miercuri, 24 iunie 2015

Ghiţă ciobanul şi Game of Thrones

Ui, mă, că am descoperit şi noi Ghemotronu! Păi se putea? Cum aşa ceva? Face ravagii peste tot pe planetă şi la noi nimic, nimic? Ete na! No, lasă tu, că şurubărim situaţia şi numa' să vezi ce fainoşag iasă!
Zis şi făcut! Printr-o împletire inteligentă între sacru și profan, o contopire cu talent între hot dogul american şi slana ardeleanească, se născu struţo-cămila de succes internaut: ciobanul Ghiță cu trei surorile lui în Westerosul din fundu' grădinii!



Foarte tare, frate!! Atunci zic un cântec vesel să cântâm, să râdem şi să ne simtem bine!!
Teoretic, reclama ar fi amuzantă. Ghiţă se încadrează perfect în peisajul de stână, oiţa bârsană behăie pe deal, ciobănescul e la post...dar să-mi trag pălmi, rezultatul final e complet nenatural! Un fel de Guţă pozând în Mona Lisa! Un Titanic scufundat în piscina gonflabilă a puradelului din dotare! 
Mă uit şi singura reacţie este "Ha! Ce idee le-o trăsnit şi la ăştia în cap!"
Dar atât.

Nu-i vorbă, că Ghemotronu îşi face treaba minunat, chiar dacă numai cu două-trei secvenţe.  Tot serialul e genial, dacă e s-o iei p-a dreaptă! Construit cu cap şi cu suficientă fantezie încât să reflecte fidel fix societatea actuală: o lume a pornirilor instinctive şi într-o continuă goană după o pleaşcă de avere picată din cer.
Bravo, de trei ori bravo! Sunt fan! Mai rar aşa ceva...chiar mă plictisisem de inflaţia asta de telenovele siropoase, pentru gospodine plictisite; filme cu oamenii frumoşi la suflet, care în inocenţa iubirii lor nemărginite rezolvă cele mai odioase rahaturi - pentru că, nu-i aşa, binele întotdeauna învinge şi adevărul iese la suprafaţă ca untelemnul!
Ei, bine, nu-i deloc aşa! Binele nu învinge întotdeauna! Cu binele în braţe, te duci ca mielul la junghiere, în timp ce oameni pe care i-ai crezut prieteni ţi-o trag pe la spate, că ai fund mişto. Mori ca prostul, martir pe altarul eroului necunoscut! Iar iubirea nu rezolvă totul...de fapt, nu mai rezolvă nimic! E un foc de paie. Doar o un cuvânt, un capriciu, o nevoie pe care o faci; şi-apoi îţi trece. Pe nisipul de pe plajă eu ţi-am scris că te iubesc, a venit valul cel mare şi cuvintele s-a şters. Gata, asta a fost tot. Tot, tot? Da. Ce mai vrei în plus?   

