dacă nu-s rebel din fire şi nu îmi place să încalc legea? 

Însă, mi-am fixat un plan în minte; am gândit pozitiv, am trimis energie benefică spre Matricea Universală, m-am încărcat cu lumină, am prins a vibra pe cele mai înalte striguri cosmice şi am meditat cu capul în jos... imaginându-mi momentul, ca şi cum ar fi fost aievea: înfiinţarea Uniunii Europene...aderarea României...şi, în sfârşit, aprobarea legii care-mi dădea voie să-mi fac şi eu pofta ce-am poftit şi să mănânc viermii mult doriţi!

(Ceea ce s-a şi întâmplat, deci luaţi aminte la această întâmplare adevărată şi aveţi grijă ce gânduri trimiteţi spiritelor din univers). ✌ Peace! 

Când eram printr-a şasea, la fel am păţit: profa de bio ne-a cerut insectar până la final de an. Şi mi-au făcut părinţii, la serviciu, o minunăţie de cutie de lemn, cu fundul acoperit de o bucată de polistiren învelit în mătase roşie şi geam glisant în loc de capac...pe care am populat-o cu fel de fel de gângănii, unele mai apetisante decât altele: cărăbuşi, gândaci de cartofi, fluturele alb al verzei, gândaci de bălegar, o lăcustă de vreo 10 cm...vis şi armonie! Iar mai târziu, o ditamai rădaşca - pe care am înnecat-o în spirt, i-am înfipt boldul în cap şi am pus-o în centru! La piece de resistance...

M-am culcat fericit în seara aia. Plin de pofte, că de! Burta îşi cerea drepturile...dar am zis: NU!!! Raţiunea trebuie să învingă! Dacă cedez şi-mi mănânc exponatele - care, la cat spirt aveau în ele, mi-ar fi dezinfectat aparatul digestiv pentru zece vieţi d-aci înainte - pe ce mai iau eu nota 10 cu felicitări?

Nu vă mai spui ce-am pătimit noaptea aia, muncit de tot felul de patimi culinare, dar am rezistat eroic! Iar dimineaţa, la prima ora, direct la insectar m-am dus...să-l mai admir o dată, înainte să-l predau! Că de...nu apăruse smartfonu', să-mi fac selfie alături de dânsul.

Iar când l-am scos din dulap, blestem! Sânge şi cenuşă!! Măcel ca acolo, nu am mai văzut în viaţa mea! Minunăţia mea de lăcustă zacea împrăştiată prin toată cutia: ici un picior, colo o antenă îndoită, dincolo un sfert de corp zdrenţuit... cărăbuşul ajunsese o pată maronie pe mătasea cea roşie...fluturele mai avea doar jumătate de cap, la capătul unei dâre negre de funingine şi pastă verde...iar rădaşca clăţănea înnebunită din cleşti, zbătându-se şi târându-se greoi, peste tot!

Sincer vă spui, că mi s-au trezit instinctele primare în mine! Am văzut roşu în faţa ochilor, de la atâta furie...şi zău că mi-aş fi înfipt toţi dinţii într-ânsa! Tochitură, chisăliţă îmi venea să o fac pe nemernica asta care mi-a stricat frumuseţe de insecte! Mă şi vedeam cum pun ticăloasa de rădaşcă pe grătar, să o fac baton proteic şi s-o mănânc...dar nu! Uniunea încă nu-mi dăduse aprobarea, aşa că iar am rezistat. Cu greu. Şi m-am răzbunat crunt, alimentându-mă tot cu hrana noastră de Ev Mediu: mămăligă, ouă de găină, lapte de oaie, fripturică de pui... Ce să-i fac? Încă nu ieşisem din peştera vechilor îndoctrinări!

Dar acum, e altă treabă! Am crescut şi mă simt mai evoluat, mai comunios cu natura! Mă unesc şi salvez, protejez, aplaud ori de câte ori primesc câte permisiune care îmi dă voie să trăiesc...e o nebunie! Respir chiar şi-ntr-o pungă, de teamă să nu eliberez prea mult dioxid de carbon în atmosferă şi să încălzesc global planeta. Iar, mai nou,  abia aştept să intru în rândul lumii corecte politic şi să mânânc pilaf de greieri sau chipsuri de lăcuste. Cu roşiile nu mă prea împac...că de! Am şi eu kriptonita mea! 

