Botez cu cântec

Voiam să încep şi eu postarea într-o notă pozitivă şi nu ştiam cum...până am deschis televizorul şi am aflat că anul acesta preotul nu va mai veni cu botezul în casele oamenilor. Adică nu va mai intra în casă...ci va boteza din poartă....sau ceva. 

Bun, şi cum face asta? Înmoaie busuiocul în aghiasmă, îl leagă de cruce şi crucea de un bumerang pe care îl zvârle din toate puterile, în timp ce cântă "În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne"? Păi asta-i direct sală...lucrezi bicepşii şi plămânii în acelaşi timp! Forţă şi cardio! 

Zvârrrrr...şi busuiocul sus, pe-o creangă! Şi dacă-l dă pe casă, cine se urcă după el, să-l dea jos? Ne jucăm de-a "nenea tata lu' Ionuţ, ne daţi şi nouă mingea"? Sau săracul părinte e nevoit să vină cu desaga de cruci, busuioace, sârmă şi bumeranguri de rezervă, pentru orice eventualitate?

De fapt...nu vă agitaţi! Conform reporterului care relata ştirea, preotul va putea intra şi în casă, la "insistenţele exagerate ale enoriaşilor".

Stai, frână!! Cum arată insistenţele exagerate? Eu, de exemplu, vreau să îl primesc pe părinte şi în casă. Dacă trebuia doar să insist, o scoteam la capăt: "Haideţi, părinte...vă rog io...chiar nu puteţi să intraţi"? Şi preotul bifa că s-a respectat legea şi am insistat, deci toate bune şi frumoase. Dar cum insist exagerat? Întind covor roşu prin curte, să se vadă din avion că-s cetăţean respectator de legi? Sau nuanţa de exagerare o dau din vorbe? 

"Părinte, intraţi"! "Nu se poate"! "Dar vă rog frumos, intraţi"! "Nu se poate"! "Dar vă rog foarte frumos, intraţi"! "Nu se poate"! "Dar vă rog extrem de foarte frumos, inimaginabil de magnific şi superlativ de foarte minunat să intraţi"! "Nu se poate"! "Haideţi părinte...vă rog io exagerat şi insist exagerat de frumos să intraţi exagerat"... "Bine, taică".

Aşa?

STOP! Problemă: cine constată că rigorile legii au fost îndeplinite? Dascălul? Nu merge... în primul rând nici nu are atribuţii legale pentru asemenea îndatoriri şi în al doilea rând, dacă e mai plictisit şi nu mai aşteaptă să insiste (exagerat) omul respectiv? De fapt, dacă intră direct în curtea cetăţeanului, fără să aştepte să mai fie invitat!!! Nu. Se. Poate. Aşa. Ceva!!!! Pe timp de pandemie? Doamne fereşte - pân' te nimereşte, normal!

Deci, pentru a nu zădărnici eforturile de stârpire a carcalacului, propun ca alături de preot şi de dascăl, să fie prezent şi un agent din acela matrimonial - cum se numeşte? Omul ăla cu tricolor pe el, care constată că au fost îndeplinite condiţiile cerute de lege...OFIŢER, măi! No, deci...alături de preot şi dascăl, propun să fie prezent şi un ofiţer constatator, ca să ia act atât de exprimarea consimţământului liber şi deplin, cât şi de îndeplinirea condiţiilor cerute de lege. Şi angajăm şi fotograf, ca să existe dovadă la dosar că n-a fost penal ofiţerul respectiv şi a luat mită vreo bucată de cârnaţ, ca să închidă ochii la săvârşirea botezului ilegal. 

Păi nu? Eu, cel puţin, am trecut de vârsta în care mă vrăjeau 2 ochi frumoşi...acum nu mai cedez decât de la 4 ochi frumoşi în sus! D-apoi procurorii, care se lovesc zilnic de minciunele! Ăia tre' să aibă dovada la dosar...hârtia doveditoare! Altfel, ce facem aici? Ori suntem legali, ori nu mai suntem?

Hotărât lucru, un fotograf este complet trebuincios pentru asemenea situaţii.

DAR STAI, asta nu e tot! Constatarea constatare, poza poză...dar dacă eu nu insist suficient de exagerat? Iar nu respect legea şi mâine-poimâine mă trezesc că mă huiduie vreunu' că-s corup şi penal! Mai ştii? Nebuni se tot inventează şi-s şi la zi cu toate upgrade-urile! Nu chem, mai bine, şi o echipă de filmare, ca să înregistreze fericitul eveniment? Fotograful face poze, e un fel de back-up; dar filmătorii duc greul...ei trebuie să filmeze totul din mai multe unghiuri - ca să se vadă, fără putinţă de tăgadă, cine-s personajele din imagine şi că n-au pixelul albastru pe ele! 

Adică na...dacă eu primesc botezul, apoi mă îmbăt şi fac o glumă nesarată săracului preot? Sun la 112 şi-l denunţ că mi-a intrat în curte fără să-mi mai aştepte insistenţele mele (exagerate)? Ce facem? Ne uităm la dovezi, desigur! În poze e clar că nu se aude ce am spus...deci, apelăm la caseta video; şi dacă nenea cameraman se scobea în nas fix în momentul zero, când trebuiau să se întâmple insistenţele - motiv pentru care nu a prins taman secvenţa împricinată? E! D-aia trebuie mai mai multe unghiuri de filmare!

Păi ce facem...tot eu să mă gândesc la toate detaliile?

SI ASTA TOT NU E TOT!! Până acum, ca să pot primi şi eu botezul în casa proprietate privată, trebuie să fie de faţă... zece? Hai, 10 persoane! Păi dacă li se face foame taman când ajung la poarta mea? Las' săracii oameni să jinduiască după o porţie de mâncare caldă? Unde mi-ar fi spiritul de creştin? Nu-i mai bine să am eu o masă pregătită cu toate cele cuvenite pe dânsa, să nu-mi crape obrazul de ruşine dacă va fi cazul să aşez musafirii la un ospăţ mic?

Şi dacă tot am atâţia invitaţi, oare nu e bine să aibă şi un fundal sonor? Să chem şi lăutari? C-apoi muzică, de unde? La tv se vorbeşte numai de covid, cum să ne închinăm la mască şi cum se bat aleşii pe ciolan...pardon!! Negociază principii care vor aduce poporului bunăstare cu nemiluita - iar de abureli din astea sunt sătul până-n gât! Deci, clar, e nevoie de lăutari! 

Auzi? Dar dacă am făcut atâta deranj şi am şi ofiţerul (neacoperit, sper) de stare civilă, preotul, dascălul, fotografi, lăutari şi filmători, nu-i mai bine să fac şi nunta? Chem fata, jur s-o iubesc şi s-o respect şi după ce moartea ne va despărţi...şi gata! Împuşc 2 iepuri dintr-un foc: botez şi nuntă în aceeaşi zi!

Ar cam fi o problemă cu fata în sine, dar acuma...na! Chiar ne uităm la toate detaliile? Nunta să mergă, că restul vine de la sine! Da' să fie clar pentru toţi: dacă nu mă însor, nici nu mă mărit! Să nu avem vorbe la proces...

[Dora Show - Durdom pa pa]

Problemă finală: dacă într-o parohie sunt...să zic 500 de case...cam câte luni i-ar trebui preotului să le boteze pe toate, în asemenea condiţii? Termină botezul de Bobotează până la botezul de Sfântă Mărie, din vară? Şi în cazul acesta, ce facem dacă se răscoală lumea că vine preotul cu botezul toată ziua, bună ziua? Nu se face răzmeriţă-n ţară? Tulai, Doamne! O nouă revoluţie este exact ce ne mai lipsea! Tichie de mărgăritar!

No, deştepţii 'ceia care au dat legea "insistenţelor (exagerate)" de ce nu s-au gândit până aici? De ce ne conduc cu picioarele? Păi dacă-i de-aşa, zic să se coboare din scaun, ca să mă urc eu - că văd că-s mai vizionar! Plus că nu mă cert cu nimeni pe bani...o dată că nu-mi place să mă cert şi apoi...dacă-s singur, cu cine să mă cert? Cu mine însumi?

Ia să vedem, sondaj rapid printre alegători: Cine mă votează? 

...c-apoi vă invit la nunta mea! Numai să nu cadă şi vreo stea, c-am pus-o de mămăligă! 

Na...ce să zic? Speranţa moare ultima! 

Până una-alta, să fie cântec şi voie bună!!!!

[Pavel Stratan - Pentru sănătate]

Pelerini şi turişti

Notă: nu sunt "Corona-sceptic" şi nici "Martor al lui Corona". Nu mă dau de ceasul morţii că mă omoară virusul; dar nici nu mă iau de braţ cu lumea pe stradă, ca să dovedesc că nu mă păleşte boala. Vreau, doar, să am grjă de mine şi să fiu echilibrat în gândire. Totuşi, măsurile anti-pandemie nasc mari controverse... mai ales că sunt aplicate preferenţial şi în funcţie de nişte interese care nu prea au legătură cu protecţia oamenilor.  

Uite aşa, porneşte lanţul întrebărilor fără răspuns.  

O veste şoc ne-a îngrozit zilele trecute: din 35 de milioane de măşti, 32 de milioane sunt neconforme - adică, pe scurt, sunt doar acoperitoare de gură, nu protecţie împotriva carcalacului criminal. Cri-Cri Criminal... Tu estilo y tu flow mami muy criminal...

[Natti Natasha & Ozuna - Criminal]

Şi-mi zic în gând: "Să-mi trag pălmi, ăştia mi-au citit postarea trecută! Tare, sau ce"? Adică, până şi Iohannis a zis, după nouă luni de pandemie, că nu trebuie să ne punem orice pe gură... ci măşti avizate şi conforme - cum are el, spre exemplu. Imediat pun stop cadru pe imagine şi încep să îi analizez masca: e albastră, ca a mea. Are două elastice laterale, pentru urechi; fix ca a mea. Are trei pliuri şi sârmuliţă din aia, ca să se muleze pe nas; frate...sută-n sută e masca mea! Ceea ce înseamnă că ori masca mea e neconformă şi cea prezidenţială e tot la fel - exclus; ori masca de preşedinte e conformă şi a mea e la fel. Prin urmare, am avut norocul chior de a-mi cumpăra mască din calupul celor 3 milioane de măşti bune. Uraaaaaa!!!!!!!! 

Apoi m-am desumflat mai repede decât un balon înţepat de cui.

...deoarece nu ştiu ce şef de la ANPC a declarat că pentru consumatorul mediu, este imposibil să deosebească măştile bune de măştile ne-bune. Cu alte cuvinte, fiecare om e pe barba lui; dacă ai mâncat mare când erai mic, poate ai noroc şi te înscrii în rândurile celor cu măşti bune. N-ai mâncat din oliţă...ghinion. Asta e! Scapă cine poate!

