Se afișează postările cu eticheta relaţii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta relaţii. Afișați toate postările

miercuri, 24 februarie 2016

Cum arată iubirea cea adevărată?

Ni, măi, că iar veni Dragobetele!
Ceea ce mi se pare destul de corect...iubim americăneşte, apoi iubim şi româneşte, căci d-aia suntem patrioţi!



Sărbătorim...dar mă întreb: ce mai este dragostea în ziua de astăzi? Dincolo de cadouri şi de mângâieri, mai presus de starea aceea de euforie când eşti mai mult cu capul în nori decât pe proprii umeri, ce mai înţelegem prin dragoste?
Citind, căutând pe internet, cercetând şi studiind, am dat peste tot felul de descrieri...care mai plastice, care mai poetice, care mai misogine, care mai infantile. Dai o căutare pe google şi găseşti interpretări câtă frunză, câtă iarbă! Sunt atât de multe definiţii, că dacă s-ar apuca cineva să le strângă într-o culegere, nu i-ar ajunge hârtia nici dacă ar fi tăiaţi toţi copacii de pe planetă! Suntem cu toţii atât de diferiţi, simţim atât de diferit, încât, practic, fiecare vom percepe dragostea într-o trăire unică, pe care nu a mai experimentat-o nimeni până la noi. Cum era şi vorba aceea din bătrâni: "Câte bordeie, atâtea obicee".

Şi totuşi, într-un singur loc am găsit o descriere pe cât de simplă, pe atât de complicată:


"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată."


Citeam un articol despre viitorul iubirii. Mă rog...eu aş fi spus despre lipsa viitorului în iubire. Conform studiilor, ceea ce credem acum, ceea ce ne-am dori, vor rămâne simple poveşti de spus la o beţie. "Cuplul viitorului, mult mai independent şi mai liber, îşi va putea împlini dorinţele sexuale şi afară, fără problerne de conştiință, în mod natural şi firesc. Trupul nostru poate avea parteneri mai mulţi, doar sufletul are nevoie de unul singur." Cu alte cuvinte, vom avea mai multe relaţii paralele, însă doar una singura va fi dragostea cea adevărată, aceea de care are sufletul nevoie.
Întrebarea mea este: cum vom transmitem astapartenerului? Până nu se inventează telepatia, ca să putem citi gândurile, făcând de toate cu toată lumea, cum departajăm acea persoană care este cea mai importantă? Momentan, acel plus este dat de fidelitate şi conştiinţă. Împărţirea propriului trup cu un singur om...cel pe care îl iubeşti. Scoţând fidelitatea din sistem, în cuplul viitorului cum mai faci?

Până una alta, nu ştiu ce va fi în viitor. Sper, din tot sufletul, ca savanţii să se înşele...nu ar fi prima dată. Citind mai multe studii, am observat că, de fapt, rezultatele acestora reflectau fix mentalitatea vremii. De exemplu, acum 100 de ani se scriau tratate despre modul cum onanismul provoacă boli psihice şi te nenoroceşte pe viaţă; acum, aceeaşi ştiinţă demonstrează că e perfect în regulă orice simţi nevoia să faci. Desigur...în contextul vremii, ştiinţa de atunci era la apogeu. Privită din prezent, era complet deficitară. La fel şi cu studiile din prezent despre relaţii...deşi făcute conform ultimelor teorii, cine poate garanta că peste 100 de ani nu vor părea decât idioţenii? Nici acum 100 de ani nu ştiam totul, nici acum nu ştim totul despre viaţă.

Ceea ce vreau să spun este că indiferent ce va aduce viitorul şi indiferent cum vor arăta relaţiile atunci, eu mă lupt  pentru acea dragoste ideală. Poate nu sunt în stare să o respect întru totul, dar sunt hotărât să o fac.



