Lupta pentru minunata Lume Nouă

Bună ziulica şi bine ne-am regăsit!

Hai că, uşor, uşor, se întoarce lumea din vacanţă şi lucrurile par a ieşi din letargia care ne-a cuprins în ultima lună - când viaţa a mers la relanti şi nu a mai oferit nici o ştire notabilă. Aşa că nu am mai scris; mi-am luat şi eu o vacanţucă mică şi m-am deconectat de la aşa zisa viaţa socială.

În afară de asta, am devenit atât de deschis la nou, încât nu mă mai uimeşte mimic! Lucrurile cu adevărat interesante sunt din ce în ce mai puţine, iar orice nebunie mi se pare posibilă...c-apoi de ce nu ar fi? Suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi! Totul este permis, totul este admis, totul este normal.

A fost o sfârâială cu începutul acesta de campanie electorală...doar că şi asta scorojeşte pereţii de plictiseală: aceiaşi oameni care vor să pară providenţiali, aceleaşi acuzaţii, aceleaşi mizerii, aceleaşi promisiuni. Dacă vă uitaţi puţin în trecutul relativ recent, veţi constata că totul este tras la indigo. Chiar! Mai ştiţi ce este indigo-ul? Pe scurt, pentru cei tineri care cred că mall-ul dă lapte, INDIGO-ul era aparatul de copiat din trecut.

Aşa că nu pricep cum politicienilor nu le e ruşine de ei înşişi, să vină cu aceleaşi poezii infantile şi să le repete plini de emfază, ca şi cum ar spune ceva ce ne-ar revoluţiona existenţa. Nu ştiu cum or fi campaniile electorale prin alte ţări, dar la noi, ele se reduc la câteva laitmotive eterne: făcutul de şcoli, spitale, autostrăzi şi creşterea de pensii şi salarii - care, bineînţeles că nu se vor rezolva niciodată....ca să nu ne rămână aleşii fără vorbe la ei! Doamne feri, te pomeneşti că îi apucă şi vreo scârciovelniţă de la stres, când se vor vedea fără subiecte de abureală. Aşa că pasc iarba pe care au mai păscut-o şi îi dau înainte, cu tupeu. Vorba melodiei: "Ai, ai, ai...dă-i înainte cu tupeu; ai, ai, ai, şi-ai să vezi că nu e greu".

Pe undeva, este aceeaşi tactică folosită şi în industria medicamentelor, unde nimeni nu e interesat de vindecarea bolilor, ci de prelungirea lor. Vindecarea înseamnă stoparea producţiei de felurite pilule...pe cand, prelungirea bolii creşte consumul de medicamente şi implicit profitul. 

Totuşi, campania electorală 2019 aduce un element nou: bălăcăreala grozavă dintre U.S.R. şi P.N.L., care mă amuză la culme - mai ales că până acum o lună, ăştia erau cei mai aliaţi şi foarte buni prieteni. Practic, nu mai aveau buze să se pupe unii cu ceilalţi...şi acum se împroaşcă de lături. Ce e mai tare de atât?

Păi cum ce e mai tare de atât?! Uite, de exemplu, vineri, planeta a intrat în grevă! Haoleu, frate! Cum aşa? Când am auzit asta la ştiri, primul instinct a fost să mă prind bine de fotoliu, ca nu cumva să mă ia imponderabilitatea şi să mă ducă prin adâncurile neştiute ale cosmosului.

...că na! Eu m-am gândit la mine în cap: "Dacă planeta e în grevă, şi-o fi oprit, nemernica, şi gravitaţia! Şi atunci, nu trebuie să mă ţin de ceva, să nu mă apuce vreun zbor, fără veste?"

După câteva minute m-am mai liniştit: cică, totuşi, LUMEA de pe planetă a intrat în grevă...ca să apere mediul înconjurător, sau ceva! Da' mi-a trecut glonţul pe lângă ureche...mă şi vedeam plutind aşa, în dorul lelii, pierdut printre stele! Ce să zic...eu şi Luceafărul, ce mai faceam d-astea!

Însă sunt foarte fericit că am trăit s-o aud şi p-asta: Grevă împotriva schimbărilor climatice!

Chiar mă întrebam, de la o vreme, ce probleme mai pot inventa ăştia, ca să ne ocupe timpul fraierilor! Şi uite că am primit şi răspuns: grevă împotriva schimbărilor climatice :))))

Foarte mişto! Iese toată planeta în stradă...BUN! Iese şi România în stradă, că na...tot de pe globul ăsta suntem şi noi! Ăia scandează în engleză "Huoo Huooo"! şi noi strigăm? "P.S.D. - ciuma roşie"? "Jos Dragnea?" - că aşa am înţeles...la noi, ei sunt sursa tuturor ticăloşiilor. Sunt sută-n mie că Dragnea face el nişte mişculaţii de umblă la planetă şi ne-o strică!

