Se afișează postările cu eticheta reclamă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reclamă. Afișați toate postările

miercuri, 24 iunie 2015

Ghiţă ciobanul şi Game of Thrones

Ui, mă, că am descoperit şi noi Ghemotronu! Păi se putea? Cum aşa ceva? Face ravagii peste tot pe planetă şi la noi nimic, nimic? Ete na! No, lasă tu, că şurubărim situaţia şi numa' să vezi ce fainoşag iasă!
Zis şi făcut! Printr-o împletire inteligentă între sacru și profan, o contopire cu talent între hot dogul american şi slana ardeleanească, se născu struţo-cămila de succes internaut: ciobanul Ghiță cu trei surorile lui în Westerosul din fundu' grădinii!



Foarte tare, frate!! Atunci zic un cântec vesel să cântâm, să râdem şi să ne simtem bine!!
Teoretic, reclama ar fi amuzantă. Ghiţă se încadrează perfect în peisajul de stână, oiţa bârsană behăie pe deal, ciobănescul e la post...dar să-mi trag pălmi, rezultatul final e complet nenatural! Un fel de Guţă pozând în Mona Lisa! Un Titanic scufundat în piscina gonflabilă a puradelului din dotare! 
Mă uit şi singura reacţie este "Ha! Ce idee le-o trăsnit şi la ăştia în cap!"
Dar atât.

Nu-i vorbă, că Ghemotronu îşi face treaba minunat, chiar dacă numai cu două-trei secvenţe.  Tot serialul e genial, dacă e s-o iei p-a dreaptă! Construit cu cap şi cu suficientă fantezie încât să reflecte fidel fix societatea actuală: o lume a pornirilor instinctive şi într-o continuă goană după o pleaşcă de avere picată din cer.
Bravo, de trei ori bravo! Sunt fan! Mai rar aşa ceva...chiar mă plictisisem de inflaţia asta de telenovele siropoase, pentru gospodine plictisite; filme cu oamenii frumoşi la suflet, care în inocenţa iubirii lor nemărginite rezolvă cele mai odioase rahaturi - pentru că, nu-i aşa, binele întotdeauna învinge şi adevărul iese la suprafaţă ca untelemnul!
Ei, bine, nu-i deloc aşa! Binele nu învinge întotdeauna! Cu binele în braţe, te duci ca mielul la junghiere, în timp ce oameni pe care i-ai crezut prieteni ţi-o trag pe la spate, că ai fund mişto. Mori ca prostul, martir pe altarul eroului necunoscut! Iar iubirea nu rezolvă totul...de fapt, nu mai rezolvă nimic! E un foc de paie. Doar o un cuvânt, un capriciu, o nevoie pe care o faci; şi-apoi îţi trece. Pe nisipul de pe plajă eu ţi-am scris că te iubesc, a venit valul cel mare şi cuvintele s-a şters. Gata, asta a fost tot. Tot, tot? Da. Ce mai vrei în plus?   

În Game of Thrones nu sunt oameni buni. Nu sunt oameni răi. Nu sunt nici măcar oameni aşa şi aşa. Sunt doar oameni care fac orice ca să supravieţuiască. Fără toping de vorbe, fără făţărnicii şi fără minciuni. Cum arată un om gol, dezbrăcat de toate ideile preconcepute şi ipocrizie?? Uite aşa! Taie capul unuia, îşi pupă nevasta, dă iama la cârciumă să se-mbete ca porcu' şi-apoi sparge bordelu-n două!
Unu' îşi părăseşte veghea, să anunţe ţăranii că sunt invadaţi. Se întâlneşte cu şeful de trib: 
"Băi copile, ce-i cu tine pe-aici?" "
Păi ştiţi, că vin cotropitorii...ne omoară"
"Da, da, mulţumim de anunţ, dar tu nu trebuia să-ţi părăseşti postul. Ştii ce se întâmplă...unde stau picioarele, se mută şi capul".  Scurt pe doi. Nu e loc de milă, de iertare. Ierţi, pierzi respectul, ţi se urcă toţi în cap şi mori cu zile.
Altul îi zice lu' fiu'su: 
"Copilaşul meu drag, nu te-ai întrebat niciodată ce s-a întâmplat cu maică-ta?" 
"A murit, ce mai e de ştiut?" 
"Ei, mai e, mai e...s-a îndrăgostit de unu' din satul ei şi s-a măritat fără ştirea mea. P-ăla l-am spânzurat de-un copac şi pe ea am siluit-o chiar acolo, lângă cadavrul lu' bărba-su."  Păi nu am înţeles...ori sunt stăpân pe tarlaua mea, ori nu mai sunt! 
"...şi peste nouă luni m-am trezit cu bucuria în pragul uşii - tu - iar ea s-a sinucis câteva zile mai târziu."
Altu' e prototip de vitejie şi onoare. Luptă ca un leu, este mereu corect şi sare în ajutorul domniţelor în distress. Ajunge şerif şi dă un ordin...dar se ridică unu' mai şmecher: 
"Ia-ţi ordinul şi bagă-ţi-l în fund, mie nu-mi spune un mucos ce trebuie să fac!"
"Stai să reluăm...nu vrei să execuţi ordinul pe linie de comandă?"
"Nu"
"Foarte bine. Să ţi se taie capul. Ţineţi-l!"
Că hâr, că mâr, că iertare...ce iertare? Fugi d-aci, că te iert şi mi te urci în cap! Iertarea e slăbiciune! Sau cum mai zic unii "iert, dar nu uit". Haida de! Dar nu mai bine mă laşi cu iertarea ta şi te ard când te prind, ca să fiu sigur că nu-ţi aduci aminte când mi-o fi şi mie lumea mai dragă? Decât să plângă mama, mai bine plânge mă-ta! 

