Fericeala la echinocţiu

 Nu ştiu cum şi mai ales de ce se face asta, dar zilele trecute din nou fu o foarte mega-mare sărbătoare! Era echinocţiul de primăvară... primul moment din an în care ziua este egală cu noaptea.  Aşa că, ce mai e de zis? "La mulţi ani şi minunatul...chiar SUPERBUL echinocţiu să ne aducă sănătate, bucurii şi dorinţe împlinite" - normal! Cum era poezia aia cu urături de multe succesuri, pe care o tot distribuim de Anul Nou?....

"Căţeluş cu părul creţ,

S-avem vila un coteţ...

Pe Mădana ca vecină

Şi maşina cu piscină"!

Ceva aşa. :) Căţelul cu piscină sigur era...

Şi, bomboana de pe colivă abia sosea... deoarece în sfânta zi de 20 martie am aniversat o dublă aniversare: Echinocţiul şi Ziua Mondială a Fericirii! Gaudeamus igitur!...Să ne bucurăm, deci!

Întrebare întrebătoare: ştie careva ce-i fericirea? Că dacă nu ştim, cum o putem aniversa? Mai ales că toţi o căutăm şi cu toţii o dorim... Prin urmare, ce este ea? Cum arată? E plină de bunătate ca Zâna cu Păr Albastru din "Pinochio", sau rea ca surorile Cenuşăresei luate la pachet? E rotundă ca o buburuză, sau trasă prin inel - ca ciobănelul moldovan din "Mioriţa"? "Pe umeri pletele-i curg râu, frumoasă-i ca un spic de grâu", sau arată ca Muma Pădurii la prima oră, când nu a apucat nici măcar să se fardeze? 

Eu nu ştiu; nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu îmi miroase... Şi nu am asemenea răspunsuri. 

Ca să fiu sincer, îmi umblă nişte idei prin cap, totuşi...da's atât de complexe, încât limba mea nu le poate exprima. Vorba rapsodului: "e grele cuvintele, e grele; el corazon me duele".

[Spike - Manele, manele]

Aşa că na...ce să faci? N-ai ce să faci... 

Prin urmare, mă uit la specialişti...să-mi spună ei ce este fericirea - că eu nu ştiu! Vorba aceea: "la barza chioară, îi face Dumnezeu cuib"! Aşa se face că în ziua de astăzi, avem experţi câtă frunză, câtă iarbă...în practic, orice! De exemplu, ieri am aflat dintr-un ziar (online) că toată viaţa am făcut căcâţa greşit...DAR salvarea este la un click distanţă! Tot ce am de făcut este să intru şi să-mi spună specialistu' cum trebuie să fac treaba asta mare... că altfel, rămân prost-grămadă în prostia mea îngălată! 

...Deci, răspunsul este la experţi! Şi nu accept să fiu contrazis! Când vorbeşte ştiinţa, trebuie să se audă musca bâzâind! Păi n-am înţeles...suntem la biserică, să fâşâim pungi şi să sune telefoanele în prostie? Nu se poate aşa ceva! Puţin respect!

No. În acest context, dragii mei, a apărut un articol minunat, care răspunde tuturor nevoilor pe care le avem - şi astfel, aflăm că în urma unor studii intensive şi sondaje atent executate, cei mai fericiti oameni de pe planetă sunt... finlandezii, normal! Apoi, în tot 10 al fericelii, se clasează - în ordinea numerelor de pe tricou: Danemarca, Elveţia, Islanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Luxemburg şi Noua Zeelandă. Frumos, aşa-i? Dacă nici în locurile natale ale Stăpânului Inelelor nu-ţi mai place...nu ştiu, zău, unde te-ai simţi bine! Cică aici e mai mişto şi decât în Statele Unite (care ocupă un ruşinos loc 20, cu tot cu Statuia Libertăţii); România este pe locul 46...deh! Greu să fii român, traiul pe aici ne cam mănâncă viaţa! Daaaarrr.... dar e mai cool decât să fii rus (care ocupă locul 77) sau chinez (locul 85). Pam-pam! Or fi chinezii mulţi şi atât de şmecheri încât conduc lumea...însă NOI suntem mai fericiţi! Ştiinţa o spune, nu eu...

Totuşi, sunt curios: pe ce se bazează toată această polologhie? 