Doar organele abilitate ale statului pot face deosebirea între marfa bună şi aia naşpa - care se găseşte până şi în farmacii. Deci ideea "Bei, deşteptule...normal că ai luat ciuruc! La benzinărie mergi tu să cumperi mască? Sau la supermarket? Du-te, bei, la farmacie... că dacă vrei şosete, nu fugi la gogoşerie să ţi le cumperi"! Problema e că ciurucul era şi-n farmacii...deci ce să faci? N-ai ce să faci...închizi ochii şi alegi, ca la alba-neagra. Sau, ai încredere în organele de control al calităţii, care până acum au lucrat la turaţie maximă...pe sistem "noi am jucat bine, dar ne-au bătut scârbele alea"! Şi în continuare, vor continua să dea tot ce e mai bun!

Şi ca să fie circul complet, mai lipseşte să fim informaţi că, în urma unor anchete specifice, s-a constatat că singurele măşti bune vin de la un singur producător... deci către el suntem sfătuiţi să ne îndreptăm atenţia. Pică milioanele, cad ca avioanele!!! Portofelul ca purcelul!!!! 

Problema e că nici în dezinfectant nu mai poţi să ai încredere... cică  şi ăsta e contrafăcut şi poate provoca orbirea, chiar moartea. Tulai, Doamne, ţurai ţa! Iac-aşa şi iar aşa...vorba cântecului. 

Desigur, aici e de vină P-S-D! A făcut Dragnea din puşcărie nişte mişculaţii şi a corupt pe toată lumea! Serios, aşa mi-a spus cineva care mă sfătuia să votez schimbarea. Adică PNL, se înţelege...ca să scăpăm şi noi de pandemia asta care ne mănâncă zilele şi de ciuma care ne conduce de treij' dă ani!! 

Pentru siguranţa mea, totuşi, prefer să  renunţ la orice fel de dezinfectant şi să revin la metodele tradiţionale româneşti: "cu săpun mă spăl pe piele şi pe suflet, cu manele". Folosesc săpun de casă de la mamaie, că în ea am încredere totală. Şi ascult doar manele, pentru că cine ştie pe unde şi-a mai băgat Dragnea coada şi-îmi introduce mesaje subliminale în cap, când ascult Scorpions. Sau Lady Gaga. Sau alţi cântăreţi din ăştia în vogă. Renunţ la ei! Gata, s-a terminat! Dacă, Doamne feri, eu cred mă dau modern şi în tendinţe, dar când citesc versurile de-a-ndoaselea sau ascult melodia de la coadă la cap, se aude "Trăiască Stalin"? Sau "Comunist până la moarte şi dincolo de ea?"? Aoleu!!!! Nu mă manipulează propaganda, fără să ştiu?

Apropo! Întrebare de milioane de puncte: care credeţi că este cea mai carte best-selling din istorie?  Cea mai bine vândută carte, mai pe româneşte. Biblia? Nuuu... Războiul Stelelor? Nici măcar! Deşi nu înţeleg de ce nu... Poate vreo carte de-a lui Osho? Ceva despre dezvoltare personală? "Şapte trepte către cine vrea Universul să fii"? Nope!!! Vreo carte de bancuri cu Bulă? "Pas cu pas" a lui Klaus Iohannis? Nu, nu, nu şi iarăşi nu!!!!

Cea mai bine vândută carte din istoria planetei este... "Manifestul comunist" de Karl Marx şi Friedrich Engels, cu peste 500 de milioane de exemplare vândute şi ieşită pentru prima dată de sub tipar în 1848. 

Mişto, Asta aşa...că tot nu ne place comunismul.  

Apropo, e campanie electorală - o minunată ocazie de a observa dubla măsură în deplinătatea puterilor sale. Ceea ce este perfect distractiv! 

Mi se pare fascinant cum unii oameni sunt gata să moară pentru o idee pe care au auzit-o de la un post tv. Nu au verificat-o, doar au auzit-o. Aşa cum alţii sunt gata să moară pentru o altă idee (sau aceeaşi, dar privită pe dos), neverificată personal - ci transmisă de alt post tv. Şi mă întreb: ce te face să crezi pe unii, în detrimentul celorlalţi? Viaţa reală oricum e grea, indiferent de cine a condus ţara.... deci de ce simtim nevoia să ne luptăm pentru a demonstra care capăt de rahat e mai curat? 

Şi de ce, având situaţii asemănătoare, pe una o privim cu indulgenţă iar spre cealaltă tunăm şi fulgerăm?

Spre exemplu, mă uit la Stirile Pro Tv... şi într-un reportaj, se arată pe larg cum pelerinii care vor să se închine la Peştera Sfântului Andrei sunt socotiţi nişte terorişti împrăştietori de boală. Cum să faci ditamai adunarea de oameni, pe timp de pandemie? Lumea moare claie peste grămadă în spitale şi ăstora le arde de pupat icoane...unii după alţii, unii după alţii! Păi nu e bombă epidemiologică? Unde mai pui  că preoţii nici măcar nu poartă mască şi sunt adevărate focare de infecţie! HUOOOO!!!!

Apoi urmează alt reportaj....despre turiştii care iau cu asalt staţiunile, cu ocazia minivacanţei. Stau jumătate de zi în cozi kilometrice, se calcă în picioare la terase, stau în frig ore întregi pentru a prinde un loc să bea ceva, se bulucesc pe oriunde se poate, chiar şi în vârf de munte. Asta, dom'ne, înseamnă să fii martir! E pandemie...dar de! Chiar să ne apuce nebuneala între 4 pereţi? Nu avem şi noi dreptul la distracţie? Plus că toate măsurile de precauţie sunt luate: mască, dezinfectant, distanţare.... deci ce se poate întâmpla rău? Şi chiar de s-ar întâmpla... cine nu riscă, nu câştigă. 

Bun, atunci întreb: care este diferenţa între turişti şi pelerini? Şi unii şi alţii se adună în grupuri mari; şi unii şi alţii respectă precauţiile anti-pandemie. Dar de ce unii sunt demonizaţi, ceilalţi sunt încurajaţi? De ce pelerinii sunt bătuţi cu pietre şi priviţi ca nişte viruşi ambulanţi, iar turiştii sunt ridicaţi în slăvi? Ori îi băgăm pe toţi la coteţ, ori îi lăsăm liberi... altfel d-aia apar proteste şi nemulţumiri. 

Aaaa...stai mă, că e voie la pelerinaj...se duc doar oamenii din sat. Deci, să înţeleg că toţi turiştii aciuaţi prin staţiuni sunt tot localnici? Sau cum?

Şi dacă măştile alea nu-s bune (şi nu e vina poporului), de ce ne mai închinăm la ele? De ce se dau amenzi pentru nefolosirea unor produse care nu au efect? De ce suntem obligaţi să le folosim când ele nu-şi fac treaba, ba chiar se vede treaba că ne omoară? 

E ca şi cum ne-ar lega cineva de ţăruş, primim de mâncare doar tărâţe cu apă, după care suntem admonestaţi că nu avem alimentaţie diversificată şi d-aia suntem piele şi os! Păi şi unde e vina mea? 

Întreb doar aşa, de principiu... nu mă duc nici la pelerinaj şi nici în staţiuni - deci nu am vreun interes.

În rest, Dumnezeu cu mila! Oricând ies din casă, indiferent de vremuri, risc şi iau viaţa în piept: că mă calcă maşina, că-mi pică un avion în cap, că mă ia virusul de nas, că nu merg pe unde mă uit şi pic în vreo groapă nesemnalizată...mai contează? Probabilitatea ca ceva rău să mi se întâmple este permanentă şi continuă. Nu mă mai sperie asta.

Aşadar, haideţi să încingem petrecerea şi să închinăm un pahar pentru în cinstea noastră...cu o manea de sezon:

[Doru Calotă - Uite, mamă, vin mascaţii]      

Cu mască, fără mască

Cu propriul căpuţ din dotare, am identificat adevăratul ucigaş care a omorât orice fiinţă vie, de când a apărut viaţa pe planetă. Ce virus, ce asteroid, ce invazie de lăcuste şi alte plăgi? Doar el şi numai el este adevăratul duşman: unicul, singurul, inegalabilul.....stopul cardio-respirator!

Te calcă maşina? Mori de la stop cardio-repirator? Te-a pălit molima? Mori pentru că se opreşte inima şi nu mai respiri...stop cardio-respirator. Pici de pe bloc? Mori de stop cardio-respirator. Mori în somn, cu capul pe pernă? Stop cardio-respirator! Te arunci într-un vulcan activ? Nu scapi...tot de stop-cardio-respirator mori!

Indiferent ce ni se întâmplă, stopul cardio-respirator ne omoară!

Şi totuşi, pandemia este de coronavirus. 

Aşa că mi-am luat mască. "REZIST"

Nu-mi săriţi în cap, nu am vrut să înjur pe nimeni... "rezist" este un cuvânt frumos, care se găseşte în dicţionatul explicativ al limbii române şi descrie o atitudine  perfect lăudabilă: aceea de a nu te da bătut, a te ţine tare, a nu te pierde cu firea. 

Problema e că noi am cam pervertit acest sens, la fel cum am făcut de multe ori pe parcursul istoriei...iar svastica, un semn religios vechi de doisprezece mii  de ani, ce reprezenta viaţa, a fost transformată de nazişti în cel mai detestat simbol al umanităţii. Tot aşa, curcubeul, simbolul legământului dintre Dumnezeu şi om în Vechiul Testament, a devenit imaginea LGBT; pentagrama - asociată de grecii antici cu perfecţiunea arhitectonică, este imaginea magiei negre şi a satanismului...

...iar rezistenţa, dintr-o calitate umană a devenit o simplă ramură radicală a activismului politic. Nasol moment. 

Totuşi, masca asta îmi place. E amuzant să o port - mai ales că nu mă ajută cu nimic. Scrie şi pe etichetă;

ATENŢIE!

Masca nu este dispozitiv medical! Nu conţine filtre integrate. Nu protejează împotriva virusurilor. 

...ceea ce ştiam deja, încă înainte a începe nebunia mascării. În afară de a-mi trăi şi eu fantezia că arăt ca un ninjalin, ori că am cârpa asta pe faţă, ori că nu o am...e fix acelaşi lucru. Totuşi, unde-i lege - nu-i tocmeală şi dacă-i musai, bea Grigore şi apă rece. Bea, dar nu se îmbată de exaltare, cu gândul că degustă cel mai premiat vin al istoriei. 

Nu de alta, dar nu trebuie să fii docor în ştiinţe oculte sau vreun expert, ca să înţelegi iluzia. Trebuie, doar,  să cunoşti biologie la nivel de clasa a opta, pentru a-ţi da seama că nici un virus nu poate fi oprit de o bucată de broboadă. E ca şi cum te-ai apăra de ţânţari punând nişte gratii la ferestre. 

Da' bravo mă!

Nu zic că masca nu ajută la nimic! Nu, nu...departe de mine gândul acesta! Masca este foarte bună...când lucrezi într-un mediu cu mult praf. Sau, când strănută cineva lângă tine şi te-mproaşcă de stropi. No, având mască, eşti oleacă ferit. De stropi, nu de virus. 