În Game of Thrones nu sunt oameni buni. Nu sunt oameni răi. Nu sunt nici măcar oameni aşa şi aşa. Sunt doar oameni care fac orice ca să supravieţuiască. Fără toping de vorbe, fără făţărnicii şi fără minciuni. Cum arată un om gol, dezbrăcat de toate ideile preconcepute şi ipocrizie?? Uite aşa! Taie capul unuia, îşi pupă nevasta, dă iama la cârciumă să se-mbete ca porcu' şi-apoi sparge bordelu-n două!
Unu' îşi părăseşte veghea, să anunţe ţăranii că sunt invadaţi. Se întâlneşte cu şeful de trib: 
"Băi copile, ce-i cu tine pe-aici?" "
Păi ştiţi, că vin cotropitorii...ne omoară"
"Da, da, mulţumim de anunţ, dar tu nu trebuia să-ţi părăseşti postul. Ştii ce se întâmplă...unde stau picioarele, se mută şi capul".  Scurt pe doi. Nu e loc de milă, de iertare. Ierţi, pierzi respectul, ţi se urcă toţi în cap şi mori cu zile.
Altul îi zice lu' fiu'su: 
"Copilaşul meu drag, nu te-ai întrebat niciodată ce s-a întâmplat cu maică-ta?" 
"A murit, ce mai e de ştiut?" 
"Ei, mai e, mai e...s-a îndrăgostit de unu' din satul ei şi s-a măritat fără ştirea mea. P-ăla l-am spânzurat de-un copac şi pe ea am siluit-o chiar acolo, lângă cadavrul lu' bărba-su."  Păi nu am înţeles...ori sunt stăpân pe tarlaua mea, ori nu mai sunt! 
"...şi peste nouă luni m-am trezit cu bucuria în pragul uşii - tu - iar ea s-a sinucis câteva zile mai târziu."
Altu' e prototip de vitejie şi onoare. Luptă ca un leu, este mereu corect şi sare în ajutorul domniţelor în distress. Ajunge şerif şi dă un ordin...dar se ridică unu' mai şmecher: 
"Ia-ţi ordinul şi bagă-ţi-l în fund, mie nu-mi spune un mucos ce trebuie să fac!"
"Stai să reluăm...nu vrei să execuţi ordinul pe linie de comandă?"
"Nu"
"Foarte bine. Să ţi se taie capul. Ţineţi-l!"
Că hâr, că mâr, că iertare...ce iertare? Fugi d-aci, că te iert şi mi te urci în cap! Iertarea e slăbiciune! Sau cum mai zic unii "iert, dar nu uit". Haida de! Dar nu mai bine mă laşi cu iertarea ta şi te ard când te prind, ca să fiu sigur că nu-ţi aduci aminte când mi-o fi şi mie lumea mai dragă? Decât să plângă mama, mai bine plânge mă-ta! 

Da, e şocant. Intrigi, sânge, sudoare şi sex. E uman, e normal. 
Din punct de vedere vizual, este un spectacol...dar dincolo de asta, sunt oamenii şi lupta pentru putere. Trădări oribile, de cea mai joasă speţă. D-alea, gen "Ce eşti tu? Prieten! Atunci mai adă-ncoa'  o platoşă, că mai ştii când te suceşti?"
"Tu ce eşti? Păi sunt nevastă-ta! Ia meri tu la castelul tău şi ne iubim de la distanţă! Când am chef de iubire mai intimă, îţi fac semn."
Apare copilul, rodul dragostei. "Zece inşi la mine, să-mi verifice mâncarea! Mai ştii cum mor otrăvit brusc şi dintr-o dată?" 

Prin popor se spune că cei mai golani ever sunt bătrânii. De ce? Pentru că au gura slobodă. Ce e-n guşă, şi-n căpuşă. Pe vremea lor încă nu se dezlănţuise nebunia iubirii, supremaţia spiritului înalt şi dragostea care care ne gâlgâie în vine. 
Ei aveau o vorbă: "Bărbatul nu rămâne singur. Scoate ştiuletele şi-apoi are de unde alege!" De ce? Păi se mergea pe logică: Ce vrea femeia? Să fie mamă, că asta e menirea ei! Bărbatul ce vrea? Să perpetueze specia! Minunat, păi aşa să facem! Şi se înjghebau căsătorii din zorii tinereţii, ca să te înveţi cu stilul de viaţă şi responsabilităţile. 
Acum? Pfuai de mine...ori că lansezi rachete în spaţiu, ori că vrei să-ţi faci o familie, tot o pisică! Este cu experienţe zeci-sute-mii, cu poziţii şi performanţe care nu au absolut nici cea mai mică treabă cu iubirea aia pe care o molfăie toţi între dinţi; cu pretenţii. Ipocrizii, seducţie, situaţii financiare, medii geometrice, planuri; şi joc de-a şoarecele şi pisica: dă-mi pălăria - nu ţi-o dau, dar dacă mă rogi, poate mă mai gândesc şi mai vedem cum decurg lucrurile...ce oferi între timp...că dacă ţi-o dau direct zici că-s prost. Şi-apoi tu, ca să nu zic că te laşi uşor, o mai tărăgănezi...nu vrei, dar ţi-ar surâde ideea...poate te împiedici...şi vedem ce va mai fi... dar eu mă ţin de fundul tău, tu mă vrei dar te prefaci că nu şi nu...dar poate totuşi da, după ce aşteptăm şi se mai aşează lucrurile...


