Lumeee, lumeeeeee...soro, lumeeeeee! Ce facem azi? Vreţi să vorbim despre nunta anului?
Stai aşa! Cum... "care nuntă"? NUNTA! ANULUI...
De fapt, aveţi dreptate să nu ştiţi. Şi Florin Salam a făcut "nunta anului", prin iunie. Fata lui Adrian Minune tot "nunta anului" a făcut. Nicole Cherry şi Mircea Bravo au capitalizat şi ei titulatura de "nunta anului". Dacă stau bine să mă gândesc, încă de prin ianuarie se tot fac nunţi şi toate sunt denumite "nunta anului" - ceea ce nu mă supără, neapărat! În spiritul egalităţii de şanse, nu e normal să nu mai avem învinşi, ci doar învingători? Nu e normal ca toată lumea să ia premiul întâi cu coroniţă? Nu e normal ca toţi să fim pe cea mai înaltă treaptă a podiumului cu o singură treaptă?
Aşadar, rectific: vreţi să vorbim despre "nunta anului", varianta George Simion? Mno...nici eu! Ştiu că este subiectul cel mai la modă, dar eu nu sunt în pas cu moda. Şi-n plus, sunt destui care se ocupă de subiect, iar mie nu îmi place aglomeraţia. Nu sunt (suficient de) autodezvoltat personal pentru trebuşoara asta, ce pot să mai zic?
Apropo... Ştie cineva, dacă Osho mai este în tendinţe? Sau i-a trecut vremea şi ne concentrăm dorinţa de învăţătură doar pe nenea acela cu ochelari de soare, care zice că-i guru?
Întreb şi eu... că-s cam repetent la capitolul "lectură suplimentară". Am rămas cu cititul tot prin sfera poveştilor obligatorii ale copilăriei - ceea ce nu-i rău, că au mesaje clare şi uşor de ţinut minte. Uneori, însă, parcă-mi mai vine chef să urc şi nişte trepte pe piramida lui Maslow şi imediat fac atac de panică: nu mai înveţi cal bătrân să tragă în buiestru. Noroc că am găsit rezolvareaastui chin mistuitor: m-aşez jos şi aştept să-mi treacă.
Ce-i drept, m-ar interesa să aflu cum să fiu învingător, cum să-mi vând aptitudinile sau ce trebuie să fac pentru a fi un lider înnăscut...c-apoi de! Ca tot omul şi eu îmi doresc nişte lucruri mici în viaţă: o mică vilă cu piscină şi mai mică, un mic yacht, un mic avion privat, un mic Ferarri la poartă... amănunte din astea.
Doar că mă enervează discuţiile despre aşa zisa evoluţie, după care alergăm cu toţii - şi nu pot spune exact de ce. Poate pentru că sunt simple sofisme; vin cu principii corecte, pe care le amestecă după bunul plac, pentru a obţine nişte jumătăţi de adevăr. Poate pentru că mizează prea mult pe nevoile egoiste ale noastre? Poate pentru că toate aceste învăţături ne zgândăre la orgoliulşi şi ne umplu de importanţa propriei prezenţe? Sau, poate, pentru că-s prea tăntălău pentru a le înţelege înţelepciunea? Habar nu am. Ştiu, doar, că mă deranjează aspectul şi mă feresc de el cât pot de mult pot.
...sau fac haz pe seama lui, atunci când ne întâlnim din întâmplare, printre meandrele concretului cotidian
Exact aşa am reacţionat şi când navigam aiurea pe o reţea de socializare :D şi am găsit un colaj de principii luminatoare de viaţă:
Ireproşabil, nu-i aşa?
Teoretic...da. Practic, dacă nu eşti vreun pui de maharajah, este perfect normal să acţionezi când îţi doreşti ceva - nu să aştepţi să ţi se citească gândurile şi să ţi se ofere totul pe tavă. Lucrurile astea le înveţi de mic...iar dacă ai mai mult de 7 ani şi încă le priveşti ca pe o revelaţie ce modifică destine, înseamnă că e o problemă. Iar o problemă şi mai mare este ideea că simplitatea vieţii depinde, în totalitate, de tine - deoarece este o mare eroare.
Desigur că avem un cuvânt de spus în orice ne implică. Cu totii avem dreptul şi datoria de a-l folosi... dar simplitatea vieţii nu începe de aici. Ci situaţia este tocmai invers: lucrurile se complică abia după ce ne exprimăm propria voinţă şi se simplifică odată cu anularea oricărei forme de voinţă.
...pentru că, dacă ţi-e dor de cineva şi suni, nu înseamnă că sentimentul e reciproc şi nu înseamnă că îţi şi răspunde. Dacă inviţi, nu înseamnă că este acceptată invitaţia. Dacă explici, nu înseamnă că eşti înţeles şi aprobat. Dacă ai intrebări, nu înseamnă că răspunsul te va lumina. Dacă nu îţi place ceva şi o spui, nu înseamnă că nu trebuie să suporţi acel lucru. Dacă îţi doreşti ceva şi ceri, nu înseamnă că vei primi...iar dacă iubeşti pe cineva şi îi spui, nu înseamnă că are şi vreo importanţă ceea ce simţi. Sau că sentimentul este reciproc.
