duminică, 28 aprilie 2019

3 ani, 3 luni şi 3 zile

Cam atât spun experţii că durează iubirea. Aşa să fie?

Apropo...Allllloooo!!! M-aude cineva? Nu vă supăraţi, am şi eu o întrebare mică: Mai pot scrie despre dragoste? Ştiu că a trecut nebunia cu Zilele Îndrăgostiţilor...dar am fost tolomac şi parcă tot nu le+am marcat cum se cuvine; îmi pare rău! Însă am un chef nebun să iubesc şi trebuie să mă manifest!
Îmi doresc să zic şi eu d-alea cu "iubi", "floricică", "îngerel", "dovlecel", "drăguţă", "veveriţă", "puiuţ", "pisoiaş", "păsărică"..."păsărel"? AOLEU!! Nuuuuu!!! "Păsărică" e bine, ne oprim aici!!

No, şi cum spuneam...hai să iubim! Motive avem destule: a dat soarele, floricelele-s pe câmpii, plus că tocmai serbăm ditamai Paştele cu lumină şi bucurii...deci ce altă dovadă mai mare de iubire ar putea exista pe lume, decât să-ţi pui sufletul pentru cei dragi?
Dar nu voi vorbi despre iubirea asta divină, curată, care implică sacrificiu şi în principiu te înalţă...nu, nu, staţi calmi! Suntem  destul de inteligenţi să ne confecţionăm propriile noastre înălţimi valorice, iar ştiinţa ne-a demonstrat (clar) că iubirea (noastră) NU trebuie să  implice sacrificiu; asta mică, de pe aici, cică tre' să fie mai neaoşă, cu spaţiu personal şi tinereţe fără bătrâneţe..că dacă apare un neprevăzut mai nasol, e musai să-şi vadă fiecare de viaţa proprie. C-apoi, na! Să stai lângă cineva în condiţii vitrege e demenţă totală...ataşament nociv, boală psihică, relaţie toxică  şi alte deyechilibre patologice, care implică o cămaşă de forţă sănătoasă!



Hai, vă rog...
De fapt, nu mai rog pe nimeni! Scriu şi gata...Că tot am găsit un articol...bun, bun, bun! Te lingi pe deşte, de minunat ce este! Se intitulează "Gesturile care fac orice bărbat să fie nebun după tine"! Ceea mi se pare de un real ajutor - mai ales pentru mine! Am un fler la d-astea, ceva de speriat! Bine...io-s şi mai ciudat de felul meu; recunosc iubirea când o văd - mai ales la alţii.
Când e vorba de mine, însă, pun botul la toate prostiile şi viaţa îmi dă cu blue screen (vă place ce cuvinte deştepte am învăţat? Cică expresia asta vine din programare şi este o metaforă pentru "eroare"), de nu mă văd! Serios vă spun...sunt orb, surd şi mut! Dau cu oiştea-n gard de berleuz ce sunt!
Noroc cu Universul  - care, în mărinimia sa, îmi sare în ajutor şi îmi oferă pe tavă tot ceea ce am nevoie. E mai promp ca duhul lămpii - că aia trebuie frecată, ca să-i iasă duhul. La Univers, însă, e conexiune wi-fi, 6G! Stau eu în prostia mea şi pac! Mă loveşte câte-o informaţie de care am nevoie...în cazul de faţă, gesturile care mă fac să mă îndrăgostesc. Desigur...e cu reţetă - ca orice lucru bun, care se respectă.
(Cu cine să te cerţi, dacă aşa sunt vremurile? Nici dragostea nu o mai poţi trăi fără reţetă, că dacă nu-i conformă cu (ne)regulile în vigoare, tu te crezi îndrăgostit şi când colo, afli că eşti tâmpit!)

Da' zic să nu o mai dăm atâta după vişin şi să aflăm ce spun specialiştii că semnalizează apariţia iubirii neţărmuite şi te face să fii în cap după duduie:

1. "Bărbatul adoră când te joci cu părul".
Măăăă...aici m-a lovit! Tu, domniţă oacheşă, dacă vrei să mă faci smoothie d-ăla... squash...SLIME, bătu-l-ar norocul,  că "plastilină" nu-i pot spune, că e un cuvânt învechit şi cu aer comunist - joacă-te cu părul. Meu. Ce-i drept, am cam chelit, că mă ajunge şi pe mine vârsta cea înaintată... Da' dacă-ţi pui în cap, găseşti nişte păr pe undeva, că nu sunt spân! Spre exemplu, pe piept am material didactic căt pentru un curs întreg de frizerie...poţi să-i faci codiţe, cărare pe mijloc, poţi să-l tunzi în scări, bros sau pierdut, să-l faci permanent, sau chiar să-l pui pe bigudiuri!