Da, e şocant. Intrigi, sânge, sudoare şi sex. E uman, e normal. 
Din punct de vedere vizual, este un spectacol...dar dincolo de asta, sunt oamenii şi lupta pentru putere. Trădări oribile, de cea mai joasă speţă. D-alea, gen "Ce eşti tu? Prieten! Atunci mai adă-ncoa'  o platoşă, că mai ştii când te suceşti?"
"Tu ce eşti? Păi sunt nevastă-ta! Ia meri tu la castelul tău şi ne iubim de la distanţă! Când am chef de iubire mai intimă, îţi fac semn."
Apare copilul, rodul dragostei. "Zece inşi la mine, să-mi verifice mâncarea! Mai ştii cum mor otrăvit brusc şi dintr-o dată?" 

Prin popor se spune că cei mai golani ever sunt bătrânii. De ce? Pentru că au gura slobodă. Ce e-n guşă, şi-n căpuşă. Pe vremea lor încă nu se dezlănţuise nebunia iubirii, supremaţia spiritului înalt şi dragostea care care ne gâlgâie în vine. 
Ei aveau o vorbă: "Bărbatul nu rămâne singur. Scoate ştiuletele şi-apoi are de unde alege!" De ce? Păi se mergea pe logică: Ce vrea femeia? Să fie mamă, că asta e menirea ei! Bărbatul ce vrea? Să perpetueze specia! Minunat, păi aşa să facem! Şi se înjghebau căsătorii din zorii tinereţii, ca să te înveţi cu stilul de viaţă şi responsabilităţile. 
Acum? Pfuai de mine...ori că lansezi rachete în spaţiu, ori că vrei să-ţi faci o familie, tot o pisică! Este cu experienţe zeci-sute-mii, cu poziţii şi performanţe care nu au absolut nici cea mai mică treabă cu iubirea aia pe care o molfăie toţi între dinţi; cu pretenţii. Ipocrizii, seducţie, situaţii financiare, medii geometrice, planuri; şi joc de-a şoarecele şi pisica: dă-mi pălăria - nu ţi-o dau, dar dacă mă rogi, poate mă mai gândesc şi mai vedem cum decurg lucrurile...ce oferi între timp...că dacă ţi-o dau direct zici că-s prost. Şi-apoi tu, ca să nu zic că te laşi uşor, o mai tărăgănezi...nu vrei, dar ţi-ar surâde ideea...poate te împiedici...şi vedem ce va mai fi... dar eu mă ţin de fundul tău, tu mă vrei dar te prefaci că nu şi nu...dar poate totuşi da, după ce aşteptăm şi se mai aşează lucrurile...


