Cum se mai schimbă vremurile!

Îmbătrânesc şi asta mi-e din ce în ce mai clar.

De-a lungul timpului, am tot strigat "Lupu' la oi, lupu' la oi", şi iată că acum, în sfârşit s-a întâmplat boroboaţa: m-o pălit senectutea. Mi-a dat o perversă de m-a julit complet...uite aici! Uite, uite, că nu mint!

Cum era vorba aia din bătrâni? "Beţivii albesc, curvarii chelesc"? Sau invers? În fine, nu contează... eu albesc, chelesc, mă ramolesc. Nu numai că am început să uit, dar mintea îmi crează şi halucinaţii pe care le şi cred cu atâta tărie, de pot să jur că-s adevărate! Spre exemplu, trebuia să dau mesaj unui prieten, acum vreo săptămână. De dimineaţă mă sună omu' disperat: 

- Ce faci, fra, mai trăieşti? Parcă trebuia să mă suni, nu ai mai făcut-o!

- Eeee...nu! - răspund eu. Nu te-am sunat, dar îmi amintesc perfect cum ţi-am scris mesaj acum vreo 2 zile şi l-am trimis. Vezi că e pe WhatsApp, că era ceva cu un cerc verde, parcă. Îl am în faţa ochilor!

Şi se uită băiatul. Nimic. Nu-i scrisesem ABSOLUT NIMIC... deşi, în capul meu, imaginea cu mesajul e de netăgăduit! Îmi pariez viaţa că i-am scris, atât sunt de sigur. Şi totuşi, acel mesaj nu-i de găsit. Ceea ce e corect: cum să dai de ceva ce nu există? 

E clar, mă ramolesc. Şi mă prostesc...serios. 

Zilele trecute mă umfla râsul când am găsit o problemă pe Facebook, din aia care a împărţit internauţii în două. O tâmpenie cu ordinea operaţiilor, la nivel de clasa a doua: "7+7:7-7= ? Inteligenţii spuneau că toată şpârla asta face -5, deştepţii...nu! Şpârla este egală cu 1, cum mă vezi şi cum te văd! No...şi s-au luat eminenţele la ceartă: unu' că-i inginer şi calculează rezistenţa la flambare a barelor de metal, deci are habar de matematică şi rezultatul este, clar, 1! Altul, cu gura mai mare: "Lasă-mă, bei... şi eu pot să zic că-s profesor şi predau la Harvard! Dar i-am dictat lu' femeia mea pe silabe şi a făcut pe calculator... e -5"! Ăla că n-are cum, ălalalt că a încercat pe încă 2 calculatoare, să se verifice - şi minune! Tot atât a dat... deci "Marş d-aci de om cu figuri! S-a umplut lumea de şmecheri, care mai de care e cu coada mai sus! HĂ!"

(HA HA HA! Aşa făceam şi eu, când eram mai prost! Dar, între timp, m-am deşteptat şi mărturisesc că este o reală plăcere să citesc comentariile unor asemenea postări. Problemele în sine nu mă interesează...dar comentariile mă scoală din boală!)

Hai, mă...pe cioace din astea vă certaţi? 

Dacă ajungi la o venerabilă vârstă şi ai uitat ordinea operaţiilor, nu e o problemă...în ziua de azi e posibil orice! 

(Alternative math - teacher)

Noroc că eu nu le-am uitat...şi aveam momente când mă consideram o lumină pe cale de dispariţie. Un fel de geniu pustiu, modelul pe care şi l-a luat Eminescu atunci când a vrut să scrie "Sărmanul Dionis" - ce mai la deal, la vale?

Şi azi aşa, mâine aşa. De la o vreme, voiam chiar să mă apuc şi eu să fac meditaţii la matematică; c-apoi na! Mai fac şi eu un ban cinstit. Nu-mi vor ajunge chiar de 6 case, că matematica nu-i fizică, dar...oricum, nu-i nici de colea. 

