Motto: Ce petrecere frumoasă E la margine de lac! BrooooS-cărimea bucuroasă... Stă şi face mac-mac-mac!
Bună ziulica, dragilor, şi la mulţi ani ziua de azi! Să prindem cât mai multe ajunuri de ani noi şi să fim la fel de tineri şi de frumoşi ca acum - mai ales eu!
Iar dacă ne-om duce pe lumea ailaltă...personal, plec liniştit şi împăcat: moştenirea mea pentru posteritate, sub forma contului personal de facebook, va dăinui în amintirea mea. Serios! Tocmai am aflat şi eu (probabil în al cinşpelea ceas) că nişte oameni deştepţi s-au gândit să introducă opţiunea de administrare post mortem a profilului feisbucian...ceea ce mi-a calmat toate zbaterile interne.
Practic, mă dădeam de ceasul morţii, întrebându-mă cum va supravieţui planeta dacă nu îmi va mai vedea nimeni pozele pe budă sau selfiurile cu printre sarmale şi caltaboşi de sărbătoare. Bine...nu am (încă) asemenea instantanee, dar mai ştii când mă prostesc la bătrâneţe? Nu e dreptul meu de a avea opţiunea să fac ceva, chiar dacă nu am de gând să merg spre acea idee?
Ce e mai tare de atât? Mi s-a luat o piatră de pe inimă şi mă simt mai imperturbabil ca marea la apus. Zen total, în poziţie de lotus cu 5 braţe: Hmmmmmmmmm....
Deja simt cum am învins moartea< sunt ca Neil Armstrong pe Lună: "Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire"! :)))))
[Adrian Copilul Minune - Chef de chef]
No şi cum spuneam, suntem la răspântia dintre ani...prilej minunat pentru a pune în balanţă ce am făcut anul acesta şi ce îmi propun să mai fac pe viitor. Nu aşa se ce la fiecare final de an?
Până una, alta, zic să o luăm cu începutul:
Ţin minte ca ieri minunata zi de anul trecut, pe vremea asta...când, cu vocea lui Neti Sandu, astrele mi-au spus că anul următor (adică 2019) va fi unul cu realizări şi toate vor fi bune. Imediat m-a cuprins bucuria fără margini şi am zis că nu pot contrazice astrele...
...deci, imediat, am realizat că sunt un artist.
Cei care nu mă cunosc, nu ştiu asta; bine, nici cei care mă cunosc nu (prea) ştiu, pentru că nu-mi place să ies în evidenţă. Eu sunt deştept în intimitatea proprie şi personală, nu în intimităţile altora... plus că urăsc să mă dau în stambă cu ceea ce ştiu. De aceea, de cele mai multe ori, imit peştele şi tac mâlc. Nu am nevoie de laude; până la urmă, important e că am o fire de artist. :)
Un artist! Da, împărate...şi, pe deasupra, un mare iubitor de muzică. Practic, muzica e viaţa mea şi cânt oriunde - mai ales în gând, când am o voce cel puţin sublimă. Momentan, însă, tac chitic şi nu spun la nimeni, ca să nu-i iau pâinea de la gură lui de Jose Carreras; are o vârstă şi el... nu-mi pot bate joc de bătrâneţile lui.
Va veni şi timpul meu, nu-i bai!
Apoi, în plină iarnă, pe la jumătatea lui martie, am realizat că ştiu să fac focul. O prietenă mi-a spus că am iubit o ţigancă, dacă posed asemenea cunoştinţe...adică, mă rog, cică aşa e o vorbă populară: "dacă ştii să aprinzi focul, înseamnă că ai iubit o ţigancă".
Măi, pe mine nu m-a lovit norocul ăsta până acum...Cocoşatul de la Notre Dame nu şi-a găsit-o pe Esmeralda lui. Da' poate o fi vreo amintire din viitor, ce să zic? Mai ştii ce pirandă cu sânge fierbinte mă aşteaptă după colţ? Dacă n-am dat colţu', normal că nu am găsit-o...
[The night is young - Robin Hood: Men in Tights]
Şi, în sfârşit, pe la începutul lui decembrie, am realizat că îmbătrânesc. "Aia e"! - mi-am zis...nici măcar Brad Pitt nu mai e ce a fost!
No...uite aşa a trecut anul de graţie 2019....şi a venit vremea să îmi fac noul meu plan pentru la anul.
Iniţial, mă gândeam să îmi propun stoparea tăierii pădurilor, salvarea de la extincţie a iepurelui pătat, reintegrarea balenelor de crescătorie în habitatul lor natural şi multă pace mondială. Adică, na...trebuie să recunoaştem: asemenea scopuri (dezinteresate şi perfect cetăţeneşti) dau tare bine pe facebook.
Totuşi, planul meu pentru la anu' va fi să nu îmi mai fac nici un plan...şi să văd ce/o da Domnul. O fi bine, o fi rău, habar nu am! Nu prea sunt de acord cu ideea aceea motivaţională, care te îndeamnă să ţinteşti către soare, pentru că dacă nu vei reuşi, măcar vei ajunge printre stele; sunt prea trecut prin viaţă ca să mă mai încânte toate tâmpeniile.
Însă, îmi doresc să am puterea de a mă implica total în orice activitate pe care o voi face. Dau cu mătura...perfect! Să rămână lună în urma mea! Mă duc la piaţă...minunat! Vreau să fiu cel mai tare client, să mă jelească vânzătoarele când părăsesc incinta magazinului! Mă duc să beau o bere..super! Nu mă mai ridic de pe scaun, până nu mai pot să mă ridic!
Apropo de asta...chelner, hai cu distracţia!
La mulţi ani! Să trăim şi să-nflorim, cele rele să se spele, iubiţi-vă-ţi mult şi un 20-20 de la excelent în sus!
Eu sunt renii lui Moş Crăciun...eu sunt renii lui Moş Crăciun...
Ho ho hooo... Bună seara! Bună seara, dra-gi-lor! Oooo...dar ce de oameni frumooooşi...AŢI FOST CUMINŢI?
Mda...întrebare de o mie de puncte!
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu prea am fost. Cuminte...discutabil; cu minte...nu prea, că nu mă duce capul; dar îl duc eu pe el...hehehe! Vorba poeziei:
Când eram mai mic,
nu ştiam nimic.
Şi-acum, c-am crescut,
sunt la fel de tut.
Tut, tut...că tuta-i feminină, iar eu sunt masculin. Un masculin mai inocent, aşa, şi uşor naiv pe ici, pe colo, pe la colţurile importante. C-apoi de ce să mă agit? Sărbătorile sunt cu voie bună, lumină şi bucurie-n suflet, nu cu nebuneală, stres şi alergătură. Adică na...la un moment dat, m-am gândit cam aşa: dacă tot mă urează lumea cu bineţe, lumină, căldură, linişte şi toate bune, am zis să pun în practică urările astea şi să fiu fix aşa...că de mine depinde cum mă raportez la viaţa din jur.
Aşa că, de sărbătorile anului aista, mi-am propus să nu mai am probleme...
Credeţi că am reuşit? Normal că...
...nu ştiu cum şi-a băgat necuratul coada, dar ca să-şi râdă de tinereţile mele, mi-a trântit o ditamai dilemă pe cap şi nu mai ştiu, zău, pe unde să scot cămaşa. Nici măcar noaptea nu mai pot dormi cum trebuie. Adorm liniştit, visez fain-frumos diverse dudui, zâne şi alte elfiţe, apoi, deodată mă trezesc cu ochii cât luna la perigeu, răsuflarea tăiată de-un ditamai nod în gât şi inima palpitând ca un porunghiel spăriet, muncit de o singură întrebare: CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NASTURII CĂMĂŞII LUI CLARK KENT, CÂND SE PRESCHIMBĂ ÎN SUPERMAN?
Secvenţa în cauză este următoarea: "Ajutor! Ajutor!" - strigă domniţa în pericol. Clark Kent o aude şi aleargă spre dezastru, pe o alee dosnică. Trage, eroic, de cămaşă şi tan-tana-naaaaa... îşi dezvăluie emblema de Superman de pe piept... STOP! Aici am vrut să ajung!
Ce se întâmplă cu nasturii? Se vede că nu poartă cămaşă cu capse, la fel cum se vede, clar ca lumina zilei, că nu stă să descheie nasture cu nasture; nu are timp de aşa ceva...moare, Doamne feri, cetăţeana. Deci, îi smulge şi se rup din cusătură. Paranteză: Dintr-o revistă, am aflat că pelerina de Superman are un buzunărel secret, unde stau hainele civile cât timp Clark e Superman...şi aşa se eroul redevine ziarist împiedicat. Foarte frumos!
Dar nasturii de la cămaşă? Nasturii! Nasturii cămăşii, cine îi coase la loc?
Serios, nu mai pot! O iau cu capul printre nămeţi de la atâta zbatere... da' tot nu găsesc răspuns!
Aşa că, vă rog...facem un brain-storming? Eu sunt la capătul puterilor şi mi-am epuizat orice idee care ar fi putut să îmi vină. De atâtea griji, am ajuns o umbră de om: nu mai dorm, nu mai mănânc, nu mai beau...adică, nu! De băut, beau în continuare! :D Norocul meu e că beau la mine şi nu trebuie să mă care nimeni până acasă, că-s deja acolo.
Dar am nevoie de ajutor!!! AJUTOR!!! Call 9-1-1, call 9-1-1! Sunt cetăţean european şi am drepturi... nu mă puteţi lăsa de izbelişte, aşteptând salvatorii!
Totuşi, până ajunge oricine-o veni, zic să vă povestesc ce-am mai văzut eu prin oraş, în goana după cadouri.
