miercuri, 12 iunie 2019

Despre nedreptăţile sistemului educaţional

Bună ziulica şi bine v-am găsit!
Hai că iar ne distrăm! Mamă, ce-mi place când am şi eu motive de hlizeală! Păi ce atâta seriozitate, dom'le? Avem o veşnicie întreagă să stăm ţepeni şi cu feţele imobile... Măcar cât fiinţăm pe aici, nu merităm şi noi puţină hăhăială? 

Uite, de exemplu, a revenit în atenţia publică ştirea cu elevul olimpic din Buzău, care a luat 3 la desen, a râs de profesoara sa şi şi-a luat 2 la purtare, pentru asta. Apoi elevul a dat în judecată şcoala şi a câştigat. Ura, dreptatea a învins!
Într-o societate normală, cineva care promovează un model etic greşit , nu ar fi ajuns niciodată la catedră...şi nici un elev nu ar fi râs în public, de profesorul său. În lumea de astăzi, însă, eu ţin cu profesoara şi consider sentinţa a fi nedreaptă. Pe bune! 
Să vă explic...

Mai întâi, motivaţia că băiatul acesta era foarte supărat că "are note bune la obiecte mai importante şi tocmai la desen a luat 3" este o mizerie; mentalitatea în sine este bolnavă...pentru că fiecare materie are scopul ei. Că elevul este supărat, e normal; e o notă mică, strică media...nasol, nu poţi să dai bairam.
DAR "desenul" este un obiect de studiu din programa şcolară, situat pe acelaşi palier cu matematica, româna, muzica, istoria, religia sau sportul. Cine spune că "desenul este mai puţin important"? De ce se face discriminare între materii? Unde se consideră că desenul, sportul, muzica, educaţia civică şi eu ştiu ce s-o mai fi inventat în programa şcolară sunt nişte materii de umplutură, unde elevul trebuie să ia doar note urieşeşti, pentru a-şi sălta media generală?
Eşti olimpic la română, la chimie, la matematică? Minunat! Bravo! Stimă şi respect...atât că asta nu înseamnă că eşti bun şi toate şi că cineva este obligat să îţi dea 10 la desen -  care este o materie de sine stătătoare şi unde iei note în funcţie de aptitudini. Fix ca pe oriunde: ştii, ai notă mare, nu ştii...ai notă mică! Deci, de ce se vine cu justificarea asta, că "are note bune la obiecte mai importante şi tocmai la desen a luat 3"? La matematică vii şi spui "Doamna profesoară, eu am 10 la desen, deci e incorect să îmi puneţi notă mică şi să-mi terfeliţi media"?! 



Apoi, nu cred că elevul trebuie să îşi judece profesorul, aşa cum nici profesorul nu are dreptul să îşi judece elevul.
Băiatul a fost supărat, înţeleg; a bodogănit-o pe profa asta - iar înţeleg. Dar de aici şi până la a face aprecieri publice care nu ţin de tine, mi se pare o lipsă crasă de respect. O fi fost o nedreptate...mă rog, se întâmplă! Viaţa nu e dreaptă! Şi eu am trecut prin d-astea, şi toată lumea - dar nu s-a făcut gaură în cer. Unii au făcut puşcărie pe nedrept şi tot nu au murit.
Asta nu înseamnă că aprob nedreptatea, dar cred că unele lucruri mai trebuie acceptate şi aşa cum vin. Eu, de exemplu, nu m-aş fi gândit niciodată să dau şcoala în judecată pentru că mi-am luat o notă naşpa! În primul rând, nu am bani de dat pe tâmpenii şi, în al doilea rând, cred că atunci când intri într-un grup, îi accepţi regulile - oricare ar fi ele. Bune, sau proaste, nu-ţi pune nimeni pistolul la cap, obligându-te să intri în acel colectiv. Te duci de bunăvoie...şi făcând asta, nu ai nici un drept să vii tu, mare şmecher, şi să schimbi orânduirea. Nu ai voie cu barbă, nu porţi barbă! Simplu. Nu ai voie cu tatuaje, nu vii tatuat la şcoală! În timpul tău liber, e problema ta ce faci...poţi să te tatuezi şi-n cap! Dar când vii la şcoală, p-alea le laşi acasă...că nu ai voie cu ele! Ce e aşa de greu de priceput?
Nu îţi convine...foarte frumos! Cauţi o şcoală unde regulamentul intern nu conţine asemenea "cerinţe aberante".
Iar dacă regulile astea învechite  limitează libera exprimare a elevului şi este musai să fie desfiinţate, de ce profesorii trebuie să fie riguroşi? De ce acuzăm şcoala care nedreptăţeşte un elev prin stricteţea pe care i-o impune, apoi acuzăm aceeaşi şcoală când o tânără profesoară (deschisă spre nou) se apucă de cântat sau îşi face selfie în ipostaze sexy? Ea de ce nu are voie să se exprime liber? Şi cum vrem ca nişte oameni supuşi unor reguli severe (pentru că-s profesori şi e necesar să respecte o etichetă) să aplice nişte regulamente fără reguli, practic... pentru că elevul este şi are dreptul să?

A, da! Era să uit videoclipul buclucaş, care ar promova comportamente îndoielnice - deşi părerea mea este că vorbeşte despre o realitate morală acceptată tacit, de toată lumea:



[Kronos - Vreau să merg la mare]

Sincer, mie mi se pare o piţiponcăreală, de ce să mint? Nu cred că are vreo valoare artistică şi este doar o încercare a unor tinere de a deveni faimoase, măcar la ele pe scară. Tinere, care, cel mai foarte probabil, au avut parte de finanţare externă - că na, promovarea costă şi dacă erau milionare, nu cred că vreuneia din ele îi stătea căruţa-n drum dacă nu era şi profesoară.
Versurile...hmmmm...aproape că m-au făcut să mă inflamez de indignare: nişte domniţe se vaită că vor să se distreze, dar nu au cu cine şi nici cu ce - aşadar profită de faptul că arată bine şi caută un sponsor; refuză băiatul tânăr, frumos ŞI SĂRAC, dar se lipesc de un moş miliardar.
E perfect normal! Ce-i cu atâta supărare?

Sunt nişte fete materialiste. Aşa, şi? Cine nu e?
Plus că ele nu-şi dau ochii peste cap, că vor iubire...nici cu "i" mare, nici cu "i" mic; ci vor distracţie - care costă. Aşa-i viaţa, ce să-i faci? Eu nu m-aş duce o fugă până-n Thailanda, să beau un ceai? Băi, nu pot! Moftul ăsta costă prea mult pentru mine...deşi sunt persoane care şi-l permit! Dacă eram duduie de 20 de ani, cu 4 stele în frunte şi-o stea altundeva, probabil căutam asemenea persoane; dar nu sunt...şi nici măcar nu-s milionar, deci aia e! Stau acasă şi visez! 

În altă ordine de idei, cântecul este despre valorile şi dorinţele actuale.
Ce vor tinerii? Distracţie cât cuprinde...că de aceea s-a născut sintagma specifică ştiriştilor "tineri doritori de distracţie". Bun. De obicei, femeia se distrează prin plimbări şi cadouri, iar bărbatul se distrează cu femei. Dar pentru că distracţia feminină costă, nu e normal ca femeia să caute bărbaţi cu bani?
Desigur că situaţia asta este nedreaptă pentru bărbatul fără bani...dar aia e! Ghinion! Să facă meditaţii la fizică, dacă îl duce capul! Să muncească şi să facă bani, ca să fie căutat şi acceptat. Dacă nu poate...dublu ghinion! Societatea are nevoie şi de săraci...că nu putem fi cu toţii patroni şi şefi!
Viaţa e simplă, ce ne tot amăgim? N-ai bani nici să treci strada, nu o treci! Logica asta nu-i de ieri, de azi...ci dintotdeauna! Când era holtei, tata avea o vorbă: "Ai money, love story! N-ai money...i'm sorry"! Toată lumea o ştie, de ce să ne mai agităm? Doar pentru imagine, ca să avem impresia că avem o înaltă calitate morală?
Atunci hai să gândim aşa: dacă transpunem în realitate cazul bărbatului din videoclip, ce s-ar fi întâmplat? Pe modelul elevului buzoian, şi ăsta se putea simţi nedreptăţit - deci, umilea sărmana fata pe nişte reţele de socializare, apoi o dădea în judecată şi câştiga, pentru că a fost refuzat din motive injuste!
Nu e aşa?

Dincolo de asta, acum am realizat: DA, fetele din videoclip erau materialiste....doar că femeile materialiste ajută la creşterea nivelului de trai - ceea ce cred că este un lucru bun pentru societate. :)))
Ele vor bani, cadouri, plimbări. Deci, contribuie la stimularea consumului din societatea de consum şi la dezvolarea turismului. În plus, fiind plimbată şi răsfăţată, femeia e fericită - ceea ce înseamnă că bărbatul este fericit şi chiar toată familia este fericită.



[The Lego Movie - Everything is awesome!]

Dacă familia este fericită, societatea este fericită - pentru că familia este celula societăţii. Păi nu asta ne dorim cu toţii?
În plus, femeia materialistă este şi un stimulent pentru succes! Ea vine şi spune: "Mă am doar pe mine, ia priviţi mai bine! Mă vreţi? Decartaţi"! Iar bărbatul care o vrea...sare la ofertă! Dacă nu îşi permite...munceşte până îşi va permite!
Munca mai multă duce la stimularea economiei - iar o economie dezvoltată se traduce prin bunăstare socială!

Perfect! Asta îmi doresc!
SĂ TRĂIM. BINE! BĂ-SES-CU! BĂ-SES-CU!

De fapt, stai...am rămas în urmă cu scena teatrului politic. Peste niţel timp, se schimbă iar preşedintele şi nu se ştie cine va mai veni. Da' nu contează!
SĂ TRĂIM. BINE! CI-NE-O FI! CI-NE-O FI!