Pentru că dacă ne-am dori asta cu toţii, lumea ar fi inimaginabil mai bună. Nu ar mai exista despărţiri, nici suferinţă din dragoste. Şi da...nu ar mai exista nici Valentine's Day, nici Dragobete, nici orice altă încercare disperată de a conştientiza existenţa unor elemente fundamentale vieţii, dedicându-le o zi anume în calendar.



Ştiu că nu pot schimba lumea. Nici nu vreau asta...nu vreau să schimb pe nimeni, indiferent ce aş simţi pentru acea persoană.
Tot ceea ce vreau este să mă pot schimba pe mine, să fiu în stare să respect iubirea pe care orice om şi-o doreşte în adâncul sufletului.

...iubirea aceea "idilică".

marți, 12 august 2014

Despre singurătate - fără perdea

...sau despre cum să îţi găseşti alesul

Notă: concluziile de mai jos sunt scrise din punctul unui bărbat, pentru că - ce să vezi, sunt bărbat! Dar ele se aplică foarte bine ambelor sexe, cu uşoare modificări de sintaxă 

Nu am mai scris de mult timp despre jumătăţi...mă rog, jumătatea acea unică, farul ce beculeşte în furtuna vieţii ca un licurici pe baligă, dragostea predestinată şi foarte foarte mare pe care toată lumea o aşteaptă să îi fericească viaţa. Ştiu, ştiu, e mai amuzant ca o maimuţă cu degetele prinse la ţâţâna uşii...

Tocmai de aceea, în ultima vreme mi-am schimbat unghiul de vedere: mă fascinează singurătatea! Mai că-mi vine să-mi fac Asociaţia de Sprijin a Oamenilor Singuri (a.S.O.S. - all S.O.S. :) )! Nu-mi fac iluzii de moaşă comunală...dar ar fi amuzant...măcar să ştii la cine să apelezi, dacă eşti în această situaţie! Cineva de încredere...Ce siteuri de daiting şi matrimoniale? Sunt pline de obsedaţi sexual, fătuci care îşi oferă serviciile pe un încărcat de telefon sau şmecherei puşi pe caterincă! Dacă eşti vreun singur mai cu capul pe umeri, te mai faci boalii şi de râs! Păi nu?

Serios de vă mint, nu-mi mai pot lua gândul de la singurătate! Cum apare, de ce apare...şi de ce durează atât de mult, într-o lume avidă de dragoste şi mereu în cătarea "celuilalt". Să-mi bag picioarele, e moartea căprioarei! Ne străduim atât de mult să ne găsim completarea cea adevărată, că uităm să o mai găsim şi ne pierdem într-un labirint haotic de vise şi teorii, care mai de care mai tâmpite. Desigur...sublime, idealiste, speciale - în vorbe. Dar în cele din urmă, de-a dreptul banale. Cel mai tare şi mai tare mă distreză câte una când pune o gură sus sus, tot mai sus (vorba cântecului) şi vorbeşte fără prejudecăţi, cu inima la vedere: eu îmi aştept prinţul. Acel bărbat care să mă iubească aşa cum merit. Pe mine nu mă intereează valorile materiale, ca pe restul...sufletul este ceea ce contează! Onoarea, curajul, verticalitatea :D

Şi apoi face aşa:


Bam! Bam! Ia-o p-asta, frate! Ţi-a ajuns spiritualul, sau mai vrei o porţie?? :))

Bineeeee...dar întrebarea rămâne. Într-o lume în care dai un suc şi ţi-ai rezolvat singurătatea, de ce ea bântuie cu atâta încăpăţânare? Cerşător, pletos cu motor şi bocanci de piele, divă în devenire, vedete în tendinţe, cu toţii ne plângem de singurătate. Toţi, de la un cap la altul, în ordine crescătoare, descrescătoare sau aleatorie, indiferent de vârstă, sex, poziţie socială, financiară sau doar staţionară. Eşti femeie sau bărbat, angajat la stat sau la privat, copil de bani gata, şmecher cu părinţi tare-n pix, gagică decupată dn revistele porno sau mulată pe şabloanele dogmelor religioase, persoană cu pretenţii, înaltă, scundă, grasă sau format de scândură, cu sau fără avere considerabilă, un om frumos sau urât cu spume, problema este una şi aceeaşi: singurătatea.  De ce? 
Care este firul roşu ce leagă toate aceste aceste persoane?