Voiam... până mi-a căzut în mână un orar de clasa I şi nu am fost în stare să-l citesc. Am rămas ca trăznit! Mă uitam buimac în foaia aia, mai ceva ca o curcă-n lemne. Ciudat! La un moment dat m-am apucat să învăţ limba japoneză, că mă plictiseam. Şi nu am avut probleme. Ei, dar acest orar era ceva de nedescris...nu am ştiu de unde să-l apuc şi unde să-l termin..

 Pe vremea mea, la clasa I făceam Citire, Scriere, Desen...prostii din astea.  Apoi o luam şi eu pe prescurtări şi aveam Mate, Bio, Geogra. Dar acum ce se predă?? AVAP? Alien versus Predator? Ce papucii raţei e aia? CLR...aia ce mai înseamnă? Scelerare mai pe scurt, sau cum? 

No, am chemat copilul: "Măi dragul moşului, ce-s materiile astea? Nici măcar în păsărească nu sunt...că p-aia o ştiu"! Şi-mi spune săracu' ... CLR înseamnă COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ.  

Pfuai, să-mi trag pălmi! A picat cerul pe mine, vă spui drept! Cum mă? Comunicare în ce? :)))) Şi DP ce mai înseamnă? Desen Plastic? "Aaaaa...nuuu.." - zice copilul. "DP vine de la DEZVOLTARE PERSONALĂ". 

Sincer, m-a dat cu roatili-n sus! Ce face? Dezvoltarea cui?? Bă, mă laşi??? La 7 ani habar nu ai ce înseamnă persoana, iar ăştia îi învaţă pe copii să se dezvolte personal? E ca şi cum te apuci să construieşti o casă şi începi cu acoperişul!

Serios acum...sunt eu nebun?? Trebuie să-mi fac bagajele şi să plec, frumuşel, în pustiu?

Răspuns: Nu, nu trebuie. Sunt doar bătrân. Măicuţă... nu! Măicuţ bătrân cu brâu de lână şi atâta tot.

Oricum, nu am mai avut curajul să întreb ce reprezintă şi celelalte prescurtări. Nu ştiu cum m-a luminat Dumnezeu şi am intuit că MM înseamnă MATEMATICĂ*...apoi m-am lăsat păgubaş. Mă depăşea informaţia, de ce să mint? E clar, şcoala nu mai e de mine!

Totuşi, temele trebuiau făcute. Prin urmare, scoate copilul caietul (special) de mama mă-sii! SCRIERE, că nu ştiu ce mai era şi aia... CDF, PRZ, EMFC... habar nu am! Deci, caiet de scriere. Şi apare primul exerciţiu:

 

Dictare. I AM MIA. 

Iar mă simt prost. I AM MIA, la COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ? (Scrie sus, în titlu). "Nu, nu-i adevărat! Stai să mai citesc o dată"...

Şi-am citit. Şi am păţit ca ăla cu calculatorul lui: mi-a dat fix la fel! "Aia e"! (Apropo, propoziţia asta constatatoare şi spăşită cred că devine un laitmotiv al vieţii mele. Îmi dau seama că treaba mea de persoană este doar să constat şi să accept, că de schimbat... ioc! Păi uite d-aia nu mă interesează DP-ul...că nu am la ce-l folosi.)

Bun. Dar am o întrebare: dacă la Comunicarea asta în limba noastră învăţăm să scriem în engleză, la engleză ce mai învăţăm? Limba română? Haida de!

Mă rog, nu contează. 

Am îmbătrânit. Mi-au crescut riduri pe făţucă. Am albit, am chelit, m-am prostit şi uit de la mână până la gură....Mă aşez la masă şi mă trezesc cu dumicatul în mână, fără să ştiu ce caută acolo.

Aia e! Mai uită omul...sau nu! Eu nu mi-am pierdut memoria, numa' nu ţiu minte unde-o ţiu - vorba melodiei!

Să bem pentru asta!!  

[Pavel Stratan - M-am născut de ziua mea]

*MM - Muzică şi Mişcare. 

Vrem epidemie! De iubire...