E ca în cazul unui atac chimic: fără mască de gaze, ai oportunitatea de a muri în primele secunde. Dacă-ţi pui căciula sau cămaşa peste gură...da, te ajută. Orice e mai bun decât nimic - dar asta nu înseamnă că orice e bun. Deci, cu o basma la gură, mai câştigi câteva secunde...nu ştiu. Câteva minute? Dar tot mori. Şi asta înseamnă că bucata aia de fâş, piele, poliester sau bumbac te-a apărat de chimicale?  

De aceea nu înţeleg închinăciunea la mască. 

Aaaa...dacă ai din aia cu filtre de aer, sau vreo cască de cosmonaut...stimă şi respect! Nici vidul cosmic nu te-atinge, pentru o perioadă de timp. Doar că la noi nu e cazul de aşa ceva; aici, folosim măşţi de hârtie sau material textil...pentru că ideea e să ai gura acoperită. Cu orice! Eram în autobuz şi se urcă cineva, scuzându-se că nu are mască, dar ţine şapca la gură. N-ai şapcă? Pui un mileu! O bucată de şerveţel...ceva, ORICE!! Nu contează! Trebuie să ai ceva pe faţă, să nu-ţi iei amendă că mergi cu gura slobodă şi împrăştii virusul mortal.

D-aia mergeam la restaurant şi vedeam ospătarul cu masca la cot - pe care şi-o punea la gură când ajungea la masa clientului, e drept. D-aia se poartă masca pe bărbie, la ceafă, pe antebraţ, sau chiar agăţată de curea. D-aia unii fumau cu mănuşile cele obligatorii în mâini şi când terminau de pipat, îţi ofereau îngheţata cu aceleaşi mănuşi. Respectând legea. 

Ca şi în multe alte cazuri, obsesia pandemiei ne-a făcut să transformăm mijlocul în scop. 

E ca la injecţie: dacă ai nevoie de aşa ceva, nu înseamnă că oricine îţi înfige un ac în fund şi-ţi bagă nişte ser medicamentos, te-a făcut şi bine. Dacă acul nu e steril, dacă seringa nu e sterilă, dacă asistentul nu ştie să facă injecţii, dacă medicamentul nu e bun...te duci să te cârpeşti şi mai rău te rupi. Pentru că scopul nu e injecţia, ea e doar un mijloc pentru atingerea scopului: acela de a te trata şi a te vindeca.

Ei, fix aşa e cu masca. 

Avem o problemă: circulă un carcalac. Ce să facem? Punem mască, normal... Dar, în primul rând, nu orice fel de mască - nu orice zboară face miere. Şi în al doilea rând, chiar şi cea mai bună mască din lume devine ineficientă când este purtată aiurea - pentru că pandemia nu a creat scopul de a purta mască, ci a creat necesitatea de a ne proteja. Prin purtarea măştii de protecţie, nu a unei măşti oarecare.  

Din cauza asta au apărut întrebări şi teorii ale conspiraţiei.... Dacă suntem obligaţi să facem ceva ce nu ne ajută, de ce suntem obligaţi? Cine are de câştigat din asta? Făcătorii de măşti...de exemplu...care, în loc să facă o cămaşă, din aceeaşi cantitate de material fac o duzină de măşti şi le vând de trei ori mai scump. Sau...firmele de curierat - care nu mai prididesc cu transportul. Eu, spre exemplu, nu comand prin curier, decât dacă nu am încotro. Prefer să cumpăr eu, să-mi aleg eu, cu mânuţa mea, ce vreau. (Ardei potriviţi, spre exemplu! Na, cum cer asta unui curier?). Dar acum, în vreme de pandemie, au fost cazuri când nu am avut încotro. 

Supermarket-urile ar mai avea de câştigat... 

Pe scurt, şmecherii. Patronii. În timp ce ţăranii pierd, pentru că se închid pieţele. Şi în timp ce noi, cu toţii, pierdem din umanitate, chinuiţi de fel de fel de obsesii - cum ar fi inventarea unui nou salut care să înlocuiască îmbrăţişarea. E câh-caca atingerea... virusul mortal ucide! 

Apropo!

Acum câteva zile, o  ştire cutremura România: o doamnă doctor a fost găsită moartă în propriul cabinet. Cauza iniţială a decesului: infarct. Apoi, la autopsie s-a descoperit că doamna doctor avea coronavirus... şi-apoi să te ţii orăcăieli, că ne omoară acest virus criminal - deoarece cauza decesului nu a mai fost infarctul, ci coronavirusul. El, ucigaşul din umbră, motivul pentru care vom pieri ca specie, dacă nu purtăm mască. Şi nu ne spălăm pe mâini. Şi nu ne distanţăm. 

De fapt, de aici intrăm serios pe teritoriul filosofiei...şi mă întreb: care este diferenţa între a muri DE COVID şi a muri CU COVID? Dacă un om este călcat de tren şi la autopsie se descopră că avea covid... cine l-a omorât? Trenul, sau covidul? 

Ha! Ce întrebare! M-am prostit şi eu...nu mai văd evidenţa! Răspunsul este clar: COVID-ul!!!

Şi iar apar teoriile conspirative ale corona-scepticilor...

   

...pentru că, DA!!! Limba română s-a îmbogăţit cu un nou termen: "corona-sceptic" - care îl defineşte pe cel ce nu crede în existenţa acestui virus. 

Ok... şi atunci, oamenii care cred în coronavirus cum se numesc? "Corona-credincioşi"? "Corona-devotaţi"? "Corona-fanatici"? "Corona-adepţi"? Şi cum îi deosebim de corona-sceptici? Şi-au scris pe stema de pe piept "in corona we trust"? 

Dacă aşa s-a împărţit lumea, propun să ne facem şi uniforme de culori diferite...barem să ştim unii de alţii. Şi poate punem şi de un "Capture the flag" mic, ca să ne mai pierdem timpul, până vin vremuri mai bune. Unreal Tournament! U-huuuuu!!! Piu-piu-piu!  

Serios acum...la ce să ne stresăm? Mai bine luăm meditaţii la MM şi JM  (Muzică şi Mişcare, Joc şi Mişcare - pentru profani), ca să ne înfrumuseţăm viaţa. Sau oricât a mai rămas din ea.

Mască este? ESTE!!! Dezinfectant este?? ESTE!!! Mănuşi este?? ESTEEE!!!! 

Atunci, să-i dăm drumul! 

[It's corona time - damce video]

Înţelepciunea clasicilor moderni

Zilele trecute am avut o revelaţie: activitatea care mă defineşte cel mai bine este aceea de doritor. Cât e ziua de lungă, din zori şi până-n seară, eu nu fac altceva decât să îmi doresc ba una, ba alta, ba mai multe pe rând, sau chiar toate în acelaşi timp.

Nu ştiu cât e de bine asta... dar măcar nu-s singur şi vrând, nevrând, mă înscriu în trendul dezvoltării personale. Nu se spune că primul pas spre evoluţie este să vrei asta? No, eu vreau! 

Până la urmă, nu suntem făcuţi să tindem spre mai bine? Să ne părăsim zona de confort şi să ne băgăm cu mâna la crăpătura uşii, ca să creştem şi să ne dezvoltăm? De câte ori nu riscăm toată bucuria prezentă, alergând după o bucurie mai mare, dar viitoare şi probabilă?

Unii vor case şi mută munţii să-şi ia case fără număr. Unii vor maşini de lux şi se spetesc pentru stive de bolizi. Unii vor yacht-uri, alţii vor să stea bombele sexy pe ei, ca fânul pe căpiţă. Fiecare cu păsărica lui...fiecare după puteri, coane Fănică!

Eu, toată viaţa, am vrut să fiu o secundă mai deştept...şi nu pentru a ucide cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea, ci pentru că omul îşi doreste ce nu are - că dacă are, nu mai are de ce să îşi dorească. Logic. 

No...şi tot căutând clasici în viaţă de la care să absorb lumina înţelepciunii (căci clasicii morţi sunt, în principiu, perimaţi şi nu mai au valoare în lumea modernă),  m-a pălit mintea românului cea de pe urmă şi am conceput planul perfect pentru deşteptare: mă uit în jur şi caut oamenii de la care pot învăţa ceva.

- Întrebare: Cine e cel mai de frunte reprezentant al poporului, crème de la crème, spuma spumei şi farul călăuzitor al neamului? 

- Deducţie: Desigur, preşedintele statului, pentru că poartă pe umeri încrederea a milioane de oameni care l-au desemnat să îi reprezinte.

- Deducţie concluzivă: voi fi atent la preşedinte şi voi încerca să-l imit - pe sistem "Ce face omul, face şi maimuţa". 

Zis şi făcut! Bucuros nevoie mare şi împăcat cu mine însumi, mi-am făcut o listă cu toţi preşedinţii patriei mele dragi, cercetând mai apoi, cu luare aminte, fiecare sclipire pe care au lăsat-o în istorie. Şi vă mărturisesc că nu am regretat:

1. De la Nicolae Ceauşescu am învăţat să mă adresez oamenilor cu formula introductivă "Dragi tovarăşi şi pre'tini" şi cum să-i stăpânesc atunci când sar calul: "Alo! Treceţi la locur'li voastre"! 

2. Ion Iliescu m-a introdus printre "meandrele concretului" şi mi-a răspuns la una dintre cele mai fundamentale întrebări ale umanităţii: "De unde venim"? Iar răspunsul este la mintea cocoşului: suntem urmaşii dacilor, iar "ză dacs cheim from ză tracs". Mai pe româneşte..."raţele vin din caminoane". Uluitor, nu-i aşa? Cine se aştepta la asta? 

Tot acest dom' preşedinte mi-a arătat cum să-mi exprim sfânta indignare: "Măi animalule"!...ceea ce m-a ajutat să urc încă o treaptă pe scara inteligenţei emoţionale. Acum sunt pe prima treaptă. Uraaaaaa....  

3. De la Emil Constantinescu nu îmi mai aduc aminte prea multe... e foarte posibil ca în acei ani să o fi ţinut-o din beţie în beţie şi mi s-a cam şters memoria. Totuşi, printre aburii de alcool, îmi amintesc clar ca lumina zilei, de cei zece mii de specialişti care urmau să vină şi să pună ţara pe roate. Încă n-au sosit...vor fi rămas blocaţi prin cine ştie ce haltă. Ceea ce nici nu mă miră, dacă mă gândesc la punctualitatea trenurilor de pe la noi. 

Cu toate astea, am băgat la cap că trebuie să port cu mine în permanenţă o batistă curată. Nu de alta, dar nu se ştie când îmi aruncă cineva cu cerneală-n ochi...şi trebuie să am cu ce să mă şterg! Doar nu 'oi sta aşa, să mă fac de râs în societate! Bartai băiatul şi spoit pe faţă ca un gâgă! Nu, nu se poate aşa ceva!