2. "Bărbaţii apreciază când le spui că ţi-a fost dor de ei".
Bună asta. Atât că eu sunt mai casnic,  de fel...şi toată ziulica stau la tv. Mă uit la fotbal, cu berea în mână. Am o lene pe mine, de mi-am tras conducta de canalizare până sub fotoliu, ca să nu mai bat drumul până la budă, când mă taie nevoile. (Gata, am bifat toate clişeele de mascul feroce? Hai mă, că vreau să fiu şi eu bărbat d-ăla ţeapăn, cum zice lumea că trebuie să fii...)
No, şi dacă nu plec nicăieri, când să-mi zică iubita că-i e dor de mine? Sau...stai, că acum m-a pălit lumina înţelepciunii!!! Regula ZICE că trebuie să le spui BĂRBAŢILOR că ţi-a fost dor de ei, nu să-i spui BĂRBATULUI că ţi-a fost dor de el. Aaaaa...păi atunci e bine aşa. Pfuai, ce mă speriasem! Mă gândeam că mă scoate iubi din zona mea de confort şi mă pune să plec de acasă, numai ca s-o fac să-i fie dor de mine! Da's atent la topică şi văd că ea trebuie să spună bărbaţilor  că-i e dor de dânşii, nu mie!

3. "Bărbaților le place când îi tachinezi și când le oferi afecțiune".
Şi le faci pe ambele, în acelaşi timp? Hahahahaha! Asta e pe sistem "îi pupi, îi scuipi, îi pupi, îi scuipi".. Ce bucurie! Într-adevăr, e foarte profund!

4. "Bărbaților le place când iubita lor este de acord cu ieșirile cu băieții".
Serios, acuma...chiar mă macină ceva: de ce bărbaţii sunt la plural şi femeia este singulară. O fac poştă pe duduie, sau cum? E clar ca lumina zilei că articolul e scris de o gospodină cu fantezii năstruşnice, altfel nu-mi explic asemenea formulări!
În altă ordine de idei, dacă eu nu am băieţi în anturaj, ci o tonă de fete - că de, se mai întâmplă - iubita trebuie să fie de acord ca să ies cu ele? Sau ies fără ştirea ei şi am grijă să afle, ca să o fac geloasă şi să ştiu că mă iubeşte?
Ce, ce vă uitaţi aşa strâmb la mine? "Cine nu e gelos, nu iubeşte" - aşa zicea alt psiholog în relaţii d-astea pasagere...

5. "Bărbații iubesc când sunt îmbrățișați".
Şi când bărbaţii NU sunt îmbrăţişaţi, NU iubesc?
Ai, ai, ai...bărbaţii ăştia! Zici că-s pui de căţel, pisică şi alte pet-uri de casă! Îi mângâi sub codiţă, îi scarpini după urechi şi gata, te iubesc! Hocus pocus preparatus...scot iubirea din pălărie, cu o îmbrăţişare! 
Auzi, tu, autoareo care ai scris minunăţia de învăţăminte...regula e valabilă şi pentru femei? Nu de alta, dar ca să fiu sigur că fac ravagii-ntre domnişoare, cum pun ochii pe splendoare, zic să sar pe ea şi s-o şi îmbrăţişez - ca să fie şi ea nebună după mine!
Păi nu?!

6. "Onestitatea îi face pe bărbați fericiți".
Asta e tot unisex...m-am mai liniştit!
...ceea ce înseamnă că pe femei le faci fericite când le minţi? De fapt, DA! E corect. Când se urcă iubi pe cântar şi sare acul din scală, dar apoi te întrebă dacă ţi se pare că s-a îngrăşat, ce-i spui? Adevărul...normal...dacă vrei să dormi pe preşul din faţa uşii. Dacă nu, minţi cu neruşinare şi o faci fericită.

7. "Bărbații iubesc când femeile se holbează la ei cu ochii plini de dragoste și dorință".
Stai, stai...ce fac femeile astea? Se holbează cu dragoste şi dorinţă...să ce? Să le mănănce ficăţeii şi  să le facă creierul pane - din pasiune pentru bucătăreală, desigur!


Totusi, nu-nţeleg, dom'le, cum e holbatul ăsta! Dacă-l văd, nu trebuie să-l şi recunosc? Ce-i drept, până acum nu s-a holbat nimeni la mine...dar mai ştii ce-mi aduce iubirea? Se ştie că e oarbă...poate de aceea vine şi cu holbatul la pachet! Să te vadă bine...
Atât că nu cred că e în regulă să te caşti ochii prea mult, chiar dacă te usuci pe picioare de dragoste! Conform normelor europene în vigoare, când te zgâieşti fix la cineva, mai mult de 10 secunde, se consideră că-i asalt sexual. Deci...zic, totuşi, să ne holbăm, DAR să nu uităm să şi clipim, măcar la fiecare 10 secunde, ca să nu intrăm în ilegalitate şi să respectăm rigorile legii, pentru că nu-s făcute degeaba.

