Se afișează postările cu eticheta dezvoltare personală. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dezvoltare personală. Afișați toate postările

duminică, 15 noiembrie 2020

Înţelepciunea clasicilor moderni

Zilele trecute am avut o revelaţie: activitatea care mă defineşte cel mai bine este aceea de doritor. Cât e ziua de lungă, din zori şi până-n seară, eu nu fac altceva decât să îmi doresc ba una, ba alta, ba mai multe pe rând, sau chiar toate în acelaşi timp.
Nu ştiu cât e de bine asta... dar măcar nu-s singur şi vrând, nevrând, mă înscriu în trendul dezvoltării personale. Nu se spune că primul pas spre evoluţie este să vrei asta? No, eu vreau! 

Până la urmă, nu suntem făcuţi să tindem spre mai bine? Să ne părăsim zona de confort şi să ne băgăm cu mâna la crăpătura uşii, ca să creştem şi să ne dezvoltăm? De câte ori nu riscăm toată bucuria prezentă, alergând după o bucurie mai mare, dar viitoare şi probabilă?
Unii vor case şi mută munţii să-şi ia case fără număr. Unii vor maşini de lux şi se spetesc pentru stive de bolizi. Unii vor yacht-uri, alţii vor să stea bombele sexy pe ei, ca fânul pe căpiţă. Fiecare cu păsărica lui...fiecare după puteri, coane Fănică!
Eu, toată viaţa, am vrut să fiu o secundă mai deştept...şi nu pentru a ucide cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea, ci pentru că omul îşi doreste ce nu are - că dacă are, nu mai are de ce să îşi dorească. Logic. 

No...şi tot căutând clasici în viaţă de la care să absorb lumina înţelepciunii (căci clasicii morţi sunt, în principiu, perimaţi şi nu mai au valoare în lumea modernă),  m-a pălit mintea românului cea de pe urmă şi am conceput planul perfect pentru deşteptare: mă uit în jur şi caut oamenii de la care pot învăţa ceva.
- Întrebare: Cine e cel mai de frunte reprezentant al poporului, crème de la crème, spuma spumei şi farul călăuzitor al neamului? 
- Deducţie: Desigur, preşedintele statului, pentru că poartă pe umeri încrederea a milioane de oameni care l-au desemnat să îi reprezinte.
- Deducţie concluzivă: voi fi atent la preşedinte şi voi încerca să-l imit - pe sistem "Ce face omul, face şi maimuţa". 


Zis şi făcut! Bucuros nevoie mare şi împăcat cu mine însumi, mi-am făcut o listă cu toţi preşedinţii patriei mele dragi, cercetând mai apoi, cu luare aminte, fiecare sclipire pe care au lăsat-o în istorie. Şi vă mărturisesc că nu am regretat:

1. De la Nicolae Ceauşescu am învăţat să mă adresez oamenilor cu formula introductivă "Dragi tovarăşi şi pre'tini" şi cum să-i stăpânesc atunci când sar calul: "Alo! Treceţi la locur'li voastre"! 

2. Ion Iliescu m-a introdus printre "meandrele concretului" şi mi-a răspuns la una dintre cele mai fundamentale întrebări ale umanităţii: "De unde venim"? Iar răspunsul este la mintea cocoşului: suntem urmaşii dacilor, iar "ză dacs cheim from ză tracs". Mai pe româneşte..."raţele vin din caminoane". Uluitor, nu-i aşa? Cine se aştepta la asta? 
Tot acest dom' preşedinte mi-a arătat cum să-mi exprim sfânta indignare: "Măi animalule"!...ceea ce m-a ajutat să urc încă o treaptă pe scara inteligenţei emoţionale. Acum sunt pe prima treaptă. Uraaaaaa....  