4. A urmat Traian Băsescu...omul care m-a ajutat să devin bărbat în adevăratul sens al cuvântului. 

Toată stima şi respectul pentru acest om...acest catamaran urieşesc ce a călăuzit România spre lumină. L-am votat cu toată inima şi nu am regretat nici un milimetru - cel puţin în prima lună. Neimportant... pentru că de la el am învăţat geografie, când ne-a vorbit despre "Sulaina Cenăl". Am învăţat cele mai de gaşcă măguliri, precum "găozar" sau eterna "ţigancă împuţită". Am învăţat cum să agăţ gagici: "urcă-te pe masă, să-ţi arăt cum se face"; cum arată mentalitatea de învingător: "M*e, ţi-am spus! I-am ciuruit"!...şi mai ales, am învăţat să beau. Pentru că, nu-i aşa, whiskey-ul se pune în pahar până plutesc cuburile de gheaţă pe dânsul - nu cum făceam eu înainte, de-mi umpleam halba până-n vârf  şi gheaţa o mâncam cu linguriţa, direct din frigider. 

Hai măi, nu râdeţi...că eram şi eu mic şi prost. Acum nu mai sunt mic, că am crescut.

5. Apoi a venit Mircea Geoană...care, deşi a stat în fruntea ţării numai o noapte, mi-a predat inestimabila lecţie a iubirii, cu ţopăiala de rigoare: "Mihaela, dragostea mea, am învins"!

El şi Rocky Balboa ce mai făceau d-astea...

...atât că Rocky era câştigător şi după sosirea zorilor. Geoană...na! S-a retras şi a tăcut sfios ca Şeherezada, când a văzut că mijeşte soarele. 

6.  Şi uite aşa am ajuns la Mister President Iohannis...cel care în 2009 a ratat şansa de a deveni prim ministru cu binecuvântarea ciumei roşii. El ar fi vrut, săracul; dar dacă diaspora românească i s-a pus contra...ce să faci? N-ai ce să faci.

Nu-i nimic, viaţa merge înainte şi tot răul este spre bine...pentru că cinci ani mai târziu, Iohannis a devenit preşedintele ţării - şi totodată, cel care mi-a desluşit chintesenţa vieţii, printr-un singur cuvânt încărcat de magie şi misticism: "GHINION". 

Când eram în liceu, am învăţat ca un apucat de  streche, pagini întregi de comentarii şi caracterizări ale personajelor din balada populară "Mioriţa". O ştiţi... aia cu "Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai...baciul cel vrâncean şi cel unguream vor să mi-l omoare pe cel moldovan, că-i mai hoţoman şi-are oi mai multe". No, şi-l avertizează p-ăsta oiţa miţoasă, iar el ia aminte şi-şi face testamentul d-a fir a păr. Dar dacă Iohannis se inventa mai devreme pe planetă, nu mă scutea el de multă bătaie de cap? "Stăpâne, stăpâne, mai cheamă şi-un câine...că l-apus de soare, vor să mi te-omoare baciul cel vrâncean şi cel ungurean"...  Iar fratili moldovan răspundea: "Ghinion". The end şi konets filmu'.

Asta-i, frate, esenţa neamului românesc: ghinionul. Resemnarea. Constatarea nemijlocită a unui adevăr pe care, deşi îl vedem, nu îl putem schimba. "Ete mă...asta e"! - cum zice una dintre cele mai vorbe de duh ale unchiului meu. "Ce-am avut şi ce-am pierdut"? "Noi să fim sănătoşi, că boala vine"! 

Istoria noastră orală este atât de plină de asemenea zicale împăciuitoare cu răul de lângă noi, încât acestă stare de moleşeală se regăseşte până şi în imnul de stat: "Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte"! - ceea ce dovedeşte că somnul nostru nu este de ieri, de azi...ci e bătrân ca istoria! Atât de bătrân, încât brandul de ţară nu trebuia să fie frunza...că şi aşa pădurile se împuţinează văzând cu ochii. Nu, dom'le...ce-i porcăria aia? 

Brandul nostru de ţară trebuia să fie patul! 

...pentru că somnul este supremul resemnării. Când dormi, nu mai vezi şi nu mai auzi. Nu te mai doare nimic. Nu bagi de seamă că ai sufletul ca magazinul de porţelanuri chinezeşti după trecerea unei tornade. Nu ţi-e foame, nu ţi-e sete, nu ţi-e dor de codru verde. Nu te interesează că ai capul răzimat pe-o pernă de puf sau pe o piatră. Nu-ţi trebuie maşini. Nu are importanţă că eşti în bojdeucă, sau în vilă de miliarde de dolari. Nu bagi de seamă că eşti singur cuc, sau înconjurat de cele 70 de virgine ale Islamului. Şi nici nu te interesează că eşti prost sau deştept. Pur şi simplu, dormi.

Ghinion, ce să zic? Ete mă... Asta e!

Dar acum, nu e vreme de dormit!!! Propun să încingem petrecerea, până nu ne caută poliţia şi-n casele proprietate personală, ca să ne amendeze că nu respectăm distanţa socială, sau că nu purtăm mască! 

Serios...deja se vorbeşte despre astfel de razii şi eu pun răul înainte; acopăr oala din timp, să nu dea gunoaie în ea. 

Deci: partyyyyyy!!! 

[Will Smith - Nod ya head]

Întrebări de zi cu zi

Gata! Nu mă mai pot ascunde! M-am minţit pe mine şi v-am minţit pe voi...sunt un fariseu care propovăduieşte lumina şi lucrează în întuneric. Sunt un mormânt văruit; un gard vopsit, ce ascunde leopardul. Şi un mişel + ticălos + un Iuda mai mic.

Dar azi am decis să mă eliberez! Am hotărât să spun adevărul şi să suport orice consecinţă, cu demnitatea unui bărbat integru şi modest care sunt! Astăzi pun piciorul în prag şi de mâine vreau să mă privesc în oglindă cu mândrie, pentru că în sfârşit am mărturisit! Adevărul trebuie să iasă la suprafaţă ca untdelemnul, lumina nu mai poate sta ascunsă sub obroc. Conştiinţa mă apasă, sufletul îmi zvâcneşte de durere...Lacrima îmi curge, inimioara-mi frânge. Nopţile-s zvârcolituri, zilele-mi sunt zbârcituri.  

Aşa că DA! Trebuie să scap de povara vinei grele care mă apasă şi să recunosc, deschis, că.... DA! SUNT OFIŢER ACOPERIT!  Adică nu...iar umblu cu fofârlica şi o iau prin învăluire. Crunta realitate este că...pfiu! ce emoţii am... din când în când, mă vizitează şi pe mine perioada aceea a lunii. 

În general sunt om normal, fain şi frumos... apoi, BUF!!! De niciunde, mă păleşte musafira nepoftită: plină de iritare, dezolare, plângeri de milă şi filosofări fără sens, fără cap şi fără coadă. 

Atunci, în clipele cele mai întrebăcioase şi pline de amar, îmi dau seama că-s monument de prostie. Că trece viaţa pe lângă mine fără să pricep o iotă dintr-ânsa şi cu un ochi râd de ea...că trece nebună, ca acceleratul prin haltă şi nu lasă nimic în urma ei; iar cu celălalt plâng...că trece nebună, ca acceleratul prin haltă şi nu lasă nimic în urma ei. 

Stupefiat de această revelaţie, iau distanţă de mine şi observ cu obiectivitate situaţia deplorabilă în care mă aflu...deci mintenaş îmi trag o pereche de palme, să-mi revin din letargie. Şi, minune! Nu-mi revin.

Dar nu renunţ şi adopt altă strategie: îmi mut atenţia de la pustietatea care mă pustieşte şi mă chinui să-mi concentrez energia pentru a aduce lumină în negura închipuirilor care mă bântuie. "Bu-hu-huuuu!!! Bu-hu-huuuu"! - uite aşa îmi fac gândurili astea prin cap, cât e ziulica de lungă! (cred că au auzit că e Halloween sau ceva, altfel nu-mi explic de unde atâta agitaţie pe ele).

Mno. Problema e că, aşa cum spuneam mai sus, sunt îngrămădit şi nu ştiu multe lucruri...iar pe cele care s-au lipit de mine, le fac bine şi ies pe dos. Ghinion!

Totuşi în rarele momente de luciditate care-mi beculesc prin ceaţa roşie a deşertăciunii, realizez că am nevoie de ajutor... aşa că îl cer de la alţii mai experţi ca mine într-ale problemelor existenţiale: HELP, HELP, ajutaţi un aproape aflat la ananghie, să-şi deschidă capul către inteligenţa de grup şi să răspundă unor probleme despre viaţă, pur şi simplu: 

1. Aţi văzut jurământul lui Clotilde. Marie. Brigitte. Armand?

Eu nu îl văzusem până azi... şi am râs de-am căzut de pe scaun! De rău şi hain la inimă ce sunt, desigur.

Într-o asemenea solemnitate de moment istoric, e normal să mai dai nişte bâlbe. Sau să vorbeşti mai R  A  R şi mai apăsat decât un neştiutor de carte ce scrie la tastatură după dictare. Şi nu e asta o problemă. 

Însă am o întrebare: dacă nu a jurat cu mâna pe Biblie, cum e obiceiul, de ce şi-a încheiat jurământul cu expresia "Aşa să-mi ajute Dumnezeu", cum e obiceiul?

Se dezice de Dumnezeu şi nu vrea să se atingă de Biblie? Foarte bine, treaba ei! E liberă să creadă ce doreşte...însă, dacă tot a schimbat protocolul din cauza propriilor convingeri religioase, de ce nu şi-a încheiat jurământul cu o formulă mai modernă, gen "Aşa să-mi ajute Universul"? Sau "Aşa să-mi ajute Matricea Mamă"? Quetzacoatl? Unicornul cu trei coarne?! Pălămida Vrăjită...nu ştiu! Covrigul Fără Gaură... ceva, orice în afară de Dumnezeu! Cum să invoci ajutorul cuiva în care nu crezi?

Sau, uite idee genială: de ce nu a zis "Aşa să-mi ajute Arborele De Cafea"?! Presupun că bea cafea...şi am auzit că licoarea asta te ajută să treci prin tot felul de probleme! "Cafeaua de dimineaţă te-ajută să scapi de greaţă" - nu aşa era cântecul?

[Doru Stănculescu - Cafeaua de dimineaţă]

No, bun. De ce nu a cerut oblăduirea Cafelei? Nu-i cu supărare...în ziua de azi nu mă mai miră nimic. Deci care ar fi fost problema? Răspuns: Nici una!

Însă, când umbli cu jumătăţi de măsură, ce mai înţelegi? De ce refuzi pe cineva, apoi îi ceri ajutorul?  Ce-i asta..."Du-te-n colo, hai încoace, pupă-mă, lasă-mă-mi place"? Păi ori suntem golani, ori nu mai suntem? Ori schimbăm, ori lăsăm aşa! Să modificăm şi să nu schimbăm, nu se poate. Şi totuşi...nu d-aia suntem ţara lui Caragiale?

2. A înţeles careva rostul măsurilor anti-pandemie? Că eu nu. Mi se pare că regulile astea sunt doar o manea cântată după ureche şi cam atât.