Nici o grijă! Marele expert din nou îmi sare în ajutor: "Cere şi ţi se va da"! "Criteriile utilizate pentru evaluare au inclus Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor, speranţă de viaţă sănătoasă, libertatea, precum şi felul în care este percepută corupţia la nivel guvernamental şi al mediului de afaceri."

Mda... sunt lămurit buştean! În prostia mea, credeam că fericirea este ceva subiectiv, o stare a spiritului, independentă de factorii de mediu. Eu, idiotul de Dostoievski (că nu pot spune "idiotul de mine", că nu am scris eu această carte), credeam că fericirea e ca soarele: indiferent dacă e furtună, miei zburdând pe câmpii, sărăcie lucie sau vilă cu piscină, soarele e sus pe cer, la locul lui. Mă gândeam că cel mai mminunat este să-i ai cei dragi aproape; să dăruieşti câte un zâmbet altora, să adormi cu inima uşoară, să te trezeşti lângă persoana iubită, să ierţi...prostioare din astea feciorelnice. Da', când colo...poftiţi de vă minunaţi: cică nu e aşa! 

...ceea ce înseamnă că prin minunile tehnologiei, poţi afla orice...chiar şi care este cea mai frumoasă maşină din lume! Se va lua în considerare anul de fabricaţie, brandul, consumul la suta de kilometri, tipul tapiţeriei, viteza maximă şi culoarea. Dar dacă eu consider că cea mai frumoasă maşină construită vreodată este Lăstunul (Dacia 500)...ce fac? E veche, slabă calitativ, urâtă cu spume...şi totuşi, îmi place! Ce fac? Contrazic ştiinţa? Nu, nu am cum! Păi şi atunci...imit peştele şi merg pe burtă! Poate nu mă observă nimeni...Iar dacă mă întreabă cineva, dau şi eu un răspuns politically correct, ca să nu-mi iau palme şi scuipări, că-s învechit şi total neintegrat în sistem!

Apoi, aştept cu nerăbdare ca ştiinţa să îmi spună şi care este cel mai bun fruct din lume! Nu de alta, dar poate mă arată lumea cu degetul, că mănânc mere şi iar contrazic ştiinţa...care a demonstrat (clar!) că cel mai bun pentru om e fructul de cactus! Mai ştii??

Dar până atunci, doresc să vă doresc (logic!) fericire. Cu întârziere...că am avut oleacă de treabă şi nu am apucat să fac urarea la timpul potrivit. Acuma, asta e! Sper că pe 20 aţi fost fericiţi. Astăzi...e altă zi, altă mâncare de peşte; ne mai trebuie fericire? 

Habar nu am! Dar am o idee: hai să vedem ce zic sondajele.

Şi până vin rezultatele, să fie dans ! Noi să fim fericiţi şi belelele să curgă!

[ASU, Georgiana Lepădat - Cine fluieră tare]

Patriotism de decemvrie

1 Decembrie. La mulţi ani, România!

...sau, cum se zice mai modern: "Bună seara, România; bună seara, Bucureşti! Pro TV te salută"!

Da, este Ziua României noastre dragi, pe care o iubim şi o stimăm. Şi iar o iubim. Prin urmare, în semn de apreciere, iubim româneşte; simţim româneşte; cântăm româneşte; scriem româneşte; dansăm româneşte; vibrăm româneşte şi ne mândrim româneşte. 

Ceea ce e normal...vorb' aia: o zi în an avem şi noi, pentru a ne preţui ţara şi chiar şi pe aceea să o ignorăm? 

Gurile spun că 1 decembrie ar trebuie să fie Halloween-ul roânesc, pentru că ne deghizăm cu toţii în mari patrioţi - dar zic să nu plecăm urechea la oamenii răi şi să ne vedem de petrecerea noastră, cu mândrie şi optimism.

Mihai "Meme" Stoica, de exemplu, nu vrea să facă asta...aşa că se întreabă retoric (pe Facebook):

"Mândru că sunt român? Păi doar pentru că trăiesc în țara în care nu votezi pentru viitorul tău, ci contra candidatului care ți-e antipatic, în țara în care o fată moare pentru că operatorul de la 112 a prins o zi mai proastă, în țara în care mii de oameni pichetează sediul guvernului fără să știe motivul, în țara în care - pentru aceeași presupusă infracțiune - un judecător achită și altul condamnă, în țara în care mor militari într-un camion fără frâne și armata cheltuiește milioane de euro cu o echipă de fotbal care nu e în stare să se califice pentru dificila confruntare cu Mostiștea Ulmu, în țara în care autostrada trebuie reparată înainte de inaugurare, în țara în care Halep e sfâșiată de ziariști și prostituatele dau autografe?