Gata, nu se mai poate! "P.S.D.-ul TRE-bu-IE SĂĂĂ DIS-pa-RĂĂĂĂ"!! URAAAA şi aplauze!!...deşi afirmaţia asta mi se pare cam nedemocratică şi incitatoare la ură. Eeeee...şi ce mai contează? 

Dincolo de asta, îmi place foarte mult cum se agită tinerii, una două, să apere! Uniţi salvăm! Aha...salvăm, salvăm! Cică e mare îngrijorare cu folosirea combustibililor fosili şi Doamne ajută, că cineva trebuie să face ceva! Cineva...cine? Probabil Superman, că tot l-au reînviat scenariştii în ultimul film din serie. Serios, chiar avem nevoie de Superman... 

Că noi strigăm şi ne-am făcut treaba.

...sau nu. Uite, eu, de exemplu, am două mici idei de protejare a planetei şi micşorare a consumului de combustibi fosili:

1. Hai să nu mai fim obsedaţi de maşini.

Ce atâta nebunie cu maşina la scară, imediat cum trec zorii adolescenţei? Să facă cineva ceva? Perfect! Să dea Statul o lege prin care să limiteze eliberarea permiselor de conducere, la unul singur pe lună! Sau, dacă murim de grija planetei, un singur permis auto pe an. Şi gata! Uniţi salvăm...şi ne răsculăm că ne încalecă oamenii răi, care ne restrâng din drepturi! Mai ştiţi ce nebunie a fost cu Firea, când a zis că vrea să introducă vinieta pentru Bucureşti, ca să mai scape capitala de aglomeraţie?

Da' dacă vrem planeta curată, zic să renunţăm la confortul şi fitoşenia maşinilor personale şi să mergem toţi, cu trenul! Ăla merge pe curent, pe care îl poţi obţine şi din vânt. Sau de la soare. Sau de la apă. Maşina, în schimb, merge (preponderent) pe benzină sau motorină, care se obţin din petrol, care este...aud? COM-BUS-TI-BIIIIL FO-SIIIIILLLLLL.....

În afară de asta, scăpăm de aglomeraţia de pe şosele, eliminăm zgomotul traficului intens - care a devenit o mare sursă de stres, despre care ştim cu toţii că este boala secolului; apoi respirăm un aer mai curat, fără gaze de eşapament...Ia uite câte avantaje! Şi asta aşa, din scurt, la prima mână de acţiune şi fără să fiu vreun doctor emerit în protecţia mediului!

2. Hai să nu mai folosim internetul.

Ce atâta online, ce atâta socializare virtuală? Online-ul ne mănâncă timpul şi viaţa, ne otrăveşte existenţa şi nu mai ştim să vorbim om cu om, dacă nu avem o tastatură în faţă!

Bine...probabil veţi întreba ce treabă are sula cu prefectura. Păi, nu o să credeţi, dar în cazul acesta, chiar are! Un studiu de prin iulie, publicat în revista franceză Neon, susţine că "vizionarea conținutului video pornografic pe internet generează, în întreaga lume, tot atât dioxid de carbon cât o țară precum România; în plus, se arată că mediul online generează 4% din gazul cu efect de seră din lume.

Deci, cum facem? Băgăm binjing printre seriale şi pornache, ne fălim live pe facebook cu toate prostiile şi apoi miorlăim că CINEVA (nu ştim sigur cine, dar presupun că ar trebuie să fie o persoană importantă) trebuie SĂ FACĂ CEVA pentru a opri zăpăceala asta climatică?

Hai mă...chiar aşa? Jur că la cât de inteligenţi ne credem, mi-e şi ruşine să mai subliniez asemenea idei. Idei, care, totuşi, nu le observă nimeni şi nu înţeleg de ce! Poate pentru că din ce în ce mai des, funcţionăm pe sistem de turmă? Zic şi eu... şi observ tot mai des cum ne încolonăm în spatele unei maimuţe şi ce face ea, facem şi noi - ca să nu ne sară rândul şi să nu fim arătaţi cu degetul!

Nu zic, din gură e frumos: protejăm planeta! Uraaaa!!! Am învins! "Mihaela, dragostea mea, desigur!...  :D

Şi după aia ce facem? Sărim pe călcâie? Agităm pancarde? Ne spoim pe faţă. în culorile curcubeului şi cântăm ode pentru păduri? Nu, serios...Practic, ce se întâmplă după preafrumoasa grevă?? Acţiunea nu înseamnă vorbă, că d-aia îi şi zice acţine: să facem, nu să vorbim. Deci, ce facem? Cum protejăm planeta?