Ui' mă, că se face luna de când nu am mai scris. Voi fi avut vreun blocaj inspiraţional? Hmmm..."să zicem că da, să sperăm că nu"... cum e citatul acela faimos, din cel mai clasic în viaţă? 

De fapt, ca să fiu sincer, "tăcerea" mea nu a fost cauzată de nici un blocaj, ci mai degrabă de o lipsă de motivaţie. Pur şi simplu, mintea mea a devenit atât de obişnuită cu breaking news-ul, încât mai toate ştirile despre viaţă pur şi simplu mi se par derizorii şi de tot râsul. Chiar şi romgleza pe care o folosim din ce în ce mai des...pentru că, da! Am început să duc dorul noutăţilor cutremurătoare, înspăinântătoare şi incendiare. Dar dacă nici măcar izolarea nu mai e izolare, ci lockdown...ce să mai comentezi? 
Stau şi mă întreb ce mai înţeleg din viaţa înconjurătoare cei care nu ştiu engleză. Cei care au prins vremurile în care la şcoală se studia rusa. Sau cei care nu sunt atraşi de engleză; se întâmplă şi asta. Eu, de exemplu, am avut ocazia să învăţ germană şi nu am vrut; nu îmi place, nu mă interesează...aşa că, nu ştiu nici măcar să ronţăi seminţe în nemţeşte. Şi mă simt perfect, nu am nici o problemă! 

Mă rog...poate pe la cap să am ceva...dacă mă duc să mă investighez. Dar asta-i altă poveste. :D

Până una alta, de engleză te cam împiedici la fiecare pas. Adică...mergi pe stradă, ţi se face foame şi-ţi iei doi covrigi (că poate-i zi de post şi o shaorma ar da cu virgulă). No, şi-n faţa duduii care vinde, se iţeşte ţanţoş, borcanul de TIPS. Un om cu rădăcini geto-dacice sadea s-ar scărpina după ureche şi s-ar întreba: "Ce mama ciorilor e ăla TIPS"? 
În limba noastră mult prea dulce, frumoasă şi foarte armonioasă nu există aşa ceva... şi cel mai probabil, dacă întrebi domniţa de după tejghea, nici ea nu va şti să-ţi spună - pentru că aşa a pomenit. TIPS-ul e borcanul în care pui banii de TIPs. "Simplu". Cuvântul mai neaoş, adică "bacşiş", a dispărut de mult...plus că-i cam lung şi în epoca vitezei nu dă bine să deschizi gura de prea multe ori. Pierzi timpul...iar TIMPUL, după cum ştim cu toţii, COSTĂ BANI. Aşa că, nu-i mai elegant să alegem cea mai scurtă variantă? Chiar şi Darwin a zis că viaţa evoluează de la complex la simplu...

[Iulian Universalu' şi Stivăn Quasaru' - Maneaua lu Greta]

...iar noi, fiind într-o continuă evoluţie, nu e normal să ne simplificăm viaţa? Plus că, cine sunt eu să îl contrazic pe MARELE Charles Darwin?

Pe  scurt: e borcan de TIPs. S-a-nţeles?

Bine, dacă e s-o iei p-aia dreaptă, cel mai probabil, nici vorbitorii de limba engleză nu vor şti ce e e TIPs-ul. Nici eu nu ştiam - până când mi-a dat prin gând să caut, că mă simt un prost în era informaţiei şi mă enervează asta. 
Aşa am găsit că termenul "TIP" vine din Epoca Victoriană, când în cârciumile din Anglia, pentru a avea întâietate la servire, puneai bani într-un borcan pe care scria "TO INSURE PROMPTITUDE / PENTRU ASIGURAREA PROMPTITUDINII ". TIP, pe scurt - cu "-s" de rigoare, pentru plural. Deci, nu-i nimic complicat; vorba românului: "Dai un ban, da' stai în faţă!". No, acuma aş vrea să văd cine scrie asta pe borcan, în loc de TIPS!  :))

Nu-i amuzantă viaţa?