3. De la Emil Constantinescu nu îmi mai aduc aminte prea multe... e foarte posibil ca în acei ani să o fi ţinut-o din beţie în beţie şi mi s-a cam şters memoria. Totuşi, printre aburii de alcool, îmi amintesc clar ca lumina zilei, de cei zece mii de specialişti care urmau să vină şi să pună ţara pe roate. Încă n-au sosit...vor fi rămas blocaţi prin cine ştie ce haltă. Ceea ce nici nu mă miră, dacă mă gândesc la punctualitatea trenurilor de pe la noi. 
Cu toate astea, am băgat la cap că trebuie să port cu mine în permanenţă o batistă curată. Nu de alta, dar nu se ştie când îmi aruncă cineva cu cerneală-n ochi...şi trebuie să am cu ce să mă şterg! Doar nu 'oi sta aşa, să mă fac de râs în societate! Bartai băiatul şi spoit pe faţă ca un gâgă! Nu, nu se poate aşa ceva!

4. A urmat Traian Băsescu...omul care m-a ajutat să devin bărbat în adevăratul sens al cuvântului. 
Toată stima şi respectul pentru acest om...acest catamaran urieşesc ce a călăuzit România spre lumină. L-am votat cu toată inima şi nu am regretat nici un milimetru - cel puţin în prima lună. Neimportant... pentru că de la el am învăţat geografie, când ne-a vorbit despre "Sulaina Cenăl". Am învăţat cele mai de gaşcă măguliri, precum "găozar" sau eterna "ţigancă împuţită". Am învăţat cum să agăţ gagici: "urcă-te pe masă, să-ţi arăt cum se face"; cum arată mentalitatea de învingător: "M*e, ţi-am spus! I-am ciuruit"!...şi mai ales, am învăţat să beau. Pentru că, nu-i aşa, whiskey-ul se pune în pahar până plutesc cuburile de gheaţă pe dânsul - nu cum făceam eu înainte, de-mi umpleam halba până-n vârf  şi gheaţa o mâncam cu linguriţa, direct din frigider. 
Hai măi, nu râdeţi...că eram şi eu mic şi prost. Acum nu mai sunt mic, că am crescut.

5. Apoi a venit Mircea Geoană...care, deşi a stat în fruntea ţării numai o noapte, mi-a predat inestimabila lecţie a iubirii, cu ţopăiala de rigoare: "Mihaela, dragostea mea, am învins"!
El şi Rocky Balboa ce mai făceau d-astea...


...atât că Rocky era câştigător şi după sosirea zorilor. Geoană...na! S-a retras şi a tăcut sfios ca Şeherezada, când a văzut că mijeşte soarele. 

6.  Şi uite aşa am ajuns la Mister President Iohannis...cel care în 2009 a ratat şansa de a deveni prim ministru cu binecuvântarea ciumei roşii. El ar fi vrut, săracul; dar dacă diaspora românească i s-a pus contra...ce să faci? N-ai ce să faci.
Nu-i nimic, viaţa merge înainte şi tot răul este spre bine...pentru că cinci ani mai târziu, Iohannis a devenit preşedintele ţării - şi totodată, cel care mi-a desluşit chintesenţa vieţii, printr-un singur cuvânt încărcat de magie şi misticism: "GHINION". 

Când eram în liceu, am învăţat ca un apucat de  streche, pagini întregi de comentarii şi caracterizări ale personajelor din balada populară "Mioriţa". O ştiţi... aia cu "Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai...baciul cel vrâncean şi cel unguream vor să mi-l omoare pe cel moldovan, că-i mai hoţoman şi-are oi mai multe". No, şi-l avertizează p-ăsta oiţa miţoasă, iar el ia aminte şi-şi face testamentul d-a fir a păr. Dar dacă Iohannis se inventa mai devreme pe planetă, nu mă scutea el de multă bătaie de cap? "Stăpâne, stăpâne, mai cheamă şi-un câine...că l-apus de soare, vor să mi te-omoare baciul cel vrâncean şi cel ungurean"...  Iar fratili moldovan răspundea: "Ghinion". The end şi konets filmu'.