Recomandările alea 3 au devenit tradiţie...cred că şi dacă mă mă iei fără veste din somn, le recit ca pe poezie: "POARTĂ MASCĂ! SPALĂ-TE PE MÂINI! DISTANŢEAZĂ-TE"! - atât sunt de îndoctrinat. Mai am niţel şi-mi pun o mască în ramă, să mă închin la ea şi să-i cer ajutorul împotriva acestei boli criminale care ne torturează existenţa. (CHIAR!! De ce nu a zis Clotilde "Aşa să-mi ajute Sfânta Mască"? Mergea în vremuri de pandemie...plus că îndemna şi la responsabilizare"!).

Şi este perfect ilar...facem un P.R. spălatului pe mâini cu atâta patos, de zici că abia acum l-am descoperit! Mă buşeşte râsul şi când îi aud pe cei din restaurante, cum se laudă cu seriozitate: "Spălăm pe jos, dezinfectăm mesele după fiecare client, servirea se face cu mănuşi de protecţie, la bucătărie purtăm bonete pe cap - e siguranţa perfectă"! Buunnn...şi trebuia să vină covidu' lu' peşte, ca să îţi acoperi capul când faci mâncare, să nu-ţi pice păr în oală? Trebuia să vină pandemia universală, ca să fie curăţate mesele după fiecare utilizare? Trebuia să ne ameninţe virusul, ca să mi se dea covrigul cu mâna înmănuşată? Astea-s noile mari măsuri de protecţie care protejează clientul de carcalac?? Vai!! 

Atunci nu am curaj să mai întreb ce măsuri de asigurarea calităţii şi siguranţei alimentare se aplicau în era pre-pandemie...  

Totuşi, masca trebuie purtată. Era un semn de civilizaţie şi în timpurile mai normale ale trecutului, o puneai chiar şi în cazul unei banale răceli - ca să nu împarţi mucii în stânga şi în dreapta. Aşa se face în Japonia, de când hăi! Bine, la noi se uita lumea la tine ca la ciumaţi, dacă umblai cu masca pe stradă... deci nu se purta. 

Însă am o întrebare: mai exact...cum acţionează coronavirusul acesta? Întreb, pentru că e foarte ciudat: intru în mall, port mască - pentru că e covid. Mă duc la zona de restaurante, port mască - pentru că e covid. Comand cu masca la gură; e covid... (De obicei repet comanda de câteva ori, că nu se aude ce spun prin mască, hărmălaie şi muzică). Merg lângă masă cu masca...e covid. Mă aşez pe scaun, dau jos masca...trebuie să mănânc. Şi covidul? Iese în pauză de ţigară, cât sunt eu fără mască? Nu mă atacă, să nu-mi strice tihna procesului de hrănire? Acţionează doar de la un metru şi jumătate în sus? Păi atunci hai să mergem pe cu toţii pe vine şi nu ne mai facem griji, că ne tărâm pe sub virus! 

Serios acum! De ce ne ia boala de cap când ne plimbăm printr-un interior, dar nu ne ia de cap dacă mâncăm în acelaşi interior? Stăm la masă relaxaţi şi fără mască, apoi ne ridicăm şi ne trec transpiraţiile că-i pandemie. Ne-atinge cineva, sau trece la mai puţin de un metru de noi şi ne apucă indignarea. Cum vine asta?

3. Tot pe caz de pandemie, că e în tendinţe şi nu mă pot abţine. 

Îşi mai aminteşte cineva câte sute de mii de infectări zilnice erau prin martie? Că nu mai ştiu... eu îmi aduc aminte doar de armata de pe străzi. Patrulau militarii pe T.A.B.-uri, cu arma la piept, de ziceai că ne atacă vreo hoardă de zombie, nu alta! Şi nu am uitat nici de poliţia care punea imnul la difuzoare, de două ori pe zi...că de! La asemenea vremuri de restrişte, când toţi stăteam în case, se murea pe capete şi pericolul era la fiecare centimetru de pas, se cereau cele mai grozave măsuri de precauţie! Nebunia aia cu curcubeele desenate şi lipite pe geam, menite să ne încurajeze (pentru că TOTUL VA FI BINE) le mai ştiţi? Ce vremuri!

Păi acum e fericire şi noroc! Câte infectări avem? Şase mii jumate pe zi? Mizilic! Nu tu curcubee pe hârtie, umblăm unde vrem, e deschis peste tot... suntem liberi să facem ce vrem, dar cu masca la gură. Perfect! 

Dacă era ceva grav, cum se spune la tv, nu ieşeau iar tancurile pe străzi? Nu se intona imnul de stat din orice maşină de poliţie, ca să ne dea curaj? Nu ne-am fi baricadat în case, cu toporişca lângă prag, să avem cu ce ne auto-apăra de virus? 

Normal că da.

Dar nu (re)trăim aşa ceva, deci... e bine. Deocamdată. Trist este că situaţia se înrăutăţeşte rapid.

Şi totuşi, trebuie să trăim clipa prezentă şi să o cinstim aşa cum se cuvine. Nu de alta, dar fericirea niciodată nu stă prea mult şi există sansa să regretăm ceea ce am avut şi nu mai este. 

Aşa că...să fie muzică şi voie bună! 

[Tatiana Stepa şi Adrian Păunescu - Şi totuşi vine toamna....]

Cum se mai schimbă vremurile!

Îmbătrânesc şi asta mi-e din ce în ce mai clar.

De-a lungul timpului, am tot strigat "Lupu' la oi, lupu' la oi", şi iată că acum, în sfârşit s-a întâmplat boroboaţa: m-o pălit senectutea. Mi-a dat o perversă de m-a julit complet...uite aici! Uite, uite, că nu mint!

Cum era vorba aia din bătrâni? "Beţivii albesc, curvarii chelesc"? Sau invers? În fine, nu contează... eu albesc, chelesc, mă ramolesc. Nu numai că am început să uit, dar mintea îmi crează şi halucinaţii pe care le şi cred cu atâta tărie, de pot să jur că-s adevărate! Spre exemplu, trebuia să dau mesaj unui prieten, acum vreo săptămână. De dimineaţă mă sună omu' disperat: 

- Ce faci, fra, mai trăieşti? Parcă trebuia să mă suni, nu ai mai făcut-o!

- Eeee...nu! - răspund eu. Nu te-am sunat, dar îmi amintesc perfect cum ţi-am scris mesaj acum vreo 2 zile şi l-am trimis. Vezi că e pe WhatsApp, că era ceva cu un cerc verde, parcă. Îl am în faţa ochilor!

Şi se uită băiatul. Nimic. Nu-i scrisesem ABSOLUT NIMIC... deşi, în capul meu, imaginea cu mesajul e de netăgăduit! Îmi pariez viaţa că i-am scris, atât sunt de sigur. Şi totuşi, acel mesaj nu-i de găsit. Ceea ce e corect: cum să dai de ceva ce nu există? 

E clar, mă ramolesc. Şi mă prostesc...serios. 

Zilele trecute mă umfla râsul când am găsit o problemă pe Facebook, din aia care a împărţit internauţii în două. O tâmpenie cu ordinea operaţiilor, la nivel de clasa a doua: "7+7:7-7= ? Inteligenţii spuneau că toată şpârla asta face -5, deştepţii...nu! Şpârla este egală cu 1, cum mă vezi şi cum te văd! No...şi s-au luat eminenţele la ceartă: unu' că-i inginer şi calculează rezistenţa la flambare a barelor de metal, deci are habar de matematică şi rezultatul este, clar, 1! Altul, cu gura mai mare: "Lasă-mă, bei... şi eu pot să zic că-s profesor şi predau la Harvard! Dar i-am dictat lu' femeia mea pe silabe şi a făcut pe calculator... e -5"! Ăla că n-are cum, ălalalt că a încercat pe încă 2 calculatoare, să se verifice - şi minune! Tot atât a dat... deci "Marş d-aci de om cu figuri! S-a umplut lumea de şmecheri, care mai de care e cu coada mai sus! HĂ!"

(HA HA HA! Aşa făceam şi eu, când eram mai prost! Dar, între timp, m-am deşteptat şi mărturisesc că este o reală plăcere să citesc comentariile unor asemenea postări. Problemele în sine nu mă interesează...dar comentariile mă scoală din boală!)

Hai, mă...pe cioace din astea vă certaţi? 

Dacă ajungi la o venerabilă vârstă şi ai uitat ordinea operaţiilor, nu e o problemă...în ziua de azi e posibil orice! 

(Alternative math - teacher)

Noroc că eu nu le-am uitat...şi aveam momente când mă consideram o lumină pe cale de dispariţie. Un fel de geniu pustiu, modelul pe care şi l-a luat Eminescu atunci când a vrut să scrie "Sărmanul Dionis" - ce mai la deal, la vale?

Şi azi aşa, mâine aşa. De la o vreme, voiam chiar să mă apuc şi eu să fac meditaţii la matematică; c-apoi na! Mai fac şi eu un ban cinstit. Nu-mi vor ajunge chiar de 6 case, că matematica nu-i fizică, dar...oricum, nu-i nici de colea. 

Voiam... până mi-a căzut în mână un orar de clasa I şi nu am fost în stare să-l citesc. Am rămas ca trăznit! Mă uitam buimac în foaia aia, mai ceva ca o curcă-n lemne. Ciudat! La un moment dat m-am apucat să învăţ limba japoneză, că mă plictiseam. Şi nu am avut probleme. Ei, dar acest orar era ceva de nedescris...nu am ştiu de unde să-l apuc şi unde să-l termin..

 Pe vremea mea, la clasa I făceam Citire, Scriere, Desen...prostii din astea.  Apoi o luam şi eu pe prescurtări şi aveam Mate, Bio, Geogra. Dar acum ce se predă?? AVAP? Alien versus Predator? Ce papucii raţei e aia? CLR...aia ce mai înseamnă? Scelerare mai pe scurt, sau cum? 

No, am chemat copilul: "Măi dragul moşului, ce-s materiile astea? Nici măcar în păsărească nu sunt...că p-aia o ştiu"! Şi-mi spune săracu' ... CLR înseamnă COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ.  

Pfuai, să-mi trag pălmi! A picat cerul pe mine, vă spui drept! Cum mă? Comunicare în ce? :)))) Şi DP ce mai înseamnă? Desen Plastic? "Aaaaa...nuuu.." - zice copilul. "DP vine de la DEZVOLTARE PERSONALĂ". 

Sincer, m-a dat cu roatili-n sus! Ce face? Dezvoltarea cui?? Bă, mă laşi??? La 7 ani habar nu ai ce înseamnă persoana, iar ăştia îi învaţă pe copii să se dezvolte personal? E ca şi cum te apuci să construieşti o casă şi începi cu acoperişul!

Serios acum...sunt eu nebun?? Trebuie să-mi fac bagajele şi să plec, frumuşel, în pustiu?

Răspuns: Nu, nu trebuie. Sunt doar bătrân. Măicuţă... nu! Măicuţ bătrân cu brâu de lână şi atâta tot.

Oricum, nu am mai avut curajul să întreb ce reprezintă şi celelalte prescurtări. Nu ştiu cum m-a luminat Dumnezeu şi am intuit că MM înseamnă MATEMATICĂ*...apoi m-am lăsat păgubaş. Mă depăşea informaţia, de ce să mint? E clar, şcoala nu mai e de mine!