Nu e...că-i pandemia pe noi! DAAAAARR...ce frumos ar fi dacă, în loc de boală, ne-ar păli o pandemie de iubire - cum oftează, nostalgic, sentimentalii pe Facebook: 

Să ne vindecăm de răutate şi egoism! Vai şi vai, ce minunat ar fi! Leul să pască alături de miel...ţânţarul să-l ia în braţe pe om... bogatul să mănânce pâine uscată, alături de sărac...iar invidia, ura şi nepăsarea să fie doar o amintire. Ca bacşişul.  

Problema e că, teoretic, iubirea sună bine şi ne-o dorim. Practic...mi se pare mie că fugim de ea mai ceva ca necuratul de tămâie. Pentru că iubirea e frumoasă, dar e grea. E jug, nu plimbare în parc. 

Când iubeşti şi nu ţi se răspunde, e tortură şi iad. Nu e simplu să ţi se smulgă inima din piept, în fiecare secundă. Să o vezi în faţa ochilor, în bucăţi însângerate şi nefolositoare, pentru ca apoi să-i dai un scuipinol de speranţă şi s-o pui la loc - încrezător. Şi să o iei de la cap...ceas de ceas, zi de zi...pentru că iubirea nu cere nimic în schimb. Nu iubeşti ca să fii iubit, ci iubeşti pentru că iubeşti...chiar dacă nu contează pentru nimeni.
Iar fericirea aia despre care vorbeşte toată lumea pare atât de iluzorie, de te-ntrebi dacă mai  eşti în toate minţile, sau ai început să zburzi pe câmpii. De dor. Şi jale. 

Totuşi, e mai bine să iubeşti şi să pierzi, decât să nu iubeşti deloc. (Ce idiot o fi spus asta? Cred că orice om îl poate contrazice... nu cred să fi fost cineva ferit de asemenea simţăminte).  

Eee...dar când iubeşti şi eşti iubit, e altă mâncare de peşte! Zâmbete şi fericire; moţonei, pupicei, floricele, inimioare, priviri scurgătoare - na, cum se face. 

În timp apare comoditatea, apoi obişnuinţa, iar la final, monotonia. Şi-ncepe viaţa trăită prin celălalt. Tot iubire, dar sub altă formă, mai profundă. Mai muncită, mai ne-egoistă şi cu bucurii mai subtile - dar mai de durată. Începe dăruirea încrederii şi lupta mai asiduă cu tentaţiile - care parcă încep să apară din ce în ce în des. Şi din ce în ce mai ispititoare.

Întrebarea e: câţi ajungem până la acest punct? Când divorţul e la modă şi relaţiile durează cât valurile care se sparg de ţărm (asta în cazul în care ele apucă să se formeze), cam ce epidemie de iubire ne dorim? Sau...poate nu ştim ce cerem?

Aaaa...stai niţel...că e iubirea de aproape! Ce tăntălău sunt... mă duc, repede, cu gândul la femei! Ptiu, piei gând rău!

Iubirea de aproape e altceva. E foarte simplă: "ce ţie nu-ţi place, altuia nu face". 

Şi totuşi, e mai dificil - pentru că iubirea asta nu se rezumă la datul unui leu celor care cerşesc sau donatul de haine şi jucării când se fac campanii de sărbători, pentru nevoiaşi. Nu, nu, nu...iubirea asta poate e cea mai grea - pentru că impune o datorie faţă de toţi oamenii, nu doar faţă de o singură fiinţă. Renunţi în fiecare secundă la orgoliu...şi nu pentru persoana care te face să zâmbeşti doar când îi auzi numele, ci pentru orice străin, pe care e posibil să nu îl mai vezi niciodată. 

Nu sună prea tentant, aşa-i?

...deşi ne dorim! "Iubire" e un cuvânt aşa de frumos...love, LOVE! Cât de foarte wonderful!! - adică minunat, să ne-nţelegem! Mai ales în teorie...

Dar...HEI! VREM EPIDEMIE CE IUBIRE!

Ce frumos...să pupe tata pe ei de guguştucei drăgălăşei!

