Cum se mai schimbă vremurile!

Îmbătrânesc şi asta mi-e din ce în ce mai clar.

De-a lungul timpului, am tot strigat "Lupu' la oi, lupu' la oi", şi iată că acum, în sfârşit s-a întâmplat boroboaţa: m-o pălit senectutea. Mi-a dat o perversă de m-a julit complet...uite aici! Uite, uite, că nu mint!

Cum era vorba aia din bătrâni? "Beţivii albesc, curvarii chelesc"? Sau invers? În fine, nu contează... eu albesc, chelesc, mă ramolesc. Nu numai că am început să uit, dar mintea îmi crează şi halucinaţii pe care le şi cred cu atâta tărie, de pot să jur că-s adevărate! Spre exemplu, trebuia să dau mesaj unui prieten, acum vreo săptămână. De dimineaţă mă sună omu' disperat: 

- Ce faci, fra, mai trăieşti? Parcă trebuia să mă suni, nu ai mai făcut-o!

- Eeee...nu! - răspund eu. Nu te-am sunat, dar îmi amintesc perfect cum ţi-am scris mesaj acum vreo 2 zile şi l-am trimis. Vezi că e pe WhatsApp, că era ceva cu un cerc verde, parcă. Îl am în faţa ochilor!

Şi se uită băiatul. Nimic. Nu-i scrisesem ABSOLUT NIMIC... deşi, în capul meu, imaginea cu mesajul e de netăgăduit! Îmi pariez viaţa că i-am scris, atât sunt de sigur. Şi totuşi, acel mesaj nu-i de găsit. Ceea ce e corect: cum să dai de ceva ce nu există? 

E clar, mă ramolesc. Şi mă prostesc...serios. 

Zilele trecute mă umfla râsul când am găsit o problemă pe Facebook, din aia care a împărţit internauţii în două. O tâmpenie cu ordinea operaţiilor, la nivel de clasa a doua: "7+7:7-7= ? Inteligenţii spuneau că toată şpârla asta face -5, deştepţii...nu! Şpârla este egală cu 1, cum mă vezi şi cum te văd! No...şi s-au luat eminenţele la ceartă: unu' că-i inginer şi calculează rezistenţa la flambare a barelor de metal, deci are habar de matematică şi rezultatul este, clar, 1! Altul, cu gura mai mare: "Lasă-mă, bei... şi eu pot să zic că-s profesor şi predau la Harvard! Dar i-am dictat lu' femeia mea pe silabe şi a făcut pe calculator... e -5"! Ăla că n-are cum, ălalalt că a încercat pe încă 2 calculatoare, să se verifice - şi minune! Tot atât a dat... deci "Marş d-aci de om cu figuri! S-a umplut lumea de şmecheri, care mai de care e cu coada mai sus! HĂ!"

(HA HA HA! Aşa făceam şi eu, când eram mai prost! Dar, între timp, m-am deşteptat şi mărturisesc că este o reală plăcere să citesc comentariile unor asemenea postări. Problemele în sine nu mă interesează...dar comentariile mă scoală din boală!)

Hai, mă...pe cioace din astea vă certaţi? 

Dacă ajungi la o venerabilă vârstă şi ai uitat ordinea operaţiilor, nu e o problemă...în ziua de azi e posibil orice! 

(Alternative math - teacher)

Noroc că eu nu le-am uitat...şi aveam momente când mă consideram o lumină pe cale de dispariţie. Un fel de geniu pustiu, modelul pe care şi l-a luat Eminescu atunci când a vrut să scrie "Sărmanul Dionis" - ce mai la deal, la vale?

Şi azi aşa, mâine aşa. De la o vreme, voiam chiar să mă apuc şi eu să fac meditaţii la matematică; c-apoi na! Mai fac şi eu un ban cinstit. Nu-mi vor ajunge chiar de 6 case, că matematica nu-i fizică, dar...oricum, nu-i nici de colea. 

Voiam... până mi-a căzut în mână un orar de clasa I şi nu am fost în stare să-l citesc. Am rămas ca trăznit! Mă uitam buimac în foaia aia, mai ceva ca o curcă-n lemne. Ciudat! La un moment dat m-am apucat să învăţ limba japoneză, că mă plictiseam. Şi nu am avut probleme. Ei, dar acest orar era ceva de nedescris...nu am ştiu de unde să-l apuc şi unde să-l termin..

 Pe vremea mea, la clasa I făceam Citire, Scriere, Desen...prostii din astea.  Apoi o luam şi eu pe prescurtări şi aveam Mate, Bio, Geogra. Dar acum ce se predă?? AVAP? Alien versus Predator? Ce papucii raţei e aia? CLR...aia ce mai înseamnă? Scelerare mai pe scurt, sau cum? 