   
Dar GoT nu este aşa. Acolo e despre lumea aceea simplă, redusă la esenţa umană; mâncare, sex, vulgaritate crudă, inocenţă pierdută, violenţă şi supravieţuire. Asta este omul. Lăsat de capul lui şi fără să suporte nici o consecinţă, aşa face oricine. Pentru că altfel, a pui de mămăligă. Te trezeşti să fii Zâna Măseluţă, ai două posibilităţi: îţi cobori capul din nori sau dispari.
Vrei să trăieşti? Te schimbi, nenică...nu mai merge cu prinţi şi prinţese. La patru ani, da, e ok. La cincisprezece...las-o jos, că măcăne! Viaţa nu e cu zâne şi prinţese. 
În film este  o scenă la un momentdat: două familii se urăsc de moarte, se căsăpesc pe unde se prind. Şi ca un făcut, copii lor se îndrăgostesc...Romeo şi Julieta. Hai că se-mpacă şi socrii; de dragul copiilor, să le fie bine şi să nu fie rău. The end, happy end, şi a trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi....Frână! Ghemotronu' nu e cu poveşti, ci cu oameni! Deci...taman când era emoţia mai mare iar lucrurile mergeau spre bine, îi dă sângele pe nas Julietei şi dă ochii peste cap. Otrăvită de socrii mari...o plânge fiu-su, dar îi trece, găseşte alta. Bă, dar plâng nenorociţii ăia, rivalii, mânca-i-ar câinii! Huu-haaa!! Decât să murim de mâna lor, mai bine invers!
Asta e realitatea. Luptă. Răzbunare şi dorinţa unei vieţi mai bune. Ceea ce e normal să fie aşa...ticăloşia noastră de astăzi stă doar în negarea naturalului şi promovarea asiduă a supranaturalului. Perpetuarea unei minciuni crâncene, care să acopere jegul existenţei zilnice şi să înalţe statura spirituală.

Game of Thrones este o poveste despre viaţă, despre luptă pentru supravieţuire; o junglă în care dacă nu eşti puternic, mori. Dacă ai încredere în cineva, mori. Dacă nu eşti atent, mori. Nu contează că povestea se învârte în jurul tău...dacă ai căzut de pe castel, nu se nimeresc taman sub tine zece căpiţe de fân, ca să scapi cu bine! Dacă trage unu' cu tunu-n tine, nu-ţi face doar o julitură sexy deasupra sprâncenei! În principiu, mori. Că eşti om bun sau rău...irelevant. Nu primeşti ce ţi se cuvine, nu lucrează nimeni în ascuns să te răsplătească sau să te pedepsească...pur şi simplu, printr-un concurs de factori bazaţi exclusiv pe hotărârile altor oameni, mori. Nu ştii sau nu vrei să te hotărăşti, hotărăsc alţii pentru tine - şi mori. 
Sau, dacă profiţi de pe urma prostimii şi ştii să tragi de sfori, câştigi. Bingo! Parciiii!!! Băutură şi femei, pentru toţi băieţii mei!
Totul e în mâinile tale. Viaţa îţi aparţine. Şi alegi. Lupţi, sau mori. 

No, şi în tot acest sistem cu valenţe filosofice se-nfige Ghiţă ciobanul, miezul din Fanta...exact ca un cocalar precoce în vizită la Luvru. Vede minunea, apoi s-aprinde la cuget: " Da' ce, dacă nu-s Regele Soare, nu pot să am Luvrul meu în curtea căşii??" Şi pac! Palat cu turnuleţe aurite...kich pursânge!
Au ei săbii? Am şi eu ciomag, na! Au cojoace? Da' al meu ce Mama Ciorilor e, milieu de macrame? Unde pui, că intră şi două femei! He he, ce tare mi-s!
Au dragoni? Pfuai de mine...dar aicea zburdă guşterii prin pajişte ca fluturii! Ghemotron pe felie, frăţică!



...şi perfect românesc; ce s-o mai dăm cotită?

Dar, dincolo de asta, ideea de ansamblu este cel puţin apoteorică...
De obicei, ca să prosteşti societatea să-ţi cumpere produsul, îi alipeşti o figură uşor recognoscibilă pentru cât mai multă lume, din cât mai multe categorii sociale sau de vârstă. Bote, Cruduţa, Piticu' Porno - vedete d-astea de gloată. Pentru că, dacă nu știi despre ce se vorbește în propoziție, dacă nu ești (cât de cât) la curent cu ideea serviciului, te nimerește îndemnul în moalele capului, de trei ori şi-o dată! Ceea ce este logic, pentru că altfel, ar fi ca și cum te-ai duce să-ţi iei pită de la chioşcul de ziare!  E ca şi cum te-ai duce la un copil de doi ani să îi explici cine-i Alina Gheorgiu!
Cine????? :)))))



Băi, dar Ghemotronu nu prea e urmărit la noi decât de populaţia tânără. Mă întreabă un vecin: "Ce-i cu reclama nouă de la Vodafone? Ce zice ciobanul ăla?" Eeee...păi stai, că e cu Game of Thrones...dar el zice Ghemotron, mai pe româneşte. "Aşa, şi ce-i aia. E ceva de mâncare?"
Aici m-a închis. Ce să-i mai zic?