Să fie teama de singurătate şi ipocrizia nativă? Nu ne dorim aşa ceva pentru propriul eu, dar interesant este că fugim şi când o vedem în jur. Legile fizicii nu se respectă în acest caz, negativul nu atrage după sine pozitivul. Nu, nu, nu...Izolarea nu atrage după sine decât izolare. Inhibiţie. Iar un om singur este privit ca disperat şi plângăcios, deci ocolit. Mă amuzam foarte tare când un prieten îmi spunea: "Băi frate, cât am fost singur, nu se uita nici dracu' la mine! Până şi ăla mă ocolea...deşi ce bine mi-ar fi prins fie şi o diavoliţă...Şi când după ce, de bine, de rău m-am însurat, să vezi minune! Alergau femeile după mine în pluton compact, ca la maraton! Ce-o fi fost în mintea lor? Mă vedeau singur: Ia uită-l şi pe prostul ăsta! Dacă nimeni nu îl vrea, eu ce sunt, Maica Tereza? Fac milostenie la sărmani? Ei, da' după ce mi-am pus inel pe deşt, brusc se schimbă situaţia şi-şi zic: Deci ăla e bun de casă...păi dacă aia îl vrea, eu îs mai proastă? Vreau şi eu!" Şi-apoi învăţătură de final: "Dragul meu, ascultă la mine! O fiinţă mai invidioasă ca femeia nu vei găsi pe planeta asta! Să fugi de ea cât oi putea! Fericirea cea mai mare e să fii burlac..."



Şi-atunci mă gândesc: o persoană este singură, pentru că habar nu ştie ce vrea! Când eşti de capul tău, te doare la bască, faci ce vrei. Pleci când vrei, vii când vrei, te culci cu cine vrei. E ca porcul, tot singur şi iar singur...În cuplu apar deja reponsabilităţi iar libertatea capătă alte valenţe. Priveşti viaţa prin ochii celuilalt, bruc devii al doilea în ordinea priorităţilor. Cauţi asiduu o clipă de evadare, uneori simţi că e prea aglomeraţie. E ca porcu', niciodată să nu fii singur, să ai o clipă şi pentru sufletul tău. 
Sau cum mai zice câte-o duduie: "Aşa m-am săturat de singurătate, de numa numa! Vreau orice, doar să scap de starea asta". Şi-apoi apare Orice-ul: "Ce ziceai? Eu îmi doresc un cuceritor care să se facă mieluşel sub mlădia mea atingere, un tip cu vino-n coa' pentru toate femeile din care să mă aleagă pe mine şi să-mi fie fidel mie. Înalt şi brunet, bine făcut, romantic, drăgostos, să-mi dea fioare umede când se coboară din Audi, tot la costum şi cu pleata-n vânt! Ceva cam ca James Bond cu faţă de Brad Pitt (mă rog, Channing Tatum pentru tânăra generaţie), banii lui Bill Gates şi dacă se poate să mă iubească pentru ceea ce sunt şi să mă susţină într-o carieră de vedetă. Desigur, bun la pat şi...romantic am zis? Tu pari cam ramolit cu Olcitu' lu' tac-tu' şi salariul de strungar. Chiar aşa? Păi prinţul meu sigur mă aşteaptă undeva cu braţele deschise...acuma chiar nu pot să-l ratez din cauza ta!"
Desigur, atitudinea asta merge pân' pe la vreo 15...hai 20 de ani ani...când crezi că tot ce zboară se mănâncă. Dar după aia e o problemă. Gravă...

Vai, vai, porc şi misogin care sunt! Nu ştiu cum de îndrăznesc să spun aşa ceva despre sexul frumos.  Na bine...persoanele de faţă se exclud! :D :)) Dar dacă arunc o uitătură prin proximitate, tot asta văd: fete, femei, cu pretenţii şi vise, pline de prost gust (să fim serioşi, vestimentaţia are carenţe grave de estetică, în cele mai multe cazuri! Pantaloni decupaţi în toate poziţiile, sandale pe jumătate cizme, bluze cu o mânecă...ciudăţenii d-astea de te fac să strigi mirat: Săracele, nu au avut bani să-şi ia ceva cum trebuie şi umblă cu toate peticele!), ipocrite până-n măduvă şi nesatisfăcute, dar cu dorinţă de căpătuială!
Poate de aceea au succes emisiuni gen "Burlacul" sau "Noră pt mamă". Cum era şi aseară...nu ştiu cum fac şi dau pe Kanal D. Emisiune tare, frăţică: "Iubire de-o vară"! Augustin Viziru, cel mai dorit actor burlac de pe plaiurile mioritice îşi caută jumătate, pentru că, mititelul, e singuuuuuuuuuuurrrrrrr! Şi să te ţii...vin zece răţuşte, aspirante la titlu - de la 18 la 22, el având 34. Nu contează, dragostea n-are vârstă! 
Fete ok, la prima vedere. Bă, dar să te pui în cap şi-n cur doar-doar te-o bambui (adică să te invite în Bamboo, la un suc) şi pe tine o vedetă, să intri în atenţia fotbaliştilor? Că doar ce altfel de relaţie poţi obţine după o preselecţie pe pipăite, bătaie cu apă şi alte prostii? Înaltă spiritual, desigur! 

Şi-atunci m-a pocnit ideea: să-mi trag pălmi, oamenii nu ştiu ce înseamnă "singurătate"! Sau mă rog...o împart pe diverse grade, unele mai principale ca altele: 

  • Persoana singură, nebăgată pe nicăieri, nici măcar în seama. Izolată complet, abstinentă de la orice. Etern îndrăgostită, pururea părăsită, niciodată dorită. Naşpa. De obicei timidă, nesociabilă, retrasă. Ruşinoasă. Neexperimentată nici cât o găluşcă. De ocolit, câh!
  • Persoana singură, nebăgată în seamă pe moment, dar în pauză, pentru ceva mai bun la orizont. Sociabilă, eventual cu 1-2 amici de acelaşi sex pentru ieşiri mondene şi sex diferit pentru destăinuiri fierbinţi - când desigur, din lipsa chimiei (satisfacerii dorinţelor) se naşte o relaţie de presupusă rudenie. "Eşti cel mai bun prieten, să nu stricăm asta/Te văd ca pe un frate, doar atât". Dorită în anumite cercuri, dar nu în cele care şi le doreşte.
  • Persoana singură, fără o relaţie serioasă. Băgăciasă, sociabilă, veselă, cu o târlă de admiratori. Tipul culegătorului, care se înfruptă după propriul chef din fructul oprit. Mereu pusă pe distracţie, dezinvoltă, exuberantă, superficială. Apetisantă. Aţăţătoare, "priveşte dar nu atinge decât dacă îţi dau eu voie; deşi ştiu clar că toată lumea mă vrea". Idealul cel mai la îndemână.
Nu în ultimul rând, mai există un grup de persoane singure, pentru care izolarea socială devine în timp o alegere personală. Gen: Da, sunt singur! Aşa, şi? Care-i şmenul? Sunt cOnan Barbarul! Te enervează? Treaba ta! Nu îmi place de nimeni, nu am nevoie de nimeni, nu vreau pe nimeni, mi-e bine aşa cum sunt. Punct! Pa!

Şi atunci, de ce apare singurătatea?