No, am chemat copilul: "Măi dragul moşului, ce-s materiile astea? Nici măcar în păsărească nu sunt...că p-aia o ştiu"! Şi-mi spune săracu' ... CLR înseamnă COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ.  

Pfuai, să-mi trag pălmi! A picat cerul pe mine, vă spui drept! Cum mă? Comunicare în ce? :)))) Şi DP ce mai înseamnă? Desen Plastic? "Aaaaa...nuuu.." - zice copilul. "DP vine de la DEZVOLTARE PERSONALĂ". 

Sincer, m-a dat cu roatili-n sus! Ce face? Dezvoltarea cui?? Bă, mă laşi??? La 7 ani habar nu ai ce înseamnă persoana, iar ăştia îi învaţă pe copii să se dezvolte personal? E ca şi cum te apuci să construieşti o casă şi începi cu acoperişul!

Serios acum...sunt eu nebun?? Trebuie să-mi fac bagajele şi să plec, frumuşel, în pustiu?

Răspuns: Nu, nu trebuie. Sunt doar bătrân. Măicuţă... nu! Măicuţ bătrân cu brâu de lână şi atâta tot.

Oricum, nu am mai avut curajul să întreb ce reprezintă şi celelalte prescurtări. Nu ştiu cum m-a luminat Dumnezeu şi am intuit că MM înseamnă MATEMATICĂ*...apoi m-am lăsat păgubaş. Mă depăşea informaţia, de ce să mint? E clar, şcoala nu mai e de mine!

Totuşi, temele trebuiau făcute. Prin urmare, scoate copilul caietul (special) de mama mă-sii! SCRIERE, că nu ştiu ce mai era şi aia... CDF, PRZ, EMFC... habar nu am! Deci, caiet de scriere. Şi apare primul exerciţiu:

 

Dictare. I AM MIA. 

Iar mă simt prost. I AM MIA, la COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ? (Scrie sus, în titlu). "Nu, nu-i adevărat! Stai să mai citesc o dată"...

Şi-am citit. Şi am păţit ca ăla cu calculatorul lui: mi-a dat fix la fel! "Aia e"! (Apropo, propoziţia asta constatatoare şi spăşită cred că devine un laitmotiv al vieţii mele. Îmi dau seama că treaba mea de persoană este doar să constat şi să accept, că de schimbat... ioc! Păi uite d-aia nu mă interesează DP-ul...că nu am la ce-l folosi.)

Bun. Dar am o întrebare: dacă la Comunicarea asta în limba noastră învăţăm să scriem în engleză, la engleză ce mai învăţăm? Limba română? Haida de!

Mă rog, nu contează. 

Am îmbătrânit. Mi-au crescut riduri pe făţucă. Am albit, am chelit, m-am prostit şi uit de la mână până la gură....Mă aşez la masă şi mă trezesc cu dumicatul în mână, fără să ştiu ce caută acolo.

Aia e! Mai uită omul...sau nu! Eu nu mi-am pierdut memoria, numa' nu ţiu minte unde-o ţiu - vorba melodiei!

Să bem pentru asta!!  

[Pavel Stratan - M-am născut de ziua mea]

*MM - Muzică şi Mişcare. 

Cu fundu-n două luntri

"Sărbătorile vin, sărbătorile vin...

E frig și iarnă, e ca-n povești, 
E minunat, e timpul să dăruiești,

Sărbători fericite Coca-Cola îți urează...."

(Reclamă Coca Cola de sărbători)

Reclama asta am văzut-o aseară, la televizor.

Mi-a picat capul de pe umeri...ăştia au înnebunit?? Înţeleg că este un clip care a rămas întipărit în inimile oamenilor şi practic, o identificăm cu zăpada (şi venirea Crăciunului). Deci, cât mai e până departe? Vezi camioanele beculitoare ale Cocăi Cola, vezi troienele afară, frig e cât cuprinde... Suntem gata gata să împodobim bradul şi să-l aşteptăm pe Moş! Dacă mai dă la Pro Tv şi seria  "Homălăun", să-mi trag palme! Frate, e clar, vine Crăciunul! HO HO HO!!!

De fapt, pe acest comportament s-a şi bazat noua campanie de publicitate pentru băutura sus numită - mai în glumă, mai în serios: „Voi ați cerut asta. Din câte se pare...și vremea. Sărbătorile revin”. Ceea ce, aşa este...sărbătorile revin, pentru că, oricum, dacă stăm să judecăm, ele nici măcar nu pleacă undeva. Sărbători sunt tot timpul anului; şi azi e sărbătoare, şi săptămâna viitoare, şi cealaltă şi după aceea, altele şi altele. Aaaaaa...ne referim doar la Crăciun şi Paşte? Bine mă...şi cu restul ce facem?   Nu le băgăm în seamă dacă nu-s recunoscute de marketing - aşa-i?