Asta-i, frate, esenţa neamului românesc: ghinionul. Resemnarea. Constatarea nemijlocită a unui adevăr pe care, deşi îl vedem, nu îl putem schimba. "Ete mă...asta e"! - cum zice una dintre cele mai vorbe de duh ale unchiului meu. "Ce-am avut şi ce-am pierdut"? "Noi să fim sănătoşi, că boala vine"! 
Istoria noastră orală este atât de plină de asemenea zicale împăciuitoare cu răul de lângă noi, încât acestă stare de moleşeală se regăseşte până şi în imnul de stat: "Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte"! - ceea ce dovedeşte că somnul nostru nu este de ieri, de azi...ci e bătrân ca istoria! Atât de bătrân, încât brandul de ţară nu trebuia să fie frunza...că şi aşa pădurile se împuţinează văzând cu ochii. Nu, dom'le...ce-i porcăria aia? 
Brandul nostru de ţară trebuia să fie patul! 

...pentru că somnul este supremul resemnării. Când dormi, nu mai vezi şi nu mai auzi. Nu te mai doare nimic. Nu bagi de seamă că ai sufletul ca magazinul de porţelanuri chinezeşti după trecerea unei tornade. Nu ţi-e foame, nu ţi-e sete, nu ţi-e dor de codru verde. Nu te interesează că ai capul răzimat pe-o pernă de puf sau pe o piatră. Nu-ţi trebuie maşini. Nu are importanţă că eşti în bojdeucă, sau în vilă de miliarde de dolari. Nu bagi de seamă că eşti singur cuc, sau înconjurat de cele 70 de virgine ale Islamului. Şi nici nu te interesează că eşti prost sau deştept. Pur şi simplu, dormi.

Ghinion, ce să zic? Ete mă... Asta e!

Dar acum, nu e vreme de dormit!!! Propun să încingem petrecerea, până nu ne caută poliţia şi-n casele proprietate personală, ca să ne amendeze că nu respectăm distanţa socială, sau că nu purtăm mască! 
Serios...deja se vorbeşte despre astfel de razii şi eu pun răul înainte; acopăr oala din timp, să nu dea gunoaie în ea. 

Deci: partyyyyyy!!! 



[Will Smith - Nod ya head]

vineri, 23 octombrie 2020

Cum se mai schimbă vremurile!

Îmbătrânesc şi asta mi-e din ce în ce mai clar.
De-a lungul timpului, am tot strigat "Lupu' la oi, lupu' la oi", şi iată că acum, în sfârşit s-a întâmplat boroboaţa: m-o pălit senectutea. Mi-a dat o perversă de m-a julit complet...uite aici! Uite, uite, că nu mint!

Cum era vorba aia din bătrâni? "Beţivii albesc, curvarii chelesc"? Sau invers? În fine, nu contează... eu albesc, chelesc, mă ramolesc. Nu numai că am început să uit, dar mintea îmi crează şi halucinaţii pe care le şi cred cu atâta tărie, de pot să jur că-s adevărate! Spre exemplu, trebuia să dau mesaj unui prieten, acum vreo săptămână. De dimineaţă mă sună omu' disperat: 
- Ce faci, fra, mai trăieşti? Parcă trebuia să mă suni, nu ai mai făcut-o!
- Eeee...nu! - răspund eu. Nu te-am sunat, dar îmi amintesc perfect cum ţi-am scris mesaj acum vreo 2 zile şi l-am trimis. Vezi că e pe WhatsApp, că era ceva cu un cerc verde, parcă. Îl am în faţa ochilor!
Şi se uită băiatul. Nimic. Nu-i scrisesem ABSOLUT NIMIC... deşi, în capul meu, imaginea cu mesajul e de netăgăduit! Îmi pariez viaţa că i-am scris, atât sunt de sigur. Şi totuşi, acel mesaj nu-i de găsit. Ceea ce e corect: cum să dai de ceva ce nu există? 