Totuşi, temele trebuiau făcute. Prin urmare, scoate copilul caietul (special) de mama mă-sii! SCRIERE, că nu ştiu ce mai era şi aia... CDF, PRZ, EMFC... habar nu am! Deci, caiet de scriere. Şi apare primul exerciţiu:

 

Dictare. I AM MIA. 

Iar mă simt prost. I AM MIA, la COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ? (Scrie sus, în titlu). "Nu, nu-i adevărat! Stai să mai citesc o dată"...

Şi-am citit. Şi am păţit ca ăla cu calculatorul lui: mi-a dat fix la fel! "Aia e"! (Apropo, propoziţia asta constatatoare şi spăşită cred că devine un laitmotiv al vieţii mele. Îmi dau seama că treaba mea de persoană este doar să constat şi să accept, că de schimbat... ioc! Păi uite d-aia nu mă interesează DP-ul...că nu am la ce-l folosi.)

Bun. Dar am o întrebare: dacă la Comunicarea asta în limba noastră învăţăm să scriem în engleză, la engleză ce mai învăţăm? Limba română? Haida de!

Mă rog, nu contează. 

Am îmbătrânit. Mi-au crescut riduri pe făţucă. Am albit, am chelit, m-am prostit şi uit de la mână până la gură....Mă aşez la masă şi mă trezesc cu dumicatul în mână, fără să ştiu ce caută acolo.

Aia e! Mai uită omul...sau nu! Eu nu mi-am pierdut memoria, numa' nu ţiu minte unde-o ţiu - vorba melodiei!

Să bem pentru asta!!  

[Pavel Stratan - M-am născut de ziua mea]

*MM - Muzică şi Mişcare. 

Wc-ul din grădină şi asistaţii social

Bună ziulica şi mine v-am găsit! 

Astăzi, dragii mei, vreau să vă vorbesc despre mituri...pentru că DA!!! Sunt perfect liniştit în privinţa coronavirusului. Dacă are nevoie de mine, mă găseşte el, pe sistem "Nu mă suna, te sun eu"!

În rest...mă spăl pe mâini de mic, distanţat social sunt de când mă ştiu, masca o port - deci ce pot face mai mult? Fie ce o fi şi cu Dumnezeu înainte! Dacă mă perpelesc la focul cel mic al marilor griji, ce rezolv? 

Prin urmare, zic să abordăm şi lucruri mai importante, precum miturile noastre de zi cu zi, care ne modelează conştiinţa. Eu nu am aşa ceva, că închisese la alimentară când m-am dus să-mi cumpăr - şi nu am ce modela. Dar pe alţii care au fost mai vrednici şi au conştiinţă d-asta din belşug, cred că i-ar interesa tematica...

"ŞOC ŞI GROAZĂ! O să rămâi uimit când o să afli asta!"

Nu ştiu cum şi prin ce mecanism social, wc-ul din fundul grădinii a devenit sinonim cu îngălarea şi prostia; un semn al înapoierii, o lipsă de civilizaţie şi o sărăcie cruntă, aduse doar de analfabetismul voluntar şi nevolnicia precoce. Ceea ce, vă spun cu mâna pe inimă, este o imensă prostie. Asemenea idei au putut lua naştere doar în mintea orăşeanului crescut în buricul târgului şi cu toate cele de trebuinţă la mall - motiv pentru care nu ştie că laptele de vacă este dat de vacă, iar corcoduşul este un pom. Altfel, nu-mi explic de unde atâta inocenţă.

Mamaie avea o vorbă: "Ţine minte câte zile 'oi avea -  wc-ul din curte e cel mai de trebuinţă la casa unui om"! Şi avea dreptate. Când nu locuieşti într-un vârf de bloc, ci stai la casă şi ai şi câţiva metri pătraţi de curticică, realizezi că poţi să ai vilă cu 15 băi...dar dacă nu ai o căcăstoare şi în curte, eşti cel mai sărac! De ce spun asta? Din experienţă! 

Să ne imaginăm următorul scenariu: pui arpagic. Soarele străluceşte  pe cer, iarba se leagănă leneş în vânt, păsărelele cântă, te bucuri de aer curat şi de linişte. Şi-apoi...PPPPPRRRRRRRR!!!!  Încep să se fugărească prin stomac halba de bere şi cana de lapte bătut de la micul dejun...c-apoi na, oameni suntem! Ce faci? Fuga la closet, normal! Plin de noroi şi ciucure de ţărână? N-ai timp de duş, n-ai timp să te schimbi şi parcă nici n-ai da buzna la baie, ca apoi să iei jumătate de casă la şmotruit - că doar nu te teleportezi şi nici nu mergi în limbă până ajungi la locul izbăvirii. Deci: CE FACI?? 

E! Uite aici intervine wc-ul din fundu' grădinii! (AA-AAA-AAAAA!!!! Cor angelic pe fundal)

Alt caz: cumperi teren pentru viitoarea locuinţă. Împrejmuieşti frumos arealul, chemi nişte preteni şi v-apucaţi de betoane - că nici fundaţia nu se toarnă singură. SAU angajezi firmă de construcţii şi te uiţi la alţii cum muncesc, în timp ce-ţi bei cafeaua. Doar că şi ăia sunt oameni...beau-mănâncă-mestecă-orbit  şi la un moment dat, mai aud şi chemarea naturii. Unde se duc? În viitoarea baie de la etaj? Mult succes cu asta! 

Totuşi, hai să nu fiu atât de prăpăstios. Poate casa-i gata şi chemi aceeaşi echipă să-ţi construiască o dependinţă. Un garaj pentru bolid, de exemplu - că d-aia nu mai stai la bloc, ca să ai loc de parcare. Buuunnn...dar şi oamenii ăştia sunt oameni şi poate-i mai taie nevoia din când în când. Fac potecă spre baie, până-n mijlocul casii? Că doar nu pui baia la intrare... 

Scurt pe doi, să nu o mai lungim: wc-ul, closetul, toaleta din fundul grădinii este un must, o necesitate de maximă importanţă - iar asta ţine de viziune de ansamblu. Nu trebuie să ai doctorat în inginerie subatomică şi nici să fii cogeamite futurolog, ca să iei în calcul şi posibilitatea că o asemenea locaţie îţi va fi de trebuinţă la un moment dat, când ai treabă pe afară. 

Totuşi, reputaţia proastă a wc-ului din curte cred că nu ţine de civilizaţie, ci de parvenitism şi lipsă de cultură. Dacă e să întrebi pe cineva cum arată un closet în curte, îţi va spune, probabil, că e format dintr-o gaură în pământ şi un retevei alături - ca să ai cu ce da după câini, dacă nu te lasă să te depui liniştit.

...ceea este complet fals! În ziua de azi, îţi faci un wc în fundu' grădinii de stă mâţa-n coadă! Îl racordezi la canalizare, apă şi curent electric, pui gresie, marmură, foiţă de aur, aer condiţionat, tv smart LED 4k 3D, mileu pe dulăpioare şi covor persan pe jos, dacă doreşti - ca să te descalţi la intrare, ca atunci când intri în moschee!

Important e altceva: când lucri în grădină, în caz de nevoie, trebuie să fie cât mai aproape şi să se cureţe uşor. Pentru că, repet: de pe ogor nu te întorci la 4 ace şi proaspăt parfumat - şi e mai uşor de întreţinut un spaţiu de 2 metri pătraţi decât jumătate de casă. 

Alt mit care ne mănâncă zilele este cel al asistaţilor sociali - o realitate pe care o cunoaştem doar din propagandă şi pe care o considerăm sursa tuturor problemelor cotidiene. Cum a fost ideea de DRACNEA, cum e ideea de PSD, sau convingerea că pensionarii trebuie să dispară pentru că doar consumă resursele ţării şi colac peste pupăză, mai pun la conducerea ţării şi hoţi comunişti criminali tirani şi tot felul de dihănii. 

Exact pe acest calapod este croită şi manipularea asistaţilor sociali - care este permanent alipită  de imagini cu rromi care plesnesc de sănătate şi virilitate, dar sug avutul ţării pentru că sunt oameni răi şi fără suflet. Asistaţi. HUOOOO!!!!!

Doar că nu e aşa... deloc!

Asistatul social este acea persoană care primeşte o indemnizaţie de la stat. Adică nişte bani, foarte puţini, dacă e să mă întrebaţi, care o ajută să trăiască. Teoretic, mi se pare o ceva ce ţine de umanitate: dai o mână de ajutor cuiva care are nevoie. Practic...desigur că au apărut o grămadă de smecheri şi profitori, c-aşa-i omul! Şi de legi se profită din gros; deci trebuie scoase în afara legii? 

Dincolo de asta, viaţa de asistat social nu-i chiar ca pe roze, aşa cum ni se spune la televizor. 

Să ne imaginăm următoarea situaţie: un om are diabet zaharat de tip I şi e dependent de insulină. Cum arată viaţa lui? Pe scurt, foarte naşpa. 

Acum ceva timp am fost delegat (ca reprezentat al asociaţiei în care activez ca voluntar) să iau parte la nişte pompoşenii de discuţii din alea cu iz european: "Strategii comunitare de încadrare a persoanelor cu handicap pe piaţa muncii". Ce să mai, îţi stătea mintea-n loc şi făceai fractură la limbă, dacă te apucai să te exprimi în termenii "de specialitate". Paranteză: pentru cine nu ştie, diabetul zaharat de tip I este încadrat ca handicap (uşor, mediu, accentuat sau grav, în funcţie de sechelele bolii) - adică, persoanele cu diabet sunt asistate social.

Problema în discuţie: când eşti bolnav, NU TE ANGAJEAZĂ NIMENI!! Legi, beneficii, drepturi, toate sunt pistol cu apă. Himere şi vorbe goale. Dacă te naşti cu o boală, sau o capeţi de-a lungul vieţii, practic NU EXIŞTI pentru angajatori; dacă mai ai şi drept de muncă doar cu jumătate de normă...ghionion total şi soartă necruţătoare!  

În primul rând, nimeni nu îşi doreşte să se lege la cap cu angajaţi care nu pot da randament peste maxim; asta-i lumea....nu dai performanţă, eşti înlăturat. Prin urmare, ascunderea bolii nu îţi oferă posibilitatea unui job, ci doar a unei angajări. Restul...nu faci faţă, pleci. Şi de obicei, nu faci faţă - serviciu fără stres, cu ambianţă plăcută şi pauze de odihnă nu prea există. Iar o boală ca asta te limitează - deci pleci.

Perfect! Dar din ce trăieşti? Apelezi la stat...care îţi dă 60 de lei, dacă ai handicap mediu. Dar, să gândim pozitiv: poate ai noroc şi eşti bolnav mai grav, deci primeşti 375 de lei pentru handicap accentuat sau 500 de lei pentru cel grav. Minunat, ce să zic? Te lăfăi cu banii ăştia numai prin vacanţe exotice! 

Sau...nu?