Mda, vine Crăciunul. Ha ha ha...în martie! Ce tare, gâdilă-mă să râd!!
Şi după hlizeala de rigoare, încep să mă întreb, foarte serios, dacă specialiştii ăştia în vânzări încearcă să ne spele pe creier, ca să nu mai facem distincţie între sărbători; îşi bat joc de noi şi ne consideră proşti sau pur şi simplu, încearcă să facă o glumă deloc inteligentă.

Apropo de glume: Pe undeva e chiar ca porcu' că am început să identificăm o sărbătoare pur spirituală, specifică creştinismului, cu nişte rahaturi comerciale. Dar, mă rog... nu trebuie să ne globalizăm şi noi, cumva? Măcar la prostioare - că dacă iese banu', facem sărbătoare mondială şi din tăierea sconcsului, ce mare schemă?

Asta-i unitate: să fim toti solidari în cuget şi simţiri - măcar la circ, dacă nu în lucrurile care contează! "Hava nagila, hava nagila, venis mecha"! Sau, în variannta românească: "Să fie pace în lume şi pace pe pământ"! Da, da, vreau!



(Cenaclul Flacăra - Să fie pace în lume)

Revenind la oile noastre:

Observ că este un trend naţional să facem bâză de vremea de afară, deşi nu e prima dată în istorie când vedem zăpadă în luna mărţişorului. Popular, se numeşte "zăpada mieilor" şi anul trecut a venit prin aprilie. Am fotografii şi o pot dovedi. 

În alţi ani a venit şi pe la jumătatea lui aprilie, dar nu s-a isterizat nimeni. Nu au apărut glumiţe pe net, nu am cioplit iepuri de zăpadă, nu au apărut gif-uri sau meme-uri care să ia la zeflemea prea-minunaţii nămeţi şi nici alte miştouri care să ne mai scoată din stresul zilnic, hăhăindu-ne pentru ceva cât se poate de normal. Ce să-i faci, eram şi noi mai mici şi mai îngrămădiţi!

Acum însă, fiind mai deştepţi, s-a născut întrepinzătorul care a ştiut să speculeze momentul şi....şiii...pam pam!! Iepurele la sanie! Ha ha ha, ce mă distrez!! Om de zăpadă cu ouăle încondeiate de ger! Ha ha ha! Chemaţi-l pe Hruşcă, să-i cânte despre ler! Ha ha ha! 

Si să vină mormanu' de bani!...C-apoi cineva câştigă din ironiile asta, staţi fără griji! Luaţi aminte şi învăţaţi, ăsta e spiritul de afacerist: să faci din căcat bici -  care să mai şi troznească!  

Şi chiar de nu ar fi atât de normală această zăpadă a mieilor...până la urmă, ce vrem? Cum e turcul, şi pistolul! Dacă oamenii sunt aşa de zăbăuci şi haotici, dacă descoperim, pe zi ce trece, noi normalităţi pe care le înghiţim pe nemestecate, de ce ne asteptăm ca vremea să mai fie normală? "Normalul perioadei"...după care standarde? Alea de pe vremea (stră)bunicilor? Puii mei, sunt învechite şi depăşite de când lupii albi! Pe vremurile alea nu erau atâtea fabrici, nu erau atâtea maşini, nu se tăiau atâtea păduri şi nu exista atâta poluare, care să afecteze clima. De ce vorbim despre acel normal - despre care spunem că este prost, în oricare alt aspect al vieţii? Aaaa, da...cu excepţia mâncării...pe care trebuie să o luăm de la supermarket şi să fie ca la mama acasă, pentru a ne tenta. Dacă o face mama acasă, nu e ca la mama acasă... pentru că nu e luată de la firma X care o face ca la mama acasă. Aşa că nu se pune.

Prin urmare, mă întreb şi eu ca Gheorghe, scârpinându-mă după ureche: de ce ne măsurăm viaţa cu ocaua lui Cuza? Păi ori e o normalitate care dăinuie peste timp şi-o respectăm toţi, de la un cap la altul; ori facem fiecare ce-i tună mintea şi lăsăm trecutul în urmă, trăind după standarde updatate la zi! Pentru că nu se poate să privim viaţa prin 2 lentile antagonice, în acelaşi timp. Şi-n căruţă, şi-n teleguţă, şi cu dânsa-n fund şi cu sufletu-n rai...chiar nu merge! Îmi pare rău.