În schimb, îmi lasă gura apă după nişte ciorbă de viermi cu coadă! Şi când mă gândesc la o ceafă de lăcustă la grătar, asezonată cu nişte căcăreze de oaie - că doar n-oi fi tâmpit, să mai mânănc măsline, ca ţăranii!...sau la nişte pulpe de păianjăn în sos cu curry...sau la un dish din piept de râmă pe pat de pir şi-apoi să beau un pahar de... vvvv...ţţţţ... bbbb...wwww...of! Ce ne dă voie ăştia de la Uniune să bem? Că mi-e sete de nu mai văd bine, dar nu ştiu ce recomandări mai sunt în vigoare... 

Aveţi ceva sfaturi? Punem de-o petiţie online sau ce facem? Ieşim în stradă? HAI!!! Strigăturile cred că sunt tot alea vechi: "Cine nu sare, nu vrea schimbare! Jos Guvernu! Ciuma Roşie! HUUUOOOO!!!!!" 

La ce sete am în trupuşorul meu firav, poate se îndură vreun patron să-mi ofere şi mie un ceai cald şi gata! Se rezolvă dilema! În continuare nu voi şti ce mi se recomandă să beau; dar sunt absolvit de orice răspundere legală, dacă încalc vreo lege - pentru că e urât să refuz, când mi se oferă ceva. Doar dacă-s roşii, caz în care nu mă interesează aspectul! 

Ia, hai să ascultăm ceva frumos...că rămăsesem dator cu un mix de manele.

Ştiu că genul acesta muzical ne repugnă tuturor (LOGIC!), dar am prins curaj când am văzut cum explodează mulţimea de plăcere şi extaz, când începe să cânte Adrian Copilu' Minune...deci, să fie party!! 

...iar băutura o amânăm, până aflăm la ce ne mai dezleagă Sfânta Comisie Europeană! Ne-am înţeles?!

[Salvatore Ganacci - Nersea 2019]    

P.S. pentru cunoscători: AHOE!!! Soylent Green la orizont! Asta aşa...că tot nu prea avem pe unde să ne mai îngropăm decedaţii şi este o adevărată bătălie pe locurile din cimitir. 

Ura! Amin şi aliluia! 

Iubirea, bat-o vina

Lumeee, lumeeeeee...soro, lumeeeeee! Ce facem azi? Vreţi să vorbim despre nunta anului? 

Stai aşa! Cum... "care nuntă"? NUNTA!  ANULUI... 

De fapt, aveţi dreptate să nu ştiţi. Şi Florin Salam a făcut "nunta anului", prin iunie. Fata lui Adrian Minune tot "nunta anului" a făcut. Nicole Cherry şi Mircea Bravo au capitalizat şi ei titulatura de "nunta anului". Dacă stau bine să mă gândesc, încă de prin ianuarie se tot fac nunţi şi toate sunt denumite "nunta anului" - ceea ce nu mă supără, neapărat! În spiritul egalităţii de şanse, nu e normal să nu mai avem învinşi, ci doar învingători? Nu e normal ca toată lumea să ia premiul întâi cu coroniţă? Nu e normal ca toţi să fim pe cea mai înaltă treaptă a podiumului cu o singură treaptă?

Aşadar, rectific: vreţi să vorbim despre "nunta anului", varianta George Simion? Mno...nici eu! Ştiu că este subiectul cel mai la modă, dar eu nu sunt în pas cu moda. Şi-n plus, sunt destui care se ocupă de subiect, iar mie nu îmi place aglomeraţia. Nu sunt (suficient de) autodezvoltat personal pentru trebuşoara asta, ce pot să mai zic?

Apropo... Ştie cineva, dacă Osho mai este în tendinţe? Sau i-a trecut vremea şi ne concentrăm dorinţa de învăţătură doar pe nenea acela cu ochelari de soare, care zice că-i guru? 

Întreb şi eu... că-s cam repetent la capitolul "lectură suplimentară".  Am rămas cu cititul tot prin sfera poveştilor obligatorii ale copilăriei - ceea ce nu-i rău, că au mesaje clare şi uşor de ţinut minte. Uneori, însă, parcă-mi mai vine chef să urc şi nişte trepte pe piramida lui Maslow şi imediat fac atac de panică: nu mai înveţi cal bătrân să tragă în buiestru. Noroc că am găsit rezolvareaastui chin mistuitor: m-aşez jos şi aştept să-mi treacă. 