Spre exemplu, la un moment dat, găsesc exact ce aveam nevoie...
Ştiţi momentele acelea când trebuie să iei un cadou şi habar nu ai ce să cumperi? No, eu păţesc foarte des chestia asta...şi de fiecare dată când sunt într-o asemenea situaţie neplăcută, pornesc prin magazine, sperând că îmi va sări ceva în ochi (până la urmă).
Asta am făcut şi de data aceasta...iar Dumnezeu mi-a arătat că are grijă de proştii lui şi mi-a oferit soluţia pe tavă: REDUCERI!
Pfuai de mine... dacă nici ăsta nu mai e noroc, nu ştiu care-o mai fi.
Logic că m-am dus acolo şi am cerut cu un zâmbet larg: "Daţi-mi, vă rog, vreo 3 kile de reduceri d-astea! Hai, 5 kile, ca să fie fix la bani - că nu am mărunt"! Vânzătoarea cred că s-a bucurat mult, că a vrut să zică ceva, dar a rămas cu gura deschisă. Am plusat, cu bunăvoinţă: "Haideţi doamnă... 6 kile, ultima ofertă! Dar vă rog să le împachetaţi frumos, că le dau cadou" - şi i-am făcut cu ochiul.
Timp de câteva minute, planeta cred că a încremenit: eu mă uitam la doamnă, zâmbind şi aşteptându-mi marfa cu nerăbdare...ea se uita la mine, cu gura din ce în ce mai căscată. Cred că-s frumos tare, ce să zic?
Cert e că nu am reuşit să cumpăr nimic. Uneori, se pare că prezenţa mea naşte sentimente care nu se pot gestiona chiar atât de uşor...aşa că am plecat, promiţându-mi să revin mai târziu. E musai să fac asta, altă idee de cadou nu am şi Moşul e pe vine!
Tot plimbându-mă prin târg, văd altă minune:
Tiiiii!!! Na, că asta nu ştiam! Curte cu sapă şi topor... i-auzi nene! Acum c-am aflat şi de-astă descoperire, parcă-s şi mai deştept niţel! La mai mare, ce să-mi zic? Mare, mare...că acolo îmi place să stau: la mare, la soare. :)
Hmmmm, curte cu sapă şi topor! Băi, da' ce idee genială mi-a venit: dacă i le cer, le dă cu împrumut? Am şi eu nevoie de-o sapă, să mai fac niscavai lucrări pe lângă casă şi nu-mi dă nimeni. Întrebare: cu ce te duci la o curte, să îi ceri o favoare? Dacă era om, îi duceam o ţuică - asta nu dă greş niciodată! Dar ce-i iei unei curţi? O fi bine să-i duc un pitic de grădină? Sau o lebădă? Of-of-of...decizii, decizii, decizii.
Până una-alta, am colindat degeaba prin oraş: nu am găsit nimic bun de cumpărat. Măcar de mă ducea capul să mai cânt şi eu "Steaua sus răsare" din când în când...poate mai făceam un ban şi nu era ziua pierdută degeaba. Da' asta e: unde nu-i cap, vai de picioare!
Uite aşa am ajuns acasă obosit şi plictisit; apoi am intrat pe net, să mă mai relaxez oleacă. Acolo, altă năzbâtie: nici nu mi se încarcă bine Facebook-ul, că un anunţ se pune pe beculit, gata să-mi spargă ecranul:
Răsuflu uşurat... reclama nu e pentru mine! În primul rând, pare veche şi nu ştiu dacă mai e valabilă. În al doilea rând, cred că se adresează persoanelor cu deficienţe de auz, care nu umblă cu sunetul la ele.
Noroc cu dezvoltarea asta modernă, care îţi dă soluţii la probleme pe care nici nu ştii că le ai...şi aşa apare oferta: "N-ai sunet? Poftim, îţi închiriez sunetul meu! Numa' vezi, ai de grijă...că l-am mai dat la unii şi mi l-au dus pe la o petrecere în aer liber, sau ceva...de-a tras curent şi e cam răguşit. Da' las' că merge şi aşa... nu-i asta o problemă.! Noi să fim sănătoşi!
Apropo...lume, gata! Chiar mă duc la piaţă că dacă mai stau, nu mai vine Moşul la noapte!
Nu-i vorbă, că am mai fost şi zilele trecute...da' nu ştiu cum mă nimeream, că tot (aproape) singur prin magazin eram. Eu şi încă unii...trei tăuni, de nouă feluri. Şi nu îmi place! Vreau şi eu să prind aglomeraţie, să mă îmbulzesc, să dau din coate şi să stau la casă măcar o oră, să stau blocat în trafic, ca tot omu' normal...altfel nu simt că vine Crăciunul!
Hai că am plecat, poate am noroc de data asta! Ţineţi-mi pumnii!
Ho ho ho! Crăciun liniştit tuturor, cu bucurii şi toţi cei dragi aproape! Ho ho ho!
...sau, cum se zice mai modern: "Bună seara, România; bună seara, Bucureşti! Pro TV te salută"!
Da, este Ziua României noastre dragi, pe care o iubim şi o stimăm. Şi iar o iubim. Prin urmare, în semn de apreciere, iubim româneşte; simţim româneşte; cântăm româneşte; scriem româneşte; dansăm româneşte; vibrăm româneşte şi ne mândrim româneşte.
Ceea ce e normal...vorb' aia: o zi în an avem şi noi, pentru a ne preţui ţara şi chiar şi pe aceea să o ignorăm?
Gurile spun că 1 decembrie ar trebuie să fie Halloween-ul roânesc, pentru că ne deghizăm cu toţii în mari patrioţi - dar zic să nu plecăm urechea la oamenii răi şi să ne vedem de petrecerea noastră, cu mândrie şi optimism.
"Mândru că sunt român? Păi doar pentru că trăiesc în țara în care nu votezi pentru viitorul tău, ci contra candidatului care ți-e antipatic, în țara în care o fată moare pentru că operatorul de la 112 a prins o zi mai proastă, în țara în care mii de oameni pichetează sediul guvernului fără să știe motivul, în țara în care - pentru aceeași presupusă infracțiune - un judecător achită și altul condamnă, în țara în care mor militari într-un camion fără frâne și armata cheltuiește milioane de euro cu o echipă de fotbal care nu e în stare să se califice pentru dificila confruntare cu Mostiștea Ulmu, în țara în care autostrada trebuie reparată înainte de inaugurare, în țara în care Halep e sfâșiată de ziariști și prostituatele dau autografe?
Nu, nu sunt mândru că sunt român. Doar trebuie să trăiesc în România și m-am consolat cu ideea. La mulți ani cu sănătate, români! Bine că avem NETFLIX. Și HBO GO".
...ceea ce, aşa este: bine că avem Netflix! "Alţii n-are şi tot trăieşte, d-apoi noi, că avem"...
În altă ordine de idei, într-o universalitate de beatitudine patriotică ce laudă fiecare fir de praf al ţării întâi decembriste, ca să ieşi în evidenţă, trebuie să fii cu fulgii în sus. Diferit. Contra.
Şi uite aşa, ca în fiecare an, ajungem la discuţii despre mândrie, patriotism şi falsitate. Am scris despre asta în fiecare an...iar concluzia este aceeaşi (ca în fiecare an): nu trebuie să ne arătăm dragostea de ţară doar o zi pe an, ci ÎN FIECARE ZI DIN AN.
Totuşi, întrebarea este foarte bună: de ce să fii mândru că eşti român?
Acum câţiva ani, preluând o idee de la alţii mai deştepţi, spuneam că, în principiu, te mândreşti cu o realizare obţinută prin eforturi proprii: ai luat premiul întâi la şcoală, ai mâncat zece shaorme în timp record, ai făcut o mie de genoflexiuni cu genunchii la piept...nu ştiu; te mândreşti că ai depus un efort şi ţi-a ieşit o şpârlă.
Faptul că te-ai născut, întâmplător, pe aici prin ţară, nu ţine de tine, ci de o coincidenţă fericită. Totuşi, când un frate sau un prieten are o reuşită, te mândreşti cu el; deci, starea aceasta este mai complexă decât pare la prima vedere.
De aceea, cred că problema este pusă greşit. Sentimentul de apartenenţă este, de fapt, o bucurie...şi nu neapărat o mândrie, în sensul tradiţional al cuvântului.
Dacă te năşteai în Ceylon, sau într-un trib african, jinduiai după România, ca să ai cu ce te mândri? Sau erai mândru că eşti ceylonez/african? Cel mai probabil...varianta a doua - de unde trag concluzia că, la prima vedere, mândria asta de ţară riscă să devină o cutuma socială, nu neapărat să ţină de o profunzime afectivă. Ca multe alte sărbătoriri, de fapt
Pur şi simplu, fiind fiinţe sociale, e de bonton să declari câte ceva, în anumite momente strategice...altfel, eşti exclus din grup. Eşti în Roma, faci ca romanii. Dacă nu, îţi iei jucăriile şi pleci la altă scară de bloc.
E Valentine's Day? Uraaaaa!!! Iubire, inimioare, pufoşenii, I love you. E Dragobete? Perfect! Iubire, inimiare, pufoşenii, te iubesc pe româneşte. E Saint Patrick's Day? Dans şi veselie, suntem irlandezi verzi. A venit 4 iullie? Happy 4th of July, trăiască Mother America!