 

[DJ Sava feat. Andreea D & J. Yolo - Money Maker]

P.S.: pentru cei care nu înţeleg limba engleză, mesajul melodiei este elementar: "Dă-i fată, din făcătorul de bani"!
Şi acum, întreb: Dacă acest imn închinat feminităţii a fost mega-hit în 2010, când se presupune că eram mai proşti şi mai încuiaţi...aproape 10 ani mai târziu, când suntem mai deschişi ca niciodată către nou, de ce ne scandalizăm când altă odă de acest gen vorbeşte despre o fată care profită de avantajele propriului corp pentru a-şi găsi fericirea?
De ce vorbim despre valori şi vrem dreptate, când noi înşine nu suntem drepţi şi nu respectăm rigorile vreunei conduite?
Şi de ce în continuare avem hituri internaţionale despre femei care vor "bărbaţi bătrâni cu d-alea mari, care nu le încap în gură" (Becky G - "Mayores", 1.596.564.390 de vizionări pe contul oficial de youtube,  în 2 ani), sau despre tinere care nu vor să calce, să spele, să facă mâncare sau orice prin gospodărie, pentru că ele ştiu, doar, să iubească (Becky G - "La respuesta", 110.618.146 de vizionări pe contul oficial de youtube, în 3 luni)?
Şi mai am astfel de cântări "exemplare", dacă doriţi...

joi, 6 iunie 2019

Eroi au fost...eroi sunt încă?

6 iunie. Înălţarea Domnului. Ziua Eroilor.
...sau Ziua Z. D Day - pentru că astăzi se împlinesc 75 de ani de la Debarcarea din Normandia, operaţiunea care a schimbat soarta celui de-Al Doilea Război Mondial şi soarta întregii lumi, până la urmă.

Ca să marcheze acest preaminunat eveniment, un prieten de-al meu are o tradiţie personală: în fiecare an, pe 6 iunie, se uită la "The Longest Day/ Ziua cea mai lungă" - un film care rememorează întâmplările din 6 iunie 1944. Cred că l-a văzut până acum de peste 20 de ori şi continuă să continue, cu dedicare şi perseverenţă.
La mine nu e cazul de asemenea pasiuni istorice, că-s mai necizelat...însă, am vrut să intru şi eu în rândul lumii, aşa că mi-am ales propria producţie cinematografică foarte specială pentru acest an: "Manikarnika: regina din Jhansi" - un film care, după părerea mea, combină perfect înălţarea spirituală cu eroismul şi lupta pentru libertate.



[Manikarnika - The Queen of Jhansi trailer]

Manikarnika, Rani Lakshmibai - aşa cum a rămas în istorie. Cel mai de temut lider al rebelilor indieni care s-au împotrivit jugului englez. Un Spartacus al epocii elisabetane, sau un Avram Iancu asiatic. O viaţă închinată unui ideal, o poveste despre stoicism, demnitate şi sacrificiu.
Deci...Ce spuneam? La mulţi ani, ziua de azi!

Totodată, însă, m-a pocnit şi o revelaţie: dumnezeii cărora le pupăm mâna şi ne ploconim în faţa lor, privindu-i ca pe nişte modele demne de urmat, nu sunt decât marii tirani ai ai trecutului.
Astăzi, acum, privim Occidentul ca pe un far al dreptăţii şi promotor al celor mai alese drepturi şi libertăţi; dar mai ţine cineva cont de cât a prăduit Imperiul Britanic, cel mai mare imperiu din istorie, unde soarele nu apunea niciodată? Ăştia aveau teritorii cam peste tot în lume! Prin urmare: câte popoare au înrobit englezii, câte destine au distrus?
Sau Imperiul Spaniol, primul imperiu global din lume? Sau  Imperiul Francez al lui Napoleon, care stăpânea cam toată Europa şi o tonă de colonii prin America de Nord, Caraibe şi India? Sau Imperiul Colonial Italian? Sau Imperiul German, fondat în 1871 pe temelia Regatului Prusac, care ocupa teritoriul de astăzi al Germaniei, Poloniei, Lituaniei şi al Federaţiei Ruse? Sau Imperiul colonial portughez, care a durat aproape 600 de ani, din 1415 şi până în 1999?

Ne uităm cu jind la vestul Europei şi ne mirăm de ce sunt aceste ţări atât de avansate. Simplu: s-au îmbogăţit pe spinarea altora. Vaaaiiii...fix ca ciuma roşie! Corupţia! Dragnea la puşcărie! HUUOOO!
Ce? Cum? Dragnea e deja la puşcărie? Nu contează! Să mai intre o dată!

Acum o vreme, Tudor Chirilă comenta pe Faceebook, plin de mirare şi indignare, faptul că în Franţa a făcut 200 de km cu trenul în vreo 2 ore şi niţel, iar la noi, tot pe calea ferată şi într-un timp asemănător, abia te urneşti de la Ploieşti la Bucureşti. "Păi cum e posibil aşa ceva? La ei de ce se poate şi la noi nu"?
Păi uite, d-aia se poate! Ştiu că sună bine, la prima vedere şi parcă mă ia şi pe mine o nemulţumire din călcâie...dar ia vezi cine a fost Franţa în istorie, apoi vezi cine a fost România în aceeaşi istorie. Şi apoi compari!
Că până la urmă, dacă nu ai cheag, de unde faci brânza?

Dar nu mai contează trecutul. 


Noi trăim prezentul şi privim cu încredere spre viitor, ploconindu-ne spăşiţi atunci când apar Macron, Merkel, Theresa May şi alte persoane d-astea de fier, care fac regulile jocului şi pocnesc din degete la o masă, pentru a isca furtuni în cealaltă parte a planetei. Dacă nu putem fi stăpâni, măcar să fim animalele de companie ale stăpânilor.
Apoi luptăm împotriva corupţiei şi a nedreptăţii. Hahahahaha!! Păi ce facem aici? Ori suntem golani, ori nu mai suntem? Ori tăiem răul de la rădăcină şi trăim după principii solide, săraci şi curaţi, ori o scăldăm printre picături şi ne strecurăm în funcţie de interesul de moment, bucurându-ne de prezent şi acceptându-ne viitorul ca pe o urmare firească a prezentului?
DA, sau BA. Din păcate, cam la asta se reduce viaţa contemporană. Nu prea mai există cale de mijloc...iar acest lucru se vede de la cel mai simplu nivel al traiului de zi cu zi: ori avem viaţă profesională, ori avem viaţă de familie, ori avem timp liber. Nu mai avem posibilitatea de a trăi în echilibru. 
Aşa că trăim în stres şi pe fugă, mereu blazaţi de faptul că ne sacrificăm, dar fără rezultat - care s-ar vedea, dacă nu am fi conduşi de nişte mişei ce îşi bat joc de sudoarea frunţii noastre...
ŞI TOTUŞI: Oare aşa să fie?
  
Până una-alta, mai bine ne celebrăm şi eroii care au trăit şi au murit cu un scop. Oamenii care au depăşit orice obstacol şi s-au jertfit pentru un ideal, indiferent că se aflau pe câmpul de luptă, în închisori sau în propria casă, spetindu-se pentru bunăstarea familiei.
...şi nu mă pot abţine să nu mă întreb: eu pentru ce ideal mi-aş da viaţa? Mai avem eroi în vremurile noastre? Ce înseamnă să mai fii erou în aceste zile, când suntem formaţi să credem că "cine iubeşte, nu iartă" (cum ne spunea arhi-giga-mega-producţia capodoperă "Vlad"), sau că "lucrurile bune vin uşor" - conform unei campanii Kaufland?  

Mă rog...ne mai gândim la răspunsuri.
Momentan, zic să ţinem un moment de reculegere pentru toţi cei ce au fost şi ne-au modelat viaţa, aşa cum s-au priceput mai bine: 


[Imnul eroilor]

luni, 27 mai 2019

Am învins! Ce-am câştigat?

"Fraţilor, AM ÎNVINS!"
Ole, ole-ole-oleeeeee...dictatorul nu mai e!!! Ole, ole-ole-oleeeeee...Dragnea nu mai e!!!

Hai că o să fie bine şi în România noastră! Dragi români, a răsărit soarele! De mâine se vor face spitale! Fiecare scară de bloc va avea autostradă proprie! Şcolile vor înflori! În sfârşit, am pus la colţ corupţia! Fără hoţie, o să avem de toate!



[B.U.G. Mafia - Să cânte trompetele]

Deşteaptă-te, române!...şi în sfârşit, poporul român s-a trezit! Să cânte trompetele!!! Să cânte la asfinţit, să cânte la răsărit! Să cânte trompetele, să anunţe c-am reuşit! Tiranul a plecat! Gata, l-am băgat la puşcărie! HUUUOOOO!!!!
Dragnea la puşcărie! Fără graţiere şi amnistie, mişelule care eşti! Puşcăria te mănâncă! 
...o pedeapsă prea blândă, pentru o asemenea "lepră" - cum îl "alintă" cineva.

Totuşi...văleleu, măiculiţă! Dacă iese ticălosul din puşcărie? Că are putere! Vorba aia, a dat ordin poliţiei germane să împiedice poporul să voteze cum trebuie! Adică, nu ştiu...cel puţin aşa urla o "doamnă" care se filma la o coadă de alegători şi se drăcuia cu o poliţistă ce îi făcea semn să stea pe trotuar şi să nu încurce circulaţia. 
Serios, oameni buni! Puterea răului e mare şi ăsta iese de la răcoare! Mai ştiţi cum (se spunea că) a evadat Mazăre din închisoarea din Madagascar? Nici eu nu ştiu...dar presupun că a ieşit printre gratii, bob cu bob - că altfel, nu avea cum! În fine, important e că l-au prins. 
Deci, dacă evadează şi Dragnea?

Moamăăăă....Trebuia să facem un referendum să-l ardem de viu. Dracarys! Muahahahahahaha!!!



Îi dăm foc în Piaţa Centrală, din Bucureşti, să-l vadă toată lumea! Poporul cere, poporul vrea! "Trebuie să dispară" - cum a zis Iohannis! Să moară în chinuri! Să moară de mâna noastră! "Capul lui Moţoc, vrem"!
Huo! Apoi să o chemăm pe Mama Omida să-i facă o vrajă de resurrection, ca în Skyrim şi să-l omorâm iar! Să-l tăiem, în bucăţele şi să-l dăm la câini, apoi să tăiem câinii în bucăţele şi să le dăm foc şi să le jucăm cenuşa în picioare! Şi s-o îngropăm şi să facem autostrăzi peste ea! Na!  
Şi iar să-i dăm un resurrection  şi...Bing! Ideea genială: Care a citit "Shogun"? Hai să-l omorâm pe Dragnea ca pe lordul Ishido: îl îngropăm în pământ până la umeri şi îi tăiem capul cu un fierăstru de lemn! HUOOOO!
Şi iar să-i dăm un resurrection şi să-l omorâm, până ne plictisim!

CAM ASTA A FOST ATMOSFERA ZILEI  DE ASTĂZI.