Bine, amalgamul ăsta de idei culese de ici, de colo şi rearanjate sub forma unui produs revoluţionar e o problemă naţională (mondială, mai bine spus), care se acutizează! Practic este chiar o modă să fii ceva, dar altceva opus...un fel de sumă a contrastelor care oricum nu se pupă unele cu altele.  

Spre exemplu, mă uitam la ieri la scandalul înmormântării lui Andrei Gheorghe. Adică incinerării, scuze! No, deci a murit omul. Trist, îmi pare rău, se mai întâmplă şi pe la case mai mari. Până la urmă, moartea face parte din viaţă, chiar dacă nu e deloc plăcută.
E normală suferinţa apropiaţilor sau a prietenilor, indiferent cum a fost persoana respectivă. Despre morţi, numai de bine! Şi vorba aia: "îţi pare rău când moare un câine, d-apoi un om"!

Nelalocul lui, însă,  a fost scandalul pe marginea oficierii slujbei. Şi nu înţeleg de ce, pentru că nu e deloc complicat şi nu trebuie să intri în discuţii filosofice sau istoria religiilor, ca să vezi soluţia. Discuţia nu e despre faptul că Biserica Ortodoxă Română este împotriva incinerării şi de aceea nu asigură nici un serviciu religios în aceste cazuri, ci despre faptul că Andrei Gheorghe a fost împotriva slujbelor! E adevărat că nu-s nici prea mintos, dar lucrurile sunt extrem de clare:

Cât a trăit, omul a respins vocal, cu subiect şi predicat, orice ţinea de religie şi divinitate. A fost dreptul lui. A ales să fie incinerat...perfect! La fel de bine poate dorea să fie aruncat în mare sau depus pe lună, cu o rachetă. Biserica nu se punea contra şi nici nu-l trăgea de mânecă, să-i facă rugăciuni. Dragostea cu sila se numeşte viol.

Deci, de unde a apărut nevoia oficierii slujbei? Adică de ce să vină un preot de orice religie (pe care defunctul l-a ignorat în timpul vieţii, indiferent că era creştin, de Biserică paralelă, perpendiculară, tangentă sau cotangentă) şi să îi cânte la cap cu Doamne Doamne - un Doamne de care nu a vrut să aibă habar în timpul vieţii, indiferent că-l chema Dumnezeu, Allah, Buda, Spiritul Creator, Universul Luminat sau Bilele spaţiale.
Serios acum...nu ştiu ce legi sunt pe lumea cealaltă, dar dacă mi se întâmpla mie aşa ceva, îi bântuiam p-ăia care au fost cu ideea genială a serviciului religios, de le săreau capacele!

E ca şi cum eu aş fi  vegan şi aleg, prin proprie voinţă şi neconstrâns de nimeni, să NU mănânc carne, lapte, lână, ouă, brânză, momiţe, coarne, copite sau orice altceva care ar putea stresa săracul animal. Bun, şi mă îmbolnăvesc, ajung la spital imobilizat la pat şi sunt incapabil să-mi mai aleg dieta favorită. Iar familia îmi aduce să mănânc friptură de pui, lapte de popircheliţă roz şi ouă de găină imperială - că-s leacuri trediţionale chinezeşti şi-s bune la boală. Păi nu le dau cu ele-n cap? 

Fix aşa e şi cu slujba la incinerare: de ce îi bagi pe gât săracului om o idee pe care nu a putut-o înghiţi în 56 de ani de existenţă? Mort îi funcţionează sistemul digestiv mai bine?

Deşi, acum mi-am dat seama...poate, totuşi, slujba religioasă este normală după trecerea de la viaţă. Şi-atunci, înseamnă că Andrei Gheorghe era anormal, când spunea că nu îl interesează acest aspect? Sau era normal în anormalitatea lui şi totul este normal, în cele din urmă, chiar dacă este anormal? Sau poate era normal de anormal, sau anormal de normal, sau...sau...of, tâmpesc!!!

Vestea bună e cu nu se cunoaşte prea rău...mă ajută genetica şi nu dau de bănuit că s-ar schimba ceva la mine.
În rest, am mai avut parte de un nou episod de circăreală. Cerneala jurnaliştilor a curs din belşug, audienţele televiziunilor au crescut, eu am avut subiect zemos pentru postare...Ura! Toată lumea a fost fericită!

Dar problema cu ocaua lui Cuza rămâne.

Iar dacă regulile noastre de viaţă sunt culese din zbor şi pe frânturi, societatea o să fie un haos. Şi planeta la fel, că surdul n-aude, dar le potriveşte; şi omul sfinţeşte locul...sau îl sminteşte.

Ghinion.

Hai să bem...că de supărare, sau de bucurie, tot la euforie ajungem:

(The Cranberries -  Zombie)