E protest #rezist? Huooo...ţară de căcat, plină de corupţi; plecăm în zări albastre, că murim aici! E Halloween? Buhuhuuuu...suntem scheleţei şi monstruleţi americani. A venit 1 decembrie? Frătică...suntem cei mai patrioţi şi ţinem la tradiţia din moşi strămoşi!! Aceeaşi tradiţie pe care am condamnat-o când s-a votat referendumul pentru familie, da' nu mai contează...LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Nu-i frumos? Mie îmi place maxim şi mă bucur mult!
Revenind la Meme Stoica...omul zice bine ce zice. Ţara noastră, ca orice altă ţară de pe glob, are probleme. Totuşi, de 4 iulie nu am auzit nici un american să zică că nu e mândru de ţara lui, ca se-mpuşcă elevii prin şcoli mai ceva ca-n Counter Strike. Şi nici francezii nu strigă pe 14 iulie "Puie Macron" în franceză, că şi-au luat Vestele Galbene cotonogeală de la jandarmi, când au făcut prostii în timpul protestelor.
Până la urmă, care este treaba cu mândria asta? Cum ne-o dovedim şi de ce să fim mândri că suntem români??
Nu putem să luptăm cu toţii pe front, pentru glia strămoşească...că nu e momentul. Nici nu ne mai ameninţă turcii că ne taie capul, dacă nu lăsăm legea creştinească şi ne dăm în cea turcească...că încă nu se întâmplă asta şi pe la noi. Deci, dacă nu e război fizic, cum ne dovedim patriotismul? Că noi vrem să dăm dovezi în lume, din câte văd în jur...dar nu avem material. Noi vrem să luptăm şi nu avem luptă. Suntem ca morile care ar merge, săracele - dar nu au ce măcina şi trăiesc din gloria trecutului, sau din amitiri.
Asta e. Din fericire, trăim nişte vremuri pacifiste. Nu mai există război. Oare aşa să fie?
Eu cred că există, doar că este foarte subtil şi îl pierdem cu brio. Dumnezeu stă în spatele coincidenţelor, iar diavolul se ascunde în detalii; ei, fix acele detalii ne scapă şi avem ceea ce avem,
România este ţara pe care ne-o construim, în fiecare zi. Iar dacă arată aşa cum arată...e vina mea. Şi a ta. Şi a ta. Şi a ta. E vina noastră, a tuturor.
Ce mai înseamnă patriotismul? Dincolo de cuvinte frumoase şi urări siropoase, cred că a fi patriot înseamnă să îţi faci treaba cât mai bine, oriunde ai fi şi oricare ar fi ea. Şi mai e ceva: patriotismul se învaţă. Personal, nu pot spune că mă puteam numi patriot şi credeam că oriunde pe glob, aleargă câinii cu covrigi în coadă...mai puţin în Românica noastră, unde-i fundul fundului iadului. Când mi-a trecut idolatria zărilor albastre, am înţeles că peste tot e frumos...şi peste tot e greu. Însă familia, oamenii dragi, stilul de viaţă şi obiceiurile proprii ale locurilor natale îţi dau un anume confort, care te ajută să treci peste neajunsurile vieţii.
Greutăţi şi neajunsuri care nu trebuie criticate şi ocolite, ci înfruntate. Ai un talant, ai un talent...dăruieşte-l. E simplu: omul sfinţeşte locul. Aşa că fă ce ai de făcut şi pune umărul la zidirea unui viitor mai bun
Noi, ca popor, suntem norocoşi că avem o ţară frumoasă şi plină de de toate. Şi dacă apăream prin Sahara şi aveam hotare între dunele de nisip, tot frumoasă ar fi fost. Sentimentul acesta ţine de legătura cu pământul natal, care este dincolo de cuvinte...
Cert este că trebuie să îngrijim ceea ce am primit, şi nu pentru că este o "ţară frumoasă", ci pentru că este "acasă". Iar acasă este bine şi frumos, întotdeauna; indiferent cum este.
Am moştenit o grădină cu flori. Uraaaa!!! Bucurie şi mândrie. Dar dacă nu o îngrijim şi o năpădesc buruienile, mai putem spune că o iubim?
Dacă nu ştim nici măcar să păstrăm ceea ce avem, mai suntem patrioţi? Ne batem joc de credinţă...deşi, ne place sau nu, fondul spiritual ţine de fibra interioară a unui popor. Tradiţiile le călcăm în picioare, că-s învechite. Natura o distrugem cu meticulozitate. Da, am înţeles...se taie pădurile, HUOO GUVERNUL CORUPT; dar munţii de gunoaie de pe plaje, sau din păduri, mizeria uriaşă de pretutindeni şi mai ales după petrecerile cu mici şi bere, din vina cui sunt? Debandada socială, promovarea asta a non-valorilor, de care se plânge toată lumea...din vina cui este?
Până la urmă, a-ţi iubi ţara înseamnă orice...de la a-ţi arunca ambalajul de sandwich la coş şi până la a semnaliza când schimbi direcţia de mers a maşinii...pentru că arăţi că îţi respecţi fraţii români, rudele tale în cuget şi simţiri.
Dar nu mai contează asta acum...ziua de patriotism a trecut şi putem răsufla liniştiţi până la anul, când îi va veni din nou timpul.
Deocamdată, petrecerea continuă...
Să fie muzică, dans şi voie bună! A, da...şi iubire! Multă, mulştă iubire!
Noroc că toate sunt minciuni, pentru că acum suntem înţelepţi şi am inventat "corectitudinea politică" - o doctrină I-NO-VA-TOA-RE... care mie mi se pare cea mai mare glumă din istoria umanităţii. Şi niciodată în viaţa asta nu-i voi putea lua în serios ideile, care ne învaţă să apucăm rahatul de partea mai curată. Iar asta este perfect ilar!
Bine...dacă vrem să râdem şi să glumim, merge să vorbim şi despre corectitudinea politică; mai o snoavă, mai un banc, mai un exemplu de idee din modernă, după mai multe pahare de ţuică... E distracţie. Da' când te-apuci să translatezi această caricatură absurdă în realitatea socială, dă cu virgulă rău de tot! Personal, îmi pun problema foarte serios dacă mai suntem întregi la cap...şi prefer să cred că suntem robii unor organisme oculte care ne tembelizează sistematic, decât să recunosc, cu mâna pe inimă, că specia umană este deraiată rău de pe ax.
Serios! Ce om să fii şi să nu râzi de nebunia şi psihoza drepturilor şi libertăţilor sociale? Bine, e de plâns... dar dacă purceaua e moartă în coteţ, cu fundu-n uşă, iar eu nu pot face nimic să schimb asta...măcar să o arăt cu degetul şi să mă distrez!
Aşa că, nu e mai bine să ne bucurăm cât mai putem? C-apoi, cine ştie ce legi cenzuroase mai apar, din nevoia libertăţilor fără margini?
[Bee Gees - Stayin' alive]
De exemplu, tocmai m-a pălit o minunată stare de bine şi ţin să o împărtăşesc întregii lumi. Bine...nu are legătură strict cu persoana mea, dar ca român, ca patriot, tresalt unit în cuget şi simţiri, odată cu semenii mei - strigând mulţumiţi: România a depăşit tragedia Caracal! URA!!
Acum, totul este doar o amintire urâtă a unui trecut crunt, un fel de memorial al durerii despre închisorile comuniste - care nu ne mai afectează, dar trebuie menţionate din când în când, cu titlu de simbol al "chinului" - un termen care nu ştim exact ce înseamnă, dar are o sonoritate destul de nasoală.
...şi uite, fix aşa, reşedinţa lu' nea' Caisă, ăla, a devenit un loc de pelerinaj pentru poporul amator de senzaţii tari. Mai ştiţi cun ne plimbam pe lângă palatul de la Snagov al odiosului ceauşist şi ne scrânteam gâtul, întinzându-l pe la ferestre şi minunându-ne de aurul de pe clanţele uşilor şi de opulenţa care domnea peste tot? Ce biserici, ce mânăstiri, ce schituri cu moaşte?? Acolo era kilometrul zero al înghesuirii...locul unde, încet, încet, se năştea consumerismul, iar dorinţa de înavuţire încolţea în inimile român'lor de pretutindeni.
E! Acum odiosul este...cum îl cheamă , mă, pe ăla? Drag...ăăăă...nu! Dincă, Dincă, Gheorghe Dincă! Aşa, aşa...iar Casa lui Dincă, Casa Ororilor (buhuhuuuu!) este un fel muzeu, sau ceva...un loc de pelerinaj pentru curioşii care merg să verifice dacă totul este "aşa cum trebuie pe acolo". Serios! Zona are şi locaţie pe Facebook! Mai aprinzi o lumânare, că aşa se face...mai dai un check-in, să se stie pe unde te preumbli şi ce om împlinit eşti!
...ceea ce este superb! Chiar sper ca până la anul, casa asta a groazei să intre şi într-un circuit turistic internaţional. Tot s-a ales praful de construcţia parcului Dracula Park! Acum avem totul pe tavă şi nu trebuie să ratăm ocazia! Nu mai construim nimic - că şi aşa nu suntem în stare - şi exploatăm ce ne-a dat Dumnezeu: punem o barieră şi tăiem bilete la intrare! Iar dacă lucrurile merg bine, poate organizăm acolo şi-o petrecere naţională de Halloween, prin care să atragem atenţia asupra răpirilor de câini şi pisici. Şi persoane. Una peste alta...Ne distrăm şi protestăm; ce poate fi mai frumos de atât?
Stop! Corecţie: STATUL are trebui să organizeze petrecerea, ca să arate că se implică şi ţine cont de interesele comunităţii. Păi nu?