Băi, şi-mi place frenezia! Dar gata, după ce i-am făcut toate nasoalele lu' Dragnea şi l-am stârpit de pe faţa planetei, ne liniştim?
Respirăm adânc...1..2..3.. Tragem aer în piept...1..2..3.. uuuussssaaaaaaaaa....

Îmi place nebunia, deşi nu mă reprezintă. Însă, mă amuză. Mi se pare un spectacol foarte mişto să îi văd pe unii cum se agită şi-s în pragul stopului cardiac de la atâtea vene umflate, ducând luptele altora. E ca şi cum m-aş uita cum dansează unii fără muzică, dând aiurea din mâini şi din picioare, pe un ritm inexistent.
Aşa e politica pentru noi, cei din exteriorul ei: o maimuţăreală, regizată pe o scenă...Deşi, nu pot să spun că scopul vieţii mele e să-l văd pe Dragnea la puşcărie. Nu mă încălzeşte cu nimic, chiar dacă personajul mă enervează. Şi Iohannis mă enervează. Şi multă lume, sau situaţii. Dar ce să fac? Asta e viaţa; merg mai departe.
Fiecare ne luăm o răsplată, la un moment dat. Cum e teoria aia de dezvoltare personală şi gândire pozitivă? "Nu trebuie să judecăm. Universul e ca o oglindă: dai şi primeşti. Ce dai, aia primeşti".

O prietenă a dat share pe facebook unui articol interesant, o radiografie succintă a zilei de ieri: Marele câştigător al alegerilor este generaţia cu cardul de gât. Ceea ce, aşa este. Interesul tinerilor pentru politică a fost destul de mare, cuantificat prin prezenţa la vot. Totuşi, ce a câştigat Marele Câştigător?

Acum câţiva ani, campaniile electorale se duceau pe promisiuni şi ştampilai partidul sau persoana care, în mintea ta, avea o credibilitate mai mare. Şi uite aşa, încă aşteptăm autostrăzile suspendate ale lui Oprescu din Bucureşti, sau venirea celor 10.000 de specialişti europeni care să urce ţara pe culmile gloriei, cum promitea viitorul preşedinte Emil Constantinescu în 2006. 
Astăzi, însă, campaniile electorale se bazează pe ură şi demonizarea adversarului politic. Important este să scăpăm de "ăia" şi punct. Scopul nu mai este programul de guvernare viitoare, ci câştigarea alegerilor - aşa cum, pentru mulţi, scopul nu mai este atingerea unei stări de linişte sufletească prin mersul la biserică, ci mersul la biserică.

Deviez, îmi cer scuze.
Polarizarea asta a ideologiei, însă, duce la formarea de tabere. Vrei, nu vrei, eşti alipit unui grup, pentru că principiul de bază este "Dacă nu eşti cu mine, eşti împotriva mea".  Şi uite aşa ajungem la o societate dezbinată, haotică. Suntem oameni normali, cu probleme şi bucurii, până auzim cuvântul magic al prezentului: "Dragnea". Sau "P.S.D.". 
Şi ne schimbăm, brusc. Domniţa gingaşă, care era elegantă ca o căprioară şi pe care o admirai ca pe o zână, se spurcă la gură şi aruncă cu "muya larga" peste tot, de ţi se face scârbă. Zici că Dragnea i-a intrat personal în casă şi a schingiuit-o toată viaţa, iar acum a sosit vremea răzbunării.  
Copii cu mustaţa abia mijind, colegi, prieteni, capătă o roşeaţă în jurul ochilor şi ajung în pragul turbării, de zici că vor sfâşia cu dinţii tot ce le iese în cale, dacă aud cuvântul de declic. E o mare realizare, o modă - să fii cât mai dement, cât mai scabros, cât mai murdar în exprimare. E voie...când vine vorba de Dragnea, uiţi de bunul simţ, de politeţe, de principii, de umanitate. Paradoxal, lupta pentru o societate mai bună a devenit doar un pretext pentru a aplauda golăneala.
Parcă am fi vrăjiţi. Aşa cum mă vrăjea pe mine o domnişoară, acum mulţi ani, de mă topeam când îi auzeam glasul şi dacă încercam să o salut ieşeau doar nişte bâlbâieli fără noimă, aşa e vrăjită societatea noastră cu Dragnea. Clopoţelul pavlovian al dresajului mediatic.


Pe undeva înţeleg comportamentul acesta...într-o măsură mai mică era la modă acum vreo 10 - 15 ani, când, după unii, piatra de poticnire a progresului era considerată a fi Băsescu. Oricum, mişcarea "anti-" era foarte puternică...o direcţie pe care o aplaudam şi eu. Şi mă luptam (cu vorbe, c-apoi na! Ce putere am, în afară de a da cu ştampila?), şi acuzam şi eram încrâncenat. Aşa cum, cu alţi ani în urmă, mulţi erau împotriva lui Ceauşescu. Şi acuzau şi erau încrâncenaţi.
Bun. Ceauşescu nu mai e şi nu a coborât raiul pe pământ. Băsescu nu mai e preşedinte şi raiul tot se lasă aşteptat. Dragnea nu va mai fi, la fel cum nu mai e nici Iliescu, Geoană, Năstase 4 case. Nici Iohannis 6(5) case nu va mai fi, după o vreme.
Însă, personaje demon care să ne împiedice să evoluăm, vom găsi mereu. La fel şi lume care să le înjure, aşteptând dispariţia lor şi venirea binelui.

Până una, alta, revin: ce a câştigat Marele Câştigător al acesor alegeri europarlamentare? Teoretic, o speranţă. Practic, nimic...pentru că votul a fost mai mult o demonstraţie psihologică a poporului, care va alimenta noi lupte politice - ce deja se întrezăresc, de fapt.
În rest, ziua de azi nu arată cu nimic mai diferită decât cea de ieri. La parlamentul european se vor duce un număr aproximativ egal de parlamentari P.N.L., P.S.D. sau U.S.R. Aşa a fost şi până acum...fiecare partid a avut reprezentanţi. Mulţi sau mai puţini...contează numărul? Elena Băsescu a fost europarlamentar; aşa, şi? Dacian Cioloş a fost europarlamentar. Aşa, şi? Care-i diferenţa? Eu nu am simţit că vreunu' mi-a influenţat viaţa, nici măcar cu un milimetru.
Justiţia din referendum nu va fi aplicată niciodată, pentru că încalcă legea bunului simţ, orice lege morală, Constituţia şi Drepturile Omului.

Cu toate acestea, câştigătorii palpabili ai alegerilor sunt viitorii europarlamentari. Ei vor mai avea nişte bani de cheltuială, o funcţie bine văzută şi niscavai importanţă în ochii oamenilor de rând. Pânp nu vine unu' să le strige: "Cutare la puşcărie"!!

Să bem în cinstea lor - că a trecut ziua electorală şi e voie!


[Sofia Reyes feat. Rita Ora & Anitta - R.I.P.]

P.S. după 2 ore: S-a dat sentinţa lui Dragnea; va face puşcărie. Aşa...şi ce-i cu asta? De ce trebuie să mă bucur? 

sâmbătă, 25 mai 2019

Referendumul dublei masuri

Va veni o zi...şi iată că a şi venit, când trebuie să mergem să dăm cu ştampila pentru europarlamentare. Şi pentru referendum. 

Un referendum care mă pune pe gânduri şi pe care îl consider praf în ochi. De ce? Foarte simplu: manipularea este mult prea evidentă şi lupta pentru putere mult prea încrâncenată. Atât de odioasă, încât ne-a fost îndesată cu pumnul în subsonştient, pentru a deveni o gloată în susţinerea unei anumite idei - când, de fapt, noi nu avem nici un habar despre ceea ce se întâmplă în realitate.
Doamne, ce prostie am scris...cum să nu avem habar? Tocmai acum, când informaţia circulă la liber? Răspuns: "Da, tocmai acum". Pentru că accesul la informaţie nu garantează acurateţea acelei informaţii...iar reţelele de socializare ne-au gâdilat orgoliul, dându-ne dreptul să ne spunem părerea; orice părere - pe care o confundăm cu cea mai avansată cunoaştere.


Şi uite aşa, mâine suntem mânaţi să ne implicăm într-o ecuţie cu multe necunoscute şi neajunsuri, care devin evidente mai ales dacă facem o paralelă între zilele de 26 mai 2019 şi 6-7 octombrie 2018:   
1. în primul rând, referendumul din octombrie avea lege de aplicare. Cu toate aceastea, boicoteii au spus mai multe neadevăruri, printre care şi acela că nu are rost să mergi să votezi - pentru că, oricum, nu se va ţine cont de părerea ta...cum s-a întmplat în 2009, la referendumul cu parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. Desigur că s-a trecut cu vederea peste faptul că acela era referendum consultativ, fără lege de aplicare. Pentru cine nu ştie şi nu caută, sau se informează de pe Facebook, nu mai contează detaliile importante.
Dar, în cazul referendumului pentru justiţie o să schimbăm...un mare nimic! Pentru că nu are lege de aplicare, fix ca cel din 2012. E pur consultativ.
Are, însă, alt avantaj capcană:

2. Formularea.
Întrebarea referendumului din octombrie, părea întortocheată - şi totuşi era foarte simplă, dacă aveai o minimă preocupare pentru subiect.  Pentru mâine, însă, ni se propun 2 întrebări care sună bine, în principiu. Doar că sunt o varză, când treci peste primul impuls şi le iei la analizat.
Sau...nu. Nu faci asta, pentru că sunt  persoane binevoitoare, care ţi le explică pe înţelesul tău. Adică le spune simplu, ca pentru proşti. Problema e că nici măcar aşa, nu le explică corect...



...chiar dacă o mână de admiratori sunt în extaz şi se comportă de parcă ar fi luat lumina de la Ierusalim.

Hai să o luăm cu primul buletin de vot: "Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie"?
Întrebări de baraj:
a. Ce înseamnă "corupţie?
b. "Ce înseamnă "amnistie", ce este "graţierea" şi care este diferenţa dintre ele?
Cine ştie, mâna sus! Dar nu vă înghesuiţi aşa toţi, deodată...

Pe scurt, din câte ştiu eu, răspunnsurile sunt următoarele:
a. la bază, termenul "corupţie" defineşte orice încălcare a legilor morale; indiferent că scuipi, dai cu pumnul, sau omori pe cineva, tot corupt te numeşti. Mai modern, corupţia este înţeleasă ca o obţinere de avantaje necuvenite, prin folosirea abuzivă a puterii publice.
b. amnistia este un act de clemenţă dat de guvern, graţierea este un act de clemenţă dat de preşedinte. Din start, explicaţia "binevoitoare" de mai sus, nu are sens logic. Nici formularea nu este de zile mari, da' mă rog...scopul este să îţi obţină acordul, nu să înţelegi ceea ce faci.