Gata, asta e tot?
Păi în stilul ăsta, tot prost mor! M-aş fi bucurat, o ţâră, dacă articolul îmi explica şi "tehnica holbatului cu dragoste şi dorinţă", măcar p-ăsta să-l recunosc! Adică, să nu mă comport ca un bădăran ce sunt şi să fug mâncând pământul, crezând că am dat peste vreo obsedată - când ea, săraca, era topită după mine.
Nu, nu, serios! Dacă vrem ca acestă prefrumosă bucată de chibzuială  socială să îşi atingă ţinta, trebuie continuată! Solicit editarea volumului 2, URGENT!

Până una, alta, ca să nu ardem gazul de pomană, hai să ne distrăm! Să râdem şi să cântăm, că-i zi de sărbătoare!

Hristos a înviat, Paşte liniştit şi cu bucurii!



[John Legend & Lindsey Stirling - All of me]

marți, 16 aprilie 2019

Legătura dintre Dragnea şi Notre-Dame de Paris

Ziua de ieri a fost marcată de 2 evenimente importante, care m-au pus pe gânduri: scandalul de la procesul lui Dragnea, din cursul dimineţii şi incendiul de la Notre-Dame, de seara. Totuşi, nu voi vorbi acum despre asta, ci despre noi.... Forţa motrice care declanşează întâmplările din viaţa noastră, indiferent dacă sunt demne de laudă, sau nu.


Aşa cum am mai spus de multe ori, scandalurile, clădirile, istoria, descoperirile ştiinţiice, bunăstarea sau sărăcia pornesc de la noi. Viaţa porneşte de la noi şi este modelată de voinţa noastră.
Mamaie avea o vorbă, Dumnezeu s-o ierte (pe mamaie, nu pe vorbă): "cum îţi aşterni, aşa dormi". Iar dacă viaţa arată aşa cum arată, plină de stres şi de belşug, nasoală, cu neajunsuri şi agitată complet - este din vina noastră. Nu neapărat vina mea, vina ta sau a nu ştiu cui...ci a întregii omeniri. 
Marea problemă este că sistemul social este atât de complex, încât se cam autosusţine şi am ajuns să ne uităm cu mirare la propriile vieţi, fără a le mai putea influenţa. Cel mai adesea, singurele hotărâri pe care le mai putem lua este de a intra în hora colectivă, aşa monstruoasă cu este - şi să jucăm după regulile ei; sau să refuzăm tot confortul şi să ne retragem în pustiu, cum fac din ce în ce mai mulţi oameni de pe toată planeta (precum miliardarii ruşi retraşi la cort în Siberia, sau directorii de multinaţionale din America, răspândiţi prin cine ştie ce păduri neumblate sau mlaştini uitate de lume).

Sincer, eu nu cred că umanitatea se îndreaptă spre ceva bun. Ci, din contră, lucrurile vor sta din ce în ce mai prost, mai anapoda şi mai strâmb. Desigur, există şi ideea aceea care spune că oamenii sunt ciudaţi şi văd viitorul întunecat, prezentul mai greu decât este şi trecutul (întotdeauna) luminos, chiar dacă şi acel trecut strălucitor a fost la un moment dat un prezent dificil.
...însă nu cred că este cazul acum, mai ales când toţi observăm o decădere generală a omului, indiferent de ţara în care se află. Şi uite aşa am ajuns să trăim vremuri de caricatură, în care ne lovim de nişte problematici absurde, ce acum 20 sau 30 de ani erau pure fantezii şi subiecte de bancuri. 

Spre exemplu, vă mai amintiţi de sceneta lui Horaţiu Mălăele de la un revelion din altă lume, despre încurcăturile din familie? V-o reamintesc:



[Horaţiu Mălăele - Încurcături în familie]

Cât de tare-i asta? Excepţional! Hlizeală la maxim! Cum să nu ajungi nebun cu nervii, în asemenea situaţie? Eu m-am pierdut cu capul după primele grade de rudenie şi la final rămân doar cu paradoxul logic, ce mă face să râd cu gura până la urechi. Ce noroc că este doar un produs artistic!
...SAU NU.