Cum trăieşti, ce faci? Hai că poate omul are handicap mai accentuat şi primeşte 375 de lei. O adevărată avere, ce să zic! În ziua de azi? 375 de lei pe lună? Hahahahahahaha!!! "Din ce întreţii familia - dacă ai aşa ceva? Bine ar fi să n-ai...şi nici nu vei avea vreodată! La ce ţi-ar trebui? Mulţi au şi-şi bat joc de ea...deci ce atâta pagubă"?

"Asta e tortură, nu viaţă". Cam aşa se plângeau reprezentanţii asociaţiei diabeticilor. 

Dar hei!! Asistaţii sociali, să moară!! La muncă, nu la întins mâna şi trăit pe spinarea statului! Hâţ Gionule!!! 

Tot asistaţi sociali sunt şi cei care s-au născut săraci. Sau sunt crescuţi de bunici, pentru că părinţii i-au părăsit. Iar bunicii nu-s toţi parlamentari...mai sunt şi din ăia cu pensii de 800 de lei - adică venitul minim garantat. HUUUOOO!!! Să moară pensionarii!!!! 

Şi totuşi, cum arată copilăria în care nu vezi părinţii, mănânci te miri ce şi orizontul de visuri se întinde până la hamburger-ul de la McDonald's? 

Splendoare-n iarbă, cum să arate? Cel mai adesea, sărăcia duce la incultură, care duce la lipsă de opţiuni şi anturaje nepotrivite. Iar astea strică viaţa mai repede decât cerneala care penetra creta din prima reclamă la Colgate.

Frumos, aşa-i? De ce să te zbaţi având un serviciu, când poţi să trăieşti ca-n sânul lui Avram, fiind asistat social? 

Chiar, de ce?? 

Hai, mai bine să închei cu frumuşenii şi gânduri de faimă, ca să nu mă prindă Universul că mă adâncesc în probleme şi-mi ocup mintea cu suferinţe...pentru că aia voi primi, conform legii universale care spune că ce gândeşti aia primeşti.

Aşa că...să vină deliciile! Dau party la viitorul penthouse din Chicago şi vă invit pe toţi! O să curgă mâncarea apetisantă, băutura fină o să fie stivă, iar băutura naşă va fi la apogeu! Apoi MUZICĂ!!!!

  

[Lia Tăburcean - Undeva la Bucureşti]

Vrem epidemie! De iubire...

Ui' mă, că se face luna de când nu am mai scris. Voi fi avut vreun blocaj inspiraţional? Hmmm..."să zicem că da, să sperăm că nu"... cum e citatul acela faimos, din cel mai clasic în viaţă? 

De fapt, ca să fiu sincer, "tăcerea" mea nu a fost cauzată de nici un blocaj, ci mai degrabă de o lipsă de motivaţie. Pur şi simplu, mintea mea a devenit atât de obişnuită cu breaking news-ul, încât mai toate ştirile despre viaţă pur şi simplu mi se par derizorii şi de tot râsul. Chiar şi romgleza pe care o folosim din ce în ce mai des...pentru că, da! Am început să duc dorul noutăţilor cutremurătoare, înspăinântătoare şi incendiare. Dar dacă nici măcar izolarea nu mai e izolare, ci lockdown...ce să mai comentezi? 
Stau şi mă întreb ce mai înţeleg din viaţa înconjurătoare cei care nu ştiu engleză. Cei care au prins vremurile în care la şcoală se studia rusa. Sau cei care nu sunt atraşi de engleză; se întâmplă şi asta. Eu, de exemplu, am avut ocazia să învăţ germană şi nu am vrut; nu îmi place, nu mă interesează...aşa că, nu ştiu nici măcar să ronţăi seminţe în nemţeşte. Şi mă simt perfect, nu am nici o problemă! 

Mă rog...poate pe la cap să am ceva...dacă mă duc să mă investighez. Dar asta-i altă poveste. :D

Până una alta, de engleză te cam împiedici la fiecare pas. Adică...mergi pe stradă, ţi se face foame şi-ţi iei doi covrigi (că poate-i zi de post şi o shaorma ar da cu virgulă). No, şi-n faţa duduii care vinde, se iţeşte ţanţoş, borcanul de TIPS. Un om cu rădăcini geto-dacice sadea s-ar scărpina după ureche şi s-ar întreba: "Ce mama ciorilor e ăla TIPS"? 
În limba noastră mult prea dulce, frumoasă şi foarte armonioasă nu există aşa ceva... şi cel mai probabil, dacă întrebi domniţa de după tejghea, nici ea nu va şti să-ţi spună - pentru că aşa a pomenit. TIPS-ul e borcanul în care pui banii de TIPs. "Simplu". Cuvântul mai neaoş, adică "bacşiş", a dispărut de mult...plus că-i cam lung şi în epoca vitezei nu dă bine să deschizi gura de prea multe ori. Pierzi timpul...iar TIMPUL, după cum ştim cu toţii, COSTĂ BANI. Aşa că, nu-i mai elegant să alegem cea mai scurtă variantă? Chiar şi Darwin a zis că viaţa evoluează de la complex la simplu...

[Iulian Universalu' şi Stivăn Quasaru' - Maneaua lu Greta]

...iar noi, fiind într-o continuă evoluţie, nu e normal să ne simplificăm viaţa? Plus că, cine sunt eu să îl contrazic pe MARELE Charles Darwin?

Pe  scurt: e borcan de TIPs. S-a-nţeles?

Bine, dacă e s-o iei p-aia dreaptă, cel mai probabil, nici vorbitorii de limba engleză nu vor şti ce e e TIPs-ul. Nici eu nu ştiam - până când mi-a dat prin gând să caut, că mă simt un prost în era informaţiei şi mă enervează asta. 
Aşa am găsit că termenul "TIP" vine din Epoca Victoriană, când în cârciumile din Anglia, pentru a avea întâietate la servire, puneai bani într-un borcan pe care scria "TO INSURE PROMPTITUDE / PENTRU ASIGURAREA PROMPTITUDINII ". TIP, pe scurt - cu "-s" de rigoare, pentru plural. Deci, nu-i nimic complicat; vorba românului: "Dai un ban, da' stai în faţă!". No, acuma aş vrea să văd cine scrie asta pe borcan, în loc de TIPS!  :))

Nu-i amuzantă viaţa?

Nu e...că-i pandemia pe noi! DAAAAARR...ce frumos ar fi dacă, în loc de boală, ne-ar păli o pandemie de iubire - cum oftează, nostalgic, sentimentalii pe Facebook: 

Să ne vindecăm de răutate şi egoism! Vai şi vai, ce minunat ar fi! Leul să pască alături de miel...ţânţarul să-l ia în braţe pe om... bogatul să mănânce pâine uscată, alături de sărac...iar invidia, ura şi nepăsarea să fie doar o amintire. Ca bacşişul.  

Problema e că, teoretic, iubirea sună bine şi ne-o dorim. Practic...mi se pare mie că fugim de ea mai ceva ca necuratul de tămâie. Pentru că iubirea e frumoasă, dar e grea. E jug, nu plimbare în parc. 

Când iubeşti şi nu ţi se răspunde, e tortură şi iad. Nu e simplu să ţi se smulgă inima din piept, în fiecare secundă. Să o vezi în faţa ochilor, în bucăţi însângerate şi nefolositoare, pentru ca apoi să-i dai un scuipinol de speranţă şi s-o pui la loc - încrezător. Şi să o iei de la cap...ceas de ceas, zi de zi...pentru că iubirea nu cere nimic în schimb. Nu iubeşti ca să fii iubit, ci iubeşti pentru că iubeşti...chiar dacă nu contează pentru nimeni.
Iar fericirea aia despre care vorbeşte toată lumea pare atât de iluzorie, de te-ntrebi dacă mai  eşti în toate minţile, sau ai început să zburzi pe câmpii. De dor. Şi jale. 

Totuşi, e mai bine să iubeşti şi să pierzi, decât să nu iubeşti deloc. (Ce idiot o fi spus asta? Cred că orice om îl poate contrazice... nu cred să fi fost cineva ferit de asemenea simţăminte).  

Eee...dar când iubeşti şi eşti iubit, e altă mâncare de peşte! Zâmbete şi fericire; moţonei, pupicei, floricele, inimioare, priviri scurgătoare - na, cum se face. 

În timp apare comoditatea, apoi obişnuinţa, iar la final, monotonia. Şi-ncepe viaţa trăită prin celălalt. Tot iubire, dar sub altă formă, mai profundă. Mai muncită, mai ne-egoistă şi cu bucurii mai subtile - dar mai de durată. Începe dăruirea încrederii şi lupta mai asiduă cu tentaţiile - care parcă încep să apară din ce în ce în des. Şi din ce în ce mai ispititoare.

Întrebarea e: câţi ajungem până la acest punct? Când divorţul e la modă şi relaţiile durează cât valurile care se sparg de ţărm (asta în cazul în care ele apucă să se formeze), cam ce epidemie de iubire ne dorim? Sau...poate nu ştim ce cerem?

Aaaa...stai niţel...că e iubirea de aproape! Ce tăntălău sunt... mă duc, repede, cu gândul la femei! Ptiu, piei gând rău!

Iubirea de aproape e altceva. E foarte simplă: "ce ţie nu-ţi place, altuia nu face". 

Şi totuşi, e mai dificil - pentru că iubirea asta nu se rezumă la datul unui leu celor care cerşesc sau donatul de haine şi jucării când se fac campanii de sărbători, pentru nevoiaşi. Nu, nu, nu...iubirea asta poate e cea mai grea - pentru că impune o datorie faţă de toţi oamenii, nu doar faţă de o singură fiinţă. Renunţi în fiecare secundă la orgoliu...şi nu pentru persoana care te face să zâmbeşti doar când îi auzi numele, ci pentru orice străin, pe care e posibil să nu îl mai vezi niciodată. 

Nu sună prea tentant, aşa-i?

...deşi ne dorim! "Iubire" e un cuvânt aşa de frumos...love, LOVE! Cât de foarte wonderful!! - adică minunat, să ne-nţelegem! Mai ales în teorie...

Dar...HEI! VREM EPIDEMIE CE IUBIRE!

Ce frumos...să pupe tata pe ei de guguştucei drăgălăşei!

Şi apoi să cântăm un cântec vesel - de preferat la o terasă, până nu se închid şi astea şi rămânem cu buza umflată:

 [Lia Tăburcean - Când eu iubesc]   

Bucurie şi suferinţă

...pentru că bicicleta este una dintre cele mai mari bucurii ale mele. Bucurie...nu fericire.

Fericirea durează doar o clipă. Este ca o explozie de lumină şi culoare, care schimbă totul în jur preţ de câteva secunde, apoi dispare în uitare. Însă bucuria rămâne; se naşte brusc şi încremeneşte în veşnicie,  ca o privire zâmbitoare dintr-o amintire cu cârlionţi. Sau ca cerul înstelat. Uneori vin nori şi o mai acoperă, dar ea rămâne întotdeauna acolo - chiar dacă s-a ascuns vederii..