Întrebarea mea: Dacă de mii de ani Justiţia este o gagică legată la ochi, de ce sunt eu pus să o dezleg, ca să-i vadă pe corupţi?? De ce sunt împins să aleg dacă încalc sau nu drepturile fundamentale ale omului? Carta Internaţională a Drepturilor Omului spune că orice om este egal în faţa legii. ORICE om. Iar coruptul cred că se încadrează la categoria "om", că n-o fi extraterestru! Deci, dacă un criminal, un violator, un furăcios sau orice alt om rău are dreptul de a putea fi graţiat de preşedinte/amnistiat de guvern, coruptul de ce să nu îl aibă?
Dacă tot suntem aici, nu ar fi mai bine să ne votăm un sistem de acordare a drepturilor pe bază de caste?  De ce ne complicăm doar cu nişte corupţi? Că doar şi ăi bătrâni răstoarnă mereu alegerile tinerilor! Iar săracii sunt mituiţi cu o pungă de făină!
Eu zic că nici ăia nu merită drepturi! Ia să ne reorganizăm, noi, mai bine!

În afară de asta, mai este o problemă: dacă eu sunt de acord cu interzicerea amnistiei, dar am încredere în domnul preşedinte şi nu vreau să-i limitez dreptul de a graţia pe oricine, ce fac? Întrebarea de pe buletin leagă doi termeni diferiţi (amnistie, graţiere) prin conjuncţia ŞI, nu prin SAU!
E ca şi cum ai zice: "Vrei să mănânci struguri şi roşii? DA sau NU"? Ce să răspund la faza asta? "Ghinion, frate...vreau struguri, dar nu-mi plac roşiile"! Şi în termeni de DA sau NU... mă fac că plouă. "Ploua infernal şi noi ne iubeam prin mansarde..." - vorba poeziei.
Şi încă ceva: ce ne facem dacă cineva este acuzat şi condamnat pe nedrept de corupţie? Omul acela va înfunda puşcăria degeaba, fără nici o posibilitate de eliberare? Cum aşa ceva?

Al doilea buletin de vot este şi mai alambicat, nici pe departe aşa cum este prezentat:



Nu mai bag de seamă ce zice duduia explicativă că mă enervez şi poate scap o porcăială.
Aşa că reiau întrebarea numărul 2: "Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională"?

Întrebările mele:
a. ce sunt ordonanţele de urgenţă şi în ce condiţii se adoptă?
b. care este organizarea judiciară actuală şi cum poate fi ea schimbată pe viitor?
c. când se atacă ordonanţele de urgenţă la Curtea Constituţională, de către cine şi în ce condiţii?
d. ce înseamnă  "extinderea dreptului de a ataca ordonanţele de urgenţă" şi, mai ales, până la ce limită este extinderea asta?

Iată, din start, 9 nedumeriri.
Apoi, după ce le explicaţi, legaţi-le pe toate prin ŞI, apoi vedeţi ce iese şi luaţi în calcul că rezultatul va însemna modificarea Constituţiei (nu există lege de aplicare, dar trece peste) şi îngrădirea unor drepturi care ar putea avea cine ştie ce repercusiuni pe viitor. Ca de exemplu, interzicerea adoptării unor O.U.G. cu caracter pozitiv, chiar dacă sunt în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare. Să nu uităm că P.S.D.-ul nu va fi la putere o etenitate, iar Constituţia nu se schimbă la fiecare 4 ani.

Părerea mea umilă este că nici măcar un jurist de profesie nu ar putea da un răspuns edificator. 
Putem, oare, noi?  Studentul de la A.S.E. şi rezidentul de medicină? Şoferul de pe camion şi culegătorul de căpşuni din Spania? Repetentul de la liceu, Gheorghe de la birt sau Ion de la coasă?
Normal că DA!!! Ca să folosesc o exprimare modernă: "Pentru că facebook şi pentru că drepturi şi pentru că opinie"! 

 

[Vax Populi - Credeţi că există fantome?]

3. Costul referendumui "pentru justiţie" este de 28 milioane lei, care se adaugă la costul de 252,732 milioane lei, pentru alegerile europarlamentare. Astea erau obligatorii, că na! Am intrat în horă, jucăm. Referendumul, însă, nu este obligatoriu.
Deci, cu aceşti bani, câte şcoli se făceau? Câte spitale se utilau?  Câţi kilometri de autostradă erau gata?
Ştiu, am luat-o prin bălării...dar dacă ne preocupau aceste întrebări în octombrie, acum cui le-am lăsat? Nu mai sunt valabile?? Ce tare! Bravo, Dragnea, pentru realizări - că el e tartorul guvernului care a înfăptuit minunea asta, în doar 8 luni!
...sau poate nu mai sunt de interes public? Pe sistem "uite popa, nu e popa"?

4. Dacă iubirea nu se votează, iertarea de ce se votează? Oare ea nu este o componentă a iubirii?
Mila nu este tot o formă de iubire? Sau nu ne interesează aspectele astea, dacă nu au legătură cu iubirea pe dos?

5. Reacţia mass-mediei este total execrabilă şi este evident că în octombrie s-a dorit păstrarea unui text neclar în Constituţie, care să dea loc de interpretare elgibiteilor; acum se doreşte restrângerea drepturilor omului. De aceea, am trecut de la campaniile publice extremiste, gen #boicot şi #stauacasă, la fix opusul #yeslavot.
Aşadar...libertatea presei este aservită unor interese? Reţelele de socializare sunt pline de postaci aserviţi unor interese, care prezintă jumătăţi de adevăr şi minciuni poleite în ADEVĂRUL SUPREM?! Garantând acest referendum plin de ambiguităţi, domnul preşedinte este tributar unei agende superioare? Să fim toţi nişte simple marionete în Jocul Puterii?
Doamne feri!! Nu pot să cred aşa ceva!!!

6. Că tot am ajuns aici: pentru a îndemna poporul să iasă duminică la vot, Iohannis va vota încă de la primele ore. Ceea ce mi se pare o mare şi extraordinară palmă la adresa societăţii...pentru că în octombrie, acelaşi domn preşedinte a votat cu câteva minute înainte de închiderea urnelor. Dacă ar fi mers dimineaţa, ar fi fost acuzat de rezistenţi că votează la "referendumul cu Dragnea" - care nu era al lui Dragnea, dar în fine! Dacă nu vota deloc, pierdea sprijinul propriilor alegătorilor care nu au vederi spirituale chiar atât de liberale.
Prin urmare, ce a ales mister presidentu'? A împăcat şi capra şi varza, mergând la vot când nu mai avea importanţă. Şi a umilit pe toată lumea.

7. În octombrie, s-a pus în discuţie o problematică de morală, accesibilă oricui. Ca să ai nişte principii nu îţi trebuie şcoli, sau studii de specialitate şi votai după cum te îndemna conştiinţa. Mâine, însă, suntem chemaţi să ne introducem ca musca într-un subiect pe care nu îl stăpânim şi nu îl înţelegem pe de-a întregul...pentru că este foarte diferită justiţia de la tv de justiţia bazată pe sistemul juridic.
  
Tocmai de aceea, E.U. #nuyeslareferendum. Nu  vreau să spun "NU", si nici măcar să îmi anulez votul, desenând navete spaţiale pe buletin. Pur şi simplu, la acest referendum pe justiţie (?), nu vreau să fiu cuantificat. Dau cu #boicot şi #stauacasă.

Stau acasă şi mă uit la desene animate. Mă joc cu mingea prin curte. Mă dau cu bicicleta, sau ascult "Informer" - ca să fiu în ton cu vremurile :D.



[Snow - Informer]

P.S.: Filmul "Die Welle/ The Wave/Valul" din 2008 încă îmi dă mult de gândit. Şi este bazat pe un experiment real.

marți, 21 mai 2019

Despre dragoste şi modurile de a face fericită o femeie

La mulţi ani ziua de azi!
Ce mai faceţi, neicusorilor-puicusorilor? Despre ce vreţi să vorbin în această frumoasă zi de sărbătoare? Despre votarea care bate la uşă, sau despre iubire? Bine...pe undeva, cele 2 subiecte se confundă...pentru că la votare mergi cu dragoste şi în dragoste dai cu ştampila (probabil de aici a şi ieşit vorba aceea populară "Dragoste cu lovituri"). Ideea e că dacă abordez subiectul referendumului, ne enervăm; dacă o luăm cu iubirea, râdem.
Deci, ce să fie? Decizii, decizii, decizii... Of! Grea e viaţa asta!

Bun! M-am hotărât! Hai să fim în ton cu vremea şi să ne bucurăm! Iubire să fie!
Băi, şi când te gândeşti că era o vreme când habar nu aveam ce înseamnă ce înseamnă iubirea asta...
Dar necunoaşterea nu mă ferea de efectele ei şi cum stam eu, frumos, elegant, deodată mă trezeam luat de-o sfârâială care mă ţinea o vreme şi-apoi mă lăsa; totul se banaliza.
No, şi atunci, în acele momente, mă băgam în şedinţă şi mă luam la întrebări: "Ce e, dom'le, dragostea  asta? Pentru ce alergăm atâta după ea? De ce vine şi de ce trece ca acceleratul prin gară, când toată lumea spune că e veşnică? La cuvinte mari nu ne întrece nimeni; e adevărat că sunt clipe când simţi că poţi răsturna pământul. Şi apoi? Parcă te trezeşti dintr-un vis...la un moment dat, vezi totul cu alţi ochi. Şi te întrebi: GATA? Asta a fost tot"?

Clar, nu ştiam cum să descriu iubirea şi clocoteam de întrebări mai abitir ca o cană cu apă fiartă. Ce se face când iubeşti? Ce se spune? Cum o reprezinţi, grafic, pe o coală de hârtie? Ce-i atât de unic la ea, de ne-o dorit atât de mult?
După studii îndelungi şi nopţi nedormite,  am căutat să reprezint abstractul prin concret şi la un moment dat, mi-a venit o ideea genială: dragostea este atunci când baţi la o uşă şi ţi se răspunde. Nu te întreabă nimeni "Da, cine e?"... Şi nici nu ţi se deschide uşa. Ţi se răspunde la ciocănit...cu aceeaşi nerăbdare. Şi abia apoi se deschide uşa şi te întâmpină un zâmbet cât toate zilele, care te ia în braţe. În spate poate fi neant, un câmp gol, o prăpastie, o cocioabă sau un palat...nu are importanţă. Acea îmbrăţişare este atât de mare, că înconjoară lumea. Şi atât de mică, încât nu încape în ea decât o singură persoană.