Eu m-am şi gândit! Nu-s cu Halloween-ul...dar dacă se întâmplă asta, mă duc costumat în Dincă. Parcă mă şi văd cum cer la bar, pe voce baritonală şi plină de emfază: "I'm Dincă. Gheoghe. Dincă. Vreau un zaibăr...agitat nu amestecat"!
Trist. Şi urât, pe deasupra...ceea ce nu este bine deloc!
Haideţi, mai bine, să ne unim şi să facem ceva! Haideţi să schimbăm lumea asta găunoasă şi să punem prima cărămidă din fundaţia unui viitor mai bun! Să stârpim relili, să nimicim monştrii, să plantăm iubire şi să sădim zâmbete! Haideţi să facem să fie bine, să nu mai fie rău!
E uşor! E foarte uşor: începem cu primul pas, apoi continuăm...pas cu pas! Dar, cum schimbarea începe cu noi, haideţi, mai întâi, să ne lepădăm de monstrul din interior şi să eliminăm materiile fecale din viaţa noastră. Să scoatem toaletele din legalitate!
Ne punem contra naturii! Aşa, şi? E prima dată când facem asta? Sănătatea noastră este mai importantă decât nişte nevoi naturale date de nu se ştie cine, în negura trecutului învechit. Dreptul nostru la o viaţă curată este mai însemnat decât orânduirea din moşi strămoşi şi babe străbabe!
Nu e civilizat să vorbim despre asta, dar conform unor studii, un gram de deşeu uman conţine "10 milioane de viruşi, un milion de bacterii, o mie de chisturi parazite şi o sută de ouă de viermi". Asta e bombă atomică, nene...mai ales că 90% din toate aceste excremente ajung în mări şi oceane. Orăcăim cu lacrimi de crocodil şi arătăm cu deştul la efectul de seră...dar uite, colea, moarte pe pâine!
E clar că nu se mai poate aşa! Băi cercetătorilor...ia cercetaţi şi descoperiţi o cale să stopăm nevoia asta de a ne depune, care ne limitează dezvoltarea civilizatoare şi ne omoară cu zile! Cum am făcut cu traspiraţia: la un moment dat, am considerat că este un atribut al primitivismului social să ai cămaşa udă la subraţ şi...TRINC!! Am inventat Transpiblock şi am rezolvat problema!
Uite aşa, aştept cu nerăbdare ziua în care vom inventa Pipiblock şi Kakablock, ca să eliminăm din viaţa noastră toate aceste focare de infectie, cărora le spunem toalete!
Este timpul să ne unim şi să luptăm pentru mediul înconjurător! Să oprim otravirea solului cu acid uric şi poluarea apei cu fel de fel de băleguţe! Vreau un viior mai bun pentru copiii noştri, cu un aer mai curat...nu plin de gaz metan şi alte substanţe putăcioase!
Fraţilor, e groasă treaba... rău de tot! Vă imaginaţi că dacă vine o foamete şi nu se mai face orez în China, ăştia trebuie să mănânce fasole? Hai că la mâncat, nu-i bai...dar când s-or pune pe dat aere, se face un nor chimic aşa de uriaş, că învăluie planeta! Să vezi atunci efect de seră! Murim ca dinozaurii, asfixiaţi şi-n întuneric!
Nu mi-e de mine, că eu mi-am mâncat traiul... dar îmi plânge inima cu lacrimi amare, când mă gândesc la tinerii ăştia, plini de patos! Vreau ca ei să trăiască într-un mediu steril şi sănătos, nu plin de bacterii coliforme! Vreau să apuce zile mai bune şi să mânânce şi gura lor un fast-food sănătos, nu plin de pericole invizibile, ca acum...
Recent, poporul a fost dezgustat de stirea că în gheaţa adăugată în sucurile de la KFC s-au descoperit bacterii coliforme şi enterococi intestinali. Huoooo!!! Păi dacă nu ne defecam atât şi eliminam toaletele, mai aveau ticăloasele astea de unde să intre în gheaţă?! Nu!!
Fără nevoia de a fugi la toaletă de câteva ori pe zi, am fi mai fericiţi! Cercetătorii (britanici) arată că, în medie, un om petrece aproximativ 3 ani din viaţă la toaletă...un timp pierdut, în care am putea face ceva pentru dezvoltarea personală aleatorie: dacă te ţii serios de treabă, într-o lună prinzi toţi Pokemonii go! Vă imaginaţi că în 3 ani, cât stăm pe toaletă, am fi ajuns masterii tuturor lighioilor animate? Uite, asta realizare!
În plus, anual, în Marea Britanie sunt scăpate accidental în vasul de toaletă aproximativ 850 de mii de telefoane. Nu, nu se poate aşa ceva! Nevoia zilnică de căcuţă ne costă timp, bani şi sănătate...
Se impune...NU! Este o URGENŢĂ MONDIALĂ să inventăm Pipiblock şi KakaBlock. Este o datorie a noastră, a tuturor, să nu le oferim copiilor noştri o planetă plină de rahat...dar până să ajungem departe şi să trăim verde şi curat, trebuie să realizăm că diavolul se ascunde în detalii...şi mai ştii cum ne ia fără veste? Trebuie să fim treji să veghem ca nişte ulii!
Să milităm pentru o viaţă mai bună!
Da' până una, alta, toate lucrurile bune încep cu o pauză...aşa că, să ne distrăm! "Cine nu sare, nu vrea schimbare" - vorba haştagilor.
Garcon! O ţuică fiartă la băeatu', că mă doare-n gât... şi-o dedicaţie la lăutar:
Lume, lume şi fârtaţi! Ce mai faceţi, ce mai ziceţi?
Eu nu prea mai fac nimic...iau totul de-a gata. Aşa că am zis să mai scriu ceva, să râdem şi să cântăm, c-apoi 'om avea destul timp şi de plânsete.
Până una, alta, aş vrea să vorbim despre dragoste...şi cum să nu-mi tresalte inima-n mine ca la porungheii speriaţi, când abordez asemenea delicatese de subiecte? Păi şi dacă-s emoţionat ca o domniţă în noaptea nunţii, mai pot să fiu trist? Nu-i vorbă, că aş vrea - doar că nu pot.
Vorba 'ceea: ăl sătul nu crede la ăl flămând. No, eu m-am săturat! Să-mi fie de bine, dacă-i aşa... dar acum nu-mi mai pot schimba starea şi vreau să împrăştii bucuria peste tot în jur!
Vreau să vină vara! Să fie soare fără nori şi să simţim muzica din noi! Vreau ca ziua acestei seri să fie despre iubire, fericire şi alte frumuseţuri din aceeaşi categorie:
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când sunt fericit, citesc. Şi uite aşa, hălăduind printre meandrele concretului internaut, am descoperit o bijuterie de articol...o bunăciune inestimabilă, cum să-i mai zic? Băi nene, dacă articolul ăsta era o femeie, lua Miss Universul la toate ediţiile trecute, prezente şi viitoare! Doamne fereşte, apără şi păzeşte...că nici nu-mi mai găsesc cuvintele... e ambrozie în gura zeilor care suntem...e breteaua care-ţi ţine pe şale pantalonii prea largi; e cauciucul de iarnă pentru maşina înzăpezită şi sacoşa Hermes pentru duduia în tendinţe!
Sunteţi gata să-i devăluşăm titlul? Să bată tobele!!!!! În aplauzele dumneavoastră, vă prezentăm... "TREI SURORILE MELE"! Ăăăă...nu, stai, că am greşit...asta era o reclamă cu ciobanul Ghiţă.
De la început...vă prezentăm...FLORIIIINNN CĂ-LIII-NEEEEEES-CUUUUU!!!
Nu se poate, iar am greşit! Îmi cer iertare, stau cu drăguţa-n braţe şi nu mă pot concentra. Mi-a zis la horoscop că a intrat Venus în zodia mea şi-îmi voi găsi iubita.. Cum a crăpat de zori, m-am şi trezit cu ea la uşă! Cică o cheamă Bronşita. :)
Saţi oleacă, să-mi revin şi să-mi dreg glasul...
E pe sistem "Mamasita, faci favor"? "Nu, că am o migrenă"! "Dar promit că de mâine, te iubesc corect". "Păi de ce nu ai zis aşa de la început? Uite, tocmai mi-a trecut şi durerea de cap"...
[Narcotic Sound and Christian D - Mamasita]
Pfuai de mine şi de mine...îmi vine să-mi trag pălmi cu toate mâinile - şi tot parcă nu-i de ajuns! Aşa ceva?
Menţionez că am un defect din naştere...deja, îi pot spune chiar handicap (şi sunt mândru de asta... haştag metoo, #artoo detoo, #proud, #cel.mai.tare.din.parcare, #starwars): personal, nu dau nici o ceapă degerată pe sfaturile specialiştilor psihologi într-ale dragostei. Hai, să fim serioşi...
După umila mea părere, ca scântei divine ce ne aflăm, iubirea este implantată în codul nostru genetic; e ca respiraţia...nu trebuie să faci un doctorat, ca să te înveţe cineva cum să respiri. Şi mă umflă râsul până la balonare, când văd cum apar fel de fel de cercetători care disecă ei şmenozeala şi trag nişte concluzii din alea megaspecializate - care puse într-o reţetă, îţi vor garanta acces direct la succes.
Da' bine mă...că şi dacă mi-e foame, nu pot mânca până nu citesc un tratat care să-mi explice ca la proşti, cum se naşte mecanismul ăsta în organism. C-apoi, dacă e rezultatul vreunei traume din copilărie, sau şi mai grav, un răspuns subconştient la bullyingul suferit în anii de şcoală...am pus-o! Mi-e foame, dar nu voi mânca - până nu mă terapiez la un specialist, ca să ajung şi eu la echilibrul unui om normal la cap.
Păi nu e logic? Aşa e şi cu iubirea - dar nu aia cu "i mic", care ar ţine şi câteva ore (după spusele unui amic ce se mai uită pe la filmele de profil). Nu, nu, nu...eu vorbesc de iubirea cu "i mare", fără termen de valabilitate. Între noi fie vorba, fac o paranteză: militez pentru o viaţă sănătoasă...dar dacă iubirea asta ţine aşa mult, vă imaginaţi cât de plină de E-uri este? Te pomeneşti că mâine aflăm că-i şi cancerigenă...
No, şi dacă iubirea asta nu e ok, vă daţi seama ce tragedii pot apărea dacă ai fi prins într-o veşnicie incorectă? După vreo mie de ani de trai pe vătrai, când descoperi un asemenea articol şi te compari cu el, nu te iei la bătaie singur, că ţi-ai iubit doamna incorect?
Dar gata cu fotosinteza, hai să citim şi să luăm aminte...că nici popa nu toată de două ori, pentru babele surde. Aşa că, atenţie şi veniţi de luaţi lumină:
1. "Când o femeie simte că este iubită, devine o femeie complet diferită; ea dezvăluie cele mai bune calităţi ale ei".
Aaaaaaa....deci aşa stă treaba. Staţi să recapitulez, ca să văd dacă am înţeles: merg pe stradă, văd domniţa şi BUF!! M-a pălit dragostea la prima vedere. Pe dânsa la fel...TROSC! Plini de vânătăi, ne iubim de ne sar cojoacele...DAR fata îmi arată calităţile ei cele mai proaste, că poate nu are încredere în mine de la început. Şi-apoi, în timp, dacă se simte iubită - că poate se prinde greu, se transformă în Femeia Fantastică şi-mi arată calităţiile ei cele mai bune.
E ca şi cum mă culc lângă Scarlett O'Hara şi peste noapte, asta se simte iubită şi devine o femeie complet diferită...devine Prinţesa Leia, care-i mai plină de calităţi bune.
Iar dacă eu o vreau înapoi pe femeia de care m-am îndrăgostit, ce mă fac? Dacă fiecare femeie e unică, unde o mai găsesc pe Scarletta mea?
2. "Când o femeie simte că este iubită, se simte în siguranță și se îndrăgostește de ea însăși".
Vai de mine şi de mine...deci dacă eu o iubesc pe femeie şi ea simte că este iubită, se îndrăgosteşte de ea. Nasol moment. Şi eu, ca prostu', mă aşteptam să se (re)îndrăgostească de mine! Na, poftim idiot!
Iar dacă dragostea îi ia minţile lu' domnişoară într-o zi şi de atâta îndrăgosteală, mă trezesc că a fugit cu ea însăşi, ce mă fac? Nu rămân singur şi cu buza umflată, cântând "Şişirip, şişirip, kiss-kiss"?
3. "Atunci când o femeie simte că este iubită, există toate șansele ca ea să poată fi agresivă".
Cu alte cuvinte, dacă-mi iau bătaie de la gagică-mea, e din vina mea - pentru că o iubesc şi ea simte asta? Miştoooo...
Doar că am o întrebare: chestia asta e valabilă şi pentru bărbaţi? În spiritul egalităţii dintre sexe, nici nu concep să fie altfel...aţi auzit, experţilor? Să nu ziceţi altceva, că vă reclam la Drepturile Omului şi puşcăria vă mănâncă!
HOPAA!!! Stai că acum m-am prins şi-am făcut legăturile: dacă bărbatul agresiv este aşa din cauză că se simte iubit de nevastă, de ce ne răsculăm împotriva violenţei în familie - care este o dovadă a iubirii? HUUUOOO! Jos nemernicii care vor să distrugă familia!! HUOOO!!! Capul lui Moţoc vrem!!!
4. "Când o femeie simte că este iubită, va simți un fel de încredere în viața ei".
...doar un singur fel? Păi ce-am făcut, Bobiţă? Şi la masă mănânci 3 feluri... 5, dacă pui la socoteală aperitivul şi desertul. Iar femeia, dacă-i iubită şi vorba aia, primeşte cel mai mare dar din univers, simte doar UN FEL de încredere? Păi cum vine asta?
Sau...poate toată ideea e dubitativă! Simte fata ceva, dar nu ştie cum să o spună cu vorbe. Aşa că se bâlbâie, săraca; simte ceva, dar parca-i altceva...un fel de alt fel, probabil.
Uite d-aia e complicată iubirea asta!
Când ţi-e foame, e limpede: mănânci şi pietre dacă nu ai altceva, numa' să ai stomacul plin. Când te trece la toaletă, dai de-a fuga şi te rezolvi. Clar ca lumina zilei!
Dar când iubeşti, ce simţi? Un fel de avioane care-s ca nişte gândaci ce te forfăie pe la stomac în jurul inimii, de ţi se înmoaie picioarele şi se împleticeşte limba când apare domnişoara şi dă cu artificii în cap la tine.
...pe deasupra, îţi mai iei şi bătaie dacă femeia se simte iubită şi rişti să se îndrăgostească de ea şi să fugă în lume cu iubita, că are un fel de încredere în viaţa ei!
Şi-n viaţa ta ce are? Lipsă şi pauză, ce altceva?
Nu....nu se poate aşa ceva!
Hai cu o melodie faină, că ieşim din starea de zen dacă mă mai gândesc mult la fluturăceli şi corectitudini.
"Breaking news, doamnelor şi domnilor! Scandal între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă"!
Cam astea au fost primele cuvinte pe care le-am auzit când am pornit televizorul; doar că asemenea vorbe alarmante nu numai că mă lasă mai rece ca un ţurţure legat de streaşina casei, dar nici nu le mai consider ştiri de ultimă oră...şicanele politice nu mai sunt de mult actualităţi; e ca şi cum ai spune, la o oră de maximă audienţă: "ŞOC ŞI GROAZĂ! UN CÂINE A LĂTRAT DUPĂ O PISICĂ"!...deşi nici asta nu mai e vreun capăt de lume - dacă mă gândesc la căţelul meu, care priveşte pisicile cu atâta lehamite, că ele nu mai ştiu dacă să fugă mâncând pământul, sau să stea calme.
Totuşi, ar putea să fie un breaking news şi ştirea cu pisica, dacă mă gândesc la drepturile ei de om - care-i sunt încălcate grav şi incită la discriminare, fapte condamnabile de Uniunea Europeană. Mai ştii ce ne aduce viitorul? Parcă şi văd cum în câţiva ani ne dresăm pet-urile (cică aşa se zice modern; sintagma "animal de companie" e prea de la ţară) să respecte drepturile animalelor...
În fine...nu despre asta voiam să vorbim!
Iniţial, mă gândeam să ne mai hăhăim niţel, că iar am strâns secvenţe de prin lume adunate. Plus că iar a venit şi prosteala cu Halloween-ul...deci, cum să nu te bucuri când, vorba aia, ai material direct la botul calului? Propun, totuşi, să amânăm hlizeala pe data viitoare; dincolo de toate, astăzi este şi o zi a comemorării şi parcă nu-mi vine să mă mai bucur...
A murit Mihai Constantinescu. "RIP, RIP M.C." - cum ar zice internetul. Dumnezeu să-l odihnească... chiar dacă nu mai este printre noi, măcar a lăsat o urmă frumoasă a trecerii sale pe aici. Până la urmă, nu suntem veşnici şi nu contează că murim, ci cum trecem prin această lume minunată.
[Mihai Constantinescu - O lume minunată]
Mda. Uite aşa se sting şi amintirile unor vremuri mai liniştite: una câte una.
Apropo de asta, nu am putea face o campanie despre optimism şi bucurie? "JE SUIS MARIA"! Nu ştiu! Ceva de gen, ca să prindă la tot poporul...
Ne tot plângem că e plină lumea de răutate şi trebuie să răspândim iubire...de parcă lumea ar fi plină de răutate din cauza unor oameni răi extratereştri, nu tot din cauza noastră!
Cred, totuşi, că problema noastră majoră este că nu ştim să fim fericiţi. Chiar dacă ne urăm să fim plini de zâmbet şi lumină, habar nu avem cum să ajungem acolo. Ne dorim iubire (veşnică) şi dacă o găsim, nu ştim să muncim ca să o păstrăm...aşa că ne batem joc de ea şi o pierdem. Asta e! Cum zicea un preot, odată, omul nu este făcut pentru fericire (îndelungată). Înnebunim, o luăm razna! Nu ne rezistă corpul să gâlgâim de bucurie, tot timpul. Uitaţi-vă la cei bogaţi...cu toţii vrem să fim ca ei; pentru asta muncim şi ne spetim la tot felul de joburi...ca să avem şi să ne permitem diverse. Şi totuşi, ei sunt cei mai despresivi.
Uite d-aia viaţa e mai cu necazuri...ca să învăţăm să ne bucurăm chiar şi de suferinţă. Cam greu spre imposibil, e adevărat. Şi totuşi, nu asta ne învaţă toţi înţelepţii? Preoţii, terapuţii, radiesteziştii, hipnotizatorii, paranormalii, vracii, psihologii, psihoterapeuţii, antrenorii de succes...toată pleiada de promoteri, speakeri motivaţionali, influenceri şi şefi de clanuri, nu asta ne spune? Cu diverse argumente şi motivaţii, lecţia este cam aceeaşi: căutarea bucuriei în orice necaz. Sau, cum zice o vorbă mai veche: "un şut în fund, un pas înainte"!
Problema societăţii moderne este că nu ştiu cum facem, dar pervertim toate lucrurile bune în altceva...nu prea frumos. Şi iese un mare nimic.
Tot astăzi comemorăm patru...da! Patru ani de la evenimentul Colectiv. Dumnezeu să îi ierte!
Din câte am auzit, cea mai mare tragedie a vieţii este să se încalce legea naturală şi părintele să îşi îngroape copilul. Deşi, sincer, nu mai sunt sigur dacă aşa o fi...la câte legi naturale încălcăm, pentru că nu corespund ideologiilor moderne, mai contează una în plus?
Nu cred...dar, oricum, dispariţia celor dragi este o durere imensă, pentru care nu există alinare. Căutarea unor vinovaţi, sentimentele de revoltă şi frustrare sunt perfect normale...însă nimic nu poate face acea durere să dispară.
Apoi intervine pervertirea...care mie îmi repugnă total. Nu ştiu, mi-e scârbă de ea, nu o suport. Intuiesc interesul unora de a canaliza emoţiile oamenilor către o finalitate fericită pentru ei, dar tot mi se face pielea de găină şi nu ştiu cum să dau să fug, mai repede, oriunde 'oi vedea cu ochii.
...aşa se face, că diseară, internauţii s-au raliat pe facebook şi se vor strânge în Piaţa Victoriei pentru un marş de protest pentru cei de la Colectiv.
Cum, ce face? Da, aţi înţeles bine...sub masca empatiei, se vor ascunde, din nou, nişte unii, care să strige ce le vine la gură.
Bine...dacă mă întrebaţi pe mine, chiar şi marşul în sine este fără rost, pentru că nu are nici o finalitate....este doar o expresie a unei emoţii de moment, care nu se va concretiza în nimic, pe termen mai lung.
Nu ştiu cum se vor simţi rudele celor decedaţi, dar dacă mie îmi moare cineva drag, mă doare fix în cot că la înmormântare, în afară de familie, mai vin 3 necunoscuţi...sau vine tot oraşul, toată ţara, sau toată planeta. Suferinţa nu mi-o alină nimeni! Eu cu mine o duc, aşa cum pot - dacă pot. Găsirea vinovaţilor...bine, măi...asta ţine de imagine. Că nu-mi mai creşte o inimă în plus şi nici nu se întoarce nimeni de pe lumea cealaltă, dacă unu' - sau o sută - înfundă închisoarea.
Dacă e să mă gândesc mai bine, nu pricep nevoia asta a necunoscuţilor de a se băga ca musca-n lapte, în chestiuni care nu îi privesc. În afară de a da bine, ce treabă are nea' Gică din deal să îmi căineze mie durerea, dacă nu o trăieşte cu adevărat? Dacă tot vrea să se roage pentru cineva, de ce nu o face în intimitatea propriei vieţi şi simte nevoia să fie făţarnic?
Când doi oameni se întâlnesc, se iubesc şi din diverse motive, se despart... îi consolează societatea? O doare-n 3 litere; se întâmplă! Deşi, persoana iubită nu moare, doar pleacă din viaţa ta. Nu o mai vezi decât în poze; nu mai vorbeşti cu ea decât în gând. Aşa...şi? Moartea ce este? Ori că persoana iubită locuieşte la 50 de km de tine, ori că locuieşte pe lumea cealaltă, care este diferenţa? Şi unde-s marşurile de prostesc...ăăăă...protest?! Hai mă, că-i ditamai tragedia! Cine a suferit din dragoste, ştie...nu e deloc plăcut să ţi se surpe universul în cap! Toţi am trecut prin asta! Vreau un marş de susţinere...Sau acum nu mai suntem empatici şi nu mai vrem să protestăm?
Şi...să protestăm împotriva a ce? Am înţeles..."Dragnea la puşcăie", "P.S.D. - ciuma roşie", "Jos corupţia". Bun...dincolo de asta...pentru ce strigăm? Că-s politicieni corupţi? Ă-hăăăă, să fim noi sănătoşi! Politicieni corupţi au fost şi vor fi, cât îi lumea!
Că se dau avize de funcţionare pe pile? U-huuuu...ce e nou în asta? Dacă ai suficienţi bani, faci ce vrei. Nu e nimic nou sub soare.
Că nu s-au găsit vinovaţi? Păi dacă e vorba de bani, cine să pice? S-o găsi vreun prost mai sărac, care să iasă ţap ispăşitor...da' cam atât!
Eu am învăţat o chestie pe care o o ştiam, dar nu o conştientizam: până să schimbăm lumea, hai să ne schimbăm pe noi. Hai să protestăm împotriva noastră! Cam ce am învăţat după Colectiv? Am înţeles că ne omoară corupţia...dar ce facem, ca să nu se mai repete această tragedie? Dacă schimbarea pleacă de la noi, ce fac eu, ce faci tu pentru asta?
Câte cluburi sunt pustii şi mai pline de ciulini ca Vestul Sălbatic, pentru că au rămas fără clienţi? Puii mei, patronii au bani, îşi iau avizele...dar cam cât de aerian să mai fii, să te înfigi ca sardina într-o conservă de container, mai ales când ştii ce se poate întâmpla? Sau beci, sau orice altceva?
Paşte, Crăciun Halloween, Valentin, weekend...câte beciuri sunt arhipline de tineri doritori de distracţie şi zbânţuială? Ce ne-a învătat Colectiv, în afară de a arăta cu degetul? Nimic!
Hai să protestăm împotriva autsmului care ne omoară în fiecare clipă! Zilele trecute a mai murit un tânăr de 17 ani, călcat de tramvai...pentru că...AUD??? Avea căştile în urechi şi nu era atent la ce se întâmplă în jurul lui. Tragedie! Breaking news!! De ce nu protestăm? Cine e vinovatul că nu conştientizăm pericolul? Statul, desigur! Nemernicii, nenorociţii, tâlharii şi corupţii de politicieni, care nu au dat o lege care să interzică folosirea telefonului când mergi pe stradă...EI sunt de vină!
Aţi văzut la şoferi ce amende se dau! Şi pietonii au nevoie de asemenea legi...că_capul nostru e plin de căc...diverse probleme!
Şi ne mai mirăm de clasa politică? Ea este doar ceea ce avem noi mai bun! Ura!
...iar fericirea rămâne, în continuare, doar un ţel intangibil - pentru că nu ştim să o căutăm, să ne-o construim.
Hai, mai bine, să strigăm cu toţii, în cor: EU SUNT MARIA! Şi apoi să ridicăm braţele a victorie, ca Rocky în vârful scărilor...că cică păcălim subconştientul şi Universul o să ne lovească cu bunăciuni de toate felurile, dacă suntem pozitivi!
[Mihai Constantinescu şi Anastasia Lazariuc - Maria]
Iar cei fricoşi se plâng şi mor". [George Coşbuc - Lupta vieţii]
Avem mare noroc cu tinerii ăştia moderni, care au impresia că reorganizează societatea din temelii şi salvează tot ce miscă, doar glăsuind mai apăsat câte ceva şi bătând, nervoşi, din picior!
Practic, eu sunt tot într-o contemplare la adresa lor...îi admir şi îi aplaud! Serios de vă mint!
Startul l-a dat fata aia...Greta nu-ştiu-cum, care l-a luat de urechi până şi pe Putin şi i-a dat cu "ruşinică" peste obraz, că-i om rău şi nu are grijă de natură. Iar astăzi, nişte tineri liceeni, sătui de atâta corupţie (desigur) şi o grămadă de alte rele, s-au apucat de dansat...ca să atragă atenţia asupra traficului de persoane şi a exploatării sexuale a minorilor.
...ceea ce, bravo lor că-i duce mintea să lupte. Probabil că şi pe Dincă l-au trecut toate lăcrămile de conştientizare când a văzut preaminunatul dans...şi a jurat că nu mai face în viaţa lui d-astea nefăcute! În plus, le scoate şi pe fete din pământ, din iarbă verde şi le aduce înapoi, tefere şi neatinse!
Oricum, stimă şi respect!
Eu sunt mai bătut în cap de felul meu şi cam ard gazul de pomană. Transform mâncarea în rahat şi consum degeaba oxigenul planetei. Sunt cantitate neglijabilă, ce mai la deal, la vale?
Dar după ce i-am văzut pe copiii ăştia plini de dârzenie, cum se iau în piept cu toate ticăloşiile, m-am băgat într-o sedinţă de autodezvoltare şi mi-am strigat pe un ton răspicat, cu pumnii strânşi şi cu lacrimi în ochi (precum sus numita Greta, la Summitul O.N.U. pentru climă): "Cum îndrăznesc?! Mi-am răpit visurile şi copilăria! Frate, DAR şi eu pot să lupt! Să-mi trag pălmi cu toate mâinile, de nu mă fac Rambo + Rocky Balboa + Greu de ucis 4...şi asta până diseară! Nu mai e timp de stat...am frecat menta toată viaţa şi dacă vreau să fiu un om de succes, trebuie să acţionez! Urgent! Păi cum e posibil aşa ceva"?
Şi pe cuvânt de nu am făcut întocmai cum mi-am propus, pe modelul idolilor mei! Oricum, ultimele postări sunt numai despre luptă, pentru că nu pot, pur şi simplu, să rămân indiferent la asemenea jertfe...
Eu nu ştiu să fac flash mob din ăla, că...aia e! N-a avut cin' să mă înveţe...însă ştiu să gătesc! Aşa că imediat mi-am pus talentul în slujba umanităţii şi mi-am gătit nişte pâine prăjită cu gem, pe care am mâncat-o atent - pentru că vreau să atrag atenţia asupra traficului de stupefiante!
Mândru nevoie mare de o asemenea ispravă, am mai înfulecat şi un măr. Dar nu aşa degeaba...ci pentru a salva populaţia de gâşte sălbatice - care se împuţinează văzând cu ochii, mai ales la noi pe izlaz. Apoi am tras un pui de somn - pentru că, nu-i aşa, trebuie să atrag un semnal de alarmă privind soarta copiilor săraci din Africa, ce nu au măcar o tabletă să se uite şi ei la desene; unde mai pui, că-s şi lihniţi de foame! Păi nu? Dacă nu eu, cine să se mai gândească şi la acei amărâţi?
Şi în final, exact în acest moment, dau lupta cea mai grea; şi dau şi lupt şi dau şi lupt...şi mă uit la televizor de vreo câteva ore bune, dar nu o fac pentru că sunt sedentar şi rup cântaru-n două, dacă mă aşez pe el...ci pentru că vreau să informez lumea despre tăierile ilegale de păduri.
Cum aşa? Simplu: Dacă aş citi, de exemplu, ar însemna să cumpăr cărţi - care, după cum ştim cu toţii, sunt făcute din copaci ce trebuie tăiaţi, ca să ajungă material didactic. Deci citind, particip la creşterea vânzării de cărţi şi implicit, susţin tăierea pădurilor. Aşa că nu-i mai bine să mă uit eu la "Noră pentru unchiul meu" sau alte emisiuni d-astea cu gagici şi să protestez din comoditatea propriului fotoliu? Un like colo, un HUO dincolo, ici o manea, colo un dans din buric şi gata treaba!
Hotărât lucru, de astăzi sunt soldat în oastea revoluţionarilor! Şi voi lupta pentru tot ce este bun şi frumos! Îmi doresc pace în lume şi pace pe Pământ, plus salvarea balenelor cu cocoaşă. Hava Nagila şi câine până la moarte!!
[Cenaclul Flacăra - Să fie pace în lume]
Acuma gata cu dansul şi aplauzele! Păi ce facem aici? Luptăm, sau ne dăm în tiribombe?
C-apoi, eu stau şi mă gândesc logic: dacă nu lupt eu, luptă alţii pentru mine! "Alţii" care trebuie aleşi...că doar d-aia e bătalia electorală în toi. Doar că, sincer, din toată pleiada asta de prezidenţiabili, pe mine nu prea mă mulţumeşte niminea!
Iohannis vrea o Românie normală.
Aha...sigur, sigur. Alegerile trecute dorea o ţară "a lucrului bine făcut" - pe care ori l-a făcut bine şi nu a fost normal, ori nu l-a făcut bine şi nu a fost normal. Cert e că suntem anormali şi acum vrea o ţară normală. Normală, normală, dar cum?
Când a fost mult cântatul "referendum pentru familie", domnul preşedinte s-a tras pe fese şi nu s-a înghesuit să dea cu ştampila decât atunci când nu a mai avut nici o importanţă. Sunt curios...când o fi să se voteze pe sine (că doar n-o vota pe altul să fie preşedinte), tot la 20:59:59 se duce să se exercite în drept? "N-aş prea-ş crede"...vorba unui amic.
Şi mai am o întrebare legată de acest subiect: dacă terfelim familia prin toate noroaiele posibile şi ni se pare normal să nu mai existe înţelegere între un bărbat şi o femeie care s-au ales reciproc şi şi-au jurat credinţă veşnică, de ce avem pretenţia să se înţeleagă de minune 400 şi ceva de parlamentari, care doar s-au nimerit împreună şi sunt mânaţi de propriile interese?
Unde-i normalitatea în toată treaba asta?
Apoi, după referendumul familiei, domnul preşedinte şi-a făcut propriul referendum, ăla pe legile justiţiei - care a fost o lovitură de imagine minunată, dar s-a pierdut în negura istoriei şi nu îl va aplica nimeni, niciodată.
...aşa că iar întreb, ca prostovanul: "Pentru ce normalitate lupţi 'mata"? Nu de alta, dar acum avem cel puţin câteva sute de normalităţi... e omul şi normalitatea lui. Deci dacă nu e nici o unitate de valori, noi ce normalitate votăm? Că poate normalitatea unora nu e şi normalitatea mea. Şi dacă nu spui clar ce doreşti, eu cum să te cred?
Corect?
Nici Viorica Dăncilă nu e prea răsărită.
Adică nu e răsărită deloc...ci "Muncitoare şi implicată". Bine, bine...dar IMPLICATĂ ÎN CE? Asta vreau să ştiu... că altfel, chiar şi Al Capone a fost "muncitor şi implicat". Generalul Basta - îl ştiţi...e ăla care a orchestrat scurtarea de cap a lui Mihai Viteazul - tot "muncitor şi implicat" a fost...
Aşa că mă lasă rece vorbili astea aruncate aşa...a bravadă.
Dan Barna ce slogan are? "Fericiţi în România"...parcă. Adică, promite ceea ce nu avem...de unde înţeleg că mă face depresiv? Aştept cu nerăbdare şi ziua în care mi se va inocula dilema emo-ului: "Să-mi tai venele? Să mi le las lungi"?
Cum ar mai fi şi asta?
Pe cuvânt de nu mi-e dor de vechile afişe electorale:
...de ele măcar râdeam. Chiar şi Traian Băsescu era amuzant, când hăhăia vesel: "SĂ TRĂIŢI BI-NE"!
Astăzi, ar o chestie ca un candidat să zică "BINE CĂ MAI TRĂIŢI"! - cel puţin ar arăta un gram de empatie faţă de persoana mea. În schimb, ce se întâmplă? Unu' îmi zice că nu-s normal, unu' mă înştiinţează că-i implicat, dar nu îmi spune şi în ce s-a băgat, iar altul îmi spune că-s vai de capu' meu şi singura mea şansă la fericire stă în el. Trei, Doamne, şi toţi trei...Şi uite aşa, mergem spre glorie!
Mai bine mă limitez la propriile probleme existenţiale...
Spre exemplu, de câteva zile mă zbat să aflu şi eu cum e pielea vrac.
Puiul cu os ştiu cum arată...că nu-s chiar aşa de tăntălău. Dar "pielea vrac" îmi dă reale bătăi de cap, că nu am văzut niciodată aşa ceva! O fi adusă din străinătate? Tot ce e posibil...
Da' nu-i bai! Şi dacă nu aflu, nu-i nici o problemă...tot aşa arăt şi tot aşa mă cheamă; ăsta sunt şi-aici mă termin.
...iar în cinstea luptătorului ce am devenit, propun să ascultăm un fel de "Eye of the tiger", dar în alt fel:
Hai că, uşor, uşor, se întoarce lumea din vacanţă şi lucrurile par a ieşi din letargia care ne-a cuprins în ultima lună - când viaţa a mers la relanti şi nu a mai oferit nici o ştire notabilă. Aşa că nu am mai scris; mi-am luat şi eu o vacanţucă mică şi m-am deconectat de la aşa zisa viaţa socială.
În afară de asta, am devenit atât de deschis la nou, încât nu mă mai uimeşte mimic! Lucrurile cu adevărat interesante sunt din ce în ce mai puţine, iar orice nebunie mi se pare posibilă...c-apoi de ce nu ar fi? Suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi! Totul este permis, totul este admis, totul este normal.
A fost o sfârâială cu începutul acesta de campanie electorală...doar că şi asta scorojeşte pereţii de plictiseală: aceiaşi oameni care vor să pară providenţiali, aceleaşi acuzaţii, aceleaşi mizerii, aceleaşi promisiuni. Dacă vă uitaţi puţin în trecutul relativ recent, veţi constata că totul este tras la indigo. Chiar! Mai ştiţi ce este indigo-ul? Pe scurt, pentru cei tineri care cred că mall-ul dă lapte, INDIGO-ul era aparatul de copiat din trecut.
Aşa că nu pricep cum politicienilor nu le e ruşine de ei înşişi, să vină cu aceleaşi poezii infantile şi să le repete plini de emfază, ca şi cum ar spune ceva ce ne-ar revoluţiona existenţa. Nu ştiu cum or fi campaniile electorale prin alte ţări, dar la noi, ele se reduc la câteva laitmotive eterne: făcutul de şcoli, spitale, autostrăzi şi creşterea de pensii şi salarii - care, bineînţeles că nu se vor rezolva niciodată....ca să nu ne rămână aleşii fără vorbe la ei! Doamne feri, te pomeneşti că îi apucă şi vreo scârciovelniţă de la stres, când se vor vedea fără subiecte de abureală. Aşa că pasc iarba pe care au mai păscut-o şi îi dau înainte, cu tupeu. Vorba melodiei: "Ai, ai, ai...dă-i înainte cu tupeu; ai, ai, ai, şi-ai să vezi că nu e greu".
Pe undeva, este aceeaşi tactică folosită şi în industria medicamentelor, unde nimeni nu e interesat de vindecarea bolilor, ci de prelungirea lor. Vindecarea înseamnă stoparea producţiei de felurite pilule...pe cand, prelungirea bolii creşte consumul de medicamente şi implicit profitul.
Totuşi, campania electorală 2019 aduce un element nou: bălăcăreala grozavă dintre U.S.R. şi P.N.L., care mă amuză la culme - mai ales că până acum o lună, ăştia erau cei mai aliaţi şi foarte buni prieteni. Practic, nu mai aveau buze să se pupe unii cu ceilalţi...şi acum se împroaşcă de lături. Ce e mai tare de atât?