Şi apoi să cântăm un cântec vesel - de preferat la o terasă, până nu se închid şi astea şi rămânem cu buza umflată:

 [Lia Tăburcean - Când eu iubesc]   

Mici nedumeriri pentru o minte odihnită (partea a II-a)

Gata, s-a terminat comicăria cu protestele? Nu de alta, dar s-au cam banalizat şi oricum nu mai înţelege nimeni nimic din ele! Când rezistenţii, când paralelii, când  toţi în acelaşi timp...Acum cică iar se vor aduna rezistenţii, ca răspuns la...ceva, cred.
E un fel de cursă a înarmării; sau un "Mortal Kombat" fără joystick, în care câţiva deştepţi îşi scot propria gloată în stradă, ca să arate care o are mai mare. 

Până când asta? Nu se ştie...deja protestul a devenit sport naţional şi mă întreb cine am fi noi, ca naţie, dacă nu se mai găseşte nimeni să scandeze prin diverse pieţe. Unde mai pui că o grămadă de vieţi omeneşti ar fi aduse la ruină! Păi ce am  mai distribui pe facebook, dacă nu mai există penali pe care să îi ironizăm  prin tot felul de sloganuri puerile? Cum s-ar mai afirma inteligenţii neamului, care cred că au îndoit banana pentru că s-au hăhăit (subtil şi rafinat) de o Viorica Vasilica? Şi mai ales, din ce ar mai trăi făcătorii de meme-uri batjocoritoare la adresa adversarilor politici, dacă nu ar mai exista acei adversari? Chiar şi asiguratorii de sunet şi lumini, făcătorii de scene şi printatorii de palme d-alea cu haştag ar rămâne pe drumuri, fără obiectul muncii! 

Serios vorbesc: războiul este mult mai profitabil decât pacea -  şi dacă nu ar fi atât de tragic, aproape că ar fi amuzant! 

Da' mă rog...nu mai zic nimic! Dacă mă bag în tărâţe, mă mănâncă porcii şi mi-e milă de tinereţile mele - alea care mai sunt...că na! Timpul trece, nu aşteaptă pe nimeni!

Aşa că îmi petrec vremea încercând să mai desluşesc din tainele omenirii...măcar să rămân şi eu în memoria colectivă, dacă altceva nu fac. 

Prin urmare, iată pe unde-mi mai zboară gândul:

1. "tare" este sinonim cu "mult"?

Aud tot mai multă lume spunând "Mă bucur foarte tare" - şi încerc să-mi imaginez...cum vine asta?  Se bucură cu zgomotul la maxim? Mda, interesant.

Dacă s-ar fi folosit varianta tradiţională, ai fi spus "mă bucur mult"; "mă bucur foarte mult", sau pur şi simplu "mă bucur (mai puţin)". Dar dacă cineva se bucură tare, când NU se bucură tare, cum se bucură? Încet? Pe silenţios? Pe vibraţii ca telefonul? "Bzzzzzzzz!!!! Ce faci acolo, ai fantezii cu muşte? Încerci să gândeşti ca ele, ca să le prinzi"?
"Aaaaaa....nuuuu...mă bucur încet. Mucles"!

2. Îl ştie careva pe Mihai? Mihai...
Hai măi...cum, "Care Mihai"? Regele Mihai? Mmmmm....da şi nu! Mihai, regele pop! Gata, v-aţi dat seama? În ţările anglofone e cunoscut ca Michael Jackson; iar noi, fiind români şi mai ales că aniversăm 100 de ani de România, mi se pare urât să ne mai murdărim de engleză la gură şi cred că ar trebui să spunem simplu şi frumos: Mihai, fiul valetului. 
Aşa spune dicţionarul de engleză: "jack"  înseamnă, printre altele, şi  "valet"; iar "son" se traduce prin  "fiu". Păi nu? 

Ce ne tot fracturăm limba în engleză? Sau, de fapt, romgleză...care devine din ce în ce mai caraghioasă, semnalează o impostură cât toate zilele şi subliniază apartenenţa la o multinaţională şmecheră - care nu-i din România - logic! Deci, e cu mândria!