Apoi, prin facultate, am asistat la o scenă de zile mari, iar viaţa mi s-a schimbat...
Într-o zi, se certa un coleg de cameră cu iubita. El era moldovean. Ea...nu contează; dar urla şi ţipa din toţi bojocii: "Nenorocitule! Lepră ordinară, m-ai lăsat să-ţi plătesc berile! Beţivule! Porcule"!
Şi omul, liniştit, mestecând o gumă: "Draga mia, portofelul meu iera la tine; tu eşti di vină!"
S-a luminat gagica, instant! Căprioară s-a făcut, să-mi trag palme! "Vai, iubitul meu drag şi frumos şi puiuţ scump, nimeni nu mi-a mai spus că-s divină până acum! Cine e iubiţelul meu sensibil? Tu eşti..."
Mi-a picat capul de uimire!! Cu un cuvânt, a îmblânzit scorpia!
...şi mi-am dat seama de ceva: în viaţă nu te ajută să fii filosof şi să ştii cine a pus coada la cireaşă! Ca să te descurci, trebuie, doar, să fii pe fază şi să ai cuvintele la tine. Prin urmare, mi-am pus cea mai minunată dorinţă: când mă fac mai mare, vreau să fiu moldovean!

Nu mi-a reuşit pasenţa, că aia e: sângele apă nu se face. DAR, am renunţat să încerc să mai descriu indescriptibilul. C-apoi şi pomul se cunoaşte după roade, nu neapărat după descrierea din manualele de specialitate.
Problemele pe ordinea de zi sunt altele: dragostea vine, nu-i bai! Însă...ce faci, după ce a venit?

Nici o problemă!! Şi de această dată, ştiinţa modernă ne vine în ajutor...cu o minunăţie de cuvânt de învăţătură. Bine...nu UN cuvânt, ci 47 - ca să fiu mai exact! Da, aţi citit bine: 47 de modalităţi de a o face pe o femeie fericită. Ştiu...exprimarea cam lasă de dorit, dar dacă aşa au scris specialiştii jurnalişti, cine sunt eu să îi contrazic? Am făcut ingineria, nu facultatea de limbi.
În plus, sunt cam multe modalităţi şi nu am capacitatea necesară de a le acumula pe toate. Cred că o să aplic politica paşilor mărunţi, ca să pot digera profunzimea înţelepciunii. Şi dacă văd că am succes şi mi se schimbă viaţa, continui şi cu celelalte...

În fine, să-i dăm drumul. Nu de alta, dar mă usuc de nerăbdare ca o râmă la soare, să ştiu şi eu cum să-mi fac d(r)ama fericită.

1. "Primul lucru pe care trebuie să îl faceţi când vă întoarceţi acasă, e să vă cuprindeţi iubita".
Să o cuprind...cu metrul de croitorie? Da, are sens. Dacă reuşesc, înseamnă că  încă intră în categoria căprioarelor şi e fericită.
Dar dacă iubi e de necuprins? O pot înconjura? Ca pe biserică la slujba de prohod: cu lumânarea în mână, dând slavă lui Dumnezeu, pe la fiecare colţ. Merge aşa? Oare va fi fericită?

2. "Întrebaţi-o cum şi-a petrecut ziua. Daţi-i de ştire că vă interesează planurile ei şi că vă pasă cum petrece ea ziua, atât timp cât nu vă aflaţi împreună. Puteţi acorda întrebări suplimentare, de genul: "Ai fost la doctor / la prietena ta? Ce a spus"?"
Mamăăă, ce tare!! Întâi de toate, am o nedumerire: cum îi dau ştirea că mă interesează? Dau buzna pe uşă, în stil breaking news, cu zurgălăi? Aşa se dau ştirile azi...fac hărmălaie şi BOOOOMMM!!! "Incendiar! Ghici ce ştire am?! Mă interesează ce ai făcut azi"!
Aoleu...şi dacă strigă pe mine, că o chem la raport şi de gelos ce sunt, o controlez? Dacă trânteşte un "Nu te intereează ce vorbesc eu cu prietenele mele"? Dacă o supăr şi mă face "nenorocit"? 
NUUUUUUU!!!! Eu nu risc să-i stric ziua lu' "pui"! Punctul ăsta îl tai de pe listă!

3. "Învăţaţi nu doar să auziţi, dar şi să ascultaţi. Fiţi atenţi cum daţi întrebările, nu trasformaţi discuţia într-un interogatoriu."
Ete na, să fiu atent cum îi dau...păi cum să-i dau? Şi cu stânga, şi cu dreapta - logic! Că d-aia sunt ambidextru!
Şi nu transform eu discuţia în interogatoriu. Ea înţelege asta, mai ales când o voi întreba ce vorbeşte cu prietena ei.

4. "Oferiti-i atenţie iubitei, atunci când alături se află şi alte persoane".
Numai atunci? Păi e simplu...Înseamnă că nu o bag în seamă decât la sărbători, când ne strângem cu toată familia. În rest, suntem mai mult singuri -  deci sunt liber să-mi concentrez atenţia pe televizor. Avantaj eu. :)

Hai că-mi plac modalităţile astea de a-mi face femeia fericită. Ia, măi înţeleptule, mai învaţă-mă!

5. "Nu aşteptaţi vinerea pentru a o întreba cum vrea să petreacă weekendul, planificaţi împreună timpul pentru aceste zile".
Perfect, iar am scăpat! Sâmbătă, iubi meu doarme toată ziua; iar duminica, repetă ce a făcut şi cu o zi înainte.
Dacă e musai să am planuri pentru weekend, trebuie să le fac cu altcineva. Oare va fi ferită femeia?

6. "Ajutaţi persoana dragă. Dacă vrea să pregătească cina, dar e obosită sau nu are timp, oferiţi o mână de ajutor. Dacă nu sunteţi prea bun la pregătireea bucatelor, puteţi ajuta la pregătirea ingredientelor (curăţitul cartofilor, de exemplu)".
Bun. Persoana dragă nu găteşte. Nici când e odihnită, nici când e obosită. Ce fac în cazul acesta?
Eu vreau să ajut cu o mână de ajutor, dar dacă n-am pe cine... De ce să arunc mărgăritare în gura porcilor, când am căi mult mai interesante ca să-mi petrec timpul? Netflix-ul geme de seriale, iar pizza şi o supă la plic găsesc pe la orice butic!

7. "Complimentele! Faceţi complimente iubitei! Urmăriţi schimbările de înfăţişare, de garderobă".
Aaaa...aici ştiu! E ca-n reclama aia cu "Ce cercei frumoşi aveţi, doamnă"!
Stai să vedem ce schimbări are doamna mea...gata! "Dragă, ai nişte cearcăne minunate! Sunt bio? Nu de alta, dar vreau să ai un stil sănătos de viaţă".
Şi-mi pun faţa de căţeluş rănit...



8. "Aveţi grijă de sentimentele ei, evitaţi certurile în contradictoriu".
Ok, aici vorbiţi pe limba mea. Atât că eu evit certurile; fug de ele, ca ăla negru de tămâie! Dar nu le evită ea! Când comentez, am chef de ceartă; dacă tac, tac ostentativ...deci tot am chef de ceartă! Întrebare: cum evit cearta?


9.  "Dacă aţi atins persoana tragă cu un cuvânt sau cu un fapt neplăcut sau dacă ea suferă din alte cauze, arăta-i că o înţelegeţi şi că observaţi starea ei de spirit: "Îmi pare rău că suferi din această cauză". Nu trebuie să vorbiţi mult, o frază sau două sunt de ajuns. Ar fi bine să vă abţineţi de la sfaturi".
Ia uite, dom'le, deci aici greşeam! Eu, ca prostul, o ascultam şi după ce se umfla de plâns, că nu are soluţii la probleme, eu, ca boul, încercam să îi ofer o rezolvare! Şi când colo, trebuia să zic doar că "îmi pare rău că suferi".
Ceea ce ziceam...dar dacă ea mă întreabă ce să facă, eu ce mai zic? Tac chitic, sau îi spun franc: "Ştiu, dar nu îţi spun, că nu-mi dau voie specialiştii şi vreau să te fac fericită"!
Sau în teoria experţilor, după ce îi spuneam că îmi pare rău că suferă, ea trebuia să se oprească din plâns, să mă ia în braţe şi să se bucure cu minunea de bărbat pe care i l-a dăruit Dumnezeu? Îmi pare rău, dar au greşit filmul! Viaţa reală nu merge aşa...cel puţin la mine!

10. "Explicaţi-i persoane dragi de ce aveţi nevoie de timp pentru propria persoană, de ce doriţi să plecaţi la un eveniment sau altul de unul singur, fără ea. Nu trebuie să lăsaţi loc pentru nelinişte".
Hmmmm...hai să facem un test: "Persoana mea dragă, mă tâmpeşti! Vreau o gură de aer, simt nevoia să fiu singur, vreau să mai schimb peisajul şi să mai ies şi cu altcineva! Dar nu îţi face griji, tot la tine mă întorc. Te iubeeeeeescscscsc....."
E bine aşa? E femeia liniştită şi fericită?

Eu aşa sper...
Nu de alta, dar iar mă freacă la creieri cu "relaţia toxică", "singurătatea-n doi" şi alte clişee d-astea, pe care le citeşte prin cărţi!

Doar că, mă chinui să nu aibă dreptate. Şi aş ţine-o numai pe palme, dacă aş putea...atâta că mereu îmi zice că-i femeie independentă şi nu are nevoie de nimic! Păi dacă ea nu e feminină şi nu acceptă nici un ajutor, eu cum să mai am ocazia să fiu bărbat galant?

Da' nu contează, aşa-s vremurile şi ne-om strecutra printre ele. Dacă merge; dacă nu.... Noi să fim sănătoşi! Şi fericiţi! 
...ceea ce doresc tuturor, că dorirea nu-i pe bani!

Barmană, dă-i cu şpriţ la masa 5, ca să ne veselim!



[Maria Tănase - Leliţă Cărciumăreasă]

duminică, 19 mai 2019

9 mai - e sărbătoare!

- Bună ziua!
- Buuuu-năăăă...ziiiiii-uaaaaaaaa....
- Scoateţi o foaie de hârtie! Lucrare de control! Întrebare: Ce sărbătorim pe 9 mai?