Bottom line: ciobanul Ghiţă în Game of Thrones. 
HĂĂĂĂ??????

sâmbătă, 30 martie 2013

Instigare la instinct

De la o vreme, am cam renunţat să mai citesc ştirile online. Nu, nu e vorba de lumina albastră a monitorului care afectează sinteza de melatonină şi catalizează apariţia stresului sau a oboselii cronice...deşi nici acesta nu este un aspect de neluat în seamă; pur şi simplu, am început să observ manevre de PR menite să-mi dreseze mintea şi să-mi îndrume traiectoria gândurilor spre o destinaţie de turmă. Şi-apoi, nu, mulţumesc, nu-mi trebuie...prefer să fiu eu cu creierii mei nealteraţi de factorii externi - uneori e cam aglomeraţie şi aşa, deci de ce ar mai trebui  să plec urechea la diverse mesaje?

Însă, nu mă pot opri să nu mă înspăimânt de cuvintele din spatele cuvintelor. Nu am fost niciodată adeptul mitului dalbei fecioare rupte din stele, dotată cu un spirit atât de candid încât se-mblânzeşte fiara pădurii când o zăreşte şi a masculului îngălat, desprins dintr-o peşteră preistorică; ba dimpotrivă, m-am amuzat din toate celulele de sufletele tălâmbe care ar putea pune botu' la aşa idioţenie...însă, constat cu groază că aceasta a devenit o abordare socială; un model comportamental necesar şi suficient pentru bunul mers al colectivităţii. Eu înţeleg că pentru unele persoane (cu precădere dudui) imaginea este singura caracteristică ce contează, dar totuşi! Simt că s-a ajuns prea departe...mult, mult prea departe. Deşi...poate ele nu ar fi atât de condamnabile, cât şleahta de lingăi care depăşesc limitele grotescului şi merg până la absurd doar pentru a atrage atenţia publică asupra lor şi a câştiga ceva din afacerea asta.

Mai ieri, navigam şi eu fain frumos pe ditai www-ul, portal de ştiri sadea. Îmi repugnă total subiectele cu iz tabloid şi le evit pe cât posibil, dar de acestă dată, pur şi simplu nu am avut cum să împiedic coliziunea. Viram eu la stânga, colorăciunea peste mine! Coteam la dreapta, ea după mine. Frânam, se oprea şi ea. Şi eu fuga, şi ea fuga, până când...BUUFFF!!! Tiiiii, frăţică, ce-ţi făcu' retina mea de mi-o siluieşti atâta?? Io-nţeleg că vezi în ochii mei albaştri o imensă mare şi de mâine îţi procuri colac de salvare, dar totuşi! Nu este şi ei un suflet care merită să trăiască? Pe cuvânt de nu mă simţeam ca gândăcelul Elenei Farago, în pumnul ce-l strângea să-l rupă: "Ce dezvăluiri! E atât de apetisantă încât până şi propria mamă o admiră!"
Woooo...să-mi trag palme! Filme porno în direct, la o oră de maximă audienţă! Se dau şi floricele? Deşi nu ştiu ce să zic...pedofilia şi incestul mi se par cam odioase. Băi, m-am sucit eu, sau ce papucii calului, că nu mai înţeleg nimic! Reluare cu cuvinte proprii: se dă o gagică extraordinară - care-i atât de mirobolantă încât până şi maică-sa băleşte la trupul ei de zeiţă răpitoare. HĂĂĂĂ??  
Mesaj subliminal: O mai ştiţi pe florăreasa minune, de care se îndrăgosteau bărbaţii fără speranţă de scăpare? Câte lacrimi de dor, câte inimi frânte, cât sublim, câtă frumuseţe! Dau viaţa mea pentru-o iubire, variantă retro.



Ei, acum se joacă la un alt nivel, ceva mai explicit: dacă şi mamă-sa ce a născut-o şi a sters-o de noroc când era mică intră-n roşu şi o năvălesc poftele la vederea frumuşeniei ei, d-apoi voi, mireni spectatori...dar să trecem peste - haha, aţi vrea voi! Voi ar trebui să nu pregetaţi nici un efort pentru a o avea, fie doar şi prin intermediul unei fotografii de ziar! Voi ar trebui să-i ridicaţi altare de-nchinăciune numai când îi auziţi numele!   Ode,  tăticule, imnuri de adorare! Când fata asta apare, soarele răsare, putirinţa izbucneşte, patima ia poziţie de drepţi şi ochii fâlcăne ca girofarul. Yummy! Yummy! Kalashnikov, mitralieră...RATATATATATA!