Universul nu este un potpuriu de minuni care ţi se cuvin. Viaţa nu este un magazin universal din care poţi lua orice doreşti, oricând doreşti, imediat de cum ţi-ai comunicat nevoia. Nimic nu gravitează în jurul propriei voinţe, pentru că nu este nimeni buricul pământului. Cu toţii suntem importanţi şi cu toţii suntem la fel de neînsemnaţi. De aceea, simplitatea vieţii se termină în momentul în care viaţa ta se ciocneşte de altă viaţă. Şi culmea e că pe planetă nu sunt doar două vieţi, ci vreo 8 miliarde... adică, cel puţin 8 miliarde de complicăţenii, viziuni, dorinţe, invitaţii, explicaţii, întrebări şi iubiri.
Încă se mai vorbeşte despre artista Simona Săndulescu, aceea care s-a sinucis din cauza unei iubiri neîmpărtăşite. Ceea ce este tragic. Sau...nu?
Dacă gândim în paradigma modernă "My body, my choice / Adoptaţi un animăluţ de pe stradă, salvaţi o viaţă", realizăm că nu putem salva o viaţă, pentru că nu e vorba de adoptat căţei. Însă, intrăm sub incidenţa regulii "Corpul meu, alegerea mea" - de unde concluzionăm că sinuciderea e bună la om: corpul ei, alegerea ei, viaţa ei. Dreptul ei. Cu cine să te cerţi şi de ce să suferi?
Doar că nu e aşa. Deloc...
Iubirea neîmpărtăşită e tragică. Poate că descompune tot interiorul sufletului; respiraţia se transformă într-o tortură aducătoare de chin, iar secundele par ani de pârjolire în focurile gheenei. Ghinion! Şi atât... Pentru că afectează un singur suflet. De aceea, se reduce doar la un impas logic, un paradox fără soluţie. Un tren tras pe linie moartă, într-o gară părăsită - care va dispărea complet după 15 luni şi 27 de zile, conform cercetărilor ştiinţifice care afirmă că atât durează să uiţi pe cineva pe care iubeşti din toată inima.
În plus, nu e nimeni de vină pentru nerealizarea iubirii, fiindcă nu poţi să obligi pe nimeni să simtă ceea ce nu simte. La fel cum nu poţi obliga pe cineva să bea un pahar cu apă, dacă nu îi este sete.
Moartea însă, întotdeauna are un efect mai larg, afectându-l atât pe răposat cât şi pe cunoscuţii săi. Mda... lucrurile care contează cu adevărat nu sunt niciodată trăite doar la nivel individual; fără să fie împărtăşite, sunt simple accidente. Dureroase, nu-i vorbă...dar, per total, o pierdere de vreme, fără cap şi fără coadă.
Dar oricum, nu un apogeu al durerii.
Mai tragică decât iubirea neîmpărtăşită este iubirea neîmpărtăşită ŞI acceptată... pentru că viitorul alături de cineva care nu oglindeşte sentimentele primite este o moarte chinuitoare şi lentă. Teoreticienii care spun că "va veni şi iubirea", greşesc.
Iubirea nu vine cu timpul, nu se educă şi nu se învaţă; este sau nu este, nu funcţionează cu "poate". Iar dacă este, se vede. Se cine este deschis să te cunoască; se vede cine te caută, cine îşi doreşte compania ta fără un motiv anume. Cine te ajută, cine îţi este alături în momente grele, cine te acceptă în ciuda defectelor iminente. La fel de uşor se vede şi dacă nu este iubire, dar, de obicei, imaginea asta este întunecată de speranţă. Întotdeauna credem că dacă oferim tot ce avem mai frumos, vom convinge şi vom scoate apă din stâncă. Doar că ne minţim singuri; minunile nu încalcă voinţa nimănui.
Iar iubirea este o minune. Cea mai mare minune...pentru că efectele ei se văd imediat, dar mai ales în timp. Cred că d-aia e şi aşa de uşor de confundat şi greu de recunoscut.
Cert este că o persoană care refuză să trăieşti pentru ea, nu merită nici să mori pentru ea. Chiar şi cu riscul de a nu mai găsi iubirea nicăieri şi niciodată. Mai sunt şi oameni nepereche pe lume, ce să-i faci? Până la urmă, nu-i nici o pagubă. Vorba unui clasic în viaţă: "Poţi să ai şi eşece, poţi să ai şi succesuri...pot să fie oameni care nu vor să vorbesc cu tine...".
Iar mai sigur de atât este că neîmpărtăşirea dăunează grav sănătăţii.
Aşa că, iată ce propun: haideţi să împărtăşim un pahar de vin. Şi-un cântecel mic, tot despre iubire neîmpărţită. C-apoi na...e păcat să stricăm feng-shui-ul acum, pe final!
[Tudor Gheorghe - Mărine, la nunta ta]