E clar, mă ramolesc. Şi mă prostesc...serios. 
Zilele trecute mă umfla râsul când am găsit o problemă pe Facebook, din aia care a împărţit internauţii în două. O tâmpenie cu ordinea operaţiilor, la nivel de clasa a doua: "7+7:7-7= ? Inteligenţii spuneau că toată şpârla asta face -5, deştepţii...nu! Şpârla este egală cu 1, cum mă vezi şi cum te văd! No...şi s-au luat eminenţele la ceartă: unu' că-i inginer şi calculează rezistenţa la flambare a barelor de metal, deci are habar de matematică şi rezultatul este, clar, 1! Altul, cu gura mai mare: "Lasă-mă, bei... şi eu pot să zic că-s profesor şi predau la Harvard! Dar i-am dictat lu' femeia mea pe silabe şi a făcut pe calculator... e -5"! Ăla că n-are cum, ălalalt că a încercat pe încă 2 calculatoare, să se verifice - şi minune! Tot atât a dat... deci "Marş d-aci de om cu figuri! S-a umplut lumea de şmecheri, care mai de care e cu coada mai sus! HĂ!"
(HA HA HA! Aşa făceam şi eu, când eram mai prost! Dar, între timp, m-am deşteptat şi mărturisesc că este o reală plăcere să citesc comentariile unor asemenea postări. Problemele în sine nu mă interesează...dar comentariile mă scoală din boală!)

Hai, mă...pe cioace din astea vă certaţi? 
Dacă ajungi la o venerabilă vârstă şi ai uitat ordinea operaţiilor, nu e o problemă...în ziua de azi e posibil orice! 


(Alternative math - teacher)

Noroc că eu nu le-am uitat...şi aveam momente când mă consideram o lumină pe cale de dispariţie. Un fel de geniu pustiu, modelul pe care şi l-a luat Eminescu atunci când a vrut să scrie "Sărmanul Dionis" - ce mai la deal, la vale?
Şi azi aşa, mâine aşa. De la o vreme, voiam chiar să mă apuc şi eu să fac meditaţii la matematică; c-apoi na! Mai fac şi eu un ban cinstit. Nu-mi vor ajunge chiar de 6 case, că matematica nu-i fizică, dar...oricum, nu-i nici de colea. 
Voiam... până mi-a căzut în mână un orar de clasa I şi nu am fost în stare să-l citesc. Am rămas ca trăznit! Mă uitam buimac în foaia aia, mai ceva ca o curcă-n lemne. Ciudat! La un moment dat m-am apucat să învăţ limba japoneză, că mă plictiseam. Şi nu am avut probleme. Ei, dar acest orar era ceva de nedescris...nu am ştiu de unde să-l apuc şi unde să-l termin..



 Pe vremea mea, la clasa I făceam Citire, Scriere, Desen...prostii din astea.  Apoi o luam şi eu pe prescurtări şi aveam Mate, Bio, Geogra. Dar acum ce se predă?? AVAP? Alien versus Predator? Ce papucii raţei e aia? CLR...aia ce mai înseamnă? Scelerare mai pe scurt, sau cum? 
No, am chemat copilul: "Măi dragul moşului, ce-s materiile astea? Nici măcar în păsărească nu sunt...că p-aia o ştiu"! Şi-mi spune săracu' ... CLR înseamnă COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ.  
Pfuai, să-mi trag pălmi! A picat cerul pe mine, vă spui drept! Cum mă? Comunicare în ce? :)))) Şi DP ce mai înseamnă? Desen Plastic? "Aaaaa...nuuu.." - zice copilul. "DP vine de la DEZVOLTARE PERSONALĂ". 