   
Dar GoT nu este aşa. Acolo e despre lumea aceea simplă, redusă la esenţa umană; mâncare, sex, vulgaritate crudă, inocenţă pierdută, violenţă şi supravieţuire. Asta este omul. Lăsat de capul lui şi fără să suporte nici o consecinţă, aşa face oricine. Pentru că altfel, a pui de mămăligă. Te trezeşti să fii Zâna Măseluţă, ai două posibilităţi: îţi cobori capul din nori sau dispari.
Vrei să trăieşti? Te schimbi, nenică...nu mai merge cu prinţi şi prinţese. La patru ani, da, e ok. La cincisprezece...las-o jos, că măcăne! Viaţa nu e cu zâne şi prinţese. 
În film este  o scenă la un momentdat: două familii se urăsc de moarte, se căsăpesc pe unde se prind. Şi ca un făcut, copii lor se îndrăgostesc...Romeo şi Julieta. Hai că se-mpacă şi socrii; de dragul copiilor, să le fie bine şi să nu fie rău. The end, happy end, şi a trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi....Frână! Ghemotronu' nu e cu poveşti, ci cu oameni! Deci...taman când era emoţia mai mare iar lucrurile mergeau spre bine, îi dă sângele pe nas Julietei şi dă ochii peste cap. Otrăvită de socrii mari...o plânge fiu-su, dar îi trece, găseşte alta. Bă, dar plâng nenorociţii ăia, rivalii, mânca-i-ar câinii! Huu-haaa!! Decât să murim de mâna lor, mai bine invers!
Asta e realitatea. Luptă. Răzbunare şi dorinţa unei vieţi mai bune. Ceea ce e normal să fie aşa...ticăloşia noastră de astăzi stă doar în negarea naturalului şi promovarea asiduă a supranaturalului. Perpetuarea unei minciuni crâncene, care să acopere jegul existenţei zilnice şi să înalţe statura spirituală.

Game of Thrones este o poveste despre viaţă, despre luptă pentru supravieţuire; o junglă în care dacă nu eşti puternic, mori. Dacă ai încredere în cineva, mori. Dacă nu eşti atent, mori. Nu contează că povestea se învârte în jurul tău...dacă ai căzut de pe castel, nu se nimeresc taman sub tine zece căpiţe de fân, ca să scapi cu bine! Dacă trage unu' cu tunu-n tine, nu-ţi face doar o julitură sexy deasupra sprâncenei! În principiu, mori. Că eşti om bun sau rău...irelevant. Nu primeşti ce ţi se cuvine, nu lucrează nimeni în ascuns să te răsplătească sau să te pedepsească...pur şi simplu, printr-un concurs de factori bazaţi exclusiv pe hotărârile altor oameni, mori. Nu ştii sau nu vrei să te hotărăşti, hotărăsc alţii pentru tine - şi mori. 
Sau, dacă profiţi de pe urma prostimii şi ştii să tragi de sfori, câştigi. Bingo! Parciiii!!! Băutură şi femei, pentru toţi băieţii mei!
Totul e în mâinile tale. Viaţa îţi aparţine. Şi alegi. Lupţi, sau mori. 

No, şi în tot acest sistem cu valenţe filosofice se-nfige Ghiţă ciobanul, miezul din Fanta...exact ca un cocalar precoce în vizită la Luvru. Vede minunea, apoi s-aprinde la cuget: " Da' ce, dacă nu-s Regele Soare, nu pot să am Luvrul meu în curtea căşii??" Şi pac! Palat cu turnuleţe aurite...kich pursânge!
Au ei săbii? Am şi eu ciomag, na! Au cojoace? Da' al meu ce Mama Ciorilor e, milieu de macrame? Unde pui, că intră şi două femei! He he, ce tare mi-s!
Au dragoni? Pfuai de mine...dar aicea zburdă guşterii prin pajişte ca fluturii! Ghemotron pe felie, frăţică!