Vaaaaiii, stai, stai, că ieri a fost campania "Let's Do It", în urma căreia s-au strâns nişte foarte tone de gunoaie. Frumos, bravo! Şi se face primăvară cu o floare? La fel cum e şi nebunia aia de Ziua Pământului, când avem pretenţia că suntem mari luptaci pentru mediu, dacă instituţiile publice opresc curentul o oră pe an. E ca şi cum ai lua un bob de nisip din Sahara şi apoi te lauzi că ai oprit deşertificarea Terrei.

Adică de ce pe femeie trebuie să o iubim şi să o cadorisim în fiecare zi, nu doar de Ziua Îndrăgostiţilor, iar când vine vorba de planeta pe care vieţuim, ne mulţumim cu atât de puţin şi o îngrijim doar o zi pe an?
Da', mă rog, dacă aşa e moda...

Însă, nu ar fi mai bine să gândim pe termen lung? Să educăm oamenii să nu se mai comporte ca gloabele şi să creadă că totul li se cuvine? De ce să chemăm elevi să adune gunoiul şmecherilor, când putem să-i educăm pe oameni să nu mai fie şmecheri...

A fost lumea la mare, să se plimbe. Şi plajele sunt mai pline de gunoaie decât o ghenă. A fost lumea la munte, să ia o gură de aer curat...şi munţii sunt plini de tot felul de mizerii pe care dacă mă apuc să le enumăr în ordine afabetică, aş scrie tomuri întregi de cărţi.

Acum ceva timp, mă plimbam prin culoarul Rucăr-Bran; bine...mai târziu am aflat unde mă aflam, că vedeam prea puţine, printre munţii de şerveţele, cutii de bere, caserole de mici, beţişoare de urechi şi pungi de chipsuri. La un moment dat, dintr-o grotă aflată cam la un metru de pământ, m-a năvălit o turmă de bărzăuni şi muşte violacee. Bâzâiau peste un morman de căcăţoi, acoperit de tuburi de spray şi capace de bere. Acuma nu ştiu dacă descoperisem dovada pe care o căuta Dan Diaconescu când întreba publicul dacă Cioacă şi-a făcut nevoile între Rucăr şi Bran... dar cred că omul ăla care şi.a marcat trecerea prin munţi se gândea doar la protejarea planetei. HUOOO!!! JOS POLUAREA ŞI ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ!

Vrem o planetă curată! HUOOOO!! JOS...GUNOAIELE, sau ceva! PROTESTĂM ÎMPOTRIVA...mea! Şi-a ta...şi-a ta...şi-a ta! Nu se mai poate, nu mai putem trăi în mizerie! CINEVA să facă ceva!

A fost lumea la grătare prin păduri şi alte spaţii verzi, dar a lăsat în urmă efectele civilizaţiei. Normal. Să mai zic despre râurile pline de PET-uri?

Ne mândrim că România are cea mai mare rată de construcţie a locuinţelor noi din Uniune...apoi ne plângem de tonele de moloz şi resturi de materiale de construcţii, care ne sufocă şi ne întinează priveliştea din penthouse-ul cumpărat pe bani grei. Jos Mafia Gunoaielor, care, la un preţ modic, ne scapă de deşeurile din costrucţie şi ne creşte profitul activităţilor zilnice. Urât, foarte urât...

Dar e superb cum ne batem piepturile că ne-am alăturat grevei mondiale de apărare a planetei!

Aşa că, să ne unim în continuare...şi să bem pentru asta!! 

[Student of the Year 2 - The Hook Up Song]

Nouă

Duminică seară a avut loc premiera primului episod din noul sezon "The Walking Dead" - iar aşteptarea fanilor a luat sfârşit. După o vară întreagă de presupuneri, spoilere şi teorii care mai e care mai complexe, bazate pe pe formule matematice suprarealiste, am aflat ce personaj principal urma să fie ucis. 

Şi, după un sfert de oră de nerăbdare agonizantă,  vine bomba...dar, surpriză! Nu a murit un singur personaj, ci două! (probabil bonus pentru aşteptare) - iar fanii au fost complet distruşi! Dezrădăcinaţi! Spulberaţi în bucăţele!

Deci, să te ţii urlete! Gemete, plânsete, recenzii! RIP-urile au împânzit mediul online, imagini emoţionante cu preaiubiţii dispăruţi au umplut fiecare wall de facebook, twitter şi alte asemenea platforme de socializare. Jale mare, ce mai la deal, la vale?! Nici dacă murea câte o mamă pe cap de familie nu era atâta amar şi disperare!

Atunci m-a pocnit mintea românului cea de pe urmă: a-nnebunit lupu'! S-a ţicnit lupu'!