Întorcându-ne în prezent, avem următoarea ştire: o femeie a născut copilul propriului său fiu, care este homosexual. HĂĂĂĂ??? Ce face femeia cu homosexualul?
Stai, stai oleacă, să iau o hârtie şi un creion, ca să fac o diagramă şi să pricep ce se întâmplă. Acum reluăm: bărbatul homosexual 1 se căsătoreşte cu bărbatul homosexual 2. Foarte bine, bravo lor, iubirea nu se votează, huo familia tradiţională, haştag, etc. 
Porcăria e că ei, nefiind tradiţionali, voiau familie tradiţională şi cu un copil al lor, nu cules de prin orfelinat - iar mizeria oribilă e că Mama Natură nu ţine cont de toleranţele politice. (Chiar, propun să dăm Natura în judecată pentru discriminare, că nu se mai poate trăi cu asemenea nedreptăţi sociale!). Prin urmare, iată şi întrebarea de 1000 de puncte: cum fac 2 bărbaţi să facă un copil al lor, când nu pot să facă să facă un copil al lor? Foarte simplu, aplicăm un articiu de calcul: bărbatul soţ nr. 1 oferă un ou masculin, oul feminin este donat de sora bărbatului soţ nr. 2 (adică de cumnati-sa, mai pe româneşte), iar mamă purtătoare este aleasă mama soţului nr. 1.

În sfârşit, se naşte o fetiţă... prilej de mare bucurie şi fericire! Doar că, pe certificatul de naştere sunt trecuţi ca părinţi mama (bunică) şi fiul (soţ nr. 1), nu soţul nr. 1 şi soţul nr. 2. Nasol moment, mai ales că actele arată un pic a incest. Dar dacă e dragoste, mai contează ce spune o nenorocită de hârtie? 
Una peste alta, avem următoarea situaţie: bunica este mama propriei nepoate, pe care a născut-o cu fiul ei. Soţul nr. 2 este în acelaşi timp şi tatăl fetiţei (pentru că este căsătorit cu tatăl fetiţei, soţul nr. 1), dar şi unchiul ei - pentru că mamă este ŞI sora lui, cumnata soţului nr. 1...adică mătuşa propriei fete.

Într-o astfel de lume, ne mai mirăm că o nişte chiauni s-au dus în faţa unei clădiri, vrând să-l linşeze pe unu' care trebuia să intre în acea instituţie, pentru a fi judecat? De ce am mai face-o? Aici nu mai vorbim nici de divergenţe în opţiunea politică, nici de drepturi, nici de susţinerea unui ideal superior. Pur şi simplu, e doar o dileală totală, îmbrăcată în lupta pentru "mai bine". Aceeaşi nebunie şi golănie pe care o vedem la meciurile de fotbal, când "suporterii" se iau la casăpit şi urlă ca din gură de şarpe dacă sunt bruscaţi de poliţie sau jandarmi. Aceeaşi lipsă de respect pentru om, pentru stat, pentru morală. Până la urmă, ce mai reprezintă ele pentru noi?

Când deşertăm gunoiul menajer prin păduri sau pe albiile râurilor...Când înjurăm Biserica, şi luăm în zeflemea sau condamnăm tot ce ţine de credinţă...când tomberonul cimiturului orăşenesc, destinat aruncării resturilor vegetale, devine ghena la care se aruncă saci cu moloz, resturi de materiale de construcţii, mobilier defect sau saltele de pat pline de mucegai, de ce ne mai mirăm că ne ard catedralele? Ce mai reprezintă ele pentru noi?

Da, a ars Notre-Dame. O tragedie mondială, mai ales că vorbim despre o minune arhitectonică; un obiectiv turistic vechi de 850 de ani, vizitat de 13 milioane de oameni, anual. Practic, s-a distrus o bucată din istoria întregii omeniri.
Dar dincolo de importanţa istorică şi artistică, dincolo de selfiuri cu faimoasele turle şi check-in-ul bifat "ca să moară duşmanii de ciudă", ce mai înseamnă Notre-Dame în ziua de azi? Ce valoare mai are ea ca lăcaş de cult, obiectivul principal pentru care s-a construit - mai ales când doar 5% dintre francezi se mai declară catolici practicanţi şi 63% afirmă că nu aparţin nici unei religii, conform unui sondaj de prin 2015?
O vorbă din bătrâni spune că "nemulţumitului i se ia darul". Deci, de ce plângem după Biserica de care nu avem nevoie şi pe care nu dorim să o mai recunoaştem ca făcând parte din viaţa noastră spirituală?

Vestea bună este că totul se poate reconstrui. Deja s-au strâns donaţii de sute de milioane de euro iar peste nişte ani, vom avea Notre-Dame - varianta 2.0. Mai spre viitor, când sper că-mi voi fi propriul meu nepot. 
Parcă mă şi văd cum mă voi bucura, când mă voi lua de mânuţe şi mă voi duce să-mi arăt noua catedrală, ca un bunic model ce-mi voi fi; şi dacă-s cuminte, poate mă iau şi-n braţe, să-mi fac nişte poze de familie la Turnul Eiffel - să moară duşmanii, se ştie!

Ce minunăţie! Aştept cu o nerăbdare asemenea vremuri, de-mi lasă gura apă!

Totuşi, până una-alta, mă bucur că a revenit "Game of Thrones" pe micile ecrane. URA!!



[Epic Game of Thrones theme]

P.S. până nu uit: "Je suis Notre-Dame"! :(