...şi perfect românesc; ce s-o mai dăm cotită?

Dar, dincolo de asta, ideea de ansamblu este cel puţin apoteorică...
De obicei, ca să prosteşti societatea să-ţi cumpere produsul, îi alipeşti o figură uşor recognoscibilă pentru cât mai multă lume, din cât mai multe categorii sociale sau de vârstă. Bote, Cruduţa, Piticu' Porno - vedete d-astea de gloată. Pentru că, dacă nu știi despre ce se vorbește în propoziție, dacă nu ești (cât de cât) la curent cu ideea serviciului, te nimerește îndemnul în moalele capului, de trei ori şi-o dată! Ceea ce este logic, pentru că altfel, ar fi ca și cum te-ai duce să-ţi iei pită de la chioşcul de ziare!  E ca şi cum te-ai duce la un copil de doi ani să îi explici cine-i Alina Gheorgiu!
Cine????? :)))))



Băi, dar Ghemotronu nu prea e urmărit la noi decât de populaţia tânără. Mă întreabă un vecin: "Ce-i cu reclama nouă de la Vodafone? Ce zice ciobanul ăla?" Eeee...păi stai, că e cu Game of Thrones...dar el zice Ghemotron, mai pe româneşte. "Aşa, şi ce-i aia. E ceva de mâncare?"
Aici m-a închis. Ce să-i mai zic?

Bottom line: ciobanul Ghiţă în Game of Thrones. 
HĂĂĂĂ??????

joi, 11 iunie 2015

În spatele oglinzii

...pentru că haina face pe om şi nu omul pe haină!

Mă uitam aseară la tv şi dintr-o dată, m-o  pălit cunoaşterea metafizică: Cutremurător! Lovitură de teatru! Revoluţie, frate! În România s-au descoperit experimentele sociale filmate pe-ascuns cu webcamul dintre boscheţi! Pfuai de mine şi de mine...societatea nu a mai fost atât zguduită de la inventarea apei călzi şi a bananei îndoite!
Tu-ţi dai seama ce discutăm aici? Experimente sociale executate nu în dormitor, nu la stână sau la grădina zoologică...ci fix în mijlocul societăţii, cum te văd şi cum mă vezi! Deci cum stă unu' cu picioarele pe birou, pac! i se aprind beculeţele si-i vine idee genială...hai să vedem ce fac bucureştenii dacă un necunoscut le cere nişte bani! Dar, miezul din Fanta acum vine: nu e vorba de orice fel de necunoscut! Întâi este un om spilcuit, la costum, uns cu toate alifiile, apoi acelaşi om, dar plin de jeg şi zdrenţăros din cale afară! Aşadar şi prin urmare, ghici ghicitoarea mea, pe cine ajută cetăţenii?

No, păi pe cine să ajute?  Concluzia observaţiilor la cald este de-a dreptul şocantă: Pe ăl la costum, desigur! Logic!
Şi tulai, Doamne, cum ne mustră realizatorii studiului pentru această realitate! Noi, oameni civilizaţi, plini de profunzime spirituală, ne lăsăm furaţi doar de aparenţe! Noi, cei moderni, mereu cu gura plină de dragoste, milă, iertare, Dumnezeu şi valori cu suflet mare, tragem o mare flegmă în obrazul aproapelui, oferindu-ne ajutorul unei bucăţi de cârpă, nu omului care o poartă!
Extraordinar! Nici că mă gândeam la aşa ceva...sunt de-a dreptul contremulat! Înţelegerea mea despre viaţă este pur şi simplu dărâmată din toate temeliile! Şi-acum ar trebui să mă simt ca un Columb mai mic, sau cum??



