Se afișează postările cu eticheta 4 ani de Colectiv. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 4 ani de Colectiv. Afișați toate postările

miercuri, 30 octombrie 2019

Prin Colectiv, schimbăm! Sau nu...

"Breaking news, doamnelor şi domnilor! Scandal între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă"!

Cam astea au fost primele cuvinte pe care le-am auzit când am pornit televizorul; doar că asemenea vorbe alarmante nu numai că mă lasă mai rece ca un ţurţure legat de streaşina casei, dar nici nu le mai consider ştiri de ultimă oră...şicanele politice nu mai sunt de mult actualităţi; e ca şi cum ai spune, la o oră de maximă audienţă: "ŞOC ŞI GROAZĂ! UN CÂINE A LĂTRAT DUPĂ O PISICĂ"!...deşi nici asta nu mai e vreun capăt de lume - dacă mă gândesc la căţelul meu, care priveşte pisicile cu atâta lehamite, că ele nu mai ştiu dacă să fugă mâncând pământul, sau să stea calme.
Totuşi, ar putea să fie un breaking news şi ştirea cu pisica, dacă mă gândesc la drepturile ei de om - care-i sunt încălcate grav şi incită la discriminare, fapte condamnabile de Uniunea Europeană. Mai ştii ce ne aduce viitorul? Parcă şi văd cum în câţiva ani ne dresăm pet-urile (cică aşa se zice modern; sintagma "animal de companie" e prea de la ţară) să respecte drepturile animalelor...


În fine...nu despre asta voiam să vorbim!
Iniţial, mă gândeam să ne mai hăhăim niţel, că iar am strâns secvenţe de prin lume adunate. Plus că iar a venit şi prosteala cu Halloween-ul...deci, cum să nu te bucuri când, vorba aia, ai material direct la botul calului? Propun, totuşi, să amânăm hlizeala pe data viitoare; dincolo de toate, astăzi este şi o zi a comemorării şi parcă nu-mi vine să mă mai bucur...

A murit Mihai Constantinescu. "RIP, RIP M.C." - cum ar zice internetul. Dumnezeu să-l odihnească... chiar dacă nu mai este printre noi, măcar a lăsat o urmă frumoasă a trecerii sale pe aici. Până la urmă, nu suntem veşnici şi nu contează că murim, ci cum trecem prin această lume minunată.



[Mihai Constantinescu - O lume minunată]

Mda. Uite aşa se sting şi amintirile unor vremuri mai liniştite: una câte una.
Apropo de asta, nu am putea face o campanie despre optimism şi bucurie? "JE SUIS MARIA"! Nu ştiu! Ceva de gen, ca să prindă la tot poporul...


Ne tot plângem că e plină lumea de răutate şi trebuie să răspândim iubire...de parcă lumea ar fi plină de răutate din cauza unor oameni răi extratereştri, nu tot din cauza noastră!
Cred, totuşi, că problema noastră majoră este că nu ştim să fim fericiţi. Chiar dacă ne urăm să fim plini de zâmbet şi lumină, habar nu avem cum să ajungem acolo. Ne dorim iubire (veşnică) şi dacă o găsim, nu ştim să muncim ca să o păstrăm...aşa că ne batem joc de ea şi o pierdem. Asta e! Cum zicea un preot, odată, omul nu este făcut pentru fericire (îndelungată). Înnebunim, o luăm razna! Nu ne rezistă corpul să gâlgâim de bucurie, tot timpul. Uitaţi-vă la cei bogaţi...cu toţii vrem să fim ca ei; pentru asta muncim şi ne spetim la tot felul de joburi...ca să avem şi să ne permitem diverse. Şi totuşi, ei sunt cei mai despresivi. 

Uite d-aia viaţa e mai cu necazuri...ca să învăţăm să ne bucurăm chiar şi de suferinţă. Cam greu spre imposibil, e adevărat. Şi totuşi, nu asta ne învaţă toţi înţelepţii? Preoţii, terapuţii, radiesteziştii, hipnotizatorii, paranormalii, vracii, psihologii, psihoterapeuţii, antrenorii de succes...toată pleiada de promoteri, speakeri motivaţionali, influenceri şi şefi de clanuri, nu asta ne spune? Cu diverse argumente şi motivaţii, lecţia este cam aceeaşi: căutarea bucuriei în orice necaz. Sau, cum zice o vorbă mai veche: "un şut în fund, un pas înainte"!

Problema societăţii moderne este că nu ştiu cum facem, dar pervertim toate lucrurile bune în altceva...nu prea frumos. Şi iese un mare nimic.

Tot astăzi comemorăm patru...da! Patru ani de la evenimentul Colectiv. Dumnezeu să îi ierte!
Din câte am auzit, cea mai mare tragedie a vieţii este să se încalce legea naturală şi părintele să îşi îngroape copilul. Deşi, sincer, nu mai sunt sigur dacă aşa o fi...la câte legi naturale încălcăm, pentru că nu corespund ideologiilor moderne, mai contează una în plus?
Nu cred...dar, oricum, dispariţia celor dragi este o durere imensă, pentru care nu există alinare. Căutarea unor vinovaţi, sentimentele de revoltă şi frustrare sunt perfect normale...însă nimic nu poate face acea durere să dispară.

Apoi intervine pervertirea...care mie îmi repugnă total. Nu ştiu, mi-e scârbă de ea, nu o suport. Intuiesc interesul unora de a canaliza emoţiile oamenilor către o finalitate fericită pentru ei, dar tot mi se face pielea de găină şi nu ştiu cum să dau să fug, mai repede, oriunde 'oi vedea cu ochii.
...aşa se face, că diseară, internauţii s-au raliat pe facebook şi se vor strânge în Piaţa Victoriei pentru un marş de protest pentru cei de la Colectiv.