Sincer, m-a dat cu roatili-n sus! Ce face? Dezvoltarea cui?? Bă, mă laşi??? La 7 ani habar nu ai ce înseamnă persoana, iar ăştia îi învaţă pe copii să se dezvolte personal? E ca şi cum te apuci să construieşti o casă şi începi cu acoperişul!
Serios acum...sunt eu nebun?? Trebuie să-mi fac bagajele şi să plec, frumuşel, în pustiu?
Răspuns: Nu, nu trebuie. Sunt doar bătrân. Măicuţă... nu! Măicuţ bătrân cu brâu de lână şi atâta tot.

Oricum, nu am mai avut curajul să întreb ce reprezintă şi celelalte prescurtări. Nu ştiu cum m-a luminat Dumnezeu şi am intuit că MM înseamnă MATEMATICĂ*...apoi m-am lăsat păgubaş. Mă depăşea informaţia, de ce să mint? E clar, şcoala nu mai e de mine!
Totuşi, temele trebuiau făcute. Prin urmare, scoate copilul caietul (special) de mama mă-sii! SCRIERE, că nu ştiu ce mai era şi aia... CDF, PRZ, EMFC... habar nu am! Deci, caiet de scriere. Şi apare primul exerciţiu:


 
Dictare. I AM MIA. 
Iar mă simt prost. I AM MIA, la COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ? (Scrie sus, în titlu). "Nu, nu-i adevărat! Stai să mai citesc o dată"...
Şi-am citit. Şi am păţit ca ăla cu calculatorul lui: mi-a dat fix la fel! "Aia e"! (Apropo, propoziţia asta constatatoare şi spăşită cred că devine un laitmotiv al vieţii mele. Îmi dau seama că treaba mea de persoană este doar să constat şi să accept, că de schimbat... ioc! Păi uite d-aia nu mă interesează DP-ul...că nu am la ce-l folosi.)

Bun. Dar am o întrebare: dacă la Comunicarea asta în limba noastră învăţăm să scriem în engleză, la engleză ce mai învăţăm? Limba română? Haida de!

Mă rog, nu contează. 
Am îmbătrânit. Mi-au crescut riduri pe făţucă. Am albit, am chelit, m-am prostit şi uit de la mână până la gură....Mă aşez la masă şi mă trezesc cu dumicatul în mână, fără să ştiu ce caută acolo.

Aia e! Mai uită omul...sau nu! Eu nu mi-am pierdut memoria, numa' nu ţiu minte unde-o ţiu - vorba melodiei!
Să bem pentru asta!!  


[Pavel Stratan - M-am născut de ziua mea]

*MM - Muzică şi Mişcare. 

marți, 13 februarie 2018

Acest secret îţi va schimba viaţa!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar de câteva luni, pe mine m-a pălit metanoia. Atenţie, nu paranoia - cum ar înţelege unii oameni răi; ci metanoia...chestia aia care se ocupă cu dimensiunea metafizică a vieţii, îndumnezeirea, gândirea în afara limitelor şi înnoirea minţii.
Dacă stau bine să mă gândesc, cred că este şi o biserică ce se preocupă de recoltarea metanoicilor. Serios, am observat-o de curând, când mă plimbam prin centru...este undeva printre blocuri, într-un colţ pe stânga, în spatele unei străzi - şi ţin să menţionez că nu sunt adeptul ei.

De fapt, ia stai!
Disclaimer. Notă. Testimonial. Menţiune. Mă rog... nişte cuvinte de introducere:
Nu spun lucrurile astea pentru că sunt duşmanul vostru! Nu sunt adeptul vreunui partid politic, nu vreau să vă schimb convingerile religioase şi nu vreau să jiCnesc pe nimeni. Nici măcar nu am urmat vreun curs de scriitor profesionist sau manipulator prin cuvinte, cum se face acum. Nu oblig pe nimeni, nu presez, nu împing, nu trag de nimeni. Nu, nu, nu...eu doar îmi propun să vă trezesc la viaţă!
Ce, ce? Vreau să fiu un fel de Dalai Lama...ba nu! Mă autodenumesc Tralalai Lama - ca să nu fiu confundat şi nici să fiu nevoit să plătesc drepturi de autor sus-numitului. Plus că "tralalai"-ul se potriveşte cu personalitatea mea.