Nu, nu sunt mândru că sunt român. Doar trebuie să trăiesc în România și m-am consolat cu ideea. La mulți ani cu sănătate, români! Bine că avem NETFLIX. Și HBO GO".

...ceea ce, aşa este: bine că avem Netflix! "Alţii n-are şi tot trăieşte, d-apoi noi, că avem"...

În altă ordine de idei, într-o universalitate de beatitudine patriotică ce laudă fiecare fir de praf al ţării întâi decembriste, ca să ieşi în evidenţă, trebuie să fii cu fulgii în sus. Diferit. Contra. 

Şi uite aşa, ca în fiecare an, ajungem la discuţii despre mândrie, patriotism şi falsitate. Am scris despre asta în fiecare an...iar concluzia este aceeaşi (ca în fiecare an): nu trebuie să ne arătăm dragostea de ţară doar o zi pe an, ci ÎN FIECARE ZI DIN AN.

Totuşi, întrebarea este foarte bună: de ce să fii mândru că eşti român? 

 Acum câţiva ani, preluând o idee de la alţii mai deştepţi, spuneam că, în principiu, te mândreşti cu o realizare obţinută prin eforturi proprii: ai luat premiul întâi la şcoală, ai mâncat zece shaorme în timp record, ai făcut o mie de genoflexiuni cu genunchii la piept...nu ştiu; te mândreşti că ai depus un efort şi ţi-a ieşit o şpârlă. 

Faptul că te-ai născut, întâmplător, pe aici prin ţară, nu ţine de tine, ci de o coincidenţă fericită. Totuşi, când un frate sau un prieten are o reuşită, te mândreşti cu el; deci, starea aceasta este mai complexă decât pare la prima vedere.

De aceea, cred că problema este pusă greşit. Sentimentul de apartenenţă este, de fapt, o bucurie...şi nu neapărat o mândrie, în sensul tradiţional al cuvântului.  

Dacă te năşteai în Ceylon, sau într-un trib african, jinduiai după România, ca să ai cu ce te mândri? Sau erai  mândru că eşti ceylonez/african? Cel mai probabil...varianta a doua - de unde trag concluzia că, la prima vedere, mândria asta de ţară riscă să devină o cutuma socială, nu neapărat să ţină de o profunzime afectivă. Ca multe alte sărbătoriri, de fapt

Pur şi simplu, fiind fiinţe sociale, e de bonton să declari câte ceva, în anumite momente strategice...altfel, eşti exclus din grup. Eşti în Roma, faci ca romanii. Dacă nu, îţi iei jucăriile şi pleci la altă scară de bloc.

E Valentine's Day? Uraaaaa!!! Iubire, inimioare, pufoşenii, I love you. E Dragobete? Perfect! Iubire, inimiare, pufoşenii, te iubesc pe româneşte. E Saint Patrick's Day? Dans şi veselie, suntem irlandezi verzi. A venit 4 iullie? Happy 4th of July, trăiască Mother America!

E protest #rezist? Huooo...ţară de căcat, plină de corupţi; plecăm în zări albastre, că murim aici! E Halloween? Buhuhuuuu...suntem scheleţei şi monstruleţi americani. A venit 1 decembrie? Frătică...suntem cei mai patrioţi şi ţinem la tradiţia din moşi strămoşi!! Aceeaşi tradiţie pe care am condamnat-o când s-a votat referendumul pentru familie, da' nu mai contează...LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

Nu-i frumos? Mie îmi place maxim şi mă bucur mult!

Revenind la Meme Stoica...omul zice bine ce zice. Ţara noastră, ca orice altă ţară de pe glob, are probleme. Totuşi, de 4 iulie nu am auzit nici un american să zică că nu e mândru de ţara lui, ca se-mpuşcă elevii prin şcoli mai ceva ca-n Counter Strike. Şi nici francezii nu strigă pe 14 iulie "Puie Macron" în franceză, că şi-au luat Vestele Galbene cotonogeală de la jandarmi, când au făcut prostii în timpul protestelor. 

Până la urmă, care este treaba cu mândria asta? Cum ne-o dovedim şi de ce să fim mândri că suntem români??