Ce-i drept, m-ar interesa să aflu cum să fiu învingător, cum să-mi vând aptitudinile sau ce trebuie să fac pentru a fi un lider înnăscut...c-apoi de! Ca tot omul şi eu îmi doresc nişte lucruri mici în viaţă: o mică vilă cu piscină şi mai mică, un mic yacht, un mic avion privat, un mic Ferarri la poartă... amănunte din astea. 

Doar că mă enervează discuţiile despre aşa zisa evoluţie, după care alergăm cu toţii - şi nu pot spune exact de ce. Poate pentru că sunt simple sofisme; vin cu principii corecte, pe care le amestecă după bunul plac, pentru a obţine nişte jumătăţi de adevăr. Poate pentru că mizează prea mult pe nevoile egoiste ale noastre? Poate pentru că toate aceste învăţături ne zgândăre la orgoliulşi şi ne umplu de importanţa propriei prezenţe? Sau, poate, pentru că-s prea tăntălău pentru a le înţelege înţelepciunea? Habar nu am. Ştiu, doar, că mă deranjează aspectul şi mă feresc de el cât pot de mult pot.

...sau fac haz pe seama lui, atunci când ne întâlnim din întâmplare, printre meandrele concretului cotidian 

Exact aşa am reacţionat şi când navigam aiurea pe o reţea de socializare :D şi am găsit un colaj de principii luminatoare de viaţă:

Ireproşabil, nu-i aşa?

Teoretic...da. Practic, dacă nu eşti vreun pui de maharajah, este perfect normal să acţionezi când îţi doreşti ceva -  nu să aştepţi să ţi se citească gândurile şi să ţi se ofere totul pe tavă. Lucrurile astea le înveţi de mic...iar dacă ai mai mult de 7 ani şi încă le priveşti ca pe o revelaţie ce modifică destine, înseamnă că e o problemă. Iar o problemă şi mai mare este ideea că simplitatea vieţii depinde, în totalitate, de tine - deoarece este o mare eroare. 

Desigur că avem un cuvânt de spus în orice ne implică. Cu totii avem dreptul şi datoria de a-l folosi... dar simplitatea vieţii nu începe de aici. Ci situaţia este tocmai invers: lucrurile se complică abia după ce ne exprimăm propria voinţă şi se simplifică odată cu anularea oricărei forme de voinţă.

...pentru că, dacă ţi-e dor de cineva şi suni, nu înseamnă că sentimentul e reciproc şi nu înseamnă că îţi şi răspunde. Dacă inviţi, nu înseamnă că este acceptată invitaţia. Dacă explici, nu înseamnă că eşti înţeles şi aprobat. Dacă ai intrebări, nu înseamnă că răspunsul te va lumina. Dacă nu îţi place ceva şi o spui, nu înseamnă că nu trebuie să suporţi acel lucru. Dacă îţi doreşti ceva şi ceri, nu înseamnă că vei primi...iar dacă iubeşti pe cineva şi îi spui, nu înseamnă că are şi vreo importanţă ceea ce simţi. Sau că sentimentul este reciproc.

Universul nu este un potpuriu de minuni care ţi se cuvin. Viaţa nu este un magazin universal din care poţi lua orice doreşti, oricând doreşti, imediat de cum ţi-ai comunicat nevoia. Nimic nu gravitează în jurul propriei voinţe, pentru că nu este nimeni buricul pământului. Cu toţii suntem importanţi şi cu toţii suntem la fel de neînsemnaţi. De aceea, simplitatea vieţii se termină în momentul în care viaţa ta se ciocneşte de altă viaţă. Şi culmea e că pe planetă nu sunt doar două vieţi, ci vreo 8 miliarde... adică, cel puţin 8 miliarde de complicăţenii, viziuni, dorinţe, invitaţii, explicaţii, întrebări şi iubiri.

Încă se mai vorbeşte despre artista Simona Săndulescu, aceea care s-a sinucis din cauza unei iubiri neîmpărtăşite. Ceea ce este tragic. Sau...nu?