Apropo de înţelepciune, am nişte întrebări retorice: ce este viaţa? Se rezumă doar la oameni şi la animale? Putem considera că şi plantele sunt vii? Sau...pietrele? Înţelepciunea japoneză spune că răbdarea înseamnă să vezi cum creşte piatra. Şi pentru că o face, nu înseamnă că este vie?
Când o plajă este înecată de valuri, putem spune că moare?
Planeta noastră este un organism viu? Dacă da, forarea diverselor zăcăminte petrolifere, spre exemplu, nu are aceeaşi valoare ca o eviscerare?     

Revenind la subiectul articolului...Am găsit, de curând, un filmuleţ pe youtube al unui activist pentru drepturile animalelor. Ceea ce, să fie! Nu mă supăr...d-aia suntem liberi în alegeri, cuget şi simţiri.
Conform propriilor spuse, calea aleasă de această persoană are şi fundamente biblice: "ce ţie nu-ţi place, altuia nu face / iubeşte-ţi aproapele" şi porunca a şasea a decalogului: "Să nu ucizi". Şi, ce să vezi...animalele sunt şi ele un aproape, iar porunca nu are un asterix, care să menţioneze că este valabilă doar pentru oameni. În plus, orice animal este un organism viu, cu funcţii asemănătoare cu ale noastre. Deci, dacă mănâncă, respiră, fac căcuţa, aleargă, ş.a.m.d,,  creierul lor de ce nu ar fi înzestrat cu raţiune şi emoţii?



(acesta este filmuleţul care m-a inspirat pentru scrierea acestui articol. Pentru cine doreşte să îl vizioneze, are aproximativ 70 de minute)

Concluzia: să ne iubim fraţii şi surorile animale şi să fim vegani. Să nu ucidem! Măi animalule!

Minunat!
Şi am o întrebare: Cine spune că plantele nu au inteligenţă şi emoţii? Doar pentru că sunt diferite, avem dreptul să le mâncăm? Păi asta e esenţa definiţiei discriminării! Şi ele sunt tot organisme vii; au fix aceleaşi funcţii ca ale omului, chiar dacă sub altă formă şi, ce să vezi? Reacţionează la energia cuvintelor, muzicii sau a sentimentelor.
Deci, pe ele de ce le-am ucide - fix pe baza considerentelor enunţate de acest luptăcios foarte activist? De ce le-am smulge din rădăcini, de ce le-am fierbe, de ce le-am ciopârţi de vii şi de ce le-am mânca? Cum ne-am simţi să ni se facă nouă aşa ceva? Să fim dezrădăcinaţi de lângă familie, uscaţi la soare, mărunţiţi cu satârul, tocaţi şi puşi la cuptor? Sau fierţi? Horror!!

A, da, apa...şi ea tot vie este! Viaţa a apărut din apă; ne purificăm cu apa, binecuvântăm cu apă. Iar japonezul Masaru Emoto a arătat, printr-un experiment, modul în care apa comunică cu noi: prin energiile necreate ale universului!