În subconştient, bărbatul este transformat într-un sclav al senzaţiilor prefabricate, iar femeia în obiect de consum. Ca o savarină: o mănânci, arunci hârtia şi ai plecat în treaba ta. (Aprope că) Nici nu mai are importanţă cine-i fata şi ce hram poartă...creierul este atât de bombardat de superlative şocante, încât dorinţa se naşte de la sine. Efect pavlovian, ce mai la deal, la vale? La apariţia stimulului, instinctul explodează: VREAU! 
Şi-apoi apar violatorii...VREAU! Te-am văzut, mi-ai plăcut, ce rămâne de făcut? Penetrezi propblema, ce puii mei să faci? Dacă tot nu-i apetisanta mult visată, măcar o smotoceală de consolare...

Iar la final, încep plânsetele şi scrâşnirea dinţilor: vai nouă, cum se duce respectul pe apa Sâmbetei! Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus. două specii dinstincte şi total paralele. Bărbaţii este nişte porci neostoiţi + obsedaţi de sex! Of, of, măi, măi, în ce hal s-a ajuns! Dar cu sufletul, comoara cea mai de preţ, cum rămâne? Un spirit frumos nu este perisabil în timp, un trup frumos se trece ca floarea de cactus. Cucu bau, uite-l nu-i! Of, of, bărbaţii ăştia, cum se proptesc ei la aparenţe şi pierd esenţa!

Prin urmare, stau strâmb şi constat drept: reclama este sufletul comerţului, iar obiectul de activitate este omul.  Cu toată ipocrizia de rigoare, desigur. 

P.S. 1: Întunecarea conştiinţei de către reclamă se resimte în ansamblul social, chiar dacă în expunerea de mai sus am pedalat doar pe aspectul masculin. Că doar fetiţa de 7 ani care ţinea regim cu 3 mere şi câteva pahare de apă/zi pentru a ajunge la dimensiuni perfecte nu era extraterestră... 

P.S. 2: Nu am înţeles care era dezvăluirea: mama incestuoasă sau creatura angelică ce te-ndeamnă la păcat?  


joi, 7 martie 2013

O altă lume

Stau câteodată şi-mi aduc aminte de vremea copilăriei mele...stai...am luat-o prea în urmă! Rev-rev-rev-rev-rev-rev-replay:
Stau câteodată şi-mi aduc aminte când am citit acum ceva vreme, într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară, vorba lu' cântecu' arhicunoscut -  despre puterea unei îmbrăţisări. Frumos articolul, mi-a plăcut ideea: îmbrăţişarea este cel mai simplu panaceu, un miracol care stă în puterea noastră, a tuturor. Este un leac minune care estompează orice suferinţă, şi transformă societatea într-un loc mai trăibil.

Ştiţi, chiar mă fascinează acest subiect! Nu pricep cum de fiecare persoană în parte este Pita lui Dumnezeu, întruparea corectiudinii şi a candorii, în timp ce întotdeauna, răul este făcut de "ceilalţi" (apropo, dacă ştie careva răspunsul, sunt deschis oricărei idei, mai ceva ca un non-stop). Geme ţara de gunoaie; foarte frumos, nimic neobişnuit. Dar dacă o iei din om în om, toţi se declară acei monştri sacri ai igienei şi curăţeniei. Mai curat şi mai uşor, cu aşa un ajutor - Mr. Proper, se ştie! "Vaiiiiiii...păi eu? Dacă n-am tomberon prin apropiere, o hârtiuţă cât unghia o bag în buzunar şi o arunc acasă la coş - cum am învăţat la cultură civică într-a-ntâia! Da' ce zic eu aici? Băăăăă!!!! Dacă n-am coş de gunoi, îl inventez! Îl modelez din gumă de mestecat! Cumpăr nuiele şi minteni împletesc minunăţie de târnă, acolo, pe loc! Pac-pac şi lupul cade! Păi ce puii calului ne dăm după cireş atât? N-ai resurse, iei problema-n mână şi-o rezolvi! Asta-nseamnă determinare şi hotărâre, mama ei de treabă!
Dar nu ştiu cum să spun...ceilalţi zici că-s trăiţi în junglă, nu în sânul societăţii moderne! Par că i-a hrănit mă-sa numai cu mâncare de maimuţ şi au rămas chitiţi pe instinctul animal, nu mai înţeleg civilizaţia! Nu, nu, societatea asta se duce de râpă!"
Apoi altcineva spune acelaşi lucru, apoi altcineva şi altcineva, până constaţi, cu uimire, că ai gătat grămada de "alţi". Deci mi se pare logic să întreb: cine-s alţii, oameni buni?