Nu putem să luptăm cu toţii pe front, pentru glia strămoşească...că nu e momentul. Nici nu ne mai ameninţă turcii că ne taie capul, dacă nu lăsăm legea creştinească şi ne dăm în cea turcească...că încă nu se întâmplă asta şi pe la noi. Deci, dacă nu e război fizic, cum ne dovedim patriotismul? Că noi vrem să dăm dovezi în lume, din câte văd în jur...dar nu avem material. Noi vrem să luptăm şi nu avem luptă. Suntem ca morile care ar merge, săracele - dar nu au ce măcina şi trăiesc din gloria trecutului, sau din amitiri.

Asta e. Din fericire, trăim nişte vremuri pacifiste. Nu mai există război. Oare aşa să fie?

Eu cred că există, doar că este foarte subtil şi îl pierdem cu brio. Dumnezeu stă în spatele coincidenţelor, iar diavolul se ascunde în detalii; ei, fix acele detalii ne scapă şi avem ceea ce avem,

România este ţara pe care ne-o construim, în fiecare zi. Iar dacă arată aşa cum arată...e vina mea. Şi a ta. Şi a ta. Şi a ta. E vina noastră, a tuturor.

Ce mai înseamnă patriotismul? Dincolo de cuvinte frumoase şi urări siropoase, cred că a fi patriot înseamnă să îţi faci treaba cât mai bine, oriunde ai fi şi oricare ar fi ea. Şi mai e ceva: patriotismul se învaţă. Personal, nu pot spune că mă puteam numi patriot şi credeam că oriunde pe glob, aleargă câinii cu covrigi în coadă...mai puţin în Românica noastră, unde-i fundul fundului iadului. Când mi-a trecut idolatria zărilor albastre, am înţeles că peste tot e frumos...şi peste tot e greu. Însă familia, oamenii dragi, stilul de viaţă şi obiceiurile proprii ale locurilor natale îţi dau un anume confort, care te ajută să treci peste neajunsurile vieţii.

Greutăţi şi neajunsuri care nu trebuie criticate şi ocolite, ci înfruntate. Ai un talant, ai un talent...dăruieşte-l. E simplu: omul sfinţeşte locul. Aşa că fă ce ai de făcut şi pune umărul la zidirea unui viitor mai bun

Noi, ca popor, suntem norocoşi că avem o ţară frumoasă şi plină de de toate. Şi dacă apăream prin Sahara şi aveam hotare între dunele de nisip, tot frumoasă ar fi fost. Sentimentul acesta ţine de legătura cu pământul natal, care este dincolo de cuvinte... 

Cert este că trebuie să îngrijim ceea ce am primit, şi nu pentru că este o "ţară frumoasă", ci pentru că este "acasă". Iar acasă este bine şi frumos, întotdeauna; indiferent cum este.    

Am moştenit o grădină cu flori. Uraaaa!!! Bucurie şi mândrie. Dar dacă nu o îngrijim şi o năpădesc buruienile, mai putem spune că o iubim?

Dacă nu ştim nici măcar să păstrăm ceea ce avem, mai suntem patrioţi? Ne batem joc de credinţă...deşi, ne place sau nu, fondul spiritual ţine de fibra interioară a unui popor. Tradiţiile le călcăm în picioare, că-s învechite. Natura o distrugem cu meticulozitate. Da, am înţeles...se taie pădurile, HUOO GUVERNUL CORUPT; dar munţii de gunoaie de pe plaje, sau din păduri, mizeria uriaşă de pretutindeni şi mai ales după petrecerile cu mici şi bere, din vina cui sunt? Debandada socială, promovarea asta a non-valorilor, de care se plânge toată lumea...din vina cui este?

Până la urmă, a-ţi iubi ţara înseamnă orice...de la a-ţi arunca ambalajul de sandwich la coş şi până la a semnaliza când schimbi direcţia de mers a maşinii...pentru că arăţi că îţi respecţi fraţii români, rudele tale în cuget şi simţiri.

Dar nu mai contează asta acum...ziua de patriotism a trecut şi putem răsufla liniştiţi până la anul, când îi va veni din nou timpul. 

Deocamdată, petrecerea continuă... 

Să fie muzică, dans şi voie bună! A, da...şi iubire! Multă, mulştă iubire!

[Asu, Georgiana Lăpădat - Cine fluieră tare]