Practic, o cană de apă e mult mai inteligentă decât unii oameni care au terminat facultăţi magna cum laude. Foarte tare! La următorul scrutin electoral, să-mi trag pălmi de nu votez o carafă cu vin - că şi ea tot pe bază de apă este...plus că cică veseleşte inima omului! Şi niţică veselie-n viaţă nu zic că nu ar trebui...
Ce mai la deal, la vale? Vinul este ca un fel de pact de coabitare între apă şi ceaiul de struguri; vorba bătrânilor: "Cea mai bună băutură este apa de izvor - dacă pui o picătură într-un kil de vinişor." :)

Una peste alta, când totul este viu în jurul nostru, de ce să fim ipocriţi şi să milităm doar pentru drepturile animalelor? 
Clar! Plantele este şi ele oameni şi au drepturi! Carnivorismul este un carnaj, vegetarianismul este o plantucidere, veganismul este o crimă! Un holocaust! O atrocitate! 
Nici prin fotosinteză nu ai voie să te hrăneşti! Ţi-a dat soarele voie să-i iei razele? Tot ce înseamnă să iei fără să ceri voie şi să distrugi ce este viu se numeşte ABUZ! MĂCEL!
Iar scuzele acelea cu hrana cea de toate zilele sunt doar mizerii demne de cele mai primitive instincte!

STOP!! JOS CENZURA! Este momentul schimbării, al evoluţiei! 
Dacă tot vrem să fim activişti până la capăt, eu zic să trăim în spirit! Să scăpăm de inchisoarea trupului şi să vieţuim pe planetă doar ca spirite contemplative. De ce să facem rău, când putem să ne bucurăm de minunea vieţii?
Haideţi să spulberăm miturile şi să ne eliberăm de preconcepţii! Haideţi să trăim în acord cu legile universului! Să ne descătuşăm de chingile nevoior! Să ne detaşăm de bani, telefoane, maşini, stres, foame, şi plăceri! Vreau să ne dezrobim din laţul  grijilor! 



Să nu ne mai dorim marea cu sarea, să nu ne îndrăgostim - că şi-aşa ne trece; să nu ne mai certăm, să nu mai urâm, să nu suferim; să nu mai avem nevoie de antrenori pentru succes, să nu mai alergăm la vindecători, vraci şi alţi paranormali care ne promit tăierea "cordonurilor" energetice ce ne ţin pe loc şi nu ne lasă să ne autodezvoltăm. Să nu mai avem nevoie să ne autodezvoltăm. Să nu ne mai trebuiască discursuri motivaţionale, business-uri şi alte intreprinderi mici şi mijlocii.
Îmi doresc să nu mai poluăm planeta, alergând cu maşinile de colo colo, în toate colţurile pământului. Să nu mai muncim, să nu ne mai agităm, şi să avem tot, neavând nimic!  

...să fim doar spirite diafane, multicolore, care ţopăie zâmbind, din floare în floare. Îmi doresc să fim inocenţi ca nişte copii şi să preschimbăm răul în bine, prin puterea iubirii noastre! 



Şi ne mai lipseşte încă o picătură, pentru a fi desăvârşiţi: să oprim orice formă de genocid care are loc pe planetă. Să educăm animalele carnivore că nu e frumos să ucidă o altă fiinţă vie. Dacă ele sunt fraţii şi surorile noastre...aşa este etic să facem. Când mergem pe stradă şi vedem 2 oameni care se bat, nu sărim să îi despărţim? Pe animale de ce le-am discrimina? Când mai vedem vreun leu că fugăreşte o gazelă, trebuie să îl oprim! Să îl luăm de urechi şi să-l punem la colţ, ca să mediteze la mârşăvia pe care era cât pe ce să o înfăptuiască. Asemenea şi cu gazela, dacă se mai apucă să mânânce iarbă - sau, Doamne fereşte, să bea apă. Da' de ce trebuie ca apa să moară? Nu are şi ea un suflet? Poate o doare şi pe ea, să ajungă în stomac şi să se amestece cu acizii gastrici.
Cum putem permite asemenea orori, când în jur, totul musteşte de viaţă ?

Satul este o fiinţă. Judeţul este o fiinţă. Ţara este o fiinţă. Planeta Ear-th este o fiinţă. Universul este o fiinţă. Cosmosul este o fiinţă. Galaxia este o fiinţă. Calea Lactee este o fiinţă.
Totul este o fiinţă.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Pace şi iubire, vă doresc!