Adică, ceva cam aşa:

Oare ce ar ieşi dacă am vorbi cu toţii în acest fel?

"I went to piaţă, pentru că I wanted să-mi iau nişte bread. Şi, ma bad, m-am întâlnit cu un friend şi ne-am drinkălit criţă, de am rămas fără money de pâine. At home, mi-a tras nevasta o cafteală, de am văzut green stars! Asta aşa, ca să îmi remind me că nu trebuie să mai plec cu guys la bere când am something to do".

3. Cum se zice corect? "Neam prostit", sau "ne-am prostit"?

Până la urmă, nici nu cred că are vreo importanţă...ceea ce contează este că am inventat suporturile inteligente pentru bureţi:

Vorba 'ceea: măcar ele să fie deştepte! Dacă mai rezolvă şi probleme d-alea complicate, care au dat internetul peste cap -  gen "Cât fac 3-2+1?", pe cuvânt de nu-mi iau un bax! Că dacă le fată mintea nişte pui, îmi fac crescătorie şi mă bag în afaceri!! 

Puteţi să-mi spuneţi Patronu' de pe acum, ca să vă obişnuiţi!

4. Până una-alta, abia aştept să vină ziua lu'...ăăă... Băi, care vrea nişte cadouri de ziua lui? Staţi, nu vă înghesuiţi, să vă spui ce idei am: pentru domniţe aş oferi o brăţară-ochi-şiret-bej-mărgele; gospodinelor le-aş dărui o veioză-masă-pălărie-alb... Ce? Cum? Nu ştiţi ce-s alea? Sincer, nici eu...dar am auzit că tocmai s-ar fi inventat  şi par interesante, după denumire! Plus că nici nu-s scumpe!

Aşa căutam  prin târg zilele trecute, nişte parfum cu miros de tei pentru un cadou şi i-a picat faţa vânzătoarei când am întrebat dacă are. Zicea că nu a auzit în viaţa ei de parfum de tei... 

Sunt curios ce reacţie va avea când i-oi cere  două brăţări-ochi-şiret-bej-mărgele; sper, numai, să nu mă alerge, că nu îmi bat joc de ea! Pe cuvânt! 

Chiar există aşa ceva: 

5. Mă bucur enorm de mult când comercianţii ies în întâmpinarea dorinţelor mele şi se zbat să îmi facă viaţa cât mai comodă posibil! La câte griji am pe cap...ERA şi timpul ca cineva să mă mai şi răsfeţe! Păi nu-i aşa?

Uite, spre exemplu, îmi place când nu mă mai lasă să mă gândesc eu, cu capul meu, ce-i de făcut şi îmi oferă totul pe tavă...ca la proşti! Doar că eu nu sunt prost! Am, doar, neuronii în vacanţă...

Şi de aceea, domnii de la marketing s-au gândit să îmi ofere un ulei pentru după epilare:

Şi mi-au spus din start: "Patroane, vezi că nu e ulei pentru gătit! Nu e nici ulei pentru masaj şi nici măcar pentru duş! E pentru după epilare"!

Ceea ce e perfect corect. Dacă aş fi văzut eticheta unui "ulei după epilare", nici nu îl băgam în seamă! Pentru că nu mă interesează "după ce e uleiul acela"...ci "PENTRU ce e bun".
În curând, o să ajungem ca-n bancul cu blonda la supermaket când îşi cumpără o cutie cu lapte şi strigă mirată: "Ia uite, dragă! Pe cutie scrie DESCHIDE AICI, iar eu, ca proasta, o deschideam acasă"!

Una peste alta, totul e bine când se termină cu bine!

Şi atunci, la ce să ne mai agităm atât?

Mai bine să ne bucurăm şi-un cântecel să cântăm:

(Antract - Pentru tine, nou)

P.S.: să-ţi urezi singur "la mulţi ani", e jenant oricum ai da-o! Şi sugerează faptul că nu are cine să-ţi deschidă uşa şi să te ureze, chiar şi atunci când dai de băut la toată lumea.
Nasol moment!