Dacă gândim în paradigma modernă "My body, my choice / Adoptaţi un animăluţ de pe stradă, salvaţi o viaţă", realizăm că nu putem salva o viaţă, pentru că nu e vorba de adoptat căţei. Însă, intrăm sub incidenţa regulii "Corpul meu, alegerea mea" - de unde concluzionăm că sinuciderea e bună la om: corpul ei, alegerea ei, viaţa ei. Dreptul ei. Cu cine să te cerţi şi de ce să suferi? 

Doar că nu e aşa. Deloc...

Iubirea neîmpărtăşită e tragică. Poate că descompune tot interiorul sufletului; respiraţia se transformă într-o tortură aducătoare de chin, iar secundele par ani de pârjolire în focurile gheenei. Ghinion!  Şi atât... Pentru că afectează un singur suflet. De aceea, se reduce doar la un impas logic, un paradox fără soluţie. Un tren tras pe linie moartă, într-o gară părăsită - care va dispărea complet după 15 luni şi 27 de zile, conform cercetărilor ştiinţifice care afirmă că atât durează să uiţi pe cineva pe care iubeşti din toată inima. 

În plus, nu e nimeni de vină pentru nerealizarea iubirii, fiindcă nu poţi să obligi pe nimeni să simtă ceea ce nu simte. La fel cum nu poţi obliga pe cineva să bea un pahar cu apă, dacă nu îi este sete.  

Moartea însă, întotdeauna are un efect mai larg, afectându-l atât pe răposat cât şi pe cunoscuţii săi. Mda... lucrurile care contează cu adevărat nu sunt niciodată trăite doar la nivel individual; fără să fie împărtăşite, sunt simple accidente. Dureroase, nu-i vorbă...dar, per total, o pierdere de vreme, fără cap şi fără coadă. 

Dar oricum, nu un apogeu al durerii. 

Mai tragică decât iubirea neîmpărtăşită este iubirea neîmpărtăşită ŞI acceptată... pentru că viitorul alături de cineva care nu oglindeşte sentimentele primite este o moarte chinuitoare şi lentă. Teoreticienii care spun că "va veni şi iubirea", greşesc.

Iubirea nu vine cu timpul, nu se educă şi nu se învaţă; este sau nu este, nu funcţionează cu "poate". Iar dacă este, se vede. Se cine este deschis să te cunoască; se vede cine te caută, cine îşi doreşte compania ta fără un motiv anume. Cine te ajută, cine îţi este alături în momente grele, cine te acceptă în ciuda defectelor iminente. La fel de uşor se vede şi dacă nu este iubire, dar, de obicei,  imaginea asta este întunecată de speranţă. Întotdeauna credem că dacă oferim tot ce avem mai frumos, vom convinge şi vom scoate apă din stâncă. Doar că ne minţim singuri; minunile nu încalcă voinţa nimănui.

Iar iubirea este o minune. Cea mai mare minune...pentru că efectele ei se văd imediat, dar mai ales în timp. Cred că d-aia e şi aşa de uşor de confundat şi greu de recunoscut. 

Cert este că o persoană care refuză să trăieşti pentru ea, nu merită nici să mori pentru ea. Chiar şi cu riscul de a nu mai găsi iubirea nicăieri şi niciodată. Mai sunt şi oameni nepereche pe lume, ce să-i faci? Până la urmă, nu-i nici o pagubă. Vorba unui clasic în viaţă: "Poţi să ai şi eşece, poţi să ai şi succesuri...pot să fie oameni care nu vor să vorbesc cu tine...". 

Iar mai sigur de atât este că neîmpărtăşirea dăunează grav sănătăţii.

Aşa că, iată ce propun: haideţi să împărtăşim un pahar de vin. Şi-un cântecel mic, tot despre iubire neîmpărţită. C-apoi na...e păcat să stricăm feng-shui-ul acum, pe final! 

[Tudor Gheorghe - Mărine, la nunta ta] 

Preţul vacanţei

... şi alte marafeturi nesemnificative

A venit vacanţa, cu trenul din Franţa... 

Problema e că aşa cum a venit, aşa a şi trecut. De fapt, mai e puţin şi trece vara cu totul! Ne mai proptim în câteva zile de concediu? NU! 

Noroc că  eu mi l-am prelungit singur, de la mine putere...cum să zic? Prin urmare, chiar dacă fizic am fost şi prin proximitate, din punct de vedere mental, am ales să mă detaşez cam de orice. Mi-am pus pauză la gânduri, mi-am luat punga de chipsuri în braţe şi m-am afundat în Netflix... zi de zi de zi! Nu am mai comunicat cu aproape nimeni, deşi ar fi fost frumos. Nu am mai plecat pe nicăieri, deşi mi-ar fi plăcut. Nu am mai dat curs ideilor care îmi înmugureau în creier, deşi unele nu erau chiar aşa de rele. Şi mai presus de toate, m-am deconectat total de la toate nimicurile care, în principiu, ne amărăsc viaţa şi ne anulează raţiunea. 

Problema e că tot ce e frumos se termină repede şi a venit momentul să ne dăm cu reveneală! Hai, fuguţa-fuguţa, că avem treabă!

[Rocky - Eye of The Tiger]

Până una-alta, am o întrebare: a trecut jelania pe seama preţurilor uriaşe de la mare? Că după ce Buhnici şi-a turnat  cenuşă-n cap şi a cerut iertăciune mapamondului pentru declaraţia sa aboninamilă, părea că singura problemă a poporului rămăsese omleta de pe litoral, care a ajuns să coste şi 50 de lei! Ceea ce, din partea mea, la mulţi ani şi la mai mare! Să fie şi 100 de lei... pentru că nu-i prost cine cere, e prost cine dă!

Ba de la o vreme, obsesia preţurilor se generalizaze atât de mult, încât au apărut şi teorii ale conspiraţiei - care spuneau că totul este o uneltire a nemernicilor de jurnalişti, care ar fi plătiţi de oamenii răi şi mai ales de concurenţă (sub forma patronilor din staţiunile bulgăreşti, turceşti şi greceşti), pentru a amăgi sărmanul turist. HUOOOO!!!! Agenturili străine sapă România!

Iar asta este, cu adevărat, o mare absurditate! Pentru că se ştie că vină pentru preţurile exorbitante nu poate fi decât Dragnea. Şi PSD-ul.  Ăştia vor să distrugă ţara şi merită multe plăcuţe suedeze, nu bieţii  întreprinzători străini, care muncesc pentru un bănuţ cinstit! 

Nu mai găseşti o porţie de hamsii sub 40 de lei? Dragnea e de vină! Un pahar de bere sare de 20 de lei? Dragnea e de vină! Dacă vrei să bei o cola rece, dar eşti încasat cu 15 lei în plus pentru gheaţa ce ţi-o răceşte...aţi ghicit: Dragnea e de vină! HUUUOOOO!!!! JOS DRAGNEA!! E timpul ca la conducerea ţărişoarei să vină oameni cu adevărat competenţi! SUS IOHANNIS! 

De fapt, chiar şi dragul nostru preşedinte m-a dezamăgit crunt! Nici că-l mai votez, de acum înainte! Oricum, nu l-am votat niciodată... dar de acum, să-şi ia gândul că mai vede vreun gram de încredere de la mine! Păi...nu se poate aşa ceva! Mă aşteptam şi eu, ca omul, să apară încă de prin mai la televizor şi să îmi spună, seară de seară, cum Dragnea va strica toate vacanţele românilor şi începând cu iunie, preţurile vor sări în aer: până la lună, până la stele, până la soare şi dincolo de el! 

Dar domnul preşedinte a tăcut mâlc! Şi a trebuit să mă muncesc eu, cu propriul cap, pentru a face legăturile...HUUUOOO!!! Păi eu dau bani la Stat şi-s cetăţean plătitor de taxe, ca să primesc adevărul de-a gata, prin televizor...nu ca să-mi scrântesc proprii creieri pentru a descoperi cum stau lucrurile! HUUUOOOO!!!! 50 de bani sunt 50 de bani! D-apoi 50 de lei pe-o amărâtă de omletă! HUUUUOOOO!!!!  

Noroc că românul e băeat deştept şi se descurcă în orice condiţii! 

Nu ştiu de ce se tot tânguiau unii pe la diverse emisiuni că e pustiu pe litoral...că eu nu am văzut nici o pustietate! Din contră! Terasele erau pline, restaurantele erau pline, plajele erau pline, maşinile vuiau în toate părţile; nu înţeleg ce vrem mai mult! Nici preţul mâncării, nici preţul cazării şi nici cel al benzinei nu părea a fi o problemă pentru cineva...deci, de ce atâtea lacrimi? De unde atâta boceală? 