No, în fine...s-a înflăcărat spiritul cetăţenesc în mine şi mă chinuie un acces de Captain Planet!



Să revenim la oile noastre: pornisem cu lumea mai bună, datorită îmbrăţişării. Perfect, genială idee!! Păcat că l-a final s-a înmuiat ca gelatina! Ce mai? Cocă, tăticule, faci jonglerii cu ea, pe unde-ţi vine!! Zbura întors amorul meu de plumb, aşa era! Down, down, and away!  I-aş fi recomandat un Liderine să se mai revergoreze, dar nu...n-aveam cu cine! Era ca şi cum m-aş chinui să construiesc Turnul Eiffel din terci de mămăligă!  
La final, autorul propunea să ne îmbrăţişăm cu toţii pe sistem Brownian! Am, n-am treabă, cum îl văd pe unu' mai crispat, afiş pe el, să-i dăruiesc omului clipe minunate! 

Etete..ţăs Călină! Da' ce-s eu, Maicu Terezu? Plus că poate ăla avea crampe! El era extrem de fericit în rest, dar cauta o toaletă, că-l chema natura! Cum adică să stau călare pe om, să-i năvălesc în intimitate dacă el nu-mi cere asta? Dacă i se pare că vreau să pun de-un viol şi mă bagă nevinovat la pârnaie? Iată fapta, iată martorii, iată vinovatul, taci că-ţi rup capu'! 
Ştiu că sensibilitatea dă bine la public, dar totuşi! Este exact ca teoria comunismului: mirobolant când vorbim
de o manifestare în plan ideatic, odios în practică! Nu ştiu despre alţii, dar eu am spus şi o spun mereu: iubirea în public este prostituţie. O trăire a eului liric redusă la o nevoie profană, un automatism de bandă. O chinezărie. Ce-ar fi Capela Sixtină dacă fiecare am avea câte-o copie în fundu' grădinii? "Bine aţi venit, permiteţi-mi să vă arăt ograda mea: în faţă aveţi câţiva araci cu roşii, mai la dreapta se pot observa răsadurile de castraveţi, în stânga-s coteţele de găini, buda şi...da...desigur: Capela Sixtină!". Păi ce-i asta? 

Aşa-i şi cu îmbrăţişarea: să te-apuci să o oferi oricui, ca şi cum ai da varză la magazinul din colţ, ca şi cum ai da mărgăritarele la porci! Te păleşte norocul prostului de găsesţi cogeamite diamant şi ce faci cu el, în înţelepciunea ta? Îl arunci în primul şanţ!
Nu, nu, nu...stai aşa, că nu-i aşa! Îmbrăţişarea nu este o acţiune fizică, ci o comunicare la nivel afectiv, un dar; o portiţă deschisă spre inima ta.



 Este ca şi cum dintr-o răsuflare încerci să inspiri lumea toată, pentru a o reconstrui înăuntrul tău. Ştii că suntem imperfecţi, că oamenii sunt imperfecţi cu toţii şi oferi ei stropul tău de perfecţiune, pentru a-i da aripi. Când îmbrăţişezi, pătrunzi într-un microunivers unic de arome şi culori, de textură şi trăiri. Îţi simţi pulsul şi respiraţia, îi simţi bătăile inimii şi moliciunea atingerii. Ştii că eşti la locul potrivit, la momentul potrivit şi îţi împlineşti menirea pe planetă: dăruieşti. Dimensiunea nevoilor dispare cu totul şi te agăţi de o singură clipă a împlinirii totale. Închizi ochii şi asculţi, vezi, simţi. Trăieşti. Poate doar atunci, doar în acel moment...nici nu mai contează. Raţiunea şi simţirea se împletesc pe un filon de lumină, timpul fizic îţi pierde conturul, spaţiul se restrânge...fiecare celulă prinde viaţă,  anunţînd implozia finală, care va crea o nouă lume.

O îmbrăţişare e ca o comoară dintr-un cufăr...STOP!! Ce faci, mediocro, ce faci?? E o comoară, nu-i faţa lui Bogdănel!! 
...aşa le-aş spune eu celor care nu înţeleg.