Cam aşa se desfăşurau testările pe vremea mea. Când mai dădeam pe la şcoală, pac! Lucrare... Din pământ, din iarbă verde, mă trezeam în situaţia de a fi întrebat ce am învăţat pentru "astăzi".
Nu era ca acum, când testările nu numai că sunt anunţate, dar primeşti şi lecţiile pe care trebuie să le înveţi - sau chiar subiectele gata rezolvate, tot ce având de făcut elevul fiind să deschidă manualul şi să se uite despre ce vorbeşte profesorul la oră!

Da', mă rog...ce să mai comentez, că şi aşa rezultatele la Bac sunt din ce în ce mai proaste, cu fiecare an care trece. Ceea ce este perfect explicabil: suntem aşa de inteligenţi şi plini de drepturi, că nici nu mai are rost să pierdem vremea tocind nişte informaţii pe care, oricum, le găsim pe Google. Dacă nu eşti chiar total îngrămădit şi ştii să dai un click, te-ai scos! Ba, de la un timp, nu mai este nevoie nici măcar să ştii să citeşti: îţi spune asistentul vocal cu vorbe, tot ce ai nevoie să cauţi. 
Rămân, doar, 2 mici problemuţe: 1. SĂ VREI să cauţi şi 2. SĂ ŞTII CE să cauţi.

Revenind la oile noastre... Da, aşa este! În zorii sistemului educaţional românesc, se mai dădeau şi testări surpriză. Ce-are a face asta cu ziua de 9 mai?  Teoretic, nimic. Practic, de aici porneşte totul!
Aşa că, iată...au trecut 10 zile de la fericitul eveniment şi încă stau să mă întreb: oare ce aş răspunde dacă aş mai da o lucrare de control tip blitzkrieg - adică scurtă şi rapidă şi pe negândite - despre 9 mai?
Nimic mai simplu - îmi spune neuronul cel funcţional şi în putere: "Răspuns final şi corect: Nooooiiii...pe nouuĂ mai sărbătorim. Sărbătorim..."istoric informal summit of the heads; offfff...of the states ori governament of the Iuropian iUnion".
Aaaa!!! STAI, că mai e ceva!! "Şiii noi mai sărbăăătorim...ăăă...mitingul lu' Dragnea de la Iaşi! Şiiii... şi mai sărbătorim...Ziua Europei"!

Hai că am nimerit-o! Sunt cel mai tare din parcare, să-mi trag pălmi!
Să tot fie nişte secole de când am gătat cu şcoala şi tot îmi amintesc că 9 mai e o sărbătoare magică! Ce credeaţi, că pic în plasă? Hă! Păi de mic eram un fel de geniu, că aveam mintea pe care o am şi acum! Şi nu mă dă nimeni la întors! 



Una peste alta, e clar ca lumina zilei: 9 mai chiar este o zi Mare!! Deci, ca orice om modern care se respectă, mi-am petrecut-o  la televizor - ţintuit în fotoliu şi mutând telecomanda pe toate posturile, ca nu cumva să pierd vreun breaking news de ultimă oră, incendiar şi cutremurător. Şi nu am pierdut. URA!!!
La un moment dat, însă, chiar mă năvălise o ditamai repulsia - de nu mai ştiam pe unde să scot cămaşa! Pe de o parte, eram curios să mă uit la ştiri, să-i văd şi eu pe cei mai iluştri oameni ai planetei; iar pe de altă parte, nu ştiam unde să mai fug, ca să scap de atâta idolatrie care mă ducea cu gândul numai la vremurile glorioase în care Nicholas Ceocesku era 3 în 1, ca cafeaua: "cel mai iubit fiu al poporului, eroul păcii mondiale ŞI distintinsul emisar al prieteniei" - toate în acelaşi timp.
Serios, acum: care e mai este diferenţa între "Merkăla! Iohannis, Merkăla! Macronu'! Iohannis! Iohanis! Macronu'! Merkăla!"...sau... "Dragnia! Dragnea! Dragnea! Dragnea"...sau..."Ceau-şescu Ro-mânia! Sti-ma noastră şi mân-dria"?!

Demult, în vremurile apuse, jurnalele de ştiri erau pline de entuziasm! Ilustrul conducător, era permanent întâmpinat cu cele mai profunde sentimente de înaltă preţuire, adâncă recunoştinţă şi dragoste fierbinte, ori de câte ori apărea pe undeva. Astăzi am inventat "băile de mulţime" - care, în principiu, au fix acelaşi scop, bazat pe "mitul omului promis" - care va schimba societatea din temelii şi o va duce către lumină. 
  
Singura diferenţă între "atunci" şi "acum" este că nu mai avem o singură opţiune, nu mai există un singur personaj hristic. Fiind în democraţie, avem luxul de a ne permite să ne alegem dumnezeii, fiecare după cum îl conduce conştiinţa. Iar după ce taberele au fost delimitate, avem libertatea de a ne scuipa între noi, pentru a arăta superioritatea propriei opţiuni. Foarte tare, ce să mai spun?
Totuşi, luaţi în modul, oamenii, sunt la fel. Până şi promisiunile sunt la fel, chiar dacă ornamentele înflăcărate din trecut s-au transformat în declaraţii/promisiuni lucitoare, menite să adoarmă raţiunea şi să învârtoşeze emoţia primară: 



"Fără hoţie putem avea şcoli mai bune". Ce încântare! Sună bine, aşa-i? Fără hoţie = şcoli mai bune. Doar că nu asta spune sloganul...ci "Fără hoţie, PUTEM avea şcoli mai bune" - adică, este acelaşi tip de îndemn ca al jocurilor de noroc: "Joacă şi POŢI câştiga". Dacă nu câştigi, aia e...ghinion. Mai încearcă - pentru că nu poţi condamna pe nimeni, deoarece nimeni nu a garantat câştigul. Şi nici şcolile mai bune.    

Prin urmare, la finalul zilei, am tras o singură concluzie: o fi ziua Europei Unite, dar noi suntem divizaţi... aşa că pe-un picior mioritic era aplaudat "Iohannis", în timp ce pe celălalt picior de plai Dragnea era idolul poporului. Ceea ce este de înţeles:  fiecare om cu proprii admiratori şi propiul cult al personalităţii. Cine o câştiga...vom vedea. Ăia care-s majoritari, îm principiu...deşi se spune că nu ar fi etic, pentru că şi minorităţile au drepturi. Ceea ce înseamnă că şi idolii minoritari contează. Deci, în loc să fie un dumnezeu mai mare, ar trebui să avem mai mulţi, şi mai mici. Iar Europa Unită ne propune ne-unirea.

Dincolo de toate prostiile astea, pe 9 mai am sarbatorit 141 de ani de independenţa României, obţinută în 1878, prin Tratatul de la San Stefano (revizuit, apoi, la Berlin). Dar nu am auzit pe nicăieri să se mai amintească un asemenea amănunt. Poate pentru că nu mai are importanţă? Poate pentru că România nu mai este independentă?

Aoleu, iar m-a pocnit melancolia. 
D.J., bagă un song de inimă rose şi mai toarn-un păhărel, să ne veselim nitel!



[Tudor Gheorghe - Au înnebunit salcâmii]

sâmbătă, 4 mai 2019

Ignoranţa noastră, cea de toate zilele

Mai sunt...cam 3 săptămâni şi vin alegerile. Nebunia planetei, să-mi trag palme! Bătălia e mai atroce ca niciodată! Guerilla, frate! Parcă mă şi aştept să sară Rambo dintr-un tufiş şi să-i mitralieze, instant, pe nenorociţi! Dacă atât ne duce capul...ce să faci? Nu mai avem limite, nu mai avem oprelişti, sau graniţe.
În tinereţile mele, circula o vorbă: "totul e permis în dragoste şi război". Desigur că e o enormitate, o idioţenie care a stat la baza celor mai celor mai cumplite fapte din istoria omenirii...dar nu mai ţinem cont de toate amănuntele. Ce a fost a trecut, nu se mai întoarce; iar "înţelepciunea" populară a primit update: "totul e permis în dragoste, război ŞI politică".
...şi uite aşa au apărut clipuri cu Iisus Hristos, care ne îndeamnă să nu ne mai rugăm la EL...pentru că s-a inventat dreptul de vot şi ne putem hotărâ singuri soarta:



[Iisus Hristos are un mesaj pentru români]

Superb, ce să mai zic? Prin octombrie, Biserica era cel mai mare caca, total indezirabilă în viaţa omului modern. Iar acum, a devenit aliatul de nădejde al aceloraşi oameni moderni, pentru că...de ce nu? Când nu ai absolut nici o valoare, poţi spune orice! 
Numai că stau şi mă întreb: Aşa de mare e disperarea pentru bani şi putere? Realitatea arată ca da....ceea ce înseamnă că ţara asta trebuie să fie tare bogată, dacă e săracă şi tot facem orice ca să ajungem în vârf! 
Iar vestea bună este că ÎNCĂ NU AM VĂZUT NEBUNIA ÎN TOATĂ SPLENDOAREA EI. Sincer, abia aştept să văd ce mai urmează! O să am material pentru blog...deşi, de la o vreme, chiar mi-e jenă să scriu despre toate cretinătăţile din viaţa de zi cu zi. Nu de alta, dar mi-e frică să nu mă afund prea mult într-un astfel de mediu şi să mă confund cu el, la un moment dat.

Oricum, dacă e să mă întrebaţi pe mine, nu cred că PSD-ul e cea mai mare problemă a noastră.  De fapt, nu oamenii politici sunt marii noştri inamici şi sursa necazurilor noastre... Nici lipsa spitalelor şi nici măcar a şcolilor. Sau a (auto)străzilor. Nu, nu, nu, nu...
Marea problemă a noastră este ignoranţa, sub toate formele ei: prostie, dorinţa de a epata, lipsa de respect faţă de omul de lângă noi, lipsa de valori, mândria. Chestii din astea, minore, care se învaţă în primii 7 ani de viaţă. Cei 7 ani de acasă... educaţia de familie care stă la baza oricărei educări viitoare. 
De ce spun asta? Pentru că se vede din avion, în orice facem...mic sau mare, simplu sau complex.