Nu e ca şi cum aş fi trăit pe-aici pe planetă de pe vremea dinozaurilor, să văd cu ochii mei cum se învârte lumea...cât de ipocrită şi plină de vorbe goale poate să fie! Trebuia să facă unii o emisiune specială care să mă înveţe că iarba e verde, apa e udă şi în principiu, aproape tot ceea ce vorbim, tooooot ceea ce simţim, sunt de fapt prostii! Tâmpeni fără pic de acoperire în viaţa de zi cu zi!
Na, că acum am făcut-o şi p-asta...iar acum sunt ca un peşte în apă! Mi s-a deschis al treilea ochi, văd dincolo de iluzii şi folosesc hăţişul de cuvinte ca să trag spuza pe turta mea! Ştiu cine-a-nfipt zambila-n brânză, să-mi trag pălmi! Şi toate acestea numai cu ajutorul emisiunilor pentru gospodine obosite. Paraammmmmm!! Cât de tare-i asta?

Tocmai când credeam şi eu că viaţa e un balon fragil de dragoste şi simţăminte puternice, că zboară albinuţa bâz-bâz din floare-n floare şi ne înţeapă cu extaz de nectar şi voie bună, mă-npunge între obraji viespea şi-mi vâră venin la inimă! Când să zic şi eu că suntem mănunchiuri de praf stelar, tot un zâmbet şi-un amor pierdut în veşnicie, ce-mi văd ochii?? Omul este un animal, condus de cele mai pure şi mai superficiale insticte! Poate cel mai scârbavnic animal, pentru că refuză să îşi accepte condiţia şi îşi construieşte o lume a minciunii, ghidată de fericiri iluzorii şi simţăminte mari, lipsite de substanţă! Condamnă minciuna, dar o acceptă, o perpetuează, şi-o doreşte! Apoi se lamentează.
Mai aud pe câte cineva..."nu, că eu nu-s aşa! Mă ştii tu pe mine? Ştii tu cum reacţionez, ce simt?" Iete na, de unde papuci de struţ să ştiu? Şi-apoi sunt nevoit să-mi înghit vorbele, pentru că o teorie ca asta se demonstrează în timp, nu pe loc - dacă nu eşti vraci să scoţi gadgetul minune şi să -i scoţi ochii ăluia: "Uite, băi, viitorul, nu te mai scălda atât!
Dar ce să vezi, nu-s vraci! Ghinion, asta e! Noroc că am răbdare şi mai cunosc omul pe ici, pe colo...aşa că aştept. Iar la un momentdat îşi dă-n petec şi anulează absolut tot ceea ce a spus până atunci: până la urmă nu contează cine eşti,  contează doar ce eşti...ce ai, ce arăţi, cu ce te îmbraci şi mai ales, ce oferi. Totul se vinde şi totul se cumpără cu suma potrivită. Asta este lumea.



Trăim după mituri şi aparenţe. Oricât de idioate ar fi, le acceptăm şi le dorim. Aşa se face, aşa e lumea, aşa e viaţa.
Acum ceva timp mă contraziceam cu o domniţă, că în loc să citească şi ea ceva care să o deştepte, s-apucase ca zăluda de "Femeile-s de pe Venus, bărbaţii de pe Marte". Eu deja râiam! Nu pricep şi nu înţeleg cam ce creier nivelat ar accepta numai şi tâmpenia din titlu...
Şi-acum ce am înţeles? Asta-i luma actuală! Femeia dacă nu are forme şi nu face şpagat între scaune, gata oricând de orice nebunie, n-o mai ia nici Moartea. Dacă baga la înaintare candoarea şi-şi acoperă cu sfiiciune şi-un batic ce i-a dat natura, moare fată bătrână! C-apoi fără reclamă, ce se mai vinde în ziua de azi?
Bărbatul...cam la fel. Dacă nu are bani, dacă nu e tentant material, rămâne s-o ia de mână şi s-admire natura.
La fel restul...bărbatul abordează femeia. De ce? D-aia, aşa se face şi nu invers. Într-o relaţie, bărbatul tre să fie mai mare ca femeia...preferabil el boşorog pe moarte, ea în zorii tinereţii. De ce? D-aia, aşa se face şi nu invers.
Tot într-o relaţie, bărbatul trebuie să fie mai impunător din punct de vedere fizic decât femeia. De ce? D-aia, aşa se face, ca să le stea bine. Păi şi sufletul care contează? Lasă, băi, că nu conează...aşa se face, aşa e bine! Ştie proştii ăia de strămoşi de ce au făcut regula asta!
Dacă îi spui uneia că o iei să stea acasă, să vadă de copii şi să facă mâncare, explodează; au trecut timpurile femeii la cratiţă. Dacă spui: Bine, atunci munceşte tu, eu cresc copiii - iar exprodează. Nu se face aşa ceva, bărbatul trebuie să muncească, femeia să stea acasă.
Bărbatul vrea şi femei şi sex, femeia vrea bani sex. Mare schemă...