Cum, ce face? Da, aţi înţeles bine...sub masca empatiei, se vor ascunde, din nou, nişte unii, care să strige ce le vine la gură. 
Bine...dacă mă întrebaţi pe mine, chiar şi marşul în sine este fără rost, pentru că nu are nici o finalitate....este doar o expresie a unei emoţii de moment, care nu se va concretiza în nimic, pe termen mai lung. 
Nu ştiu cum se vor simţi rudele celor decedaţi, dar dacă mie îmi moare cineva drag, mă doare fix în cot că la înmormântare, în afară de familie, mai vin 3 necunoscuţi...sau vine tot oraşul, toată ţara, sau toată planeta. Suferinţa nu mi-o alină nimeni! Eu cu mine o duc, aşa cum pot - dacă pot. Găsirea vinovaţilor...bine, măi...asta ţine de imagine. Că nu-mi mai creşte o inimă în plus şi nici nu se întoarce nimeni de pe lumea cealaltă, dacă unu' - sau o sută - înfundă închisoarea.

Dacă e să mă gândesc mai bine, nu pricep nevoia asta a necunoscuţilor de a se băga ca musca-n lapte, în chestiuni care nu îi privesc. În afară de a da bine, ce treabă are nea' Gică din deal să îmi căineze mie durerea, dacă nu o trăieşte cu adevărat? Dacă tot vrea să se roage pentru cineva, de ce nu o face în intimitatea propriei vieţi şi simte nevoia să fie făţarnic? 
Când doi oameni se întâlnesc, se iubesc şi din diverse motive, se despart... îi consolează societatea? O doare-n 3 litere; se întâmplă! Deşi, persoana iubită nu moare, doar pleacă din viaţa ta. Nu o mai vezi decât în poze; nu mai vorbeşti cu ea decât în gând. Aşa...şi? Moartea ce este? Ori că persoana iubită locuieşte la 50 de km de tine, ori că locuieşte pe lumea cealaltă, care este diferenţa? Şi unde-s marşurile de prostesc...ăăăă...protest?! Hai mă, că-i ditamai tragedia! Cine a suferit din dragoste, ştie...nu e deloc plăcut să ţi se surpe universul în cap! Toţi am trecut prin asta! Vreau un marş de susţinere...Sau acum nu mai suntem empatici şi nu mai vrem să protestăm?

Şi...să protestăm împotriva a ce? Am înţeles..."Dragnea la puşcăie", "P.S.D. - ciuma roşie", "Jos corupţia". Bun...dincolo de asta...pentru ce strigăm? Că-s politicieni corupţi? Ă-hăăăă, să fim noi sănătoşi! Politicieni corupţi au fost şi vor fi, cât îi lumea! 
Că se dau avize de funcţionare pe pile? U-huuuu...ce e nou în asta? Dacă ai suficienţi bani, faci ce vrei. Nu e nimic nou sub soare.
Că nu s-au găsit vinovaţi? Păi dacă e vorba de bani, cine să pice? S-o găsi vreun prost mai sărac, care să iasă ţap ispăşitor...da' cam atât!

Eu am învăţat o chestie pe care o o ştiam, dar nu o conştientizam: până să schimbăm lumea, hai să ne schimbăm pe noi. Hai să protestăm împotriva noastră! Cam ce am învăţat după Colectiv? Am înţeles că ne omoară corupţia...dar ce facem, ca să nu se mai repete această tragedie? Dacă schimbarea pleacă de la noi, ce fac eu, ce faci tu pentru asta?
Câte cluburi sunt pustii şi mai pline de ciulini ca Vestul Sălbatic, pentru că au rămas fără clienţi? Puii mei, patronii au bani, îşi iau avizele...dar cam cât de aerian să mai fii, să te înfigi ca sardina într-o conservă de container, mai ales când ştii ce se poate întâmpla? Sau beci, sau orice altceva?
Paşte, Crăciun Halloween, Valentin, weekend...câte beciuri sunt arhipline de tineri doritori de distracţie şi zbânţuială? Ce ne-a învătat Colectiv, în afară de a arăta cu degetul? Nimic!

Hai să protestăm împotriva autsmului care ne omoară în fiecare clipă! Zilele trecute a mai murit un tânăr de 17 ani, călcat de tramvai...pentru că...AUD??? Avea căştile în urechi şi nu era atent la ce se întâmplă în jurul lui. Tragedie! Breaking news!! De ce nu protestăm? Cine e vinovatul că nu conştientizăm pericolul? Statul, desigur! Nemernicii, nenorociţii, tâlharii şi corupţii de politicieni, care nu au dat o lege care să interzică folosirea telefonului când mergi pe stradă...EI sunt de vină!
Aţi văzut la şoferi ce amende se dau! Şi pietonii au nevoie de asemenea legi...că_capul nostru e plin de căc...diverse probleme!

Şi ne mai mirăm de clasa politică? Ea este doar ceea ce avem noi mai bun! Ura!
...iar fericirea rămâne, în continuare, doar un ţel intangibil - pentru că nu ştim să o căutăm, să ne-o construim.

Hai, mai bine, să strigăm cu toţii, în cor: EU SUNT MARIA! Şi apoi să ridicăm braţele a victorie, ca Rocky în vârful scărilor...că cică păcălim subconştientul şi Universul o să ne lovească cu bunăciuni de toate felurile, dacă suntem pozitivi!



[Mihai Constantinescu şi Anastasia Lazariuc - Maria]