Ieri sărbătorirăm 2 mai, Ziua Naţională a Tineretului. Ca să marchez preafrumoasa sărbătoare, m-am hotărât să merg la un film. Am văzut "Avengers: Endgame". A doua oară. Bineînţeles că sala era plină...e un film în vogă şi tonele de reclamă te momensc în cinema, chiar dacă nici nu ai nici în clin, nici în mânecă cu povestea în sine. Aşa că te duci. 
Doar că până la jumătatea filmului (care ţine vreo 3 ore), a plecat cam un sfert de public...şi m-am întrebat "de ce?". Chiar: de ce ai face asta? De ce ţi-ai bate joc de timpul şi de banii tăi, ca să mergi la un film ce nu îţi place? 
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu acţionez la primul capriciu. Mă uit, întâi, ce filme sunt în program; la ce ore, cât durează, cu ce se mănâncă fiecare. Nu mă arunc ca cioara, să iau în cioc ciobul care luceşte mai tare. Am, n-am altă treabă, nu pot să-mi bat nici joc de mine, în asemenea hal... dar se pare că pe mulţi din jur, nu îi interesează aspectele astea. Aşa că se lasă luaţi de marketingul agresiv şi dau banii pe produs, apoi văd că, de fapt, nu le place şi nu au nevoie de el. 
Asta e ignoranţa.

Zilele trecute a murit Răzvan Ciobanu - ştiţi povestea, că nu aveaţi unde să vă ascundeţi de ea. 
Nu intru în amănunte, însă, am reţinut că băiatul acesta s-a urcat drogat la volan - faptă catalogată de Lia Olguţa ca fiind "o inconştienţă". Bineînţeles, s-a stârnit un imens scandal politic, pe baza acestei "declaraţii acide"...deşi femeia a avut dreptate: trebuie să fii nebun să conduci, după ce te-ai drogat. "Inconştienţă" un termen prea blând...şi nu are treabă nici cu durerea morţii unui om sau dramele dependenţilor de droguri, nici cu discriminarea lor şi nici măcar cu legalizarea stupefiantelor - o chestiune care nu văd ce legătură are cu povestea iniţială, pentru că riscul de a muri nu apare din cauză ai încălcat legea conducând drogat, ci PENTRU că ai condus drogat.
Ca să recapitulăm: nu vorbim de "inconştienţă" , ci de prostie crasă. Ignoranţă zdrobitoare.

Azi, un tânăr de 18 ani a vrut să traverseze o cale ferată şi a fost izbit de tren. Asculta muzică la căşti şi era cu ochii în telefon, nu vedea şi nu auzea ce se întâmplă în jurul lui. L-a omorât politica? Ciuma roşie, sau propria ignoranţă? Mai ales când asemenea cazuri se petrec periodic, în ultimii ani: Ba-ţi faci selfie cu pistolul la cap şi apeşi pe trăgaci, în loc să faci poza; ba te dai de-a dura în prăpastie, căutând cel mai bun unghi foto; ba pici de pe clădiri, sau dă tramvaiul peste tine, maşina, ori trenul. Cazi pe scări, cazi în canal...ohoho! Experienţe de gen sunt destule...şi....şiii...nimic! Nu au nici un efect!
Acum ceva timp, a murit o studentă de la arhitectură, parcă. S-a urcat pe tren să-şi facă selfie şi aia a fost. Koniet film. Ne trebuie şcoli? Nuuu...însă avem nevoie de educaţie! Aia a primilor ani de viaţă, care îţi dă dorinţa de a lupta cu ignoranţa, nu a te mozoli cu ea.
Apropo de şcoli: cu vreo câteva săptămâni în urmă, vorbeam cu o învăţătoare - care povestea de pe la lucru, în timp ce eu mă spărgeam de râs că i-a dus pe copii la Mac, în Săptămâna Altfel. În capul meu, semivacanţa asta era dedicată vizitelor culturale...ori, la fast-food, ce cultură să îţi faci? "Dar, dacă atât îi duce capul pe profesori..."  
Şi-apoi am aflat că obiectivele Săptămânii Altfel se stabilesc de comun acord cu părinţii. Aceiaşi părinţi care, la 10 minute după ce au plătit intrarea la Muzeul Satului, şi-au luat odraslele de mână, au făcut stânga-mprejur şi s-au dus să viziteze mall-ul de peste drum...că nu au ce vedea la cocioabele alea de pe vremea lu' Pazvante!  
Şi noi plângem după şcoli? Hai mă, să fim serioşi! Ne batem joc şi de alea care sunt, la ce să mai facem altele? 

   
Vă amintitţi de crima odioasă de la Dristor...nu detaliez, că nu are rost. Dar mai ţineţi minte psihoza socială de atunci, când au apărut turme întregi de experţi care să ne explicau că, în principiu, nu e bine să fim ca autiştii şi să ne izolăm de tot ce te înconjoară, în special când suntem pe stradă?  
E! Următoarea săptămână după nefericita întâmplare, toţi călătorii de la metrou stăteau lipiţi cu spatele de zid şi ochii ca girofarul în jur, ca să nu mai fie luaţi prin surprindere de cineva care ar fi vrut să îi împingă pe şine. Problema e că minunea a durat până ne-am luat cu alte lupte mai importante...şi lumea a revenit fix la aceleaşi obiceiuri de dinaintea crimei: ruperea de realitatea imediată prin orice mijloace. 
Nu am doctorat în psihologie, dar asta nu e ignoranţă?
Că tot suntem aici: mai ţineţi minte valul de sinucideri de la metrou şi cerinţa socială de a fi protejaţi de asemenea întâmplări nefericite, prin montarea de parapeţi de protecţie pe peron? Huo PSD-ul, care fură banii şi ne lasă să murim ca nişte câini! În ţările civilizate, cu parapeţi de 2 metri pe marginea peroanelor din staţiile de metrou, nu mai mor oamenii.

Şi atunci am o întrebare: capul îl avem pe umeri, ca să nu ne plouă în gât? Pentru ce suntem înzestraţi cu raţiune, dacă nu o folosim şi aşteptăm la alţii să ne explice elementarul de bun simţ şi să ne mâne pe drum, ca pe orbi? Păi dacă aşa stă treaba...hai s-o facem cum trebuie! 
Hai să montăm stâlpi de 100 de metrii înălţime la calea ferată, ca să nu mai facă prostu' arc electric, când se cocoaţă pe tren, să-şi facă selfie inedit. Sau, mai bine, zic să scoatem în ilegalitate locomotivele electrice, că şi aşa sunt antice şi luăm din alea diesel, ca la americani! Fără fire electrice, nu e curent; fără curent, nu se mai curentează omu'; simplu. 
De fapt...ce să ne mai dăm atâta după deget? Pentru protecţia noastră, a tuturor, zic să interzicem, definitiv, circulaţia trenurilor în zonele populate. Aşa nu mai dă nimeni peste noi, când traversăm calea ferată. Da, aveţi dreptate: care cale ferată, dacă nu e tren?
Perfect!

Şi dacă tot ne apucăm să protejăm poporul, hai să construim fiecare bandă de circulaţie cu propriul tunel, ca să nu se mai ivească vreun nebun  care să intre pe contrasens când depăşeşte, sau să se proptească în vreun pom când drumul o ia într-o parte şi el o ţine tot înainte. 
Hai să legalizăm consumul de droguri, ca să nu mai moară oamenii când conduc drogaţi. Să legalizăm şi beţia, că poate unu' vrea să conducă în comă alcoolică! E dreptul lui, că d-aia e cetăţean european! Păi nu?
Sau, măcar să montăm garduri pe marginea străzilor, ca să aibă beţivii de ce să se ţină, când ies de la cârciumă. Ei nu trebuie să ajungă în siguranţă la căşile lor? Oare nu au o familie, nu au copii pasibili să rămână orfani? Nu au o biată măicuţă bătrână, cu brâul cu lână, care să îi jelească dacă li se întâmplă ceva?

Hai să inventăm chiloţii cu glugă, pentru cei care îşi uită umbrele acasă, când plouă. Şi izmene cu mănuşi, ca să nu ne ia frigul pe nepregătite!
Hai să adăugăm în Codul Ocupaţiilor o nouă meserie: îngrijitori sociali, care să ne ţină de mână când traversăm strada, cu ochii în telefon. Şi până la urmă, hai să dăm în folosinţă toalete care să ne cureţe la fund şi să ne dezinfecteze după fiecare folosire, că poate ne roadem unghiile fără a ne spăla pe mâini şi ne umplem la gură de stafilococi aurii, rotavirusuri şi alte căcăreze.    
Sau, şi mai bine, să primim de la primărie o raţie lunară de pamperşi, ca să nu mai fim nevoiţi să folosim toaletele infecte ale patriei.
Hai să amplasăm câte un braţ robotic la fiecare metru de trotuar, care să ne dea o palmă după ceafă când nu ne uităm pe unde mergem. Hai să punem ghidare cu laser pe bocanci, sau să coordonăm gps-ul de la telefon cu realitatea înconjurătoare, ca să ne bipăie ăla în creier când depăşim spaţiul alocat circulaţiei pietonale şi suntem cu mintea împrăştiată în mediul virtual.


Dacă tot vrem să fim ignoranţi, hai să fim până la capăt! Nu ne-am dorit o Românie a lucrului bine făcut? Poftim, hai s-o facem! Adică nu...SĂ NE-O FACĂ Statul!
Ce mama mă-sii? Noi suntem plătitori de taxe şi impozite, iar el trebuie să aibă grijă de noi! #rezist şi #joscorupţia!! URA!

Problema noastră nu sunt politicienii, orice culoare ar avea ei. O societate bună nu poate da politicieni proşti, aşa cum nici un pom bun nu dă roade rele.  Deci, dacă politica este aşa cum o vedem cu toţii, cam ce pom este poporul român?
Aici e problema: lume multă, oameni puţini.

...iar asta nu se schimbă cu nici un fel de alegeri politice, ci numai cu valorile familiei, care ni se transmit în primii ani de viaţă. Ce noroc pe noi, însă, că am luptat pentru această familie şi nu am permis să fie îngrădită de ticăloşi şi oamenii răi. De 3 ori "Ura"!
Viitorul sună orange şi beculeşte inteligent, ca să ne atenţioneze când traversăm!

Să bem pentru asta!
Eu, cel puţin beau cu plăcere. Că na...Asta ştiu, asta fac!  
Şi visez la ziua în care se vor legaliza drogurile, ca să conduc şi eu ameţit de dragonii roz. Iar dacă mă opreşte poliţia, să zic, ofensat: "Ce-ai dom'le cu mine...nu vezi că merg liniştit pe toate benzile mele, cu 150 la oră? Aaaa...mă avertizezi că pot să mor? Da, băi, dar mor legal, nu încalc nici o lege. Deci...dă cu praf de mers şi lasă-mă-n durerea mea"!! 