Păi cum ce e mai tare de atât?! Uite, de exemplu, vineri, planeta a intrat în grevă! Haoleu, frate! Cum aşa? Când am auzit asta la ştiri, primul instinct a fost să mă prind bine de fotoliu, ca nu cumva să mă ia imponderabilitatea şi să mă ducă prin adâncurile neştiute ale cosmosului.
...că na! Eu m-am gândit la mine în cap: "Dacă planeta e în grevă, şi-o fi oprit, nemernica, şi gravitaţia! Şi atunci, nu trebuie să mă ţin de ceva, să nu mă apuce vreun zbor, fără veste?"
După câteva minute m-am mai liniştit: cică, totuşi, LUMEA de pe planetă a intrat în grevă...ca să apere mediul înconjurător, sau ceva! Da' mi-a trecut glonţul pe lângă ureche...mă şi vedeam plutind aşa, în dorul lelii, pierdut printre stele! Ce să zic...eu şi Luceafărul, ce mai faceam d-astea!
Chiar mă întrebam, de la o vreme, ce probleme mai pot inventa ăştia, ca să ne ocupe timpul fraierilor! Şi uite că am primit şi răspuns: grevă împotriva schimbărilor climatice :))))
Foarte mişto! Iese toată planeta în stradă...BUN! Iese şi România în stradă, că na...tot de pe globul ăsta suntem şi noi! Ăia scandează în engleză "Huoo Huooo"! şi noi strigăm? "P.S.D. - ciuma roşie"? "Jos Dragnea?" - că aşa am înţeles...la noi, ei sunt sursa tuturor ticăloşiilor. Sunt sută-n mie că Dragnea face el nişte mişculaţii de umblă la planetă şi ne-o strică!
Gata, nu se mai poate! "P.S.D.-ul TRE-bu-IE SĂĂĂ DIS-pa-RĂĂĂĂ"!! URAAAA şi aplauze!!...deşi afirmaţia asta mi se pare cam nedemocratică şi incitatoare la ură. Eeeee...şi ce mai contează?
Dincolo de asta, îmi place foarte mult cum se agită tinerii, una două, să apere! Uniţi salvăm! Aha...salvăm, salvăm! Cică e mare îngrijorare cu folosirea combustibililor fosili şi Doamne ajută, că cineva trebuie să face ceva! Cineva...cine? Probabil Superman, că tot l-au reînviat scenariştii în ultimul film din serie. Serios, chiar avem nevoie de Superman...
Că noi strigăm şi ne-am făcut treaba.
...sau nu. Uite, eu, de exemplu, am două mici idei de protejare a planetei şi micşorare a consumului de combustibi fosili:
1. Hai să nu mai fim obsedaţi de maşini.
Ce atâta nebunie cu maşina la scară, imediat cum trec zorii adolescenţei? Să facă cineva ceva? Perfect! Să dea Statul o lege prin care să limiteze eliberarea permiselor de conducere, la unul singur pe lună! Sau, dacă murim de grija planetei, un singur permis auto pe an. Şi gata! Uniţi salvăm...şi ne răsculăm că ne încalecă oamenii răi, care ne restrâng din drepturi! Mai ştiţi ce nebunie a fost cu Firea, când a zis că vrea să introducă vinieta pentru Bucureşti, ca să mai scape capitala de aglomeraţie?
Da' dacă vrem planeta curată, zic să renunţăm la confortul şi fitoşenia maşinilor personale şi să mergem toţi, cu trenul! Ăla merge pe curent, pe care îl poţi obţine şi din vânt. Sau de la soare. Sau de la apă. Maşina, în schimb, merge (preponderent) pe benzină sau motorină, care se obţin din petrol, care este...aud? COM-BUS-TI-BIIIIL FO-SIIIIILLLLLL.....
În afară de asta, scăpăm de aglomeraţia de pe şosele, eliminăm zgomotul traficului intens - care a devenit o mare sursă de stres, despre care ştim cu toţii că este boala secolului; apoi respirăm un aer mai curat, fără gaze de eşapament...Ia uite câte avantaje! Şi asta aşa, din scurt, la prima mână de acţiune şi fără să fiu vreun doctor emerit în protecţia mediului!
2. Hai să nu mai folosim internetul.
Ce atâta online, ce atâta socializare virtuală? Online-ul ne mănâncă timpul şi viaţa, ne otrăveşte existenţa şi nu mai ştim să vorbim om cu om, dacă nu avem o tastatură în faţă!
Bine...probabil veţi întreba ce treabă are sula cu prefectura. Păi, nu o să credeţi, dar în cazul acesta, chiar are! Un studiu de prin iulie, publicat în revista franceză Neon, susţine că "vizionarea conținutului video pornografic pe internet generează, în întreaga lume, tot atât dioxid de carbon cât o țară precum România; în plus, se arată că mediul online generează 4% din gazul cu efect de seră din lume.
Deci, cum facem? Băgăm binjing printre seriale şi pornache, ne fălim live pe facebook cu toate prostiile şi apoi miorlăim că CINEVA (nu ştim sigur cine, dar presupun că ar trebuie să fie o persoană importantă) trebuie SĂ FACĂ CEVA pentru a opri zăpăceala asta climatică?
Hai mă...chiar aşa? Jur că la cât de inteligenţi ne credem, mi-e şi ruşine să mai subliniez asemenea idei. Idei, care, totuşi, nu le observă nimeni şi nu înţeleg de ce! Poate pentru că din ce în ce mai des, funcţionăm pe sistem de turmă? Zic şi eu... şi observ tot mai des cum ne încolonăm în spatele unei maimuţe şi ce face ea, facem şi noi - ca să nu ne sară rândul şi să nu fim arătaţi cu degetul!
Nu zic, din gură e frumos: protejăm planeta! Uraaaa!!! Am învins! "Mihaela, dragostea mea, desigur!... :D
Şi după aia ce facem? Sărim pe călcâie? Agităm pancarde? Ne spoim pe faţă. în culorile curcubeului şi cântăm ode pentru păduri? Nu, serios...Practic, ce se întâmplă după preafrumoasa grevă?? Acţiunea nu înseamnă vorbă, că d-aia îi şi zice acţine: să facem, nu să vorbim. Deci, ce facem? Cum protejăm planeta?
Vaaaaiii, stai, stai, că ieri a fost campania "Let's Do It", în urma căreia s-au strâns nişte foarte tone de gunoaie. Frumos, bravo! Şi se face primăvară cu o floare? La fel cum e şi nebunia aia de Ziua Pământului, când avem pretenţia că suntem mari luptaci pentru mediu, dacă instituţiile publice opresc curentul o oră pe an. E ca şi cum ai lua un bob de nisip din Sahara şi apoi te lauzi că ai oprit deşertificarea Terrei.
Adică de ce pe femeie trebuie să o iubim şi să o cadorisim în fiecare zi, nu doar de Ziua Îndrăgostiţilor, iar când vine vorba de planeta pe care vieţuim, ne mulţumim cu atât de puţin şi o îngrijim doar o zi pe an?
Da', mă rog, dacă aşa e moda...
Însă, nu ar fi mai bine să gândim pe termen lung? Să educăm oamenii să nu se mai comporte ca gloabele şi să creadă că totul li se cuvine? De ce să chemăm elevi să adune gunoiul şmecherilor, când putem să-i educăm pe oameni să nu mai fie şmecheri...
A fost lumea la mare, să se plimbe. Şi plajele sunt mai pline de gunoaie decât o ghenă. A fost lumea la munte, să ia o gură de aer curat...şi munţii sunt plini de tot felul de mizerii pe care dacă mă apuc să le enumăr în ordine afabetică, aş scrie tomuri întregi de cărţi.
Acum ceva timp, mă plimbam prin culoarul Rucăr-Bran; bine...mai târziu am aflat unde mă aflam, că vedeam prea puţine, printre munţii de şerveţele, cutii de bere, caserole de mici, beţişoare de urechi şi pungi de chipsuri. La un moment dat, dintr-o grotă aflată cam la un metru de pământ, m-a năvălit o turmă de bărzăuni şi muşte violacee. Bâzâiau peste un morman de căcăţoi, acoperit de tuburi de spray şi capace de bere. Acuma nu ştiu dacă descoperisem dovada pe care o căuta Dan Diaconescu când întreba publicul dacă Cioacă şi-a făcut nevoile între Rucăr şi Bran... dar cred că omul ăla care şi.a marcat trecerea prin munţi se gândea doar la protejarea planetei. HUOOO!!! JOS POLUAREA ŞI ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ!
Vrem o planetă curată! HUOOOO!! JOS...GUNOAIELE, sau ceva! PROTESTĂM ÎMPOTRIVA...mea! Şi-a ta...şi-a ta...şi-a ta! Nu se mai poate, nu mai putem trăi în mizerie! CINEVA să facă ceva!
A fost lumea la grătare prin păduri şi alte spaţii verzi, dar a lăsat în urmă efectele civilizaţiei. Normal. Să mai zic despre râurile pline de PET-uri?
Ne mândrim că România are cea mai mare rată de construcţie a locuinţelor noi din Uniune...apoi ne plângem de tonele de moloz şi resturi de materiale de construcţii, care ne sufocă şi ne întinează priveliştea din penthouse-ul cumpărat pe bani grei. Jos Mafia Gunoaielor, care, la un preţ modic, ne scapă de deşeurile din costrucţie şi ne creşte profitul activităţilor zilnice. Urât, foarte urât...
Dar e superb cum ne batem piepturile că ne-am alăturat grevei mondiale de apărare a planetei!
Aşa că, să ne unim în continuare...şi să bem pentru asta!!