Bicicleta este libertate şi relaxare. Şi trânte şi buşeli; tăieturi, zgârieturi, julituri...dar libertate şi eliberare de tot şi de toate. 

Dojenindu-mă că elaborez prea mult unele idei, un prieten a descris această bucurie mult mai simplu, printr-o abordare inginerească: "Ajutor! Iubesc şi doare"! Iubesc, pentru că aşa sunt eu...mă las vrăjit de o clipă care declanşează uraganul. Şi doare, pentru că aşa e viaţa. Iubire fără suferinţă nu am trăit şi nu am văzut pe nicăieri în jur... sunt feţele aceleiaşi monede. Oricât ne-am dori, una fără cealaltă nu se poate, aşa cum nici  curcubeul nu poate lua naştere fără ploaie.

Bicicleta este ca o relaţie - trebuie să dăruieşti, ca să poţi trimi. Dăruieşti atenţie, răbdare, grijă, respect...şi primeşti linişte şi împlinire. Încredere. Uneori, chiar un rost, o direcţie - mai ales când nu ştii încotro să te îndrepţi. Când viaţa devine prea complicată, când te pierzi în dorinţe şi visuri neîmplinite, ea îţi arată calea. Iar calea este oriunde îndrepţi privirea: înainte, înapoi, în stânga sau în dreapta; chiar şi pe acolo pe unde nimeni nu a făcut o potecă, încă. 

...iar apoi, lucrurile sunt simple: priveşti în jur şi o iei din loc.  

Uneori cazi. Aia e, ghinion. Te ridici.

...dar asta deja a devenit un clişeu. Dacă ceri cuiva să continue propoziţia "Cazi şi...", în majoritatea cazurilor, răspunsul va fi "...te ridici" - pentru că ne place să credem despre noi înşine că suntem învingători. Dar nu este aşa. 

Cazi şi te ridici şi continui în aceeaşi direcţie doar când iubeşti şi pentru că iubeşti. Altfel...cazi şi rămâi jos, cu spiritul frânt - pentru că nu ai o motivaţie să faci altceva. Sau, dacă ai destulă încredere în tine,  cazi, te ridici şi pleci - pentru că nu ai nici o motivaţie pentru a continua. 

Cu bicicleta am căzut de câteva ori atât de rău, că mă mir că mai sunt complet. Şanţuri, asfalt, pietriş, borduri, maşini...Mi-am luat la cucuie şi julituri, de ziceai că-s pom de Crăciun cu beteală şi globuri pe dânsul, în anumite momente. Însă, aşa am aflat ce pot; ce situaţie mă avantajează, unde am probleme şi la ce trebuie să mai lucrez.

Spre exemplu, nu pot pedala cu ochelari de soare, pentru că îmi reduc vizibilitatea în zone umbroase. Şi nu pot asculta muzică la căşti. Nu fac asta nici când merg pe jos, d-apoi când stau în echilibru, pe două roţi - pentru că mi se pare oribil să mă deconectez de la mediul ambiant. Nu, nu şi nu! Trebuie să văd şi să aud: oameni, maşini, animale, gropi, pietre...orice are capacitatea de a deveni un obstacol în calea bucuriei pe care o trăiesc.

Exact ca într-o relaţie: fără atenţie la propriul comportament, fără să simţi energia din jur, fără să anticipezi obstacolele care pot periclita armonia cuplului, dai cu oiştea-n gard. Şi cazi.

Apoi vine clipa în care trebuie să alegi: Te retragi? Te ridici? Continui?

Depinde de cum şi cât iubeşti. 

Lovituri vor mai fi. Orice am face, nu avem cum să ne ascundem de furtuna suferinţei. Şi nici nu e nevoie...pentru că ea este îndulcită chiar şi de un singur strop de bucurie.

[Jackie Chan & Kim Hee Seon - Endless Love]

Subînţelesul limbii ce-o vorbim

Bine v-am regăsit!

Scuzaţi absenţa...am fost oleacă pe coclauri, să îmi mai limpezesc mintea de atâta luptă în zadar; c-apoi, de! Din când în când, se cere şi niscavai odihnă - dar nu prea multă, că ne învăţăm cu nărav.

Apropo de luptă...mai ştie, careva, ce s-a întâmplat cu mişcarea "Black lives matter", că nu mai aud nimic despre ea. Gata, a trecut puseul de tensiune, sau black lives nu mai matter? Nu ştiu...întreb şi eu, că nu se mai înghesuie nimeni să pupe picioare de negri şi nici măcar pantofi! Păi cum vine asta?Nu, nu, nu...eu vreau să se pupe! Să se pupe negrii...să se pupe negrii...

Sau, cumva ne-o fi venit mintea la cap? Nu pot să cred aşa ceva....Deci, înseamnă că după câteva zeci, sute de proteste, omenirea a realizat idioţenia avântului obştesc - pentru că negrii sunt oameni şi toţi oamenii contează şi, în general, viaţa contează - orice culoare sau specie ar avea ea?

Foarte tare! Înseamnă că trebuie să plec mai des...că de câte ori mă retrag la carapace, se întâmplă cele mai mişto lucruri în jurul meu; iar când mă întorc, nu mai recunosc lumea în care trăiesc. Problema e cu finanţarea....aşa că aştept sponsorizări la băeatu'! Iar dacă această teorie se validează, când mi-oi lua un an sabatic, înseamnă că revin ca pe o altă planetă, sau ceva...într-atât se va schimba viaţa în jur. Să bem pentru asta!!

[Arhaica - Rău mă dor ochii, mă dor]

În altă ordine de idei, să revenim la oile noastre....adică la limba noastră, că cică astăzi este ziua ei. "31 august - Ziua limbii române". Perfect! Şi cum o serbăm? Dăm o party surpriză şi o chemăm să sufle în tort? Îi spunem poezii? Îi închiriem un gigoloi, să-i danseze din buric? Îi oferim drept cadou un bon valoric la un magazin cu ştaif, ca să-şi ia haine de firmă - pe sistem "îţi iau haine de designer, dar te vreau în tanga"?
Hai măi, săriţi şi voi cu idei, că eu vreau să o sărbătoresc şi nu-mi trece nimic prin minte! 

A...gata, frăţiuer, ştiu! Zic să facem cu toţii chetă şi s-o ducem la bâlci, ca să se dea în toate teleguţele. Apoi îi dăm un suc, o vată pe băţ şi-am împăcat şi capra şi varza: nici n-am cheltuit foarte mult şi am şi făcut limba fericită!

Parammmm.....

Dar eu vreau să o mai serbez şi în alt fel...adică speculând-o.
Ce, nu-mi săriţi aşa toţi în cap, deodată! Nu ştiu despre alţii, dar eu m-am săturat să fiu tot învechit şi în spatele rândului lumii! Aşa că, începând de astăzi, vreau să fiu cel mai trendy flendy din trend...să fiu fruncea tuturor şi mereu în pas cu modernitatea. 

Pe de altă parte, specula este permanent la modă...deci, trinc! Idee genială, pe cale de consecinţă logică.

Aşadar, de ceva timp, oriunde merg unde păşesc, eu doar la dânsa mă gândesc. Dânsa, adică specula :D (Menţionez asta cu subiect şi predicat, să nu vă vină alte idei).

No, şi uite aşa, tot mergând, nimeresc la un moment dat, într-o gară...unde, ce-mi văd ochii? Cogeamite loc pentru fumat, cum mă vezi şi cum te văd. În acele momente, m-a fulgerat un unic gând: "Doamne, îţi mulţumesc că nu fumez! Altfel, aş fi arătat aşa":

... şi nu-s nebun să mă introduc (de bună voie) într-un coş de gunoi, ca să-mi  pot afuma plămânii cu nişte gudron. Ar însemna să fiu "şi bătut şi siluit şi cu banii luaţi" - adică, supremul oropsirii.  Şi pentru ce? 

În alt loc găsesc altceva mai fain: un ditamai anunţul care semnaliza ieşirea de incendiu. 

Nimic mai simplu, ce să spun? Nu e bine ca, în caz de o urgenţă, Doamne feri, să ştie omul pe unde să iasă? Mai ales dacă omu-i mai aiurit, aşa ca mine... Adică, eu mă pierd şi din dormitor până la baie şi n-am vreun labirint de casă. Practic, trebuie să traversez doar un hol...Atâta că, dacă-s cu ochii cârpiţi de somn, în majoritatea cazurilor ratez uşa băii şi dau cu capul în zid. Deci: indicatoarele-s foarte bune!

Dar acesta este genial... pentru că m-a ajutat la dezvoltarea personală, stimulându-mi inteligenţa:

Privesc, citesc şi imediat mă păleşte lumina cunoaşterii: "A-HA!! Deci pe aici iese incendiul"! 

Bine, bine...de ieşit, iese. Dar pe unde intră? Nu este logic să fie şi o uşă pe care să scrie "INTRARE PENTRU INCENDIU"? Că doar şi incendiul ăsta nu apare în clădire ca iepurele în pălărie...trebuie să intre pe undeva! 

Aşa că am căutat sus-numita uşa...dar să-mi trag pălmi, că n-am dat de ea, neam! Cred că nu m-am auto-dezvoltat de ajuns...

Dezamăgit şi cu ochii în lăcrămi, am dat o tură de oraş, doar-doar mi-oi mai limpezi gândurile. Şi-mi sare-n ochi altă bazaconie: un magazin care avea de toate...

Parcă şi auzeam imnul care  îmbia clienţii să-i treacă pragul:
Poftiţi, intraţi, intraţi şi cumpăraţi, avem di tăti
Poftiţi, intraţi, intraţi şi cumpăraţi, avem di tăti
avem pashtet şi pastări, soc şi campot,
Avem catleţi, posmaji, piceni, papuşoi,
Avem şi moare, şi blinele, şi scrob, şi covrigei,
Avem di tăti....

Doar că acolo nu era alimentară moldovenească, ci Bijuterărie. Şi avea bijuterii, pandantive, lănţişoare, verighete, reparaţii, gravuri, găuri pentru cercei... di tăti, ce mai la deal, la vale?

Neinteresant pentru mine, mai ales că am avut de toate: şi cruciuliţe şi lănţişoare şi brăţări...dar STAI!! Nişte găuri pentru cercei mi-aş lua, că din astea nu am avut niciodată! Vor fi scumpe, ştie cineva? Vreau să-mi iau vreo trei perechi, să am de rezervă dacă pierd una...şi-am vrut să intru să întreb de preţ, dar nu am avut timp! Uf! 

Help, help, caut un om cu suflet mare, să mă ajute cu informaţii! Cât mă costă să cumpăr nişte găuri din astea? Şi-s speciale pentru cercei? Dacă vreau să-mi bag altceva în ele, merge?

Trimiteţi răspunsurile pe adresa mea de email, că le citesc şi răspund...nu-s needucat să nu dau nici un feedback.

Dar până vin mailurile, propun să ciocnim paharele în cinstea limbii noastre dragi şi-un megahit să ascultăm!

Hai la mulţi ani!

[Aurelian Radu - La omul care mi-e drag]