O vorbă din bătrâni spune simplu: "Domnia şi prostia se plăteşTE". Deci...vrei să fii domn? Decartezi! Dacă-ţi pică burta de poftă când stai cu burta la soare şi auzi că "porumbelul de la mare face cocoşelul tare", dar nici nu te-ai urni 30 de metri, să ţi-l cumperi de la tarabă...de, Ioane, de!! Dai 15 lei vânzătorului care-ţi gâdilă urechile cu reclama minunată şi primeşti ştiuletele la cearşaf. Ceea ce este normal; nici în concediu să nu fii boier? Dar apoi, parcă dă cam prost să te mai plângi de asta! 

Am fost şi eu la mare. Dar "marea" nu e un singur punct pe hartă, unde se înghesuie bogaţii planetei. Din contră... "Marea noastră" reprezintă o zonă destul de întinsă, cu mai multe staţiuni. Iar preţurile erau mari, exact cum mă aşteptam...la fel cum e peste tot, când e cerere multă. 

Am urcat la Cota 2000 la Sinaia şi am dat 15 lei pe un păhărel de ciocolată caldă. Scump, dom'le, scump... dar mi-am permis aroganţa asta, pentru că nu mă duc în fiecare zi acolo. Şi oricum, nu aveam alte variante...dar pe litoral sunt opţiuni pentru fiecare buzunar şi în funcţie de pretenţii. Vrei mese la restaurant şi confort de 7 stele sau şampanie adusă cu excavatorul? Perfect, plăteşti pentru asta. Te mulţumeşti cu meniul de la "împinge tava" şi-un suc? La fel de perfect! Vrei cremă de soare de la tarabele de pe faleză, dai 80 de lei! Faci o plimbare de 10-15 minute, până la un supermarket? O iei cu 20, maxim 40 de lei, în funcţie de marcă. 

Te întinzi cât ţi-e plapuma! Care-i problema?

Apropo... s-a terminat Untold-ul? Pe acolo cât o fi fost berea?  Cam cât o fi costat o pizza, sau o porţie de paste? La Năvodari, metrul de pizza era 50 de lei şi porţia de paste vreo 40 de lei; shaorma era până-n 30 de lei. Iar peştele, nu ştiu; am trecut pe lângă o cherhana unde se servea peşte, numai că nu avea preţ. Era nepreţuit... aşa că nu am intrat.

Dar la Untold, sigur-sigur totul costa mai puţin... maxim 10 lei, că na! Nu s-a dat nimeni de ceasul morţii că a mâncat cartofi prăjiţi la suprapreţ! Şi nici liniuţele n-au fost mai scumpe, că se aude c-au fost foarte prizate de public!

Aşa că e bine. Încă e bine, mai ales că se mai desfăşoară şi evenimente culturale accesibile sărakilor. C-apoi...ce e Untold, dacă nu cultură ieftină pe pâine? Sau...pâine şi circ? Nu mai ştiu cum era, dar nu contează! Important e că e! :)

Să bem pentru asta! Şi să ne veselim cu o muzică mişto, ascultată la căşti -  în semn de respect pentru poporul ucrainean. 

Nu vreau să duc în derizoriu tragedia războiului, ci doar să fiu şi eu în rând cu lumea... iar dacă în ziua de azi, respectul capătă cele mai aiurite forme, cine sunt eu, ca să mă pun de-a curmezişul? Din moment ce marele Giorgio Armani a susţinut o prezentare de modă în tăcere (în semn de respect pentru ucraineni), zic să nu tulbur această reculegere şi să dau Cezarului ce este al Cezarului.

Aşadar: ciocul mic, căştile pe urechi şi  să înceapă PA-RAN-GHE-LI-AAAAAAAAA!!!!!!!!!! Cine nu sare, nu vrea schimbare!!! Cine nu sare, nu vrea schimbareeee!!! GĂ-LĂĂĂ-GIII-EEEEEE!!!!!!!!

 

[Tesher x Jason Derulo - Jalebi Baby]

P.S.: Data viitoare ascultăm manele mixate de Armin van Buuren. Aud că asta e noua fiţă în materie de muzică bună şi mă bucură nespus!