Ştiu, ştiu...naşpa, aiurea, chiar nasol. DAR, se fac zeci de aşa zise "experimente sociale" oriunde în lume. Internetul este plin de asemenea cercetari, youtube-ul geme de atâta informaţie...şi indiferent de locaţie, concluziile sunt aceleaşi: aparenţa contează! Rândul lumii! Ce se face, ce se spune, ce se crede! Nu ideea, nu contextul, ci forma lucrurilor.
Dacă se oferă îmbrăţişări gratuite, o femeie va strânge infinit mai multe decât un bărbat. Femeia este aplaudată pentru mărinimie, bărbatul este ironizat.
Dacă o femeie frumoasă cere ajutor cuiva, oricui, îl primeşte; dacă aceeaşi femeie, dar îmbrăcată neglijent, cere acelaşi ajutor, este complet ignorată.



Dacă unu', oricine, vine la un cuplu de îndrăgostiţi şi pretinde o noapte fierbinte cu iubita în schimbul a o mie de dolari, nu se poate, e cu iubirea eternă care nu le dă voie. Dacă acelaşi necunoscut oferă zece mii de dolari, iubitul parcă deja a lăsat-o mai moale cu afecţiunea şi iubita nu mai este atât de timidă. La unsprezece mii de dolari, deja lucrurile s-au aranjat..că de! Iubirea-i până la suma potrivită de bani!
Dacă un om bine îmbrăcat cere ajutor, îl primeşte. Dacă acelaşi om, dar cu o aparenţă de om al străzii cere acelaşi ajutor, este ignorat, umilit, scuipat, înjurat.
Dacă un bărbat elegant momeşte ia copil pe stradă şi-ndrugă ceva, totul e ok. Dacă acelaşi bărbat, dar cu o alură mai de băeat de cartier, ia acelaşi copil, brusc societatea reacţionează. Chiar violent.



Dacă un bărbat bruschează o femeie în mijlocul străzii, imediat se găsesc pretendenţi care să o apere. Dacă acelaşi bărbat este bruscat de aceeaşi femeie în mijlocul aceleiaşi străzi dar nu reacţionează violent, este văzut ca incompetent, lucru slab, glugă de coceni, cârlig de rufe şi o imitaţie de bărbat adevărat.



Asta e lumea.
Mai vreţi? Exemple sunt câtă frunză, câtă iarbă!

Concluzia este una singură: Trăim o minciună, totul este minciună şi prefăcătorie. Viaţa este doar o serie de comportamente programate şi răspunsuri pavloviene, care apar la o simplă apăsare a butonului potrivit. Nu e nimic profund, magic sau sfânt. Doar superficialitate, chimie şi interes.
Iar cea mai mare dintre minciuni, cea mai odioasă dintre toate, este dragostea. În oricare formă a ei şi mai ales, cea dintre cupluri. De acolo porneşte totul...pentru că la un momentdat acele cupluri de îndrăgostiţi vor deveni părinţi, perpetuând o dragoste strâmbă, maculată.
Mă doare să spun asta, pentru că înainte de a o spune, trebuie întâi să o gândesc şi să o accept eu însumi...dar asta este: Deşertăciune. Goliciune.

Să cânte manelili, să danseze fetili...Hoooo, frână! Că nu-i goliciune d-aia!

Eeeeeeee.... mai contează???!! Să cântăm şi să ne veselim, că viaţa-i doar un spectacol. Mizerabil, ce-i drept...dar oricum lucrurile nu se schimbă. Şi nu merită să-l luăm prea în serios, că oricum nu scăpăm vii din el!

Mai bine să aplaudăm şi-un cântec vesel să cântăm....