Până una, alta, să fie chef, bairam şi distracţie, că iar e zi de sărbătoare: 



[Puiu Codreanu - Am să beau, să beau, să beau]

duminică, 28 aprilie 2019

3 ani, 3 luni şi 3 zile

Cam atât spun experţii că durează iubirea. Aşa să fie?

Apropo...Allllloooo!!! M-aude cineva? Nu vă supăraţi, am şi eu o întrebare mică: Mai pot scrie despre dragoste? Ştiu că a trecut nebunia cu Zilele Îndrăgostiţilor...dar am fost tolomac şi parcă tot nu le+am marcat cum se cuvine; îmi pare rău! Însă am un chef nebun să iubesc şi trebuie să mă manifest!
Îmi doresc să zic şi eu d-alea cu "iubi", "floricică", "îngerel", "dovlecel", "drăguţă", "veveriţă", "puiuţ", "pisoiaş", "păsărică"..."păsărel"? AOLEU!! Nuuuuu!!! "Păsărică" e bine, ne oprim aici!!

No, şi cum spuneam...hai să iubim! Motive avem destule: a dat soarele, floricelele-s pe câmpii, plus că tocmai serbăm ditamai Paştele cu lumină şi bucurii...deci ce altă dovadă mai mare de iubire ar putea exista pe lume, decât să-ţi pui sufletul pentru cei dragi?
Dar nu voi vorbi despre iubirea asta divină, curată, care implică sacrificiu şi în principiu te înalţă...nu, nu, staţi calmi! Suntem  destul de inteligenţi să ne confecţionăm propriile noastre înălţimi valorice, iar ştiinţa ne-a demonstrat (clar) că iubirea (noastră) NU trebuie să  implice sacrificiu; asta mică, de pe aici, cică tre' să fie mai neaoşă, cu spaţiu personal şi tinereţe fără bătrâneţe..că dacă apare un neprevăzut mai nasol, e musai să-şi vadă fiecare de viaţa proprie. C-apoi, na! Să stai lângă cineva în condiţii vitrege e demenţă totală...ataşament nociv, boală psihică, relaţie toxică  şi alte deyechilibre patologice, care implică o cămaşă de forţă sănătoasă!



Hai, vă rog...
De fapt, nu mai rog pe nimeni! Scriu şi gata...Că tot am găsit un articol...bun, bun, bun! Te lingi pe deşte, de minunat ce este! Se intitulează "Gesturile care fac orice bărbat să fie nebun după tine"! Ceea mi se pare de un real ajutor - mai ales pentru mine! Am un fler la d-astea, ceva de speriat! Bine...io-s şi mai ciudat de felul meu; recunosc iubirea când o văd - mai ales la alţii.
Când e vorba de mine, însă, pun botul la toate prostiile şi viaţa îmi dă cu blue screen (vă place ce cuvinte deştepte am învăţat? Cică expresia asta vine din programare şi este o metaforă pentru "eroare"), de nu mă văd! Serios vă spun...sunt orb, surd şi mut! Dau cu oiştea-n gard de berleuz ce sunt!
Noroc cu Universul  - care, în mărinimia sa, îmi sare în ajutor şi îmi oferă pe tavă tot ceea ce am nevoie. E mai promp ca duhul lămpii - că aia trebuie frecată, ca să-i iasă duhul. La Univers, însă, e conexiune wi-fi, 6G! Stau eu în prostia mea şi pac! Mă loveşte câte-o informaţie de care am nevoie...în cazul de faţă, gesturile care mă fac să mă îndrăgostesc. Desigur...e cu reţetă - ca orice lucru bun, care se respectă.
(Cu cine să te cerţi, dacă aşa sunt vremurile? Nici dragostea nu o mai poţi trăi fără reţetă, că dacă nu-i conformă cu (ne)regulile în vigoare, tu te crezi îndrăgostit şi când colo, afli că eşti tâmpit!)

Da' zic să nu o mai dăm atâta după vişin şi să aflăm ce spun specialiştii că semnalizează apariţia iubirii neţărmuite şi te face să fii în cap după duduie:

1. "Bărbatul adoră când te joci cu părul".
Măăăă...aici m-a lovit! Tu, domniţă oacheşă, dacă vrei să mă faci smoothie d-ăla... squash...SLIME, bătu-l-ar norocul,  că "plastilină" nu-i pot spune, că e un cuvânt învechit şi cu aer comunist - joacă-te cu părul. Meu. Ce-i drept, am cam chelit, că mă ajunge şi pe mine vârsta cea înaintată... Da' dacă-ţi pui în cap, găseşti nişte păr pe undeva, că nu sunt spân! Spre exemplu, pe piept am material didactic căt pentru un curs întreg de frizerie...poţi să-i faci codiţe, cărare pe mijloc, poţi să-l tunzi în scări, bros sau pierdut, să-l faci permanent, sau chiar să-l pui pe bigudiuri!

2. "Bărbaţii apreciază când le spui că ţi-a fost dor de ei".
Bună asta. Atât că eu sunt mai casnic,  de fel...şi toată ziulica stau la tv. Mă uit la fotbal, cu berea în mână. Am o lene pe mine, de mi-am tras conducta de canalizare până sub fotoliu, ca să nu mai bat drumul până la budă, când mă taie nevoile. (Gata, am bifat toate clişeele de mascul feroce? Hai mă, că vreau să fiu şi eu bărbat d-ăla ţeapăn, cum zice lumea că trebuie să fii...)
No, şi dacă nu plec nicăieri, când să-mi zică iubita că-i e dor de mine? Sau...stai, că acum m-a pălit lumina înţelepciunii!!! Regula ZICE că trebuie să le spui BĂRBAŢILOR că ţi-a fost dor de ei, nu să-i spui BĂRBATULUI că ţi-a fost dor de el. Aaaaa...păi atunci e bine aşa. Pfuai, ce mă speriasem! Mă gândeam că mă scoate iubi din zona mea de confort şi mă pune să plec de acasă, numai ca s-o fac să-i fie dor de mine! Da's atent la topică şi văd că ea trebuie să spună bărbaţilor  că-i e dor de dânşii, nu mie!

3. "Bărbaților le place când îi tachinezi și când le oferi afecțiune".
Şi le faci pe ambele, în acelaşi timp? Hahahahaha! Asta e pe sistem "îi pupi, îi scuipi, îi pupi, îi scuipi".. Ce bucurie! Într-adevăr, e foarte profund!

4. "Bărbaților le place când iubita lor este de acord cu ieșirile cu băieții".
Serios, acuma...chiar mă macină ceva: de ce bărbaţii sunt la plural şi femeia este singulară. O fac poştă pe duduie, sau cum? E clar ca lumina zilei că articolul e scris de o gospodină cu fantezii năstruşnice, altfel nu-mi explic asemenea formulări!
În altă ordine de idei, dacă eu nu am băieţi în anturaj, ci o tonă de fete - că de, se mai întâmplă - iubita trebuie să fie de acord ca să ies cu ele? Sau ies fără ştirea ei şi am grijă să afle, ca să o fac geloasă şi să ştiu că mă iubeşte?
Ce, ce vă uitaţi aşa strâmb la mine? "Cine nu e gelos, nu iubeşte" - aşa zicea alt psiholog în relaţii d-astea pasagere...

5. "Bărbații iubesc când sunt îmbrățișați".
Şi când bărbaţii NU sunt îmbrăţişaţi, NU iubesc?
Ai, ai, ai...bărbaţii ăştia! Zici că-s pui de căţel, pisică şi alte pet-uri de casă! Îi mângâi sub codiţă, îi scarpini după urechi şi gata, te iubesc! Hocus pocus preparatus...scot iubirea din pălărie, cu o îmbrăţişare! 
Auzi, tu, autoareo care ai scris minunăţia de învăţăminte...regula e valabilă şi pentru femei? Nu de alta, dar ca să fiu sigur că fac ravagii-ntre domnişoare, cum pun ochii pe splendoare, zic să sar pe ea şi s-o şi îmbrăţişez - ca să fie şi ea nebună după mine!
Păi nu?!

6. "Onestitatea îi face pe bărbați fericiți".
Asta e tot unisex...m-am mai liniştit!
...ceea ce înseamnă că pe femei le faci fericite când le minţi? De fapt, DA! E corect. Când se urcă iubi pe cântar şi sare acul din scală, dar apoi te întrebă dacă ţi se pare că s-a îngrăşat, ce-i spui? Adevărul...normal...dacă vrei să dormi pe preşul din faţa uşii. Dacă nu, minţi cu neruşinare şi o faci fericită.

7. "Bărbații iubesc când femeile se holbează la ei cu ochii plini de dragoste și dorință".
Stai, stai...ce fac femeile astea? Se holbează cu dragoste şi dorinţă...să ce? Să le mănănce ficăţeii şi  să le facă creierul pane - din pasiune pentru bucătăreală, desigur!


Totusi, nu-nţeleg, dom'le, cum e holbatul ăsta! Dacă-l văd, nu trebuie să-l şi recunosc? Ce-i drept, până acum nu s-a holbat nimeni la mine...dar mai ştii ce-mi aduce iubirea? Se ştie că e oarbă...poate de aceea vine şi cu holbatul la pachet! Să te vadă bine...
Atât că nu cred că e în regulă să te caşti ochii prea mult, chiar dacă te usuci pe picioare de dragoste! Conform normelor europene în vigoare, când te zgâieşti fix la cineva, mai mult de 10 secunde, se consideră că-i asalt sexual. Deci...zic, totuşi, să ne holbăm, DAR să nu uităm să şi clipim, măcar la fiecare 10 secunde, ca să nu intrăm în ilegalitate şi să respectăm rigorile legii, pentru că nu-s făcute degeaba.

Gata, asta e tot?
Păi în stilul ăsta, tot prost mor! M-aş fi bucurat, o ţâră, dacă articolul îmi explica şi "tehnica holbatului cu dragoste şi dorinţă", măcar p-ăsta să-l recunosc! Adică, să nu mă comport ca un bădăran ce sunt şi să fug mâncând pământul, crezând că am dat peste vreo obsedată - când ea, săraca, era topită după mine.
Nu, nu, serios! Dacă vrem ca acestă prefrumosă bucată de chibzuială  socială să îşi atingă ţinta, trebuie continuată! Solicit editarea volumului 2, URGENT!

Până una, alta, ca să nu ardem gazul de pomană, hai să ne distrăm! Să râdem şi să cântăm, că-i zi de sărbătoare!

Hristos a înviat, Paşte liniştit şi cu bucurii!



[John Legend & Lindsey Stirling - All of me]