Cum puii mei să dedici atâta energie pentru ceva imaginar? Da, înţeleg...e interesant. Şi mie îmi place, şi eu mă uit. M-a lăsat cam pe ghimpi finalul sezonului şase, dar nu într-atât încât să îmi muncesc mintea din zori şi până-n seară, încercând să spulber misterul. Noul episod a fost foarte intens din punct de vedere emoţional, mustind de violenţă gratuită ce a alunecat foarte repede spre bestialitate. 

Dar de aici şi până a-mi ocupa timpul meu cotidian cu nişte sentimente prefabricate, care nu au absolut nici o legătură cu realitatea...e cale destul de lungă. Foarte lungă. 

Şi mi-am zis: din două, una! Ori omenirea nu mai poate de bine şi, sătulă de durerea dulce a iubirii îşi caută balsamul în suferinţe închipuite. Ori, ne ducem cu capul în prăpastie, tăticule! E clar, nu mai avem nici o şansă de revenire! 

Oricum, dacă e să mă uit, în ultima vreme parcă a scăzut cumplit calitatea vieţii. Ceea ce este un paradox...tehnica evoluază cu paşi repezi, aproape de la o oră la alta. Iar oamenii se pierd undeva. Cu toţii vrem nu ştim sigur ce. Bâjbâim, căutăm ceva... dar neapărat altceva! O viaţă, o nouă viaţă; o alergare continuă după un miraj, care este la doar o întindere de mână depărtare. Şi niciodată la îndemână.
Mă întorc la cinematografie...unde se vede exact aceeaşi lipsă de direcţie şi tristeţe fără margini. Tot ce se produce acum trebuie să fie mai întunecat. Mai tragic. E moda supereroilor...dar nu acele personaje colorate şi inocente din benzile desenate şi, în nici un caz, interpretările naive ale anilor '50 - '70. Nu, nu...acum suntem mai profunji - cum ar zice cineva. Mai isteţi. Cine mai crede că Superman îşi trage o pereche de chiloţi peste colanţi şi zboară zâmbind ca o albinuţă, să salveze bătrânica ce trece strada printre maşini?
Omul de oţel contemporan este, în primul rând, mai întunecat. Răvăşit de întrebări, chinuit de frustrări. Nu mai este simbolul creat de o imaginaţie luminoasă, ci o întrupare a neputinţelor de ordin filosofic. Se bate mai mult, distruge mai mult, omoară mai des. Pentru că filmele sunt o prelungire a publicului - pe sistem "cum e turcul şi pistolul".
Nu ne mai impresionează şi pe prea puţini îi mai preocupă frumosul. Ne ating doar violenţele extreme, tortura fără sens, cruzimea şi sexul pur. Aşa câştigă teren "The Walking Dead", "Game of Thrones" şi alte asemenea fantezii care, de fapt, nu sunt doar închipuiri. Ci pornesc de la un sâmbure de adevăr, conturând starea perfectă de zăpăceală socială.

Concomitent cu asta, numărul de antrenori pentru succes a crescut. Te împiedici de specialişti în orice domeniu...şi neapărat, cineva trebuie să scrie o carte care să te înveţe cum să fii tu. Cum să ieşi din mulţime şi să îi conduci pe cei obişnuiţi. Cum să respiri. Cum să plângi. Când să râzi şi mai ales, din ce motive. Cum să dormi. Şi peste toate astea, cum să iubeşti. Ce trebuie să iubeşti. De ce trebuie să stai, de ce să pleci, ce trebuie să gândeşti când pleci, cât să ţii doliu, cum trebuie să treci peste durere şi cum trebuie să o iei din nou de la capăt - mai ales dacă era o relaţie disfuncţională, sau  toxică, sau te pălise singuratatea-n doi . Sau trei. Sau mai mulţi. 

Şi mă întreb: oare cum trăiau oamenii înainte de inventarea unor asemenea şefi de trib, cu capul gata să plesnească de atâta inteligenţă? Cum s-au scurs mii de ani de istorie, milioane de ani de viaţă, fără asemenea informaţii preţioase?  Hai, n-o mai iau de la iobagi...dar mă gândesc numai la timpurile din vremea bunicilor. Cum făceau ei mâncare, fără internet şi calcul caloric? Cum munceau pământul? Cum s-or fi căsătorit fără atâţia experţi în relaţii, cum au crescut copii fără supenanny şi cum au putut să trăiască 70 - 80 de ani fără abonament lunar la sala de fitness. Să-mi trag pălmi, ăsta mister!
Deşi, poate nu-i chiar atât de ciudat. Pentru că eu cred că fiecare avem potenţialul de a trăi frumos şi a fi fericiţi. Doar că nu suntem. De ce? Asta cred că e o întrebare la care nu îşi poate răspunde decât fiecare, în propria sa intimitate.

Până una, alta, să revenim la gânduri mai bune: